Curentul, ianuarie 1940 (Anul 13, nr. 4278-4298)
1940-01-11 / nr. 4278
ANUL xm No. 4278 96T1 Ianuarie 1940 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Belvedere No. 6 TELEFOANELE: Secret, General 4.84.40 Serv. Publicaţii 3.40.84 Redacţia politică. 3.40.88 Tipografia 4.84.48 Sport 5.43.07 Cab. Administr. 3.40.80 Abonamente 4.23.32 Cab. Directorului 4.84.47 Secretariatul și convorbiri cu Provincia 3.40.86 Proprietar: „Curentul” S. A. R. Trib. motr. Registrul publicațiilor, No. 174938. Taxa poștală plătită în numerar conford. Dir. Gen. P. T. T. No. 29744/93# Abon.: Anual 700 lei? 9 luni 350 lei; 8 kp* 200lei. Instituții Statui particulare una mi# anual GRIGORE TRANCU-IASI 9 Nu ştiu să fi trecut prin viaţă un om mai refractar sentimentului de ură ca Grigore Trancu- Iaşi. Se risipea în zâmbete, în gesturi de prietenie, în râvna săritoare a omului gata de a veni în ajutorul celui strimtorat , şi vorba lui domoală, moldovenească, părea făcută pentru a mângâia, printr’o sinceră înţelegere a suferinţei altuia. Era sârguitor în statornicia prieteniei, în dorinţa de a se bucura de cât poate da această viaţă atât de scurtă, atât de răvăşită, în râvna lui de a se îndestula din frumuseţile unei cărţi, în voioasa lui pasiune de a trăi cât mai intens. In jungla politică, în acea pândă sinistră de pasiuni şi de ambiţii violente, Grigore Trancu- Iaşi părea un rătăcit. Era un dezarmat, era un infirm al unor sentimente de prietenie, de statornicie într’o credinţă, de fidelitate unor idei. De aceea se adapta cu greu unui climat de grăbiţi ai tuturor renegărilor. Păstra o decenţă morală, — rămânea cu o discreţie mustrătoare credincios gândurilor tinereţii lui, străbătută de un romantism social. Intr’o fază de încruntare a ideilor, de ferocitate a concepţiilor de înoire socială, Grigore Trancu-Iaşi plimba priviri speriate. Şi accentul moldovenesc al vorbei lui devenea şi mai pronunţat : parcă ar fi cerut îndurare pentru idealurile sociale ce i-au încălzit tinereţea, şi cărora le-a păstrat un permanent cult. Nu ştiuse ce-i înlesnirea nici în anii copilăriei şi nici în anii adolescenţei; îşi făcuse cu multă trudă drum în viaţă, — dar niciodată aceste vitregii ale începuturilor nu au lăsat urme în sensibilitatea lui; îşi aducea aminte cu caldă înduioşare de acele începuturi de copil necăjit; evoca plin de emoţie naivele bucurii ale unei cărţi cumpărate din ceea ce izbutise să economisească dând lecţii, din câştigul cărora se întreţinea la şcoală. Pentru el, munca nu era o temă retorică , era simfonia existenţei lui. Preţuia pe oricine se trudeşte, fiindcă în această încordare a voinţii muncitoare el vedea sensul superior al omului. Aristocraţia morală a vieţii sociale nu-şi putea avea alte origini decât în muncă. Ne-am cunoscut în 1918, după căderea guvernului Averescu, în timpul când abia se formase guvernul Marghiloman. Era zdrobit sufleteşte şi privea întristat viitorul ţării. S-a prezentat în faţa alegătorilor şi a fost ales în opoziţie cu o impresionantă majoritate. In cuprinsul acelui parlament convenţional, improvizat sub ocupaţia germană, Grigore Trancu-Iaşi a reprezentat spiritul protestatar. Când a fost adus tratatul de la Bucureşti în faţa Camerei, — Grigore Trancu-Iaşi a rostit cea mai frumoasă pagină de elocvenţă. Vibra în cuvinte, în cadenţa frazelor, toată iubirea de ţară ; izbucnea cu o rară energie lirică toată revolta împotriva umilitoarelor condiţii cuprinse în textul tratatului. Şi cu ce covârşitoare emoţie a fost rostit !... Chiar cei mai îndărătnici rătăciţi sau simţit cuceriţi de sinceritatea glasului de protest. L'am văzut după rostirea declaraţiei. Părea încă sub stăpânirea aceluiaş tumult de sentimente şi indiferent — ca niciodată — la felicitările prietenilor, privea în gol, absent, tăcut... Intr’un târziu a rostit concluzia unei meditaţii interioare, concluzia dialogului interior : „Nu se putea să acceptăm fără să articulăm măcar un glas de protest. Ar fi fost o ruşine !... Nu am fi meritat să mai trăim ca ţară independentă. Şi, — în definitiv, — războiul nu s’a terminat. Dreptatea vine totdeauna, dar vine încet. Ce s’a tratat la Bucureşti a fost un provizorat ! E mai bine aşa !“ Avea sentimentul unei datorii împlinite ; era fericit că totul se va schimba. ... Ii plăcea să hoinărească pe străzile Iaşilor, ca şi când pornea în căutarea umbrelor trecutului. Evoca astfel chipuri dispărute, căuta să retrăiască în mijlocul unei lumi uitate, mai mut in aprigă, mai visătoare. Omul acesta, cu trupul dolofan, rămânea veşnic incorigibilul adolescent. Svârlea deasupra asperităţilor vieţii vălul diafan al poeziei. Urcam spre Copou şi când ajungeam la grădină, începea acea încântare a reminiscenţelor: un susur de versuri declamate confidenţial, cu glas scăzut, ca o retrăire a încântărilor ce i-au exaltat tinereţea. Un amestec plăcut de versuri româneşti, de versuri franţuzeşti, — Eminescu, Verlaine, Vigny, St. O. Iosif, Verhaeren, Samain, Traian Demetrescu, Haraucourt, Duiliu Zamfirescu, D. Anghel, ca murmurul nesfârşit al unei fântâni, într’o noapte de vară. Fiecare vers îl încânta, fiecare vers părea o regăsire de emoţii, ca recitirea unor scrisori de dragoste păstrate în taină. Ne despărţeau mai bine de douăzeci de ani, dar entuziasmul adolescent îi dădea o prospeţime comunicativă, o căldură generoasă ce se dăruia în reminiscenţa versurilor spuse cu atâta patos. Niciodată n’am mai întâlnit un camarad aşa de expansiv, aşa de sincer ca Grigore Trancu-Iaşi pentru care anii, cu toate asprimile lor, treceau fără să lase urme. Rămânea veşnic tânăr şi generos, trecând peste răutatea oamenilor, peste ingratitudini, peste tot ce este urît în viaţă, cu acelaş zâmbet de nesfârşită bunătate. Omul acesta cu prodigioasă memorie, era un uituc al nedreptăţilor ce i se făcuseră : toată răutatea omenească rămânea neputincioasă în asalturile pe care le da optimismului invincibil al lui Grigore Trancu- Iaşi. Credea în oameni ; în fond îi iubea aşa de mult, încât le ierta mereu, cu o grabă în care se mărturisea delicateţea unei rare sensibilităţi umane. Această imensă capacitate de iubire şi de iertare îl familiarizase cu un vag socialism, din care eliminase tot ce formează dinamismul de ură feroce al marxismului: lupta de clasă. Democraţia, socialismul, — erau etichete convenţionale pentru ceea ce formează nobleţea omului : capacitatea de a înţelege suferinţa aproapelui, şi ecoul pe care îl are această suferinţă în gestul milosteniei îmi mărturisea odată că, — pentru el, — revoluţia morală a omenirii începe cu parabola Samariteanului milostiv. Şi acest sentiment social, — Grigore Trancu-Iaşi îl trăia , se definea politiceşte prin el. In jungla politică el a rămas acelaş om bun, fidel aceloraşi idealuri. L-am întrebat odată : — „Dar d-ta, coane Grigore, nu apuci drumul Damascului !“ — „S’au înmulţit atâta convertirile, că pe drumul Damascului nu mai e loc şi pentru prejudecăţile mele aşa de îndărătnice !“ Dar zâmbea mereu, cu bunătate iertătoare. Putea să fie oare altfel, un om care iubea cu aceeaş exuberanţă o carte, o operă de artă, un concert ? !... Era nelipsit de la concertele simfonice de la Ateneu. Şi când un pianist cânta în afară de program „un supliment“ din Chopin, se şoptea în toată sala: „A cântat şi Chopin, spre bucuria lui Trancu- Iaşi“... Cunoştea partituri muzicale întregi. — Chopin, Beethoven, Wagner, Bach, Scarlatti... Ştia de toate şi-i plăcea orice, fără preferinţe, fără exigenţe critice, fără poză. Era un optimist care afla totdeauna în tumultul vieţii refrenul consolator. Pentru cei ce l-au cunoscut, Grigore Trancu-Iaşi era noţiunea bunătăţii. Şi mai ales mulţimea îi va păstra amintirea, — amintirea omului fără încruntările ameninţărilor, căutând să dea necazurilor inerente vieţii retuşarea zâmbetului. Acum, ascultă simfonia cosmosului, — împăcat, cum a fost şi în viaţă... Pamfil Şeicaru motonava „Basarabia“ a însemnate cantități de alimente şi îmbrăcăminte pentru sinistraţii din Anatolia CONSTANŢA. 9. — Motonava „Basarabia“, care s-a întors din cursa sa obişnuită, a intrat în portul nostru cu o întârziere de opt ore. Această întârziere a avut darul să dea naştare la o serie de svonuri fanteziste în legătură cu unele peripeţii neobişnuite şile vaporului românesc. In realitate întârzierea se datoreşte escalei prelungite pe care „Basarabia“ a făcut-o în portul Istanbul, unde au fost descărcate însemnate cantităţi de alimente şi de ale îmbrăcămintei destinate sinistraţilor recentelor cutremure din Anatolia. Mărfurile pentru Turcia au fost încărcate la Alexandria şi Pireu şi ele reprezintă o parte din ajutoarele acordate de către guvernele egiptean şi grec turcilor din Anatolia, loviţi de crunta nenorocire. Descărcarea acestor mărfuri a durat cu mult mai mult decât timpul escalei la Istanbul prevăzut în chip normal în intimerariul vapoarelor S. M. R. D. Fairbairn, ministrul aerului în guvernul Australiei, a declarat la Radio Londra că în luna iunie a. c., forţele aviaţiei australiene vor fi împătrite, faţă de cifrele din 1937. Cadenţa actuală a producţiei aeriene, este de aşa natură, încât din fiecare fabrică să poată ieşi un avion pe zi. ,,1 avion pe zi" atat produce fiecare uzină australiană Sania blindată noua armă secretă a rușilor Ea atinge o viteză de 160 km. pe oră şi foloseşte la aruncarea torpilelor STOCKHOLM, 9 (gador). — Corespondentul de pe frontul finlandez al ziarului suedez NYA ALLEHANDA anunţi că trupele sovietice au aruncat în luptă o armă secretă şi anume sania blindată. Printre prada de război luată la Suomisalmi se află și o asemenea sanie blindată cu dispozitiv pentru aruncarea torpilelor, sanie ce poate atinge viteza de 160 de km. pe oră. Sania aceasta are asupra tankului avantajul de a putea circula pe zăpadă, dar mânuirea ei este foarte dificilă. Cercurile militare finlandeze declară că se așteptau la această armă nouă și că de pe acum dispun de mijloace de apărare. Statele Unite vor construi avioane uriaşe * NEW YORK, 9 (Radar). — Autorităţile aeriene americane anunţă că Statele Unite vor dispune anul viitor de avioane de bombardament, care-şi vor putea atinge obiectivele în Europa, inapoiindu-se în Statele Unite, fără escală. Post înaintat in liniile franceze inii 1940 va fi hotărâtor în istoria lumii,a declarat orid. Chamberlain D. Chamberlain a rostit la Mianston House primul său discurs în acest an, spunând între altele : „Pe cât am dorit să evit răsboiul, pe atât închin acum toate gândurile şi faptele mele spre a asigura victoria în strânsa cooperaţie cu bravii noştri aliaţi francezi. Acest nou an, care va fi, probabil, hotărîtor în istoria lumii, a început în calm, dar este calmul care precede furtuna. Adânca convingere a necesităţii de a pune capăt politicii germane de neîncetate agresiuni ne îndeamnă să luăm asupra noastră orice sacrificiu. In aer ca şi pe pământ nu asistăm acum decât la preludiul marilor lupte viitoare. Numai pe mare se poate spune că răsboiul se desfăşoară în plin. (Cuprinsul Întreg al discursului In pag. 9-a) [Convocarea Consiliului | Înțelegerii Balcanice Consiliul Permanent al Stat. în zilele de 2, 5 și 4 Februarie, celor Ințelegerii Balcanice se la Belgrad, va întruni în sesiune ordinară.! Scrisori din Paris Arta franceză sub zodia războiului Ie JEAN.LOUIS VANDOYER Odată războiul început, puţine săptămâni le-a trebuit parizienilor pentru fi învăţa să trăiască într’un oraş hărăzit beznei şi pentru a înţelege din nou ceia ce înseamnă noaptea. O noapte misterioasă cu, lumini mişcătoare, albastre dela albastrul safir la cel violaceu al ametistuilui, adevărată „simfonie în bleu-major” care mai pe urmă, s’a îmbogăţit cu luminiţe de toate culorile curcubeului, cărora nu li se mai cerea decât să fie potolite, discrete... Şi cum, pe de altă parte, reclamele luminoase nu mai sunt tolertate. Parisul, în iarna aceasta, când cade noaptea, este locul unde se desfăşoară o feerie discretă tăcută, care degaje o vraje de poezie. Ziua, prezenţa războiului se vede din măsurile faste împotriva eventualelor bombardamente aeriene. Magazinele au lipite pe geamuri lungi benzi de hârtie pentru atenuarea dezastruosului efect al exploziilor. Negustorii plini de emulaţie, le-au lipit unii mai artistic ca alţii, încrucişate, zăbrelite, în gratii, vitrinele au înfăţişarea unor „mucharaibiuri” arabe, îndantelate. Unele edificii şi monumente publice sunt parţial fortificate. Schelele din jurul lor sunt umplute cu saci die nisip şi formează piedestale frumoase la vedere; piedestalul de război care protejează, în piaţa Concordiei, Obeliscul, e mai satisfăcător, în sumara sa ciudăţenie, decât cel de pace. Dacă o seamă de statui de artă au fost complet ascunse, acelea ale lui Gambetta, Victor Hugo, B stand, demenceau, Chappe şi multe altele, au fost lăsate în plata Domnului, poate că cu gândul ascuns că aceste mediocre şi hidoase statui, vor atrage bombele ce — ferească Dumnezeu — ar cădea deasupra Parisului... Muzeele sunt, toate aproape goala. Cu grije pregătite din vreme, evaluările colecţiilor publice au fost făcute repede şi armonios, ele se odihnesc acum în castelele din Sud, prealabil rechiziţionate. In cellalt război, unele tablouri, de dimensiuni prea mari n’au părăsit muzeul Louvre; de data asta, nimic — sau aproape nimic — n’a rămas. Pânzele prea mari au fost duse cu remorcile automobile pentru decoruri ale teatrelor subvenţionate. Numai şase tablouri a trebuit să fie făcute suluri. Evident că aceste muzee goale sunt actualmente închise. Unele ca acela al Monumentelor frranceze, au redeschis, arătând publicului mulajele unor porţiuni de edificii ale căror originale sunt îngropate sub saci de nisip. Alte expoziţii, datorate unor iniţiative pateticale, el lasă să prevadă că în scurta vrana dacă împrejurările vor îngădui, ritmul vieţei artistice la Paris nu va fi complet suspendat. Astfel, la Galera Malesherbes a fost inaugurată prima’ difr ’expoziţiile elaborate de Ajutorarea artistică. Patronate de oraşul Paris, aceste expoziţii lunare, voi aduna cu eclectism picturi, sculpturi şi obiecte de artă. E vorba de un talon în miniatură, colectiv şi permanent. La galeria Bernbeim, pictorul Cerna, sub peşedinţia sculptorului Despinîn a organizat o expoziţie a artiştilor mobilizaţi. Ea este destinată nu numai să facă cunoscute oparile acestor artişti ci să-i ajute materialiceşte. Primul teatru parizian care şi-a redeschis porţile, încă din Septembrie, a fost Comedia Franceză. Aci a fost invitat, intr'o Duminică după amiază, un numeros public să asculte, recitate de actorii rămaşi la Paris, cele mai frumoase opere ale celor mai mari poeţi francezi. Acest emoţionant florilegiu a fost prezentat de d. Paul Valeéry. Apoi de trei ori pe săptămână, acelaşi teatru areprezentrat câteva capodopere alese dintr’un repertoriu unic pe lume. Luna Decembrie trebuia să fie la Comedia Franceză, o lună taciniană, cu prilejul celui de al treilea centenar dela naşterea poetului împrejurările n’ au îngăduit realizarea ei, fiind amânată. După Comedia Franceză, au deschis şi alte teatre. L’Oeuvre şi Theatre de ln Maleleine au jucat, respectiv, „Je vivrai un grand amour" a lui Stéve Passeur şi „fis etaient neuf célibataires” a lui Sacha Guitry. Muzica şi-a reluat şi ea locul de război la Paris. Opera şi Opera Comică dau de mai multe ori pe săptămână reprezetanţii foarte gustate. Au fost reluate Mireille, de Gounod, in versiune originală şi Philemon şi Baucis şi Doctorul fără voe. Au reînceput, deasemeni , şi concertele dominicale, cu care prilej s’a dat, între altele,Requiesn-ul lui Guy Ropartz in primă audiţie. -----xoxoxoxo^oxoxoxox--— Aeronautică comparată miaua franceză ţi germană de vânătoare uzi schm xm interna leierniiama inMMU una Aviaţia de vânătoare franceză şi cea germană, se reînoiesc într’o cadenţă pe atât de repede pe cât de rapidă este demodarea avioanelor de această categorie. Nu, mai departe decât cu cinci ani în urmă avioanele de vânătoare, franceze, abia se puteau ţine după cele comerciale. Odată criza trecută — pentru că aeronautica franceză a cunoscut atunci o criză gravă — a început o perioadă de stabilizare tehnică tot atât de primejdioasă. Noul material, — Dewoitine D-500 şi D-501, — nici nu echipase încă toate formaţiunile şi se cerea înlocuit. Motorul cu compresor nu mai era suficient. Se voiau imediat, trenul escamotabil, voleţii de intrados, elicea cu pas variabil. Se putea concepe un avion de vânătoare care să nu facă .500 km. pe oră ? Dacă industria, franceză nu putea să-l fabrice el trebuia, comandat în America. Zis şi făcut. De acolo, şi din uzinele franceze, eşiră din acelaş timp „Curtiss“ şi „Morane 406“ care funcţionează azi. Totuşi se cere, cu nerăbdare, avionul de 600 km. pe oră care este, într-adevăr, un minimum ce se poate pretinde azi unui avion de vânătoare şi se pune întrebarea de ce „Dewoitine D-520“ n’a înlocuit încă peste tot avioanele Curtiss şi Morane. ★ Istoria aviaţiei de vânătoare germană pare, la prima vedere, mai simplă. Pentru mulţi, Germania este ţara care scoate,incadenţa de câteva sute pe lună, două avioane de vânătoare: „Messerschmidt-Bf-109“ şi ,,Henkel-He-112“ ale căror calităţi nu se discută. In Spania au avut un constant succes. Nimeni nu ignorează că, în 1937, 1938 şi 1939, recordul de viteză a fost ridicat, succesiv la 610. 634. 746 şi 755 km. pe oră. Cu toate acestea, compoziţia aviaţiei de vânătoare nu este atât de simplă pe cât se pare după denumirea aparatelor. Avionul Messerschmidt Bf-109, care la origină, cu motorul său Junkers Jumo 210 de 640 c. p., avea o viteză asemenea aceleia a lui Morane-406, a fost fabricat cu motoare din ce în ce mai puternice iar recordul de la 27 Aprilie 1939, de 755 km. pe oră a fost obţinut cu un avion de acest tip, cu motor Mercedes- Benz DB-601, „împins“ la 1800 c. p. Acelaş lucru cu avionul Heinkel He-112 care, la origină, avea un motor Junkers-Jumo-210. Recordul din 30 Martie 1939, de 746 km. pe oră, a fost obţinut cu acelaş motor,împins“ la 1800 c. p. şi cu un avion diferit de cel original, devenit „He- 112-U“. Astfel, comunitatea de denumire, înglobează aparate cu performanţe foarte diferite. Informaţiuni nu este încă nici un aparat „Bf. 109-R“ sau „He-112-U“. VITEZĂ ȘI MANIABILITATE Este stabilit că cele mai recente avioane de vânătoare germaneau o viteză uşor superioară acelora franceze. Acest lucru provine, în comparaţie cu avioanele Morane, din cauza puterei net superioare a motorului şi, în comparaţie cu Curtiss, din faptul că motoarele Pratt şi Whitney ale acestora cu o putere echivalentă cu motoarele germane VB-601, sunt motoare cu răcire directă, având o rezistenţă mai mare la înaintare decât a motoarelor răcite cu lichid. Din contră, manitabilitatea avioanelor Mofane şi Curtiss este superioară aceleia a avioanelor Messerschmidt şi Heinkel. Acest lucru se explică deoarece este o oarecare contrazicere intre viteză şi maniaibilitate ; dacă voim să scoatem apaximum dintr’un motor, trebue să ne gândim să reducem la minimum rezistenţa parazitară a cârmelor, deci să le micşorăm suprafeţele, în detrimentul manialbilităţii.. In lupta cu alt avion de vânătoare mai puţin rapid, dar mai maniabil, viteza celor doi luptători cade repede la nivelul vitezei celui mai puţin rapid. Dacă acesta din urmă face un viraj la 450 km. pe oră, pe o rază de100 m., acel care îl urmăreşte este obligat să-şi reducă viteza, chiar cu un avion care ar putea face 600 km. pe oră, dacă vrea să nu suporte o acceleraţie de 9 g (g fiind acceleraţia greutăţii) în timp ce adversarul său n’ar suporta decât 5 g. (Am arătat altădată, aci, că o prea mare valoare a lui „g“ poate fi fatală pilotului prin efectele sale asupra organismului). Odată scăpat de atacul prin surprindere, vânătorul cel mai lent este liber să impună tactica sa adversarului şi acesta pierde, în bună parte, beneficiul superiorităţii vitezei sale. Demonstraţia a fost făcută în Spania unde biplanele de vânătoare Fiat, cu toată superioritatea de maniabilitate şi inferioritatea de viteză, caracteristice formulei de biplan (cel mai rapid Fiat CR—41, nu depăşeşte 380 km. pe oră) eşeau victorioase din luptele cu avioanele de vânătoare roșii, mult mai rapide. Calitatea pilotului Angajată în aceste condiţiuni, lupta între vânători trebue să se termine în favoarea aceluia care posedă în cel mai înalt grad ansamblul calităţilor pe care le reclamă pilotajul unui aparat din an în an mai complicat şi tirul asupra unui obiectiv din ce în ce mai rapid. (Continuare in pas, ft a) Surorile Dionne la expoziţia de la New-York LONDRA, A (Rador). Corespondentul ziarului „Daily Express“ anunţă că la expoziţia din New-York publicul va putea vedea pe cele cinci surori gemene Dionne. —xoxoxoxo^oxoxoxox—— Carnavalul suprimat în Germania BERLIN 9 .(Rador). — Din cauza războiului, au fost suprimate anul acesta tradiţionalele manifestaţii publice din Carnaval. Ele vor fi înlocuite prin serbări populare, special organizate pentru poporul de jos şi pentru armată. ----lototole^dioxoioi---- Un grup uriaş de pete în soare MADRID, 9 (Rador). — Personalul observatorului astronomic din Madrid a înregistrat ori un grup uriaş de pete în soare, vizibile şi cu ochiul liber printr'o simplă bucată de sticla afumată. S'a calculat că aceste pete acopăr o suprafață de zece miliarde kilometri pătraţi.