Curentul, ianuarie 1936 (Anul 9, nr. 2841-2871)
1936-01-01 / nr. 2841
rftKDl il Ho. 2841 3IBUOTEC* „ASTRA« S 1*1 U í»ACIlJVl LEI romeîenl omului nou oaptea anului nou nu schimbă din rosturile unei lumi, deviată linia de evoluţie finul uL tem dela un an la altul, iară producă nimic excepţional iu nostru, sa auuiai pnntrio I iluzie ajungem la credinţa iecare dată, când se include 365 de zile, ne aflaui ia t tie de unde începe o via lin realitate, resorturile a- Ivieţi sunt adânc inapte in in pământul care ne creşte ângele rasei care ne asmute nulţi ani inainte de război u, calm şi senin, neturbu gândurile ascunse aie orgo- I se strecura liniştit aproape bre seară prin pieţele puliţesate de lume, aluneca pe lă mai puţin sgomotoasă şi firâzător in redacţia publică „Lahiers de ui ijuuume iie ar fi bănuit că sub haina stă a acestui om care trece 60 de ani se ascunde propaulul nou, Prometeul care ara fi turburătoare şi adânca llui treat de fantazia sa? Geerorei a prevăzut totul. Imagini a cumulat cu aprindere faptele care trebuiau să devinaflarea noului om. Daorges Streis*ar fi împotrivitului care-l depăşea şi pe el toţi ceilalţi oameni, ar fi fost piator de baricade, uu ora mulţimi, la tribuna unui [ient ar îi profifdUnt mesaspreţuind gloria momentului modest şi indiscret G;’a retras in viaţi conjugală |uţile căreia se atât si & proceda-'- metric la I i-ea uma--L potu ^‘’’care se 'e biologia şi«~ formeie de tare aie omului nou. :Hd care l'au văzut în ulița existenţei sale pămăa-I iscipolii săi, Edouard Bert, Haievy, Jean Vanot, etc. au minuţiozitate ultimele lui I despre soarta Europei. Resdorinţa maestrului elevăt să treacă cei zece ani şi care a trecut ne-a ade unde răsare un Sorel oral, realizat peripat tocmai ca un profet care [pilduiască pentru înţelegetre a lumii gânduri lăsă’o cunoaştere a destini! o taină a carei cale scapă de rând. Ne spune Jean cartea lui JPropos de Sorel’’ (Ed. Gallimard in anii care au precedat Georges Sorel prevăzuse Jiropa se pregătea de razangajată pe panta unuiarmat, care pentru dânsa o raţiune istorică, treiacă la prăbuşirea Roma- I la triumful marxismului. o întrebare, de interlop la Jean Vanot, in Octom- Georges Sorel răspun- Europa este prin excelenţă cataclismelor războinice, sunt imbecili care ta*egile elementare, sau ipotac demagogie şi trăesc lunile lor... Pentrucă Eulocuită de o mulţime de inlPun chip straniu sunt unele cu altele, şi prin I lor imediate, şi prin obi~ prin ambiţii", — pacea ire anormală. A trecut |i in lumea nouă care s a tractatul dela Versailles I inte contradictorii izvodeţiile şi din lecţiile lui marginea unui dialog 1921 Jean Variot adaogâ: aiul său de lucru au taskurile extraordinare lam in Rusia si in Italia: opuşi, Lenin şi MUsso- I reprezentanţii doctrinei (pag. 53). Paseismul ta la începuturile sale. târziu, in Octombrie ,olini tace marşul asu- Sorel preconizase aci ctâ: violenţa. Zece ani când Ducele şi-a povese, a pronunţat faimoasa ace sunt, eu datoresc Sorel!...” cunoască rezultatele fascismului. Georges i-a renegat elevul In al I vieţii sale, Georges Sot încă prilejul să-l alussolini de omagiile rituale. La drept e! nu vedea decât două căi pe care trebuia să meargă Europa: fie pe calea marxismului sindicalist debarasat de socialismul parlamentar, care-i emasculase conştiinţa războinică, fie pe calea reacţiunii fasciste care prin Mussolini stabilise legătura dintre nailonal şi social. Din pricună aceasta, pentru că a prevăzut şi a cioplit biologia omului nou, Georges Sorel s a bucurat de omagiile postume ale ambelor tabere. Nu se pune problema cui îi aparţine şi cine îl poate revendica ntegral. Pierre Lasserre a văzut şi Georges Sorel un teoreticiaiu al imperialismului’. René Johannet în »filoge du burgeois français" (Ed. Grasset 1924) a scris un patetic panegiric pentru acela care, deşi sindicalist şi revoluţionar, ba chiar tocmai pentru aceasta, a salvat burghezia prin filosofia violenţei de neagra îndobitocire a democraţiei Pesimist în concepţia sa despre viaţă, neîncrezător în ideia de progres, entuziast atunci când descoperea fluxul creator al inteligenţii Georges Morel este antidemocrat, anti-parlamentar şi prin aceasta destinul operei sale se impune stăruitor şi cu necontestată autoritate în faţa viitorului. Dacă ar fi avut numai pe aceşti doi elevi, pe Lenin şi pe Mussolini, care au recunoscut integral valoarea teoriei sale izvorâtă din cunoaşterea aprofundată a istoriei popoarelor europene, şi încă avem credinţa că Georges Sorel este prometeul omului nou. La această răscruce, destinul Europei se întoarce către profețiile lui Georges Sorel. -'-Try-Ti-T” Nicolae Roşu Yesidis, adoratorii dracului Ca orice final de leat, şi amurgul acestui an strânge prin gospodării pe oameni în jurul cămînurilor , se întorc pretutindeni cu privirile spre vatră şi cei mai neastâmpăraţi pribegi, — nevoia unui ungher de reculegere şi de intimitate vibrează în sufletele cele mai vagabonde. Din umbra afectuoasă a perdelelor, părinţi şi copii privesc afară plini de compătimire în urma drumeţilor stingheri de pe uliţă , mai dureroasă decât sărăcia, în aceste zile de regăsire a interiorului familial, apare izolarea sbuciumată a omului surghiunit din colţul lui natal, osândit să-şi târască existenţa de nomad sub ferestrele celor fericiţi, cu tâmplele desmierdate de lumina lămpii prietenoase. Şi sunt atâţia exilaţi ai destinului, şi dincolo de orizonturi pribegesc atâţi anonimi pelerini, navigatori a dorului de îmbogăţire unii, alţii atraşi de pitorescul ţărmurilor sau al arhipelagurilor !«, fiecare cu nădejdile şi cu bucuriile lui, — sunt poate toţi mai mulţumiţi şi mai mândri de agitata lor existenţă decât noi, sedentarii unui obscur petec de ţară. De plâns, la capătul atâtor variate hoinăreli, nu este poate niciunul. Niciunul, afară de unul singur, căruia viaţa ar fi trebuit să-i fie itinerar triumfal de recompense, după splendidul omagiu cu care îşi cinstise Neamul Patria şi rasa ; şi totuşi astăzi, în clipa când şi cei mai amărâţi îşi regăsesc la cămin o linişte şi o reculegere, colonelul Lindbergh este condamnat să cutreeze valurile Oceanului în căutarea unui invizibil liman, sub porunca unui verdict de tortură, mai cumplit decât cel mai feroce şi mai înverşunat blestem. Pribeag în largul apelor, in tovărăşia soţiei şi a copilului său adorat, a cărui viaţă este şi ea ameninţată de misterioasa conjuraţie a asasinilor. Surghiunit pe nemărginirile străvezii, ocrotit de orizonturile largului, el, prinţul necontestat al acestui Ocean, soldatul care a smuls cea mai splendidă cunună pentru galeria de trofee a Statelor-Unite L. Fără voia sa, prin vina împrejurărilor şi a compatrioţilor, omul care continentul nostru doare pe cel mai a procurat Patriei sale cele mai en_. FN „ • . _ _ • j. r i • I illnmadî ÎS nririint tiAcni ned necesitaşi. Deci pe cei din Irak mai puţin. In consecinţă armata a fost bine utilată şi instruită, mai ales instruită pentru că o bandă in uniformă nu devine o armată numai fiindcă i se dau arme, ci numai prin arma invizibilă a disciplinei. Ei, dar Yesidişii nu mai voiesc să facă armată! Din partea unor adoratori ai dracului pare niţel cam paradoxal faptul că nu le place militarismul şi că sunt pacifişti! Dar acest aspect nu ne interesează. Fapt este că Yesidiţii refuză să mai dea Irakului recruţi. In mod automatic, Irakul a organizat o expediţie de pedeapsă, de stilul cel mai energic şi au trimis pe lumea cealaltă pe toţi discipolii deşeului, să ia lecţii de engleză. N’am să fac apologia acestui gen de represiune, sunt un om care gândeşte altfel decât indexul statistic al gândirii contimporane. Dar mă întreb: ce soluţie va da Liga Naţiunilor problemei yesidişilor? Liga e sensibilă la sânge. In definitiv, oameni sunt si discipolii Dracului, nu? Se mai pot ucide oameni iin zilele noastre?!... Hai, zău. Să ne devotăm şi Yesidişilor, că pe Abissinieni i-am turtit cu proiecţia noastră latină ! Romulus Diana . Nici eu nu ştiam până acum câteva luni ce sunt aceşti Yesidis sau Yesidi. Dar mă aflam odată frânt de oboseală, in salonul corespondenţilor presei streine, la Societatea Naţiunilor, când întâmplarea mi-a pus sub ochi un raport asupra situaţiei Assyrienilor oprimaţi in Irak, cari după cum se ştie, au trebuit să cânte refugiu dincolo de frontierele naţionale, atât de teribilă a fost represiunea elementului naţional. Atunci am aflat că lumea trebue să se otrăvească şi pentru aceşti yesidis, aşa cum se otrăveşte pentru Ethiopieni, Yesidis sunt o sectă religioasă care adoră pe Dracul. Da, da, fără nici o glumă, aceştia adoră pe Dracul şi sunt cetăţeni minoritari ai Irakului. Acum, de bine, de rău, Irakul se resimte de protecţiunea britanică. Am văzut anul trecut la Ankara, cu prilejul unui meeting aerian, o parte din flota lor de aeronave, care mi -a părut formidabilă. Irakul aparţine unei rasse de culoare, dar foarte războinică, importatoare de cultură din toată Europa, mai ales din Anglia, aliată de preţ a Turciei, cu au cuvânt o naţiune admirabilă in multe privinţe, capabilă să vadă şi să judece inferiorităţile albilor, dar aliată cu albii pentru că fascinaţia culturii europene a pătruns bine ţara. Lucrurile mergeau cum mergeau până acum doi ani. Criza prin care trece VAS. — Ei, frate Hațiegane, anul ăsta pe eise mai sorcovim, ca pe Mani?» ș Mphalache i-am sorcovit tot anei. Apoi eu zic să ne sorcovim refîproco... Deportaţii progresului tuziaste omagii îi pricinuieşte astăzi şi cea mai acuzatoare inculpare. Sub privirile întregului univers, — fiindcă nu vrea să-şi vadă şi al doilea prunc masacrat de bacdeţii atotputernici — colonelul Lindbergh evadeazâ spre zări mai ospitaliere, renunţând cu oroare la conforturile unei civilizaţii care se mărturiseşte incapabilă să-i cruţe căminul de teroarea brutelor ucigaşe. Este, în acest tragic surghiun, cel mai răsunător rechizitoriu pe care şi-l semnează singură prestigioasa întocmire industrială a Statelor Unite. Nu există pamflet, nu există invectivă, nu există uuragiu in stare să stigmatizeze civilizata de a vântură, mai magistral decât acest exod al celui mai curagios ,și mai aclamat dintre fiii Americii. Curagiul exaltat de pilot, până la eroism, este insuficient pentru a înfrunta bestialitatea tâlnărească a anumitor compatrioţi, aclamaţiile unei vaste părţi din Naţiune sunt neputincioase să neutralizeze hidoasele sentinţe ale asasinilor toleraţi de cea mai galonată poliţie. Din bezna lor suverană, gangsterii ordonă şi execută, iar căminul celui mai răsfăţat dintre eroii performanţelor, în ţara marilor recorduri, se preface într’o temniţă de tortură: spre a fugi de eşafod, colonelul Lindbergh se expatriază cu spaimă, strămutându-se de pe un bastiment pe altul cu groază de halucinat, cel, care a înfruntat singur negurile ostile ale văzduhului, uraganele înnaltului, urgiile slavei... Să fie vorba de un Cresus oarecare, — ce! astfel urmărit pentru a fi jefuit, să fi fost un magnat industrial, vreun rege a! pneurilor sau vreun satrap de trusturi, — mintea noastra şi-ar mai fi explicat sadismul bandiţilor. Dar cel exilat din cămin şi din patrie este un atlet tânăr şi generos, un campion al virtuozităţii sportive , şi măcar asta ar fi trebuit să-l absolve de urgie, în ţara în care banditismul a fost rafinat de gangsteri până la un grad sportiv. In colonelul Lindbergh s-a întrupat energia tenace a unei rase tinere şi exuberante, orgolioasă de isbânzile maşinii pe care cutezătorul pilot o călăuzea la o atât de splendidă victorie , şi iată că tocmai progresele acestei maşini se întorc Împotriva atletului care a ilustrat-o mai eloquent, şi iată că tocmai excesul acestei exuberante energii se întoarce împotriva celui care a întrupat-o, înainte ca ea să fi fost atât de monstruos aplicată în domeniul jafului şi al crimei. Căci aceeaşi frenezie de forţă rare sta la obârşiile giganticelor carteluri şi la temeliile maiestuoaselor buildinguri poate fi descoperită şi in asalturile pirotehnice ale gangsterilor înverşunaţi împotriva copiilor inocenţi. In măsura în care a captat forţele externe, civilizaţia industrială a sălbatecii instinctele lăuntrice ale omului, domesticirea energiilor naturale, — cu tot mai grandioasa desvoltare a ştiinţelor mecanice, — s'a compensat cu discreditarea disciplinelor morale, pe cari nu mai sunt in stare să le reabiliteze toate predicile puritanilor. In patria crimei şi a ku-kux-klanului, un erou naţional poate îi spoliat de cămin şi de copii, văzându-se în acelaş timp şi insultat de publicişti pentru delictul de părăsire de post, se pare că datoria supremă a unui părinte, în acest climat de omor, este să-şi men-1 Spirituală şi fizică a ţină pruncai în bataia mitralierelor. __0 asasinilor, expunându-i caznelor Si Y5af'. ^!tie ,nf 1”cer gloanţelor, întru împlinirea unei o-1A* 1 sânde fatidice.« Ca o augustă şi orgolioasă civilizaţie să fie desonorată de asemenea suplicii, — este ceeaee trebuie sa dea de gândit celor cari mai cred că maşina a îndepărtat pe om de barbarie. Caravana colonelului Lindbergh, — acest deportat al progresului, — dovedește că epoca dumpingurilor industriale nu găzduiește mai multă omenie decât epoca hoardelor. Pamfil Şeic^iTM 19 Numărul de anul nou a fisarului URENTU apare Zerouri 1 Ianuarie, la orele obicinuite Acest număr va cuprinde 20 pagini cu un bogat material literar, politic etc., și se va vinde cu 5 lei at InsemoarMe îjeimî iaelffer Iar io cimitir«ea de JOACHIM BOTEZ cine m’a strigat de două ori pe nume?... Glasul care îmi cântase în leagăn şi care acum amuţise colo, la câţiva paşi, sub povara ţărânii şi a tufei de lemn câinesc... Am tresărit. Nimeni.. La ceasul acela de amiază Caldă, cimitirul adormise şi el. Numai o cârtiţă ridica lângă trunchiul unui roşcov sălbatec un muşuroiu de pământ proaspăt ca ciocolata Acum, in dimineaţa asta de Decembrie posomorât, cu vânt ţiuind ca o cucuvea in clopotniţele vinete, cu picături de ploaie reci ca nişte unghii de mort, cimitirul unde am glumit cu groparii, cu mo? Dinu, candelarul rânced ca un bur»aicii «ale...Dar cum dormitm», duf «le indelejea, cu baba călina De la fereastra unde ma aşez să scriu, peste acoperișuri sărăcăcioase, dincolo de un calcan fumegând, printre salcâmi chelboşi ce-și mai tin ici-colo câte-o frunză, se văd desluşit turlele vinete de la biserica Sfântului Haralambie izbăvitorul de ciumă dar nu şi de tristeţe... Ziua e întunecată şi jilavă ca ghizdurile unui puţ pe care stă de vremuri mâzga cenuşie, lungau paltonul şi o pornesc către cimitirul unde stau de pază cele două turle, unde am pribegit atâta, şi unde intr'o dupamiază de August, am aţipit lângă o căpuţă de fân citind pe cartea la Heredia versuri in filigramă de argint închinate umbrei REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Palatul Nifon str. Doamnei 1, et I Redacţia 3-4088, Administraţia 3-4083 Secretariatul şi Provincia . . 3-4CSS Cabinetul directorului . . . 3-4084 ABONAMENTE: Lei 700 pe an; 380 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, instituţiuni şi Administraţii Publice Lei 1009 anual; pentru străinătate: Lei 1700 pe an ; 900 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele incep la 1 si 15 ale lunei. Taxa poștală plătită in numerar conf. ord Dir. Generale P. T. T. nr. 55740/929 -{ Mănăstirile isucovinei A venit la mitropolia Bucovinei domnesc cel mai reprezentativ al un prelat a cărui capacitate de rasei? Cine merită insultă și injumuncă, dar mai ales a cărui puiru: statui, obienile culturale, opinia publica? Ne-am bucurat de vorbele auzite în gura mitropolitului Bucovinei. Avem încredere în promisiunea care nu este numai o promisiune. Cultura acestui prelat, la înălţimea energiei sale, la înălţimea puterii sale de a asana şi a organiza, adaugă încrederii noastre, grăuntele certitudinii absolute. Deaceia nu un apel conţin aceste rânduri, ci o constatare anticipata. Dragoş Vrânceanu tere de organizare este de-acum cunoscută in toată ţara. In timpul cât a fost conducătoml sufletesc al episcopiei fiorinului, mitropolitul Visarion a înfăptuit lucruri care uimesc, care bucură pe cei ce n’au pierdut nădejdea că această rasă mai posedă încă oameni, şi oameni întregi, ca spiritualitate şi ca faptă. Ceea ce a rmas, de pe urma fostului episcop, în reşedinţa eparhiei, la Bălţi şi în cuprinsul eparhiei fiorinului — în organizarea vieţii preoţeşti şi spiitual-religioase — va fi, pe mul timp, semnul celei mai frumoase energii naţionale şi ortodoxe pe care au putut-o vedea Basarabenii de pe acele locuri. Când a ajuns mitropolit al Bucovinei, episcopul Visarion, ne-a dus gândul imediat — între atâtea altele care sunt de făcut în Bucovina — la starea deplorabilă a celor mai preţioase monumente de arta şi monumente istorice pe care le avem în cuprinsul ţării, la mănăstirile din Bucovina. Ştiam spiritul şi metoda de lucru a noului mitropolit, o văzusem, în Bălţi, timp de mulţi ani, de aproape. Vedeam de aceia, fără putinţă de a mă înşela, salvate din capul locului mănăstirile voevodale ale Bucovinei. Nu m’am îndoit nici un moment că, la primul prilej care i se va oferi pentru a vorbi de progresul său de păstorire, mitropolitul Bucovinei îşi va aduce aminte, va avea în vedere starea în care se află bisericile şi monastirile istorice din noua sa eparhie, şi remedierea detestabilei întreţineri materiale a acestor monumente. Nu m’atri înşelat. Puţine zile înainte de sărbători, cuvântând la congresul preoţilor bucovineni dacă nu mă înşel — mitropolitul Visarion a arătat că prntre grijile sale cele mai urgente este aceia a unei mai bune păstrări a mănăstirilor sale. Cine n’a văzut aceste mănăstiri, începând cu locaşul de odihnă a! lui Ştefan Voevod, continuând apoi cu Suceviţa, cu Voroneţul, cu celelalte? Cine n’a simţit fiorul subtilităţii viguroase a artei lor, aerul de evlavie profundă, de reculegere legendară pe care o respiră în rusticitatea şi preţul lor artistic excepţional? Cine n’a înţeles creaţia artistică a unor veacuri de putere rasei moldoîncercat să pătrundă taina ortodoxismului nostru latin, în forma originală cu totul a acestor monumente? Cine apoi n’a văzut crima laşă a neglijenţei contimporate, a spărturior zidurilor iar boitele aproape să se dărîme, în fresca ce se şterge sub mucegaiul infam al delăsării? Cine n’a înjurat Comisia Monumentelor istorice? Nu poţi să vizitezi mănăstirile din Bucovina, aceste monumente între monumentele ţarii, fără durere şi pesimism, fără să simţi în întregul ei, în adâncimea ei, decadenta, şi disoluţia simţului naţional —- al valorilor naţionale — care atacă baza spirituala a societăţii noastre contemporane. Avem o arta — ne-o descoperim — ne-o admiră şi ne-o definesc, cu precizia lor metodică în studii vaste de istorie a artei străinii — şi, toţi la un loc, stat, oficii culturale şi oniune publică, tolerăm o lentă dezagregare a acestei arte legate de sufletul eroului Destin autonom Să ne ferim de a bate câmpii, interpretând prea aavunt şi prea subtil sensul scrutinului de la Palais-Bourbon care a restituit d-lui Laval încrederea şovăelnică a parlamentului, pentru cei cari cunosc atmosfera Parisului politic, ca mărăcinitul influenţelor personale, cu jungla culoarelor legislative, cu hăţişul atâtor intrigi şi capcane, — o majoritate de 20 voturi nu înseamnă decât capriciul unui providenţial Moş Crăciun".... Dorul celui mai pur hazard, In ţara în care democraţia poate smulge acestui hazard deplasat mult mai serioase de voturi, s’au pomenit doar acolo fluctuaţii de zece ori mai masive, intre un scrutin parlamentar şi altul!... Astfel încât este cuminte să ilicităm pe beneficiar pentru noroc,ucându-l să nu apuce prea curând un ceas atât de penibil ca acesta!... Căci a fost un hop foarte accidentat, şi tocmai in calitatea dificultăţilor stă semnificaţia reală, edificatoare și profundă, a votului din Camera francesS, Mcbritatea ie ^20 yr'rri **•'. semnează nimic. In asemenea împrejurări, iscusitul Briand ar fi avut o vorbă: ^Douăzeci de voturi, majoritatea.« Sunt Si aşa 19 prea mult!'’ Numărul voturilor nu contează. Contau insa enorm argumentele sentimentale ale asaltatorilor, — conta abundenţa reproşurilor republicane şi avalanşa musticilor laice, democratice, umanitariste. Era in joc mistica regimului. — esenţa radicalismului şi a radical-socialismului internaţionalist, furios că politica externă a guvernului Laval profanase sacrele decaloage ale Genevei, acordând o primă agresorului... Normal, dintro Cameră republicană, intr’o republică radicală. — ar fi fost ca guvernul Laval să se prăbuşească sub flecături, escortat de neîncrederea a peste 400 de intransigenţi ai mimicei internaţionaliste. Am apucat, doar, atâtea guverne puse în minoritate la Palais-Bourbon pentru culpe insignifiante!... Când ştii cu ce faciltate sunt răsturnate unele cabinete, şi în patria isteţilor timonieri de coridoare, __ este intr’adevăr un miracol că guvernul Laval s’a putut măcar PREZENTA in faţa juraţilor legists. fori.« Dar minunea prezentării s’a dublat cu miracolul succesului. Şi cu o expticaţiune comună, ambele: cat sunt radicalii de sectari, cât este de năucă democraţia, ea tot nu poate uneori împiedica pe deputat să remarce că votând in sensul superstiţiilor de club face mai mult jocul străinilor decât ispravă naţională. In speţă, au simţit republicanii nevoia de a nu se lăsa de data aceasta manevraţi de interesele britanice. Destin autonom pentru continentul acesta european, cu care Anglia îşi recunoaşte atât de puţin solidarităţii Iată suverana semnificaţii a scrutinului francez. Ion Dimitrescu ■ÄSxsssBa asp ontinuare în pargalla) !afumătoarea morţilor, mică şi uscată ca un muc de iască, cu gardistul pântecos, cu obrajii ca gogo. : şarii din geamul cârciumii de peste drum, e de o tristeţe cu adevărat funebră. Nimeni... Nici Negoiţa, cerşetorul gras de la poartă, nici negustoreasa cu rănile şi prescuri, nici paznicul... O apuc pe aleea cea mare unde glădiţele crunte se sbat în vânt ca nişte gângănii hidoase. Retezate crunt cu toporul de coroana lor bătrână, trunchiurile au făcut în vârf câte o umflătură din care lăstarii fragezi au dat subţirei şi strâmbi ca nişte picioare de păianjeni încremeniţi cu burţile în sus.. Când nu mai au lemne, nici scânduri putrede de cruci ori de coşciuge, groparii iau drugul cu belciug de fier dela hârdăul de cărat apă şi fac măcel printre ramurele îngheţate. Dintr’o zburăturâ, cad grămadă la pământ ca cleştarele dîntr'un policandru, afla ce scriu aici, într’o bună z! m’or otânji şi pe mine cu drugul de la hârdău. Aşa mi-am făcut de lucru cu unii tovarăşi din breasla dăscălească... M’aşez zgribulit pe laviţa unde astăvară citeam spovedaniile hi! Rilke, şi mă gândesc la dojana lui nenea Ruse, om bătrân şi Încercat în ale dăscăliei... „Ei, aşa'mi place!... îmi spunea el cândva pupându-mă pe amândoi obrajii. Bravo !... Bine că te-a pus dracu să te laşi de scriiturile alea. Te luase lumea la ochi ca pe o oaie capie... cine te punea, mă băete, să scrii ba ca aşa, ba că altminteri despre şcoală ?... in loc să zici boda, proste că ţi-ai găsit şi tu Un locşor ca firele de paie pe apa unui râu grăbit, cum ar zice Seneca... Uităte la mine. Am tipărit eu în viaţa mea măcar o slovă?... Ai văzut tu in casă la mine alte cărţi decât terfeloagele de pe care îrai făceam recţiile?... Şi slavă Domnului: leafa şi stima tutulor nu m’au părăsit! -vV Dar ce-am eu cu groparii!... De-or niciodată!..." Dar cum stăm ghemuit pe laviţă rumegând mustrarea Înţeleaptă, priveam mereu o biată candelă da tinichea ce abia îşi mai pâlpâia lumina, şi mă gândeam la cătunul cela oropsit Unde între păreţi ingheţaţi şi pustii luminiţa învăţăturii işi trage demult sufletul 4i Nenea Ruse are poate dreptate. Dar el nu-şi dă cu socoteala de ce m’am poticnit cu pana. El nu ştie de pildă, că Bahunin, ia temniţa fiind, redacta zilnic în minte o gazetă cu tot materială“ dela piima până la ultima paginâ... Că beţivul de Verlaine păstra sub duşumeaua celulei dela Mons o sticluţă de cerneală şi o surocă despicată la vârf Pe mine rr‘lU doborât insă pricini mici f urâte. Poate fiindcă, dela o vie, am locuit prea mult pg un tricdor infect de etaj, in vecinărea lui Bombonel... Bombonel