Curentul, aprilie 1939 (Anul 12, nr. 4010-4037)
1939-04-01 / nr. 4010
ANUL XII NO. 4010 Plan şi conlucrare economică In săptămâna care s’a scurs, din ziua când s’a semnat acordul economic româno-german, s’au produs o serie de declaraţiuni care au precizat caracterul general al actului încheiat şi încadrarea lui în politica naţională şi internaţională a României. Este deci momentul să facem un pas mai înainte şi să încercăm o descifrare a consecinţelor ce le va produce şi a îndatoririlor ce ne incumbă. Un act de guvernământ este bun sau rău după cum se justifică pe Stări în afară de orice discuţie şi este generator de acţiuni folositoare colectivităţii naţionale. Acordul de la 23 Martie se sprijină pe un trecut în care schimbul românogerman însemna mai mult decât o treime din comerţul exterior al României. In cifre exacte ţara noastră importa din Germania 38.3"/» în anul 1923 şi 37.14"/» în anul 1938. In acest an 26.47"/» din exportul românesc a mers în această ţară. Toate acestea ne arată clar că acordul consacră o stare de fapt creiată prin liberul joc al intereselor reciproce. In ce priveşte celălalt aspect sub care trebueşte privit acordul româno-german, ca generator de noui acţiuni folositoare ţării, câmpul discuţiilor este încă liber. Art. 1 din tratat prevede calea ce se va urma: „In vederea colaborării dintre părţile contractante va fi întocmit un plan economic, pe mai mulţi ani, care va menţine ca principiu de bază echilibrarea schimburilor economice reciproce“. Un plan economic este un deziderat în curs de efectuare în ţara noastră şi noi aci am urmărit chestiunea dând sugestii şi făcând propuneri. încetineala cu care s’a lucrate poate avea explicaţiile ei in trecut, astăzi însă el nu mai poate întârzia. Mai mult ca 30°/* din schimbul nostru internaţional va trebui să se facă pe baza unui plan care, este uşor de înţeles, va fi o sistematică întocmire tehnică şi economică. Implicit se naşte nevoia ca acest important fragment să fie ncadrat într’un plan naţional care să cuprindă întreaga economie naţională şi care să însemne calea de urmat spre realizarea tuturor postulatelor economice absolut necesare atingerea idealului naţional însuşi. Acordul româno-german aduce, în direcţia unui plan economic general, un aport care nu trebue ignorat. Un plan economic trebue să se bazeze pe câteva puncte de sprijin fixe. Numai aşa poate tinde la realizarea unor îmbunătăţiri. Un plan lipsit de aceste constante organizează haosul sau, în cel mai bur caz, este teorie curată. Acordul cu Germania ne aduce, în materie de producţie agricolă, siguranţa unui debuşeu constant pentru o bună parte din surplusul producţiei şi chiar se tinde la o dezvoltare a unor culturi a căror rezultat va fi sigur cumpărat. In materie industrială ne aduce posibilitatea de a dezvolta numai industriile viabile şi mai ales industriile agricole. Prin aceasta ni se dă posibilitatea de valorificare a muncii in producţii de calitate şi deci ne fereşte de situaţia inferioară de exportatori exclusivi de materii prime. In acelaş timp, asigurându-nise desfacerea, vom putea întreprinde o serie de exploatări miniere pe care nu le puteam încerca fără acest sprijin. Iată câteva din constantele cerute pentru întocmirea unui plan economic, dar care în acelaş timp sunt şi îndemnuri spre a se păşi la realizarea lui. Dacă necesitatea unui plan economic naţional, care să însumeze totalitatea ţelurilor economice care formează idealul unei generaţii, nu mai poate fi negat, apoi nu trebue să fie uitată nici nevoia unei colaborări generale la realizarea lui. Un plan economic general, sau chiar unul parţial, este opera câtorva specialişti care ştiu să interpreteze şi să toarne în formule, tendinţele economice ale unei generaţiuni. Aplicarea lui, însă, este opera, de fiecare clipă, a naţiunei întregi. In momentul acesta când fiecare simţim geutatea celor ce se petrec în jurul nostru pasivitatea critică devine o crimă. Măsura naţionalismului o dă gradul în care ştii să te angrenezi în valul realizărilor pe orice teren de viaţă naţională. Tipul cetăţeanului care se crede achitat numai prin plata impozitelor şi satisfacerea serviciului militar, rămâne trecutului. In prezent se impune respectului nostru tipul individului care se socoteşte, în fiecare clipă, în serviciul naţiei sale, Mircea V. Pienescu Dacă fundamentul economiei capitaliste este proprietatea individuală şi câştigul întreprinzătorului, economia colectivă se întemeiază pe desfiinţarea proprietăţii particulare şi pe socializarea mijloacelor de producţie şi câştig. In timp ce în ecoonmia liberală Statul se întemeiază pe forţele individuale ale cetăţenilor, în economia colectivă individul îşi pierde orice independenţă ,fiind pus în exclusiva dependenţă a Statului. Ideologia economiei socialiste a fost mai întâi formulată la 1847 în Manifestul comunist lansat de Marx şi Engels. Acel manifest cere: 1. Exproprierea proprietăţii funciare; 2. Desfiinţarea succesiunilor; 3. Munca obligatorie pentru toată lumea ; 4. Sporirea instrumentelor naţionale de producţie şi ameliorarea terenurilor cultivabile după un plan general ; 5. Prepararea tuturor măsurilor capabile de a face să dispară în mod progresiv diferenţa între oraş şi ţară . 6. Centralizarea creditului în mâna Statului prin ajutorul unei „bănci, naţionale“ Toate dezideratele programului socialist formulate în manifestul comunist au fost realizate în Rusia Sovietică.S’a desfiinţat proprietatea privată, s’a desfiinţat întreprinderea particulară. Aşa încât în Rusia Sovietică producţia şi desfacerea bunurilor economice au devenit funcţiune colectivă. Dar pentru a se pune in mişcare toate forţele economice ale naţiunei a trebuit să se împlinească o organizare de stat şi a mai trebuit ca această organizare să lucreze pe baza unui plan. Pentru a înţelege structura economiei colective este necesar să cunoaştem cum s’a înfăptuit organizarea economică a Rusiei Sovietice şi în ce constă planul. Aceste două elemente prin ajutorul cărora se produce și se repartizează bunurile ne va da o idee clară despre aceia ce se chiamă economial Sovietică. i I ' ‘ ■ | . In fruntea ierarhiei politice și economice se află Consiliul suprem al Uniunei sovietice, compus din două Camere, Consiliul Uniunii şi Consiliul Naţionalităţilor, caredeţine suveranitatea. In intervalul sesiunilor puterile sunt executate de Prezidiul consiliului suprem, compus dintr’un preşedinte, 11 vicepreşedinţi şi 24 membri. . Deriziunile luate de aceste organe nu au decât un caracter de orientare generală. Adevăratul organ de execuţie şi de administraţie superioară este Consiliul Comisarilor poporului, ceia ce ar corespunde la noi cu consiliul de miniştri. Pentru fiecare seră înviciu public există un comisar. Preşedintele Consiliului suprem poate anula deriziunile luate de comisarul poporului. Atribuţiile comisarilor în domeniul economic sunt de a dirija şi coordona munca diferitelor comisariate şi stabilimente economice şi de a lua măsurile pentru executarea planului ecomoniei naţionale şi a bugetului. Consiliul Comisarilor este asistat din punct de vedere tehnic de o Comisie a Planului, din care fac parte câteva mii de specialiştişi ingineri, economişti, agronomi, statisticieni şi experţi. Organele mai sus arătate alcătuesc direcţia generală a economiei. Alăturea de ea există direcţia specializată, care, la rândul ei cuprinde trei organe administrative. 1. Administraţia superioară ; 2. Trustul ; 3. întreprinderea. 1. Administraţia superioară, reprezentată printr’un comisariat al poporului specialist într’o branşă economică (ca : industria grea, industria alimentară, etc.). Comisariatele sunt împărţite în direcţii principale, ocupându-se numai de un sector, dintr’o branşă economică. 2. Trustul se compune dintr’un grup de întreprinderi, care pierd autonomia lor în folosul trustului şi care, la rândul lui este subordonat organelor superioare ale Statului. Trustul mai este dotat cu o personalitate morală şi are capacitatea de a contracta, are bugetul şi capitalul său propriu şi are credite înscrise în bugetul Uniunei sovietice.. Trustul e dirijat de un comitet de direcţie compus din 3—5 persoane. Conducătorii trusturilor sunt responsabili penaliceşte de buna gestiune şi de neexecutarea planului. Câştigurile sunt trecute statului, iar Regim col »1 ■A # pK . N. LEON » . '.*or Universitar pierd ■ benef. noi 3. Ii mar dire bt I cu capi .. o Intreprir.tor genei : lecţie al ‘rus. prinderei t - ţiunile pri.- , Cu ajutoi , tul sovietic .. » n a pune în vi pentru a sat. •«... ale țării. Să vedem nvdomeniu!econc ' După ce Con* cretat desființări viduale, Statul si lui greaua sarcin.t proprietatea și pi\ fi acoperite din e organul prl;iitate juridică, buget separat, de un direcsiliul de diatea între- I, ui de instrucizări Sta■ m pentru raţional şi inamice cut in 418 .1 de( . ■ indintea •ma ală kt1. Se exp mur multe pi ror h cu domei i. brii ace. Pâmân’ poate 1 Membri, decât dt produsul şi producţie colectivă i colectivizării nu se i pe cale de decret, anumită organizare specială pentru aprin aşa numitele unităţi agricole Sunt centre coagricultori. Mai viduale, ale căt, formează un imun de memmită Kolkhoz latului, el nu le tranzacţiune. iu au alt drept va împărţi intr. ei. Comisarul administrativ al districtului formează o massă de terenuri de 3—4 mii hectare pe care o pune în exploatare prin membrii Kolkhozurilor. Kolkhozul este compus de un consiliu de administraţie, un director activ, confirmat de centrul districtului, un subdirector, un contabil şi de adunarea muncitorilor. Administraţia este încadrată în organizarea generală a Statului, de care ne-am ocupat mai sus. In momentul în care ţăranul a acceptat să intre în Kolkhoz, părăseşte pământul, casa şi instrumentele lui de muncă pentru a le pune la dispoziţia colectivităţilor. Vom vedea într-un articol viitor cauzele cari au dus Rusia la starea de mizerie socială și disperare de astăzi. Ingratitudine universală O telegramă prizărită între altele, în care nenorocirea face casă bună cu imaginaţia, anunţă că un medic a descoperit microbul reumatismului, l’a disociat de acei în tovărăşia cărora trăia, l’a filtrat şi l’a prezintat la microscop, ca pe un vinovat, care este scos dintre complici sau bănuiţi, pentru a fi sancţionat. In ziua aceea nu s-a emoţionat nimeni. Parlamentele lumii au continuat să discute problemele trecătoare, care înveninează existenţa oamenilor de azi, vedetele politice au continuat să se bombardeze cu discursuri, iar pana ignorantă a continuat să lerodiesc dantela acestor inutilităţi care fărâmă viaţa. Totuş, din lumea invizibilă a mai fost scos la iveală un duşman, nu ştiu dacă mai periculos decât oamenii, dar in orice caz tare incomod. Din cauza acestui microb s’au ridicat spitale, s’au amenajat stabilimente balneare şi s’au traficat iluziile însănătoşirii până in clipa când moartea le-a curmat, dulcea moarte gratuită, acest veto opus abuzului de medicaţie. Vor fi cu neputinţă de îndreptat relele aşezări şi deprinderi datorită cărora aflăm cele mai infime detalii asupra unui asasinat, şi ignorăm totul dintr’o atât de colosală descoperire ştiinţifică. Publicitatea răului este atât de răspândită in lume, încât o faptă bună căreia humanitatea î i va datora in vecii vecilor sănătatea ei, rămâne in umbră, acolo unde e marea linişte, nobilul climat al genialităţii, aerul de respirat al virtuţii, optimismul inincibil al adevăratelor elite. In răstimpuri, ziarele publică fotografia câte unui savant neras, câte unui artist de înfăţişare modestă, şi o lume intoxicată de minciuni, de vanităţi şi de clopoţeii nulităţii priveşte o clipă cravatele lor oribile. Nimic nu se poate reţine, decât pentru spitalele în care se moare cu preţ redus, în fiecare oră, de sute de ani, alături de alba indiferenţă a şorţurilor cu buzunarele pline de instrumente chirurgicale. E dezolant de trăit într-o lume care-şi ignoră pe cei mai buni fii ai ei şi care se pasionează de scandal cu o lipsă de desgust care trebue să explice lăcomia ei. Dar nimic nu descurajează aceste cercetări. Eri a fost descoperit infuzorul malariei, azi cel al reumatismului, mâine cel al cancerului. Porci de India au fost injectaţi cu seruri noui, pentru experienţe, şi fiecare cobag, credeţi-mă, este mai util humanităţii decât toate distinsele personalităţii internaţionale care seamănă ura şi desbinarea pregătind în şampanie dezastre abundente, şi ascunzând sub ornamente inimi canine, care nu cunosc mila, nici dulceaţa, nici recunoştinţa pentru mucenicii din laboratoarele unde se pregăteşte salvarea de la moarte a atâtora dintre ei Fără speranţă. Fără iluzie. Romulus Dianu m » • I T**? V • ■vÁ I ii W 1 •MT* PW«!« W' „Zefirul murmură E timp răpitor, Vend, unda e pură, Pe cer nici un nor...“ ( * ' -x* - v RarV: r ^ilegerma lolone * > »L ŞEICARU Vecinătatea unor mari ca întindere şi ubistibilă forţă de expansiiu poate fi pentru nimeni lin»; toare. Şi cu toate că pactul de amiciţie germano-polone, încheiat în 1934 este încă neatins, totuşi după anexarea oraşului Memel, întreaga Polonie este străbătută de o profundă temere în ceea ce priveşte soarta oraşului Dantzig, de care este strâns legată şi viabilitatea coridorului ce asigură Poloniei eşirea la Mare. Toate industriile în strânsă legătură cu apărarea naţională sunt aşezate în partea centrală a Poloniei, la o egală distanţă şi de frontiera Rusiei sovietice ca şi de frontiera Reichului german. Or, această parte, — arsenalul armatei poloneze, — se numeşte „triunghiul strategic“ şi se reazimă pe Varşovia, Silezia şi Ukraina. După socotelile statului major polonez, acest „triunghiu strategic“ al industriei de război, ar putea să alimenteze 1.500.000 de soldaţi sub arme şi în ipoteza unei ocupări a culoarului Dantzig. Prin desfiinţarea Cehoslovaciei, apărarea Poloniei faţă de un atac ce ar veni din partea Germaniei, a suferit o evidentă slăbire, iar raporturile existente între Polonia şi Rusia sovietică sunt foarte nebuloase. De fapt, polonezii se tem de ruşi chiar dacă ar fi dispuşi să le vină în ajutor. Anexarea Boemiei şi a Moraviei, cu anexa de protectorat asupra iluzoriei independente a Slovaciei, care se adaugă frontierei comune ce o aveau, împreună cu Prusia orientală formează pentru Polonia un cleşte nu mai puţin ameninţător chiar atunci când este un cleşte prieten. De aici acele manifestaţii cl. I, prez.dicărilo de lege c, unei Ukraine Dietă in corp polone, finanţe, tă, şi «ţeles im inspiraţia rind de s asemanan trecut Ceh ma oară d. în toată ev sale externe, . de dramatică Intră în taca g birea internă a pregăteşte unei gicale. Am p Ulisse este în n germani, pentru vitură tactică a Evident că d. Bec de excepţională stă vilor, ceeace este c am putea spune, — în aceste vremuri t rănită tălăzuiriî a adver nu a dat semne de suporturile cu Germani mas în cele mai bune i şi când nu ar fi exişti filiaţie de idei între d. dryj şi unele idei din Kampf“ unde sunt schiţa tinările viitoare ale Ukrain cărei câmpii nesfârşite şi ii!«' ar putea fi exploatate sub »ţia partidului naţional-socii noi (germanii) am fi în mă, să producem şi poporul genn . ar înota în belşug“. Dacă d. Beck a putut să-şi di? Uliu de o evidenta» «♦ A* a li , ■ té ;; iV asp ofici tisch Fără să menii, acestoi ţionale „Dacă tesc că I .. ndi toare fa\ nu mai es cuvinte cu seama de v . .. onoarea po,tul ar fi fo tru desvolta Europa şi dăţiunea polone. Termenii statoare precizie vor întârzia săctul sub forma ue cuminţire prin opiniei publice a: * rate de pasiuni an Dar această con: liniei poloneze la < ■ •• eeace priveşte tt. au febră, înseam iment de garanţie linia ? Prezenţa Pololiei în sfera de ar. ■ e i-au dat libertate, ie şi siguranţa lipsei : , uni. Cu o Polonie at în pactul de se» idoială că Germani ‘tiuit înainte de a fi » . n Septembrie 1938 a îs * s .• complect Cehosl Ma s 1939. armata poloneză ' are o deosebită stiare in pag. II *S35 : ier rusii ne care sunt doar *eriorizare a unei •'* a națiunii poD 18, d. dr. Muukrainiene a ( lista revenîa unui proect credea crearea ependente, cu o nisterul său ui central separată, tă separav. S’a în-i pornea p tresă■' al unei care a •u prisigur liticei ărire ■an slăa le ur'ă noast oian. 1 om să păstreze aceeaşi minată totdeauna ;e surâs, naţia nu ntrol al sensibiunele violente germane. Acestui provocat p •tr’o publicaţie ■( he Diploma•respondenz“. ilească ter- 1 încetarea opiniei nail a vesti: neze soco•espunzăgerman , cu alte să se ţină ele şi de , fappen. în na 1 » . In pagina 3-a altor a ulort . Sâmbăta 1 Aprilie 1939 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Belvedere No. 6.1 TELEFOANELE Sacrut General 4.84.40 Serv. Publicaţii Redacţia politicii 8.40.88 Tipografia Sport 4.84.49 Cab. Administrat Abonamente 4.23.33 Cab. Directorului Secretariatului convorbiri cu Provincia Proprietar „Curentul’* S. A. R. înscri»! Registrul Comerțului sub Na 15/935 Trib. Ilfov. Registrul publicațiilor, Na 174/938 Taxa poştală plătită in numerar contord. Dir. Gen. P. T. T. nr. 55740 929 1.40.84 4.84 48 3.40.80 4.84.47 8.40.86 Probleme ale tinatnlni Olt Fiinţa administrativă a noilor ţinuturi începe să se umple, din ce în ce mai mult, de un conţinut concret de probleme de gospodărie care se pot afirma, în acest fel, cu mai multă greutate decât sub forma strict judeţeană veche. Polarizarea aceasta, strângerea aceasta a chestiunilor la ordinea zilei de rezolvat, în jurul nucleului de autoritate al „rezidenţei“, le dă importanţă şi relief la centru şi le cerne importanţa pe terenul local. Rezidentul regal ţinând în mână firele ţinutului ştie cum să dozeze, sub raportul interesului comun al unei regiuni întregi de populaţie, urgenţa problemelor de gospodărie care trebuesc rezolvate. El are posibilitatea, interzisă ministrului de la centru, de a se informa direct asupra problemelor din zona sa, de a le cunoaşte deci cât mai de aproape şi în acelaş timp de a le ordona în raport cu nevoile generale ale ţinutului. Aceste reflecţii le facem gândindu-ne la aceia ce vedem că se petrece în ţinutul Olt, pe care îl cunoaştem mai bine. D. rezident regal Dinu Simion, de la trecerea sa la rezidenţa ţinutului Olt, a pornit o acţiune de cunoaştere directă a problemelor tuturor judeţelor, care este vădită în mobilitatea energică de care dă dovadă, în necontenitele cercetări la faţa locului, în informarea imediată după care umblă prin oraşe şi sate. Ţinutul Olt, prin poziţia lui, prin caracterul economic şi social de o remarcabilă vivacitate, prin importanţa lui generală, ridică o serie de probleme masive pe cât de variate, de conducere. Cine cunoaşte lumea acestui ţinut, în continuă mişcare prin felul ei însăş de a fi, neastâmpărată chiar, adânc agitată sub regimul partidelor de patimi şi în acelaş timp dând dovadă de o aspiraţie mai vie ca în orice altă parte, către un nivel de viaţă mai bun, cine cunoaşte importanţa şi bogata structură economică a Olteniei, îşi dă seama că, în adevăr, acest ţinut cere un efort special de cunoaştere, de înţelegere, de conducere. Dacă ne gândim la caracterul judeţului Vâlcea, care ia o mare desvoltare turistică, şi are o activitate industrială, la judeţul Dolj cu mari necesităţi agricole şi comerciale prin poziţia bună a Craiovei care trebue reînsufleţită, la problemele populaţiilor de deal şi de munte ale Gorjului şi Mehedinţilor, la problemele dunărene ale ţinutului, la cele agricole particulare ale judeţului Romanaţi şi Olt, ne dăm seama că promovarea sensibilă a ţinutului cere, în adevăr, o energie deosebită şi un spirit foarte realist Animaţia pe care o consemnează corespondenţa din provincie a tuturor ziarelor, în acest ţinut, — care se compară cu aceia a ţinutului central Bucegi unde d. rezident regal Alexianu a început, deasemeni, fără întârziere acţiunea de organizare în spiritul nouei răspunderi rezidenţiale, — această animaţie arată în adevăr că omul locului care este la conducerea ţinutului Olt, cunoscut ca un spirit idepărtat de tot ce este utopie sau formalism administrativ, desvoltă activitate practică. Fără îndoială ne găsim în faza inventariere şi coordonare a ,lemelor, nu numai la ţinutul , ci la toate celelalte ţinuturi, sudăm o adevărată întrecere înzidenţi. Ceea ce trebue înlă- 1 , din capul locului este slăbiri- ■■ , pentru planurile de anexcesive, pentru marile “ gospodăreşti care, trebue unoaştem, din fericire nu îi anulat până acum. Dar nu activitatea unui şef demrebue să se piardă în bu•. ‘-.r administrativă, ci trebue să \eze în tentative şi realiză /olum, de proporţii. Fie. ■ ■ m care ţinut are în această privinţă problema lui specifică. Spiritul realist trebue să primeze însuşirile de organizator ale d-lui Dinu Simion şi cunoaşterea exactă a situaţiei, sunt acelea care l-au adus la ţinutul Olt. Dragoş Vrăniceanu Teodor Speranță Zilele trecute, împlinindu-se zece ani de când a murit neostenitul anecdotist, s-a slujit la o biserică din Bucureşti parastas pentru odihna sufletului său, acolo unde nu mai este nici veselie, nici întristare. Afară de rudele apropiate ale răposatului, prea puţini şi-au mai adus aminte de cel care o viaţă a înveselit generaţia trecută. Speranţă e acum acolo unde nu se râde, nici nu se plânge. Ce stranie ipostază, şi întrebuinţăm termenul acesta cu înţelesul antic, ypostasis, ce pe greceşte însemna substanţă, existenţă, fiinţă, pentru anecdotistul care toată viaţa a căutat hilariantul cu stăruinţa gazului acela care produce râsul în chip chimic!... Căci judecând bine valoarea comicului din snoavele versificate ale lui Speranţă, el este numai de suprafaţă, nu isvorăşte din cunoaşterea ironică a slăbiciunilor sufletului omenesc, ci din acel sac cu păcăleli şi glume eftine în care Soireau nu mai recunoştea pe autorul Misantropului şi al lui Tartuffe. Şi pentru asta, lumea a uitat atât de repede pe Teodor Speranţă. Jean Paul Richter, filozof şi umorist, pentru care râsul nu era un simplu amuzament, a zis că rizibilul nu este atât de însemnat încât să devină obiect de dispreţ, şi nici atât de vătămător, ca să fie obiect de ură. Că, mai zice el, râsul subliniază doar eroarea, şi nu atât eroarea in sine, cât manifestările ei exterioare... Aşa ar fi, dacă se face o discriminare netedă între ridicul şi comic. Ridiculul implică un sentiment de desconsiderare, de dispreţ sau compătimire ironică: comicul, nu. Conu Zaharia Trahanache, oratorul prost, încornoratul familiei, e ridicul. Cetăţeanul turmentat e comic, râdem de el cu simpatie. Idolatria, mai spune Jean-Paul, ne lasă serioşi dacă se înfăţişează ca o simplă eroare de concept religios, dar devine ridiculă în aplicările ei practice, în ritual adică. De ce?... Noi credem că un ritual nu poate fi ridicat niciodată, ci numai comic; şi asta în anume condiţii de substanţă şi manifestare. Ţiganii noştri au fost comici când s’au gândit să facă o biserică de caş pe care apoi au mâncat-o: S’o facă de lemn?... Putrezeşte! S’o facă de fier?... Rugineşte! S’o facă de oţel?... Plesneşte! S’o facă de zid?... Mucezeşte! S’o facă de caş! Fireşte! Când o bate văntu, Curge untu . Tot sarcasmul teluric al poporului, unde Creangă a găsit zăcăminte adânci de umor, rămâne izvorul nesecat al veseliei comice, adică în acţiune. Moliére a luat cu amândouă mâinile din hazul snoavelor medievale. Caragiale vedea nu fostul poştaş, beţivul virtos, dar onest, dar păcălit, dar maltratat, simbolul maselor electorale, al mulţimii naive, mereu înşelată. Către sfârşitul vieţii, după acel torent de anecdote pipărate, împănate, afumate, Teodor Speranţă se umanizase. Era în el o simţire latentă ce dacă nu s’ar fi izbit de un anume gust măscăricios al vremii, şi nu s’ar fi amestecat cu caricatura bufă a bătrânului Jiquide şi cu snoava mahalagească a lui Marion de la Veselia, ar fi luat altă înfăţişare estetică. Ne aducem bine aminte de o poezie lirică a lui Speranţa, publicata spre sfârşitul vieţii, începând aşa: „Când inima în pieptu-mi, ’Nceta-va de a mai bate...“ Câta să părăsească gluma uşoară, satira eftină la adresa ţiganilor, bulgarilor, ovreilor, ungurilor, nemţilor... „Plombiem“ este titlul unei schiţe umoristice în care Speranţă ia în râs proasta organizare, lipsa de onestitate profesională, pe calea ferată nemţească de pe vremuri, constatate cu prilejul unei călătorii la Paris. E o zeflemea ce nu se ridică deasupra reportajului mediocru. Zeflemea ce încă mai constitue o bună parte din fondul etic al intelectualităţii româneşti. Joachim Bote?