Curentul, ianuarie 1935 (Anul 8, nr. 2484-2512)
1935-01-02 / nr. 2484
Jugoslavia sol) Regenţă Ceea ce se petrece în Jugoslavia, din primele zile după Constituirea cabinetului Jeftii, merita in treaba ateniune a opiniei publice. Nu se aştepta nimeni, ca atât de curând după asasinului oribil lea Marsilia, aliata noastra să purceadă la reforme interne atât de adânci. intr’adevăr, guvernul Uzunovici nu era ridicat sâ prezideze la transformările democratice din care Prințul Regent Paul Isi face un titlu de onoare. Dispărulactorului de pondere intre diferitele tendinţe politice iugoslave, reclama o actiune de destindere și de pacificare a spiritelor. D. Jeftici se bucură in tara sa, ca şi In cercurile internationale, de un mare ascendent. Diplomat, in afară de luptele politice interne, fost consilier intim al Regelui, d. Jeftici cunoştea planurile de viitor ale Suveranului şi dacă lucrurile sar fi desfăşurat normal, desigur că tot d. Jeftici ar fi fost factorul înlesnitor al destinderii. Caracteristică pentru atmosfera în care se desfăşoară acţiunea noului guvern este participarea în guînspre respiraţia liberă a unei democraţii supravegheate, dar chiar e o poruncă în acest sens. Ideile d-lui Jeftidi in această privinţă se cunosc. Abondenţa criticii în Statele cu o democraţie rău interpretată, constitue aproape un flagel. Aparatul administrativ se găseşte Intimidat. Acţiunea şovăe in faţa linei impunătoare coaliţii criticiste: presa, parlamentul, cluburile etc. Nu e mai puţin adevărat că lipsa complectă a acestui „eşapament” constitue un rău tot aşa de mare. O democraţie intimidată de propriile ei arme, creiază biurouri ca să-şi justifice încetineala şi ca să adăpostească partizani. Această extremă va trebui evitată, prin urmare. Nu e un motiv pentru a ocoli creiarea cadrelor legale pentru viitoarele consultări naţionale. O lege a presei şi o nouă lege electorală, pregătite de Theofil Jeftici aşteaptă să primească întărirea unui vot al parlamentului. Mişcarea naţională iugoslavă, condusă de d. Ljptici va căuta să supravegheze asupra evoluţiei unei democraţii care vrea să profite de experienţa altora şi să evite decepţiile acelora. Nu e lipsit de semnificaţie că d. Jeftici se poate bizui în executarea programului său pe tot ce are mai marcant Iugoslavia. D-nii Uzunovici, fostul preşedinte de consiliu, Marinkovici, fost ministru de externe, Şi Srchovici, au primit roluri importante la viceprezidenţia partidului naţional iugoslav în comitetul central. Aceştia sumorii acţiunii de destindere in Jugoslavia. Un guvern tare se află la lucru, netulburat, cu multe greutăţi în calea lui, dar optimist şi sprijinit pe conştiinţa naţională. După marile servicii făcute ţării sale, in politica externă, d. Jeftici prezidează la înfăptuirea unei adânci prefaceri interne. E foarte frumos şi promiţător acest debut a Regenţei. Romulus Diami 4/*lfoHî.'til Noul ministru de finanţe a acceptat să facă parte din guvern ca personalitate bine distinctă. Independent de opinia partidului său. Am văzut în urmă cu partidul radical, examinând noua situaţie creiată prin venirea d-lui Jeftici în fruntea afacerilor de stat, măsurări în perspectivele ei largi această situaţie, s’a solidarizat cu d. Stoiadinovici, care din chiar momentul acela reprezintă adeziunea radicalilor la programul d-lui Jeftici. Guvernul a pus apoi în libertate pe croatul Macek, folosind o cir Cumstantă politică unică pentru a destimti ultimele aprehensiuni a!e Croaţilor• .,*! r».. . L/CcUUL l, tCrdlUulVillMigelui Alexandru nu numai că lasa să se înţeleagă limpede căite de e risipitoare şi un parlamentarism vehidle, în etape ale dictaturii sale gălăgios , găunos, ^cneltueşte şi acolo prea mult cu huzureala politicienilor şi se simte nevoia unui frâu puternic inodat de o zăbală dublă in botul schelălăele democratice. Aceşti oameni insă, oricât ar fi de prosperă Japonia, nu se înţeleg întotdeauna asupra soluţionării problemelor financiare şi de politică externi. Cei 12 pontifici vor pune de acord subordonându-se ei prerogativelor guvernului, atunci când miniştrii vor boicota armonia. Un consiliu suveran, peste un guvern, înseamnă un început de dictatură. Aşa vedem noi lucrurile. Căci democraţie cu toaletă şi parlamentarism cu botniţă, nu se poate concepe, decât sub zodia compromisului. Păstrătorii sfintei anarhii democratice vor sughiţa in sec înghiţind noduri auzind de’ eventualitatea dictaturii japoneze. Dar noi care In acest an încheiat am văzut cum o dictatură in Italia a împlinit 12 ani de existenţă, iar alta In Germania s’a consolidat, fără ca să se producă nici an cataclism in viaţa spirituală a acestor naţiuni, putem crede că o democraţie tutelată de uli consiliu al creerului este in două cuvinte o democraţie care abdică. Japonia se adaptează şi ea la realitate, croindu-şi haine la modă. Va fi şi acesta un subiect pentru anul 1955. Nu facem profesiune din profeţii. Dar democraţia a înghiţit,de atttea ori şerpi şi iatagane incăt mă intreb de ce n’ar înghiţi şi balauri? Nicolae Roşu In Japonia a luat fiinţă un consiliu al erecţilor, format din12 personalităţi politice, de toate culorile şi de toate extremele. La masa ucide a celor 12 apostoli ai Niponului se vor pune la cate şi se vor soluţiona problemele politicei externe şi financiare. Japonezii sunt un neam de oameni civilizaţi. Legile mecanismului de viaţă europeana au patruns acolo, au răsturnat tradiţiile, au desbrăcat oamenii de obiceiuri ancestrale, şi in fata soarelui râsare s au ivit chipul noi şi noi trdaruri necunoscute pana atunci, furaiei cu civilizaţia s'au întins şi conruptia şi imoralitatea. Noţiunile acestea sunt inglobate in acelaş capitol. Sunt chiar inseparabile. econiopia parlamentarismilui japonez întrece cu mult scandalurile europene din jurul afacerii fanaina, tuschoda sau Statnsky. Răspândirea acestor şiiii senzaţionale este limitată insă, şi de acolo, democrato-parlamentarii din Europa nu-şi pot face o bună educativ consultând ziarele japoneze. Aşa stând -tulsrtl dc'.a fzvr.t.ilu specificului nu-şi pot ingadui luxul unei vieţi dezordonate. Au şi ei o demo 19 3 5 Către sfârâitul vieţii, când umbrele inserării se lasă, când fiecare zi pe care o trâeiti ti se pare că sa U poate ultima, gândurile prind sâ horească in jurul aceleiaşi chinuitoare întrebări: Ce va U dincolo de hotarul vieţii? , Maurice Maeterlinck, marele mediativ, poetul acelor poeme lirice, „Monna Varia”, „L’Oiseau Uleu", „L’intruse”, publică o carte „Avant le grand Silence”, fragment de falduri rotite in preajma strivitoarei enigine de care ii apropie cei şaptezeci de ani trecuţi, frânturi dintro meditaţie irizată de covârşitoarea melancolie a marei tăceri de care se simte tot mai aproape. La fecare pagină ai impresia că se continuă meditaţiile Întrerupte acum Şaisprezece secole de Marc Aureliu. O seninătate nimbată de o estompare de tristelă, o stornare supremă de el conştientă de zădărnicia ei, de a prinde ceva din sensul cuprins in marea tăcere de dincolo de linia înţelegerii noastre. M’a oprit această meditaţie: „Dacă omenirea mai poate rezista isttnţ a\ usnenifitâ, yrsnis de câteva secole, este aproape sigur că medicii vor găsi mijlocul de reuiit sau înlocui organele uzate, spre a prelungi viaţa aproape nefluibit. Dacă miracolul acesta ar fi chiar de astăzi posibil, care dintre noi nu l-ar întâmpina cu entuziasm? Dar cine iarăşi, cu vremea, dacă nu ar mai putea muri, nu ar sfârşi prin a regreta buna moarte de altădată?”. ...... ......... . Cu timpul resorturile vieţii se simt ostenite. Însăşi bucuria vieţii devine sălcie şi din vuctul de bastiml nu te mai ispiteşte nimic. Prelungirea vieţii— Dar mai ciudată ni se pare bolnava indiscreţie a oamenilor de a încerca să aite ce cuprinde in faldutnierul de taină viitorul Este adevărat că dintre toate vietăţile pământului numai omul a avut acest neastâmpăr in fata misterului, a voit să descifreze enigmele ce invaluiau toate formele vieţii Şi ascensiunea omului, dominaţia crescândă asupra forţelor naturii isi are origina in «aceasta seducţie pe care a exercitato asupra omului misterul Din stihiile preistoriei şi până azi viata omului se Infăţişeazâ ca o spornică insurecţie împotriva enigmelor naturii TotuŞi nu înţeleg această dorinţă a omului de a scotoci in cuprinsul de taină al viitorului, această neastâmpărată voinţă de a descleşta buzele mute ale destinului, de a violenta misterul ursirii lul». Ori crede în destin şi atunci chiar dacă şi-ar cunoaşte anticipat cărările lui in desişul de umbre aie viitorului are zadarnic fiindcă n’ar putea clinti nimic, destinul fiind implacabil Sau nu crede intr’o predestinare, in sumbrele linii ale fatalităţii şi liberul lui arbitru ii face să-ti modeleze singur, in fiecare zi viitorul şi atunci cu atât mai ausu.de apar Încercările de a descifra equalise viitorului. Ori unde s’ar anunţa o prezicătoare nu va irpsi o aglomeraţie de nerăbdători cari ţin să aii, ce le rezervă viitorul Dels cititul în ceaşca de cafea, de la acea potrivire a cariilor ce silabisesc anticipările, şi până la acele preziceri prin mediile căzute în transă, toate aceste mijloace de investigaţie in nebulozităţile de enigme ale viitorului exercită o irezistibilă atracţie. Cel vechi căutau egături 'tre astre Si destinul omului. — sub lumina rece a stelelor isi res ursit lirele pânza destinului de aici acel prestigiu pe care l-a căpătat astrologia. interpreţi al enigmelor destinului fiecărui om, preoţii lui Amou Ra hotărau asupra vieţii politice şi sociale. Creştinismul a socotit ca o Impietate violarea tainelor destinului, de aici (tesads-V* astrologie?. Mărturisesc înţelegerea acestei Împotriviri a creştinismului , splendida terapeutică a voinţii de a trăi, o animare a puterilor creatoare ale omului prin Însuşi vălul de taină ce acoperă cărările viitorului. Ce-ar Însemna viaţa omului dacă am cunoaşte anticipat itinerarul existenţelor noastre, dacă ne-am da perfect de bine seama că suntem nişte biete jucării mecanice, oropsiţii galerieni ai celei mai montane vieţi? Ar mai exista oare acea voluptate negrăită a sforţărilor noastre? Truda de fiecare zi ar mai avea acel accent epic? Îmi închipui ce cumplită ar fi viaţa cotidiană, ce urmări devastatoare ar avea pentru inteligenţa omului această limpede anticipare a căilor fixate de sumbrele noastre ursitoare. Şi dacă am ajunge să ne perfecţionăm auscultaţia viitorului, dacă in locul enigmelor ce ne stau in Sală, am avea hărţile desăvârşite care ne-ar indica toată topografia zilelor noastre viitoare, cum am mai regreta neurastenizati, buna ignorare in care trăim astăzi in preajma unui nou an, oamenii simt iarăşi acel neastâmpăr al prezicerilor. Cum va fi noul an? Va fi mai bun sau mai rău? Va fi calm sau sbuciumat? Şi biciuit de curiozitate, fiecare caută cu febrilitate o frântură de profeţie. Ce prăpăd ni se va mai rezerva? Se vor potoli agitatele suflete? Va fi război sau pace? Şi nu lipsesc nici profeţiile. Şi nu din cele menite să ne mângâie cu vestiri de linişte. Ce-ar fi dacă rostul acestor profeţici n’ar fi să'Şi primească cu o desăvârşită regularitate desminţirea evenimentelor. In fond oamenii îşi dau prea bine seama că viitorul se refuză descifrărilor, de aici şi robusteţea puterilor de viaţă, de aici şi alaiul cu care primesc vestirea unui nou an. 1935. Cum va fi ? Ce prăbuşiri ne rezervă? Ce furtuni ne ameninţă ? Sub egida nesiguranţei 11 primim, CUIti |w âiiiinii agjivwczxj'* ' t.vvai*‘ zi ni se părea inceputul unui nou an. Ce noroc că oamenii pot Înainta îmboldiţi de curiozitate indrcele de taină ale viitorului !.„ __ Pamfil Şeicaru „Curentul" urează cititorilor săi un an mai bun decât cel care a trecut — și pentru ei și pentru fără B555S - SORCOVA — DESTUL ! CA VESEL, SUNT V VESELA... SA Eiai CA Sl PROinRAMELE VOASTRE?. i, 2 Ianuarie 1833 WTHMlMyillUl ■gMggBBBMggggggggl II lll~WHIilii«m t greeter panm $ehabo REDACȚIA Sl ADMINiiSTRAȚIA Palatul Nifon, str. Doamnei I, et. I 1 Cabinetul directorului . • , 3—408*1 Redacția 3 4088, Administrația 3*4081 Secretariatul yi Provincia ■ . , 3—408* ABONAMENTE! tei 700 pe an; 350 pet luni; 200 pe 3 luni; pentri Binci, Instituturi şi Administraţii Publice Lei 1000 •ouai I pentru strâmnS late i Lei 1700 pe ani bOO pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 ±i 15 ale lunci, taxe postali pitata In numerar cont. ori Dir. Generale P. T. T. a. 55740/029, VEAC FEERIC Ne plângem neconteim, şi mai vehement încă în timpul acestor sărbători revenite cu ciclica lor melancolie, şi mereu deplângem prozaismul acestei existenţe contimporane, în care nu se mai găseşte nici un locşor pentru, fantezia de legendă ori pentru spiritul de feerie... Şi totuşi feeria, — cu întregul ei cortegiu de extravaganţe, ■— ne inundă existenţa , atât, doar, că nu mai dispunem de imaginaţia capabilă de a ne anima în faţa privirilor peisagiile de dincolo de orizonturi, prin cari viaţa a rămas astăzi încă tot atât de feroce ca în vremurile când răzbunătorul Zeus lega de-o roată înaripată pe Ixion temerarul. Atunci ca şi astăzi lihnii constituia starea normală a oamenilor. Astăzi ca şi odinioară, se poate grava pe destinul oamenilor fraza pe care o rosteşte undeva în Aristofan o femeie : „Decretele bărbaţilor par să fie toate ale unor oameni beţi, păliţi de demenţă”... S’ar mai amuza oare astăzi acest Aristofan, care a făcut odată cu atâta vervă satira comunismului, dacă ar contempla de dincoace de Nistru sanguinarele saturnale cu cari a fost omagiată de Soviete jertfa tovarăşului Kirov ?... Execuţiuni şi condamnări, osânde şi sur, ghiunuri... Trăim în plină aventură, — feeria tragică ne Învăluie din ambele flancuri, Intr’adevăr. La templul zeiţei Artemis din Taurida, în veacul de dincolo de milenii capitelurile purtau cranii umane ca trofee , în secolul nostru sfredelit de atâtea melodioase unde radio -fonice, tot craniile adulţilor au rămas podoabele decorative preferate. Pe mormântul tovarăşului Kirov, în convoi cu cadenţe eclesiastice, defilează fără răgaz victimele cutjfîrme sau inocente. wuniu, tiiutu al răzbunării. — ani lungi după calmarea patimilor înnoitoare, — tot mai asmute braţele înarmate cu knuturi şi cu hangere. Vreme de 10 ani, Grecii şi Troienii s’au măcelărit pentru o umbră; de mai bine de 15 ani, misticii sovietismului se masacrează mutual cu aceeaşi sacerdotală, frenezie, hipnotizaţi toţi de aceeaşi nălucă, — purificarea conştiinţelor, regenerarea universului... Iar în urma cortegiului de leşuri, — călcând gârboviţi sub scurteicile lor de privilegiaţi ai surghiunului, — iată pe cei cărora moartea nu le-a trimis furgonul funebru, ci numai sania pentru exilul spre tundră : Zinoview şi Kamenew, — foştii satrapi de ieri, disidenţii şi ereticii de astăzi Eroi pentru cari nu erau făcute legile, — priviţi-i cum păşesc acum şi ei prin omătul ostil, spre stepele agoniei albe... Calcă striviţi de teroare şi năuciţi de panică, ronţăind din articulaţii prin zăpada glacială, contemplând cu priviri de somnambulizarea spre care ti zoreşte oculta ispită a odihnei eterne. Mâine, învestmântaţi în giulgiu de ger sau în mindir de sânge, vor expira şi ei prin răsadniţile Siberiei prăsind ţărmul arctic cu proaspete legende, sporind ciorchinii de stârvuri ai reformismului în bluză... S’or fi întrebând cei doi fârtaţi ICWjJJUW, cyja crunta narcoză a osândei: nu le va fi venit să creadă că i-a ajuns şi pe ei scrutinul implacabil al morţii. Poimâine, in locul satrapului care-i goneşte spre Miaza-Noapte se va ivi poate un nou Xerxes, înverşunat şi acela să purifice templul cu torţele şi cu salvele: îi vom vedea atunci şi pe tiranii de astăzi îngenunchiând în sordide vestminte pe itinerariile penitentei, dincolo de latitudinile elemente, în peisagiile in cari se prăvălesc sub gloanțe cei cari încearcă s’o rază la fugă din convoiurile spectrale... Ion Dimitrescu Te-a» lovit, copau! meu?... Cine va putea calcula vreodată „cubajul" universului șl cine va putea sanda, pană In străfundul el, inima unei mamei Nimeni, niciodată.„ Ziarele fraceze nu aduc știrea că Violette Noziere, faimoasa paricida de curând condamnată la moarte de către Curtea cu juri din Paris, a fost graţiată, in ajunul Crăciunului. Capul ei nu va mai cădea sub cuţitul ghilotina, ci restul vieţii şi-l va petrece In severa închisoare din Haguenau din care nimeni nu mai iese decât intra scindările unui coşciug. D-na Noziere, mama criminalei fi tovarăşa de viaţă a victimei, ia văzui crucificată pe braţele de foc ale unei groaznice dileme. Soţie şi mamii— Mamă bună şi soţie tot atât de bună!.. Ce să fac... In cursul „instrucţiei" — fi chiar In primele şedinţe aie procesului _ sub biciul unei legitime indignări, d-dM Noziere a fost cea mai apăsătoare ancoratoare a propriei sate fUcm. in ceasul închiderii desboterdor. Insă, fi-a revenit: m JAlli, pentru copiul mesJ-J* Dar Jurații d* .S-na ohm,trt ■ --00 —• • feli se aduce necontenit, — învinuire ca a ajuns si îmbrace chiar Haina ucigătoare a umorului, in revistele majoare — au sărit—, dincolo de cal, condamnând pe Violent Noziére (paricda, ce-i drept, dar nevustnică) la pedeapsa capitală. Şi atunci, ca o floare stropiţi la ultimul moment, inima unei mame şi-a regăsit Ulmul Căci graţierea oribilei Violette Noziére e datorită. In bună parte, petiţiei pe care mama ei (acea pe care a vrut s'o ucidă) a adresat-o Preşedintelui RepubliceiFranceze. „Domnule Preşedinte, „Vin, cu respect, să vă cer graţierea fiicei mele Violette Aroziere. l-am iertat, nenorocitului meu copil, toate suferinţele ce-am indurat..." ...,^a trebuit să apăr demnitatea căminului, dar nu pot să uit ci Violette e copilul meu..." Iar la sfârşit: ,J Nu-mi luaţi, domnule Preşedinte, singura raţiune de a mai trăi..." Singura raţiune de a mai trăi! Frază asta, vrednică de pana lui Shakespeare, mi-a adus in minte un cântec popular francez, pe care Jean Richepin îl citează in „La Glu". E vorba, acolo, de un băiat căruia iubita lui ii cerea, ca o dovadă de dragoste, să-şi ucidă mama şi să-i aducă un pumn, inima ei. Tânărul n- a stat deloc la gânduri şi i-aîndeplinit dorinţa. Dar, pe când alerga spre iubita lui — cu inima, caldă încă, a mamei sale in mână — s’a împiedecat și a căzut. Și atunci, din praful in care căzuse, inima mamei a întrebat, îngrijorată’: „Vai, te-ai lovit, copilul meu?.." Grigore Patriciu