Curentul, decembrie 1933-ianuarie 1934 (Anul 6, nr. 2096-2132)

1933-12-08 / nr. 2103

AWilli VI No. 2103s p­agina3 LEI 11 Vinerii 8 Decembrie 1933 Director: PAMFIL ŞEIGAiiU REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA L Strada Sărindar No. 4 Telefon: .­­tredacţia 3—4033, Aa­ţia 3—4080­­ Secretariatul şi Provincia 3—4033 ABONAMENT Et tel 700 pe an; 3&0 pe o lum; apa pe 3 luni • pentru Bănci, Insutusiuru şi Aom­nistraţii Publice iei ÎUOO anual; pentru străinătate: tei 1700 pe an; 330 pe 0 luni; ouu pe a luni Abonamentele încep ia 1 și lit­aie necarei luni Taxa poştală plătită in numerar coni. ora. Dir, a­rale e. n. 1. wmjm. .Cabinetul directorului 3­ 4034 ELECTORAL " Jocurile alegerilor au început... Figurile jocului se cunosc. Mora­­lităţile alegerilor, numeroase, ce depun pentru bogata în anarhie epocă de după război a statului ? Statul nostru trezit la democra­ţie — vai! — surexcitat de voinţa de renovare, statul nostru global fi întreg, sărind peste clipa de fortificare de la care trebuia să pornească, îşi sărbătoreşte, Silenul Satir impudic, aceste jocuri bur­leşti, creata din nimic în scopul imul nimic, face cadristic progra­melor lipindu-şi dinainte „un ma­nifest4“ şi un dos „o listă“, se mân­jeşte pe ochi acoperi­ndu-ei matu­ritatea sură a părului şi cutelor frunţii ei sulemeneli, şi noi pri­vim şi ne amuzăm la acest spec­tacol mâhnitor, de care nu ne pu­­tem ipsi, pe care nu îi putem Schimba.­­ Ca la biliard, ca la jocul de cârti, ticurile jucătorilor ne in- Struesc asupra nobilei lor stări nervoase, șahul la „capul de listă" ne gâdilă natura noastră intri­­gantă, particularistă și divergentă, evadările dintr’un lagăr in alt la­găr politic ne fac să râdem cu spume la gură ca mujicii la bâl­­ciu. Insultele aruncate peste câm­purile verzi ale lumii populare ză­păcite de aceşti oameni care au geniul superficialităţii, asemenea unor ape murdare, ne fac să săl­tăm sus de la pământ şi să batem din palme. Bucuria noastră n’are margini. Un moment râsul ne dis­pare de pe faţă. Devenim brusc serioşi şi gravi, cu cea mai per­fectă ipocrizie, şi examinăm şi programele — apreciindu-le pe toate. Le luăm în considerare din nou, dela partidele mici la parti­dele mari, facem doctrină. Dar ce vor să spună, e insemnificativ și inutil. Mometntul programelor e cel peste care se­ trece — la ordinea zilei. Ordinea zilei e făcută dintr’o adevărată olimpiadă, şi din baca­­nale. Totul începe cu duelul mo­mentului de încrucişare — intrarea în opoziţie şi urcarea la putere, — a două partide. Duelul e plin de senzaţii şi divulgări, răsturnări şi fracturi — şi aglomeraţi pe tro­tuar împiedecând circulaţia, noi urmărim, remarcăm, avem prefe­rinţe, strigăm fără să ne facem rău.­­ Din toa­te părţile sosesc nou­tăţi. Ce epocă de delicit, instruc­tivă, plină de surprize, de mişcare. E adevărat că „schimbarea Dom­nilor e bucuria nebunilor“ dar ce se vede în jur e adevărat. Luăm parte la dialectica statului, la ştiinţele constituţionale, la lupta pentru discernământ şi libertate a cetăţeanului, şi cârcium­ari, ne îm­brăcăm în toga lui Hegel. Ne pre­gătim să ne dăm o nouă cârmuire, un nou guvern, noui Camere, prin­­tr’o deplină cazuistică. Românii simt născuţi avocaţi ai statului, iată ce însemnează alegerile. Şi ce e statul ? Alţii se mun­cesc, ascuţindu-şi uneltele o viaţă întreagă, să-i dea de capăt cu lo­gica, unii luptă, istoria trece ca un tăvălug aducând aluviuni de idealuri şi evenimente din fundu­rile ei şi lâsându-i sub roata ei cu oasele sfărâmate, ca pe Horia şi Cloşca — noi ne bucurăm însă de geniul uşurinţei avocaţiale. Căci legea statului e făcută din articole electorale, care pot fi întrebuin­ţate într'un sens şi în altul. Şi nouă ne place să trăim astfel liberi şi neangajaţi în nimic —* într’un sens. Spaima noastră e de a nu ne angaja. Suntem născuţi liberi şi indiferenţi, făcuţi pentru dis­tracţie şi egoism. In această su­mară libertate ieşim la răspântie şi votăm. •. . . Moralităţile electorale nume­­roase, ce ne spun despre nevoile spiritului nostru politic? Ce sens istoric au aceste zile de sbucium, de ţigănie generală, de fapte fără mom­ social, care joacă asemenea resortului stricat, de­asupra pro­priului lor mecanism? Ce învăţă­tură, precept moral au în politică aceste insemnificative şi stupide mişcări din jurul nostru ? Ştim ce însemnează lupta partidelor, oa­menii şi caracterul lor, fiinţa ma­sei la oraş şi la sat, ştim ce vor să zică organizaţiile judeţene şi Săteşti de partid, cunoaştem na­ţionalismul eliminat al partidului politic, naţionalismul înlăturat Şi dislocat de înghesuială, lăsat pe un câmp de luptă unde nu se dă lupta şi adus pe un câmp de luptă unde­ nu se câştigă victoria lui, prin tehnicismul în afară de orice lege socială al omului politic ro­mân, ştim toate aceste lucruri. Ce sens au alegerile? Un joc? Un sens de viţiu? Un sens de joc viţios? Ne punem pe faţă o mască ridicolă, şi părinţi bătrâni cu copii, demnitari in aşezăminte culturale, oameni munciţi de grija grea a vieţii o viaţă întreagă şi posesori ai unui capital de expe­rienţă insubstituibilă şi a unui ca­­pital de bani proprii, ţărani aşe­zaţi şi eroi, cu această mască di­formă şi caraghioasă pe ochi, ţo­­păim după cum ne cântă un ţigă­nuş diabolic, sărim în sus de ne facem milă de maturitatea, de ti­nereţea şi de bătrâneţea noastră pusă la mezat în mahalaua Euro­pei, ţipăm şi cădem jos ameţiţi de vulgaritate. E jocul pe care-l fa­cem astăzi. Pe fruntea măştei de carnaval de pe ochii noştri ne fascinează litera magică a unui cuvânt: Electoral. / Dragoş Vrânceană Uitaţi-va la drumuri, la mosele... Alegerile generale, ca orice ri­t necesar, au 5­ partea lor de bine. De dragul voturilor, reprezentate In mod trecător, prin­­b­ani, pornesc, între singuri si, echipele fugurilor demo­craţiei, cu trenuri, cu automobile, cu autocamioane fi cu tunsuri, citeva mii de candidaţi, însoţiţi de agenţii respectivi. Cât e de aitaci fi de bla­zată ţara, numai In asemenea prile­juri pot afla devotaţii apărători ai tirinimii. Deplasările acestea elaptorala ser­vesc fnsi fi Intr'alt iei; fiecare mic demagog fi fiecare om de omenie, victimă constiertă sau inconştientă a unei ideologii care ae soldează exclu­siv prin deşănţare şi pârjol, verifică pe propria piele eroarea care l'a fă­cut atunci când sa desfiinţat presta­ţia in naturi. Trebie să rupă fiecare două rânduri de arcuri la maşină, şi să-i trosnească bine şira spinării pe şosetele şi drumurile naţionale, ca să înţeleagă — mai bine mai târziu decât niciodată, — că orice legiuire dema­gogică vine intr’o şi la scadenţă. In toate ţările este şomaj. Pretu­tindeni se caută modalităţi de valo­rificare a muncii braţelor. In Germa­nia s’au înfiinţat acele câmpuri de concentrare unde ideea naţională în­călzeşte entuziasma remarcabile In slujba unei opere splendid organiza­te. Şi acolo muncitorii sunt Îndem­naţi la plata datoriilor lor către stat Romulus Dianu D. MIRTO: Ei, ce zici de manifestul meu? D. MIHALACHE... E bun, numai că... nu-ți prea seamănă fotografia! D. MIRTO: Păi tocmai asta e șmecheria­­ sa­­­terii. Că altfel nu mai pup un vot... nu mă recunoască alegă« Pentru o sarame de dreptele Aristocratica republică a Veneţiei Înfiinţase acea „Bocca di leone” (gura leului), în care îşi depuneau plângerile anonime cei mărunţi, sfioşii şi obidiţii vieţii. Se svâr­­leau acolo, fireşte, şi o puzderie de denunţuri calomnioase,­ tot ce poate revărsa ca răutate nemerni­c­a omului, când are asigurată lip­se de sancţiuni la adăpostul ano­nimatului. Există, fireşte, o răutate ce are măcar scuza accentului de bra­vură; ea se prezintă făţiş, cu toată energia de a înfrunta riscurile. Dar asemenea manifestări ale răutăţii sunt mai rare. De obiceiu, omul râu are şi la­şitate; nu are curagiul urilor pe care le poartă, şi adesea le înă­buşă, acoperindu-le cu un surâs a­­mabi. Este de obiceiu răutatea măruntă a tichelii, i­potae­ce şi sau către comună, in natură. Nu suni desfăşoară existenţa CU gestul de bani, dar mai e cinste, mai « bună do- plecăciune; Se gudură în faţă Şi se inţă. Nevoia te Învaţă ce să faci, Printr’o bună administraţie, şi prin­tr’o cinstită gospodărire a comune­lor am putea avea în câţiva ani cele mai bune şosele, fără mare cheltuia­lă, şi chiar fără prea mare efort. To­tul atârnă de sinceritatea omului po­litic care vine să dea directive. Sunt încurajaţi oamenii să-şi negli­jeze gospodăriile, să-şi lase în stri­căciune căile de comunicaţie, numin­­du-se aceasta ,libertate”, fără să li se arate bieţilor ţărani că libertatea a­­ceasta care nu le trebue, îi costă mult, fiindcă nimeni nu mai are cu­rajul să se aventureze prin sate. Aşa s'a distrus. Încetul cu Încetul, admi­rabila noastră industrie casnică, mo­del de lucru cu folos, dar care n'a putut fi niciodată valorificată după merit din pricina căilor de comunica­ţie precare. S’a mers dela rău, la mai rău.­­ Campania electorali va Îmbogăţi cunoştinţele viitorilor parlamentari cu fructul unei experienţe proprii. I-am ruga pe toţi laolaltă, şi pe fie­care in parte, să reflecteze la foloa­sele pentru ţăran, ala prestaţiei la natură, repede apoi pe furiş Să te muşte, pentru a exploata un moment de neatenţie. „Anonima” rezumă toate aceste stigmate ale unei răutăţi neputincioase. Şi vor fi fost gră­mezi de asemenea afirmări calom­nioase, ce se strecurau în „Bocca di Leone”. Dar in maldărul de isprăvi ale răutăţii calomniatoare se strecurau şi unele plângeri drepte, — unele spovedanii ale cine ştie cărui D­­ropsit ai soartei, era un mijloc al aristocratei republici veneţiene sa descifreze sentimentul public,­­— să aibă exact temperatura morală a cuprisului ei de oameni. Cam funcţia pe care o îndeplinea odinioară „Bocca di Leone”, în magnificul palat al Dogilor, — o reprezintă in bună parte şi ziarul in viaţa modernă. Iţi trebuie o deosebită intuiţie să desfaci adevărul din neghina născocirilor calomnioase. Se In­­tâmplă ca un biet om, căruia i s’a făcut o nedreptate de unul mai pu­ternic, cu o situaţie sociala domi­nantă, să fie intimidat, să-şi scân­cească in el suferinţa, să nu aibă curajul de a-şi striga oprimata lui dreptate. Plângerea la un ziar ii uşurează păsul; ii dă sentimentul că nu rămâne singur şi surghiunit în nedreptate, că participă conso­­­lator la ea şi ecoul unei indignări obşteşti. Evident, nu-i uşor să des­prinzi acel liricei de adevăr din caerul încâlcit al pârelor calom­­­nioase; dar in această posibilitate de a ghici stă marea taină a che­mării profesionale. Şi printre atâtea scrisori mi-a ţintuit atenţia plângerea unui biet om necăjit, care nu-şi văicărea atât necazul Iui, cât lăsa să vibre­ze in rândurile Iul simple stângace ecoul unui sentiment mai general. Nu avea un cuprins absurd scri­soarea, — şi răfuiala cu fiscul se desfăşura pe planul celei mai cu­minţi judecăţi. Anonimul meu co­respondent recunoaştea greutăţile ce s’au abătut asupra Statului; îşi da seama de strâmtorarea vremu­rilor şi de necesitatea impozitelor, — dar ridica un aprig protest îm­potriva unei mari şi răscolitoare nedreptăţi . Cu cât este omul mai nevoiaş, cu atât organele fiscului sunt mai neindurate, cu atât nu iartă, — şi sunt feroce in executarea celui ne­­platnic. Şi in timp ce răpăe sinistra tobă la pragul omului sărac, sute de milioane sunt de ani de zile în restanţă, şi nimeni nu cutează să le amintească acestor lălăiţi ai no­rocului de obligaţiile pe care Ie au faţă de Stat. Corespondentul meu anonim şi tare necăjit cita şi nume, indica uluitor de precis pe benefi­ciarii unei provocătoare toleranţe fiscale. Am trimis locului in drept scrisoarea,—şi bănuesc că ea nu va fi nesocotită. E prea dreaptă, — accentul de revoltă prea puternic; şi sigur că rezumă un sentiment obştesc. E simţul de dreptate al­tragiat prin privilegii neconsacrate de nici o lege; e acel murmur ce preludează o furtună socială. Atenţie la fisc, atenţie la impo­zite, să nu uite uimeai că mai tot­deauna fiscul a avut un rol în provocările sociale. Şi nedreptatea scurmă răbdarea omului, aprinde sentimentul revoltei, împinge la desnodăminte fatale. De aceia nu pot fi îngăduite două măsuri: ne­indurat cu cei mici, tolerant cu cei mari. Şi cum la ministerul de fi­nanţe în afară de d. Dinu Brătianu, ce poarta însăşi obligaţia numelui, — mai este şi d. Victor Slăvescu ce trece un examen hotărâtor pen­tru cariera sa; ceva mai grav, — pentru guvern chiar, — scrisoarea pe care i-am trimis-o cere un răs­puns. Nu acel obicinuit şi fleşcăit, „vom cerceta şi vom lua măsuri”, — ci singurul răspuns potrivit; pu­blicitatea profitorilor unui sistema­tic chiur tras fiscului. Sunt nume răsunătoare; sunt nume simandi­coase, — şi dacă nu s’ar putea da toate deodată, succesiv se pot pu­blica in ziare, spre a curma un a­­buz, spre a da această satisfacţie opiniei publice. Fireşte nu-i prea mult, dar în acelaş timp să se în­ceapă şi execuţiile. Taxe de moş­teniri de milioane, la succesiuni de zeci de milioane, neîncasate şi a­­mânate de la un an la altul. Per­soane prea cunoscute, date ca dis­părute fără adresă, adică multi­plele aspecte ale unei organizate fereri de a achita impozitele dato­rate. Vor fi fiind ele aşa-zisele de­­claraţii fiscale, secrete, dar nu se mai pot invoca asemenea beneficii ale legii de către cei ce-şi nesoco­tesc obligaţiile pe care le au faţă de Stat. O asemenea măsură, fie şi de o sălbatecă energie, ar avea darul să însemne o satisfacţie ob­ştească, şi în acelaş timp o legiti­mare a asprimei cu care se înca­sează cei mai puţin arătoşi, cei mai puţin sim­andieoşi. O fărâmă de dreptate, acel sen­timent strecurat, în suflete că la faţa Statului toţi sunt egali, că ni­meni nu este părtinit, că în chip egal stă straşnicia legii să loveas­că şi pe cei ce-şi uită obligaţiile. Iată adevăruri simple, menite să servească de îndreptar oricui are o răspundere în Stat. D. Victor Slăvescu să dee aceas­tă minimă satisfacţie unei ţări dor­nice de o fărâmă de dreptate?.» Pamfil Şeicaru Târfei de socialism Definitiv nu se ştie încă nici tate şi de mult depreciate... Alte partide, când îşi văd astfel scă­­moşate idealurile, le mai dărăcesc şi le mai trag apoi în jurubiţe; numai ciobanii social-democraţiei uită să-şi mai opărească dogita lor puţină, râncedă de mucegaiul aceleiaşi trezite saramuri­. Bieţi imbecili cari îmbulzesc în aceeaşi psaltire romanţe pentru maximum de libertate şi răcnete după o cât mai totală egalitate „colectivistă ca şi când n’ar şti că libertatea totală înseamnă jus­tificarea şi înlesnirea celor mai intolerabile inegalităţi, — din mo­ment ce dogma egalităţii nu se realizează decât prin constrânge­rea care temperează libertatea de a te naşte mai deştept, mai activ, sau mai întreprinzător decât veci­nul. Libertatea este idealul doc­trinei anarhiste, — în vreme ce colectivismul fundat pe egalitate o repudiează brutal: în programul social-democraţilor noştri, ambe­le „prostituate metafizice” sunt fierte in aceeaşi tocă­ură, lăiţei de socialism demagogic, în cratiţa unor reformatori cărora revoluţia nu te prieşte decât servită cu ibri­cul de cafea! •H acum, daca mireştii socialismului băştinaş şi bujorii sovietismului in­digen vor fierbe bulionul în acelaş cazan, cartelându-se în ajunul scru­tinului ca ţâţele cu ogrăzile vecine şi cu aceeaşi fringhie de rufe. Până una-alta, însă, şi-a festonat şi par­tidul social-democrat manifestul e­­lectoral către ţară: o proză aroma­tă cu pătrunjel şi cu mărar, — ca un burduf îndopată cu cele mai băiţşite şi mai contradictorii promisiuni de baftă obştească. Astfel cum se şi cuvenea într’o ţară de cătune şi de holde, — făgăduelile cele mai bălan văruite sunt cele dela prora acestui manifest, îndreptată spre a­­mărâţii de ţărani ai unei Românii oligarhice, fasciste şi capitaliste, — în care „partidul social-democrat" proclamă solidaritatea sa cu ţărăni­mea", canonindu-se fireşte s’o sal­veze „din nenorocirea in care se sbatea. „Prin cucerirea puterii în Stat",­­ combătând „toate privilegiile şi prejudecăţile naţionale", partidul social-democrat va oferi deci săte­nilor o a doua expropriere a „între­gului pământ aflător in proprietatea­­ capitaliştilor“; le va extirpa apoi din raăzărişti pălăraida coagulân­­du-le energiile răzleţe în „asociaţii agricole", —, pentru că astfel „se va introduce in agricultura ţărănească principiul colectivistVedeţi cum se strecoară chiar de-aci echivocul şi escrocheria in albumul de propa­­gandă al socialiştilor noştri: ter­menul de „colectivist", —­ cu­m foarte răspicată şi precisă se ra­­nificaţiutte în terminologia cor­munistăi — este aci presărat ca boabele de chimion pe brânză, pentru a momi măcar cu puţina tocătură de dicţionar marxist pe concurenţii de la extrema siniş­trii............... După acest prim verset în stil rustic,­— rotunjit la ariergardă cu făgăduiala că­­firestaţia in natură va fi­ complect înlăturată“, — ma­nifestul partidului social-democrat se înfierbântă eroic pentru cauza libertăţii: „Dacă clasa muncitoare are libertatea de a-şi răspândi programul“». „Dacă ea are liber­tatea de a lupta“... „Să schimbăm societatea pe căi democratice fără catastrofe Aceeaşi incurabilă predilecţie pentru escrocherie, — aţi remar­cat, — şi aci: „fără catastrofe" este un comod şi poltron eufemism, pentru mistificare şi echivoc ser­vit militanţilor în joc de fără re­­voluţie‘‘. Căci, — notaţi, — nici o singură dată nu apare cuvântul a­­cesta de „revoluţie" (atât de impa­cient aşteptat de unii dintre acti­viştii partidului); termenul acesta prin excelenţă marxist nu răsare la nici o răspântie de frază, în ma­nifestul acesta care utilizează şi el cu prodigalitate metaforele militare, cu „steagurile social-democraţiei" şi alte execrate ustensile fascis­­te‘‘. Oraţie acestor găinării de vo­cabular,­­» îşi închipuesc netoţii tejghetari ai socialismului autoh­ton, — vor curge voturile în şep­­cile mireştilor sau ghermanilor ca icrele pe fundul eleşteului. Dar fundurile iazurilor, — şi ele, — tot se mai aerisesc ori se mai svântă uneori de către produ­cătorul dornic de progenitură îm­belşugată: numai biet” idealul so­cialist rămâne grevat de aceleaşi răsuflate refrenuri, de mult refu­ Ion Dimitrescu Citiți in pag. 8 ca Vaidiștii s’au retras din alegeri Prin zloata Hoţilor Si dea Atot-Puternicul şi vremu­rile să îngăduie ca în faptă efectivă să se poată strămuta făgăduielile cu­prinse in telegrama pe care d. prim- ministru I. G. Duca a adresat-o a­­laltăieri fruntaşilor moţi din „Frăţie de cruce”: „Guvernul partidului naţional-li­­beral Îşi va face un punct de pnpara din a continua şi desăvârşi opera ini­ţiată de marele Ion I. C. Brătianu la anul 1927, pentru ridicarea stării so­ciale, economice şi culturale a locui­torilor din Munţii Apuseni, prin toate mijloacele de care dispune. „Acţiunea pentru repararea nedrep­tăţilor suferite fi pentru ajutorarea efectivă a soţilor, constitue pentru noi, guvernul actual al partidului naţional-liberal, una din marile Înda­toriri ale zilelor de faţă". Ispravă s’ar putea numi împlinirea acestei promisiuni de pe urmă: ro­mânească ispravă, fi faptă demnă de entuziaste elogii, — căci durerea ne­dreptăţiţilor Moţi a ajuns astăzi sim­bolul tuturor obidirilor indurate de pălmaşii fără sfinţi in­ familie şi fără ocrotitori la Ţarigrad. Pe spinarea bătătorită a acestor mucenici ai Ar­dealului s’au pricopsit toţi bandiţii misiţiilor agrare,­ toţi tâlharii şi toţi demagogii au făcut patinaj pe pielea acestor iobagi, ajunşi să se vadă co­jiţi ca turanii prin bordeiele lor fără merinde şi fără cer ce vele !.» „Acţiunea pentru repararea nedrep­taţilor suferite”, — dacă ştim încă să citim bine rândurile de slovă lim­pede,­­ înseamnă ceva mai mult de­cât o furtivă aluziune la marea dra­mă a celor jefuiţi de codri, un grai neaoş românesc, înseamnă solemna şi frumoasa promisiune de exproprie­re a pădurilor escamotate prin fal­suri şi prin abuzuri de la o dreaptă devălmăşie. Va isboiti oara şeful partidului li­beral această minune?... Să-l ajute Dumnezeu sfântul,­­ sau mai bine zis să nu-l împiedice sfinţii prea in­fluenţi din conclavul partidului. Sunt ani îndelungaţi de când hrana Moţi­lor a ajuns pe râpele Abrudului mai uscată decât aceea a caprelor: mira­col se va numi fapta omului care va face ca hrana aceasta să nu mai fie zilnic umezită și de lacrimile desnă­­dejdei. N. Pâtra (Continuare in pag* ll­a) O largă incursiune In feminină, dela M-me de Staël­ul George Sand până la Contesa de Noailles sau Colette, — și chiar la noi, — dela Veronica Mele la d-na Hortensia Papadat - Bengescu, ne aduce dovezi peremptorii pentru definirea unei specii de romantism, a cărui esenţă se perpetuiază ana­­cronic dincolo de limitele timpului, şi de aprehensiunile sociale. Nu putem contesta, că în secolul al XVII, mademoiselle de Scudery şi M-me de Lafayette inaugurau ro­mânii de analiză, că mai acum câţiva ani Grazia Delleda a recep­ţionat in matricea ei literară con­sens de Isacrarea prin premiul Nobel, că in­ Cronica literară ERASTIA PERETZ: „îmi placi!..“ Ed. Alecd­ay,156 pag. 50 iei de NICOLAE ROŞU lteratura sfârşit, Selma Lagerlöf, a împlinit 70 de ani, şi buclele albe ca zăpada decorează idilic frontispiciul nopţi­lor polare. Nici una din aceste scrii­­toare, nu depăşeşte in intensitate şi In vastitate creaţiile feminine aie geniului masculin: Didona, Beatri­­ce sau Lucreţia Borgia. Se răsfrân­ge în sensualitatea impudică a Di­­donei frenezia creatoare a geniului mediteranian: Virgilius Beatrice, ,,donna ch­avete intelleto d’amore”, este ,,prima im evens­’ al cetei mai grandioase și mai sul­pine poeroe pe care a cunoscut-o omenirea . • ?JDS- vina Commedie” Lucrezia Borgia, venin de răutate și lavă de patimi, exprimă tumultul individualist al sau prin suflet. Uneori sunt pur ce­­rebrale, şi atunci, abdică de la atri­butul esenţial al feminităţii: sen­­sualitatea. Dar niciodată, aceste forme ale cunoaşterii nu sunt întrunite in­­form­ fascicol unitar. Leon Daudet observă cu drept cuvânt, că ,,Omul reprezintă o formă a cunoaşterii; aceia a spiritului, ,Femeia ,repre­­zintă alta: aceia a inimei. Se întâm­plă ca aceste două forme să se gă­sească reunite intr’una singură de e^nţă dublă, ma­sculină şi femi­nină. AceaHa mijeim noi de obiceiu geniul” Natura feminină este ex­clusiv sensuală, şi literatura lor, individualistă şi romantică. Femeia nu cunoaşte culmile crea­­ţiei obiective, ale geniului unitar, armonios şi echilibrat clasic. Fe­meile în literatură pot aduce respi­raţia caldă şi pătrunzătoare a unui incontestabil talent, dar nu pot na­­viga, în infinit pe aripele geniului Subiectivă, romantică şi fragm­ea­fi judecată critic nu absolut. Gemul masculin se avântă în eternitate, se obiectivează şi se pătrunde la totalitatea existenţei; cel feminin, rămâne cantonat în el însuşi, evo­luând pe planul afectiv şi sensorial. Autoarea cărţii „Imi ,placi!...”, d-ra Erastia Peretz, este o femee frumoasă, fi nu dintre acelea care consideră frumuseţea ca o povară, ci din categoria acelora care se pă­trund de necesitatea armoniei inte­rioare, a fondului şi a stilului. S’a refugiat in această „Frescă de mo­ravuri contemporane*» un spirit de vrajbă cu lumea înconjurătoare care se Încăpăţânează şi nu vrea să înţeleagă că o femee poate da uneori mai mult decât ceia ce are. O carte de reportaj şi analiză rea­listă, cu vădite tendinţe de şarjă caustică a moravurilor, incrustată pe un portativ autobiografic, este fără Îndoială o evadare care subli­niază o revoltă. Pornită pe acest drum, derivat dintr’o experienţă no-Peretz izbuteşte să închege conţi­nutul unui volum, întocmai ca o planşă de disecţie, cu siluete şi ca­racterizări definitorii pentru lumea politică şi parlamentară. . .Imi placi este povestirea simplă a unei fete care încearcă să ajute pe o colegă de-a ei, şi în intervenţiile pe care le face la­ potentaţii zilei, la Cameră sau la ministere, întâm­pină o rezistenţă jignitoare: o a­­priga încordare de frivolitate vul­gară şi de demnitate d­intre oamenii politici, deputaţi sau ziarişti care-i fac propuneri erotice, şi între Varia care se zbate să-şi ajute prietena. O naraţiune bine dozată, concen­trată şi desfăşurată progresiv în volute de ironie tăioasă ne câştigă de la început atenţia şi curiozitatea. Este un dar personal al d­rei Eras­tia Peretz, de a se face interesantă nu prin cele ce spune ci prin se­­cretul pe care-l tăinueşte. Unde se va sfârşi această poveste ? Ce se unui secol masculin. Platon a rever­iibru. Femeile trâesc prin inimă rară, literatura feminină nu poate mărturisit personală, d-ra Erastia lat metoda sensibilizării intelectua­le prin şocul vizual dezlănţuit de curtezanele ateniene. Bătrânul satir, Anatole France, care era numai sensualitate şi in­teligenţă, în credinţa d-nei Arman, de Canillavat volumul său quebihe’”, asigurând-o „că fără ea mu l’ar fi scrisi după cum fără ea n’ar fi scris nici alte cărţi.” Vedem dlar, că rolul femeilor inspiratoare este copleşitor, pe câtă vreme acela al scriitoarelor propriu zise, reali­zează un gen minor. Forţă tenace şi de multe ori biruitoare, geniul feminin se afirmă în subordinea spiritului masculin. Viaţa interioară a femeei este lipsita de unitatea conştiinţei care dă tărie manifestă­rilor exterioare. Femeia reacţionează parţial, incoherent, în planuri izo­late, care nu se suprapun şi nici nu se contopesc într’un ansamblu ar­monios. Intre substratul afectiv şi suprastructura intelectului activ e­­xistă o discontinuitate, un dezechi­

Next