Curentul, iulie 1935 (Anul 8, nr. 2659-2689)

1935-07-01 / nr. 2659

ANUL VIII No. 2659 Luni I Iulie 1935 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA ADMINISTRAŢIA Palatul Nifon str. Doamnei, et. I Redacţia 3-4088, Administraţia 3-4080 Secretariatul şi Provincia , « 3-4080 Cabinetul directorului , *3-4084 ABONAMENTE, Ld 100 pe an; 350 pe 6 lunii 200 pe 3 luni; pentru Bănci, institutiuni şi Administraţii Publice Lei 1000 anual; pentru străinătate: Lei 1700 pe an ; 900 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele Încep la 1 şi 15 rt lunci. Taxa poştală plătită In nu.rurar wai. ord Dir. Generale P. T. I. nr. 56740/929 pEFON 11 POPAS DUMINICAL Marea, — ancestrala matrice a Vieţii, — ne solicită din nou privirile, entuziasmele, facultăţile de Veneraţie şi de tresărire. Vibră ţărmul dobrogean câteva dimineţi de salvele distrugătoarelor româneşti, cu pavilioanele festiv fluturate in cinstea contratorpilorului francez „Verdun“, se porniră apoi din înnalt ploi potopitoare, în securi ursite să amintească fiecăruia dintre noi utilitatea aptitudinilor nautice. La finalul săptămânii, ne păli în sfârşit şi un zăduf equatorial, zorit să gonească exodul flotilelor de copii bronzaţi spre blondele paje ale Euxinului. Marea, — supremă soră de caritate, — îşi reia apelurile, pentru un norod de sedentari cărora refrenurile valurilor nu le trezesc decât nostalgii de romanţă napolitană. Şi încă!... De când cu discreditarea romantismului, nici măcar o literatură nu se mai întâlneşte Românul cu marea, rămâne astfel în cea mai funestă dintre tradiţiile străbunilor noştri romani, cari nici în veacurile lor de imperială splendoare nu au isbutit să-şi constitue o marină pe statura n oştirilor terestre ale Cezarilor. Câte s’au schimbat, din vremurile când nu se destinau serviciului pe galere decât aventurierii plebei!... Cariera navală, astăzi, pretinde marinarului pasiuni şi abnegațiuni selecte, indispensabile pentru această şcoală de stoicism şi de răspundere a vieţii la bord. Amirali temuţi au putut fi în antichitate unii temerari piraţi: creatori de forţă navală nu au fost însă nicăeri decât Regii. Marina, — operă de lungă durată, creaţiune cu scadenţă lungă, — este astăzi mai mult decât oricând creaţiune monarhică. Dela Suveran, — numai dela Suveran poate porni cuvântul înegrească de catarguri şi diforele orizonturile pustiilor noastre porturi. Vom apuca şi noi oare vremurile acestea îndelung sperate?... Osemintele unui Cantemir, atunci, ar reveni spre pământul natal cu escortă de suliţe înalte, alineate în plutitoare fronturi dealungul unui litoral deschis atâtor primejdii. O marină nu se improvizează,—o marină costă astăzi grele miliarde, crucişetoarele moderne se declasează în mai puţin de 20 ani, adesea fără să fi tras în luptă o singură lovitură de tun. Nu mai sunt vremurile de altădată, când un vas ca „Victory“ lansat în 1561 rămânea în serviciu până la 1666, nepărăsind nici atunci escadra decât mistuit de un incendiu!... Scump costă însă şi aviaţia, — unde se face totuşi atâta risipă cu materialul!... Piloţii de pe covertă nu sunt mai puţin necesari decât cei din carlingă. Inferioritatea navală anulează adesea toate roadele victoriilor terestre: Ulm, Austerlitz, Jena, Friedland, — în Septembrie 1805, — nu compensează pentru cariera lui Bonaparte lugubrele avertismente ale dezastrului din Octombrie 1805. — Trafalgar... Marina este operă monarhică. Creaţiune de Rege tânăr. Voinţa unui Suveran, perseverent impusă, poate crea aci necesarele miracole. Japonezii nu dobândeau decât la 1876 primul lor cuirasat: peste 30 ani, — în Mai 1905, — distrugeau formidabila escadră a amiralului Rodjestwensky la Tsushima. Marinari buni au ştiut să fie şi Turcii, când au avut sultani şi viziri destoinici, aşa au putut ţine în stăpânire Egiptul şi Crimeea, disputând Genovezilor Arhipelagul şi ameninţând arsenalele Veneţiei, după ce cuceriseră Syria şi Rodosul. Noi, nu visăm ostroave şi debarcări, visăm doar la marina care să ne apere, — acolo, pe litoralul viran, — sărăcia, şi nevoile, şi neamul... Ziua Domnului In cronica mea de Duminica trecută, o propoziţie a trebuit să cază, sacrificată de iconomia necruţătoare a paginei. Ziceam, eu, mai la urmă, înţelepţi şi pricepuţi, cum ii pretinde lumea aceasta, avem destui, dar aceştia nu sânt in stare să-şi facă nici fericirea lor nici pe a altora... Intr’adevăr, n’avem de cât să privim in jurul nostru şi vom vedea atâţia... isteţi şi biruitori, cari au escaladat amfiteatrul social, dar cari, in intimitatea sufletului, sânt jalnic de dezorientaţi şi de bântuiţi de păcate. Religiunea Mântuitorului, iubită şi slujită din toată inima, are puterea să ne facă vii şi să ne facă liberi. Vii pentru virtute şi pentru sănătoasa miliţie creştină. Liberi faţă de servituţile vieţii şi de ierarhia păcatelor. "Lumea de azi care nu mai vede decât foarte rar sau de loc modele de adevărată viaţă creştină este ispitită să creadă că a fi creştin însemnează să faci cutări declaraţii la ofiţerul stării civile şi uneori, după împrejurări — când vesele când triste să intri în clădirea aceea cu turle şi cu cruce deasupra căreia i se zice biserică. ***" Se înţelege deja sine că o asemenea concepţie creştină şi asemenea purtare sânt negaţiunea oricărui creştinism. Lupta împotriva acestei stări de conştiinţă şi de lucruri este datoria celor ce au văzut lumina adevărului. Aceştia sânt destul de puţini. A fi înţelept pentru Iisus Christos şi după normele Sfintei Evanghelii este un dar sufletesc, care pogoară de sus, de la Părintele Luminilor. In raritatea lui cerească, lumea l-a cunoscut, lumea l-a admirat, lumea II vrea şi-l adastă deapururi. Oricât de multe şi de variate sânt păcatele lumii noastre, oricât este ea de pătimaşă şi de oarbă, in goana ei după desfătări, ea doreşte şi cere ca, deasupra ei, să nu lipsească paza cucernică şi candela rugăciunilor mijlocitoare. Ciudată e inima omului! Cu cât se prăvăleşte mai adânc în infamie şi nu fărădelege, cu atât mai vârtos vrea să audă şi să ştie că Dumnezeu mai este undeva şi că el nu şi-a uitat de ticăloşii de noi. Un cioban se Întâlneşte, la răscruce de crânguri, ca o vedenie de aburi care-i grăeşte pe înţeles şi-i porunceşte să spună lumei: Conteniţi cu păcatele şi intorceţi-vă la Dumnezeu! Şi un adevărat cutremur sufletesc ne-a coprins pe toţi!... Aşadar, Dumnezeu trimite şi azi semnale şi porunci! Şi — întocmai ca odinioară — un cioban este cel vrednic să le primească! Ion Dimitrescu Gala Galaction Italia si Abisinia S’au legat mari speranţe de vizita d-lui Eden la Roma, sol împăciuitor al Angliei in conflictul dintre Italia si Abisinia. Dar toate aceste speranţe par spulberate de intransigenta d-lui Mussolini, pentru care problema Abisiniei este ceva mai mult decât o chestie de prestigiu ce se cere satisfăcut. Expansiunea colonială este o necesitate de viaţă pentru Italia cu o populaţie prea numeroasă pentru un teritoriu prea sgârcit. Agricultura, oricât de impresionante ar fi rezultatele unei culturi intensive, a necesitat o politică protecţionist* ceia ce s’a resfrânt asupra posibilităţilor de export ale industriei. ,,Bătălia grâului” a fost susţinută de o înlăturare a oricărei concurente din afară. Industria italiană nu are o bază internă de materii prime; de aici greutăţile de desvoltare, inferioritatea în care se află faţă de celelalte industrii ca raport al preţului de fabricaţie. Ori, tot acest complex economic creiază o imperioasă necesitate de expansiune colonială a Italiei. În chip firesc, Abisinia, cu toate bogăţiile ei, se înfăţişează ca un imens câmp de muncă pentru toate disponibilităţile de energii ale Italiei. Ceea ce a însemnat Galia, pentru Roma antică, înseamnă Abisinia astăzi, ca o necesitate de viaţă, pentru Italia. Se vor epuiza toate strădaniile diplomatice, vor fi născocite o serie de formule me- nite să dea satisfacţie Italiei, la capătul acestor încercări va veni, inevitabil, războiul. A acorda protectoratul Italiei asupra Abisiniei, înseamnă să aibă cineva putinţa de a dispune de Abisinia. Ori, Abisinia este un stat independent făcând parte din Liga Naţiunilor unde îşi plăteşte, foarte conştiincios, cotizaţia anuală spre a avea dreptul la un reprezentant care să se poată pronunţa asupra tuturor problemelor internationale. Cine poate dispune de ei de independenta Abisiniei? Numai soarta armelor. Ce rol ar putea juca Anglia in acest conflict? Să nu mai susţină din umbră Abisinia, să lase liberă cumpăna forţelor protivnice. Dar chiar părăsită, chiar redusă numai la propriile ei puteri, Abisinia nu este o ţară ce poate , lesne intimidată. Stărue, în amintirea acestor locuri o mai veche răfuială cu Italia şi tragica înfrângere de la Adua a trupelor italiene (1895) când prima încercare de expansiune colonială, sub Crispi, a dat greş. Vitejia sălbatecă a Negusului Menelik a contribuit la biruinţa trupelor Italiene, dar, în chip egal, a contribuit şi atmosfera politică din Italia adversară acţiunii de cuprinzătoare viziune istorică a lui Francesco Crispi, primul om politic ce a răsărit după Cavouri a înfruntat orizontul unei politici mediocre. In spatele trupelor de expediţie nu a vibrat Italia, Crispi anticipa, şi în chip fatal, politica lui a fost părăsită ca, abia după douăzeci de ani, să fie reluată în răsboiul din Tripolis. Dacă Abisinia reprezintă o imensă fortăreaţă naturală, apărată de o voinţă năpraznică, dacă spiritul răsboinic a rămas acelaş ca şi pe vremea lui Menelik, Italia de azi. Italia fascistă a lui Mussolini nu mai este Italia cu sufletul destrămat, secătuit. Italia de pe vremea lui Francesco Crispi. Oricât ai fi de adversar al regimului politic de dictatură fascistă, nu poţi nega profundele transformări ce s’au produs in spiritul italian, în galvanizarea energiilor italiene. De altfel, uşurinţa cu care s’a aventurat Italia. In 1895, contrastează, isbitor, cu toate pregătirile pe care le face astăzi Mussolini. E foarte probabil că problema cuceririi Abisiniei a fost studiată, cu mulţi ani înainte de Statul major al armatei Italiene, că am in şir ofiţerii de Stat major, deghizaţi în pacinici negustori, au cutreerat în lung şi în lat ţinuturile, au studiat toată topografia acestui viitor câmp de luptă. Intransigenta neclintita, atitudinea rece a lui Mussolini presupune o siguranţă legitimată prin trio îndelungată şi tainică pregătire. Abisinia prilejueşte un examen de forţă Italiei fasciste. A transformat Mussolini Italia, a animat, a sporit energiile, sau toate manifestările, cu patetic teatral, n’au nici un conţinut de exaltare reală, n’au schimbat cu nimic temperamentul italian? Iată întrebările ce se îngrămădesc cuprinse de perspectiva unui răsboiu cu Abisinia. De altfel, Mussolini îşi dă prea bine seama de ce ar putea să însemne pentru regimul fascist, țiu o înfrângere — ceia ce este exclus — dar chiar, o victorie indecisă. De aici, sforţările uriaşe pe care le va face spre a da Italiei împărtăşania unei definitive biruinti căreia să-i urmeze anexarea Abisiniei. In afară de o vijelioasă pasiune imperialistă pe care o stimulează Abisinia, mai există și obiectivul pur economic. Sunt în Abisinia zăcăminte de petrol, cărbune, fer, aramă, staniol, sare, sulf adică toată garaa materiilor prime ce ar putea să dee o indepedentă şi o nouă ex-Citiţi în pag. Vuilat Manifestările politice de empansiune Industriei italiene. Mai sunt, în Abisinia, pietre preţioase, (ametiste, agate, rubine, porfir, diamante) metale preţioase: argint, platină şi aur. In privinţa aurului, zăcămintele acestui metal — din exploatările foarte rudimentare fie până acum — au dovedit o impresionantă afinitate cu cele din Transvaal. Iată o bogată hartă a Ispitelor pentru Italia, iată ce va stimula toată pasiunea răsboinică a acestei expediţii. Dar să nu socotim, acest râsboiu prea uşor pentru Italia. Să nu uităm că numai răsboiul în Rib i-a cerut Franţei să angajeze o treime din armată şi optsprezece luni de campanie până ce a doborit pe Abd-El-Krim. Răsboiul, îr asemenea regiuni, înseamnă o serie de greutăţi pentru europeni şi nu poate fi vorba de o bătălie decisivă, care presupune o întâlnire a două concentrări de armate, ci de o hărţuială ce macină elanul, ce prelungeşte, până la desperare, campania. Mai mult o luptă de guerilla, o luptă cu bande disperate ce pot pricinui pierderi materiale dar nu pot primi lovituri decât cu o mare, disproporţionată risipă de forţă în comparaţie cu obiectivele ce pot fi atinse. Necontestat, aviaţia italiană este una din cele mai puternice aviaţii ale lumii, dar o asemenea apocaliptică forţă poate să intimideze o ţară cu centre industriale, cu oraşe, cu noduri de cale ferată; dar ce va putea realiza, ca efect de distrugere, asupra unei ţări primitive de patru ori mai întinsă decât Italia şi cu o populaţie care se bănueşte a fi de opt milioane risipită pe o asemenea suprafaţă? Dacă am socoti forţele militare ce vor fi necesare acestei expediţii, dacă mai avem in vedere şi distanţa pe care trebue s’o străbată vapoarele ce vor transporta muniţii, trupe şi tot ce necesită, ca aprovizionare, o asemenea expediţie, ne dăm seama de greutăţile ce vor trebui să fie învinse. In răsboiul din Rif cu Abd El Krim, Erauta a avut ca bază de operaţie Marocul şi în imediată apropiere, pe când — ce departe este Eritreia de Italia! Va fi un răsboiu lung, un răsboiu de răbdare, de rezistenţă perseverentă. Fără să vrei evoci greutăţile Romei antice în lupta cu Cartagena. Prinsă cu toate puterile ei de luptă in Abisinia, in chip fatal Italia se va desiinteresa de tot complexul problemelor Europei centrale care îi acaparaseră atenţia. Germania va găsi, deci, un câmp liber şi nu se va mai isbi de împotrivirea hotărîtă a Italiei, atunci când va începe acţiunea de Învăluire politică a Austriei. Să nu uităm gestul intimidant al Italiei cu concentrarea de trupe la frontiera Tirolului după asasinarea lui Dollfuss. Astăzi, Italia iși Îndreaptă toate puterile de luptă spre Abisinia. Pentru Mussolini este examenul hotăritor — pentru Europa o răspântie de incertitudini. La Geneva se vor simţi primele semne ale sfârşitului unei iluzii. Pamfil Şeicaru Pezzua apel Copiii chelneriie de DRAGOŞ VRÂNCEANU Scris cu litere strâmbe şi urâte ori bătut la maşină, vezi, în vitrinele cârciumilor şi restaurantelor din Capitală acest aviz: „Se caută picoli“. II întâlneşti des. Se caută picoli. Este nevoie de copii pentru cârciumi, restaurante şi pentru toate localurile de petreceri ale Capitalei, de zi şi de noapte. Patronii de hoteluri — de rând sau de calitate — caută copiii. Le trebuesc picoli. Fireşte copiii vin Sunt aduşi în mare parte de la ţară, din împrejurimile Capitalei ori mai de departe din satele oltene unde rasa dă produse vioae. Localurile Bucureştilor sunt pline de copii, şi se mai caută încă. Domnilor, copilăria cuiva s’o furi aşa... Copilăria cuiva — a oricui, căci copii sunt egali şi în regatul lor nu există clase sociale, deci toţi merită cruţare — s’o aduci la cârciumă, s’o pui la uşa cârciumii, s’o aşezi la piciorul mesii de consumaţie în tovărăşia scuipătorii... Copilăria cuiva s’o ţii, în picioare zi şi noapte, nu la o muncă, dar strajă obositoare şi excitată, la petrecere. S’o întrebuinţezi la petrecere zi şi noapte cum întrebuinţezi femeile decăzute, acele fiinţe, dela capătul opus copilăriei. S’o arunci într'un sector omenesc unde lascivitatea se întretac cu brutalul, unde cei ce stau — ca minerii în mină — sunt destinaţi pieirii, morale şi organice... Să arunci în aceste mine de spectacole urâte care sunt cârciumile de cartier noaptea, pe aceşti copii care sunt fragili, care sunt delicaţi pentru că sunt copii, prin care săgeţile otrăvite ale corupţiei trec cu uşurinţă pentru că nu întâlnesc dedesubtul cămăşii zaua elementară a maturităţii. Ce umanitate — ce civilizaţie mai e şi asta? O societate veselă se vântură — văetându-se de criză — prin aceste localuri. Nici prin gând nu-i trece nimănui (nici chiar d-nei Alexandrina Cantacuzino, care de mult nu mai face chefuri) să privească cu alți ochi, decât aceia de client, pe acești picoli. Ministerul muncii intrând într’un local, se zăpăceşte în faţa bufetului cu gustări, ameţeşte la auzul pocnetului pe care-l face dopul de la sticla desfundată, cade în profundă euforie când orhestra începe „Tot ce vrei” de Manzatti şi aceşti picoli, aceşti viitori oameni distruşi din copilărie, devin simpatice personagii, mutre nostime etc. Ministerul, muncii şi al ocrotirilor sociale este atunci în stare să-i provoace la o partidă de porcării pentru a le scruta inteligenţa lor înăscută şi geniul şmecher... Ah! Ce morali, ce părinţi buni—în spiritul nostru de a considera pe copii — suntem! Ne servesc pe toţi, — fie numai cu un chibrit pentru ţigară, — aceşti copii pe care-i vedem surâzători, imediaţi, făcându-se cum pot mai plăcuţi la vedere în speranţa unui bacşiş şi obligaţi de meserie. Punem copiii să ne stea sub ochi, să ne numere paharele de vin, să ne urmărească în ochi plăcerea consumaţiilor, să ne asculte anecdotele. " Şi pentru acest lucru am ales — tocmai — pe copii. Ne trebuesc aceşti ochi impresionabili. Ne batem joc de copii, şi de corf(Continuare în pag. ll-a) Zburăm din nou îmi reamintesc opinteala unui fost ministru de războiu, acum câţiva ani, care încerca să convingă un aviator să meargă ,,mai pe jos şi mai încet”. E mai prudent aşa, gândea el. , Ani dearândul am trăit sub teroarea acestei mentalităţi, că suntem o ţară „eminamente agricolă” şi că prin urmare paza şi ofensiva noastră militară mi se poate bizui decât pe armată de uscat, în special pe infanterie Cu o mentalitate schiloadă de soboli orbiţi de lumina soarelui, nu puteam întâmpina vraja nemărginită a văzduhurilor. O generaţie întreagă n'a călătorit cu avionul şi n'a făcut nici un fel de sport. Edecurile supravieţuesc, şi chiar in posturi de răspundere, aviatori cari nu zboară pentru că nu pot conduce un avion. Noi, înţelegem altfel, deaceia am sprijinit cu simpatie toate iniţiativele de reorganizare, câte s’au luat, ale aviaţiei. 1, Fostul subsecretar de stat al aerului, ar fi făcut multe îmbunătăţiri, dacă formalismul nu i-ar fi stat împotrivă. Acum, se încearcă o nouă rânduială cu alţi oameni. Temerea este aceiaşi: să nu ajungem de unde am plecat, adică să stăm pe loc, dacă nu se lasă libertate de desvoltare iniţiativelor şi libertate de mişcare celor care ştiu să conducă. Să nu li se pue piedici formaliste, şi acei care ştiu într’adevăr ce vor unde vor ajunge, să fie lăsaţi în pace, să lucreze nestingheriţi. Nu cred că d. ing. Caranfil gândeşte altfel. Două hotărâri, luate de curând, ne îndreptăţesc acest gând. Mai întâi, se vor dedubla număul orelor de zbor. Cu mai mult antrenament cu mai mult timp petrecut pe aripele văzduhului, piloţii noştri vor avea o pregătire superioară. Avem până acum curaj, învolburare sufletească, dar numai după îndelungate şi inutile amânări putem participa la exerciţii şi manevre aeriene. Dedublarea numărului de ore, in principiu, este un fapt câştigat. Aşteptăm aplicarea lui strictă, fără amânări şi ciopărţeli justificate de cine ştie de meschinării şi sgârcenii ale Babei Cloanţa bugetivora. Aşteptăm, pentru că una este să hotărăşti şi alta este să supraveghezi îndeplinirea strictă. Totodată, ofiţerii de rezervă, din cadrele aviaţiei vor trebui să păşească din nou in carlinga avioanelor, şi prin aceasta să-şi recapete îndemânarea şi iniţiativa de altă dată. Totulse bizue pe un mecanism al instinctelor, care trăeşte latent, dar nu se pierde niciodată. Nu va fi greu să dăm viaţă acestor pasiuni amorţite. Ofiţerii de rezervă vor cunoaşte din nou entuziasmul tineresc al sborului. Practic vorbind insă, aviaţia are nevoe de benzină şi uleiuri, de materiale de schimb şi de ateliere de reparaţii. Toate vor trebui să meargă împreună. De aceia, o discuţie cât mai complectă şi o lămurire cât mai limpede este necesară şi oportună. Nicolae Roşu ! v STATUL. TARÁK &&c T L&QEA CUMULULUI ^VAlORiW SIMPLIFICAREA aparatului DE STAT AAAftouL. NATIONAL. sTAAa'nssc BunuL-J &AZo.t tum Pan. caĂxif oLeu. de-o GAa?e-JSmiXIwul. T ‘Si ...."vinul. A/& trece PietrzBz.Luî3^v... fittcuesTc ik cl/lol tufl&ufijz.... ? -rn. o/jeS'./â ce clm. faUUL... faontul. &OMĂNFSC a. eLn-A-Cf rj ■"-A f-OL ir&nît 04^. - -at .......