Curentul, decembrie 1935 (Anul 8, nr. 2812-2840)

1935-12-07 / nr. 2818

T Sâmbătă 7 Decembrie 1935 Director: PAMFIL ŞEICARD REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Palatul Nifon str. Doamnei­­, et. I TELEFON : Redacţia 3-4088, Administraţia 3-4080 Secretariatul şi Provincia . . 3-4086 Cabinetul directorului . . . 3-4QS4 ABONAMENTE: Lei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, instituţialu­­i Administraţii Publice Lei 1000 anual; pentru străinătate: Lei 1700 pe an ; 900 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şil5 ale lunei. Taxa poştală plătită în numerar conf a­di Dir. Generale P. T. T. tur. 55740/920 Luminiţa Sfântului Sava Eri s’a sărbătorit a 256-a aniver­sare a Colegiului Sfântului Sava din Bucureşti, într’o atmosferă de mare simplitate, dar şi de justificată mândrie. E un loc pe care l’au sfin­ţit idea­urile ce lau străbătut. Ge­neraţiile care au trecut pela Sfân­tul Sava au însemnat în istoria ţă­rii noastre cele mai frumoase pa­gini. Au şcolărit la Sfântul Sava, încă de pe timpul când mănăsti­rea era singura depozitară a cul­turii naţionale, oameni cari au sim­ţit de timpuriu dorul unei misiuni. De aceea şi acum o luminiţă mai iscăreşte acolo, intre zidurile vechi, păzită de profesori, unii mai vâr­stnici, alţii mai tineri, dar toţi re­crutaţi dintre foştii elevi de odi­nioară ai colegiului. In modestia aniversării este însă ceva care face parte din măreţie, ceva în care întotdeauna am cre­zut, nu numai ca fost colegian, dar ca om independent: credinţa în mersiunea civilizatoare a culturii. Coleg­ul Sfântul Sava a fost, şi el, asimilat cu alte licee ale ţări, dar este altceva. Mai fault simt de­­cât aş putea să mă explic, dar ştiu sigur că este altceva. Latina şi ma­­tematicile oriunde­­se pot­­ învăţă, dar e deosebire şi între dascălii care predau aceste materii, ca şi între elevii cărora li se ţin cursuri. Ceea ce are colegiul Sfântul Sa­va, pin tradiţie, în plus faţă de alte ,­ceea este preocuparea con­stantă a elitei profesorilor de însu­şirile vocaţionale ale elevilor, nu Sfântul Sava se ştie de mult că este inutil şi primejdios să înse­­mâ­nîezi ştiinţa fiz’eei intr'un spi­rit aplicat înspre literatură sau nu spre filosofare. Iar pentru a se me­naja vocaţia la Sfântul Sava, s’au făcut întotdeauna — şi azi se fac — sacrif’cii. Ar fi de ajuns să evoc timpurile de restrişte când am des­cins, ca Charles Bovary, în curtea tristă a acestei şcoli. Aveam o sin­gură haină şi vroiam să învăţ la­tineşte. Nu cunoşteam incă ora­şele României şi vroiam să rămân o noapte pe Acropole. Şi m’ara în­scris la secţia clasică a acestui li­ceu, singurul în care studiul lite­raturii greceşti nu se desfiinţase- M'a înscris d. Ştefan Pop, directo­rul care este şi astăzi acolo, tot atât de bun şi de, tânăr, cred eu. Şi întâmplarea a făcut să nu se mai înscrie nimeni în secţia clasică şi timp de patru ani, apo’, Colegiul m’a lăsat să stau singur în bancă, alături de profesorii mei, şi fiind f gurul elev înscris, am putut fi eu (în sfârşit) primul din clasă ! Când evoc orele mele cu mâr’l dascăli Q. Pitiş, apoi cu N. Pan­dele, apoi orele de biologie, cu d. Slăvcescu, digresiunile noastre de literatură comparată, ’nvocaţia din Odiseea pe care nici astăzi n’am ui­­tat-o, aceste amintiri mă consolează de toate privaţiunile unei copilării plină de greutăţi timpurii. Exista şi o societate literară a liceului, la care citeam poezii, ca un incon­ştient.« Sunt sigur că dacă naş fi cerut dela Colegiul Sfântul Sava să a­­profl lumânarea mea, n'aş fi cu­noscut nimic din ceie ce cunosc, viaţa mea ar fi fost alta. Este ceea ce vreau să spun: Co­legiul Sfântul Sava este o prede­­stinaţie. Au eşit de acolo oameni pen­tru toate profesiunile intelec­tuale, mima’ datorită tradiţiei că acolo se face apel la vocaţia elevu­lui, îna­nte de orice încercare, în­floreau castanii sub fereastra prin care sburau lamentaţiile Hecubei rosine de un elev tuns chilug şi ri­dicol lângă un profesor care semă­na cu Victor Hugo, în ultimii lui ani, iar când se termină cu Elina noastră, auzeam căzând castanele pe ba­lcon, ca studentul Munthe.„ Când ai atâtea amintiri despre via­ţa în colegiu, te poţi socoti bă­trân. D. Ii. Aznavorian, eminentul ad­vocat şi deputat, ca fost elev al colegiului Sfântul Sava, a vorbit nu în numele absolvenţilor de cam douăzeci , şi cinci de ani. A făcut un discurs inspirat despre­­misiunea colegiului de a forma ca­ractere „In lumea morală ca şi în lumea fizică nu te poţi răzimă de­cât pe ceea ce rezicta“, a spus d. Aznavorian­. Această idee semănată acolo, în .miji«'.ca’ elevilor, care ştiu să înţeleagă mai mult şi mai uşor decât generaţiile dintr’un me­diu ambiant inferior celui de as­tăzi, a determinat pe d. dr. C. An­­gelescu, ministrul Educaţiunii Na­ţionale, să intervină. S’a făcut apo­logia tocmai a ceea ce Colegiul Sf­. Sava a ştiut să ridice mai sus de­cât alte şcoli- S’a vorbit cu so­brietate, nu ca la Parlament. D­­Aznavorian a mângâiat in cele mai calde forme un ideal de umanitate servit de Colegiul Sfântul Sava şi pentru inspiratul patriotism care a iluminat cuvântarea sa n’aş şti să găsesc destule cuvinte bune. Tre­­bue să spun că atmosfera de fami­lie in care s’au comemorat două sute şi cincizeci şi şase ani de existenţă ai Colegiului nostru a fost de neuitat. Directorul a stri­gat apelul absolvenţilor de acum 25 ani. Mai mult de zece dintre cei strigaţi au murit în răsboiu şi asta a adăugat încă o notă de me­lancolie sărbătorii- Doresc cu toată puterea ca no­bilul lăcaş de cultură să fie trecut generaţiilor viitoare aşa cum s’a păstrat şi s’a reînnoit sub directo­ratul d-lui Ştefan Pop (tiranul fri­zurii mele !). Nu se poate stinge, nu se poate pierde tradiţia acestei şcoli. Ea cinsteşte prin vechimea ei, România, mai mult decât toate talentele care strălucesc astăzi în cuprinsul ţării. n­ossîîfiMS Daaszas Niciodată de prisos In fiecare an opera lui­­Mihai Emi­nescu se bucură de onorurile edituri­lor şi ale criticei. Nimeni insă până a­­cum nu a fost sorocit să aducă prino­sul de maximă înţelegere cuprinzătoa­rei opere a lui Mihai Eminescu. Nicii un etilic sau exegetul marelui rapsod nu­ deţine in manuscris toată opera poetului, gata numai, pentru a o da la tipar, D. Perpessicius a, făgăduit-o de­ mai multă vreme, şi se pare că o are gata pentru a o da la tipar. Comenta­tă, adnotată, cu toate variantele şi mo­dificările, opera lui Mihai Eminescu cere munca unei vieţi de om. Şi scep­ticismul nostru îndepărtează momen­tul, când in biblioteca fiecărui intelec­­tual se vor rândui volumele de proză, de versuri, de articole politice ale lui­­Mihai Eminescu. Până la ivirea luminoasă a acestui moment, opera lui Mihai Eminescu circulă fragmentar pentru uzul tineri­lor generaţii. Ediţia lui Titu Maiore­­scu este epuizată. Aceia a lui Scurta la fel, dar când găseşti câte un exem­plar pe la anticari, te bucură înfăţişa­rea techn­ică excepţional de îngrijită. Editura „Cartea Românească” răs­punzând unei nobile chemări culturale, a tipărit poeziile lui Edihai Eminescu, într’o ediţie pa care am numi-o popu­lară, dacă n’am şti că este complectă şi cu o­­ înfăţişare îngrijită. D. Gh., A­­damescu însărcinat de­­ Ed. „Cartea Românească” să facă rânduirea şi se­­lecţiunea poeziilor, a optat pentru o metodă cât mai didactică şi mai­ com­plectă.­­ Poeziile s’au tipărit din ordinea cro­nologică, aşa după cum le-a publicat Mihai­ Eminescu fiind încă în viaţă­. S’au tipărit şi poeziile postume, dar în înţelesul normal, socotind o poezie postumă, acela care a rămas în ma­nuscris şi după moartea poetului. A­­vem astfel, un volum aproape com­plect, bine închegat, în­ 206 pagini cu­prinzând 99 de poezii. Cu un singur lu­cru nu ne împăcăm: cu schimbarea or­tografiei şi a moldovenismelor, înţe­legem simpatia d-lui Gh. Adamescu pentru o anumită ortografie a­ Acade­miei Române, dar suntem fanatici îţi cealaltă credinţă, că Mihai­ Eminescu se ridică deasupra oricărei Academii, fie ea scrisă cu literă mare şi­­ popu­lată de distinse şi ceremonioase fosile. Moldovenismele­ fac iarăşi parte inte­grantă din­ sensibilitatea şi ambianţa verbală a poetului. D. Gh. Adamescu a încercat să re­­medieze această „corectare”, publi­când un glosar la sfârşitul volumului, dar prin aceasta, a înlesnit şi mai mult înţelegerea operei poetice a lui Mihai Eminescu. Cu aceste observa­­ţiuni sumare,­ credem că noua eddiune îndeplineşte un rost cultural. Liceenii, şcolarii, şi acei tineri­­ intelectuali cari vor să aibă poeziile lui Mihai Emine­scu intr’o ediţie complectă, vor gă** recomandarea noastră­­ întemeiată. Şi iarăşi, trebue să adaogăm, că ori câte ediţii se vor publica din poezele lui IMihai Emi­nescu ele nu sunt de pri­sos. Eminescu trebue să circule ca un adevărat abecedar poetic. Oficiul cul­tural al casei editoare trebue stimat., ' VNicolae Roşu Realitati naţionale şi abstracfii internaţionale Nu se pot nesocoti unele semni­ficaţii formulate şi­­impuse de Liga Naţiunilor Italiei, socotită de Sanhe­drinul pacifist de la Geneva ca o ţară agresoare. In primul rând, o solidară teamă a tuturor popoarelor în faţa unui nou răsboiu generali­zat, cuprinzând toate popoarele în sinistrul joc al morţii. In conştiinţa umană se vor fi profilat umbrele amintirilor de om­, se va fi­ cutre­murat acea dorinţă de viaţă în faţa spectrului unui nou războiu. Când fostul subsecretar de Stat în gu­vernul laburist, d. Dalton, a declarat unui colaborator al ziarului „Wiener Zeitung“, că interesele engleze ar fi trebuit lăsate deoparte pentru a se împiedica izbucnirea răsboiului şi dacă partidul laburist ar fi fost la putere, ei dădeau chiar Italiei Soma­lia britanică, — înseamnă aceste de­claraţii ce profundă adversitate are opinia engleză faţă de eventualitatea unui răsboiu, fie şi intr’un colţ obscur din Africa. Declaraţia laburistului Dalton re­­flectă starea de spirit a corpului e­­lectoral, adversitatea maselor en­gleze faţă de ideia răsboilui. Uşor de desprins ce restrâns loc mai ră­mâne pentru garantarea „statului­­quo“ în Europa centrală, de către Anglia. Pentru actuala configuraţie pontică a Europei centrale, Anglia nu ar jertfi nici măcar un singur sol­dat. Probabil că această dispoziţie sufletească a Angliei este prea bine cunoscută la­ Paris' şi de aici politica prudentă a d-lui Laval. Chiar G®r­­rnania, aşa de activă in politica ei de înarmare, ocoleşte ipoteza unui răsboiu şî toate sforţările 'diplomă-' ţi©! germane se îndreaptă spre • ■ o înţelegere cu .Franţa,r care continuă să rămână arbitrul raportului de for­ţe din Europă. Unanimitatea cu care statele au aderat la sancţiuni indică mai mult starea de­­spirit a popoarelor, opunerea faţă de ideia răsboiului, decât o adversitate pre­cisă faţă de politica unui stat cu necesităţi de expansiuni coloniale. Individual toate ţările recunosc situaţia de dramatica strâmtorare a Italiei, constrânsă tot mai mult să încerce o acţiune intensă de expan­siune colonială, dar colectiv statele au temerea unei complicaţii, finei extinderi a răsboiului. In primul mo­ment s’a crezut în severa aplicare a sancţiunilor,­­ dat­ fiind, îndărătnicia Angliei, pentru prima dată înfrunta­­tă, pentru prima dată indicațiile Londrei fiind nesocotite. Mai mult chiar decât interesele Angliei în Su­dan, grija de a nu încăpea pe mâi­nile Imn­ei lacul Tsana ce alimentea­ză Nilul albastru, stă orgoliul Marei Britanii, jignit prin atitudinea Ita­liei care nu s'a lăsat intimidată. Pentru a sancţiona un act de în­fruntare a prestigiului Angliei, ce se socoate un fel de intendent al­­glo­bului t greşirii, Italia urmează să fia pedepsită; de aici energica acţiune politică de aplicare a sancţiunilor. Autoritatea Angliei a determinat în primul moment executarea ho­tărârilor, ulterior au început unele răsgândiri, unele rectificări de ati­tudini. Mai puternice decât intimi­dările Angliei au fost interesele eco­nomice ale statelor. Au început de­­zertările de pe frontul sancţiunilor aplicate neînduplecat. Primul stat Canada, guvernul a desavuat pe delegatul său, a cărui solidarizare a fost socotită ca o opinie personală în ce priveşte aplicarea sancţiunilor. Pe urmă au început Statele­ Unite să analizeze sensul dat apelului gu­vernului ca industria americană să oprească de bună voe exportul pe­trolului în Italia. D. Ickes — secre­tarul de Stat al internelor — a de­clarat că guvernul Statelor­ Unite nu urmăreşte decât stricta aplicare a legii asupra neutralităţii, interzicând exportul de muniţiuni şi arme. El nu-şi propune să interzică exportul în Italia, al petrolului, bumbacului şi al altor produse, ci numai să împie­dice un export exagerat al acestor produs©. Intre timp, societatea pe­troliferă „Standard OII of New­ Jer­sey“, după cum informează ultimele telegrame, şi-ar fi asigurat din partea guvernului italian un monopol de 30 de ani pentru comerţul de pro­duse petrolifere. Convenţia intră in vigoare, în momentul în care Socie­tatea Naţiunilor ar fi hotărît inter­dicţia exportului de petrol în Italia, iată informaţii mult mai importante, mult mai hotărîtoare pentru econo­mia noastră naţională, pentru însăşi respiraţia financiară a Statului, de­cât toate informaţiile privitoare la comitetele executive ale tuturor partidelor româneşti laolaltă. Pe ziua de 25 Noembrie o delega­ţie compusă din reprezentanţii tutu­ror societăţilor petrolifere s’a pre­zentat guvernatorului Băncii Na­ţionale, lăsând un memoriu. Intre altele acest memoriu conţine toate datele necesare spre a lămuri de ce este necesar pentru industria petro­liferă să-şi apere debuşeul Italiei. O interzicere a exportului de petrol în Italia ar însemna să se înregistre­ze, pentru economia naţională, o pierdere de două miliarde de lei- Ci­tăm din acel memoriu: „Nu numai că bugetul general al ţării ar urma să fie greu lovit, deoarece scăderea încasărilor noastre va avea o re­percusiune asupra tuturor venituri­­lor­­.Statului prin micşorarea diver­selor impozite, reducerea fireas­ca a tarifelor de transport etc., dar Statul va mai avea de suportat şi o pierdere proporţional mai mare la redevenţele sale, pe care va tre­bui să le valorifice cu aproape 59 la sută sub valorificarea de azi, ceia ce ar însemna pentru Stat o pierdere de 200.000.000 lei anual“. Toate aceste pierderi pentru eco­nomia naţională, pentru necăjitul bu­­get al Statului român, înseamnă con­­tribuţi la politica sancţiunilor eco­nom­ice. Dar să admitem că Anglia s’ar hotărî să ne despăgubească, să ne acopere pierderile, aşa cum în 1915, spre a împiedica aprovizionarea cu grâu şi secară a Germaniei, cum­păra şi depozita totul în magazii. Să admitem că astăzi nu s’ar re­simţi deloc nici economia naţională, nici bugetul Statului, că totul ar merge normal şi am putea să ne ţi­nem de toate angajamentele luate la Geneva. Dar mâine, când chestia Abisinie! va fi tranşată, când totul va reintra în normal, care va fi situaţia indus­triei petrolifere — cea mai preţioa­să contribuţie la bugetul Statului odată piaţa Italiei pierduta pentru România ? Dar nu­ şî închipu© ni­meni că, în dramatica ei strâmtoare, Italia nu va lua angajamente — un monopol al petrolului concesionat unui consorţiu american — ce im­plicit vor însemna înlăturarea pe­trolului românesc de pe cea mai pre­ţioasă piaţă, cum o dovedeşte m© meniul societăţilor petrolifere. Şi pentru acest mâine să chibzuiască factorii de răspundere ai Statului român, acest mâine al realităţilor naţionale care n’au nimic comun cu ficţiunile internaţionale. O prevedere a avut d. N. Titules­cu atunci când a specificat ca o condiţie esenţială a aplicării sanc­ţiunilor la petrol, să fie toate sta­tele, membre sau nu ale Ligii Naţiu­nilor, solidare în aplicarea sancţiu­nilor. Dezerţiunile au început. Să avem prevederea consolidării unui debuşeu, fiindcă prosperitatea na­ţiunilor nu provine din naivitatea­­acceptării ficţiunilor." Pamfîl Şeîcaru Parada dezertorilor , spunem fără pic de satisfac­ţie, — o mărtunsim totuşi cu un melancolic orgoliu, din ziarele bu­­cureştene de dimineaţă, — româ­neşti sau minoritare, — „Curentul” a rămas astăzi singurul care mai sprijină cu aceeaşi îndărătnică în­sufleţire mişcarea de regenerare românească a avocaţilor creştini din Barou. Plecasem mai mulţi, — în fron­tul acesta al legitimelor restau­raţii etnice, dar unii au capitulat în drum, — alţii au început să pac­tizeze spre final, în clipa când se iveau mai prom­ţătoare zorile vic­toriei.Nu că mişcarea ar fi astăzi în declin,­­ ori mai puţin hărăzită isbânzii, dimpotrivă".... Dar stra­tegia adversarilor minoritari a născocit cele mai variate diver­siuni, pentru a fractura comuniu­nea energiilor româneşti. Am avut astfel deplorabila diversiune radical umanitară, dn­­polinată cu prezidenţia simpaticu­lui candidat Gr. Iunian, şi împănată cu atâtea profiluri dintre cari unele beneficiau de prestigiile onorariilor somptuoase, în vreme ce alţi can­didaţi mai obscuri nu aduceau de­cât aportul unei dezertări din lupta românească. A fost cea mai penibilă diver­siune: aceea a numelor româneşti coalizate spre a e sabota renaşterea românească, — aceea a somităţi­lor de bară conjurate spre a face jocul veneticilor- Un certificat de renegare, — iată ce a însemnat prezenţa pe această listă. Nu-i fe­licităm nici pe cei cari au născo­cit-o, nici pe cei câţi s’au pretat la funebra ei misiune. In faţa acestor triste manevre,— cohorta călăuzită de maestrul Is­­trate Micescu propune o listă de energii tinere şi de răspicate rea­lităţi, dominată şi aceasta de figuri foarte respectate, —­ fiindcă mă întreb care dintre figuranţii d-lui Junian ar sta alături de un Mari­­nescu-Bolintin ca integritate de ca­racter, sau care dintre somităţile obeze sau obscure ale acestei liste radicale ar putea concura în ştiinţă juridică pe un benedictin al drep­tului ca I- V. Gruia?... Dar aceste brevete de superio­ritate morală sau juridică importă prea puţin, astăzi, când în bas­ulă se pun doar virtuţile de românism ale candidaţilor. Dar aceste confruntări nu-şi mai au rostul, astăzi,­­ când votanţii vor fi chemaţi la scrutin ca la un examen, examen în care avocaţii Baroului de Ilfov vor avea să a­­rate ţării şi Neamului dacă alcă­­tuesc într-adevăr ordinul de elita pe care noi îl dorim şi îl presupu­nem. Noi, de aci, ne-am făcut dato­ria: le-am netezit­ suficient terenul, pentru ca reacţiunea lor româneas­că să devină posibilă, pentru ca voinţa lor românească să se poată manifesta. Nu vor avea nici o scuză, mâine, dacă nu vor fi fost prezenţi la a­­pelul nominal al tresăririlor româ­neşti. Fiindcă vor trebui să fie, Dumi­necă, toţi prezenţi la scrutin, ab­senţii vor fi dezertorii celei mai sacre cauze şi­ ai asaltului celui mai hotărîtor, de vreme ce este primul val de atac împotriva fluxului mi­noritar­ Prezenţi în massă, solidari şi de­cişi, vor trebui avocaţii să nu-şi risipească voturile, după hazardul simpatiilor de contencios, ci să sprijine toţi în bloc lista româ­nească, fie ea chiar în fizionomia ei generală mai puţin adipoasă de­cât repertoriul de granguri de pe invitaţia radicală! gerea materialului brut de obser­vaţii geografice şi date istorice, au­torul a inters că este vorba de a-i da un suflu de interpretare în ca­drul problemelor istorice ale înte­meierii şi a face din lucrarea sa o monografie vie, preţioasă pentru a înţelege structura vieţii populare de astăzi a unor ţinuturi Intere,­sânte ale noastre, valabilă senti­mentului istoriei simţului pămân­tului românesc. Este lucrarea cuiva cu dragoste de obiectul cercetării sale, fermecat de misterul însuşi pe care-l opune investigaţiei sale a­­cest obiect. Este apoi o lucrare de specialitate, un studiu de geografie care onorează universitatea noa­stră. Unde anume se întindea ţara Loviştei, care era întinderea şi ho­tarele ei, care îi erau drumurile, cetăţile, populaţia ei şi care a fost Nu vor face asta ca să ne facă', nouă plăcere. Nouă, voturile a­­­cestea nu ne­ procură alt beneficiu' decât o victorie, dar o victori©' pentru a cărei dobândire noi am stăruit, cu maximum de perseve­rență. Chiar după o înfrângere, ne recompensează suficient pe noi, — mai ales în ochii publicului româ­nesc, — numai evidenţa acestei fanatice perseverenţe. Avocaţii români din primul ba­rou al ţării, — iată cei cari vor fi discalificaţi de eventuala derută a voturilor româneşti. Ei vor fi dis­creditaţi, dacă vor pactiza cu mi­noritarii. Ei vor fi apoi tot mai brutal încălecaţi de aceşti venetici. Ei vor îndura verdictul discredi­tului, dacă se vor deroba, dacă vor ceda, dacă vor dezerta. Noi îi aşteptăm la examenul a­­cesta de românism, — care va fi astfel şi o paradă a dezertărilor- Ii aşteptăm, — le aşteptăm, spre a le consemna în văzul şi în auzul întregii ţări. lesi Diraaltffesse Pentru apărarea vStl­yfttfrli parlam­entarii din regiunile viticole au avut o consfătuire pentru a lucra în comun intru apărarea viticulturii. S’a hotărât chiar constituirea unui bloc, care îşi va începe activitatea imediat. Faptul este­­de două ori, îmbucurători întâi fiindcă parlamentarii îşi dau sea­ma că numai aşa pot lucra în camieră, grupându-se pe categorii, pe profesiu­nile lor; al doilea fiindcă viticultură, una din sursele economiei agricole, este în necesitate de a fi apăsată. Deputaţii care sunt podgoreni, care se izbesc întruna de defectele legii cu privire la viticultură şi care pe dea­­supră ştiu ce anume trebue să se în­cerce pentru a mări producţia şi a sus­ţine calitatea vinului, constituiţi in bloc, vor putea impresiona poate ceva mai mult guvernul. Neajunsurile şi nenorocita situaţie a producătorilor podgoreni, încep oda­tă cu criza agricolă în general şi odată cu legea hibrizilor care­ a coborât pre­ţurile şi calitatea vinului. . ■ Desfiinţată legea hibrizilor, au ră­mas prelungite efectele ei. Acestora li se adaugă apoi chipul rudimentar şi superficial de cultivare şi îngrijire a vi­ei care se practică în podgoriile mici ale ţăranilor care nu pot şi in mare parte nu ştiu să facă tot ce trebue pen­tru a menţine calitatea vinului. Legea nu s’a gândit la o protecţie a calităţii vinului. In această privinţă tocmai lip­surile sunt mari. Nicăeri nu scrie că o constrângere in folosul producţiei viticole loveşte în libertatea omului de a munci şi a trăi. Pentru ridicarea nivelului de pro­ducţie în calitate şi cantitate, statul are dreptul suveran de a impune norma de cultură după cum are datoria de a ajuta pe producători.­­■ Anul acesta preţurile vinului la faţa locului au ajuns o batjocură. Litt­ul de vin nou în regiunea Drăgăşanilor s’a vândut până la preţul de 2 lei. In acea­stă situaţie tot ce este sacrificiu pen­tru îngrijirea viei, pentru perfecţiona­rea producţiei devine inutil. Munca nu este răsplătită. Podgorenii aşteap­tă toamna pentru a preschimba, poli­ţele. Din vin nu se poate câştiga şi nu se poate plăti nimic. Mijloace de a-l păstra acest vin nu sunt, fiindcă totul este înapoiat din acest punct de ve­dere. Blocul parlamentar pentru apărarea viticulturii este o inovaţie parlamen­tară care interesează mai mult decât parlamentul însuşi. Ion Necula (Continuare în pag. ll­tt) Cine a citit­­începuturile­­vieţii romane la gurile Dunării” a lui Va­sile Pârvan, n’a putut să nu simtă, lângă erudiţia istorică şi, geogra­fică a ilustrului dispărut, farmecul adânc poetic al paginilor sale.­ Măr­­turisesc că, cercetând studiul d-lui Ion Conea, asistent la Universita­tea din Bucureşti, despre „Ţara Lo­­viştei” am văzut in afară­­de im­portanţa istorico-geografică a lui poezia ce năştea din evocările şi datele ştiinţifice, o sugestie origi­nală şi complexă în substraturile istoriei noastre. Lucrările de geografie istorică sunt la noi încă foarte puţine. O­ studiului d-lui Ion Conea este pe deasupra, unul din cele mai dificile în geografia noastră istorică. El inaugurează __ în ce priveşte metoda mai ales__o cercetare ne­cesară care va trebui adusă la în­­deplinire, asupra celor mai stră­vechi unităţi istorico-geografice ale ţării româneşti. Istoria noastră da până acum a putut arăta cel pu­ţin, rolul organic politic al vechi­lor „ţări”, dar acest­­rol ea­la bă­,­nuit mai mult. Funcţiunea acestor formaţiuni istorico-geografice n’a fost lămurită pe deplin, din cauză că ele înşile n'au fost studiate. Geografia sprijinită pe tradiţia populară, este chemată să aducă preciziuni noui în câmpul­ istoriei întemeierii ţărilor româneşti şi evu­lui nostru mediu. Studiile de geo­grafie istorică, făcute cu pătrun­dere, ingeniozitate şi fireşte cu a­­plicaţie şi cercetare pe teren, __ cu intuiţie a istoriei, — sunt chemate să deschidă importante capitole moarte din istoria noastră. Este ceea ce-ţi dovedeşte un stu­diu ca acela al d-lui Ion Conea. Departe de a se limita la strân. M«i jar de DRAGOŞ VRANCEANU 1 C0&1EA s ŢARA LOVIŞTEI, geografie Istorică SO hărifi, S5 planşe,fotografice şi indice ele nu­­şă locuri) Bucureşti, I­e reprimeria Naţională SSS5 funcţiunea istorică a acestei ţări, sunt întrebările care şi le pune d. Ion Conea. Noi ne­ oprim, mânaţi de curiozitate asupra lor, fiindcă, întâi, cunoaştem ceva din frumu­seţea văilor şi munţilor care închi­dea această ţară străveche, fiind­că satele de acum aduc aminte, şi sunt aceleaşi ca cele de pe atunci, c_ şi dacă în documentele oficiala de azi şi in ştiinţă ţinutul acesta e mort, in conştiinţa populară el oferă încă bazele unei intuiţii a desfăşurării istorice a poporului nostru, in conştiinţa populară e­­xistă diferenţieri istorice care au perfecţionat diferenţierile origi­nare de structură ale ţinutului. Cercetarea modernă de istorie şi geografie istorică românească nu­ poate fi orientată decât într'un

Next