Curentul, octombrie 1937 (Anul 10, nr. 3473-3503)
1937-10-01 / nr. 3473
Vineri 1 Octombrie 1937 ÎNFĂPTUIREA de la botoşani Banca „Solidaritatea” a învăţătorilor botoşăneni şi-a achiziţionat şi organizat un măreţ local în Botoşani — în chiar centrul oraşului — în valoare de peste 2 milioane lei. Asociaţia — punându-i la dispoziţie săli speciale pentru birou şi bibliotecă — şi a organizat un cămin pentru găzduirea învăţătorilor cu 14 camere (în care s-au instalat 39 paturi). Mobilierul este foarte bun şi totul este frumos orânduit şi strălucitor de curăţenie. In curte, colegii veniţi de la ţară găsesc grajd pentru cai, adăpost pentru vizitiui de la căruţe — totul de asemenea în bună stare şi curăţenie perfectă. Cooperativa de librărie „Izbânda’ îşi are magazinul şi depozitele tot în localul băncii „Solidaritatea”. Sfinţirea şi inaugurarea acestui local s’a făcut în ziua de 27 Sept. a. c. cu solemnitate deosebită. Nu numai invăţătorimeabotoşăneană'Ta--'fost în sărbătoare, din leg‘^oraşul'^A-'fost','b mare sărbătoare a. cooperaţiei, a soli,,Carităţii învăţătoreşti, a .solidarităţii româneşti. Oaspeţi însemnaţi au venit de departe — între ei însuşi ministrul cooperaţiei, — autorităţile şi toţi fruntaşii vieţii culturale din oraş erau de faţă. Asociaţia din Dorohoi era reprezentată prin o delegaţie numeroasă în frunte cu preşedintele ei, colegul Manoliu, Asociaţia din Vaslui prin preşedintele ei ,colegul G. Vierescu. S-au spus cuvinte calde, cuvinte de recunoaştere a unei mari înfăptuiri, s’a dat pildă tuturor ceea ce au făcut învăţătorii botoşăneni şi s’au trăit neuitate clipe de înfrăţire românească. Banca şi Asociaţia învăţătorilor din Botoşani nu înţeleg însă să-şi oprească acţiunea începută, ci ele au un întreg plan pentru viitor. Ceeace au realizat până acum constitue o garanţie că vor realiza şi ceea ce şi-au mai pus în gând. Măreaţa înfăptuire dela Botoşani se datoreşte vrednicilor conducători ai Băncii şi Asociaţiei, colegii Alexandru Petrescu şi Mihai Vasiliu.. Amândoi s’au impus printr’un devotament profund faţă de cauza învăţătorească, printr’un tact deosebit în conducerea colegilor lor către faptă şi sacrificiu Alături de ei, în comitete, au găsit de asemeni tovarăşi vrednici şi devotaţi cari să pună deasupra oricărei ambiţiuni numai interesul de corp şi al Patriei, învăţătorii botoşăneni au ştiut să urmeze îndemnul şi pilda conducătorilor şi astfel au realizat o admirabilă sinteză de conştiinţă învăţătorească, din care au ieşit înfăptuiri ce stârnesc uimire şi admiraţie. Revizorul şcolar al judeţului, d. Prodan, înţelegându-şi rolul — a fost colaborator şi sprijinitor al celor două organizaţii învăţătoreşti din Botoşani — Asociaţia şi banca — şi aceasta îi face mare cinste. Aducând şi pe această cale prinos de,,recunoştinţă,, colegilor botoşăneni şi vrednicilor lor conducători — Mihai Vasiliu şi Al. Petrescu — le urez să-şi îndeplinească neîntârziat întreg programul de înfăptuiri sporind astfel patrimoniul moral şi material al întregii învăţătorimi, din această ţară. D V. T. PENTRU DOMNII ÎNVĂŢĂTORI In Editura „CUGETAREA" GEORGESCU-DELAFRAS Bucureşti IV - str. Popa Nanu 21 au apărut: PAIFTQPFPIAI de Urîzan^c Popessu, în conformitate WAIII1 OriaUniLj cu programa analitică, pentru lucrări scrise din Gramatică, Compunere, Istorie, Religie, Ştiinţe Aritmetică Geografie, Desemn, Caligrafie, etc. Preţul Lei 30. PARNET QPulAR de Crizante Popescu, pentru fişă şi WAHlfil yuULAIl alte date şcolare. Preţul Lei 8. CARNET VOCABULAR şi Dr. EliadConstantinescu, auxiliar strict necesar elevilor de curs primar. Lei 29. CUM CERCETĂM INDIVIDUALITATEA ELEVULUI DE CURS PRIMAR de Diacon C. V. Dănău şi C. N. Dărvărescu, lucrare aprobată de minister, Lei 30. FISA INDIVIDUALA, de aceiaşi autori, Lei 9. Dacă poporul cehoslovac a ajuns ceea ce vedem, aceasta se datoreşte în primul rând aceluia care i-a fost nu numai un mare conducător, ci şi geniul lui creator — Thomas Masaryk — pe care-l plâng astăzi mic şi mare ca pe cel mai scump dintre ai lor, de la un capăt la celălalt al ţării. „Tătucul“, cum îl numesc cehoslovacii pe liberatorul lor nu a murit insă decât fiziceşte, fiindcă spiritul său a rămas să vegheze asupra destinelor poporului cehoslovac pentru care de la naştere şi până la moarte a luptat să-l scoată mai întâi din robie şi să-l ridice apoi în rândul celorlalte popoare. Thomas Masaryk a murit mulţumit, căci şi-a văzut visul împlinit. Ceea ce este astăzi Cehoslovacia, numai lui i se datoreşte. De cum treci graniţa şi păşeşti pe pământul acestei ţări, simţi, vezi cu ochii că te afli într’o lume nouă, unde fiecare ştie ce vrea, ştie că şi de ceeace lucrează el în mic, depinde viitorul ţării sale. Este constatarea pe care am făcut-o cu toţii, cei cari am avut fericirea să putem vizita ţara amică şi aliata de la nord zilele trecute, ca o urmare practică a realizării unei vechi dorinţi a preşedintelui nostru d. D. V. Toni — Mica înţelegere a învăţătorilor. Colegii cehoslovaci şi poporul au căutat să facă din excursiunea noastră prilejul unor manifestaţiuni de simpatie, care mărturisim ne-au mişcat. Aşa la Kosice, toţi colegii învăţători din oraş, împrejurimi, presa, radio şi populaţia care ne aştepta în gară, ne-au procurat clipe pe care nu le vom uita. Un coleg, al cărui nume îmi pare rău că-mi scapă, ne-a salutat, urându-ne bun sosit pe pământul Cehoslovaciei şi ne-a asigurat de toată dragostea lor pe noi şi ţara noastră. O fetiţă — Sucha Ludevit — a oferit apoi preşedintelui nostru un splendid buchet de flori legat cu tricolorul ceh. Din partea noastră, a răspuns d. Toni, spunând că învăţătorimea română este animată de cele mai frumoase sentimente faţă de Cehoslovacia şi a făgăduit că odată întorşi acasă vom face ca tineretul nostru să vadă şi să iubească Cehoslovacia, ca pe a doua lor patrie. La tălmăcirea de către prietenul Jurek Jaroslav în limba cehă a celor spuse de preşedintele nostru, toţi cei cari se aflau de faţă, au isbucnit în strigăte de „Atzije Rumunsko” ce au continuat până la plecarea trenului. După o noapte întreagă de călătorie cu trenul, am ajuns la Zlin, primul punct din programul nostru, unde aveam să ne oprim. ŞCOALELE EXPERIMENTALE DIN ZLIN Deşi era o oră prea timpurie — 4.30 dimineaţa, totuş la gară ne aşteptau câţiva colegi de la şcoala experimentală, care ne-au condus la hotelul „Spolecenski“ de unde după ce ne-am făcut toaleta şi am luat cafeaua cu lapte, am pornit direct la şcoala primară superioară experimentală, numită „Masaryk Skola“ care este condusă de cunoscutul institutor şi pedagog ceh, dr. Vrana. Am fost conduşi întâiu în sala de festivităţi a şcoalei, care este o clădire în stil ultra modern şi cu 5 etaje; în această sală, ne aştepta directorul — d. S. Vrana — care ne-a ţinut o cuvântare, din care din lipsă de spaţiu reproducem doar următoarele: „Iubiţi colegi români, vizita voastră aci, este pentru noi, o mare onoare. Pe câmp politic suntem de mult alături, rămâne ca de acum să ne întâlnim cât mai des şi pe teren cultural“. Apoi d. S. Vrana ne-a explicat că în Zlin sunt numai şcoli experimentale, pentru care fabrica Bata, dă anual suma de 4 milioane lei, ca să se întreţină. După ce ni s’a mai explicat modul de funcţionare al şcoalelor, am trecut la vizitarea lor. Şcoalele erau în funcţiune, findcă cursurile se încep în Cehoslovacia la 1 Septembrie, am găsit deci pretutindeni, numai activitate. Am vizitat întâi atelierele de lucrări practice, cari sunt mari, spaţioase, bine încălzite iarna şi înzestrate cu tot materialul şi uneltele necesare tuturor lucrărilor. Sunt 4 secţiuni: sculptură, hârtie, metal şi lemn. Elevul începe de la lucrul cel mai simplu şi pe rând trece la ce este mai greu. La fiecare secţiune există planşe cu obiecte de lucru şi cu explicaţii dedesupt: dacă elevul nu reuşeşte să se descurce singur, atunci nu mai apelează la maeştrii. In privinţa lucrărilor de executat, au libertatea să facă şi ceea ce le născoceşte mintea lor şi reuşesc — ni s’a spus de d. Vrana — să dea la iveală lucrări originale ingenioase. Mai departe, am trecut să vizităm bucătăria pentru îndeletnicirile gospodăreşti. Aci, am primit explicaţia că atât fetele, cât şi băeţii învaţă arta culinară, fiindcă şi unii şi alţii se pregătesc pentru viaţa practică. Pentru fiecare grup de 4—5 persoane, există o maşină de gătit, iar mâncarea gătită, se serveşte elevilor săraci din satele îndepărtate, care urmează cursurile şcoalelor experimentale din Zlin. Sufrageria unde li se serveşte masa, este de o eleganţă care uimeşte: mese de marmoră, pereţii în uleiu şi plăci de faianţă, jos parchet, radio ş a. Şcoala, mai are o sală de gimnastică în care credem că pot încăpea circa 300 elevi şi este la fel de luxoasă şi ea, ca şi tot ce-am văzut până aci. Pe jos parchet, alături sală de baie şi duşuri, unde după fiecare şedinţă, elevii sunt obligaţi să facă duş rece, nu cald — fiindcă aşa au găsit medicii lor specialişti în educaţie fizică că este mai bine — apoi aparate de gimnastică de tot felul. Şi aci se află un difuzor ca şi în toate celelalte clase sau săli de lucru, ateliere, bucătărie, toate în legătură cu unul sau mai multe aparate, ce transmit programe potrivite fiecărui scop, emise într’o anumită ordine, de posturile naţionale cehe. Vara educaţia fizică se face pe un stadion comun tuturor şcolilor, de jurul împrejurul căruia se află bazine cu apă pentru baie şi înot. Şcoalele din Zlin sunt grupate într’un singur loc, formând un careu în mijlocul căruia sunt numai straturi cu flori. O notă deosebită a Zlinului, este preferinţa pentru verdeaţă şi flori: printre străzi, printre clădiri, printre fabrici, în tot locul nu vezi decât verdeaţă şi flori. Clasele deasemenea sunt şi ele împodobite cu flori ca şi culoarele. Plânşi mari apoi, cu vederi din ţară şi străinătate, sunt agăţate pe toţi pereţii. Reproduceri după cei mari pictori ai Cehoslovaciei şi ai lumei împodobesc deasemenea pereţii claselor şi elevii sunt educaţi să le păstreze un cult deosebit tuturor acestor mari creatori, nu numai în arta picturei, ci în toate domeniile. Nicăeri nu se propagă ura şi discordia între naţiuni, ci numai iubirea şi respectarea fiecăreia. De duşmănii pentru trecut sau antipatii pentru prezent, deasemenea nici vorbă. Şi în acestea toate, stă superioritatea poporului ceh. Intr’un articol viitor: „Cum se predă în şcolile experimentale din Zlin“. D. M. CRACIUN-MORENI Excursiunea de studii a învăţătorilor români In Cehoslovacia Şcoalele experimentale din Zlin. Cum sunt organizate Către colegi In sanatoriul Geoagiu, jud. Hunedoara se află bolnav, de mai mult timp, învăţătorul fără post, — din seria 1936, — Lazăr Angliei, de loc din comu. Tătăranu, jud. RSărat. Având nevoie de serioase îngrijiri medicale şi de medicamente costisitoare, şi el fiind complect lipsit de mijloace ,apelăm către toţi colegii şi asociaţiile judeţene să-l ajute băneşte, trimiţându-i direct la Sanatoriu ,obolul lor. CURENTUL liist of Win Atâra fânului Scrisoare deschisă d-lui prof. I. Simionescu Stimate şi iubite Iuirile, de a-şi afirma geniul crea-Domnule Profesor, tor. Cu prilejul inaugurării monu- Nu putem uita câtă iubire sinmentului de la Baia, ridicat in amintirea lui Nicolae Stoleriu, aţi evocat frumos ca nimenea altul viaţa plină de vrednice fapte a marelui învăţător, mort în chip eroic în războiul unităţii noastre naţionale. La sfârşitul acelui articol, gândindu-vă că el a întruchipat idealurile şi munca unei întregi generaţii — aceea călăuzită de Spiru Haret — aţi făcut propunerea ca Asociaţa generală a învăţătorilor să organizeze un „muzeu haretian“ în casa ce-şi va clădi la Bucureşti. In numele învăţătorimii din întreaga ţară vă declar, stimate şi iubite domnule profesor, că ne însuşim propunerea d-voastră. Amintirea lui Spiru Haret nu-e scumpă învăţătorilor români. Noi nu putem uita ce pagină glorioasă a înscris el în istoria şcoalei româneşti, îndrumând şi însufleţind în acele două decenii dinaintea războiului pe învăţători, către o muncă mare, generoasă şi constructivă închinată toată unui singur scop : luminarea poporului, dezrobirea lui economică, punerea lui în situaţie de a-şi putea valorifica însu şu respect şi iubire. D. V. TONI Preşedintele Asociaţiei generale a învăţătorilor ceră şi devotată a îndreptat către umilii apostoli ai satelor, cum i-a sprijinit şi cum i-a apărat împotriva tuturor celor fără înţelegere pentru rolul, truda şi sacrificiile lor. Şi, ca şi d-voastră, îl socotim pe Spiru Haret, un mare pedagog naţional, a cărui operă merită nu numai să fie cunoscută de generaţia de astăzi şi de cele viitoare, ci să le servească de îndreptar Vom căuta deci să vă aducem la îndeplinire gândul Asociaţia generală a învăţătorilor care a organizat, — la împlinirea a două decenii de la moarte, — comemorarea lui Haret pe tot cuprinsul ţării — pentru ca icoana şi opera lui să reînvie înaintea generaţiei actuale, — care a pus piatra comemorativă pe casa din Capitală în care el a locuit şi şi-a dat sfârşitul, va realiza şi „muzeul haretian“. Facem acest legământ şi-l vom ţine. Procurarea cărţilor şcolare Pe marginea unei deciziunii ministeriate Menţinerea deciziunii dată anul trecut cu privire la procurarea cărţilor şcolare, însemnează prelungirea unei măsuri arbitrare. Ea nu poate fi motivată decât de un sentiment uman, greşit adus la realitate. Ministerul obligă pe învăţători să întocmească listele de cărţile ce introduc în clasă. S’a gândit însă vreodată să le pună la îndemână o listă de cărţile aprobate de Consiliul permanent, precum şi aprecierile comisiilor de cercetare? In lipsa acestei liste — atât de necesară — învăţătorii iau în serios reclamele librăriilor şi recomandările celor interesaţi. Totodată, ministerul deleagă directorii — şi-i face răspunzători chiar — să cumpere cărţile şi să verse o cotă Băncii Naţionale, pentru fondul de asistenţă a elevilor săraci. Mă întreb, cu ce drept dă ministerul directorului această delegaţie? Cu fondurile sale se cumpără cărţile? Este eronată desigur, intervenţia ministerului în administrarea sumelor care nu-i aparţin. Dacă părinţii încredinţează suma necesară, învăţătorului care îi învaţă copilul, şi învăţătorul consimte să-i cumpere cărţi, pentru a-l scuti de cheltuelile transportului, ministerul cu ce drept intervine aci? Dar dacă fiecare părinte ar vrea să cumpere singur cărţile, ministerul poate obliga să nu le cumpere? Care e raţiunea acestei intervenţii? Iat-o care: directorii fiind la discreţia organelor de control, care în majoritate sunt şi autori, cumpără cărţile acestora şi în schimb încasează singuri rabatul, care poate fi destul de atrăgător. După cum se ve este vorba, de un interes de căpătaie destul de nedrept şi de revoltatul Ceilalţi învăţători, deşi muncesc la fel şi se luptă cu aceleaşi greutăţi, sunt transformaţi în simpli casieri ai directorului, fără nici o retribuţie măsură mai umilitoare pentru rea majoritate a învăţătorilor, nici că se putea. Ministerul poate să nu aprobe concediu învăţătorilor pentru procurarea cărţilor, dar nu să-i oprească să-şi servească sătenii şi elevii în timpul liber, încasând ce li se cuvine pentru efortul făcut. Rabatul este o recompensă dată de fabricant intermediarului. Şi farmaciştilor şi doctorilor şi negustorilor, etc., li se face rabat şi ministerul respectiv nu schimbă destinaţia sa firească. Dar, dacă trecem peste interesul personal la cel social-naţional, trebue să recunoaştem că, rabatul la cărţile de curs primar este — am putea zice — imoral, pentru că ridică preţul cărţilor punând în imposibilitate pe sătenii cu mai mulţi copii la şcoală, să le cumpere. Totodată — în ce priveşte pe învăţători — le scade prestigiul şi în urma circulării ministerului, aduce vrajba între ei, şi-i expune pe mulţi răzbunării organelor de control. Ştie domnul ministru, că o carte de citire costă 20 lei şi se vinde cu 80? Ştie de ministru că o gramatică costă 5 lei şi se vinde cu 35 ? Legea învăţământului scrie că vor fi sancţionaţi învăţătorii cari fac speculă din vânzarea cărţilor — deşi n'au posibilitate — dar despre specula pe cari o fac editorii şi inspectorii autori nu scrie în nici o lege. Credem că ar fi mult mai bine dacă s’ar fixa un preţ minim şi unic la fiecare carte, dându-se câştig modest autorilor, editorilor şi librarilor şi nici decum învăţătorilor. Atunci neexistând tentativa rabatului, învăţătorul va căuta cartea cea mai bună, răsplătind pe autorii merituoşi şi editurile conştiincioase. Suntem de acord cu ministerul în privinţa asistenţii copiilor săraci, dar propunem altă modalitate: Să se instituiască un timbru de asistenţă de 2,5 lei, care să se aplice de librar pe toate cărţile ce vinde, aşa cum există un timbru al aviaţiei, şi rezultatul credem că va fi mult mai satisfăcător. In orice caz situaţia actuală nu mai poate dăinui şi corpul didactic primar trebue să reacţioneze. C. UNIREA învăţător Băicoi Dela Asociaţia generală a învăţătorilor ţ , î Wf *rm ** f n tr&rr* MnA l t ,................... S - » Zilnic primim dela colegi, plângeri împotriva felului cum s’au făcut transferările din acest an, rugândune totodată să intervenim către minister ca să se repare aceste nedreptăţi. Dacă ar fi să cităm aici , din cele ce ne relatează colegii, asupra transferărilor ilegale, şi abuzive, ceau efectuat de minister, ne-ar trebui pagini întregi de ziar, ceea ce nu avem la dispoziţie. Câteva exemple: transferaţi în posturi pe care nu le-au cerut, transferarea numai a unuia dintre soţi, deşi ambii ceruseră transferarea — provocând astfel despărţirea lor împotriva legii, — neaprobarea renunţărilor la transfeările efectuate în asemenea condiţii etc. etc. Ministerul a dispus apoi un nou termen de contestaţii, după apariţia transferărilor în Monitorul Oficial şi tergiversat publicarea rectificărilor de transferări, în aşa chip încât învăţătorii cari aveau dreptul să se adreseze contenciosului administrativ, piardă dreptul de a mai acţiona ministerul în judecată. Ba ceva mai mult, deşi s-au rectificat unele transferări, deşi s’au emis ordine în acest sens, datorită unor intervenţiuni lăturalnice, a revenit şi asupra rectificărilor făcute, motivându-le ca efectuate astfel, din eroare. Iar colegii ni se plâng şi ne cer intervenţiunea spre a li se face dreptate. Am prezentat toate aceste cereri ministerului şi în toate cazurile s-a pus aceeaşi rezoluţie: „Nu se mai schimbă nimic din transferările publicate". Faţă de această hotărâre a ministerului pe care o aducem la cunoştinţa colegilor interesaţi pe această cale, noi ţinem să le arătăm tuturor celor ce au dreptatea de partea lor, în cazul transferărilor că nu putem decât să protestăm din nou, împotriva tuturor călcărilor de lege şi a abuzurilor făcute şi in acest an, cu transferările şi să susţinem ca la o viitoare modificare a legii învăţământului primar să se prevadă sancţiuni împotriva organelor şcolare din control care propun transferări, împotriva dispoziţiunilor din lege. Sfătuim pe colegii îndreptăţiţ să se adreseze — dacă cred nec. ^ aceasta — Contenciosului adu la Curtea de Apel, din raza cării face parte judeţul în care e situată termina, unde ei domiciliază) susţinânduşi acţiunea, în ce priveşte termenul de 30 zile dela data când putea fi depusă această acţiune, pe data Monitorului Oficial, îni care s’a publicat rectificările de transferări, 5 Septembrie 1937. Aceasta este singura cale ce colegii mai au de urmat ,întrucât după cum am arătat mai sus, ministerul refuză să mai facă schimbări în ce priveşte transferările. Numai ei pot face asemenea acţiuni în Contencios, iar nu şi Asociaţia, care de acord cu celelalte asociaţii de salariaţi publici a susţinut, cu prilejul anteproectului statutului funcţionarilor publici, — să se prevadă pentru Asociaţiileprofesionale, recunoscute persoane morale şi juridice — dreptul de a acţiona în Contencios, în cazul de vădită călcare a legii, cum e şi acel al transferărilor. Şi lupta noastră pentru înscrierea în lege — Statutul funcţionarilor publici — a acestui principiu salvator al drepturilor funcţionarilor şi pentru împiedicarea abuzurlor va continua. Şi ea nu poate continua decât numai prin desăvârşita solidaritate a tuturor membrilor săi, de aceasta trebue să fie convinşi toţi şi să ştie că nu le e îngăduit să lipsească nici unul din rândurile ei. DETAŞERILE IN INVATAMANTUL PRIMAR Cu privire la detaşeri ministerul a dispus aplicarea întocmai a dispoziţiunilor art. 139 din legea înv. primar în vigoare, care prevede detaşarea numai a soţilor funcţionari publici şi cu respectarea dispoziţiunilor art. 69 şi 124. Din toate părţile ţării şi dela foarte mulţi colegi s’au primit proteste şi cereri către minister spre a se face detaşerile într’un sens mai larg, dându-se posibilitatea de apropriere între soţi, prin detaşarea într’o localitate vecină, ori prin detaşarea benevolă a altor colegi din acea localitate, etc. Preşedintele Asociaţiei generale s-a prezentat în audienţă la d. ministru interimar I. Nistor depunându-i şi un memoriu în acest sens, la care memoriu d-sa a răspuns că în această privinţă nu poate face nimic altceva decât să respecte legea. D-sa a promis că va anula doar dispoziţia luată de miister în afară de lege, de a nu se detaşa în aceeaş localitate, decât soţiile care au copii mici. Cu toate acestea, ni se relatează că s’ar fi făcut unele detaşeri în afară de lege, pentru anumiţi protejaţi. Rugăm pe colegii cari au cunoştinţă să ne comunice sub semnătură, asemenea cazuri de detaşeri, pentru ca la timp Asociaţia să le aducă la cunoştinţa d-lui ministru şi să-i ceară ca măsura cu privire la detaşeri să fie sau aplicată deopotrivă faţă de toţi învăţătorii sau dacă s’a revenit asupra ei, atunci să se dea posibilitatea tuturor de-a beneficia de această nouă dispoziţie. * Preşedinţii Asociaţiilor judeţene sunt cu insistenţă rugaţi să ne trimeată cu întoarcerea poştei, justificarea biletelor de călătorie ce li s’au trimes, cu prilejul Congresului de la Oradea. In cazul când nu primim această justificare până la 5 octombrie a. c. sunt obligaţi să plătească integral costul biletelor trimise pe distanţa de la Oradia la capitala judeţului respectiv. NUMIRILE DE ÎNVĂŢĂTORI SUPLINITORI Celor ce ne scriu sau ne trimit cereri, spre a fi numiţi de minister, învăţători suplinitori, le răspundem că ministerul nu face asemenea numiri, ci ele se fac, — după propunerea revizoratelor şcolare, — de către inspectoratele şcolare regionale, în atribuţia cărora cad, — după lege asemenea numiri. Ministerul nu poate face asemenea numiri şi pentru că nu are o evidenţă a posturilor libere pentru suplinire şi de aceea sfătuim pe colegi să se adreseze cu cererile lor numai la revizoratele şcolare şi nicidecum ministerului sau Asociaţiei care nu au posibilitatea de a interveni, pentru fiecare solicitant, către inspectoratele școlare regionale unde sunt posturi libere pentru suplinitori. Mihai şi Monografia Învăţători monografişti Ana Nicolaiasa, satului Lămăşeni (judeţul Baia) Prin primăvară, mă ocupam in acest loc de câţiva învăţători monografişti din Ardeal. Socoteam atunci, ca şi acum, că orice realizare, în oricare domeniu, din moment ce a angajat viaţa, a stors osteneală şi bani din capitalul de energie morală şi materială a unui învăţător, merită atenţia unui foileton în Pagina aceasta, care îmbrăţişează deopotrivă toate problemele ce privesc profesional, ba chiar şi personal, pe învăţător. Se vede, am fost prea exigent în „aprecierea“ acelor monografii, căci la vreo două săptămâni, d. Ion Albescu, unul din autorii recenzaţi de mine, îmi „răspunde“ tot în josul acestei „Pagini“. A vrut să fie caustic. N’a reuşit. Să mă fi formalizat de cele câteva atribute pe care mi le-a svârlit în spinare, nu-mi şedea bine. Eu „diletant“ în ale scrisului, și mai ales, în domeniul monografic? Că n’am încercat să scriu o monografie? De unde putea să știe d. Albescu acest lucru? Să presupunem că n’am scris, sau, n’am încercat să scriu vre’o monografie în cei 8 ani de dăscălie. Oare aceasta mă poate împiedeca a vedea părţile slabe ale unei lucrări? Pe o cu totul altă altitudine, dându-i altă proporţie, se situează cazul lui Jean Jaques Rousseau, care, în materie de educaţie n’a citit aproape nimic, iar practic, ştim doar că nici propriilor săi copii n’a fost în stare să le dea o creştere în conformitate cu principiile sale de educaţie. Şi totuşi, omul acesta, iubit şi urît în aceeaşi măsură, a scris cea mai frumoasă carte din câte au apărut până la el în acel gen. „Emil“ Desigur, adevărul nu-l putem afla prin două judecăţi afirmative. Cazul cu orice carte: fiecare autor îşi crede opera când e modest, în mic grad neisbutită. Iar dacă recenzentul nu ajunge la aceleaşi... concluzii, — vreau să spun, păreri, — e jale. Sper că soţii Nicolaiasa nu sunt din categoria acestora. Nutrind această nădejde, îmi apropii de suflet cartea lor, pe care marele folklorist moldovean, d. Artur Gorovei, cu destulă sgârcenie, o prefaţează elogios. Monografia Lămăşenilor, după părerea venerabilului academician, „poate servi ca model“. Opinia d. A. Gorovei e, în fond, subiectivă. Eu, m-am obişnuit demult cu gândul că nu poţi servi adevărul decât călcând peste sentimente Poziţia pe care o ocup, în calitate de recenzent, pot s-o susţin onorabil cu condiţia: să nu micşorez valoarea unei opere atunci când împlinirea ei a depăşit calitatea medie, şi să nu susţin prin entuziasm şi artificiu o lucrare nevalabilă. Scurt, să nu dau și să nu iau din meritele unui autor. Voi încerca și de astădată a rămâne pe linia acestor convingeri. O lucrare monografică, în special monografia unei comune, e o întreprindere ,pe "Cât de dificilă" ca material cantitativ — compozabil, pe atât de simplă de săvârşit, dacă, dela început ai repartizat munca după’ un plan’ bun. Planul e deja un sfert din muncă realizat. Lucrarea colegilor Nicolaiasa, păcătueşte puţin din acest punct de vedere. Dumnealor au împărţit cartea în şapte capitole, unele greşit numite, altele de prisos. Intr’adevăr „introducerea“ nu poate forma un capitol la o lucrare. La fel „încheierea“. Nu cred că dânşii vor fi găsit în vreo carte lucrată serios, o asemenea grupare. La urma urmei, lucrează fiecare cum îi place. Aşa, însă nu e bine. Fiindcă am început prin a arăta părţile puţin rezistente ale monografiei soţilor Nicolaiasa, voiu semnala o greşală pe care o fac mulţi monografişti, de dragul sincerităţii cunoaşterei obiective a vieţii satului, supun unei prea lungi analize actualul. Ori, o monografie, în închegarea ei viguroasă, trebue să fie o prezentare vie a sufletului satului, bazată mai mult pe antecedentele sale legate intim de brâul veacurilor. Cu alte cuvinte, ca să nu fiu rău interpretat, forma internă, pătrunderea sub lespedea anilor în cascadele vremii scoborîtoare din Letopiseţi şi din cronici, interesează mai mult. In partea ultimă, apoi, accentul să cadă pe forţele biopsihice ale satului. Vorbesc despre sat ca despre o individualitate. Şi nu greşesc, pentru că fiecare sat îşi are o fizionomie distinctă, o individualitate proprie; sunt nuanţe de duh colectiv, care diferenţiază un sat de altul, o colectivitate de alta. (Discuţia specificului rural determinant deschide o altă perspectivă, la care renunţăm deocamdată). încercuit de bogăţia materialului ce-i cuprinde monografia d-lui Nicolaiasa, iau, la întâmplare cap. VI, „Manifestări politico-administrative“. Am zis, „la întâmplare“, fiindcă oricare din cele şapte capitole ale monografiei e susceptibil unor obiecţiuni destul de temeinice. In capitolul amintit (VI), fiind vorba de viaţa politică, am fi vrut să cunoaştem evoluţia sistemelor de conducere obştească (a satului). Dânşii cred că „s’au achitat" de aceasta dacă încopiază intr’o frază o părere mai mult — un neadevăr în sens istoric — : „In trecut, boerul stăpân al satului hotăra cine să conducă satul; el numea pe vornic“, (pag. 123). Aceasta nu era o regulă, şi mai puţin un obiceiu îndătinat. Tot în acest cap, se ocupă de istoricul Şcoalei (destul de sărac, dealtfel), pe care l-am fi găsit mai potrivit la cap.: „Viaţa spirituală a satului“, iar în locul lui să fi introdus un subcapitol: „Forme juridice“ din viaţa Lămăşenilor, parte tratată extrem de sumar în monografia dd. Nicolaiasa. Şi încă ceva, ştiind că nu lucrezi la o cronică politică, nu-i permis să te cobori în cotidian, cum fac dd. Nicolaiasa: „Alegerile trec! Automobilele cu aleşii poporului nu mai vin prin sat; aceştia au de făcut legi; în 1935 s’au votat peste 146 legi. Căprarii politice, cu rădăcini mai întinse, au partidele: naţional-liberal, naţ.-ţărănesc şi naţ.-creştin — toate sunt naţionale în nume“ (p. 124), îmi place şi mie că sunt luaţi în sfârcul biciului aceşti „aleşi“ ai poporului. Insă, această notă de pamflet nu-i deloc potrivită într’o carte ce trebue să rămână dincolo, în zona apelor limpezi ale permanentului, (din parte-mi, puteţi da cu harapnicul în ei). Dacă, în mare parte, capitolul „Viaţa spirituală a satului“ aduce preţioase indicaţii asupra bogatei psihologii a tămăşenilor, în acelaş cap, dă numele tuturor preoţilor cari au oficiat şi asistat la sfinţirea bisericii Sf. Nicolae (1936) din Lămăşeni, precum şi a tuturor donatorilor la renovarea ei. Cred că nu era chiar necesar să fie trecute în monografie aceste lucruri şi altele tot aşa de mărunte. Deşi ar fi putut clădi tot materialul pe două capitole: Mediul cosmic (nu cosmologic cum îi zic dd. Nicolaiasa) şi geografic“ şi cel „Bio-psihologic", totuşi împărţirea în şapte capitole le-a uşurat munca în parte. Ceea ce ridică valoarea acestei monografii, e unitatea ei, documentarea conştiincioasă (dar nu suficientă). Scrisă într’un stil ales, bogat, în care moldovenismele se ivesc pe alocurea (lasat, carat, etc.) fără să fie supărătoare, lucrarea se citeşte cu multă plăcere, chiar şi atunci când lucrurile descrise îţi sunt cunoscute. Am fi preferat, în locul fotografiilor atâtor preoţi şi învăţători, o „poză“ a satului, a unei gospodării sau a şcoalei, pe care tămăşenii, dintr’un defect sufletesc, n’o preţuesc; altfel, n’ar aştepta pomana să le-o termine Statul. Parodiind pe d. Artur Gorovei, aş spune că nu monografia am putea-o lua drept model, ci străduinţa în muncă pe care au depus-o, la care se adaugă, în apreciabilă cantitate sacrificiile băneşti. NICOLAE ALBU înv. şc. de apl. Blaj 3 Un cuvânt al Uniunii învăţătorilor poloni adresat Asociaţiei învăţătorilor români DOMNULE PREŞEDINTE ŞI DRAGI CAMARAZI, Noi şi colegii noştri din Uniunea învăţătorilor polonezi am luat cu o vie plăcere cunoştinţă despre cordiala d-voastră invitaţie la congresul anual al Asociaţiei generale a învăţătorilor din România. Ne dăm bine seama de ce importanţă pentru apropierea şi cooperarea între naţiunile noastre vor fi raporturile directe între corpul învăţătorilor polonezi şi români. Ne dăm tot atât de bine seama de necesitatea unei legături mai profunde între organizaţiile noastre, cari tind către acelaş scop, pe teritorii diferite. Cu atât mai mult, deci repetăm, scumpe preşedinte şi colegi, că anul acesta, în mod excepţional, şi pentru motive formale şi independente de noi, nu putem să venim la congresul dvs. Dar, permiteţi-ne să vă spunem că iniţiativa luată de voi, dragi colegi, nu va rămâne fără ecou. Sperăm să vedem la congresul nostru ,delegaţii stimatei voastre Asociaţii. Cele mai bune urări ale noastre pentru congresul vostru de anul acesta. Corpul nostru este departe de voi, dar spiritul nostru va fi aproape. Primiţi, domnule Preşedinte şi scumpi colegi, prietenia cea mai sinceră a unei armate de 53.000 de învăţători aii Uniunei. Trăiască România! Trăiască cooperaţia romăno-poloneză pe terenul culturei! Trăiască opera profesională a învăţătorilor! Trăiască Asociaţia generală a învăţătorilor din România! Preşedintele Uniunei învăţătorilor polonezi, J. KOLANKO NOU! NOU! Pentru punerea în aplicare a nouei programe analitice a muzicii în învăţământul primar, au apărut: - G. Breazul = IM. Saxu ==•CÂRTI de CÂNTECE pentru COPII Clasele I, II, III şi IV primare (şi grădinile de copii) Cuprinzând cele mai frumoase melodii populare şi jocuri de copii, alese din folklorul românesc de pretutindenea, precum şi cântecele obligatorii. Tipărite in 5 colori la Offset, fiecare pagină formând o planşe deosebită, liniile melodice ale cânteceor fiind înfăţişate prin valuri colorate, iar durata şi înălţimea sunetelor reprezentate prin figurine intuitive care urmăresc evoluţia liniilor melodice, urcuşurile şi coborâşurile, precum şi pulsul ritmic. Costul fiecărei cărţi......................................................Lei 30. Devânzare la toate librăriile sau la Editura SCRISUL ROMANESC S. A., Craiova