Curentul, decembrie 1933-ianuarie 1934 (Anul 6, nr. 2096-2132)
1933-12-08 / nr. 2103
AWilli VI No. 2103s pagina3 LEI 11 Vinerii 8 Decembrie 1933 Director: PAMFIL ŞEIGAiiU REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA L Strada Sărindar No. 4 Telefon: .tredacţia 3—4033, Aaţia 3—4080 Secretariatul şi Provincia 3—4033 ABONAMENT Et tel 700 pe an; 3&0 pe o lum; apa pe 3 luni • pentru Bănci, Insutusiuru şi Aomnistraţii Publice iei ÎUOO anual; pentru străinătate: tei 1700 pe an; 330 pe 0 luni; ouu pe a luni Abonamentele încep ia 1 și litaie necarei luni Taxa poştală plătită in numerar coni. ora. Dir, arale e. n. 1. wmjm. .Cabinetul directorului 3 4034 ELECTORAL " Jocurile alegerilor au început... Figurile jocului se cunosc. Moralităţile alegerilor, numeroase, ce depun pentru bogata în anarhie epocă de după război a statului ? Statul nostru trezit la democraţie — vai! — surexcitat de voinţa de renovare, statul nostru global fi întreg, sărind peste clipa de fortificare de la care trebuia să pornească, îşi sărbătoreşte, Silenul Satir impudic, aceste jocuri burleşti, creata din nimic în scopul imul nimic, face cadristic programelor lipindu-şi dinainte „un manifest4“ şi un dos „o listă“, se mânjeşte pe ochi acoperindu-ei maturitatea sură a părului şi cutelor frunţii ei sulemeneli, şi noi privim şi ne amuzăm la acest spectacol mâhnitor, de care nu ne putem ipsi, pe care nu îi putem Schimba. Ca la biliard, ca la jocul de cârti, ticurile jucătorilor ne in- Struesc asupra nobilei lor stări nervoase, șahul la „capul de listă" ne gâdilă natura noastră intrigantă, particularistă și divergentă, evadările dintr’un lagăr in alt lagăr politic ne fac să râdem cu spume la gură ca mujicii la bâlciu. Insultele aruncate peste câmpurile verzi ale lumii populare zăpăcite de aceşti oameni care au geniul superficialităţii, asemenea unor ape murdare, ne fac să săltăm sus de la pământ şi să batem din palme. Bucuria noastră n’are margini. Un moment râsul ne dispare de pe faţă. Devenim brusc serioşi şi gravi, cu cea mai perfectă ipocrizie, şi examinăm şi programele — apreciindu-le pe toate. Le luăm în considerare din nou, dela partidele mici la partidele mari, facem doctrină. Dar ce vor să spună, e insemnificativ și inutil. Mometntul programelor e cel peste care se trece — la ordinea zilei. Ordinea zilei e făcută dintr’o adevărată olimpiadă, şi din bacanale. Totul începe cu duelul momentului de încrucişare — intrarea în opoziţie şi urcarea la putere, — a două partide. Duelul e plin de senzaţii şi divulgări, răsturnări şi fracturi — şi aglomeraţi pe trotuar împiedecând circulaţia, noi urmărim, remarcăm, avem preferinţe, strigăm fără să ne facem rău. Din toate părţile sosesc noutăţi. Ce epocă de delicit, instructivă, plină de surprize, de mişcare. E adevărat că „schimbarea Domnilor e bucuria nebunilor“ dar ce se vede în jur e adevărat. Luăm parte la dialectica statului, la ştiinţele constituţionale, la lupta pentru discernământ şi libertate a cetăţeanului, şi cârciumari, ne îmbrăcăm în toga lui Hegel. Ne pregătim să ne dăm o nouă cârmuire, un nou guvern, noui Camere, printr’o deplină cazuistică. Românii simt născuţi avocaţi ai statului, iată ce însemnează alegerile. Şi ce e statul ? Alţii se muncesc, ascuţindu-şi uneltele o viaţă întreagă, să-i dea de capăt cu logica, unii luptă, istoria trece ca un tăvălug aducând aluviuni de idealuri şi evenimente din fundurile ei şi lâsându-i sub roata ei cu oasele sfărâmate, ca pe Horia şi Cloşca — noi ne bucurăm însă de geniul uşurinţei avocaţiale. Căci legea statului e făcută din articole electorale, care pot fi întrebuinţate într'un sens şi în altul. Şi nouă ne place să trăim astfel liberi şi neangajaţi în nimic —* într’un sens. Spaima noastră e de a nu ne angaja. Suntem născuţi liberi şi indiferenţi, făcuţi pentru distracţie şi egoism. In această sumară libertate ieşim la răspântie şi votăm. •. . . Moralităţile electorale numeroase, ce ne spun despre nevoile spiritului nostru politic? Ce sens istoric au aceste zile de sbucium, de ţigănie generală, de fapte fără mom social, care joacă asemenea resortului stricat, deasupra propriului lor mecanism? Ce învăţătură, precept moral au în politică aceste insemnificative şi stupide mişcări din jurul nostru ? Ştim ce însemnează lupta partidelor, oamenii şi caracterul lor, fiinţa masei la oraş şi la sat, ştim ce vor să zică organizaţiile judeţene şi Săteşti de partid, cunoaştem naţionalismul eliminat al partidului politic, naţionalismul înlăturat Şi dislocat de înghesuială, lăsat pe un câmp de luptă unde nu se dă lupta şi adus pe un câmp de luptă unde nu se câştigă victoria lui, prin tehnicismul în afară de orice lege socială al omului politic român, ştim toate aceste lucruri. Ce sens au alegerile? Un joc? Un sens de viţiu? Un sens de joc viţios? Ne punem pe faţă o mască ridicolă, şi părinţi bătrâni cu copii, demnitari in aşezăminte culturale, oameni munciţi de grija grea a vieţii o viaţă întreagă şi posesori ai unui capital de experienţă insubstituibilă şi a unui capital de bani proprii, ţărani aşezaţi şi eroi, cu această mască diformă şi caraghioasă pe ochi, ţopăim după cum ne cântă un ţigănuş diabolic, sărim în sus de ne facem milă de maturitatea, de tinereţea şi de bătrâneţea noastră pusă la mezat în mahalaua Europei, ţipăm şi cădem jos ameţiţi de vulgaritate. E jocul pe care-l facem astăzi. Pe fruntea măştei de carnaval de pe ochii noştri ne fascinează litera magică a unui cuvânt: Electoral. / Dragoş Vrânceană Uitaţi-va la drumuri, la mosele... Alegerile generale, ca orice rit necesar, au 5 partea lor de bine. De dragul voturilor, reprezentate In mod trecător, prinbani, pornesc, între singuri si, echipele fugurilor democraţiei, cu trenuri, cu automobile, cu autocamioane fi cu tunsuri, citeva mii de candidaţi, însoţiţi de agenţii respectivi. Cât e de aitaci fi de blazată ţara, numai In asemenea prilejuri pot afla devotaţii apărători ai tirinimii. Deplasările acestea elaptorala servesc fnsi fi Intr'alt iei; fiecare mic demagog fi fiecare om de omenie, victimă constiertă sau inconştientă a unei ideologii care ae soldează exclusiv prin deşănţare şi pârjol, verifică pe propria piele eroarea care l'a făcut atunci când sa desfiinţat prestaţia in naturi. Trebie să rupă fiecare două rânduri de arcuri la maşină, şi să-i trosnească bine şira spinării pe şosetele şi drumurile naţionale, ca să înţeleagă — mai bine mai târziu decât niciodată, — că orice legiuire demagogică vine intr’o şi la scadenţă. In toate ţările este şomaj. Pretutindeni se caută modalităţi de valorificare a muncii braţelor. In Germania s’au înfiinţat acele câmpuri de concentrare unde ideea naţională încălzeşte entuziasma remarcabile In slujba unei opere splendid organizate. Şi acolo muncitorii sunt Îndemnaţi la plata datoriilor lor către stat Romulus Dianu D. MIRTO: Ei, ce zici de manifestul meu? D. MIHALACHE... E bun, numai că... nu-ți prea seamănă fotografia! D. MIRTO: Păi tocmai asta e șmecheria saterii. Că altfel nu mai pup un vot... nu mă recunoască alegă« Pentru o sarame de dreptele Aristocratica republică a Veneţiei Înfiinţase acea „Bocca di leone” (gura leului), în care îşi depuneau plângerile anonime cei mărunţi, sfioşii şi obidiţii vieţii. Se svârleau acolo, fireşte, şi o puzderie de denunţuri calomnioase, tot ce poate revărsa ca răutate nemernica omului, când are asigurată lipse de sancţiuni la adăpostul anonimatului. Există, fireşte, o răutate ce are măcar scuza accentului de bravură; ea se prezintă făţiş, cu toată energia de a înfrunta riscurile. Dar asemenea manifestări ale răutăţii sunt mai rare. De obiceiu, omul râu are şi laşitate; nu are curagiul urilor pe care le poartă, şi adesea le înăbuşă, acoperindu-le cu un surâs amabi. Este de obiceiu răutatea măruntă a tichelii, ipotaece şi sau către comună, in natură. Nu suni desfăşoară existenţa CU gestul de bani, dar mai e cinste, mai « bună do- plecăciune; Se gudură în faţă Şi se inţă. Nevoia te Învaţă ce să faci, Printr’o bună administraţie, şi printr’o cinstită gospodărire a comunelor am putea avea în câţiva ani cele mai bune şosele, fără mare cheltuială, şi chiar fără prea mare efort. Totul atârnă de sinceritatea omului politic care vine să dea directive. Sunt încurajaţi oamenii să-şi neglijeze gospodăriile, să-şi lase în stricăciune căile de comunicaţie, numindu-se aceasta ,libertate”, fără să li se arate bieţilor ţărani că libertatea aceasta care nu le trebue, îi costă mult, fiindcă nimeni nu mai are curajul să se aventureze prin sate. Aşa s'a distrus. Încetul cu Încetul, admirabila noastră industrie casnică, model de lucru cu folos, dar care n'a putut fi niciodată valorificată după merit din pricina căilor de comunicaţie precare. S’a mers dela rău, la mai rău. Campania electorali va Îmbogăţi cunoştinţele viitorilor parlamentari cu fructul unei experienţe proprii. I-am ruga pe toţi laolaltă, şi pe fiecare in parte, să reflecteze la foloasele pentru ţăran, ala prestaţiei la natură, repede apoi pe furiş Să te muşte, pentru a exploata un moment de neatenţie. „Anonima” rezumă toate aceste stigmate ale unei răutăţi neputincioase. Şi vor fi fost grămezi de asemenea afirmări calomnioase, ce se strecurau în „Bocca di Leone”. Dar in maldărul de isprăvi ale răutăţii calomniatoare se strecurau şi unele plângeri drepte, — unele spovedanii ale cine ştie cărui Dropsit ai soartei, era un mijloc al aristocratei republici veneţiene sa descifreze sentimentul public,— să aibă exact temperatura morală a cuprisului ei de oameni. Cam funcţia pe care o îndeplinea odinioară „Bocca di Leone”, în magnificul palat al Dogilor, — o reprezintă in bună parte şi ziarul in viaţa modernă. Iţi trebuie o deosebită intuiţie să desfaci adevărul din neghina născocirilor calomnioase. Se Intâmplă ca un biet om, căruia i s’a făcut o nedreptate de unul mai puternic, cu o situaţie sociala dominantă, să fie intimidat, să-şi scâncească in el suferinţa, să nu aibă curajul de a-şi striga oprimata lui dreptate. Plângerea la un ziar ii uşurează păsul; ii dă sentimentul că nu rămâne singur şi surghiunit în nedreptate, că participă consolator la ea şi ecoul unei indignări obşteşti. Evident, nu-i uşor să desprinzi acel liricei de adevăr din caerul încâlcit al pârelor calomnioase; dar in această posibilitate de a ghici stă marea taină a chemării profesionale. Şi printre atâtea scrisori mi-a ţintuit atenţia plângerea unui biet om necăjit, care nu-şi văicărea atât necazul Iui, cât lăsa să vibreze in rândurile Iul simple stângace ecoul unui sentiment mai general. Nu avea un cuprins absurd scrisoarea, — şi răfuiala cu fiscul se desfăşura pe planul celei mai cuminţi judecăţi. Anonimul meu corespondent recunoaştea greutăţile ce s’au abătut asupra Statului; îşi da seama de strâmtorarea vremurilor şi de necesitatea impozitelor, — dar ridica un aprig protest împotriva unei mari şi răscolitoare nedreptăţi . Cu cât este omul mai nevoiaş, cu atât organele fiscului sunt mai neindurate, cu atât nu iartă, — şi sunt feroce in executarea celui neplatnic. Şi in timp ce răpăe sinistra tobă la pragul omului sărac, sute de milioane sunt de ani de zile în restanţă, şi nimeni nu cutează să le amintească acestor lălăiţi ai norocului de obligaţiile pe care Ie au faţă de Stat. Corespondentul meu anonim şi tare necăjit cita şi nume, indica uluitor de precis pe beneficiarii unei provocătoare toleranţe fiscale. Am trimis locului in drept scrisoarea,—şi bănuesc că ea nu va fi nesocotită. E prea dreaptă, — accentul de revoltă prea puternic; şi sigur că rezumă un sentiment obştesc. E simţul de dreptate altragiat prin privilegii neconsacrate de nici o lege; e acel murmur ce preludează o furtună socială. Atenţie la fisc, atenţie la impozite, să nu uite uimeai că mai totdeauna fiscul a avut un rol în provocările sociale. Şi nedreptatea scurmă răbdarea omului, aprinde sentimentul revoltei, împinge la desnodăminte fatale. De aceia nu pot fi îngăduite două măsuri: neindurat cu cei mici, tolerant cu cei mari. Şi cum la ministerul de finanţe în afară de d. Dinu Brătianu, ce poarta însăşi obligaţia numelui, — mai este şi d. Victor Slăvescu ce trece un examen hotărâtor pentru cariera sa; ceva mai grav, — pentru guvern chiar, — scrisoarea pe care i-am trimis-o cere un răspuns. Nu acel obicinuit şi fleşcăit, „vom cerceta şi vom lua măsuri”, — ci singurul răspuns potrivit; publicitatea profitorilor unui sistematic chiur tras fiscului. Sunt nume răsunătoare; sunt nume simandicoase, — şi dacă nu s’ar putea da toate deodată, succesiv se pot publica in ziare, spre a curma un abuz, spre a da această satisfacţie opiniei publice. Fireşte nu-i prea mult, dar în acelaş timp să se înceapă şi execuţiile. Taxe de moşteniri de milioane, la succesiuni de zeci de milioane, neîncasate şi amânate de la un an la altul. Persoane prea cunoscute, date ca dispărute fără adresă, adică multiplele aspecte ale unei organizate fereri de a achita impozitele datorate. Vor fi fiind ele aşa-zisele declaraţii fiscale, secrete, dar nu se mai pot invoca asemenea beneficii ale legii de către cei ce-şi nesocotesc obligaţiile pe care le au faţă de Stat. O asemenea măsură, fie şi de o sălbatecă energie, ar avea darul să însemne o satisfacţie obştească, şi în acelaş timp o legitimare a asprimei cu care se încasează cei mai puţin arătoşi, cei mai puţin simandieoşi. O fărâmă de dreptate, acel sentiment strecurat, în suflete că la faţa Statului toţi sunt egali, că nimeni nu este părtinit, că în chip egal stă straşnicia legii să lovească şi pe cei ce-şi uită obligaţiile. Iată adevăruri simple, menite să servească de îndreptar oricui are o răspundere în Stat. D. Victor Slăvescu să dee această minimă satisfacţie unei ţări dornice de o fărâmă de dreptate?.» Pamfil Şeicaru Târfei de socialism Definitiv nu se ştie încă nici tate şi de mult depreciate... Alte partide, când îşi văd astfel scămoşate idealurile, le mai dărăcesc şi le mai trag apoi în jurubiţe; numai ciobanii social-democraţiei uită să-şi mai opărească dogita lor puţină, râncedă de mucegaiul aceleiaşi trezite saramuri. Bieţi imbecili cari îmbulzesc în aceeaşi psaltire romanţe pentru maximum de libertate şi răcnete după o cât mai totală egalitate „colectivistă ca şi când n’ar şti că libertatea totală înseamnă justificarea şi înlesnirea celor mai intolerabile inegalităţi, — din moment ce dogma egalităţii nu se realizează decât prin constrângerea care temperează libertatea de a te naşte mai deştept, mai activ, sau mai întreprinzător decât vecinul. Libertatea este idealul doctrinei anarhiste, — în vreme ce colectivismul fundat pe egalitate o repudiează brutal: în programul social-democraţilor noştri, ambele „prostituate metafizice” sunt fierte in aceeaşi tocăură, lăiţei de socialism demagogic, în cratiţa unor reformatori cărora revoluţia nu te prieşte decât servită cu ibricul de cafea! •H acum, daca mireştii socialismului băştinaş şi bujorii sovietismului indigen vor fierbe bulionul în acelaş cazan, cartelându-se în ajunul scrutinului ca ţâţele cu ogrăzile vecine şi cu aceeaşi fringhie de rufe. Până una-alta, însă, şi-a festonat şi partidul social-democrat manifestul electoral către ţară: o proză aromată cu pătrunjel şi cu mărar, — ca un burduf îndopată cu cele mai băiţşite şi mai contradictorii promisiuni de baftă obştească. Astfel cum se şi cuvenea într’o ţară de cătune şi de holde, — făgăduelile cele mai bălan văruite sunt cele dela prora acestui manifest, îndreptată spre amărâţii de ţărani ai unei Românii oligarhice, fasciste şi capitaliste, — în care „partidul social-democrat" proclamă solidaritatea sa cu ţărănimea", canonindu-se fireşte s’o salveze „din nenorocirea in care se sbatea. „Prin cucerirea puterii în Stat", combătând „toate privilegiile şi prejudecăţile naţionale", partidul social-democrat va oferi deci sătenilor o a doua expropriere a „întregului pământ aflător in proprietatea capitaliştilor“; le va extirpa apoi din raăzărişti pălăraida coagulându-le energiile răzleţe în „asociaţii agricole", —, pentru că astfel „se va introduce in agricultura ţărănească principiul colectivistVedeţi cum se strecoară chiar de-aci echivocul şi escrocheria in albumul de propagandă al socialiştilor noştri: termenul de „colectivist", — cum foarte răspicată şi precisă se ranificaţiutte în terminologia cormunistăi — este aci presărat ca boabele de chimion pe brânză, pentru a momi măcar cu puţina tocătură de dicţionar marxist pe concurenţii de la extrema siniştrii............... După acest prim verset în stil rustic,— rotunjit la ariergardă cu făgăduiala căfirestaţia in natură va fi complect înlăturată“, — manifestul partidului social-democrat se înfierbântă eroic pentru cauza libertăţii: „Dacă clasa muncitoare are libertatea de a-şi răspândi programul“». „Dacă ea are libertatea de a lupta“... „Să schimbăm societatea pe căi democratice fără catastrofe Aceeaşi incurabilă predilecţie pentru escrocherie, — aţi remarcat, — şi aci: „fără catastrofe" este un comod şi poltron eufemism, pentru mistificare şi echivoc servit militanţilor în joc de fără revoluţie‘‘. Căci, — notaţi, — nici o singură dată nu apare cuvântul acesta de „revoluţie" (atât de impacient aşteptat de unii dintre activiştii partidului); termenul acesta prin excelenţă marxist nu răsare la nici o răspântie de frază, în manifestul acesta care utilizează şi el cu prodigalitate metaforele militare, cu „steagurile social-democraţiei" şi alte execrate ustensile fasciste‘‘. Oraţie acestor găinării de vocabular,» îşi închipuesc netoţii tejghetari ai socialismului autohton, — vor curge voturile în şepcile mireştilor sau ghermanilor ca icrele pe fundul eleşteului. Dar fundurile iazurilor, — şi ele, — tot se mai aerisesc ori se mai svântă uneori de către producătorul dornic de progenitură îmbelşugată: numai biet” idealul socialist rămâne grevat de aceleaşi răsuflate refrenuri, de mult refu Ion Dimitrescu Citiți in pag. 8 ca Vaidiștii s’au retras din alegeri Prin zloata Hoţilor Si dea Atot-Puternicul şi vremurile să îngăduie ca în faptă efectivă să se poată strămuta făgăduielile cuprinse in telegrama pe care d. prim- ministru I. G. Duca a adresat-o alaltăieri fruntaşilor moţi din „Frăţie de cruce”: „Guvernul partidului naţional-liberal Îşi va face un punct de pnpara din a continua şi desăvârşi opera iniţiată de marele Ion I. C. Brătianu la anul 1927, pentru ridicarea stării sociale, economice şi culturale a locuitorilor din Munţii Apuseni, prin toate mijloacele de care dispune. „Acţiunea pentru repararea nedreptăţilor suferite fi pentru ajutorarea efectivă a soţilor, constitue pentru noi, guvernul actual al partidului naţional-liberal, una din marile Îndatoriri ale zilelor de faţă". Ispravă s’ar putea numi împlinirea acestei promisiuni de pe urmă: românească ispravă, fi faptă demnă de entuziaste elogii, — căci durerea nedreptăţiţilor Moţi a ajuns astăzi simbolul tuturor obidirilor indurate de pălmaşii fără sfinţi in familie şi fără ocrotitori la Ţarigrad. Pe spinarea bătătorită a acestor mucenici ai Ardealului s’au pricopsit toţi bandiţii misiţiilor agrare, toţi tâlharii şi toţi demagogii au făcut patinaj pe pielea acestor iobagi, ajunşi să se vadă cojiţi ca turanii prin bordeiele lor fără merinde şi fără cer ce vele !.» „Acţiunea pentru repararea nedreptaţilor suferite”, — dacă ştim încă să citim bine rândurile de slovă limpede, înseamnă ceva mai mult decât o furtivă aluziune la marea dramă a celor jefuiţi de codri, un grai neaoş românesc, înseamnă solemna şi frumoasa promisiune de expropriere a pădurilor escamotate prin falsuri şi prin abuzuri de la o dreaptă devălmăşie. Va isboiti oara şeful partidului liberal această minune?... Să-l ajute Dumnezeu sfântul, sau mai bine zis să nu-l împiedice sfinţii prea influenţi din conclavul partidului. Sunt ani îndelungaţi de când hrana Moţilor a ajuns pe râpele Abrudului mai uscată decât aceea a caprelor: miracol se va numi fapta omului care va face ca hrana aceasta să nu mai fie zilnic umezită și de lacrimile desnădejdei. N. Pâtra (Continuare in pag* lla) O largă incursiune In feminină, dela M-me de Staëlul George Sand până la Contesa de Noailles sau Colette, — și chiar la noi, — dela Veronica Mele la d-na Hortensia Papadat - Bengescu, ne aduce dovezi peremptorii pentru definirea unei specii de romantism, a cărui esenţă se perpetuiază anacronic dincolo de limitele timpului, şi de aprehensiunile sociale. Nu putem contesta, că în secolul al XVII, mademoiselle de Scudery şi M-me de Lafayette inaugurau românii de analiză, că mai acum câţiva ani Grazia Delleda a recepţionat in matricea ei literară consens de Isacrarea prin premiul Nobel, că in Cronica literară ERASTIA PERETZ: „îmi placi!..“ Ed. Alecday,156 pag. 50 iei de NICOLAE ROŞU lteratura sfârşit, Selma Lagerlöf, a împlinit 70 de ani, şi buclele albe ca zăpada decorează idilic frontispiciul nopţilor polare. Nici una din aceste scriitoare, nu depăşeşte in intensitate şi In vastitate creaţiile feminine aie geniului masculin: Didona, Beatrice sau Lucreţia Borgia. Se răsfrânge în sensualitatea impudică a Didonei frenezia creatoare a geniului mediteranian: Virgilius Beatrice, ,,donna chavete intelleto d’amore”, este ,,prima im evens’ al cetei mai grandioase și mai sulpine poeroe pe care a cunoscut-o omenirea . • ?JDS- vina Commedie” Lucrezia Borgia, venin de răutate și lavă de patimi, exprimă tumultul individualist al sau prin suflet. Uneori sunt pur cerebrale, şi atunci, abdică de la atributul esenţial al feminităţii: sensualitatea. Dar niciodată, aceste forme ale cunoaşterii nu sunt întrunite inform fascicol unitar. Leon Daudet observă cu drept cuvânt, că ,,Omul reprezintă o formă a cunoaşterii; aceia a spiritului, ,Femeia ,reprezintă alta: aceia a inimei. Se întâmplă ca aceste două forme să se găsească reunite intr’una singură de e^nţă dublă, masculină şi feminină. AceaHa mijeim noi de obiceiu geniul” Natura feminină este exclusiv sensuală, şi literatura lor, individualistă şi romantică. Femeia nu cunoaşte culmile creaţiei obiective, ale geniului unitar, armonios şi echilibrat clasic. Femeile în literatură pot aduce respiraţia caldă şi pătrunzătoare a unui incontestabil talent, dar nu pot naviga, în infinit pe aripele geniului Subiectivă, romantică şi fragmeafi judecată critic nu absolut. Gemul masculin se avântă în eternitate, se obiectivează şi se pătrunde la totalitatea existenţei; cel feminin, rămâne cantonat în el însuşi, evoluând pe planul afectiv şi sensorial. Autoarea cărţii „Imi ,placi!...”, d-ra Erastia Peretz, este o femee frumoasă, fi nu dintre acelea care consideră frumuseţea ca o povară, ci din categoria acelora care se pătrund de necesitatea armoniei interioare, a fondului şi a stilului. S’a refugiat in această „Frescă de moravuri contemporane*» un spirit de vrajbă cu lumea înconjurătoare care se Încăpăţânează şi nu vrea să înţeleagă că o femee poate da uneori mai mult decât ceia ce are. O carte de reportaj şi analiză realistă, cu vădite tendinţe de şarjă caustică a moravurilor, incrustată pe un portativ autobiografic, este fără Îndoială o evadare care subliniază o revoltă. Pornită pe acest drum, derivat dintr’o experienţă no-Peretz izbuteşte să închege conţinutul unui volum, întocmai ca o planşă de disecţie, cu siluete şi caracterizări definitorii pentru lumea politică şi parlamentară. . .Imi placi este povestirea simplă a unei fete care încearcă să ajute pe o colegă de-a ei, şi în intervenţiile pe care le face la potentaţii zilei, la Cameră sau la ministere, întâmpină o rezistenţă jignitoare: o apriga încordare de frivolitate vulgară şi de demnitate dintre oamenii politici, deputaţi sau ziarişti care-i fac propuneri erotice, şi între Varia care se zbate să-şi ajute prietena. O naraţiune bine dozată, concentrată şi desfăşurată progresiv în volute de ironie tăioasă ne câştigă de la început atenţia şi curiozitatea. Este un dar personal al drei Erastia Peretz, de a se face interesantă nu prin cele ce spune ci prin secretul pe care-l tăinueşte. Unde se va sfârşi această poveste ? Ce se unui secol masculin. Platon a reveriibru. Femeile trâesc prin inimă rară, literatura feminină nu poate mărturisit personală, d-ra Erastia lat metoda sensibilizării intelectuale prin şocul vizual dezlănţuit de curtezanele ateniene. Bătrânul satir, Anatole France, care era numai sensualitate şi inteligenţă, în credinţa d-nei Arman, de Canillavat volumul său quebihe’”, asigurând-o „că fără ea mu l’ar fi scrisi după cum fără ea n’ar fi scris nici alte cărţi.” Vedem dlar, că rolul femeilor inspiratoare este copleşitor, pe câtă vreme acela al scriitoarelor propriu zise, realizează un gen minor. Forţă tenace şi de multe ori biruitoare, geniul feminin se afirmă în subordinea spiritului masculin. Viaţa interioară a femeei este lipsita de unitatea conştiinţei care dă tărie manifestărilor exterioare. Femeia reacţionează parţial, incoherent, în planuri izolate, care nu se suprapun şi nici nu se contopesc într’un ansamblu armonios. Intre substratul afectiv şi suprastructura intelectului activ există o discontinuitate, un dezechi