Curentul, decembrie 1935 (Anul 8, nr. 2812-2840)
1935-12-01 / nr. 2812
INE VIII No. 2812 12 PAGINI 3 LEI Duminică 1 Decembrie 1933 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Palatul Nifon str. Doamnei, et. I , Redacţia 3-4088, Administraţia 3-4083 TELEFON : Secretariatul şi Provincia . . 3-4086 [ Cabinetul directorului . . .3-4084 ABONAMENTE: Lei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice Lei 1.00 anual; pintru străinătate : Lei 1700 pe an ; 900 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 zile ale lunei. Taxa poştală plătită în numerar conf. ord Dir. Generale P. T. T. nr. 55740^929 Seraiul aventurierilor „Un terorist maghiar, — şef de vatră în Maramureş‘‘... Ne-am închipuit, citind acest titlu în fruntea unui reportaj din „Curentul” de ieri, că asasinul trebue să funcţioneze de cealaltă parte a barierei hotarnice- Ţi-ai găsit!... Prietenilor noştri cehi, — liniştiţi-vă!, — nu li se întâmplă asemenea performanţe. Genul acesta de monstruozităţi ne este rezervat nouă, nouă Românilor, — norod de exclusivisme şi de pogromuri, cum ne-ar defini „antifasciştii” din ţară sau din străinătate. Da, — în Maramureşul românesc sultăneşte noua celebritate: simbrie de la Statul român primeşte numitul Rudolf Badasici, ex-şnapan din banda lui Bela Kuhn, recent identificat de profesorul Traian Bilţiu Dancuş ca terorist din vremurile când intre Sighet şi Satu Mare împărăţeau cu junghiul şi cu browningul ideologii comunismului pestan. Iată eloquent rezumat palmareist- criminal al eroului: se mândreşte canalia aceasta de Rudolf Baldaşhci cu asasinarea unui modest pluton de valahi, nici o sentinelă precipitată în Tisa, dincolo un preot sfredelit cu baioneta, dincoace un altar românesc pângărit şi incendiat. Astea toate, în primăvara anului 1919. In câte suntem astăzi?..» Final de Noembrie 1935, în mai puţin de 17 ani, banditul a avut răgazul să-şi spele falangele de sânge şi cazierul de delicte. O mai promptă şi mai expeditivă prescripţiune operează în materie de asasinare a Valahilor, — după cum vedeţi, — decât în domeniul unei banale proprietăţi imobiliare. Creştinul valah, — salahor ambulant, biet nomad al tuturor mizeriilor,— este asimilat cu inventariul mobil al Statului; după 5 sau după 1i) ani dela gâtuirea Rumânului, crima se prescrie şi titularul ei poate fi integrat în patriciatul administrativ al ţării. Aşa dovedeşte cariera aventurierului terorist Rudolf Baldaşhci. O dovedeşte ostentativ, aproape cu bravadă, fiindcă, — admiraţi,— banditul acesta nici măcar nu s’a obosit să-şi mascheze identitatea sub claia capilară a unei bărbi, ori sub amăgitoarea cuirasă a unui fals nume românesc. Nu!.. O fi auzit, flăcăul, că in România Mare beneficiează de mai opulente privilegii tot minoritarii cu pronume exotice şi cu nume uralo-altaice!... Rudolf să fie, deci, — şi să rămână şi Baldaşhci, că astea fac mai fotogenic la balurile Prefecturii, la propunerile de avansare, la recepţile seniorilor locali!... Ce nevoe să simulezi indigenatul, — când cele mai onorifice prerogative sunt conferite chiar de noi în nouile ţinuturi tot magnaţilor iredentismului?.. Nu terorizează oare Gheorgjuenii Ciucului un anumit argetoianist Kimpian, — pentru uzul Bucureştilor şi al parlamentului, Câmpeanu, — somitate cu trei pronume de schimb şi cu două personalităţi alternative, căzut printre Secui dintr’o Orşovă hipotetică, in Capitală mare tribun patriot, la domiciliul, lui din Gheorghieni cel mai fervent valahofob?... Şi ăsta, cel puţin, s'a deranjat să-şi altereze puţin numele, fiindcă şi-a îngăduit şi capriciul de a pătrunde în parlament. Dar canalia al cărei trecut ne este divulgat de d. profesor Traian Bilţiu-Dancuş nu are pentru moment asemenea ambiţiuni. Mai încolo, — după ce-o agonisi cu vămuitul o modestă duzină de milioane, — nu spunem nu: o să-l vedem şi’n smoking, la deschiderea matinală a parlamentului, fără pic de sânge pe plastronul scrobit cu cel mai imaculat amidon- Va purta joben pe tigvă şi perle la manşete, va vorbi la Mesaj şi va formula deziderate imperative. La primul chef, îşi va îngădui şi gustul de a-şi schimba expeditiv numele de Baldaşhi, în Baldovinescu, de pildă, sau chiar în Boldur ori în Balaur, Baldachin sau Băngatu, ca să fie cât mai neaoş, ca să sune cât mai băştinaş. ^Cine l-ar putea împiedica?.TM D-voastră, eu sau Dumnealui 7TM Ori poate, legea numelui?TM Fiţi serioşi!... Legea numelui, — o spunea alaltăieri in „Universul” confratele Nedelescu. — nu face astăzi decât să distribue adevărate prime de stimulare tuturor veneticilor răzleţiţi în ţara aceasta a tuturor toleranţelor. Legea numelui îngăduie ca toată pleava Levantului să fie naturalizată între Calafat şi Zastavna, — legea numelui zoreşte toată lepra galiţiană să se topească în massa indolentă a Neamului românesc, amalgamat astfel cu toate stârpiturile, grefat cu toate vreascurile, poluat cu toate scursorile ghettoului şi ergastulei Din ofiţer al batalionului de teroare din armata kuhnbelistă, din bandit al comunismului pestan, aventurierul Rudolf Baldaşici ajunge vameş al Statului român, el străjueşte hotarul ţării, el întâmpină la frontieră pe oaspeţi, el ne face înaintea drumeţilor oficiul de ambasador. Astea, toate, la prima generaţie. La a doua generaţie, vlăstarul gospodăriei Baldaşici va fi prefect, va avea desgusturi constituţionale, şi va insulta pe Suveran. Asta este logica regimului. Asta este predestinaţia cutezanţelor şi a aroganţelor, într-o ţară care a ajuns patria privilegiată a bandiţilor de pretutindeni Seraiul aventurierilor. Ion Dimitrescu Clemenţa regală in uree,a flăndu-se pe bordul vasului „Heilles1" Regele George al II-lea a atins litoralul ţârii sale, „Soarele” străbunilor, evocator al timpurilor homerice, va lumina şi va încălzi multe inimi răşluite de răsmeriţa şi de ranchiuna insurectă a partidelor politice. De altfel, după cum era şi logic, atenţia Regelui s'a îndreptat tot in această direcţie. Două decrete regale, acordă amnestie generală personalităţilor politice şi graţiază ofiţerii şi ostaşii, implicaţi in mişcarea republicană. Generalul Plastiros, aprigul vizionar al unei dictaturi de paradă stropită la sânge, şi insularul Venizelos va beneficia de clemenţa regală. Se va şterge cu buretele amintirea trecutului. O monarhie, pentru liniştea şi salubritatea ei morală, are nevoe de iertarea păcătoşilor. Gândul bun al Regelui trebuia apreciat, şi mai cu seamă nu trebuia combătut. Dar iată că generalul Condylis s’a grăbit să arate monarhului nemulţumirea poporului, făcând uz totodată de demisia unor protestatari iviţi chiar in rândurile armatei. Adversarii cei mai îndârjiţi ai lui Venizelos, dau repede şi ei cu o vehemenţă suspectă să combată bunele intenţii ale Regelui. In închisorile greceşti se află prea mulţi condamnaţi, afară sunt prea multe familii îndoliate. Restaurarea unei monarhii trebue să înceapă cu o „eră nouă”. Să facă tabula rasa peste trecut şi să excludă principial dăinuirea vechilor neînţelegeri. Oamenii politici din Grecia nu sunt de aceiaşi părere. Unii au luptat pentru monarhie, şi aceasta le-a dat iluzia unor privilegii. Un rege însă nu se poate bizui pe un partid monarhic, nu poate fi sub nici un motiv prizonierul unor oameni care au mizat pe o carte şi acum vor să încaseze tot patul ca la un joc de cărţi, judecata aceasta este meschină, periculoasă chiar pentru consolidarea însăşi a regimului monarhic. Când ceşti oameni, se folosesc de anumite nemulţumiri ale poporului, şi cred a afla in opiniile unor generali motivele împotrivire dovedesc nu numai r o neînţelegere a momentului istoric prin care trece ţara lor, dar păcătuesc dintr’o gravă jicnire adusă bunelor atenţii ale monarhului. Puşi in slujba statului monarhic, care există şi de fapt fi de drept, aceşti oameni ar putea fi folositori, itteni de opincile lor anterioare. Lăsaţi să se sbenguiască mai departe, după liniile de forţă ale interesului electoral, ei devin periculoşi, indiferent dacă sunt monarhişti sau republicani. Blazonul de „monarhist” poate exista in epoca premonitorie estaurării unei monarhi, dar in clipa in care Regele a intrat în drepturile sale el dispare cu desăvârşire. Crede generalul Condylis că regele îi poate, fi obligat personal? Jocul cu poliţele semnate în alb este periculos, atunci când la cârma unei ţări se află un rege care înţelege să domnească mai presus de certurile politice şi împotriva lor chiar. In loc să surpe puterea regală, amnestia generală şi graţierea ofiţerilor va consolida regimul mortarhic din Grecia. Cu atât mai rău pentru „monarhiştii” de eri, care nu înţeleg astăzi că un regat nu se poate folosi de privilegii şi obligaţii recunoscute unor prietenii, devenite supărătoare, tocmai prin prezenţa lor. Nîcolae Roş» WIUÜÉM — Doamne! Sfinte Andrei, îa-ne strigoiul asta de pe capul nostru, ne»a speriat de tot 1 ^ • . — Ce-mi spui mie? Pe ăsta nu vî î»am adus eu„„ Examenul de conştiinţă dela Cluj IV a fost o adunare politică de partid; interesele unui întreg ţinut s’au revărsat peste măruntele hotărnicii de partid. Intr’o catană afirmare de unitate, toate datele problemei româneşti au fost înfăţişate la congresul economic al Ardealului şi al Banatului, ce s’a ţinut la Cluj. O solemnitate ce integra desbaterea într’o severă disciplină a gândurilor, intr’o concentrată seriozitate , şi atenţia cu care se urmăreau expunerile, freamătele de aprobare, — tocai indica ceva cu totul deosebit. Lipsea acel iz de trivialitate, inerent oricărei întruniri politice, lipseau acele sgomotoase aclamaţiuni de persoane. Sala vibra, participa cu tot sufletul, se simţea legată nu de persoane, ci de o idee. Participau, — la acest congres economic al Ardealului şi Banatului, — români din toate părţile, din Caraş ca şi din Sighet, dela Braşov ca şi dela Arad sau din Bihor. Fireşte, oameni mai răsăriţi ca pregătire intelectuală, mai cuprinşi ca situaţie materială , participau oameni ce rezumă cadrele intelectuale şi economice ale românismului din Ardeal şi Banat Nimeni nu ar fi putut preciza distribuţia participanţilor, proporţionalitatea pe partide ; ar fi fost peste putinţă, fiindcă nu-i făcea să freamăte, nu-i sguduia sufleteşte decât ceea ce venea ca o afirmare a unei noui politici naţionale. Indiferent cine va forma guvernul de mâine , dar programul, doctrina, dar ideologia guvernului de mâine nu va putea fi alta decât aceea care se desprindea din atmosfera congresului economic de la Cluj Naţia în conţinutul ei activ. Dt naţia prin elementele ei producătoare, impune o radicală revizuire a concepţiilor politice, raportarea tuturor concepţiilor la realitatea românească. Cum se poate asigura caracterul românesc a! Statului român, dacă an de an, în posturile de comandă ale forţelor economice, îşi fac drum tot mai puţini Români, când elementul naţional este înfrânt economiceşte ? Românii au avut prefecţi, deputaţi, subsecretari de Stat, miniştri , minorităţie s-au mulţumit cu situaţă mai puţin fastuoase. Retranşaţi în domeniile economice, minoritarii stăpânesc de fapt şi fluctuaţiile vieţii politice. Mai ales sub egida electoratului, ceea ce hotărăşte jocul diverselor curente, este tot registratul din umbră al forţelor economice. O întrunire, o presă de partid, un afişaj bogat şi toate mijloacele de răspândire a unui program politic, necesită cheltuieli... Radierea câtorva entuziasme, grupate în jurul unei ideologii politice, poate să se răspândească pe suprafeţe cu totul reduse ; când se adresează masselor, atunci se simte necesitatea unei finanţări serioase, pentru a înlesni registratul vast al unei idei Spre a se preciza şi mai bine gândul, amintim că expansiunea fascismului a avut nevoie la încăput de sprijinul marei industrii italiene, ameninţată de anarhia crescândă a comunismului, care In Italia a mers până la ocuparea fabricilor de către sovietele de muncitori, în 1920. Iar in spatele lui Adolf Hitler a fost massata întreaga industrie metalurgică. Fără sprijinul german, fără discreta finanţare a Germaniei, Lenin n’ar fi isbutit să pornească uraganul revoluţiei bolşevice. Deţinerea forţelor economice de către elementele minoritare, formează la noi o subordonare de fapt a forţelor politice ale Naţiei majoritare. Să nu uităm că aceste forţe economice au atâtea mijloace de captare a bunăvoinţelor şi de neutralizare ; să nu uităm forţa latentă de convingere, prizonieratul gândurilor, pe care ii au acele consilii de administraţie, o nevinovată formă absolut obiectivă prevăzută în orice cod comercial, privitoare la societăţile anonime pe acţiuni. Adesea momeala consiliilor de administraţie a înlesnit creiarea unor forţe economice răsărite din nimic, ca mai târziu aceleaşi concursuri ce au înlesnit înjghebarea unei întreprinderi, să devină exponentele acelei întreprinderi, apărătorii ei în raporturile cu Statul sau doar cu interesele naţionale. Şi mai ales în Banat şî în Ardeal, situaţia capătă un aspect dramatic. Imi pare foarte rău că, în afară de bogata contribuţie de date privitoare la situaţia întreprinderilor de credit româneşti, în diferite faze ale evoluţiei lor, dela prosperitate la ruină,—nu s’a prezentat şi o situaţie a întreprinderilor economice şi financiare minoritare. Să se fi prezentat un tablou al tuturor întreprinderilor minoritare ce existau în 1919 în Ardeal şi Banat, — să se fi indicat cifra lor de afaceri, funcţionarii pe cari îi utilizau, capitalul învestit, — şi să se fi comparat cu situaţia întreprinderilor minoritare din 1915, după ce au străbătut şi şase ani de criză Prosperitatea acestor întreprinderi ar fi contrastat aşa de elocvent cu strâmtorarea, cu ruina întreprinderilor româneşti, încât simpla alăturare a celor două situaţii, ar fi putut forma însuşi, actul de gravă acuzaţie ridicat tuturor guvernelor româneşti, tuturor partidelor ce s’au perindat dela 1919 şi până astăzi la guvern. Să presupunem, — ceeace eu resping, — că elementele minoritare au în domeniul economic şi financiar o mai îndelungată pregătire, că experienţa, relaţiile, intuiţia afacerilor, le conferă o superioritate asupra elementului românesc, încă debutant în domeniul curajoaselor, vastelor, îndrăzneţelor iniţiative economice. Chiar dacă admitem această inferioritate a capitalului de experienţă, este oare un argument de a urma o politică absolut pasivă, de a lăsa liberul joc al forţelor economice ? Liberalismul economic? Dar de la războia încoace, toate Statele au abandonat principiile şi dogma liberalismului economic; dela regimul protecţionist, de la tot mai ampla intervenţie a Statului in viaţa economică, pe nesimţite toate ţările practică un fel de economie dirijată, mai mult se* mai puţin bine cugetată Deci pasivitatea Statului este în directă contrazicere cu însăşi practica obicinuită în actualele împrejurări economice. Dar mai intervin şi alte cauze de punere într-o inferioritate a mijloacelor de luptă economică a întreprinderilor româneşti: creditul pe care îl au toate întreprinderile economice şi financiare minoritare, de la Budapesta (mai ales), de la Viena şi Berlin. Iată un aspect cu totul deosebit al situaţiei economice a Românilor din Ardeal şi Banat, un aspect pur politic, care înlătură acea impersonală, acea obiectivă examinare a cifrelor. Ar fi o greşeală, ceva mai mult, o gravă greşeală politică, dacă situaţia întreprinderilor de credit din Ardeal şi Banat ar fi examinată numai cu înţelegerea corectă a unui contabil, la mijloc fiind înseşi puterile de viaţă ale elementului românesc, afirmarea elementului naţional al Statului român. A fost un congres economic la Cluj, dar a fost ceva mai mult, — un examen de conştiinţă românească a politicii Statului român. Când întreaga sală era străbătută de an freamăt, la cuvântările d-lor AL Vaida, Octavian Goga sau mitropolitului Bălan şi episcopului Hossu, — se curma cu o impetuozitate neobicinuită imperativul criteriilor naţionale, în gospodăria Statului român. Pamfil Şeicaru Se ştie că una din problemele care preocupă pe cei ce se îngrijesc de soarta ţărănimii este problema muncii de iarnă lasate. După terminarea lucrului la câmp şi după culesuri, ţăranii se retrag în case pe o perioadă de câteva luni şi nu au de lucru aproape nimic. Nu fac decât să consume din ceea ce au agonisit în timpul celorlalte anotimpuri. Un capital bogat de posibilităţi se pierde din cauza acestei lâncezeli. S-au propus multesoluţii pentru a da de lucru satelor în timpul sezonului de iarnă. S-a vorbit de creearea unei industrii săteşti care să utilizeze braţele de muncă disponibile atâta vreme şi să dea pe deasupra un prilej de câştig ţăranului. Industria aceasta rurală nu poate fi decât una în legătură cu produsele agricole. Programul naţional-ţărănist prevede dealminteri organizarea ei pe scară largă şi se va vedea dacă, la prima guvernare, — la guvernarea cea mare, — se va trece la realizări. Creearea unei industrii şi o operă de organizare culturală, sunt cele două puncte de program care privesc rezolvarea acestui hiatus de iarnă din munca ţărănească. Ministerul de agricultură a întocmit, aflăm, un program agricol de iarnă. Se recomandă comitetelor agricole judeţene să se întâlnească şi să alcătuiască la rândul lor programe de detalii potrivit nevoilor specifice locale. ’ Ţăranii nu au de lucru, iarna, este drept. Dar multe rămân neglijate de ei în acest anotimp, din cauză sau că nu sunt destul de instruiţi sau fiindcă nu sunt cu nimic ajutaţi de stat, sau din lipsă de tragere de inimă, lipsă care se explică prin puţinele satisfacţii şi venituri pe caref,,astăîîVl le ogorul lor. - -' ^ ' Ministerul de agricultură face bine că întocmeşte un program agricol de iarnă. Toate acestea sunt însă paliative. Cine crede în eficacitatea agricolă a circulatei care zice •• „Deasemenea ţăranii trebuesc sfătuiţiTM“ ori „Sătenii vor fi învăţaţi să îşi păstreze bucatele“?. Munca agricolă de iarnă în cele trei capitole ale ei enumerate de programul ministerului, lucrări de câmp, în gospodărie şi activitate culturală este în legătură cu programul radical de refacere a economiei ţărăneşti, şi fără acesta ea nu e realizabilă. Ministerul de agricultură, în particular şi guvernul liberal în general nu au un program de lucru precis în ce priveşte ridicarea economiei ţărăneşti. Nu-l vedem nicăeri acest program. Nu poate să existe. Ieşirile gospodăreşti, prin circulare sau nu,■ ale miniştrilor şi recomandărilor pentru munca agricolă de iarnă nu însemnează nimic, întrucât ne priveşte am pierdut de mult orice încredere în pildele frumoase şi în recomandări. Nu se ridică ţărănimea cu pilde creiate sau cu sfaturi. Un ministru poate avea o idee mai bună sau mai rea, poate creia de pildă, în trecerea lui, în sat model. Cu aceste semne de dragoste suntem obişnuiţi. Totdeauna au existat în această ţară, oameni iubitori de ţărănime şi admiratori ai ei. Nu de iniţiative izolate, nu de semne care se întâlnesc — de oricât de adâncă afecţiune şî înţelegere — avem nevoe. „Satele model“ şi alte instituţii de acest soiu sunt interesante dar ele nu sunt la ordinea zilei. Erau poate înainte de război când exista acea concepţie tutelară de ridicare a ţărănimii. tel Maidan” este un maidan, o râpă la Constanţa, pe malul mării unde se aciuiază o lume de aruncaţi la derivă borfaşi şi hoţi printre care se recrutează figurile cărţii Lisandru Vasile zis don Basil, Puica Animănul, Creaţa, Belizarie, Marin Voinea Tănase şi alţii pe care ii cunoaştem după nume. Ce este interesant însă nu mai e condiţia morala ori materială a acestor tipuri. Tipurile acestea sunt obiectiv bine prinse. Ele plutesc însă într’o alură sufletească a celui ce scrie şi care dă adevăratul caracter operei şi care face din acest român linul de interioritate, pe cât de primitive sunt uneori mijloacele autorului, pe atât este de netă totuş impresia de interioritate pe care o degajă paginile sale. (Int directat că la Cultura Naţională” Avem nevoe de măsuri de stat, generale, şi numai de măsuri de stat. A ridica pe coordonate largi ţărănimea acesta trebue să fie principiul oricărei politici ţărăneşti , pe coordonate de muncă şi interese. Nu avem nevoe nici de glasuri, nici de propuneri, nici de concepţii izolate, nici chiar de fapt, rezolate. Calitatea personală a unora pentru ţărănime ascunde de cele mai multe ori pretextul unei teorii greşite, reacţionare, dăunătoare ţărănimii însăşi. Credem că este de aceea inutil să se facă multă paradă de spirit de gospodărie agricolă, în guvernele noastre burgheze. Gospodărie agricolă, oricât de măruntă, cu efect nu se poate face decât pe baza unui program pe care toată lumea să-l vadă şi să-l cerceteze până unde merge ,cu sacrificiul faţă de interesele burgheze. Fără sacrificarea intereselor burgheze nu se poate face politică ţărănească. Programul agricol de iarnă al ministerului de agricultură este o glumă oarecare. Ion Necula Criza franceză Criza franceză care tulbură astăzi zilele şi nopţile d-lui Laval este o criză de încredere. Dificultăţile financiare prin care trece Franţa, aspectul deficitelor trecute şi viitoare, complicaţiile internaţionale pe care d. Laval le-a tratat cu o abilitate extremă dar, şi cu o dezolantă ezitare, fricţiunile dintre stânga şi dreapta franceză, (care sunt de fapt o permanentă luptă a Sudului cu Nordul), toate acestea au creiat o situaţie excepţional de dific •cilă guvernului. Când d. Doumergue a cerut Came- rei, celebra douăsprezeame şi d'a re*tras dela guvern fiindcă n’a obţinut-o; când d. Doumergue a pus chestiunea decretelor legi şi a trebuit să se demită pentru că parlamentul nu a înţeles trista lor necesitate; când d. Doumergue a arătat că sistemul parlamentar prezintă inconvenientul unor încetineli datorită cărora aurul Franţei poate evada în străinătate, ca o ultimă lovitură dată francului. — ei bine, atunci când s’au petrecut toate acestea, se pare că nimeni nu prevedea rapida schimbare în mentalitatea ‘ politică franceză. D. Laval are merite incontestabile, și ar putea face figură de mare om politic oriunde, dar in Franţa el nu e un mare om politic. Nu are nici erudiţia unui Herriot sau de fronzie; nici talentul oratoric al d-lui Paul Boncom; nici metoda cartesiană afulminantului normaban care a fost Barthou; nici competinţa financiară a d-lui Caillaux. D. Laval este un om mijlociu care nu inspiră nici admiraţii pasionate, nici ori vehemente. Are un program, care e, de fapt, programul d-lui Doumergue, şi are tenacitatea de a-l aplica în modul cel mai onest. Totuşi. Laval era să fie pus joi în faţa unei situaţii izvorâtă din continua surexcitare a Camerei franceze în luptă cu problemele financiare ale momentului. Şi s’a întâmplat un lucru admirabil, care numai în Franţa a fost posibil. D. Herriot, şeful radicalilor socialişti, a salvat pe d. Laval printrun discurs de o rară claritate şi conciziune, zugrăvind perspectivele unei schimbări de guvern: un guvern al Frontului popular însemnează dizolvarea parlamentului, adică sinuciderea. Un guvern radical omogen n’ar avea nimeni curajul să alcătuiască, iar alt guvern Laval, fără Laval ar fi fără sens. Astfel d. Laval a ieșit teafăr dintre stâncile care ciocneau cn in cap. Rosmolus Dlansa Munca țărănească de iarnă Cronica literară de DRAGOŞ VRANCEANU Ifoian Cili. Tudor : Matel Maidan roman Ed. „Cultura Naţionala" 1935 Mărturisesc că de câte ori se întâmplă ca una, din cele câteva importante case de editură ..ale noastre să tipărească un debutant, Pe baza prezumţiei talentului.. .simţ, o satisfacţie şi n pornire de .încredere in literatură. . .Literatura .imi. apare Ca. un îapt care se primeneşte, cu .ajutorul editurii, dela fund. .Literatură.naşte din literatură, dar nu se nutreşte decât din plăsmuiri spontane şi talente nou descoperite. Pe măsură ce talentelerecunoscute se oficializează in Public, se consolidează, se repetă, se comercializează, intervin aceste opere care într'un chip sau în altul _ mai. obscur ori. mai fericit _ ies la iveală şi procesele ..vieţii literare, D.Stoian Gh. Tudor este.'un debutant în. ale romanului, un necunoscut şi un umil. Autorul romanului Botei Maidan, Care a apărut la, ,Militura Naţională", e un simplu lucrător grădinar şi romanul său nu poate vorbi de o lume depărtată de aceia a unui om care luptă din greu să-şi câştige pâinea. Avem dinainte o operă ieşită dintr-un contact direct cu lucrurile, şi un nou roman al mizeriei morale, o nouă plantă crescută în mediul şi condiţia socială, pe locurile chiar, unde trăesc eroii Unta Banati Istrati. .. ,Hotel Maidan” este o carte judecată, bună din manuscris de măi mulţi scriitori , consemnând într’o formă graţioasă şi brută, observaţii dintr'o viaţa de vagabond. D. Stoian Gh. Tudor are , talent, tin talent ciudat un talent stângacit şi cald, abrupt, uneori ignorant, stânjenit in forme neindemănatece,dar intim, apropiat, arătând calitatea lăuntrică, însuşirea de simţire şi închipuire naturală. JBPau mai fost lansate romanele a doi debutanţi care au acelaş caracter: „Interior” de acum câţiva ani, al d-lui Fântânaru şi ,,Proces" de anul trecut al d-lui Ion Biberiu. Ceea ce este interesant in d. Stoian Gh. Tudor este, credem, tocmai acest aer. Faptul este natural. Vagabonzii, oropsiţii delicvenţii chiar au o viaţă interioară care este reversul celei exterioare, aventuriere. Fanait Istrati a ştiut de cateva ori să prindă in acelaş tip cele două feţe. Nostalgia tulbure, neputincioasă, brutală a câtorva eroi ai săi e martoră. D. Stoian Gh. Tudor descrie şi meditează. Meditaţiile sale capătă chiar aspectul, unei filozofii. Termenii acestei filozofii sunt chiar savanţi uneori şi subliniaţi („dar sufleteşte (Continuare in pag. ll a)