Curentul, august 1934 (Anul 7, nr. 2332-2362)

1934-08-01 / nr. 2332

A­MUL VII Mo. 2332 ,3 IB­IO PA­GIN13 U£1 Două anchete, un singur efect Peripeţiile desbaterilor Skoda în fata comisiunei noastre de anchetă parlamentară, prezintă nenumărate asemuiri cu peripeţiile desbaterilor din fata comisiunei franceze de an­chetă parlamentară pentru afacerea Stavisky.­­ Surprizele merg mă­na în prână. Bombele. Loviturile. Confruntările. Şi mai ales suspiriu­r­ile, care succe­siv ating când membrii comisiuni­­lor, când fruntaşii politici preocu­paţi mai mult de r­ăfuelile cu ad­versarii, decât de triumful adevă­rului. Chiar cazurile de confuzie a memoriei sau de amnezie totală, se ivesc sincronic la Paris şi Bucu­reşti. E un paralelism absolut, ciu­dat, şi trebuie s-o recunoaştem — consolator. Înseamnă că vina nu e întreagă a noastră. Nu suntem chiar atât de ticăloşi. E vina unui sistem. Ace­leaşi cauze produc aceleaşi efecte . Profesorul Nicolae Iorga, al cărui biciuitor cuvânt de treizeci de ani sfichiueşte multe ob rare mai groase şi mai subţiri, rezuma întrucât ne priveşte, păcatul, în aceste rânduri vrednice de înscris pe frontispiciul unei cronici a timpului:­­ „Din valurile de stenograme ale anchetei,­ceva însă se desluşeşte. Ceva, care hotărit, nu trebuie să fie Acel ceva se chiamă amestecul în afaceri, turbatul amestec în afa­ceri al atâtora dintre oamenii noş­tri politici. Am apucat vremea când înaintaşi de-ai lor pierdeau o avere, moştenită, câştigată, pentru politica pe care o făceau. Am apucat vremea Când alţii din aceleaşi generaţii mu­reau prin spitale şi lăsau familiile lor în mizerie. Am apucat vremea Când a fi sărac după ce ai ocupat Cele mai înalte demnităţi, era ce putea fi mai obişnuit într'o socie­tate geloasă de reputaţia ei. Dar ăzi nu e fleac sub treizeci de ani, care să nu vadă în politica spre care se ridică pe scări uşoare de să­rit, un mijloc de a-şi asigura o viaţă de moleşitoare huzururi prin întreprinderi care, dacă nu duc la puşcăria­ proprie, silesc pe cei a­mestecaţi în ele să vadă la zăbrelele ei pe asociaţii cu care au lucrat, au petrecut şi s'au spurcat“. De fapt, punctul nevralgic al afa­cerilor Skoda şi Stavisky se află aci. Anchetele parlamentare, cu toate tărăgănelile, stângăciile şi surpri­zele respective, tocmai prin această dibuială care nu este permisă jus­­tiţiei cu formele ei rigide şi stricte, dau la iveală răul în întregime şi deschid un proces mult mai larg. Procesul, vai­ al regimului, cu oa­menii săi, moravurile sale, compro­misurile, promiscuitatea, nesaţiul a­­facerilor, slăbiciunea de duh a uno­ra, de memorie a altora, călcările de cuvânt, lipsa de răspundere, du­plicitatea şi fireşte, echivocurile me­­nite să apere un clan şi să-l înfunde pe celălalt. In momentul de faţă, concluzia an­chetelor parlamentare, pentru afa­­cerea Skoda la Bucureşti, pentru afacerea Stavisky la Paris, nu pre­­sintă prea multă importanţă în sine. E posibil, foarte probabil, ca ade­­vărul să fie escamotat. Rămân însă la dosarul regimelor respective, kilogramele de steno­grame, care vor atârna ca pietroaiele de gâtul înecaţilor trăgându-i afund. Inşii cu răspundere politică invi­­taţi să se declare sub prestare de jurământ, de la primele răspunsuri au pierdut noţiunea obiectivului ur­mărit de anchetă. S’au năpustit să şi lichideze răfuelile personale sau de partid. Au dovedit unii o cam doare caragealească, alţii o... ,abili­­tate care în limbajul de toate zilele se numeşte altfel într’o ţară cu des­­tui pesevenchi, alţii o­­ pasiune ră­­bufnită orbeşte, pentru ca la o con­fruntare să retracteze pe jumătate şi la a doua să se minuneze singur de cele ce-a spus întâia dată. Aceşti oameni fac legi, conduc departa­mente, merg să ceară încrederea ale­gătorilor, guvernează, îşi trec de la unul la altul cuţitul şi pâinea­­ lor le-a căzut misiunea delicată de-a forma întru cât ne priveşte, puntea de trecere între un regim mai mult sau mai puţin de inegalităţi politice, cum era cel dinaintea votului uni­versal şi egal, la un regim de ab­solută democraţie. Textil stenogra­melor ţine loc de orice rechizitoriu. Lectorul a abandonat interesul pen­tru afacerea Skoda, pasionat acum de interesul psichologic-moral al desbaterilor pentru ele înseşi. E cum s'ar spune un fel de pasiune a artei pentru artă. Nici într'o împre­jurare omul politic al epocii de după răsboiu, nu s'a demascat atât de hidos ca în această perindare bur­­lescă de tipuri, de mentalităţi, de ipocrizii, de abilităţi grosolane, de sinistre echnivocuri. Lectorului de ziar, plăcinta ster.o­ ■ ■ — ■ - A, 1­­ gramelor i-a fost servită zilnic, gând cu carne, când cu brânză. Vine un un episod comic, care îl face să u­ite pe celălalt de om­ jalnic. Dar răs­foiţi ansamblul depoziţiilor, ce să reconstituiţi aşa întreaga galerie cu toate fantoşele câte au vorbit, au gesticulat, au rămas cu gestul moale când li s'a rupt aţa. Vodevilescul spectacol oferit ţării a redus la reala lor valoare umană, căpitani de oaste, fruntaşi de par­tide, debateri parlamentari. Ameste­cul direct ori indirect în afacerea Skoda propriu zisă, a ajuns astăzi să formeze elementul unui alt proces aparte. Procesul cel mare este al moravurilor politice, al sistemului, al înverşunatei pasiuni depuse pentru a încurca în­tre un adversar şi a salva un tovarăş de­ partid. Vino­vaţi, suspecţi sau inocenţi, fără nu­anţă au fost obsedaţi de acelaş unic obiectiv. I ’­f Afacerea Skoda în sine, mituiri, bănueli, acte sustrase ori falsificate, complicitaţi? Problema înarmării, co­menzile? Toate au trecut undeva, de­parte, în fundalul decorului, pe al doilea şi pe al treilea plan. Ancheta s-a prefăcut în proces politic, prin bunăvoia martorilor, chemaţi ni se pare pentru altceva. Procesul, din fericire, sunt pe cale să-l piardă n­ deopotrivă măsură în faţa opiniei publice. Exact ce se întâmplă la Paris, cu ancheta parlamentară pen­tru afacerea Stavisky. Chiar dacă până la sfârşit Comisiunile nu vor fi deplin lămurite, ezitând să îm­partă brevete de onestitate absolută unora şi cota parte de răspundere altora —• mulţimea cea mare e lă­murită. Putem spune că în această privinţă, publicitatea stenogramelor a constituit o operă subversivă. Cezar Petrescu Singurul front posibil“» "Pactul oriental, de asistență recipro­că, se ridică­­ împotriva agresorului. Germania sare ca dulciul din bac, şi ţipă că e un pact îndreptat împotriva ei. Din această cauză a început o inter­minabilă discuție prin presă, pentru a se şti dacă nu cumva noul «Locarno orientali va avea repercusiuni asupra oachiului Locarno occidental. Când joacă unul şi când joacă celălalt? In această bălăceală de idei cu greu s’ar înţelege Marile Puteri, dacă nu le-ar veni Germania in ajutor. Câte sforţări s’au făcut pentru o apropiere franco-italiană? într’o zi, din senin, a făcut-o domnul Hitler. Prin splendida sa politică a realizat chiar o uniune morală europeană, dela Moscova până la Londra împotriva pacificelor văr­­sări de sânge, ale Berlinului. In presa oficioasă germană s'a scris că noul pact va fi un instrument de politică anti-germană, ceea ce ar fi ab­surd, fiindcă nu va fi nicăeri vorba de Germania, ci numai de «agresor». Dacă sub această denumire se recunoa­şte d. Hitler — nu e nimeni om­opat. Dar este şi ceva mai mult: «singurele fronturi posibile simt determinate prin pactul oriental», scrie presa oficioasă germană. E de reţinut acest cuvânt. El arată clar că Germania nu concepe să în­drepte tunul decât înspre Răsărit. «Singurele fronturi posibile»? Pentru ce atunci să adere Germania la pact? Ah, înţeleg, dacă pactul ar mai creia şi alte fronturi noui, — a­­tunci da! Acolo unde e de cucerit aur, acolo unde e de câştigat un teritoriu, sau de desnaţionalizat o populaţie, acolo Germania strigă: «Prezent». Deocamdată ne aflăm insă în faţa celei mai serioase iniţiative luată după răsboiu, pentru a preveni măcelul ce se pregăteşte. Statele îşi promit că nu vor mobiliza decât dacă vor fi atacate. Agresorul, definit în Pactul din 3 şi 4 Iulie 1937, la Londra, va avea plăce­rea să primească abuze de la colectivi­tatea micilor state legate prin Pactul Oriental. •• In alţi termeni, se institue o forţă eficace care să garanteze că recoman­dările pur morale ale altor pacte an­terioare vor acţiona ca o singură forţă. Ce este agresiv in acest pact? Ce este anti-german? A da peste laba agre­sorului presupune un conflict cu Rei­­chul? Nu. Atunci? In orice caz, piatra unghiuara a po­liticii acelor state a fost până acum­ ".Şi a găsi geranţii pentru frontierele lor. ............. Polonia, în special, e foarte expusă înspre Germania, şi e curios că a luat o atitudine hi coma cu aceasta împotri­va nouilor garanţii ale Pactului orien­tal. Dar in această privinţă vom mai discuta şi altădată. Până atunci situaţia internaţională se va clarifica, suficient pentru a face posibilă o problemă de conştiinţă, fără teatrale susceptibilităţi, din nici o parte. Romulus Dianu „ • 4 — Tare aş vrea să ştiu care o să fie rezultatul Comisiei de anchetă in afa­cerea Skoda. • - - . —------------------.-----------------------------------------­— Lasă că dacă copilaşul nostru are să trăiască până la adânci bătrâneţe­ o să ne comunice prin spiritism. Un vocabular necesar Absolvenţii şc­oalelor normale s’au constituit într’o «Asociaţie a învăţă­torilor fără posturi» şi, — fireşte, — au ţinut să sărbătorească pe minis­trul Instrucţiei publice, — atât de îndărătnic apărător al sporului de locuri în învăţământul primar. Este o veche şi nedesminţită am­biţie a d-lui dr. C. Angelescu, de a merita titlul de «om al şcoalei»,— aşa cum l’a avut Spiru Haret. Toată cariera, toată risipa de energie a d-lui dr. C. Angelescu a fost condi­ţionată de acest «bovarism»; — ca să întrebuinţăm formula lui Jules Gaultier: s’a conceput «om al şcolii» — şi nu a lucrat în linia predesti­­nării sale, ci în linia imaginei, pe care şi-a creiat-o în ceia ce priveşte rosturile sale. Disciplina sa intelectuală l’ar fi pregătit pentru o carieră politică de rece şi impersonală precizie, — chirurgia fiind o ştiinţă şi o artă (în acelaş timp) de infinitezimală precizie. Or, d- dr. C- Angelescu s’a conceput un animator, un vizionar ades utopic al unor transformări radicale ale ţării, — prin şcoală. Nobilă concepţie... Curată viziune a unei alte «lumi, o romantică in­surecţie idealistă împotriva unei realităţi. De aici, entuziasta inflaţie şcolară,­­ de aici, potopul de licee, de seminare, de şcoli normale şi co­merciale ce-au răsărit la tot pasul, spre a spori contingentul echipelor de titraţi chemaţi să transforme i­­maginea ţării de astăzi, spre a o a­­propia de imaginea ţării visate. Şi ani de zile ni s’au prezentat statistici menite să ne convingă de fulgerătoarea schimbare a ţării, ca,, an de an are un spor mai uimat de absolvenţi de şcoli secundare. U­­niversitatea din Bucureşti a ajuns chiar să întreacă, în ceia ce priveşte numărul de studenţi, universitatea din Parisi .. Cel căruia i se ofereau aceste statistici nu avea altceva de făcut decât să exclame cu un legi­tim orgoliu: «Văii Ce culturali sun­­tem !... Vai! Ce progrese facem spre luminarea poporului !... Această frenezie a performanţelor statistice nu mai dădea răgaz nimă­nui să observe calitatea acestor can­tităţi — cam ce reprezentau în rea­litate aceste emisiuni de titluri aca­demice. Cu fiecare nou absolvent, — cu fiecare diploma eliberată, noi deveneam tot mai culturali: săream veacurile în traectoria unor uriaşe salturi ale progresului...­­ Dar într’o zi s’a observat că emi­siunile nu aveau nici o acoperire de ştiinţă, că nu era aci decât o infla­­ţier şcolară, cu i­.e.‘«lf.ulabile conse­cinţe prin numărul postulanţilor ce dădeau o disperata năvală asupra bugetului Statului. Şi au fost în­mulţite posturile «prin scizipariiale , bugetul a început să ispăşească din greu iluzia culturală a unei inflaţii şcolare. Lipsa de disciplină intelec­tuală­, reducerea şcolii la un simplu aort de frecvenţă, dispariţia acelei trude a cărţii «cu care răsărea cu timpul pasiunea curată de învăţătu­ră,­­ fiindcă nu iubeşti decât ceia ce însumează o mare sforţare de e­­nergie, — totul s’a resfrânt într’o concepţie elastică a moralei, într'un diletantism de flecuşteţi ai unui epi­­curianism. Şcoala a furnizat societă­ţii elemente tot mai anemice ca e­­nergii sufleteşti. Existenţa unei «Asociaţii a învă­ţătorilor fără posturi» (mai exact ar fi fost a «absolvenţilor şcolii nor­male în aşteptare de posturi») pune cu dramatică urgenţă problema a­­daptării şcolilor normale la nevoi­le reale şi la posibilităţile bugetare ale Statului. In fiecare an noui ab­solvenţi, noui tneri oropsiţi să aş­tepte ani de zile până să obţină un loc în învăţământ !­_ Or, aceşti noui absolvenţi se adaugă celor mai vechi, şi vor pre­lungi la infinit existenţa normaliş­­tilor fără întrebuinţare. De aici o demoralizare, o stâlcire a sufletelor proaspete, ce coboară în viaţă cu rouă adolescentelor entusiasme cu­lese pe culmile iluziilor. D. dr. C. Angelescu, ministrul in­strucţiei publice, şi a mărturisit pa­siunea sa, dar noi socotim mai nece­sar la învăţământ pe cel format în severele discipline ale chirurgiei de­cât pe vrăjitul haretismului. Selecţie severă a elementelor de toate categoriile din învăţământ !... Nimeni nu are dreptul să se soco­tească proprietar al locului pe care îl ocupă, — şi până la scoaterea la pensie nimeni neavfind dreptul de a-i tulbura legitima posesie, cine în­deplineşte o funcţie în Stat, să o în­­deplinească (mai ales în învăţă­mânt !) cu toată râvna, cu o neoste­nită vrednicie. Cei cari nu se dove­desc capabili, cei cari nu sunt în­tr'o permanentă încordare, şi nu svâcnesc străbătuţi de tot sensul marii lor chemări, să fie îndepăr­taţi !... învăţătorii şi profesorii să-şi regăsească vechile şi fecundele dis­cipline de odinioară. Pentru a refa­ce învăţământul, care înseamnă cu totul altceva decât o inflaţie de pos­­turi, se impune un control real, un control activ şi sancţiuni elimina­torii pentru cei nevolnici spre a a­­sigura printr’o severă selecţie, un corp de elită Toţi cei străini sufle­teşte de şcoală, să facă loc celor vrednici, celor ce vin cu puteri proaspete să crească puii de om. Drepturile câştigate şi exigenţele şcoalei sunt noţiuni care se opun; cu drepturi câştigate poţi să-ţi ne­­glijezi obligaţiile, sau să le reduci la o monotonă şi plictisitoare obli­gaţie. Or, şcoala, — acest grădină­rit al sufletelor, — nu se inpacă nici­când cu funcţionarismul didactic!... Cum poţi să isbuteşti într’o opera de premenire şi selectare a corpului didactic, cum poţi răsplăti pe cei vrednici, pe cei ce risipesc toată no­bila pasiune in slujba unei horticul­­turi a sufletelor,­­ când sunt egali în drepturi câştigate cu sterpii oricărei chemări didactice. «Aspira­­ţiuni», «apostolat», «luminarea po­porului», «stârpirea analfabetismu­lui, «ridicarea din întuneric a clasei ţărăneşti», sunt locurile comune din vocabularul oricărui ministru de instrucţie. Noi am vrea asprimea de terminologie a unui chirurg. «For­malism», «politicianizare», «tot mai slabă pregătire», «lipsă de control», «absenţa sancţiunilor», «dezastrul învăţământului», iată vocabularul necesar, vocabularul cerut de o po­litică real subordonată refacerii şcolii , un vocabular care nu asi­gură o recoltă de popularitate, un vocabular de chirurg care mântue,­­ nu de descântece care dau un mo­ment iluzia unei ogolii a suferinţei. Vocabular şi metodă de chirurg i-am cere doctorului C. Angelescu, nu perpetuarea amăgirii haretiste!« Pamfil Şeicaru Criza şi (ooperativele de M LUCEA V. PIENESCU In România într’un articol anterior am arătat cum se prezintă în genere situaţia cooperativelor din toată lumea faţă de criza economică prin care trecem. Din acea expunere se degaja învă­ţătura că numai acele cooperative reuşesc şi numai acelea merită să poarte acest nume, care au la baza existenţei lor un spirit de solidari­tate al asociaţilor. Să vedem din acest punct de ve­dere cum se manifestă cooperativele din ţara noastră faţă de dificultăţi­le ce li s au pus în cale de criză. Cooperativele româneşti prezenta­te sub diferite forme şi numiri, se reduc în realitate la o singură for­mă: Cooperativă pentru obţinere de credit. Această afirmaţie ne-o bazăm pe constatarea ce am făcut-o cercetând structura diferitelor feluri de coo­perative, care toate au la baza lor ca interes comun al membrilor ne­voia de credit. Aşa, se asociază ţă­ranii în obştii de arendare de pă­mânt, pentru că numai astfel pot ob­ţine credit ca să plătească arenda, căci odată arenda plătită şi parcela de teren primită fiecare îşi vede de treaba lui separat, producând şi vân­zând izolat. La fel cu obştiile de cumpărare de pământ care încetează de a mai exista din moment ce s’au găsit ba­nii pentru preţul de cumpărare. Dar chiar cooperativele de consum în ţara noastră s’au făcut tot pen­tru a se obţine credit căci mărfurile luate de cele mai multe ori pe cre­dit, erau date tot pe credit clienţi­lor. Câte ar fi luat fiinţă şi ar fi func­ţionat din cooperativele forestiere dacă n’ar fi fost să intervie Centra­lele Cooperative cu credite impor­tante atât pentru plata materialului lemnos, cât şi pentru investiţii şi ex­ploatare ? Deci tot credit Dar în afară de aceste forme ca să zicem aşa deghizate de coopera­tive pentru obţinerea de credit, sunt în primul loc cooperativele de cre­dit propriu zise, adică băncile popu­lare, cum sunt în mod obişnuit nu­mite. Acestea formează marea ma­joritate ca număr şi importanţă a fondurilor de care dispun dând notă caracteristică mişcării de la noi. Membrii cooperativelor din Româ­nia sunt în proporţie de peste 80 la sută agricultori şi deci fondurile ca­re li se pun la dispoziţie merg la a­­­gricultori, urmând soarta creditelor agricole­ Să vedem sub acest aspect cum se manifestă spiritul de solidaritate al membrilor asociaţi în cooperativele de la noi. Datoriile agricole sunt începând din 1931 obiectul unei serii de mă­suri legislative menite a le inlesni achitarea faţă de greutăţile ivite o­­dată cu criza care se manifestă la noi prin căderea preţurilor la pro­dusele agricole, dar în acelaş timp se prevăd şi reduceri de creanţe care sunt pierderi pentru creditori. Coo­perativele sunt rezultatul asocierii agricultorilor ţărani pentru a avea o instituţie de economie şi credit, deci ele sunt creditoare şi debitoare ale (Contu­mary in pfiff- D­a) Miercuri !! August 1934 Director: PAMH1 ŞEICARI1 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Palatul Nifon* str. Doamnei I­l­e*« * Cablu, tul directorului • . . • 3—4084 Redacţia 3T4088, Administraţia 3—^ Secretariatul gi Provincia 3-4086 ABONAMENTE­ Lei 700 pe ani 350 pe 6 lunii 200 pe 3 lunii pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice Lei 1000 anual I pentru străinătate S Lei 1700 pe aO­­MP I. 6 luni I 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la I # *5 ale lunei. Taxa poștală plătită In numerar cont­ord* Dir. Generale ?. T. T.n. 55740/929.­­ Povestea Nu-i mai mult de o săptămână, de când s’a deschis la Sibiu o expoziţie-târg pentru produsele mun­cii naţionale. Firma doar era româ­nească, căci înăuntru, saşii au dat năvală ca la pomana impară, cască, ocupând locurile de frunte. Mai la coadă, şi prin unghere câte un ro­mân expunea, vederii mândria lu­crului său domestic, dar asta era atât de mare, încât ciobotăria să­sească nu mai făcea nici o impresie. Sunt lucruri şi amintiri pe care nu le uităm. Saşii întotdeauna au fost ghiftuiţi de buna stare materială. Sibiul în­totdeauna a fost al lor de la pri­marele cu cotleţi până la rândaşul grajdurilor comunale. Dar această bună stare, să-i zicem pe numele cel adevărat, de huzureală, nu este de azi sau de ieri. A fost întotdea­una.­­ Cu ungurii saşii se aveau bine pentru că iredentismul dela Pesta îl proţăpea în coasta românilor; cu împăratul de la Viena se aveau prie­teni la cataramă pentru că, dacă nu erau de un neam se înrudeau dea­­proape. Sașii nu au nici principii, nici convingeri, nici fanatisme. Doctrina lor este în halba cu bere și fanatismul în vârstii plini cu carne de porc.—Când spui c­a-i groasă la pahar, sare pălăria cât colo şi sasul se dă la politică de crezi că se dărâmă pământul. Când nici cu po­litica nu mai e de eşit la capăt, pentrucă dampful s’a terminat, atun­ci, sasul devine placid, scrie o pe­tiţie, svârle cât colo principiile şi doctrina obţinând totul pe cale paş­nică. Răţoelile saşilor sunt aseme­nea strechiei palmipedelor când se apropie ploaia. E de ajuns un şfichi de biciuşcă, pentru a le vedea pe toate intrând în coteţ... Ştiţi ce s’a întâmplat ,ai un an cu venirea în Sibiu a episcopului Glondys? înaltul prelat, în limba nemţească a ţinut un discurs în care preamărea puterea neamului săsesc, cerând nici mai mult nici mai pu­r­ţin decât autonomia corelegionarilor săi. Păstrăm şi acum, un exemplar din ziarul „Siebenbürgischer­­ Zei­tungr“ pentru aducerea aminte a ce­lor petrecute nu prea de mult timp. Atunci, hitlerismul era în floare, şi se simţea nevoe şi de o aventură cu prozeliţi în România. Poftitorii la dictatura săsească, de speţa lui Fabritius, au îmbrăcat cămăşile bru­ne şi totul a fost gata pentru... ca­pitulare. Căci, îndată ce batalioa­nele de asalt au fost puse cu faţa la perete şi spatele la public bur­zuluiala săsească s’a cuminţit. Ba mai mult de cât atât. Duminică, a fost mare zarvă la Sibiu. Saşii ţi­nând întrunire s’au împărţit în două. Cei mai mulţi trecând de partea e­­piscopului Glondys, i-au luat apă­rarea împotriva atacurilor venite din presa germană. . . ; ţ.­­ . : Ceilalţi, au aruncat cu ouă clo­cite şi au huiduit de pe margini. Acelaş episcop Glondys, ori, tunând şi fulgerând împotriva statului ro­mân, se domesticeşte astăzi şi por­neşte cu războiu de exterminare îm­potriva hitlerismului. Aşa se do­mesticesc saşii. Toate batalioanele lor de asalt au fost doar cârduri de palmipede pornite în marş ca să preîntâmpine ploaia. Acum s’au potolit. Manifestaţia antihitleristă de Duminică i-a aşezat pe drum bun. Plugarul român care va fi fost de faţă la manifestaţia saşilor, va fi scuipat în palmă şi punând mâna pe bâtă şi-a zis: ,ţ Ăştia sunt mai vere de ăia cu petiţia la drăguţul de împăratul, îşi fac de turbud­iune până li se umple casa cu de ale mâncării şi apoi basta, nici nu li se mai aude gura"! Omul nostru avea dreptate. Po­vestea saşilor este simplă. Epilogul de Duminică ne-a lămurit definitiv. De altfel, de pe timpul lui Iosif al II-lea dădeau ei dovadă de înaltă înţelepciune... Nicolre Roşu Suveranul la Braşov Trebue desigur desluşit un tainic simbol în întâmplarea care a făcut să coincidă la Braşov, sub augustele pri­viri ale Suveranului, despelirea expre­sivului bust modelat după efigia Re­gelui Ferdinand I de mâna inspirată a colegului nostru Han, şi inaugurarea splendidului stadion sportiv al munici­piului, sub privirile de bronz ale Ace­luia care a urnit peste Carpaţi viforo­sul freamăt al baionetelor desrobitoa­­re. — Regele speli şi tânăr venea să contemple spâcnirile virile ale atâtor admirabili atleţi, alergaţi din toate ungherele ţării la întrecerile in cari năzuiau să-şi egaleze precursorii şi să se depăşească pe ei înşişi. Cu superba arenă «Regele Carol II», — dăruită unui tineret drag soarelui şi bronzat de soare, — cetatea de stră­veche şi frumoasă râvnă românească a Braşovului îşi gravează mai eloquent numele în pravila recunoştiinţei noas­tre, cu cine­ se deci să fie aci iarăşi cu elogii citate numele oamenilor de trudă şi de ispravă cari au avut iniţiativa acestei înfăptuiri, şi meritele desăvâr­­şirii ei. Dr. Cornel Voicu, — fostul primar al oraşului, — d-nii A. Precup, ing. Bujor, Mâzgăreanu, prof. Colan şi V. Sasu, — toţi ajutaţi perseverent de dr. Căliman, preşedintele neobositei asociaţiuni culturale şi sportive «As­tea» din Braşov, opera lor a fost apoi gospodăreşte continuată de dr. Filimon Bogdan, actualul primar al Braşovului, destul de inteligen­t pentru a înţelege că cel mai sigur mijloc de a egala me­ritele precursorilor iniţiatori era de a persevera cu aceeaşi pasiune ca şi ei la împlinirea admirabilei opere înce­pute. O operă monumentală, mai mult de­cât o simplă arenă sportivă, din mo­ment ce ivită în mijlocul minoritarilor atât de bine utilaţi ea vine să verifice astăzi posibilităţile de faptă spornică şi trainică ale Neamului nostru româ­nesc. Pilduitor este, apoi, că acest mi­nunat stadion a fost înălţat sub iniţia­lele Regelui Carol II, semnificativ tre­bue iarăşi socotit şi amănuntul că el a fost inaugurat cu campionatele na­ţionale de atletism. In momentul când sportul românesc (mai cu luptele, mai cu footballul) ris­că să se vadă robit impresarismului, iscusit in pasionarea isterică a specta­torilor,— este util ca Suveranul să in­dice ţării că regenerările temeinice nu pot veni decât de la atletismul curat: aci, veghează doar nobila ispită a emula­­ţiunii, la obârşia efortului. Ambiţiunea de a câştiga o cincime de secundă asu­pra timpului realizat anterior ar putea pare ridicolă şi zănalecă, ar putea fi socotit umoristic, — spectacolul atâtor voinţe umane crispate sub privirile u­­nui întreg norod, spre a obţine un re­zultat atât de derizoriu. Dar în acest sublim efort, — care nu face decât să accentueze mai patetic terestrele slăbiciuni ale rasei omeneşti, zăvorită intre îngustele graniţe pe care i le im­pune firea,­­ se destăinueşte tocmai ceea ce face majestatea omului: specta­colul acestor atleţi nu pasionează atâ­ta voluptatea feroce pe care o procură oricui priveliştea rivalităţii semenilor, în luptă cu alţii, — cât mai ales inte­resul pe care îl suscită concurenţa o­­mului nu luptă de depăşire cu el în­suşi. Pentru a obţine microscopicul progres al acelei cincimi de secundă, — a tre­buit organizat prin metodice şi eroice antrenamente un efort supraomenesc. Mistică râvnă, s trudă acumulată, rezultat abea vizibil, exact ca şi in­e­­xistenţa Naţiunilor. Ion Dimitrescu Citiți în pag- 10­a: Constituirea noului guvern austriac

Next