Curentul, ianuarie 1935 (Anul 8, nr. 2484-2512)

1935-01-02 / nr. 2484

Jugoslavia sol) Regenţă Ceea ce se petrece în Jugoslavia, din primele zile după Constituirea cabinetului Jefti­i, merita in treaba ateniune a opiniei publice. Nu se aştepta nimeni, ca atât de curând după asasinului oribil le­a Marsilia, aliata noastra să purceadă la refor­me interne atât de adânci. intr’adevăr, guver­nul Uzunovici nu era ridicat sâ prezideze la trans­formările democratice din care Prințul Regent Paul Isi face un ti­tlu de onoare. Dispărul­­actorului de pondere intre diferitele tendinţe politice iu­goslave, reclama o actiune de des­tindere și de pacificare a spiritelor. D. Jeftici se bucură in tara sa, ca şi In cercurile internationale, de un mare ascendent. Diplomat, in afară de luptele politice interne, fost consilier intim al Regelui, d. Jeftici cunoştea planurile de viitor ale Su­veranului şi dacă lucrurile sar fi desfăşurat normal, desigur că tot d. Jeftici ar fi fost factorul înlesni­­tor al destinderii. Caracteristică pentru atmosfera în care se desfăşoară acţiunea nou­lui guvern este participarea în gu­înspre respiraţia liberă a unei demo­craţii supravegheate, dar chiar e o poruncă în acest sens. Ideile d-lui Jeftidi in această pri­vinţă se cunosc. Abondenţa criticii în Statele cu o democraţie rău inter­pretată, constitue aproape un flagel. Aparatul administrativ se găseşte Intimidat. Acţiunea şovăe in faţa li­nei impunătoare coaliţii criticiste: presa, parlamentul, cluburile etc. Nu e mai puţin adevărat că lipsa complectă a acestui „eşapament” constitue un rău tot aşa de mare. O democraţie intimidată de proprii­le ei arme, creiază biurouri ca să-şi justifice încetineala şi ca să adăpos­tească partizani. Această extremă va trebui evitată, prin urmare. Nu e un motiv pentru a ocoli creiarea cadrelor legale pentru viitoarele con­sultări naţionale. O lege a presei şi o nouă lege electorală, pregătite de Theofil Jeftici aşteaptă să primeas­că întărirea unui vot al parlamen­tului. Mişcarea naţională iugosla­vă, condusă de d. Ljptici va căuta să supravegheze asupra evoluţiei u­­nei democraţii care vrea să profi­te de experienţa altora şi să evite decepţiile acelora. Nu e lipsit de semnificaţie că d. Jeftici se poate bi­zui în executarea programului său pe tot ce are mai marcant Iugosla­via. D-nii Uzunovici­, fostul preşe­dinte de consiliu, Marinkovici, fost ministru de externe, Şi Srchovici, au primit roluri importante la vice­­prezidenţia partidului naţional iugo­slav în comitetul central. Aceştia sum­­orii acţiunii de des­­tindere in Jugoslavia. Un guvern tare se află la lucru, netulburat, cu multe greutăţi în calea lui, dar opti­mist şi sprijinit pe conştiinţa naţio­nală. După marile servicii făcute ţării sale, in politica externă, d. Jef­tici prezidează la înfăptuirea unei adânci prefaceri interne. E foarte frum­os şi promiţător acest debut a Regenţei. Romulus Diami 4/*l­foHî.'til Noul ministru de finanţe a acceptat să facă parte din guvern ca perso­nalitate bine distinctă. Independent de opinia partidului său. Am văzut în urmă cu partidul radical, exami­nând noua situaţie creiată prin ve­nirea d-lui Jeftici în fruntea aface­rilor de stat, măsurări în perspec­tivele ei largi această situaţie, s’a solidarizat cu d. Stoiadinovici, care din chiar momentul acela re­pre­zintă adeziunea radicalilor la pro­gramul d-lui Jeftici. Guvernul a pus apoi în libertate pe croatul Macek, folosind o cir­ Cu­mstantă politică unică pentru a destimti ultimele aprehensiuni a!e Croaţilor­• .,*! r».. . L/CcUUL­ l, tCrdlUulVillMi­gelui Alexandru nu numai că lasa să se înţeleagă limpede căite de e risipitoare şi un parlamentarism vehidle, în etape ale dictaturii sale gălăgios , găunos, ^cn­eltueşte şi acolo prea mult cu huzureala politicie­nilor şi se simte nevoia unui frâu puternic inodat de o zăbală dublă in botul schelălăele democratice. Aceşti oameni insă, oricât ar fi de prosperă Japonia, nu se înţeleg întotdeauna a­­supra soluţionării problemelor finan­ciare şi de politică externi. Cei 12 pontifi­ci vor pune de acord subordo­­nându-se ei prerogativelor guvernului, atunci când miniştrii vor boicota ar­monia. Un consiliu suveran, peste un guvern, înseamnă un început de dic­tatură. Aşa vedem noi lucrurile. Căci democraţie cu toaletă şi parlamenta­rism cu botniţă, nu se poate concepe, decât sub zodia compromisului. Păstrătorii sfintei anarhii democra­tice­ vor sughiţa in sec înghiţind no­duri auzind de’ eventualitatea dicta­turii japoneze. Dar noi care In acest an încheiat am văzut cum o dictatură in Italia a împlinit 12 ani de existenţă, iar alta In Germania s’a consolidat, fără ca să se producă nici an cata­clism in viaţa spirituală a acestor na­ţiuni, putem crede că o democraţie tutelată de uli consiliu al creerului este in două cuvinte o democraţie care ab­dică. Japonia se adaptează şi ea la realitate, croindu-şi haine la modă. Va fi şi acesta un subiect pentru anul 1955. Nu facem profesiune din pro­feţii. Dar democraţia a înghiţit,de a­tt­tea ori şerpi şi iatagane incăt mă in­treb de ce n’ar înghiţi şi balauri? Nicolae Roşu In Japonia a luat fiinţă un consiliu al erecţilor, format din­­12 personali­tăţi politice, de toate culorile şi de toate extremele. La masa ucide a ce­lor 12 apostoli ai Niponului se vor pune la cate şi se vor soluţiona pro­blemele politicei externe şi financiare. Japonezii sunt un neam de oameni civilizaţi. Legile mecanismului de viaţă europeana au patruns acolo, au răstur­nat tradiţiile, au desbrăcat oa­menii de obiceiuri ancestrale, şi in fata soarelui r­âsare s au ivit chipul­­ noi şi noi t­rd­aruri necunoscute pana atunci, furaiei cu civilizaţia s'au întins şi conruptia şi imoralitatea. Noţiunile acestea sunt inglobate in acelaş capi­tol. Sunt chiar inseparabile. econiop­ia parlamentarismi­lui japonez întrece cu mult scandalur­ile europene din jurul afacerii fanai­na, tuschoda sau Sta­­tnsky. Răspândirea acestor şiiii sen­zaţionale este limitată insă, şi de acolo, de­mocrato-par­lamentarii din Euro­­pa nu-şi pot face o bună educativ consultând ziarele japoneze. Aşa stând -tulsrtl dc'.a fzvr.t.ilu speci­ficului nu-şi pot ingadui luxul unei vieţi dezordonate. Au şi­ ei o demo­ 19 3 5 Către sfârâitul vieţii, când um­brele inserării se lasă, când fiecare zi pe care o trâeiti ti se pare că s­­a U poate ultima, gândurile prind sâ horească in jurul aceleiaşi chinui­toare întrebări: Ce va U dincolo de hotarul vieţii? , Maurice Maeterlinck, marele me­­diativ, poetul acelor poeme lirice, „Monna Varia”, „L’Oiseau Uleu", „L’intruse”, publică o carte „Avant le grand Silence”, fragment de fal­­duri rotite in preajma strivitoarei e­­nigine de care ii apropie­ cei şapte­zeci de ani trecuţi, frânturi dintro meditaţie irizată de covârşitoarea melancolie a marei tăceri de care se simte tot mai aproape. La fecare pagină ai impresia că se continuă meditaţiile Întrerupte acum Şaispre­zece secole de Marc Aureliu. O se­ninătate nimbată de o estompare de tristelă, o stor­nare supremă de el conştientă de zădărnicia ei, de a prinde ceva din sensul cuprins in marea tăcere de dincolo de linia în­ţelegerii noastre. M’a oprit această meditaţie: „Dacă omenirea mai poate rezista ist­tnţ a\ usnenifitâ, yrsnis de câ­­teva secole, este aproape sigur că medicii vor găsi mijlocul de­­ reui­it sau înlocui organele uzate, spre a prelungi viaţa aproape nefluib­it. Dacă miracolul acesta ar fi chiar de astăzi posibil, care dintre noi nu l-ar întâmpina cu entuziasm? Dar cine iarăşi,­­ cu vremea, dacă nu ar mai putea muri, nu ar sfârşi prin a regreta buna moarte de altă­dată?”. ...... ......... . Cu timpul resorturile vieţii se simt ostenite. Însăşi bucuria vieţii devine sălcie şi din vuctul de ba­­stiml nu te mai ispiteşte nimic. Prelungirea vieţii— Dar mai ciudată ni se pare bol­nava indiscreţie a oamenilor de a încerca să aite ce cuprinde in faldu­­tnie­rul de taină viitorul Este adevă­rat că dintre toate vietăţile pămân­tului numai omul a avut acest neas­tâmpăr in fata misterului, a voit să descifreze enigmele ce invaluiau toate formele vieţii Şi ascensiunea omului, dominaţia crescândă asupra forţelor naturii isi are origina in «a­ceasta seducţie pe care a exerci­tato asupra omului misterul Din stihiile preistoriei şi până azi viata omului se Infăţişeazâ ca o spornică insurecţie împotriva enig­melor naturii TotuŞi nu înţeleg a­­ceastă dorinţă a omului de a scoto­ci in cuprinsul de taină al viitorului, această neastâmpărată voinţă de a descleşta buzele mute ale destinu­lui, de a violenta misterul ursirii lul». Ori crede în destin şi atunci chiar dacă şi-ar cunoaşte anticipat cără­rile lui in desişul de umbre aie vii­torului ar­e zadarnic fiindcă n’ar putea clinti nimic, destinul fiind im­placabil Sau nu crede intr’o pre­destinare, in sumbrele linii ale fa­talităţii şi liberul lui arbitru ii face să-ti modeleze singur, in fiecare zi viitorul şi atunci cu atât mai ausu.de apar Încercările de a descifra equa­lise viitorului. Ori unde s’ar anunţa o prezicătoa­re nu va irpsi o aglomeraţie de ne­răbdători cari ţin să aii, ce le re­zervă viitorul Dels cititul în ceaş­ca de cafea, de la acea potrivire a cariilor ce silabisesc anticipările, şi până la acele preziceri prin mediile căzute în transă, toate aceste mij­loace de investigaţie in nebulozită­ţile de enigme ale viitorului exerci­tă o irezistibilă atracţie. Cel vechi căutau egături '­­tre astre Si destinul omului. — sub lu­mina rece a stelelor isi res ursit li­rele pânza destinului de aici acel prestigiu pe care l-a căpătat astro­logia. interpreţi al enigmelor desti­nului fiecărui om, preoţii lui Am­ou Ra hotărau asupra vieţii politice şi sociale. Creştinismul a socotit ca o Impie­tate violarea tainelor destinului, de aici (tesads-­V* astrologie?. Mărturi­sesc înţelegerea acestei Împotriviri a creştinismului , splendida tera­peutică a voinţii de a trăi, o ani­mare a puterilor cre­atoare ale o­mului prin Însuşi vălul de taină ce­­ acoperă cărările viitorului. Ce-ar Însemna viaţa omului dacă am cunoaşte anticipat itinerarul e­­xistenţelor noastre, dacă ne-am da perfect de bine seama că suntem nişte biete jucării mecanice, orop­siţii galerieni ai celei mai montane vieţi? Ar mai exista oare acea volup­tate negrăită a sforţărilor noastre? Truda de fiecare zi ar mai avea acel accent epic? Îmi închipui ce cumplită ar fi via­ţa cotidiană, ce urmări devastatoa­re ar avea pentru inteligenţa omului această limpede anticipare a căilor fixate de sumbrele noastre ursitoare. Şi dacă am ajunge să ne perfecţio­năm auscultaţia viitorului, dacă in locul enigmelor ce ne stau in Sală, am avea hărţile desăvârşite care ne-ar indica toată topografia zilelor noastre viitoare, cum am mai re­greta neurastenizati, buna ignorare in care trăim astăzi­ in preajma unui nou an, oamenii simt iarăşi acel neastâmpăr al pre­zicerilor. Cum va fi noul an? Va fi mai bun sau mai rău? Va fi calm sau sbucium­at? Şi biciuit de curiozi­tate, fiecare caută cu febrilitate o frântură de profeţie. Ce prăpăd ni se va mai rezerva? Se vor potoli agitatele suflete? Va fi război sau pace? Şi nu lipsesc nici profeţiile. Şi nu din cele menite să ne mângâie cu vestiri de linişte. Ce-ar fi dacă rostul acestor pro­­feţici n’ar fi să'Şi primească cu o desăvârşită regularitate desminţi­­rea evenimentelor. In fond oamenii îşi dau prea bine seama că viitorul se refuză desci­frărilor, de aici şi robusteţea puteri­lor de viaţă, de aici şi alaiul cu care primesc vestirea unui nou an. 1935. Cum va fi ? Ce prăbuşiri ne re­zervă? Ce furtuni ne ameninţă ? Sub egida nesiguranţei 11 primim, CUIti |­w âiiiinii agjivwczxj'* ' t.vvai*‘ zi ni se părea inceputul unui nou an. Ce noroc că oamenii pot Înainta îmboldiţi de curiozitate in­drcele de taină ale viitorului !.„ __ Pamfil Şeicaru „Curentul" urează cititorilor săi un an mai bun decât cel care a trecut — și pentru ei și pentru fără B555S - SORCOVA — DESTUL ! CA VESEL, SUNT V VESELA... SA Eiai CA Sl PROinRAMELE VOASTRE?. i, 2 Ianuarie 1833 WTHMlMyillUl ■gMggBBBMggggggggl II lll~WHIilii«m t greeter panm $eh­abo REDACȚIA Sl ADMINiiSTRAȚIA Palatul Nifon, str. Doamnei I, et. I 1 Cabinetul directorului . • , 3—408*1 Redacția 3 4088, Administrația 3*­4081 Secretariatul yi Provincia ■ . , 3—408* ABONAMENTE! tei 700 pe an; 350 pe­­t luni; 200 pe 3 luni; pentri­ Binci, Institut­uri şi Administraţii Publice Lei 1000 •ouai I pentru strâmnS late i Lei 1700 pe ani bOO pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 ±i 15 ale lunci, taxe postali pitata In numerar cont. ori Dir. Generale P. T. T. a. 55740/029, VEAC FEERIC Ne plângem neconteim, şi mai vehement încă în timpul acestor sărbători revenite cu ciclica­­ lor melancolie, şi mereu deplângem prozaismul acestei existenţe contim­porane, în care nu se mai găseşte nici un locşor pentru, fantezia de legendă ori pentru spiritul de­ fee­rie... Şi totuşi feeria, — cu întregul ei cortegiu de extravaganţe, ■— ne inundă existenţa , atât, doar, că nu mai dispunem de imaginaţia capa­­­bilă de a ne anima în faţa priviri­lor peisagiile de dincolo de orizon­turi, prin cari viaţa a rămas astăzi încă tot atât de feroce ca în vre­­­murile când răzbunătorul Zeus lega de-o roată înaripată pe Ixion temerarul. Atunci ca şi astăzi li­hnii constituia starea normală a­ oamenilor. Astăzi ca şi odinioară, se poate grava pe destinul oame­nilor fraza pe care o rosteşte un­deva în Aristofan o femeie : „De­cretele bărbaţilor par să fie toate ale unor oameni beţi, păliţi de de­menţă”... S’ar mai amuza oare astăzi a­­cest Aristofan, care a făcut odată cu atâta­ vervă satira comunismu­lui, dacă ar contempla de dincoace de Nistru sanguinarele saturnale cu cari a fost omagiată de Soviete jertfa tovarăşului Kirov ?... Execu­­ţiuni şi condamnări, osânde şi sur­, ghiunuri... Trăim în plină aventură, — feeria tragică ne Învăluie din ambele flancuri, Intr’adevăr. La templul zeiţei Artemis din Taurida, în veacul de dincolo de milenii ca­pitelurile purtau cranii umane ca trofee , în secolul nostru sfredelit de atâtea melodioase unde radio -­fonice, tot craniile adulţilor au ră­mas podoabele decorative prefe­rate. Pe mormântul tovarăşului Kirov, în convoi cu cadenţe eclesiastice, defilează fără răgaz victimele cut­­jfîrme sau inocente. wuniu, tiiutu al răzbunării. — ani lungi după calmarea patimilor înnoitoare, — tot mai asmute braţele înarmate cu knuturi şi cu hangere. Vreme de 10 ani, Grecii şi Troienii s’au măcelă­rit pentru o umbră; de mai bine de 15 ani, misticii sovietismului se masacrează mutual cu aceeaşi sa­cerdotală, frenezie, hipnotizaţi toţi de aceeaşi nălucă, — purificarea conştiinţelor, regenerarea univer­sului... Iar în urma cortegiului de leşuri, — călcând gârboviţi sub scurteicile lor de privilegiaţi ai surghiunului, — iată pe cei cărora moartea nu le-a trimis furgonul funebru, ci nu­mai sania pentru exilul spre tun­dră : Zinoview şi Kamenew, — foş­tii satrapi de ieri, disidenţii şi ere­ticii de astăzi Eroi pentru cari nu erau făcute legile, — priviţi-i cum păşesc acum şi ei prin omătul ostil, spre stepele agoniei albe... Calcă striviţi de teroare şi năuciţi de pa­nică, ronţăind din articulaţii prin zăpada glacială, contemplând cu priviri de somnambuli­zarea spre care ti zoreşte oculta ispită a odih­nei eterne. Mâine, învestmântaţi în giulgiu de ger sau în mindir de sânge, vor expira şi ei prin răsad­­niţile Siberiei prăsind ţărmul arc­tic cu proaspete legende, sporind ciorchinii de stârvuri ai reformis­mului în bluză... S’or fi întrebând cei doi fârtaţi ICWjJJUW, cyja crunta narcoză a osândei: nu le va fi venit să creadă că i-a ajuns şi pe ei scrutinul implacabil al morţii. Poimâine, in locul satrapului care-i goneşte spre Miaza-Noapte se va ivi poate un nou Xerxes, înverşu­nat şi acela să purifice templul cu torţele şi cu salvele: îi vom­ vedea atunci şi pe tiranii de astăzi înge­­nunchiând în sordide vestminte pe itinerariile penitentei, dincolo de latitudinile elemente, în peisagiile in cari se prăvălesc sub gloanțe cei cari încearcă s’o rază la fugă din convoiurile spectrale... Ion Dimitrescu Te-a» lovit, copau! meu?... Cine va putea calcula vreodată „cubajul" universului șl cine va pu­tea sanda, pană In străfundul el, inima unei mamei Nimeni, niciodată.„ Ziarele fraceze nu aduc știrea că Violette Noziere, faimoasa paricida de curând condamnată la moarte de către Curtea cu juri din Paris, a fost graţiată, in ajunul Crăciunului. Capul ei nu va mai cădea sub cuţitul ghilo­tina, ci restul vieţii şi-l va petrece In severa închisoare din Haguenau din care nimeni nu mai iese decât intra scindările unui coşciug. D-na Noziere, mam­a criminalei fi tovarăşa de viaţă a victimei, ia văzui crucificată pe braţele de foc ale unei groaznice dileme. Soţie şi mamii— Mamă bună şi soţie tot atât de bună!.. Ce să fac­... In cursul „instrucţiei" — fi chiar In primele şedinţe aie procesului _ sub biciul unei legitime indignări, d-d­M Noziere a fost cea mai apăsătoare an­coratoare a propriei sate fUcm. in cea­sul închiderii desboterdor. Insă, fi-a revenit: m JAlli, pentru copiul mesJ-J* Dar Jurații d* .S-na ohm,trt ■ --00 —• • fe­li se aduce necontenit, — învinuire ca a ajuns si îmbrace chiar Haina ucigă­toare a umorului, in revistele m­a­­joare — au sărit—, dincolo de cal, condamnând pe Violent Noziére (pa­ricda, ce-i drept, dar nevu­stnică) la pedeapsa capitală. Şi atunci, ca o floare stropiţi la ultimul moment, inima unei mame şi-a regăsit Ulmul Căci graţierea oribilei Violette Noziére e datorită. In bună parte, petiţiei pe care mama ei (acea pe care a vrut s'o ucidă) a adresat-o Preşedintelui Republicei­­Franceze. „Domnule Preşedinte, „Vin, cu respect, să vă cer graţie­rea fiicei mele Violette Aroziere. l-am iertat, nenorocitului meu copil, toate suferinţele ce-am indurat..." ...,^a tre­buit să apăr demnitatea căminului, dar nu pot să uit ci Violette e copilul meu..." Iar la sfârşit: ,J Nu-mi luaţi, domnule Preşedinte, singura raţiune de a mai trăi..­." Singura raţiune de a mai trăi! Frază asta, vrednică de pana lui Shakes­peare, mi-a adus in minte un cântec popular francez, pe care Jean Riche­­pin îl citează in „La Glu". E vorba, acolo, de un băiat căruia iubita lui ii cerea, ca o dovadă de dragoste, să-şi ucidă mama şi să-i aducă un pumn, inima ei. Tânărul n- a stat deloc la gânduri şi i-a­­îndeplinit dorinţa. Dar, pe când alerga spre iubita lui — cu inima, caldă încă, a mamei sale in mână — s’a împiedecat și a căzut. Și atunci, din praful in care căzuse, inima mamei a întrebat, îngrijorată’: „Vai, te-ai lovit, copilul meu?.." Grigore Patriciu

Next