Curentul, aprilie 1934 (Anul 7, nr. 2213-2239)
1934-04-01 / nr. 2213
% ANUL VII No Duminică 1 Aprilie IS34 Director: Piiwii ţfiCARD REDACŢIA Şi ADMINISTRAŢIA Strada Sărindar No. 4 Cabinetul directorului . . • • 3—4084 Telefoni ! Redacţia 3—4088, Administraţia 3—4080 I Secretariatul şi Provincia . . . 3-4086 ABONAMENTE: Lei 700 pe an ! 350 pe 6 luni ! 200 pe 3 luni pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice Lei 1000 anual; pentru străinătateLei 1700 pe an; 850 pe 6 luni 1 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale lunei. Taxa poştală plătită in numerar conf. ord. Dir. Generale p. T. T. n. 55740/929. INSULE SAU Odiseea Escrocheriei In timp ce se discută despre toate primejdiile posibile şi imposibile, ca revoluţia, rasboiul, Anschlussul, restaurarea habsburgică, incendiile, ciocnirile, naufragiile şi crimele acestui leat blestemat 1934, — avem şi un subiect mai vesel, un adevărat film de cinematograf care a mobilizat în serviciul lui poliţia, marina şi diplomaţia. Vorbesc despre fuga misterioasă a bancherului Insull, pe mare şi pe ocean, în toate sensurile. Bancherul Insull e dorit de clientela milioanelor lui, în Statele Unite. El susţine însă că aceste milioane s’au isprăvit (e treaba lor!) şi că, în consecinţă, nu se mai simte dator cu nimic faţă de deponenţi. Numai pentru atâta lucru, un bancher trebue să plece din America şi să plutească în voia apelor ca Ulysse, ferindu-se de orice ţărm din care vre-un nou Polyrom furios poate »să-i înnece^vaporul şi dosarele francase calea spre Portdeodatăa trebuit s’o câr- Fiască spre Constanţa. Presimţindu-i România are o convenţie de trădare cu Statele-Unite, şi că deci ar putea fi înşfăcat şi trimis pachet la New-York, se pare că a renunţat şi la binecuvântata noastră ţară, unde poliţia nu prinde pe hoţi, şi unde fapta care se impută bancherului yancheu nu e privită cu atâta severitate. Acum, când scriu, o radiogramă vesteşte că vaporul „filaiotis“ sosit în portul Istambul, se aprovizionează în timp ce guvernul turc discută dacă e cazul să facă o descindere pe vas, pentru prinderea acestui ciudat călător. nofTvIn^sf1 Insull să fie lasate să aibă o motivare mai^a pe de înțelegerea noastră: o femee, sau două. Dar Insull e un escroc de 70 ani și nu i se spune escroc decât de pufin timp. înainte i se spunea bancher. Lucrul însă e interesant şi subt alt aspect. Justiţia americană are o răfuială cu Insull. Ca să-l poată avea în pretoriul unui tribunal, guvernul a împânzit lumea cu telegrame şi cu note diplomatice, foarte costisitoare. — cu toate astea, iată ce uşor îi este delicventului să escaladeze liziera penală. Intră în porturi, se aprovizionează şi pleacă mai departe. Nimeni n’ar şti să violeze integritatea teritorială a unui vas sub pavilion străin. Poliţia care-l urmăreşte susţine că Insult a plecat punându-şi în valize depozitele de bani ale băncilor. Aceasta ar fi o explicaţie potrivită, a succesului de care e încununată fuga sa, şi e de remarcat că pentru un om de finanţe chiar recifele Mării Negre înspăimântă mai puţin decât cele ale crizei economice. Acum câţiva ani, o razzie poliţienească a arestat în halele Parisului, pe un vagabond suspect. A doua zi i-a dat drumul în libertate, negăsindu-1 culpabil de nici o vină. In noaptea următoare însă l’a arestat din nou, şi tot aşa vre-o trei nopţi dearândul, până s’a descoperit în sfârşit, că vagabondul nu era altul decât fostul procuror al Afacerii Dreyfuss, care se amuza, la pensie studiind viaţa clienţilor poliţiei. Georges de la Fouchardiere a scris atunci un foarte amuzat, şi judicios articol în care spunea că pentru a fi vagabond în Paris nu ţi se cere numai să vagabondezi, ci şi să fii sărac. Dacă ai averea procurorului Afacerii Dreyfuss nu mai poţi fi vagabond, ci un domn căruia poliţia îi cere scuze pentru arestare. Aşa fiind, nu putem şti dacă Insull este, într’adevăr un escroc sau un bancher. Cu alte cuvinte nu ştim dacă Insull mai are sau nu mai are bani. Nu ştim dacă trebue să-i dăm mâna, sau să i-o legăm în lanţuri. Nu ştim dacă să-l primim frumos şi să-l găzduim la Hotel Palas din Constanţa, sau dacă n’ar fi mai cuminte să-i predăm poliţiei portuca să dăm o satisfacţie şi d-lui Prewsley, ministrul Statelor Unite la Bucureşti, autorul unor declaraţii foarte picante la adresa convenţiei de extrădare cu România. Până una-alta, se anunţă că Insula e foarte supărat pe noi, şi că-şi va face vilegiatura pe plaja de la Varna. In felul acesta, cad toate presupunerile şi toată lumea e liniştită. Noul Ulysse are toate şansele să devină erou de roman popular, in Bulgaria, unde va ofensa cumsecădenia poporului vecin, cu socotelile sale de financiar perfid. Acolo, cel puţin nu se va găsi nimeni care să vadă în Insula, un fenomen de iidi Şcoala în care disciplina elevilor nu este o realitate, nu poate realiza prea mult. Disciplina este păstrătoarea atenţiunei clasei şi mijlocul prin care se pot ridica la maximum puterile sufleteşti ale elevilor. O şcoală, în care profesorii intră şi ies din clase după cum vor, făcându-şi de mântuială aşa zisa «datorie», nu poate ajunge la disciplina vidualizare a colectivului, sau alte dorită, oricâte pedepse ar aplica aberaţii de felul acesta. Vrea omul să-şi trăiască bătrâneţile în linişte şi în frica lui Dumnezeu. Omenirea a făcut reguli pentru tot ce e vizibil şi invizibil. Cu toate astea nu merge nimic conform cu principiul. Regula este: învaţă să înnoţi ca să nu te înneci. Cu toate astea, practica lucrurilor dovedeşte că toţi înnecaţii se recrutează dintre înnotători. Regula este: fii om bogat, ca să nu fie nevoe să furi. Insă iată că hoţii cei mari, hoţii de calibru, sunt furnizaţi humanităţii de aristocrata familie a celor cari au strâns averi mari. Nu mai înţelegi nimic din această confuzie a vieţii, din această devalorizare a principiilor moralei practice. Romulus Dianu Amnistie şi corecţionalizare Intre cauzele care fac explicabilă carenţa, din ultimii ani, a contribuabilului român în faţa îndatoririlor lui fiscale, o menţiune specială merită regimul «amenzilor» şi a normelor lui de aplicare. Legile astăzi în vigoare edictează, pentru unele infracţiuni fiscale, amenzi exagerate, ceea ce face ca ele să fie nerealizabile, în majoritatea cazurilor, iar uneori să frizeze ridicolul pur şi simplu. (Cazul unui industriaş, de pildă, al cărui activ nu trecea de cinci sute de mii de lei şi care s’a pomenit, intr'o bună zi, amendat cu lei... 18.000.000). Dar aceasta nu e totul. Cele mai nefaste roade le dă facultatea acordată ministerului de finanțe de a reduce aceste amenzi, du la criterii personale și pe o scară variabilă și foarte întinsă (până la o zecime din valoarea taxelor eludate). Această facultate, care incită fatal la abuzuri, a făcut să înflorească o industrie lucrativă, aceea a «intervenţiilor»; ea a redus însă la zero valoarea educativă a aO politică nouă, în combaterea infracţiunilor la legile fiscale, se impune. Ea trebuie să tindă către o corecţionalizare cât mai largă a acestor infracţiuni, păstrându-se amenda pentru contribuabilii «persoane morale» (societăţi anonime şi stabilimente de utilitate publică), iar pentru cei «persoane fizice» numai în cazuri de infracţiuni fără gravitate şi lipsire de intenţie frauduloasă. Numai cât, chiar în aceste cazuri, amenda va trebui să îndeplinească finele cond.puni: . 1). Să fie justă şi raţională (neputând trece de îndoitul taxelor eludate, osebit de valoarea acestor taxe). 2) . Executarea ei să se facă, neapărat, într’un termen defipt de lege — şi cât mai scurt cu putinţă — de la data rămânerii ei definitivă. 3) . Nimeni, nici chiar ministrul de finanţe, să nu mai poată acorda reduceri sau păsuiri. De la o asemenea reformă se pot aştepta cele mai bune rezultate. Rigorile legii şi inflexibilitatea aplicării lor vor distruge orice veleităţi de fraude fiscale. Dar ea nu se poate concepe fără o prealabilă amnistie pentru trecut, unită cu o largă şi înţelegătoare conversiune a restanţelor contributive. Această din urmă operaţie — care va trebui neapărat să se facă, odată şi-odată — va profita, în primul rând, Statului. Căci o realizare procentuală a debitelor resimte e infinit preferabilă menţinerii în scriptele contabilităţii publice, a acestui balast nu numai inutil dar chiar pernicios, prin aceea că deformează optica miniştrilor noştri de finanţe, cu prilejul alcătuirii bugetelor. , Grigore Patriciu — Lasă-mă să intru, d-te sergent, că nu simt beat. — Păi nu văd eu cum te clatini. — O fi iar vreun cutremur de pământ! întrebări bugetare Proectul pentru prelungirea bugetului dela 1 Aprilie la 1 Iulie, înseamnă provizoratul douăsprezecimilor, ceiace, — în afară de «sentimentul de incertitudine», — adaugă şi înţepenirea oricârei iniţîative În ceiace priveşte lucrările publice. Mai exact, campania de lucru este scurtată, cu trei luni, ceiace pentru climatul nostru înseamnă reducerea la jumătate a timpului în care s'ar putea lucra efectiv. Minte îl avem in cererea prefecţilor şi primarilor din ţară ca bugetele lor să fie aprobate pe 1 Aprilie. Această cerere este motivată prin faptul că executarea lucrărilor în judeţe (ca: şosele, poduri, reparaţiuni de şcoli şi alte edificii publice) nu s-ar putea termina, neavând timpul necesar pentru campania de lucru dintre 1 Iulie şi 1 Septembrie. O dreaptă judecată, o gospodărească înţelegere, dar, în acelaş timp, — şi o judecată asupra oportunităţii acestei prelungiri bugetare prin practica douăsprezecimilor pe trei luni, — «răgaz necesar» d-lui Victor Slăvescu spre a alcătui un «buget real», «armonizând puterea de plată a ţării cu nevoile statului». «Epoca aceasta de tranziţie de trei luni, de la 1 Aprilie la 1 Iulie» o socotim un expedient primejdios, de carese va resimţi puterea de realizare a guvernului. D. Victor Slăvescu a ţinut să se explice : «Chiar de Luni 2 Aprilie, eu voiu petrece zilele, nu la ministerul de finanţe, ci la fiecare minister în parte, şi post de Post, foaie cu foaie, birou cu birou, va avea examinarea mea, ca să ştiu care este adevărul. Vreau să număr funcţionarii pe loc, să văd câţi sunt acolo şi câţi nu sunt acolo, adică voiu face o examinare serioasă şi atentă. Dacă eram un om superficial, un om grăbit, făceam oarecari adăugiri bugetului actual şi nu veneam cu un buget nou. Dar acesta nu ar fi fost un buget real, care să reprezinte nevoile Statului în raport cu veniturile lui posibile? O afirmare a unei oneste sincerităţi, o conştiinţă care se spovedeşte: — iată ceia ce nu poate nimeni contesta declaraţiilor făcute de d. Victor Slăvescu la Cameră. Această râvnă de amănunt, această excesivă scrupulozitate defineşte o corectitudine personală demnă de toată lauda. Simţi profesorul conştiincios, simţi şi formaţia intelectuală a unei inteligenţe meticuloase, ambiţia omului de catedră care se fereşte ca de cel mai greu păcat să fie «superficial». De aceea îşi şi tălmăcea astfel metoda d. Victor Slăvescu : «eu până nu examinez eu toată ateniţia, sub mio fiu-om» #? ii Imin ît»mi în mori dutgic bugetul Statului, nu viu cu el în faţa Parlamentului». Ce nobilă ambiţie de şcolar premiant !... Numai că premianţii şcolii sunt ades repetenţii vicţii... de amănunt..«■ această supraveghere cu lupa a lipsurilor sau risipelor eventuale, — în vremurile acestea de ritm precipitat?... Nu cunosc nici un miniaturist care, să fi fost vrednic de o operă vastă, cu armonioase viziuni de ansamblu; or un micie finanţe care se hotărăşte să scot« cească «minister cu minister, foae cu foae, birou cu birou», riscă să se uite în desişul amănuntelor microscopice, şi tot studiind morfologia bugetului să uite sintaxa finanţelor Statului. Evident, suntem astăzi ispăşitori ai inflaţiei de personal practicate rând pe rând de toate guvernele, o risipă de postări creiate numai spre a se plasa fidelităţiie de club. Dar se pot face oare acele crâncene rectificări, acele tăeturi adânci, menite să redee supleţea creiatoare bugetului, sortit astăzi mai bine de două treimi ca plată a salariilor ? Un buget normal nu înseamnă numai un buget cumpănit astfel încât să nu depăşească veniturile reale ale Statului. —ei şi distribuţia cheltuelilor, grija de a ne împinge inflaţia de personal dincolo de o treime, restul fiind destinat lucrărilor publice. Suntem pe un drum greşit, şi nu de astăzi, de eri, —ei de la 1920 înaintăm pe alunecoasa pantă a inflaţiei de personal. Di acest impas al crizei, reducerile sunt foarte greu de realizat: — adesea chiar de o provocătoare inutilitate. înarmat cu o răbdare de profesor conştiincios, d. Victor Slăvescu sa pornit însă să observe la lupă şi la microscop angrenajul administrativ al Statului. Dar până când va fi dusă la capăt eroica misiune pe care şi-a asumat-o, mergem cu un buget de cârpeală , cu bucăţica lunară, menită să înlesnească târşâitul financiar al Statului. Se potrivesc oare vremurile, în smintita lor precipitare, cu calmul profesoral al d-lui Victor Slăvescu? Sfiala pe care i-o dă grija de obiectivitate ştiinţifică contrastează profund cu nerăbdarea atâtor nevoi ale Statului. Un mers calm şi lent de profesor ce-şi târâe absent o pereche de galoşi pe-o zi de iulie, sub arşiţa secetei. De altfel, are ministrul nostru de finanţe ceva din această nepotriveală, poartă o umbrelă şi galoşi imaginari, dispreţuind indicaţiile climatului. Această concepţie o socotim nu numai nepotrivită v rotimei lor, dar prea puţin recomandabilă unui ministru de finanţe sortit să facă faţă împrejurărilor. Recunoaştem meritul oricărei inventarieri a nevoilor reale pe care le are Statul; recunoaştem urgenta unei «armonizări a puterilor de plată ale tării cu Zno.UTAÎmn , ,4 .v — uuvuiiu UtatUllU") ---- UCU LJL11IU1 IUI"" lodelor financiare de lentă cercetare, ritmul acesta în galoşi (fie și imaginari) slăbeşte grav activitatea restauratoare a guvernului. Ni se pare însă ciudat faptul că un om de severă pregătire în specialitate, cu o îndelungă practică în diverse întreprinderi, de ani lungi designat ca «financiarul» partidului liberal, — să debuteze prin această cerere de răgaz, necesar «examinării ca să știe care este adevărul«. Se Presupunea că d. Victor Slăvescu stăpâneşte cu o neîntrecută competinţă morfologia bugetului Statului, dar nu se spovedeşte cu o nespriită uită sinceritate că de «Luni 2 Aprilie» va porni să plimbe microscopul atenţiei asupra tuturor colţişoarelor de cheltueli ale Statului! Pe urmă, — târziu de tot, — va urma şi arhitectura bugetară. Pentru scrupulozitatea aceasta, pentru oroarea de improvizaţie şi expedient, — ministrul de finanţe merită toate omagiile , dar să nu se pomenească guvernul grav avariat, până ce d. Victor Slăvescu îşi termină inventarierea «cu lupa şi microscopul» ! Viabilitatea unui guvern este în funcţie de energia autoritară la garantarea ordinei în stat şi de vrednicia gospodărească a ministrului de finanţe. Statica profesorului de finanţe se potriveşte ea oare cu dinamica finanţelor Statului ? însuşirile de probitate ştiinţifică ale d-lui Victor Slăvescu nu vor fi nepotrivite cu urgenţa unei metode mai adaptate ritmului precipitat al Statului ? Iată întrebări ce aşteaptă răspunsuri, pe care d. Victor Slăvescu ni le făgădueşte pentru 1 Iulie... Pamfil Şeicaru Speranţa altui cutremur Adevărat să fie?... Ori să fie doar un perfid fitil strecurat de adversarii d-lui Gh. Tătărescu, spre a sugera partidului şi ţării bănuiala că la manetele puterii se află tocmai într’o clipă gravă ca cea prezentă un diletant posedat de cele mai candide naivităţi?... Oricum, abea câteva zile după votarea unei noui modificări a legii administrative, este suav şi delectabil să citeşti la „ultima că” a gazetei că lumea noastră oficială ar da ca certă intenţiunea d-lui primministru Tătărescu de a propune şefilor de partide alcătuirea de „liste gospodăreşti”, pentru scrutinele apropiatelor alegeri comunale: „în felul acesta, guvernul speră să se pună frâu patimilor politice, — pe lângă avantagiul că realizarea acestui acord ar duce la o bună gospodărie, de care ţara are atâta nevoe”... Frâul, — ştiu asta toţi cei cari au avut vreodată în viaţă prilejul de a-l încatarama pe sub ganaşele unui dobitoc, — presupune totuşi că iapa sau calul căruia i i se strecoară în gură zăbala este în stăpânirea prealabilă a unui căpăstru; de obicei, — când nu vrei să alergi până noaptea peste mirişti, — aştepţi să fie prins calul din păşune şi readus în captivitatea boxei, înainte de a te apropia cu frâul de nările animalului. In politică, totuşi, această elementară tactică hipică nu este valabilă: este deci verosimilă hipoteza ca primul-ministru, sprijinit de un anumit partid, să încerce să nună electorale ale unor partizani pe cari îi ţin de căpestre vagmiştrii altor cluburi, deopotrivă cointeresaţi la eternizarea licitaţiilor demagogice şi a concurenţei crâncene. Mai alaltăieri, în plină discuţiune a legii de prelungire a bugetului, d. ministru Slăvescu se pomenea cu toţi profesorii din majoritate răsculaţi împotriva unui articol buclucaş, până la sfârşit radiat din cuprinsul legii: frâu dominator, aşadar, nici propriilor deţinuţi ai disciplinei de partid nu li se poate impune oricând, oricum, şi pentru orice. Şi să poată germina umoristica speranţă a domesticirii patimilor vrăjmaşe,— tentativa îmbrăţişărilor pacificatoare să fie încercată tocmai de un prim-ministru care are atâtea suprafeţe de fricţiune cotidiană cu realităţile, cu meschinele interese de trib, cu hidoasele nudităţi ale partizanilor!... Culmea idealismului celui mai incurabil, serenada aceasta a fraternităţii gospodăreşti este modulată într’un moment când din toate balcoanele opoziţiei curg în valuri asurzitoarele acorduri sincopate ale jazzurilor ultrademagogice!... In ajunul alegerilor comunale, așadar în preajma constituirii acelor soviete de fermitieră municipală, prin cari, milioanele curg în turbincile consilierilor și’n poșetele doamnelor ca târâtele pe gârliciul morii!... Jafurile acestea paradisiace,— este doar evident, — nu sunt posibile prin consiliile municipale fără anumite complicităţi, fără unele mutuale conivenţe, fără patente complezenţe reciproce, cum să accepte deci cumetria ,,gospodărească” nişte candidaţi cari pentru a opera după obicei au nevoe de coate libere, nu de rivali cari să le iscodească într’una prestidigitaţia!... Nevoile ţării?... Hm!.. Tresăririle de conştiinţă ale partizanilor?... Da, — nu spunem că n’ar fi sporadic apţi unii dintre ei şi la aşa ceva. întâlneşti la noi om de club care să se indigneze la lectura crimelor din câmpul Sebastian, — întâlneşti esteţi cari să protesteze împotriva arestării senzualei Annetta Stawisky, — întâlneşti chiar politicieni mâhniţi de boala ducesei de Aosta, ori de primejdiile tensiunii polono-lituane!... Dar de aci până la deplorarea funestelor consecinţe ale gâlcevilor pe crupa bătătorită a ţării, — mai va!!... Ţara, — nimeni nu se îndoieşte prin cluburi de asta, — are aorta rezistentă, duce la tăvăleală, suportă oscilaţiile de puls, îndură orice record de cord!... O stâncă, — dacă ai rostogoli-o pe o linie ferată, — ar stânjeni mai puţin decât îi jenează pe impresarii de cluburi nezdrăvana, propunere a „listelor gospodăreşti“. Intr’o ţară sgârţşită de avertismentele cele mai grave şi de cele mai frenetice cutremure,d. prim-ministru Tătărescu are eleganţa (sau umorul) săi spere în ivirea celuilalt cutremur al conştiinţelor... | Ion Dimitrescu PROCENTUL ITALIAN Alegerile din Italia, au trecut fără scandal, fără vărsări de sânge, fără siluiri de conştiinţe şi destăinuiri senzaţionale. Voturile au trecut simplu şi normal, din mâna alegătorilor in urnă, ca o scrisoare la cutie. O simplă formalitate. Fără protocol, fără ceremonial public, fără alte înscenări scandaloase cum se întâmplă în Franţa, în Spania, la noi, şi până acum un an în Germania. Fasciştii, nici ei nu au pretenţii mai mari. Alegerile sunt necesare pentru a menţine firma parlamentului, pentru a salva o instituţie care din punct de vedere democratic şi a exercitării sufragiului universal, — în Italia nu mai există decât cu numele. Lupta adevărată se dă în asociapunile corporatiste. Dar nu o lunt» u» ...j__„ „iscnine, individuale, între grupări cari se combat, sau care promovează revendicările de clasă. Lupta se dă cu realitatea, cu posibilităţile de adaptare la o viaţă economică şi socială care să satisfacă intrun cadru mai larg capacitatea de muncă şi de producţie a naţiunei. Parlamentul corporativ în care nu se văd decât figuri proeminente din producţie, iată instituţia care satisface efectiv nevoia spiritului şi a regimului fascist. Parlamentul politic este o simplă adunare reprezentativa, cum ar fi de exemplu marele consiliu fascist. Dar un parlament condus de un spirit nou şi cu o structură aparte. Partide politice nu mai există în Italia. Câteva asociaţiuni intelectuale care mârâie surd o nemulţumire formulată în termeni vagi, câteva cuiburi universitare unde se face altă ştiinţă şi se comenteză în alt fel, şi câteva personalităţi izolate. Totuşi, Mussolini a păstrat Senatul, şi nu a trecut peste drepturile de bătrâneţe şi de cumul democratic ale senatorilor. Sunt un mănunchiu de senatori de drept, sau aleşi prin merite intelectuale, cari sunt emancipaţi de sub orice îndatorire politică. In. Senatul italian, vocea lor este ascultată şi nimeni nu-i împedică să critice regimul sau să se împotrivească legilor ce se aduc spre votare. Dictatura fascistă lucrează la lumina zilei. Nu are de ascuns nimic. Benedetto Croce de câte ori a vrut să critice fascismul şi-a trimis articolele la ziarele şi revistele din străinătate. Nimeni nu l-a împiedecat şi nu l-a cenzurat. Ziarele papale duc o politică italienească de stat în stat. Vaticanul are■ punctele lui de vedere, şi foarte mulţi cititori. Ceilalţi oameni politici cari s’au exilat de bună voie în străinătate publică volume, cum ar fi un Fr. Nitti sau un Labriola şi privesc mereu spre Italia. Nimeni nu a organizat o vânătoare împotriva lor şi nimeni nu a înscenat o afacere Kutieppo. Regimul fascist este un rege de arme, de creaţie şi de curaj. Ultimele alegeri au arătat lu. mei, că o întreagă naţiune a trecut la vot şi că au fost şi de aceia care au zis «contra». Proporţia de 96% de votanţi evidenţiază o conştiinţă treaza a îndatoririlor cetăţeneşti. Pentru noi toţi, cam cunoaştem cifra aproximativă a abţinerilor în celelalte ţări, procentul italian constitue singur girul moral al regimului fascist. Nicolae Roşu (Continuare în pag. II-a) Premiile şcolare de fi. D. PETRESCU-ZOIŢA Inspector şcolar Ce se poate face pentru elevii meritoşi? şcolarilor. In armată disciplina este exemplară, dar pentru a .,8 ajunge la aceasta, comandanţii dau ei — cel dintâi — exemple de punctualitate şi conştiinciozitate. Acolo se hotărăsc din vreme programe de lucru, pe perioade de instrucţie, care se execută în totul şi până în cele mai mici detalii. In cele mai multe şcoli disciplina nu este căutată sau urmărită prin mijloace dure, — ci ea vine în chip firesc — pe nesimţite — ca o urmare a modului desăvârşit în care pulsează viaţa înlăuntrul acestor instituţii. Recompensând pe cei buni, se câştigă mai mult într’o şcoală decât pedepsind pe cei răi. Această recompensă nu însemnează o plată aceluia care şi-a făcut deplina datorie, nnu însemnează o plată a meritului cuiva, ci reprezintă un stimulent social, un mijloc de îndemn spre bine a câtor mai mulți. Asemenea stimulente pentru elevi sunt premii fi școlare. Forma în care se acordă aceste premii (cu muzică, coroane și uneori chiar bani) nu este destul de fericit aleasă.Să nu se lase impresia că elevii ar fi lucrat în vederea unuicâştig ci numai din deprinderea şi plăcerea de a lucra bine! Premiile se reazimă pe emulaţie, pe întrecere. Această luptă de întrecere — când de o parte natura a pus mai puţin decât în alta — duce la supraîncordări dezastruoase. Se nasc sentimente de ură, de invidie, de răzbunare; se observă între elevi înclinarea spre minciună, o prea mare încredere în ei, ambiţii necumpătate — şi iată cum premiile acestea — acordate ca o răsplată — înteţesc rivalităţile şi întreţin o stare de nesinceritate între colegi. In definitiv avem elevi foarte buni, buni, mediocri şi slabi. Unii trec clasa, alţii rămân repetenţi. Dintre cei foarte buni se aleg premianţii şi se ajunge câteodată la clasificarea aceasta: Premiul I cu media 9-32, al II-lea cu media 9-28 şi al III-lea cu media 9.03 (exemple luate din anuarul unei şcoli). Ce poate spune diferenţa de 3—4 sutimi la mediile elevilor? Nimica toată! In America şi Anglia nu se dau premii elevilor, ci se împart în două categorii: promovaţi şi repetenţi, însemnând celor buni diferitele aptitudini pentru unele studii, spre care sunt îndemnaţi să se specializeze. In alte ţări se păstrează şi clasificarea fără însă a se acorda premii. O părăsire bruscă a tradiţiei împărţirei premiilor ar fi o mare greşală. înlăturând emulaţia de la studii, ar deveni atotstăpânitor sportul, stricând echilibrul ce trebue să existe între studii şi exerciţiile fizice. Luni de zile şcolarii se pregătesc pentru întrecerile organizate de însăşi autorităţile superioare şi alte luni în urmă nu se discută, în regiunea întreagă, decât despre meritul echipei învingătoare şi despre valoarea premiilor. Spiritul de emulaţie nu se dă uşor învins nici pentru desvoltareafizică şi nici pentru educaţia intelectuală şi morală. Deocamdată menţinem premiile