Curentul, ianuarie 1934 (Anul 7, nr. 2133-2153)

1934-01-11 / nr. 2133

ANUL VII No. 2133& PAGINI3 MSI f Jcî îl Ianuarie 1934 Director: PAHHL JEICARU REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Strada Sărindar No. 4 Cabinetul directorului 3_4084 Telefon • I Redacţia 3_4Q88, Adiţia 3—4080 ( Secretariatul şi Provincia 3—.408§ ABONAMENTEi lei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Rând, instituţiuni” şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate; lei 1700 pe an; 860 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecarei luni Taxa poştală plătită in numerar conf.ora. Dir. G-rale P. T. T. 56740/929. Anglia si liana Sir John Simon a făcut zilele acestea o scurtă călătorie de odihnă, cum a declarat, în Italia, cu prilejul căreia a avut o întrevedere diplomatică. Din întâmplare aceasta întrevedere privea cele mai grave probleme de politică internaţională. In Roma a făcut o lungă plimbare, vizitând monumentele vechi foi noui, pe o vreme frumoasă, cu im spire excelent care-i făcea şi viii plăcută, cum spun ziarele, plimbarea. A vizitat după masă expoziţia Revoluţiei fasciste, a luat parte la un ceai, şi în sfârşit a făcut o a doua vizită lui Mus. Gothii. In zadar Sir John Simon prepuidea deci că a trecut Alpii să se odihnească. Când vii în contact cu Mussolini te odihneşti numai d iacă te supui lui, dacă te opui te încordezi şi te extenuezi. După idilicele sale plimbări, fă- Cute din popasuri admirative şi tupute, în faţa acelor numeroase fântâni ale Romei cântate de Simfonia lui Respighi, ministrul deexterne se pregătea să treacă o probă de efort comparabil cu o probă de bărbăţie, excepţională. Mulţi sunt în foarte mare nelamurire încă asupra acordurilor die discuţie, evidente, dintre Anglia şi Italia, asupra sursei de interes care le învadă, asupra perspectielor care le animă. Temele de vorbă dintre Mussolini şi Sir John Simon, sunt prea cunoscute, momentul internaţional este oarecum net, dar impulsul secret care împinge Anglia spre Italia, şi Italia spre Anglia, încă de la întâlnirea lui Sir Austen Chamberlain, pe mare, cu Mussolini nu mult după înscăunarea fascismului, până la vizita lui MacDonald la Roma In timpul pregătirii pactului celor patru, vizită care a adus pe Mussolini la rampă, acest impuls, zic, greu ar putea deveni explicit. Liste un impuls de atracţie sau un impuls de aversiune? Probabil, şi una şi alta. Italia id are motive să simpatizeze Anglia, şi totuşi a simpatizat-o cu atât mai mult, ca să nu-şi trădeze antipatia. Anglia n’are de ce se bucura de succesele şi creşterea prestigiului extern şi puterii interne a Italiei, şi totuşi se insiruiază lângă ea, crează raporturi deosebite ca spre a-i reda in fiecare moment sensul unei cordialităţi ierarhice, unei prezenţe de forţă. Tot astfel trebue să fie prietenia intimă între două femei frumoase, dintre care una trebue sâ fie mai frumoasă şi amândouă ţin să fie prietene. . Anglia şi Italia au latre ele marea chestiune a Mării Mediterane, mare căreia italienii îi cânta frumuseţea, şi Englezii ii stăpânesc căile. Două ţări cu mentalităţi marinare care pot sta una la înălţimea alteia, căci dacă Angliaeste disciplinată, şi colonizatoare, Italia are expansiunea pe apă în sânge, şi nu-i lipseşte decât un moment moral de noroc spre lua având în această privinţă. In fapte, Italia e supusă Angliei. Visul Italiei nu e hegemonia pe continent, cât libertatea pe mare, de care aceasta depinde. Când va ţine cheile Mediteranei în mână, Mussolini va fi rezolvat problema ascendentului său permanent in politica Europei. Din geografia ei proprie nici o tară n’a putut ieşi. Anglia care este teribil de prezentă în acea insulă dela picioarele Italienilor, populată de Italieni, in care din când în când curente de febră naţională, se însufleţesc cu vânturile corăbiilor, demonstrând un protest refulat, Malta, stă de veghe şi nu se dă înapoi de la arogantele puterii de fapt. Ecoul acelor biete şi anemice demonstraţiuni de stradă din Malta, care au foc uneori este desigur una din durerile secrete cele mai ascuţite ale lui Mussolini, om născut să fie liber şi dominator, care simte încă la gleznă lanţul istoriei lâncezite a poporului său. In discuţiile din acest moment dintre Italia şi Anglia, Italia acceptă o atitudine de supunere. Mussolini este un om prea clărvăzător spre a se convinge că avansurile de prestigiu, prin avansurile de acord în păreri pe care i le oferă Anglia prin reprezentanţii ei, exprimă un gir al unei istorii care trebue să fie comuni, în această epocă. Anglia nu poate contribui real şi efectiv la impunerea punctelor de vedere italiene în politica Europei. Şi nu putem nănui diplomaţilor un dezinteres mai accentuat decât acela pe care o permit jocul intereselor istorice. Nu putem bănui de dezinteres şi admiraţie pură pentru opera şi vederile lui Mussolini, pe d. Mac- Donald, care este un englez excelent. • • Anglia a înţeles poziţia nodală in actuala conjunctură politică, a Italiei şi se apropie de ea, cu o insinuare caracteristică politicii engleze. Din această apropiere Italia nu poate ieşi decât diminuată în capacitatea ei de rezistenţă, deşi nu e exclus — după cum arată comunicatul oficial al întrevederii de la Roma dintre sir John Simon şi Alussolini — ca punctul ei de vedere să progreseze în chestiunea dezarmării. Ziarele Italiene vorbesc, în această chestiune, de realizarea unui „echilibru în două direcţii“, dintr’o parte cu reducerea armamentelor, dintr’o parte cu mărirea cotei lor. Lucrând la un fel de prevenire a oricărei auto-izolări a Italiei, lângă aceia a Germaniei, lucru care ar deveni ameninţător, Anglia serveşte foarte bine şi cu depline garanţii, interesele esenţiale ale statu-quo-ului european, Dragoş Vrânceanu Giftifi în pag. 8-a D. Tâtărăscu vizitează pe șefii de partide Jocul de-a beleaua Beaumarchais spunea undeva că singurul detaliu care deosebeşte pe om de celelalte turbăciuni sau orătănii este amănuntul că noi oamenii facem dragoste in orice anotimp şi bem chiar când nu ne este sete, contimporan cu noi, Figaro ar găsi desigur astăzi o formula iacă şi mai ingenioasă pentru definirea specificităţii bipedului uman. Atrofia instinctului de conservare, de pildă, constitue cea mai frapantă caracteristică a contimporanului nostru civilizat: intr’adevăr, in măsura în care şi-a cerebralizat efortul, omul a devenit mai dezarmat In faţa forţelor elementare ale firii; cu cât s'a păzut mai informat asupra misterelor universului, cu atât a devenit mai inconştient; cu cât este mai insistent şi mai frequent avertizat asupra îndatoririlor sale civice, cu atât se poticneşte mai voios in delicte, contravenţiuni şi buclucuri, — „Că sunt şi prea multe, astăzi, legiuirile şi ordonanţele executive cu caracter represiv", — veţi riposta, poate, _Negreşit, multe, puţine.__ dar astea sunt, şi riscurile nesocotirii tot au devenit exorbitante Un exemplu, sub regimul stării de asediu, — iată ordonanţa care enumără cetăţenilor modalităţile de predare a armelor. Din miile de oameni pacinici cari posedă arme prin fundul sertarelor domestice, câţi au avut însă până astăzi punctualitatea şi prudenţa să execute o ordonanţă dominată de sancţiuni atât de severe. Ştim, reputaţiunea de severă intransigenţă a d-lui general Mihail Tonescu a determinat un adevărat flux de arme spre rastelele Corpului II Armată; rămân totuşi mii şi mii de oşteni cari persistă să se plimbe nepăsători pe uliţe, ca şi când prevederile drastice ale legii nu ap ar aplica și pistolului pe care il au și ei acasă ,o scriu. Un prieten na Ionelea asea răi ,ia spune, frate dragă, trebue serios să predau și eu revolverul?... Nu citi, fără glumă, cum e chestia aia cu predarea armelor?*.* Pentru asemenea fericite dar imprudente temperamente, negreşit, ar trebui scuturătura scaunului electric, doar acompaniata de acest supliment, ar avea efecte o ordonanţă militară asupra acestor amatori de riscuri. Este adevărat că o ultimă ordonanţă a prelungit pănă la 20 ianuarie termenul de predare a armelor , dar şi după acest soroc, — veţi vedea, — au să te interpeleze pe uliţă diletanţii buclucurilor gratuite. ia spune, frate dragă, e serioasă chestia aia cu predatul armelor?". Iar ulterior, când au să înceapă contravenţiile, tot noua, au si ne urle reproşuri:„Daci nu repetaţi suficient prin gazetele voastre avertismentele/\’a ... ■ i - • . • •»' -*J- 1 . Ion Dimitrescu — Ce zici de scandalul Stavisky din Franţa? _ Da, ar fi ceva. Dar degeaba SI umflă francezii», tot noi cu Skoda suntem mai tari ! Vi Ua partid cu simţul realităţilor electorale nu-şi uită niciodată obiectivele; în măsura râvnei de putere stă şi încordarea atenţiei electorale. Oricât de, mult s’ar adânci criza, oricât de dramatică ar fi elocinţa datelor economice, nici un partid nu ar cuteza să renunţe la obicinuitele emisiuni de amăgiri electorale, chiar dacă isprăvile acestea ar fi cumplit ispăşite de economia naţională. ... Citii o notă polemică în pni dosul partidului naţional - ţărănist „Dreptatea”, prin care se pune la îndoială sinceritatea partidului liberal, care făgădueşte să repare toate nedreptăţile făcute la aplicarea reformei agrare şi complectarea izlazurilor comunale. Şi in jurul acestei făgădueli stârnbe acuzaţii, pulsează grija de a nu lăsa să se creadă realizabilă făgăduiala guvernului liberal „pentru că în partidul liberal sunt încă mulţi latifundiari care vor şti să frâneze la timp generozitatea aceasta faţă de ţărănime”. Citeşti, reciteşti, şi tot nu isboreşti să prinzi sensul; ai impresia că partidele noastre trăesc in afara realităţilor româneşti, că sunt complect refractare la tâlcul acestor realităţi, fireşte, sub unghiul electoral această grijă de monopol al „generozităţii” faţă de ţărănime formează la noi porunca de viaţă a oricărui partid ; dar in afara de netrebnicele interese de partid, mai sunt şi unele interese mai cuprinzătoare, mai importante, mai Hotărâtoare , interesele ţării. Nu mai este o taină destinată descifrării specialiştilor; se ştie doar de toată lumea că grâul românesc, care făcea odinioară primă pe pleţele străine, este astăzi din an un an mai greu de plasat. Plugâritul de mântuială şi rudimentar al ţăranului nu se potriveşte nicicând cu îngrijirea pe care o cere cultura grâului. Acelaş pământ, — aceiaşi oameni. Dar in locul constrângerii de odinioară a logofătului boeresc nu am avut,— cum ne-am aşteptat toţi care am fost crescuţi în romantismul ţărănesc al „Semănătorului”, — acea râvnă de muncă, acea iubire fanatică de ogor a ţăranului stăpân pe brazda lui Dece ne-am tot amăgi Dece am ocoli o realitate crâncenă, menită se desmeticească pe toţi turnaciî romantismului ţârănesc ? ‘ Ne ferim să ne plecăm acestui aspru adevăr: ţăranul nu-şi lucrează pământul cum s’ar cuveni. Brazda lui este o sgârîetură; îşi bate joc de pământul care i s’a dat in condiţii excesiv de generoase.„ Arthur Vantes, —în „La Reforme agraire en Europe“ k colecţia socialistă ce apare sub îngrijirea lui Emile Vandervelde : „Etudes politique et sociales” editura „L’Eglantine”, Bruxelles) recunoaşte că în afară de Rusia Sovietică, reforma agrară în România a fost cea mai radicală ; este îndreptăţită întrebarea: care este beneficiul acestei reforme pentru economia naţională ? Lăsat la libera lui folosinţă, nest un icnit în nici o iniţiativă, ţăranul a redus rodnicia brazdei, a privuitivizat mijloacele de cultură, şi întreaga structură a Statului se resimte din acest deficit al economiei agrare. Muncind puţin (60— 70 de zile pe an) şi de mântuială, producţia plugoritului ţărănesc este greu exportabila. România pierde astfel pe rând pieţele de desfacere. Şi cantitativ şi calitativ, producţia noastră agricolă se prezintă într’o continuă scădere. De ce ? Din pricina „generozităţii faţă de ţărănime”, titlu la care toate partidele râvnesc. Aceasta „generozitate” a făcut pe ţăran să creadă într’un Stat- Trovidenţă, care îţi dă pământ gratis, te mai iartă de biruri, te smîiină când te-ai înglodat in datorii . Adică Statul - infirmier, care îţi suplineşte lipsurile, care acoperă scăderile muncii taie. In definitiv, dece s’ar mai trudi uniu! ? Dece s’ar mai speti muncind, când Statul-Provid®nţă este îngerul păzitor al nevoiaşilor şi mântuirea nevolnicilor ? Şi constrângerea electorală a tot împins partidele să amplifice această credinţă in Statul-Providenţă. Şi nimic nu ar putea nega că primul ispăşitor al acestei vinovate rătăciri este însuşi ţăranul care nu isbuteşte să obţină nici o cincime din ceia ce i-ar putea da pământul ca rodnicie. De altfel, pretutindeni necesităţile electorale devastează la fel bunul simţ, falsifică noţiunile şi sporeşte risipa. In „La Revue de Paris” (1 ianuarie 1934), am găsit un foarte preţios studiu despre „Creditul agricol”, iscălit Adolphe Javai. Examinând condiţiile in care se înfăţişează Statul bancher în creditul agricol, autorul constată „o confuzie între o bancă de credit şi o „societate de ajutor”, cum este in obiceiul Statului modern”. La sfârşitul studiului, Javai repetă nedumerirea a „încă odată. Creditul agricol este o bancă având o clientelă specială sau un birou de binefacere ?". De unde provine confuzia ? Din permanenta prezenţă a policianismului grijuliu d© chiverniseală electorală, pe care se întrec s’o resfete prin „generozităţi” făcute pe seama Statului. De chipul cum se sgâlţâe bunul simţ al plugarului, tot Javai in studiul „Creditul Agricol” dă un exemplu: după bătălia dela Marna, O sută de plugari din Nordul Franţei (conduşi de un învăţător pensionar) s’au aciuiat intr’un sat. Când guvernul ie-a oferit alocaţiile zilnice ale refugiaţilor, s’au indignat. „Ei considerau ca o decădere să întindă mâna spre pomana ce li se oferea”. Nu se voiau luaţi drept cerşetori, cei oameni cari trăiseră totdeauna din muncă. Peste şase luni, insă, nu numai că acceptaseră alocaţiile, dar le socoteau insuficiente, şi se agitau teribil pentru sporirea alocaţiilor!! Se dezubiseră oamenii cu meseria câştigului fără munca; se deprinseseră cu „generozităţii©” Statului-Providenţa... Pretutindeni exigenţele electorale pustiesc la fei sufletele, păcătoşind oamenii!... Şi cum vreţi să mai simtă imboldul muncii ţăranul nostru, când îl îmbie toţi cu noul generozităţi, pe care se angajează să le obţină de la Statul Providenţa ? Am cere şi noi o revizuire a reformei agrare: să se ia înapoi pământul de la cei ce-şi bat joc de ei, prin munca de mântuială!... Dar cine să propună o asemenea disciplinare a economiei agrare?... Care partid cutează să Înfrunte ostilitatea electorală a satelor? Statul-Providenţă, — născocit de partidele democratic©, — ne duce treptat şi sigur la ruină. Pasnfil Şeicaru mmmm Statul-Providenti a Fiecare fia Socul său Dela răsboiu încoace, alegerile din ţinutul Romanului, au fost întotdeauna de pomină. Fie că se afla în opoziţie, fie că lucra în numele guvernului, actualul subsecretar de stat dela Domenii, d. Manolescu-Strunga, deslănţuia un răsboiu în stil mare cu o pasiune care uimea şi desarma. Astfel, şi-a creiat o faimă prelungită mai apoi în parlament, prin alte manifestări nu mai puţin belicoase. Dar paralel cu această celebritate, conjudeţenii, indiferent dacă erau partizani ori adversari politici, îi recunoşteau o mare virtute. Manolescu-Strunga e un gospodar măcar tot atât de pasionat pentru câmpul său, grădinile şi serele sale, găinile şi pepineriile satu, cât de pătimaş e cu intermitenţă pentru răsboiul electoral Cine a trecut vreodată pe la Strunga, n’a putut uita omul spătos şi cu pumnul de piatră, îmblânzit în mijlocul orătăniilor, pășind peste straturi să plivească *» floare, oferindu-ti cu o înduioșată mândrie o pară mustuoasă cu pielița de ceară, istorisindu-ti originea unei prăsile de găini pentru care a adus ouăle proaspete cu avionul de peste hotare. Plugărîa, grădinăna, crescătoriile de păsări şi de animale ale lui Manolescu-Strunga, nu constituiau o desfătare de diletant. N’au fost îndeletniciri recreative. Mai mult decât, politica, înfăţişau raţiunea sa de existenţă. Trăia în mijlocul problemelor plugareşti ce resolva activ şi practic, pe socoteală şi cu riscuri proprii. din această pricină se afla cu totul îndreptăţit să strângă din umeri şi să surâdă (după împrejurări, cu dispreţ ori cu milă) de fanteziile reformatorilor agricoli din partidele adverse ori din propriul său partid, care propuneau soluţii după texte şi bibliotecă, tot aşa cum un lector de tomuri medicale care pretinde să-şi exercite profesiunea de tămăduitor, fără să fi lucrat vreodată într’o sală de disecţie şi într’o clinică. O chibzuită alegere, am putea spune — o excepţională alegere faţă de cultul incompetinţei care primează în politica românească— l-a ridicat, la locul de răspundere unde-i stă bine şi unde poate fi in fir’adevar de-un folos. Urmărim grija pe care o poartă de pe a acum pentru înseminţările de primăvară. Anunţurile invitând posesorii de porumb să-şi facă ofertele după regiuni şi după speciile adoptate fiecărui ţinut. Alte pregătiri pentru sistematizarea şi selecţionarea culturilor. Toate în scurtăvreme şi mai cu seamă toate înainte de al doisprezecelea ceas Şi iată cum aceasta ne consolează întru câtva de trecerea d-lui Mihalache bunăoară, pe la acelaş departament, unde n’a lăsat nici o urmă de faptă gospodărească, in afară de exerciţiile epistolare, cu care a încercat dar n’a isbutit s’o concureze pe doamna Maria de Rabutin-Chantal, marchiză de Sévigné. Faimoasele alegeri din ţinutul Romanului, cu bătăi, arestări, sechestrări şi toate urgiile teroarei electorale, nu pot fi date fără îndoială ca un exemplu de blânde moravuri şi de legalitate. Dar caîe alegeri, de aiurea, în doisprezece ani, nu poartă aceiaşi pecete? Cu deosibirea că satrapii electorali ai ţinutului, după ce şi-au îndeplinit misiunea, n’au mai făcut nimic. Mai ales — nimic bun. S’au mulţumit să recolteze răsplata isprăvilor, îndestulându-se pe sine, din măduva cea mai grasă a ciolanuui guvernamental. Subsecretarul de stat dela Agricultură şi Domenii, are prilejul să facă uitate şi iertate, haiduciile electorului dela Strunga, unde şi pe vremea lui Alecsandri se arhie haidamaci cu puşca , lungă. Are prilej şi suntem siguri că nu-i va pierde prilejul acesta. Ajunge, atât. Căci o neputinţă, o nulitate şi o ipocrizie legală, nu fac două parste pe lângă o faptă gospodăreasca, atunci chiar când fapta ar fi cârmuită cu topitzul. Cur inca-, pacitatea înfăşurată în hârtie sub-,ţire de mătase a legalităţii, norodul cel mare al plugarilor face cam ce-a făcut el cu răvaşele fos-' tei excelenţe europene de la Topasloveni, Cezar Petrescu Pactul balcanic Nu se poate încă vorbi cu preciziune despre rezultatul real şi practic al vizitei d-lui Maximos, ministrul de externe grec, la d. Mussolini. Este şi foarte greu si se divulge in detaliu partea de câştig a unei vizite diplomatice, Richelieu spunea, doar, că în politică ceea ce e util şi eficace, păstrat cu discreţie, poate să devină inutil şi vătămător, când a strigat la toate răspântiile. Dar un lucru se ştie câştigat precis: acela că vizita d-lui Maximus are darul să repună pe covor problema unui pact balcanic pentru respectarea tratatelor de pace, şi că acest pact vine să încerce,încă odată' ; 5 — ♦ reflexele tuturor statelor' rrhol ' din Balcani' şi' voinţa ’lor de a păstra frontierere stabilite prin 'tratatei’ Cele cinci puteri vizate de pactul balcanic sunt' Romania, Iugoslavia, Turcia, Grecia și Bulgaria. Primeledouă, simt membre ale Micii Inţelelgeri. Turcia a făcut dovada unei admirabile atitudini loiale semnând pactul de la Ankara, de amiciţie, neagresiune şi arbitraj, in spiritul unei desăvârşite dorinţe de pace. Grecia, pe lângă pactul ce o consacră amici, a păcii, şi a României, a arătat odsma mai mult, prin cuvintele rostite de d. Tsaldatis, cu prilejul vizitei d-lui N. Titulescu la Atena, cât dti identificate sunt interesele ’ acestei ţari cu interesele păcii. Singurul punct de întrebare al problemei este Bulgaria. Negreşit ca un pact balcanic fără adeziunea Bulgariei ar putea fi ştirbit în însăşi autoritatea lui. De aceea e o dorinţă generală ca vecina noastră de la Sud să prindă înţelesul politic şi oportunitatea unui asemenea act. Bulgaria e un stat independent care nu mai poatte trăi sub tutela nimănui. Sub prei un curent de opinie. Sub nici o vasalitate diplomatică. Totuşi în cancelariile europene se exprimă temeri în privinţa atitudine! Bulgariei. Pentru ipoteza unui răspuns negativ, de la Sofia, pactul balcanic va fi semnat in patru, lăsând deschisă adeziunea Bulgariei, pentru un moment socotit mai oportun. Prin acest act, care nu e decât la act, se face totuși dovada unei nemărginite bunecredințe în slujba părcii, manifestată de statele mici, blocate și solidare pe acest interes major. Orientul Europei poate revendica pentru sine onoarea de a fi sentralizat tot ceea ce separă popor de popor, şi de a fi mobilizat tot ea de bună credinţă, pe aceste plaiuri, pentru unideal care le este comun. Orice şovăire capătă o semnificaţie. Orice Întârziere şi orice obiecţiune devin susceptibile de interpretare. Oboselile d-lui Maximus vor fi recompensate prin acest instrument al păcii: pactul balcallic. In acelaş timp se vor defini şi unele atitudini mai puţin clare. Foarte preţios câştig şi foarte memorabil. ^ Romulus Dianu /t. (Continuare în parp ll-a) Karl I Marx._şovinistul!!... In editura parisiană, Bernard Grasset a apărut de curând traducerea franceză a excepţional de documentatului volum al biografului german Otto Kuhle, despre „Karl Marx“, teoreticianul sociologiei materialiste şi al socialismului care dă astăzi cam pretutindeni faliment este disecat de autor cu subtilă pătrundere psihologică, un mare orgolios şi un caracter fabras, bănuitor şi irascibil, iată ce a fost ca om acest Marx, a cărui operă se resimte şi ea mult de dogmatismul categoric al autorului Toţi străbunii paterni şi materni ai lui Marx au fost rabini. Şi pentru a cruţa micului Karl destinul amărât al acestor ascendenţi, tatăl lui Marx se converti la protestantism, fiind de mic crescut cu conştiinţa ca origina sa evreească constitue în Renania natală o „ţară“ de infirm. Karl crescu cu setea de a-şi lua la maturitate o revanşă prinvoinţă şi prin inteligenţă, împotriva umilirilor din pruncie... Era student hămesit de ştiinţă, când se îndrăgosti subit de o arincă a sorei sale: această Jenny, care mai târziu avea să accepte eroic mizeriile existenţei de surghiun la Londra, era şi nobilă, nu numai cultă şi inteligentă. Dar inaccesibilul era făcut să asmuţă energia fanatică a lui Karl Marx, lihnit după o victorie matrimonială care trebuia să-iverifice aptitudinea la escaladarea obstacolelor din existenţă. Seducţiunea opera, deci, mai mult prin amorul propriu decât prin amor simplu... Verificându-şi prin această primă izbândă facultăţile de combatant căruia i se rezistă doar cu greutate, teoreticianul avea să întâlnească mai târziu un adversar a cărui îndărătnicie să-l scoată din sărite, pe Bakunin, cel care spunea despre Marx că este „personal până la demenţă Marea şi neiertata crimă a lui Bakunin, fusese insă că distratul slav uitase să mulţumească graţios lui Marx atunci când acesta îi trimisese omagial primul volum din „Capitalul“ !!... Dar amănuntul acestei crude meschine nu este unicul detaliu degradant din existenţa agitată a slăvitului Karl . La moartea agitatului şi înzestratului Lassalle, ucis în duel de faimosul Racovitză, — Marx adresă lui Engels acest grosolan şi uluitor prohod: „Greu îmi vine să cred că un individ atât de inaccesibil şi de mobil,este acum mort ca un şobolan, şi obligat să-şi închidă în sfârşit botul!“... Superb şi obscen, cinism, putoare băneşti (stăruitor implorate) Marx ar fi pleznit de foame la Londra, unde se căznea să-şî dureze monumentul „Capitalului“ înghiţind totul cu un mucenicesc şi uimitor calm, însuşi Engels sfârşi totuşi odată prin a-şi sări din ţâţâni!... Marx depăşise însă acum limitele egoismului şi-ale inconştienţei In ianuarie 1863, Engels avu durerea să piardă pe prietena sa Mary Burns, femeie de jos de obârşie irlandeză cu care de multăvreme vieţuia, şi bietul om îşi mărturisi durerea într’o scrisoare intimă, adresaţii amicului de la Londra... Ştiţi ce găseşte nimerit să răspundă Marx ?... Ţineţi-vă bine, şi admiraţi „tac