Curentul, august 1934 (Anul 7, nr. 2332-2362)
1934-08-01 / nr. 2332
AMUL VII Mo. 2332 ,3 IBIO PAGIN13 U£1 Două anchete, un singur efect Peripeţiile desbaterilor Skoda în fata comisiunei noastre de anchetă parlamentară, prezintă nenumărate asemuiri cu peripeţiile desbaterilor din fata comisiunei franceze de anchetă parlamentară pentru afacerea Stavisky. Surprizele merg măna în prână. Bombele. Loviturile. Confruntările. Şi mai ales suspiriurile, care succesiv ating când membrii comisiunilor, când fruntaşii politici preocupaţi mai mult de răfuelile cu adversarii, decât de triumful adevărului. Chiar cazurile de confuzie a memoriei sau de amnezie totală, se ivesc sincronic la Paris şi Bucureşti. E un paralelism absolut, ciudat, şi trebuie s-o recunoaştem — consolator. Înseamnă că vina nu e întreagă a noastră. Nu suntem chiar atât de ticăloşi. E vina unui sistem. Aceleaşi cauze produc aceleaşi efecte . Profesorul Nicolae Iorga, al cărui biciuitor cuvânt de treizeci de ani sfichiueşte multe ob rare mai groase şi mai subţiri, rezuma întrucât ne priveşte, păcatul, în aceste rânduri vrednice de înscris pe frontispiciul unei cronici a timpului: „Din valurile de stenograme ale anchetei,ceva însă se desluşeşte. Ceva, care hotărit, nu trebuie să fie Acel ceva se chiamă amestecul în afaceri, turbatul amestec în afaceri al atâtora dintre oamenii noştri politici. Am apucat vremea când înaintaşi de-ai lor pierdeau o avere, moştenită, câştigată, pentru politica pe care o făceau. Am apucat vremea Când alţii din aceleaşi generaţii mureau prin spitale şi lăsau familiile lor în mizerie. Am apucat vremea Când a fi sărac după ce ai ocupat Cele mai înalte demnităţi, era ce putea fi mai obişnuit într'o societate geloasă de reputaţia ei. Dar ăzi nu e fleac sub treizeci de ani, care să nu vadă în politica spre care se ridică pe scări uşoare de sărit, un mijloc de a-şi asigura o viaţă de moleşitoare huzururi prin întreprinderi care, dacă nu duc la puşcăria proprie, silesc pe cei amestecaţi în ele să vadă la zăbrelele ei pe asociaţii cu care au lucrat, au petrecut şi s'au spurcat“. De fapt, punctul nevralgic al afacerilor Skoda şi Stavisky se află aci. Anchetele parlamentare, cu toate tărăgănelile, stângăciile şi surprizele respective, tocmai prin această dibuială care nu este permisă justiţiei cu formele ei rigide şi stricte, dau la iveală răul în întregime şi deschid un proces mult mai larg. Procesul, vai al regimului, cu oamenii săi, moravurile sale, compromisurile, promiscuitatea, nesaţiul afacerilor, slăbiciunea de duh a unora, de memorie a altora, călcările de cuvânt, lipsa de răspundere, duplicitatea şi fireşte, echivocurile menite să apere un clan şi să-l înfunde pe celălalt. In momentul de faţă, concluzia anchetelor parlamentare, pentru afacerea Skoda la Bucureşti, pentru afacerea Stavisky la Paris, nu presintă prea multă importanţă în sine. E posibil, foarte probabil, ca adevărul să fie escamotat. Rămân însă la dosarul regimelor respective, kilogramele de stenograme, care vor atârna ca pietroaiele de gâtul înecaţilor trăgându-i afund. Inşii cu răspundere politică invitaţi să se declare sub prestare de jurământ, de la primele răspunsuri au pierdut noţiunea obiectivului urmărit de anchetă. S’au năpustit să şi lichideze răfuelile personale sau de partid. Au dovedit unii o cam doare caragealească, alţii o... ,abilitate care în limbajul de toate zilele se numeşte altfel într’o ţară cu destui pesevenchi, alţii o pasiune răbufnită orbeşte, pentru ca la o confruntare să retracteze pe jumătate şi la a doua să se minuneze singur de cele ce-a spus întâia dată. Aceşti oameni fac legi, conduc departamente, merg să ceară încrederea alegătorilor, guvernează, îşi trec de la unul la altul cuţitul şi pâinea lor le-a căzut misiunea delicată de-a forma întru cât ne priveşte, puntea de trecere între un regim mai mult sau mai puţin de inegalităţi politice, cum era cel dinaintea votului universal şi egal, la un regim de absolută democraţie. Textil stenogramelor ţine loc de orice rechizitoriu. Lectorul a abandonat interesul pentru afacerea Skoda, pasionat acum de interesul psichologic-moral al desbaterilor pentru ele înseşi. E cum s'ar spune un fel de pasiune a artei pentru artă. Nici într'o împrejurare omul politic al epocii de după răsboiu, nu s'a demascat atât de hidos ca în această perindare burlescă de tipuri, de mentalităţi, de ipocrizii, de abilităţi grosolane, de sinistre echnivocuri. Lectorului de ziar, plăcinta ster.o ■ ■ — ■ - A, 1 gramelor i-a fost servită zilnic, gând cu carne, când cu brânză. Vine un un episod comic, care îl face să uite pe celălalt de om jalnic. Dar răsfoiţi ansamblul depoziţiilor, ce să reconstituiţi aşa întreaga galerie cu toate fantoşele câte au vorbit, au gesticulat, au rămas cu gestul moale când li s'a rupt aţa. Vodevilescul spectacol oferit ţării a redus la reala lor valoare umană, căpitani de oaste, fruntaşi de partide, debateri parlamentari. Amestecul direct ori indirect în afacerea Skoda propriu zisă, a ajuns astăzi să formeze elementul unui alt proces aparte. Procesul cel mare este al moravurilor politice, al sistemului, al înverşunatei pasiuni depuse pentru a încurca între un adversar şi a salva un tovarăş de partid. Vinovaţi, suspecţi sau inocenţi, fără nuanţă au fost obsedaţi de acelaş unic obiectiv. I ’f Afacerea Skoda în sine, mituiri, bănueli, acte sustrase ori falsificate, complicitaţi? Problema înarmării, comenzile? Toate au trecut undeva, departe, în fundalul decorului, pe al doilea şi pe al treilea plan. Ancheta s-a prefăcut în proces politic, prin bunăvoia martorilor, chemaţi ni se pare pentru altceva. Procesul, din fericire, sunt pe cale să-l piardă n deopotrivă măsură în faţa opiniei publice. Exact ce se întâmplă la Paris, cu ancheta parlamentară pentru afacerea Stavisky. Chiar dacă până la sfârşit Comisiunile nu vor fi deplin lămurite, ezitând să împartă brevete de onestitate absolută unora şi cota parte de răspundere altora —• mulţimea cea mare e lămurită. Putem spune că în această privinţă, publicitatea stenogramelor a constituit o operă subversivă. Cezar Petrescu Singurul front posibil“» "Pactul oriental, de asistență reciprocă, se ridică împotriva agresorului. Germania sare ca dulciul din bac, şi ţipă că e un pact îndreptat împotriva ei. Din această cauză a început o interminabilă discuție prin presă, pentru a se şti dacă nu cumva noul «Locarno orientali va avea repercusiuni asupra oachiului Locarno occidental. Când joacă unul şi când joacă celălalt? In această bălăceală de idei cu greu s’ar înţelege Marile Puteri, dacă nu le-ar veni Germania in ajutor. Câte sforţări s’au făcut pentru o apropiere franco-italiană? într’o zi, din senin, a făcut-o domnul Hitler. Prin splendida sa politică a realizat chiar o uniune morală europeană, dela Moscova până la Londra împotriva pacificelor vărsări de sânge, ale Berlinului. In presa oficioasă germană s'a scris că noul pact va fi un instrument de politică anti-germană, ceea ce ar fi absurd, fiindcă nu va fi nicăeri vorba de Germania, ci numai de «agresor». Dacă sub această denumire se recunoaşte d. Hitler — nu e nimeni omopat. Dar este şi ceva mai mult: «singurele fronturi posibile simt determinate prin pactul oriental», scrie presa oficioasă germană. E de reţinut acest cuvânt. El arată clar că Germania nu concepe să îndrepte tunul decât înspre Răsărit. «Singurele fronturi posibile»? Pentru ce atunci să adere Germania la pact? Ah, înţeleg, dacă pactul ar mai creia şi alte fronturi noui, — atunci da! Acolo unde e de cucerit aur, acolo unde e de câştigat un teritoriu, sau de desnaţionalizat o populaţie, acolo Germania strigă: «Prezent». Deocamdată ne aflăm insă în faţa celei mai serioase iniţiative luată după răsboiu, pentru a preveni măcelul ce se pregăteşte. Statele îşi promit că nu vor mobiliza decât dacă vor fi atacate. Agresorul, definit în Pactul din 3 şi 4 Iulie 1937, la Londra, va avea plăcerea să primească abuze de la colectivitatea micilor state legate prin Pactul Oriental. •• In alţi termeni, se institue o forţă eficace care să garanteze că recomandările pur morale ale altor pacte anterioare vor acţiona ca o singură forţă. Ce este agresiv in acest pact? Ce este anti-german? A da peste laba agresorului presupune un conflict cu Reichul? Nu. Atunci? In orice caz, piatra unghiuara a politicii acelor state a fost până acum ".Şi a găsi geranţii pentru frontierele lor. ............. Polonia, în special, e foarte expusă înspre Germania, şi e curios că a luat o atitudine hi coma cu aceasta împotriva nouilor garanţii ale Pactului oriental. Dar in această privinţă vom mai discuta şi altădată. Până atunci situaţia internaţională se va clarifica, suficient pentru a face posibilă o problemă de conştiinţă, fără teatrale susceptibilităţi, din nici o parte. Romulus Dianu „ • 4 — Tare aş vrea să ştiu care o să fie rezultatul Comisiei de anchetă in afacerea Skoda. • - - . —------------------.-----------------------------------------— Lasă că dacă copilaşul nostru are să trăiască până la adânci bătrâneţe o să ne comunice prin spiritism. Un vocabular necesar Absolvenţii şcoalelor normale s’au constituit într’o «Asociaţie a învăţătorilor fără posturi» şi, — fireşte, — au ţinut să sărbătorească pe ministrul Instrucţiei publice, — atât de îndărătnic apărător al sporului de locuri în învăţământul primar. Este o veche şi nedesminţită ambiţie a d-lui dr. C. Angelescu, de a merita titlul de «om al şcoalei»,— aşa cum l’a avut Spiru Haret. Toată cariera, toată risipa de energie a d-lui dr. C. Angelescu a fost condiţionată de acest «bovarism»; — ca să întrebuinţăm formula lui Jules Gaultier: s’a conceput «om al şcolii» — şi nu a lucrat în linia predestinării sale, ci în linia imaginei, pe care şi-a creiat-o în ceia ce priveşte rosturile sale. Disciplina sa intelectuală l’ar fi pregătit pentru o carieră politică de rece şi impersonală precizie, — chirurgia fiind o ştiinţă şi o artă (în acelaş timp) de infinitezimală precizie. Or, d- dr. C- Angelescu s’a conceput un animator, un vizionar ades utopic al unor transformări radicale ale ţării, — prin şcoală. Nobilă concepţie... Curată viziune a unei alte «lumi, o romantică insurecţie idealistă împotriva unei realităţi. De aici, entuziasta inflaţie şcolară, de aici, potopul de licee, de seminare, de şcoli normale şi comerciale ce-au răsărit la tot pasul, spre a spori contingentul echipelor de titraţi chemaţi să transforme imaginea ţării de astăzi, spre a o apropia de imaginea ţării visate. Şi ani de zile ni s’au prezentat statistici menite să ne convingă de fulgerătoarea schimbare a ţării, ca,, an de an are un spor mai uimat de absolvenţi de şcoli secundare. Universitatea din Bucureşti a ajuns chiar să întreacă, în ceia ce priveşte numărul de studenţi, universitatea din Parisi .. Cel căruia i se ofereau aceste statistici nu avea altceva de făcut decât să exclame cu un legitim orgoliu: «Văii Ce culturali suntem !... Vai! Ce progrese facem spre luminarea poporului !... Această frenezie a performanţelor statistice nu mai dădea răgaz nimănui să observe calitatea acestor cantităţi — cam ce reprezentau în realitate aceste emisiuni de titluri academice. Cu fiecare nou absolvent, — cu fiecare diploma eliberată, noi deveneam tot mai culturali: săream veacurile în traectoria unor uriaşe salturi ale progresului... Dar într’o zi s’a observat că emisiunile nu aveau nici o acoperire de ştiinţă, că nu era aci decât o inflaţier şcolară, cu i.e.‘«lf.ulabile consecinţe prin numărul postulanţilor ce dădeau o disperata năvală asupra bugetului Statului. Şi au fost înmulţite posturile «prin scizipariiale , bugetul a început să ispăşească din greu iluzia culturală a unei inflaţii şcolare. Lipsa de disciplină intelectuală, reducerea şcolii la un simplu aort de frecvenţă, dispariţia acelei trude a cărţii «cu care răsărea cu timpul pasiunea curată de învăţătură, fiindcă nu iubeşti decât ceia ce însumează o mare sforţare de energie, — totul s’a resfrânt într’o concepţie elastică a moralei, într'un diletantism de flecuşteţi ai unui epicurianism. Şcoala a furnizat societăţii elemente tot mai anemice ca energii sufleteşti. Existenţa unei «Asociaţii a învăţătorilor fără posturi» (mai exact ar fi fost a «absolvenţilor şcolii normale în aşteptare de posturi») pune cu dramatică urgenţă problema adaptării şcolilor normale la nevoile reale şi la posibilităţile bugetare ale Statului. In fiecare an noui absolvenţi, noui tneri oropsiţi să aştepte ani de zile până să obţină un loc în învăţământ !_ Or, aceşti noui absolvenţi se adaugă celor mai vechi, şi vor prelungi la infinit existenţa normaliştilor fără întrebuinţare. De aici o demoralizare, o stâlcire a sufletelor proaspete, ce coboară în viaţă cu rouă adolescentelor entusiasme culese pe culmile iluziilor. D. dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiei publice, şi a mărturisit pasiunea sa, dar noi socotim mai necesar la învăţământ pe cel format în severele discipline ale chirurgiei decât pe vrăjitul haretismului. Selecţie severă a elementelor de toate categoriile din învăţământ !... Nimeni nu are dreptul să se socotească proprietar al locului pe care îl ocupă, — şi până la scoaterea la pensie nimeni neavfind dreptul de a-i tulbura legitima posesie, cine îndeplineşte o funcţie în Stat, să o îndeplinească (mai ales în învăţământ !) cu toată râvna, cu o neostenită vrednicie. Cei cari nu se dovedesc capabili, cei cari nu sunt într'o permanentă încordare, şi nu svâcnesc străbătuţi de tot sensul marii lor chemări, să fie îndepărtaţi !... învăţătorii şi profesorii să-şi regăsească vechile şi fecundele discipline de odinioară. Pentru a reface învăţământul, care înseamnă cu totul altceva decât o inflaţie de posturi, se impune un control real, un control activ şi sancţiuni eliminatorii pentru cei nevolnici spre a asigura printr’o severă selecţie, un corp de elită Toţi cei străini sufleteşte de şcoală, să facă loc celor vrednici, celor ce vin cu puteri proaspete să crească puii de om. Drepturile câştigate şi exigenţele şcoalei sunt noţiuni care se opun; cu drepturi câştigate poţi să-ţi neglijezi obligaţiile, sau să le reduci la o monotonă şi plictisitoare obligaţie. Or, şcoala, — acest grădinărit al sufletelor, — nu se inpacă nicicând cu funcţionarismul didactic!... Cum poţi să isbuteşti într’o opera de premenire şi selectare a corpului didactic, cum poţi răsplăti pe cei vrednici, pe cei ce risipesc toată nobila pasiune in slujba unei horticulturi a sufletelor, când sunt egali în drepturi câştigate cu sterpii oricărei chemări didactice. «Aspiraţiuni», «apostolat», «luminarea poporului», «stârpirea analfabetismului, «ridicarea din întuneric a clasei ţărăneşti», sunt locurile comune din vocabularul oricărui ministru de instrucţie. Noi am vrea asprimea de terminologie a unui chirurg. «Formalism», «politicianizare», «tot mai slabă pregătire», «lipsă de control», «absenţa sancţiunilor», «dezastrul învăţământului», iată vocabularul necesar, vocabularul cerut de o politică real subordonată refacerii şcolii , un vocabular care nu asigură o recoltă de popularitate, un vocabular de chirurg care mântue, nu de descântece care dau un moment iluzia unei ogolii a suferinţei. Vocabular şi metodă de chirurg i-am cere doctorului C. Angelescu, nu perpetuarea amăgirii haretiste!« Pamfil Şeicaru Criza şi (ooperativele de M LUCEA V. PIENESCU In România într’un articol anterior am arătat cum se prezintă în genere situaţia cooperativelor din toată lumea faţă de criza economică prin care trecem. Din acea expunere se degaja învăţătura că numai acele cooperative reuşesc şi numai acelea merită să poarte acest nume, care au la baza existenţei lor un spirit de solidaritate al asociaţilor. Să vedem din acest punct de vedere cum se manifestă cooperativele din ţara noastră faţă de dificultăţile ce li s au pus în cale de criză. Cooperativele româneşti prezentate sub diferite forme şi numiri, se reduc în realitate la o singură formă: Cooperativă pentru obţinere de credit. Această afirmaţie ne-o bazăm pe constatarea ce am făcut-o cercetând structura diferitelor feluri de cooperative, care toate au la baza lor ca interes comun al membrilor nevoia de credit. Aşa, se asociază ţăranii în obştii de arendare de pământ, pentru că numai astfel pot obţine credit ca să plătească arenda, căci odată arenda plătită şi parcela de teren primită fiecare îşi vede de treaba lui separat, producând şi vânzând izolat. La fel cu obştiile de cumpărare de pământ care încetează de a mai exista din moment ce s’au găsit banii pentru preţul de cumpărare. Dar chiar cooperativele de consum în ţara noastră s’au făcut tot pentru a se obţine credit căci mărfurile luate de cele mai multe ori pe credit, erau date tot pe credit clienţilor. Câte ar fi luat fiinţă şi ar fi funcţionat din cooperativele forestiere dacă n’ar fi fost să intervie Centralele Cooperative cu credite importante atât pentru plata materialului lemnos, cât şi pentru investiţii şi exploatare ? Deci tot credit Dar în afară de aceste forme ca să zicem aşa deghizate de cooperative pentru obţinerea de credit, sunt în primul loc cooperativele de credit propriu zise, adică băncile populare, cum sunt în mod obişnuit numite. Acestea formează marea majoritate ca număr şi importanţă a fondurilor de care dispun dând notă caracteristică mişcării de la noi. Membrii cooperativelor din România sunt în proporţie de peste 80 la sută agricultori şi deci fondurile care li se pun la dispoziţie merg la agricultori, urmând soarta creditelor agricole Să vedem sub acest aspect cum se manifestă spiritul de solidaritate al membrilor asociaţi în cooperativele de la noi. Datoriile agricole sunt începând din 1931 obiectul unei serii de măsuri legislative menite a le inlesni achitarea faţă de greutăţile ivite odată cu criza care se manifestă la noi prin căderea preţurilor la produsele agricole, dar în acelaş timp se prevăd şi reduceri de creanţe care sunt pierderi pentru creditori. Cooperativele sunt rezultatul asocierii agricultorilor ţărani pentru a avea o instituţie de economie şi credit, deci ele sunt creditoare şi debitoare ale (Contumary in pfiff- Da) Miercuri !! August 1934 Director: PAMH1 ŞEICARI1 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Palatul Nifon* str. Doamnei Ile*« * Cablu, tul directorului • . . • 3—4084 Redacţia 3T4088, Administraţia 3—^ Secretariatul gi Provincia 3-4086 ABONAMENTE Lei 700 pe ani 350 pe 6 lunii 200 pe 3 lunii pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice Lei 1000 anual I pentru străinătate S Lei 1700 pe aOMP I. 6 luni I 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la I # *5 ale lunei. Taxa poștală plătită In numerar contord* Dir. Generale ?. T. T.n. 55740/929. Povestea Nu-i mai mult de o săptămână, de când s’a deschis la Sibiu o expoziţie-târg pentru produsele muncii naţionale. Firma doar era românească, căci înăuntru, saşii au dat năvală ca la pomana impară, cască, ocupând locurile de frunte. Mai la coadă, şi prin unghere câte un român expunea, vederii mândria lucrului său domestic, dar asta era atât de mare, încât ciobotăria săsească nu mai făcea nici o impresie. Sunt lucruri şi amintiri pe care nu le uităm. Saşii întotdeauna au fost ghiftuiţi de buna stare materială. Sibiul întotdeauna a fost al lor de la primarele cu cotleţi până la rândaşul grajdurilor comunale. Dar această bună stare, să-i zicem pe numele cel adevărat, de huzureală, nu este de azi sau de ieri. A fost întotdeauna. Cu ungurii saşii se aveau bine pentru că iredentismul dela Pesta îl proţăpea în coasta românilor; cu împăratul de la Viena se aveau prieteni la cataramă pentru că, dacă nu erau de un neam se înrudeau deaproape. Sașii nu au nici principii, nici convingeri, nici fanatisme. Doctrina lor este în halba cu bere și fanatismul în vârstii plini cu carne de porc.—Când spui ca-i groasă la pahar, sare pălăria cât colo şi sasul se dă la politică de crezi că se dărâmă pământul. Când nici cu politica nu mai e de eşit la capăt, pentrucă dampful s’a terminat, atunci, sasul devine placid, scrie o petiţie, svârle cât colo principiile şi doctrina obţinând totul pe cale paşnică. Răţoelile saşilor sunt asemenea strechiei palmipedelor când se apropie ploaia. E de ajuns un şfichi de biciuşcă, pentru a le vedea pe toate intrând în coteţ... Ştiţi ce s’a întâmplat ,ai un an cu venirea în Sibiu a episcopului Glondys? înaltul prelat, în limba nemţească a ţinut un discurs în care preamărea puterea neamului săsesc, cerând nici mai mult nici mai purţin decât autonomia corelegionarilor săi. Păstrăm şi acum, un exemplar din ziarul „Siebenbürgischer Zeitungr“ pentru aducerea aminte a celor petrecute nu prea de mult timp. Atunci, hitlerismul era în floare, şi se simţea nevoe şi de o aventură cu prozeliţi în România. Poftitorii la dictatura săsească, de speţa lui Fabritius, au îmbrăcat cămăşile brune şi totul a fost gata pentru... capitulare. Căci, îndată ce batalioanele de asalt au fost puse cu faţa la perete şi spatele la public burzuluiala săsească s’a cuminţit. Ba mai mult de cât atât. Duminică, a fost mare zarvă la Sibiu. Saşii ţinând întrunire s’au împărţit în două. Cei mai mulţi trecând de partea episcopului Glondys, i-au luat apărarea împotriva atacurilor venite din presa germană. . . ; ţ. . : Ceilalţi, au aruncat cu ouă clocite şi au huiduit de pe margini. Acelaş episcop Glondys, ori, tunând şi fulgerând împotriva statului român, se domesticeşte astăzi şi porneşte cu războiu de exterminare împotriva hitlerismului. Aşa se domesticesc saşii. Toate batalioanele lor de asalt au fost doar cârduri de palmipede pornite în marş ca să preîntâmpine ploaia. Acum s’au potolit. Manifestaţia antihitleristă de Duminică i-a aşezat pe drum bun. Plugarul român care va fi fost de faţă la manifestaţia saşilor, va fi scuipat în palmă şi punând mâna pe bâtă şi-a zis: ,ţ Ăştia sunt mai vere de ăia cu petiţia la drăguţul de împăratul, îşi fac de turbudiune până li se umple casa cu de ale mâncării şi apoi basta, nici nu li se mai aude gura"! Omul nostru avea dreptate. Povestea saşilor este simplă. Epilogul de Duminică ne-a lămurit definitiv. De altfel, de pe timpul lui Iosif al II-lea dădeau ei dovadă de înaltă înţelepciune... Nicolre Roşu Suveranul la Braşov Trebue desigur desluşit un tainic simbol în întâmplarea care a făcut să coincidă la Braşov, sub augustele priviri ale Suveranului, despelirea expresivului bust modelat după efigia Regelui Ferdinand I de mâna inspirată a colegului nostru Han, şi inaugurarea splendidului stadion sportiv al municipiului, sub privirile de bronz ale Aceluia care a urnit peste Carpaţi viforosul freamăt al baionetelor desrobitoare. — Regele speli şi tânăr venea să contemple spâcnirile virile ale atâtor admirabili atleţi, alergaţi din toate ungherele ţării la întrecerile in cari năzuiau să-şi egaleze precursorii şi să se depăşească pe ei înşişi. Cu superba arenă «Regele Carol II», — dăruită unui tineret drag soarelui şi bronzat de soare, — cetatea de străveche şi frumoasă râvnă românească a Braşovului îşi gravează mai eloquent numele în pravila recunoştiinţei noastre, cu cine se deci să fie aci iarăşi cu elogii citate numele oamenilor de trudă şi de ispravă cari au avut iniţiativa acestei înfăptuiri, şi meritele desăvârşirii ei. Dr. Cornel Voicu, — fostul primar al oraşului, — d-nii A. Precup, ing. Bujor, Mâzgăreanu, prof. Colan şi V. Sasu, — toţi ajutaţi perseverent de dr. Căliman, preşedintele neobositei asociaţiuni culturale şi sportive «Astea» din Braşov, opera lor a fost apoi gospodăreşte continuată de dr. Filimon Bogdan, actualul primar al Braşovului, destul de inteligent pentru a înţelege că cel mai sigur mijloc de a egala meritele precursorilor iniţiatori era de a persevera cu aceeaşi pasiune ca şi ei la împlinirea admirabilei opere începute. O operă monumentală, mai mult decât o simplă arenă sportivă, din moment ce ivită în mijlocul minoritarilor atât de bine utilaţi ea vine să verifice astăzi posibilităţile de faptă spornică şi trainică ale Neamului nostru românesc. Pilduitor este, apoi, că acest minunat stadion a fost înălţat sub iniţialele Regelui Carol II, semnificativ trebue iarăşi socotit şi amănuntul că el a fost inaugurat cu campionatele naţionale de atletism. In momentul când sportul românesc (mai cu luptele, mai cu footballul) riscă să se vadă robit impresarismului, iscusit in pasionarea isterică a spectatorilor,— este util ca Suveranul să indice ţării că regenerările temeinice nu pot veni decât de la atletismul curat: aci, veghează doar nobila ispită a emulaţiunii, la obârşia efortului. Ambiţiunea de a câştiga o cincime de secundă asupra timpului realizat anterior ar putea pare ridicolă şi zănalecă, ar putea fi socotit umoristic, — spectacolul atâtor voinţe umane crispate sub privirile unui întreg norod, spre a obţine un rezultat atât de derizoriu. Dar în acest sublim efort, — care nu face decât să accentueze mai patetic terestrele slăbiciuni ale rasei omeneşti, zăvorită intre îngustele graniţe pe care i le impune firea, se destăinueşte tocmai ceea ce face majestatea omului: spectacolul acestor atleţi nu pasionează atâta voluptatea feroce pe care o procură oricui priveliştea rivalităţii semenilor, în luptă cu alţii, — cât mai ales interesul pe care îl suscită concurenţa omului nu luptă de depăşire cu el însuşi. Pentru a obţine microscopicul progres al acelei cincimi de secundă, — a trebuit organizat prin metodice şi eroice antrenamente un efort supraomenesc. Mistică râvnă, s trudă acumulată, rezultat abea vizibil, exact ca şi inexistenţa Naţiunilor. Ion Dimitrescu Citiți în pag- 10a: Constituirea noului guvern austriac