Curentul, mai 1936 (Anul 9, nr. 2990-2990)

1936-05-31 / nr. 2990

Statul împotriva Statului Este păcat că nu s’au gândit organizatorii .,lunii Bucureştilor“ să ne ofere, în „expoziţia satului", ci o gospodărie din Hunedoara, sub splendoarea astrală, — parfumată cu miresmele mititeilor şi patricienilor de pe grătarul restaurantului vecin, — am fi avut prilejul să contemplăm un cămin pustiu și funebru, animat de schelete învestmântate în soirente și de prunci schilozi sau rahitici. Pe frontispiciul bordeiului am fi silabisit • „Casă de muncitor dela uzinele Statului din Hunedoara, — căruia nu i s’a plătit de trei luni salariul". Acum dacă vă cruciţi că pot fi astfel osândiţi foamei şi desnădejdei lucrătorii uneia din cele mai active uzine ale Statului, aflaţi şi pricina pentru care administraţia şantierului nu ajunge să-şi plătească salahorii. Avuţiile miniere ale Statului, la Zlatna sulfatul de cupru, aurul la Baia Mare, la Hunedoara fonta, — sunt concentrate peste munţi în aşa-zisa RIMA, Regia industriilor miniere din Ardeal. Cam cum merge gestiunea acestor industrii, veţi afla dintr’o foarte eloquentă şi edificatoare aventură. V’o povestim cât mai laconic, fiindcă nici revolta nici invectiva nu-şi mai are rostul atunci când scandalul atinge asemenea relief de paroxism. Se făcea deci că Uzinele Comunale Bucureşti aveau recent nevoie de unele tuburi de presiune, pentru canalele colectoare. Se prezintă la licitaţia legală şi Uzinele din Hunedoara, oferind aceste ustensile municipale la preţul de lei 9,50 kilogramul. „Scump”, — face administraţia U. C. B. i.i i» $■? rai 7tvJ- «A Comuna (şi întă cea mai municipală dintre comunele tării,_capitala) refuza deci marfa oferită de industria etatizată. Statul, aşadar, nu satisfăcu pe Stat. Până aci, nimic prea extravagant. Preţul pitea fi excesiv. Ori fonta putea fi ptredă. Ori tuburile puteau să nu aţe diametrul cerut, nici suficient du uretral... Se întâmplă îşă că aşa, ca din rtâmplare, înd£ă după respingeea ofertei, se prezintă la U.C.E. u o ofertă conorentă industriaşul Rieger dela SitM: căpitanul acetdAfeUzină 5* ie demersuri prouri de pesiune pentru calectoare * prețul de lei iilogramul fsa dar cu doi Iei mai scump 4 uzinele Sttului. Pentru ace-limat fa! ^oferta d-lu Rieger este apro■' *1 !f . , Prin :e miracol persua- Graţie pror insistenţe?... Tu spu?i doa că era vorba de tuburi de presine: d. Rieger s’a dovedit expert n presiuni. Şi mai spusesem că ferea canale colectoare: a utiliza omul itinerariul potrivit, — palurs subteran, prin canalele colectore ale administraţiei municipale. Acum, episod suav al anecdotei: îndată după aiudecare, d. Rieger debarcă la Hunedoara şi ţine domnilor dela una Statului următorul speech1 ,d răgii moşului, cu fontă şi tuburi n alea cerute de ,U. C. B., — drit să vă spun, — n’aml... Aud cvoi fabricaţi asemenea drăcii. I v’ar tenta să vă iau tovarăşi la furnitură?... Voi aduceţi marfa, • eu aduc contractul Şi preţul avitagios, obţinut de mine: 11,50 leile kilogram!*... De la etapa aeasta, povestea asta de scandal de misiţie începe să devină confii: uzinele de la Hunedoara au fo încântate să obţină şi aşa colinda, — chiar prin circuitul cu ocoşi cu filodermă al protectorului Ager. Ocrotitorul Sibiu şi-a încasat comisionul furnitură, mutilând şi bugetul C. B., — obligat să plătească un scump tuburile,— amputând şi bneficiile industriei (de Stat!) de la Hunedoara. U. C. R şi-a consacrat odată mai mult merite de serviciu public , grevând materialul adjudecat (în contul ditribuabililor consumatori, fireşti) cu sperţurile ce vor fi trebuit ptite pentru ca licitaţia împiedicat la preţul de lei 9.50 să fie parată la preţul de 1.1.50 lei.... Iar Uzinele ( Stat) de la Hunedoara au cules aventură un suprem Invăţămân nu-şi închipue că, fiindcă sunt ale Statului, ar fi cumva scutite de obligaţia de a recurge la serviciile unui samsar, atunci când se prezintă şi licitează la comune, judeţe sau Stat!... Acolo, la Hunedoara, poate fi această industrie tot ce vrea: instrument de echilibru social (prin numărul mare al muncitorilor folosiţi în ateliere), izvor de venituri pentru tezaurul public (prin exploatarea minereului socializat de Stat), administraţie publică dornică să fabrice piese de canal necesare progresului edilitar. Când este însă vorba să se prezinte la examen la U. C. R, oferta Statului are nevoie de girul, de ocrotirea, de misiţia seniorului Rieger! Veţi obiecta, negreşit: „Bine, dar dacă şi aşa tot a obţinut Hunedoara fabricarea tuburilor pentru U. C. R„ — cum se face că nu-s plătiţi de trei luni lucrătorii?“... Vă lămurim: nu ajung muncitorii să fie plătiţi, — pentru că pentru o comandă astfel obţinută, sunt zece altele la cari nu se mai iveşte mederul respectiv, să propună o tovărăşie de ultimă oră!... Şi atunci, — dacă însuşi Statul tratează industria etatizată ca pe Cenușăreasa,—cum să dea întreprinderea beneficii?... Cum să meargă normal gestiunea?... Cum să fie bani în cassă, — pentru utilaj, materii prime și salarii?... Interesant de adăugat este că, la vreme, d. ministru Costinescu a fost sesizat de acest scandal: încă şi mai pasionant ar fi să ne destăinuiască ce măsuri a înţeles să ia!... Ion Dimitrescu 4 9 m m Deprinderi culte Puţine sunt deprinderile care, coborind din sferele instituţiilor culturii, găsesc o răspândire mai largă in public, pot ridica la un nivel mai înalt manierele intelectuale ale publicului românesc. Deprinderile culte, adică deprinderile de judecare şi apreciere mai metodică a faptelor culturale, au o suprafaţă săracă şi sporadică, chiar în societatea zisă cultă. Producţia şi evenimentele culturale sunt luate in consideraţie in acelaş chip instinctiv, brut, intuitiv, pasional, cu care se privesc cele politice de pildă. Apucăturile intelectuale rele, născute din politicianism, sunt mult pai numeroase decât se crede. Poeziile lui Tudor Arghezi se găsesc tipărite până în nişte minuscule volume de câţiva centimetri lungime şi lăţime care se vând la colţ de stradă odată cu sticluţele de parfum ale ţigănuşilor vânzători de asemenea nefericite aromate populare. Dacă Tudor Arghezi, care trăeşte încă, crede că orice mijloc este bun pentru răspândirea operei, aceasta îl priveşte. Asemenea ediţii dacă nu sunt bine supraveghiate devin o sursă nesecată de erori de tipar şi de gramatică, de infectare a textului. Din cauza unor deprinderi culte şubrede, un poet ca Eminescu a avut mult de suferit în opera sa de pe urma erorilor cu care a fost totdeauna înfăţişat textul poeziilor sale. V. Al. Rosetti, profesor de filologie la universitate, şi conducătorul aşezământului regal pentru editarea de cărţi literare, a avut ideia să tipărească o serie de ediţii definitive, stabilite adică de autori însăşi cu vocabularul şi sintaxa pe care înţeleg ei să le dea ca definitive, din scriitorii români consacraţi, poeţi sau romancieri care trăesc. Din această colecţie, de civilizată inspiraţie, de interes istoric literar, a apărutca un răspuns acelor caraghioase volumaşe liliputane ?) culegerea de versuri redactate definitiv ale lui Tudor Arghezi. Că un parfum prost se vinde in sticluţe meschine la colţ de stradă pentru amator, aceasta o înţelegem. Tot aşa înţelegem însă ca mireasma de preţ a versurilor unui poet ca Arghezi să se vândă în sticle garantate de sigiliul unui ambalaj tehnic şi chiar artistic. Faptul acestor texte definitive are, după cum spuneam, nu numai o importanţă istoric-literară curmând odată pentru totdeauna viitoarele controverse asupra textului. El are un efect educativ. Se naşte simţul unei ediţii exacte, unei înfăţişări manierate în sens ştiinţific a cărţii literare. Acest efect de educaţie — prin putinţa de răspândire a cărţii — este neîndoelnic și textele definitive ale pontifilor noștri literari actuali sunt un serm foarte bun. i!t*"" :gk..a* *0 7 7 IV. Si. /91Cr ANDI IX Ro. 2990 12 ZIARISTUL: — lax* v-ați transformat: din Uniune agrară in Pai D. ARGETOIANU: — Da, dar am rămas acelaș, că doar în lume t. se pierde, totul se transformă*.. Concluzii la declaraţii,e d-lii Kanya politice, Ungaria ţine să amintească însă că nu o ispiteşte decât mijloacele pacifice. Şi o primă, o concludentă verificare a acestei politici a fost faptul că „Ungaria nu a urmat exemplul declaraţiilor germane şi austriace cu privire la înarmare“, a ţinut să amintească d. Kanya. Fireşte că, o asemenea ţimita se cere răsplătită, ?î măi ?Ies într'un moment când Societatea Naţiunilor îşi constată neputinţa, ar fi chiar bucuroasă că i se oferă prilejul unei cuminţenii pe care ar aveadreptul s’o premieze cu un regim de favoare. Bineînţeles că nir-i putin cere Ungariei să aştepte până ce bătrâna Societate a Naţiunilor se va hotărî să răsplătească o cuminţenie; de aceia socotim foarte logic ca Ungaria (care nu se lasă clintită din linia unei politici de conciliere, ferită de orice provocare), să primească atenţiile germane. Şi atenţiile Germaniei nu pot fi decât pedagogice, având ca obiect o specialitate prusacă: organizarea armatei. O misiune militară germană a şi sosit la Budapesta, spre a elabora i r tte între atâtea nesigur un plan de reorganizare a armarei ungare, după normele adoptate în armata germană. Planurile vor fi examinate de generalul Goering, care va sosi foarte curând la Budapesta. Cuminte, cuminte, politică pacifistă, grija de a se înfăţişa cu cea mai neprovocătoare toaletă în raporturile externe, dar nu mai puţin prevederea militară nu strică! „O politică externă pacifică şi lipsită de orice provocare“, — cum spune d. Kanya, dar o politică internă energică de înarmare, de galvanizare a spiritului naţional. Şi toată acţiunea de reorganizare a armatei ungare se va urma tot cu duhul blândeţii, — fiindcă Ungaria nu-şi poate permite luxul unei politici de sgomotoasă agresivitate ca Germania. Dar tocmai de aceia o socotim plină de iscusinţă, această smerenie a gesturilor, acoperind energia conţinutului de reînarmare. Fiindcă ştim că la această acţiune de reînarmare se va răspunde pe calea notelor diplomatice, a somaţiilor emfatice, noi socotim necesară o convertire a politicei noastre la realităţi. Cât ne va fi de puternică armata, cât de tare ne va fi sufletul, atât de sigure ne vor fi şi hotarele. Să Fără a renunţa la obiectivele ei ne intre bine în cap, să ne-o repe(Continuare în pag. 11-a) Să nu ne lăsăm prinşi în mrejele amăgirilor, şi mai ales realităţile internaţionale să te privim cu ochii spalaţi de orice iluzie. Nu există popor învins care să se resemneze, fiindcă resemnarea in înfrângere, abdicarea oricărui gând de revanşă, înseamnă o pecetluire a linei lente agonii. Dacă tu îţi uiţi adversarii, dacă ameţit de biruinţă, nu le mai urmăreşti plin de atenţie mişcările, nu înseamnă că inamicii te-au uitat şi te-au pierdut din vedere. Biruinţa ta stă necontenit, ca o cruntă provocare; amintirea înfrângerii răscoleşte necontenit pasiunile şi fiecare mişcare a învingătorului este urmărită de învins, fiecare gest cântărit, pândindu-se clipa în care învingătorul arată un moment de slăbiciune; atunci lovitura este aplicată. Ministrul de externe al Ungariei, d. Kanya, a făcut o serie de declaraţii de o rafinată îndemânare. Statele învingătoare au avut tendinţa de a menţine tratatele de pace pentru totdeauna şi neschimbate. Această concepţie urmărea să asigure pentru veşnicie statuquo şi predominanţa politicei militare a învingătorilor. Ţelul Ungariei a fost totdeauna să realizeze o pace adevărată, care ar urmări să fie restabilirea echilibrului prin mijloace pacifice“. O pace adevărată, în concepţia ungară, nu poate fi decât o pace care ar reda Ungariei ca frontiere fizionomia pe care a avut-o la 1914. Recunoaştem că Ungaria a căutat să dee glasului ei protestatar toate modelaţiile necesare spre a nu stârni adversităţi. A făcut literatură revizionistă, a făcut cu o impresionantă bogăţie de tipar şi nu toate grăbirile. A concentrat propaganda în Anglia, ca ulterior să-şi îndrepte sforţările şi în Franţa. A cultivat necesitatea Italiei de a avea în Europa Centrală o piesă de manevră, dar legăturile cu Roma nu au împiedicat-o să cultive şi Berlinul, — ca să nu uite nici Polimia, ca antidot Cehoslovaciei. O politică nuanţată, o politică pregătită pentru toate eventualităţile. Şi mai ales definea această grijă de a nu irita. Foarte energică, sigură in linia ei de mişcare, politica Ungariei a fost foarte prudentă în expresia ei verbală, amintind dictonul latin: „fortiter in re, suaviter in modo“. —r- m*m w+m mm --------- de PAMFIL ŞEICARU tăm mereu: nimeni nu va jertfi un singur soldat pentru a ne apăra nouă hotarele! Fără să ne fi lăsat niciodată impresionaţi de unitatea politică „Mica înţelegere“ ce înglobează interese atât de disparate şi un unic interes comun, — Tratatul de la Trianon, — recunoscând importanţa întrunirii celor trei şefi de State alortficoare ale „Moii înţelegeri“, — sau putem uita unele fapte, instalarea uzinelor Krupp în Iugoslavia poate să fie prezentată doar ca o simplă întreprindere industrială; nu mai puţin se înglobează într’o serie de alte fapte, menite să indice un proces în curs, un proces de nouă orientare a Jugoslavia. De ce nu s’au îndreptat privirile Jugoslaviei spre Schneider- Creuzot, franceze, sau Skoda, cehoslovacă? Se poate să fie numai o simplă şi nedreaptă bănuială, dar nu mai puţin rămâne îndrituită, această nedumerire capabilă de a promova bănueli. Şi nu mai analizăm situaţia Cehoslovaciei, ţinta obsedantă a năzuinţelor de expansiune germană, ranţe, unica certitudine rămâne propria ta putere. Sunt sigur că dacă am fi necontenit obsedaţi de această unică certitudine, am concentra toate puterile noastre spre reorganizarea armatei. Pentru hotarele noastre numai noi ne vom bate. Am primit o scrisoare a unui militar. Scrisoarea este străbătută de o emoţionantă îngrijorare pentru ziua de mâine, pentru crunta scadenţă a uşurinţelor noastre politice. Examinând imensa cantitate de muniţii pentru artilerie, se întreabă ofiţerul de ce nu se caută să se pună la punct tot acest material sortit să explodeze treptat. O avere de miliarde neinventariată tehniceşte, un capital preţios al apărării naţionale. Cuvintele cad grele ca o sentinţă dată împotriva dulei şi idioatei noastre neprevederi. Să nu ne lăsăm seduşi de siguranţele ce dădeau Negusului acel nătâng optimism, ce-l făceau să creadă că soarta Abisiniei se hotăra la Geneva. Declaraţiile d-lui Kanya, ministrul de externe al Ungariei, sunt foarte împăciuitoare, dar evidenţiază gân d pe rune, forn. spune nu pentm nici o reve, dacă ţărani, aci rămăşiţa e dar şi grija dt făcea realitatea , că ţărănimea este , nu numai că nu dispar întăreşte. Revoluţia rusească da'v. .vadă că ţărănimea nu adera susţine societatea socialistă ciideologic, pe baze care nu suporta verificarea istoriei. Transformarea pe care o vedem în Rusia, de la revoluţie şi până astăzi, este făcută sub presiunea ţărănimei care a rezistat şi rezista pe vechile poziţii. Şi cu toate acestea „Le Populaire” sub semnătura d-lui Georges Monnet, afirmă, atunci când vrea să explice voturile ţăranilor date pentru socialişti şi comunişti, că : „Les paysans, dans leur ensemble, ont fini comprendre la malfaisance du régime capitaliste...“. Iar mai sus acelaş autor spune că ţăranii sunt convinşi că nu pot eşi din criză decât instaurând „un ordre nouveau”. Este clară tendinţa conducătorilor socialişti şi comunişti din Franţa de a arăta că „sacul de cartofi” a ieşit din amorţeală şi luptă pentru întronarea unei lumi comuniste. Acest lucru nu poate fi lăsat nerelevat pentru că el constitue o erezie doctrinară şi un pericol practic prin aceia că ar putea justifica atâtea măsuri în numele poporului suveran care a decis. Ţăranul francez, ca oricare alt ţăran, face parte din acea categorie naţională căreia i s’a încredinţat proprietatea pământului cu datoria de a o cultiva. In acelaş timp ţărănimea este rezervorul din care se alimentează clasa conducătoare şi, cum se susţine astăzi în Germania, elementul care asigură păstrarea şi întărirea caracterului etnic al naţiunei. In această calitate ţăranul nu poate face clasă socială, în sensul socialist, şi nici nu poate consimţi la transformări care să-l scoată din rolul lui. Istoria ne arată că toate încercările de acest fel au eşuat. Fundamentele tuturor revoltelor ţărăneşti le găsim numai în tendinţa de a-şi consolida situaţia şi rolul acesta în societate. Explicaţia voturilor ţărăneşti datei comuniştilor şi socialiştilor trebuel căutate într’o nemulţumire trecă-1 ■vaT’sp&vnTamătoare pe lateaîă o broşură ţipă decapitări pe stradă , biserici şi mănăstiri ar.rilor private şi publice, tară să inspire îngrijoră să îndemne pe cei cariţi la neamul lor, a lua lucrură, pentru ca să nu se aji fel de acte de cruzime şi i Iar mai departe, după ce a înlătură ipoteza unei atâta influenţe sovietice, iată acei dicioasă observaţie istorică: „Gândul spaniol a fost îr de secole întregi robit de Bise firesc ca orice nouă încerc cest sens să fie in legătură veche apăsare". Este foarte just. Fără ştiin! nimic din actualitate nu se cifra exact. Nimic nu serve instrueşte, dacă nu este bun acest hambar al experienţei şi care este ştiinţa morală a Istorii ...„Dar actele sălbatice le-a fi poporul", notează d. Profesor Iorg cu drept cuvânt. Poporul, bineînţeles. Bobom!, cum am spune noi. Entuziasm de clasa a treia ! Mallorca entuziasmului ! Nu se moare pentru înţelepciune. N'a murit nimeni pentru a demonstra că î -f-1—2, dar au murit generaţii întregi pentru un „şi”, pentru „filioptc", pentru interpretări religioase, pentru vastul domeniu al incontrolabilului. Sânge eftin, cum am spus. Trebue lăsat să se risipească. E un sânge-frate cu acela despre care comisarul din comedia, lui Caragiale spune: „Şi dacă nu i-o ajunge, să-l trimiţi la mine, la Despărţire, să-i mai împlinesc eu ce-i lipsește"... Sânge politic! Hemoglobină cu măslină, la ţoiu, la noi, la voi, la ei... Romulus Dianu Popasuri în oraşele italiene Să te duci în Italia mânat numai de ambiţia scolastică de a-i studia limba, ştiinţa şi arta, natura şi poporul, fără să cauţi a-i pătrunde sufletul tot cu suflet ar însemna să te duci şi să te întorci cum ai plecat fără nici un rost şi nici un folos, chiar dacă ai dobândit cunoştinţele dorite-Cine e mânat în Italia de o asemenea ambiţie sau de snobism mai bine să stea pe loc, să răsfoiască picptând la gura sobei albumele cu vederi. Dacă în Italia nu te chiamă şi o nevoie a sufletului, fie chiar nedesluşită, aş spune mistică, o săgăseşti în Italia şi nu vei afla, nu vei păstra pentru totdeauna în suflet adevărata ei bogăţie şi frumuseţe Zidurile bibliotecilor şi muzeelor nu cuprind minunea în întregimea ei. Obiceiurile şi firea poporului să nu le judecăm după atitudinea celor cari sar înaintea străinilor, sau după impresiile neserioase ale persoanelor cari nu pot pătrunde adevărul. Dacă la vreun hotel cameristul întinde mâna pe furiş, să-ţi arate sfios că e „e proibita la manda“ bacşişul e interzis, n’ai dreptul să înoată aspiritului, au te plângi — ,Vai ce oameni, — Vai fă, cântul nu-i afacere?, ce oameni. Burghezul îndestulat când pleacă în vilegiatură prin Italia şi i se întâmplă să vadă câte un muncitor obosit, culcat la soare, sau vreun copil vagabond cerând „un soldo“ un ban se întoarce în ţara lui şi umblând cu burta înainte spune — ştiind ce spune — „Sunt leneşi şi trăiesc în mizerie Italienii“ — „Să ne ferească Dumnezeu îi poate răspunde un naiv — „Adevărata mizerie e superficialitatea şi egoismul“ ar trebui să i-o trântească cel cuminte când l-aude. Omul de afaceri, văzând pe câte unul visând şi cântând dealungul mării se scandalizează că pierde vară — gură cască nu-s aruncaţi în fundul mării- Cum să înţeleagă sclavul banului că visul nu e mar-Să porneşti din când în când prin ţara cântului şi a visului, cu sufletul liber, neîncătuşat de ghiduri şi programe, s’o iei încotro te duc picioarele, să te opreşti unde te chiamă un cântec unde te mângâie o lumină e tot ce poţi dori mai mult în viaţă. Parveniţii şi snobii aleargă ţopăind prin muzee cu ochii mai mult la ceas decât la opera de artă, măsoară totul cu ora şi cu metrul, subliniază în broşuri ce cred că trebuia văzut, nu întipăresc în suflet urme lăsate de înţelegere şi pătrundere. In Italia, aproape fiecare oraş are ceva caracteristic, specific ca aspect al naturii şi manifestare artistică iar printre locuitori, figuri aparte după regiuni, i. Ciceronii, birjarii, gondolierii, văcsuitorii de ghete, aceştia din urmă în specal la Neapole sunt tipuri interesante şi simpatice chiar dacă te plictisesc când se ţin după tine. Ciceronul — cerber la uşile muzeelor şi bisericilor — e băiat de treabă. Şi dacă e mai smerit în faţa pungilor americane decât a icoanelor îşi face datoria ameţindu-te cu explicaţii vrute şi nevrute. Acum recrutarea lor se face pe bază de concursuri serioase, vor fi mai folositori poate, nu însă atât de interesanţi.Birjarii te urmăresc cu „carrozzella“ — trăsurica, — invitândute la plimbări încântătoare. Gondolierul, fiindcă nu prea poate să se ţină scai după tine, se mulțumeşte doar să întrebe de câteva (Continuare în pag. 1ia)