Curentul, decembrie 1935 (Anul 8, nr. 2812-2840)
1935-12-07 / nr. 2818
T Sâmbătă 7 Decembrie 1935 Director: PAMFIL ŞEICARD REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Palatul Nifon str. Doamnei, et. I TELEFON : Redacţia 3-4088, Administraţia 3-4080 Secretariatul şi Provincia . . 3-4086 Cabinetul directorului . . . 3-4QS4 ABONAMENTE: Lei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, instituţialui Administraţii Publice Lei 1000 anual; pentru străinătate: Lei 1700 pe an ; 900 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şil5 ale lunei. Taxa poştală plătită în numerar conf adi Dir. Generale P. T. T. tur. 55740/920 Luminiţa Sfântului Sava Eri s’a sărbătorit a 256-a aniversare a Colegiului Sfântului Sava din Bucureşti, într’o atmosferă de mare simplitate, dar şi de justificată mândrie. E un loc pe care l’au sfinţit ideaurile ce lau străbătut. Generaţiile care au trecut pela Sfântul Sava au însemnat în istoria ţării noastre cele mai frumoase pagini. Au şcolărit la Sfântul Sava, încă de pe timpul când mănăstirea era singura depozitară a culturii naţionale, oameni cari au simţit de timpuriu dorul unei misiuni. De aceea şi acum o luminiţă mai iscăreşte acolo, intre zidurile vechi, păzită de profesori, unii mai vârstnici, alţii mai tineri, dar toţi recrutaţi dintre foştii elevi de odinioară ai colegiului. In modestia aniversării este însă ceva care face parte din măreţie, ceva în care întotdeauna am crezut, nu numai ca fost colegian, dar ca om independent: credinţa în mersiunea civilizatoare a culturii. Colegul Sfântul Sava a fost, şi el, asimilat cu alte licee ale ţări, dar este altceva. Mai fault simt decât aş putea să mă explic, dar ştiu sigur că este altceva. Latina şi matematicile oriundese pot învăţă, dar e deosebire şi între dascălii care predau aceste materii, ca şi între elevii cărora li se ţin cursuri. Ceea ce are colegiul Sfântul Sava, pin tradiţie, în plus faţă de alte ,ceea este preocuparea constantă a elitei profesorilor de însuşirile vocaţionale ale elevilor, nu Sfântul Sava se ştie de mult că este inutil şi primejdios să însemânîezi ştiinţa fiz’eei intr'un spirit aplicat înspre literatură sau nu spre filosofare. Iar pentru a se menaja vocaţia la Sfântul Sava, s’au făcut întotdeauna — şi azi se fac — sacrif’cii. Ar fi de ajuns să evoc timpurile de restrişte când am descins, ca Charles Bovary, în curtea tristă a acestei şcoli. Aveam o singură haină şi vroiam să învăţ latineşte. Nu cunoşteam incă oraşele României şi vroiam să rămân o noapte pe Acropole. Şi m’ara înscris la secţia clasică a acestui liceu, singurul în care studiul literaturii greceşti nu se desfiinţase- M'a înscris d. Ştefan Pop, directorul care este şi astăzi acolo, tot atât de bun şi de, tânăr, cred eu. Şi întâmplarea a făcut să nu se mai înscrie nimeni în secţia clasică şi timp de patru ani, apo’, Colegiul m’a lăsat să stau singur în bancă, alături de profesorii mei, şi fiind f gurul elev înscris, am putut fi eu (în sfârşit) primul din clasă ! Când evoc orele mele cu mâr’l dascăli Q. Pitiş, apoi cu N. Pandele, apoi orele de biologie, cu d. Slăvcescu, digresiunile noastre de literatură comparată, ’nvocaţia din Odiseea pe care nici astăzi n’am uitat-o, aceste amintiri mă consolează de toate privaţiunile unei copilării plină de greutăţi timpurii. Exista şi o societate literară a liceului, la care citeam poezii, ca un inconştient.« Sunt sigur că dacă naş fi cerut dela Colegiul Sfântul Sava să aprofl lumânarea mea, n'aş fi cunoscut nimic din ceie ce cunosc, viaţa mea ar fi fost alta. Este ceea ce vreau să spun: Colegiul Sfântul Sava este o predestinaţie. Au eşit de acolo oameni pentru toate profesiunile intelectuale, mima’ datorită tradiţiei că acolo se face apel la vocaţia elevului, înante de orice încercare, înfloreau castanii sub fereastra prin care sburau lamentaţiile Hecubei rosine de un elev tuns chilug şi ridicol lângă un profesor care semăna cu Victor Hugo, în ultimii lui ani, iar când se termină cu Elina noastră, auzeam căzând castanele pe balcon, ca studentul Munthe.„ Când ai atâtea amintiri despre viaţa în colegiu, te poţi socoti bătrân. D. Ii. Aznavorian, eminentul advocat şi deputat, ca fost elev al colegiului Sfântul Sava, a vorbit nu în numele absolvenţilor de cam douăzeci , şi cinci de ani. A făcut un discurs inspirat despremisiunea colegiului de a forma caractere „In lumea morală ca şi în lumea fizică nu te poţi răzimă decât pe ceea ce rezicta“, a spus d. Aznavorian. Această idee semănată acolo, în .miji«'.ca’ elevilor, care ştiu să înţeleagă mai mult şi mai uşor decât generaţiile dintr’un mediu ambiant inferior celui de astăzi, a determinat pe d. dr. C. Angelescu, ministrul Educaţiunii Naţionale, să intervină. S’a făcut apologia tocmai a ceea ce Colegiul Sf. Sava a ştiut să ridice mai sus decât alte şcoli- S’a vorbit cu sobrietate, nu ca la Parlament. DAznavorian a mângâiat in cele mai calde forme un ideal de umanitate servit de Colegiul Sfântul Sava şi pentru inspiratul patriotism care a iluminat cuvântarea sa n’aş şti să găsesc destule cuvinte bune. Trebue să spun că atmosfera de familie in care s’au comemorat două sute şi cincizeci şi şase ani de existenţă ai Colegiului nostru a fost de neuitat. Directorul a strigat apelul absolvenţilor de acum 25 ani. Mai mult de zece dintre cei strigaţi au murit în răsboiu şi asta a adăugat încă o notă de melancolie sărbătorii- Doresc cu toată puterea ca nobilul lăcaş de cultură să fie trecut generaţiilor viitoare aşa cum s’a păstrat şi s’a reînnoit sub directoratul d-lui Ştefan Pop (tiranul frizurii mele !). Nu se poate stinge, nu se poate pierde tradiţia acestei şcoli. Ea cinsteşte prin vechimea ei, România, mai mult decât toate talentele care strălucesc astăzi în cuprinsul ţării. nossîîfiMS Daaszas Niciodată de prisos In fiecare an opera luiMihai Eminescu se bucură de onorurile editurilor şi ale criticei. Nimeni insă până acum nu a fost sorocit să aducă prinosul de maximă înţelegere cuprinzătoarei opere a lui Mihai Eminescu. Nicii un etilic sau exegetul marelui rapsod nu deţine in manuscris toată opera poetului, gata numai, pentru a o da la tipar, D. Perpessicius a, făgăduit-o de mai multă vreme, şi se pare că o are gata pentru a o da la tipar. Comentată, adnotată, cu toate variantele şi modificările, opera lui Mihai Eminescu cere munca unei vieţi de om. Şi scepticismul nostru îndepărtează momentul, când in biblioteca fiecărui intelectual se vor rândui volumele de proză, de versuri, de articole politice ale luiMihai Eminescu. Până la ivirea luminoasă a acestui moment, opera lui Mihai Eminescu circulă fragmentar pentru uzul tinerilor generaţii. Ediţia lui Titu Maiorescu este epuizată. Aceia a lui Scurta la fel, dar când găseşti câte un exemplar pe la anticari, te bucură înfăţişarea technică excepţional de îngrijită. Editura „Cartea Românească” răspunzând unei nobile chemări culturale, a tipărit poeziile lui Edihai Eminescu, într’o ediţie pa care am numi-o populară, dacă n’am şti că este complectă şi cu o înfăţişare îngrijită. D. Gh., Adamescu însărcinat de Ed. „Cartea Românească” să facă rânduirea şi selecţiunea poeziilor, a optat pentru o metodă cât mai didactică şi mai complectă. Poeziile s’au tipărit din ordinea cronologică, aşa după cum le-a publicat Mihai Eminescu fiind încă în viaţă. S’au tipărit şi poeziile postume, dar în înţelesul normal, socotind o poezie postumă, acela care a rămas în manuscris şi după moartea poetului. Avem astfel, un volum aproape complect, bine închegat, în 206 pagini cuprinzând 99 de poezii. Cu un singur lucru nu ne împăcăm: cu schimbarea ortografiei şi a moldovenismelor, înţelegem simpatia d-lui Gh. Adamescu pentru o anumită ortografie a Academiei Române, dar suntem fanatici îţi cealaltă credinţă, că Mihai Eminescu se ridică deasupra oricărei Academii, fie ea scrisă cu literă mare şi populată de distinse şi ceremonioase fosile. Moldovenismele fac iarăşi parte integrantă din sensibilitatea şi ambianţa verbală a poetului. D. Gh. Adamescu a încercat să remedieze această „corectare”, publicând un glosar la sfârşitul volumului, dar prin aceasta, a înlesnit şi mai mult înţelegerea operei poetice a lui Mihai Eminescu. Cu aceste observaţiuni sumare, credem că noua eddiune îndeplineşte un rost cultural. Liceenii, şcolarii, şi acei tineri intelectuali cari vor să aibă poeziile lui Mihai Eminescu intr’o ediţie complectă, vor gă** recomandarea noastră întemeiată. Şi iarăşi, trebue să adaogăm, că ori câte ediţii se vor publica din poezele lui IMihai Eminescu ele nu sunt de prisos. Eminescu trebue să circule ca un adevărat abecedar poetic. Oficiul cultural al casei editoare trebue stimat., ' VNicolae Roşu Realitati naţionale şi abstracfii internaţionale Nu se pot nesocoti unele semnificaţii formulate şiimpuse de Liga Naţiunilor Italiei, socotită de Sanhedrinul pacifist de la Geneva ca o ţară agresoare. In primul rând, o solidară teamă a tuturor popoarelor în faţa unui nou răsboiu generalizat, cuprinzând toate popoarele în sinistrul joc al morţii. In conştiinţa umană se vor fi profilat umbrele amintirilor de om, se va fi cutremurat acea dorinţă de viaţă în faţa spectrului unui nou războiu. Când fostul subsecretar de Stat în guvernul laburist, d. Dalton, a declarat unui colaborator al ziarului „Wiener Zeitung“, că interesele engleze ar fi trebuit lăsate deoparte pentru a se împiedica izbucnirea răsboiului şi dacă partidul laburist ar fi fost la putere, ei dădeau chiar Italiei Somalia britanică, — înseamnă aceste declaraţii ce profundă adversitate are opinia engleză faţă de eventualitatea unui răsboiu, fie şi intr’un colţ obscur din Africa. Declaraţia laburistului Dalton reflectă starea de spirit a corpului electoral, adversitatea maselor engleze faţă de ideia răsboilui. Uşor de desprins ce restrâns loc mai rămâne pentru garantarea „statuluiquo“ în Europa centrală, de către Anglia. Pentru actuala configuraţie pontică a Europei centrale, Anglia nu ar jertfi nici măcar un singur soldat. Probabil că această dispoziţie sufletească a Angliei este prea bine cunoscută la Paris' şi de aici politica prudentă a d-lui Laval. Chiar G®rrnania, aşa de activă in politica ei de înarmare, ocoleşte ipoteza unui răsboiu şî toate sforţările 'diplomă-' ţi©! germane se îndreaptă spre • ■ o înţelegere cu .Franţa,r care continuă să rămână arbitrul raportului de forţe din Europă. Unanimitatea cu care statele au aderat la sancţiuni indică mai mult starea despirit a popoarelor, opunerea faţă de ideia răsboiului, decât o adversitate precisă faţă de politica unui stat cu necesităţi de expansiuni coloniale. Individual toate ţările recunosc situaţia de dramatica strâmtorare a Italiei, constrânsă tot mai mult să încerce o acţiune intensă de expansiune colonială, dar colectiv statele au temerea unei complicaţii, finei extinderi a răsboiului. In primul moment s’a crezut în severa aplicare a sancţiunilor, dat fiind, îndărătnicia Angliei, pentru prima dată înfruntată, pentru prima dată indicațiile Londrei fiind nesocotite. Mai mult chiar decât interesele Angliei în Sudan, grija de a nu încăpea pe mâinile Imnei lacul Tsana ce alimentează Nilul albastru, stă orgoliul Marei Britanii, jignit prin atitudinea Italiei care nu s'a lăsat intimidată. Pentru a sancţiona un act de înfruntare a prestigiului Angliei, ce se socoate un fel de intendent alglobului t greşirii, Italia urmează să fia pedepsită; de aici energica acţiune politică de aplicare a sancţiunilor. Autoritatea Angliei a determinat în primul moment executarea hotărârilor, ulterior au început unele răsgândiri, unele rectificări de atitudini. Mai puternice decât intimidările Angliei au fost interesele economice ale statelor. Au început dezertările de pe frontul sancţiunilor aplicate neînduplecat. Primul stat Canada, guvernul a desavuat pe delegatul său, a cărui solidarizare a fost socotită ca o opinie personală în ce priveşte aplicarea sancţiunilor. Pe urmă au început Statele Unite să analizeze sensul dat apelului guvernului ca industria americană să oprească de bună voe exportul petrolului în Italia. D. Ickes — secretarul de Stat al internelor — a declarat că guvernul Statelor Unite nu urmăreşte decât stricta aplicare a legii asupra neutralităţii, interzicând exportul de muniţiuni şi arme. El nu-şi propune să interzică exportul în Italia, al petrolului, bumbacului şi al altor produse, ci numai să împiedice un export exagerat al acestor produs©. Intre timp, societatea petroliferă „Standard OII of New Jersey“, după cum informează ultimele telegrame, şi-ar fi asigurat din partea guvernului italian un monopol de 30 de ani pentru comerţul de produse petrolifere. Convenţia intră in vigoare, în momentul în care Societatea Naţiunilor ar fi hotărît interdicţia exportului de petrol în Italia, iată informaţii mult mai importante, mult mai hotărîtoare pentru economia noastră naţională, pentru însăşi respiraţia financiară a Statului, decât toate informaţiile privitoare la comitetele executive ale tuturor partidelor româneşti laolaltă. Pe ziua de 25 Noembrie o delegaţie compusă din reprezentanţii tuturor societăţilor petrolifere s’a prezentat guvernatorului Băncii Naţionale, lăsând un memoriu. Intre altele acest memoriu conţine toate datele necesare spre a lămuri de ce este necesar pentru industria petroliferă să-şi apere debuşeul Italiei. O interzicere a exportului de petrol în Italia ar însemna să se înregistreze, pentru economia naţională, o pierdere de două miliarde de lei- Cităm din acel memoriu: „Nu numai că bugetul general al ţării ar urma să fie greu lovit, deoarece scăderea încasărilor noastre va avea o repercusiune asupra tuturor veniturilor.Statului prin micşorarea diverselor impozite, reducerea fireasca a tarifelor de transport etc., dar Statul va mai avea de suportat şi o pierdere proporţional mai mare la redevenţele sale, pe care va trebui să le valorifice cu aproape 59 la sută sub valorificarea de azi, ceia ce ar însemna pentru Stat o pierdere de 200.000.000 lei anual“. Toate aceste pierderi pentru economia naţională, pentru necăjitul buget al Statului român, înseamnă contribuţi la politica sancţiunilor economice. Dar să admitem că Anglia s’ar hotărî să ne despăgubească, să ne acopere pierderile, aşa cum în 1915, spre a împiedica aprovizionarea cu grâu şi secară a Germaniei, cumpăra şi depozita totul în magazii. Să admitem că astăzi nu s’ar resimţi deloc nici economia naţională, nici bugetul Statului, că totul ar merge normal şi am putea să ne ţinem de toate angajamentele luate la Geneva. Dar mâine, când chestia Abisinie! va fi tranşată, când totul va reintra în normal, care va fi situaţia industriei petrolifere — cea mai preţioasă contribuţie la bugetul Statului odată piaţa Italiei pierduta pentru România ? Dar nu şî închipu© nimeni că, în dramatica ei strâmtoare, Italia nu va lua angajamente — un monopol al petrolului concesionat unui consorţiu american — ce implicit vor însemna înlăturarea petrolului românesc de pe cea mai preţioasă piaţă, cum o dovedeşte m© meniul societăţilor petrolifere. Şi pentru acest mâine să chibzuiască factorii de răspundere ai Statului român, acest mâine al realităţilor naţionale care n’au nimic comun cu ficţiunile internaţionale. O prevedere a avut d. N. Titulescu atunci când a specificat ca o condiţie esenţială a aplicării sancţiunilor la petrol, să fie toate statele, membre sau nu ale Ligii Naţiunilor, solidare în aplicarea sancţiunilor. Dezerţiunile au început. Să avem prevederea consolidării unui debuşeu, fiindcă prosperitatea naţiunilor nu provine din naivitateaacceptării ficţiunilor." Pamfîl Şeîcaru Parada dezertorilor , spunem fără pic de satisfacţie, — o mărtunsim totuşi cu un melancolic orgoliu, din ziarele bucureştene de dimineaţă, — româneşti sau minoritare, — „Curentul” a rămas astăzi singurul care mai sprijină cu aceeaşi îndărătnică însufleţire mişcarea de regenerare românească a avocaţilor creştini din Barou. Plecasem mai mulţi, — în frontul acesta al legitimelor restauraţii etnice, dar unii au capitulat în drum, — alţii au început să pactizeze spre final, în clipa când se iveau mai promţătoare zorile victoriei.Nu că mişcarea ar fi astăzi în declin, ori mai puţin hărăzită isbânzii, dimpotrivă".... Dar strategia adversarilor minoritari a născocit cele mai variate diversiuni, pentru a fractura comuniunea energiilor româneşti. Am avut astfel deplorabila diversiune radical umanitară, dnpolinată cu prezidenţia simpaticului candidat Gr. Iunian, şi împănată cu atâtea profiluri dintre cari unele beneficiau de prestigiile onorariilor somptuoase, în vreme ce alţi candidaţi mai obscuri nu aduceau decât aportul unei dezertări din lupta românească. A fost cea mai penibilă diversiune: aceea a numelor româneşti coalizate spre a e sabota renaşterea românească, — aceea a somităţilor de bară conjurate spre a face jocul veneticilor- Un certificat de renegare, — iată ce a însemnat prezenţa pe această listă. Nu-i felicităm nici pe cei cari au născocit-o, nici pe cei câţi s’au pretat la funebra ei misiune. In faţa acestor triste manevre,— cohorta călăuzită de maestrul Istrate Micescu propune o listă de energii tinere şi de răspicate realităţi, dominată şi aceasta de figuri foarte respectate, — fiindcă mă întreb care dintre figuranţii d-lui Junian ar sta alături de un Marinescu-Bolintin ca integritate de caracter, sau care dintre somităţile obeze sau obscure ale acestei liste radicale ar putea concura în ştiinţă juridică pe un benedictin al dreptului ca I- V. Gruia?... Dar aceste brevete de superioritate morală sau juridică importă prea puţin, astăzi, când în basulă se pun doar virtuţile de românism ale candidaţilor. Dar aceste confruntări nu-şi mai au rostul, astăzi, când votanţii vor fi chemaţi la scrutin ca la un examen, examen în care avocaţii Baroului de Ilfov vor avea să arate ţării şi Neamului dacă alcătuesc într-adevăr ordinul de elita pe care noi îl dorim şi îl presupunem. Noi, de aci, ne-am făcut datoria: le-am netezit suficient terenul, pentru ca reacţiunea lor românească să devină posibilă, pentru ca voinţa lor românească să se poată manifesta. Nu vor avea nici o scuză, mâine, dacă nu vor fi fost prezenţi la apelul nominal al tresăririlor româneşti. Fiindcă vor trebui să fie, Duminecă, toţi prezenţi la scrutin, absenţii vor fi dezertorii celei mai sacre cauze şi ai asaltului celui mai hotărîtor, de vreme ce este primul val de atac împotriva fluxului minoritar Prezenţi în massă, solidari şi decişi, vor trebui avocaţii să nu-şi risipească voturile, după hazardul simpatiilor de contencios, ci să sprijine toţi în bloc lista românească, fie ea chiar în fizionomia ei generală mai puţin adipoasă decât repertoriul de granguri de pe invitaţia radicală! gerea materialului brut de observaţii geografice şi date istorice, autorul a inters că este vorba de a-i da un suflu de interpretare în cadrul problemelor istorice ale întemeierii şi a face din lucrarea sa o monografie vie, preţioasă pentru a înţelege structura vieţii populare de astăzi a unor ţinuturi Intere,sânte ale noastre, valabilă sentimentului istoriei simţului pământului românesc. Este lucrarea cuiva cu dragoste de obiectul cercetării sale, fermecat de misterul însuşi pe care-l opune investigaţiei sale acest obiect. Este apoi o lucrare de specialitate, un studiu de geografie care onorează universitatea noastră. Unde anume se întindea ţara Loviştei, care era întinderea şi hotarele ei, care îi erau drumurile, cetăţile, populaţia ei şi care a fost Nu vor face asta ca să ne facă', nouă plăcere. Nouă, voturile acestea nu ne procură alt beneficiu' decât o victorie, dar o victori©' pentru a cărei dobândire noi am stăruit, cu maximum de perseverență. Chiar după o înfrângere, ne recompensează suficient pe noi, — mai ales în ochii publicului românesc, — numai evidenţa acestei fanatice perseverenţe. Avocaţii români din primul barou al ţării, — iată cei cari vor fi discalificaţi de eventuala derută a voturilor româneşti. Ei vor fi discreditaţi, dacă vor pactiza cu minoritarii. Ei vor fi apoi tot mai brutal încălecaţi de aceşti venetici. Ei vor îndura verdictul discreditului, dacă se vor deroba, dacă vor ceda, dacă vor dezerta. Noi îi aşteptăm la examenul acesta de românism, — care va fi astfel şi o paradă a dezertărilor- Ii aşteptăm, — le aşteptăm, spre a le consemna în văzul şi în auzul întregii ţări. lesi Diraaltffesse Pentru apărarea vStlyfttfrli parlamentarii din regiunile viticole au avut o consfătuire pentru a lucra în comun intru apărarea viticulturii. S’a hotărât chiar constituirea unui bloc, care îşi va începe activitatea imediat. Faptul estede două ori, îmbucurători întâi fiindcă parlamentarii îşi dau seama că numai aşa pot lucra în camieră, grupându-se pe categorii, pe profesiunile lor; al doilea fiindcă viticultură, una din sursele economiei agricole, este în necesitate de a fi apăsată. Deputaţii care sunt podgoreni, care se izbesc întruna de defectele legii cu privire la viticultură şi care pe deasupră ştiu ce anume trebue să se încerce pentru a mări producţia şi a susţine calitatea vinului, constituiţi in bloc, vor putea impresiona poate ceva mai mult guvernul. Neajunsurile şi nenorocita situaţie a producătorilor podgoreni, încep odată cu criza agricolă în general şi odată cu legea hibrizilor care a coborât preţurile şi calitatea vinului. . ■ Desfiinţată legea hibrizilor, au rămas prelungite efectele ei. Acestora li se adaugă apoi chipul rudimentar şi superficial de cultivare şi îngrijire a viei care se practică în podgoriile mici ale ţăranilor care nu pot şi in mare parte nu ştiu să facă tot ce trebue pentru a menţine calitatea vinului. Legea nu s’a gândit la o protecţie a calităţii vinului. In această privinţă tocmai lipsurile sunt mari. Nicăeri nu scrie că o constrângere in folosul producţiei viticole loveşte în libertatea omului de a munci şi a trăi. Pentru ridicarea nivelului de producţie în calitate şi cantitate, statul are dreptul suveran de a impune norma de cultură după cum are datoria de a ajuta pe producători.■ Anul acesta preţurile vinului la faţa locului au ajuns o batjocură. Littul de vin nou în regiunea Drăgăşanilor s’a vândut până la preţul de 2 lei. In această situaţie tot ce este sacrificiu pentru îngrijirea viei, pentru perfecţionarea producţiei devine inutil. Munca nu este răsplătită. Podgorenii aşteaptă toamna pentru a preschimba, poliţele. Din vin nu se poate câştiga şi nu se poate plăti nimic. Mijloace de a-l păstra acest vin nu sunt, fiindcă totul este înapoiat din acest punct de vedere. Blocul parlamentar pentru apărarea viticulturii este o inovaţie parlamentară care interesează mai mult decât parlamentul însuşi. Ion Necula (Continuare în pag. lltt) Cine a cititînceputurilevieţii romane la gurile Dunării” a lui Vasile Pârvan, n’a putut să nu simtă, lângă erudiţia istorică şi, geografică a ilustrului dispărut, farmecul adânc poetic al paginilor sale. Mărturisesc că, cercetând studiul d-lui Ion Conea, asistent la Universitatea din Bucureşti, despre „Ţara Loviştei” am văzut in afarăde importanţa istorico-geografică a lui poezia ce năştea din evocările şi datele ştiinţifice, o sugestie originală şi complexă în substraturile istoriei noastre. Lucrările de geografie istorică sunt la noi încă foarte puţine. O studiului d-lui Ion Conea este pe deasupra, unul din cele mai dificile în geografia noastră istorică. El inaugurează __ în ce priveşte metoda mai ales__o cercetare necesară care va trebui adusă la îndeplinire, asupra celor mai străvechi unităţi istorico-geografice ale ţării româneşti. Istoria noastră da până acum a putut arăta cel puţin, rolul organic politic al vechilor „ţări”, dar acestrol eala bă,nuit mai mult. Funcţiunea acestor formaţiuni istorico-geografice n’a fost lămurită pe deplin, din cauză că ele înşile n'au fost studiate. Geografia sprijinită pe tradiţia populară, este chemată să aducă preciziuni noui în câmpul istoriei întemeierii ţărilor româneşti şi evului nostru mediu. Studiile de geografie istorică, făcute cu pătrundere, ingeniozitate şi fireşte cu aplicaţie şi cercetare pe teren, __ cu intuiţie a istoriei, — sunt chemate să deschidă importante capitole moarte din istoria noastră. Este ceea ce-ţi dovedeşte un studiu ca acela al d-lui Ion Conea. Departe de a se limita la strân. M«i jar de DRAGOŞ VRANCEANU 1 C0&1EA s ŢARA LOVIŞTEI, geografie Istorică SO hărifi, S5 planşe,fotografice şi indice ele nuşă locuri) Bucureşti, Ie reprimeria Naţională SSS5 funcţiunea istorică a acestei ţări, sunt întrebările care şi le pune d. Ion Conea. Noi ne oprim, mânaţi de curiozitate asupra lor, fiindcă, întâi, cunoaştem ceva din frumuseţea văilor şi munţilor care închidea această ţară străveche, fiindcă satele de acum aduc aminte, şi sunt aceleaşi ca cele de pe atunci, c_ şi dacă în documentele oficiala de azi şi in ştiinţă ţinutul acesta e mort, in conştiinţa populară el oferă încă bazele unei intuiţii a desfăşurării istorice a poporului nostru, in conştiinţa populară există diferenţieri istorice care au perfecţionat diferenţierile originare de structură ale ţinutului. Cercetarea modernă de istorie şi geografie istorică românească nu poate fi orientată decât într'un