Curentul, iunie 1941 (Anul 14, nr. 4774-4802)

1941-06-01 / nr. 4774

ANNL XIV, Ms. 4774, Duminică I lunie 1941­­ Curentul Intre huzur şi realitate Cine a a­vut norocul să stea câteva săptămâni in mijlocul satelor va fa­ce, fără să vrea, o tristă comparaţie între starea de spirit a plugarilor şi aceia a citadinilor. întâlneşti, la sate, calmul acela ne­clintit in faţa oricăror împrejurări; întâlneşti seninătatea pe care ţăra­nul o opune oricărei sminteli de vor­bă, oricărei nesăbuiri de fapte. întors la oraş, găseşti, dimpotrivă, pe toate drumurile, lamentarea celui ce nu mai poate mânca, în fiecare zi, carne, a celui care nu-şi mai poate lua aperitivul sau nu se mai poate răcori într’o grădină de vară, cu mi­titei şi vrăbioare, căci s-a scumpit prea tare, bateria la ghiaţă... O singură vizită la ţară, a tuturor celor cari cârtesc în umbră, ar putea să le dea întreaga măsură a sobrie­tăţii de traiul, care merge până la frugali­tate­­a ţăranului nostru. A vie­ţii lui simple, de­­ om care se mulţu­meşte cu puţin şi munceşte mult. Când vremurile sunt grele, ţăra­nul îşi dă noul găuri la brăncinar şi îşi strânge tot mai mult nodul la ba­tistă. Este o înţelepciune care vine dintr-o lungă şi grea experienţă, dar pe care noi, orăşenii am uitat-o. Am uitat-o, pentru că mulţi ani am înno­­tat un belşug, am dus viaţă uşoară, viaţă de huzur. Şi viaţa asta o urmărim şi-acum cu priviri nostalgice şi cu oftaturi a­­dănci, ca şi cum nu ne dăm seama că trecem prin cea mai­ înfricoşătoare încleştare a omenirii, ca şi cum nu ne dăm seama că ţara sfârtecată nu mai poate­­să ne dea tot ceea ce ne dădea înainte, şi, mai ales, cu uşu­rinţa cu care ne dădea înainte. Aşa cum pe planul politic au ră­mas tot la paşoptismul romantic, şi pe planul economic sunt destui cari nu vor să ştie de consecinţele, cu a­­devărat de războiu, ce trebuie să le îndure, alături de alte ţări şi mai pu­ţin greu decât multe alte ţări,­­ România. Uşurinţa care ne-a dus la pierza­nie, mai anul trecut, împinge şi as­tăzi pe mulţi la­­ repetarea aceloraşi greşeli, cari ne pot fi fatale. Sunt inadaptabili, nu numai în ce priveşte ideile, ci mai ales în tot ce pri­veşte nobila preocupare a stomacului. Durerea celui care nu mai poate mânca icre negre poate atinge cul­mi de tragedie. In schimb, omul din suburbană, micul slujbaş lucrător, dau mai multă dovadă de cuminţe­nie, poate unde sunt mai aproape de obârşia ţărănească, decât domnul că­ruia ii lipseşte biftecul în sânge, la masa­în 1917 se strânseseră în Moldova, deci pe un petec de pământ, două ar­mate şi zeci de mii de refugiaţi. In capul mizeriei şi al lipsurilor, unde se strânseseră toată ţara, au putut să trăiască, laolaltă miniştri şi ostaşi, fără să se clintească o iotă din tăria sufletului românesc. Era pe atunci o­­ credinţă. Era pe-atunci motorul acela neînfricat al jertfei, care anima pe ultimul dintre Români. Şi astăzi trebuie să-l avem, la fel, dacă nu mai mult decât atunci. Pen­­tru că mai mare este şi securitatea noastră de-acum. Mai mari trebuie să fie şi certitudinea noastră pentru ziua de mâine. Atunci eram părăsiţi în voia soar­­tei. Astăzi avem lângă noi, o mare şii puternică aliată. Să ne încredem în ea, aşa cum ne porunceşte realitatea amândurora. Căci, dacă, am putut dăinui, aici, în voia tuturor valurilor timp de mii ani, — fără să ne clintească nimeni, — cu­ atât mai mult vom înflori şi ne vom înălţa când avem ocrotirea braţului tare, german, care ne este astăzi apărător, iar mâine ne va fi un indispensabil colaborator pentru re­facerea technică a navei Românii. Inspecţiile d-lui ministru al instrucţiunii COMUNICAT Primim: D. general R. Rosetti, ministrul instrucţiei, educaţiei, cultelor şi ar­telor, a inspectat în ziua de 30 Mai următoarele şcoli: 1. Şcoala Naţională de Morărit şi Panificaţie, înfiinţată de Asociaţia micilor morari, căreia ministerul îi dă o subvenţie. Secţia de panificaţie nu există din lipsă de elevi. Secţia de morărit, în care şcolarii învaţă multă teorie (ca rezistenţa materialelor, technologie, maşini e­­lectrice, chimie, etc.) şi fac ceva practică în morile din Capitală, are nouă profesori pentru 32 elevi, a căror mare majoritate devin func­ţionari ai Statului. In atari condiţiuni, d. ministru a hotărât să nu mai subvenţioneze a­­ceastă şcoală. 2. Liceul industrial de băeţi No. 2. Ateliere îndestulătoare şi bine în­zestrate cu maşini. Deşi vestiţi de inspecţie printr’o indiscreţie, parte de maeştri nebărbieriţi. Internatul instalat în condiţiuni mizerabile în­­tr’o casă particulară. Liceul având economii, d. minis­tru a hotărât ca până la toamnă să-şi construiască un internat ca lu­mea. 3. Liceul industrial sericicol din str. Sf. Ştefan No. 24. Directoarea lipsă. Local mizerabil şi prost între­ţinut. Elevele forfotind peste tot. Din lipsă de spaţiu se cultivă mult prea puţini viermi de mătase. Memoriul directorilor-proprietari de ziare româneşti din provincie Rolul presei este prea bine cunos­cut, pentru a mai trebui amintit. In împrejurările actuale, presa îndepli­neşte o însemnată şi grea misiune naţională. Pe lângă greutăţile speci­fice luptei pe care o duce, presa mai are de luptat, in calea ei către adevăr, cu mari greutăţi materiale, în deosebi în timpurile vitrege prin care trecem. Aceste greutăţi le cu­nosc prea bine cei cari luptă cu ele. Ele sunt cu atât mai mari pentru a­­ceia care luptă cu ele cu mai puţine mijloace : gazetei­ de provincie. Directorii-proprieta­ri de ziare zil­nice româneşti dim provincie s’au în­trunit ori în Capitală, întocmind un memoriu cu doleanţele lor întemeiate, înaintândiu-1 ministerului propagandei. ,,In toată ţara, — spune memoriul, lăsând la o parte Metropola — sunt doar câteva ziare zilnice româneşti. Acestea nu fac numai ofi­ciul de instrument de informare în cercurile opiniei publice locale; ele dau şi o preţioasă contribuţie la o­­pera de guvernare, prin difuzarea hotărîrilor şi tălmăcirea bunelor in­­tenţii vii ale conducerii Statului. Faptul că puţinele ziare zilnice ro­mâneşti din provincie, trăesc prin mijloace proprii, cu toată lipsa de publicitate de care suferă, este do­vada cea mai elocventă despre nece­sitatea existenţei lor. Dar, o mână de ajutor tot trebue dată ziarelor zilnice româneşti din provincie. Şi iată cum : 1) Să li se acorde hârtie la preţul fixat pentru gazetele din Capitală. 2) Să se înlesnească tipografiilor proprietatea ziarelor zilnice româ­neşti din provincie, credite pe termen lung, plătibile lunar exclusiv pentru cumpărare de maşini şi materiale. Căci, aceste tipografii neputând fi renovate din cauza excesivei scum­piri a articolelor grafice, dau tipări­turi cu mult sub nivelul mândriei şi prestigiului presei. Gazeta românească din provincie trebue să rivalizeze cu gazeta din Capitală ni numai­ sub raportul ca­lităţii cuprinsului, ci şi în ce priveşte formatul şi condiţiunile technice de imprimare. 3) Deoarece ziariştii români din o­raşele de provincie nu se pot consti­tui în Asociaţuni profesionale aparte pentru că nu întrunesc numărul mi­nim cerut de legea persoanelor juri­dice, ei sunt de părere să se înmă­­nuncheze sub auspiciile ministerului propagandei, într-un singur Colegiu ori Sindicat, toţi gazetarii profesio­nişti români din ţară, calificaţi pe deplin ca atare. In acelaş timp roagă să se proce­deze la eliminarea de îndată a străi­nilor din Casa de retrageri şi pensii a ziariştilor şi la revizuirea titlurilor de admisibilitate şi vechime a mem­brilor rămaşi. 4) Directorul de ziare zilnice româ­neşti din provincie solicită d-lui mi­nistru al propagandei să consulte şi o reprezentanţă a lor înainte de al­cătuirea proectului de lege a presei. Ziarele zilnice româneşti din pro­vincie, dintre care unele au o apa­riţie absolut regulată, de peste 20 de ani şi scriitorii lor pun toată nădej­dea in solicitudinea guvernului refa­cerii naţionale, prezidat de d. general Ion Antonescu, Conducătorul Statu­lui şi aşteaptă, în chiar interesul neamului, în slujba căruia se consi­deră mobilizaţi permanent, realizarea acestor îndreptăţite doleanţe.” ——«0*0 ‘­0,010101---­ Victor Hugo şi Bismarck ----------------1..................... de DEM. I. DOBRESCU ■ înainte de războiul din 1810, când Prusia ameninţa Franţa, Victor Hugo scria lui Bismarck, că Germania ar comite o mare crimă, dacă ar ataca Franţa. După alte consideraţiuni de tot felul, Victor Hugo scria: „Dacă spiritul meu clar­văzător, s'ar întâlni în acelaş om cu voinţa ta neînfrântă, istoria lumii s'ar termina, pentrucă voinţa ta ar realiza idealurile spiri­tului meu şi omenirea n'ar mai avea de ce să facă război”. — „Sărmane vizionar, răspundea Bismarck, războiul este etern ca şi lumea, pentru că schimbarea şi opo­ziţia ideilor şi intereselor este eter­nă”. După ce armatele prusiene au ocu­pat Parisul, Bismarck s'a întâlnit cu Victor Hugo, într'un castel din Britta­­nia. .„Bună ziua, Mare Bandit al po­menirii!” spuse Victor Hugo. „Bună ziua, „Mare încurcă lume" ! răspunse Bismarck. Şi Bismarck continuă: „In lumea mea ca şi in Republica lui Flaton, eu n'aşi primi pe porţii fa­bricanţi de utopii şi ia-şi goni ca pe nişte răufăcători ai omenirii. Lumea noastră merge rău, numai de când a­­ceşti „lătrători la lună“ au scos lumea din făgaşul ei natural. Lupta cea mare a unui cuceritor, este ca să scape de aiurările acestor „fabricanţi de iluzii“, care ţes pânze de fum şi care cârpesc norii de pe cer. Căci la ce serveşte un poet, ?“. —­are poetul englez Pope, replică Victor Hugo, care era urât şi sucit, l-a întrebat odată un nobil englez: „Iar ce poate servi un om aşa de strâmb ca tine ? Şi acesta răspunse: „el serveşte ca să vă facă pe voi oa­menii de făgaş­, rare aveţi mersul strâmb al măgarului, să mergeţi in linie dreaptă. — „Voi încurcaţi lumea cu plânge­rile voastre contra războiului, spuse Bismarck ; vezi tu o revoluţie contra războiului,­intre animalele care se ucid Unele pe altele ? Mielul cade în gura lupului şi victima merge la tăe­­re în mod natural şi aproape fără împotrivire. Sclavii considerau scla­via de drept natural şi prizonierii canibalilor, se îngraşă foarte repede, deşi ei ştiu că sunt îngrăşaţi pentru a fi mâncaţi”. — „Dar tu, întrebă Victor Hugo, iei drept o adeziune a învinşilor, la ce­­face le este impus cu forţa, pentru că cel tare mănâncă pe cel slab“. — „Desigur, tu ai fi vrut ca cel slab să mănânce pe cel tare, pentru ca să poţi tu să cânţi „mărinimia“ naturei, în care cei tari se sacrifică pentru cei mici. Dar în natură, cei slabi sunt făcuţi ca să îngraşe­ pe cei tari, pentru că cei tari salvează omeni­rea de distrugerea ,ei în luptele omu­lui cu natura şi cu fiarele sălbatice. Statele se vor lupta totdeauna pentru interesele lor" . „Teoria ta era adevărată, conti­nuă Victor Hugo, acum două mii de ani, când războiul era o afacere ren­tabilă, pentru a fura munca altora. Astăzi insă mai rentabilă decât răs­­boiul, este solidaritatea între oameni, pentru că ea cruţă risipa de braţe ti­nere şi muncitoare, opreşte distruge­rile de bogăţii omeneşti şi lasă timp oamenilor să lupte cu natura. Astăzi răsboiul este o afacere deficitară şi pentru învinşi şi pentru învingători. Dar afară de aceasta, pentru care cauză ne războim noi ? 1. Oamenii se ucid între ei pentru adevărurile religiunilor. Dar care sunt acele adevăruri religioase ? De­­alungul istoriei lumii, omul s’a închi­nat la aproximativ un miliard de zei. In faza „fetişistă", a religiei, fiecare lucru şi fiecare fiinţă era un zeu. In faza „politeistă”, fiecare for­ţă a naturii era o zeitate. In faza ,,monoteistă”, D-zeul nostrul — al creștinilor este adorat de aproape ju­mătate din locuitorii globului. Maho­met are aproape patru sute de mili­oane de credincioşi. Pe lângă marile religii, n'a fost aiurare a spiritului uman, care să nu fi fost o religie și să n'aibă o spuză de zei. Revoluţionarii francezi din 1789, ziceau că Cristos a fost numai un profet şi că Marcat era un adevărat zeu. Acelaş templu a servit la mai multe religii, care s’au ucis unele pe altele. Creştinismul a fost şi republican şi monarhist şi candial şi umanitar, etc. înţeleg ca fiecare credincios să spună : „eu mor pentru religia mea“ ; dar, nu înţeleg cum ar putea să spună cineva: „eu omor pe cel care -şi apără credin­ţa sa“. Şi atunci, de ce se omoară oamenii pentru credinţele lor ? 2. Ne mai omorâm intre noi pen­tru adevărul ideologiilor noastre po­litice. Dar care sunt adevărurile ace­stor ideologii politice ? In istoria lu­mii, omul a avut aproape cinci mi­lioane de organizaţiuni politice şi so­ciale. Şi pentru că toate s'au schim­bat şi pentru că toate se schimbă mereu, este o probă că ele erau a­­devăruri mincinoase sau relative. Orice formă de guvernământ este­ nu­mai penultima, pentru că omenirea nu va ajunge nici­odată la forma de gu­vernământ, ultimă. Ce este democraţia ? Este o cloa­că deschisă în mijlocul câmpului, in care mai intră puţin aer şi puţin soa­re, pentru că democraţia vede infa­miile politice cu mii de ochi, le de­nunţă cu mii de voci şi mai opreşte putrefacţia. Ce este absolutismul ? O cloacă ermetică închisă, în care nu intră nici aer nici soare şi in care putrefacţia merge la infinit, pentru că absolutismul îşi ascunde infamiile sale politice. Sau făcând o altă com­paraţie, absolutismul face politica ac­tului defecaţiunii pisicii, care îşi aco­peră murdăriile cu ţărână , iar demo­craţia face politica actului sexual al pisicii, pe care ea îl trâmbiţează de pe vârful caselor cu tot scandalul po­sibil. Dar rezultatul este aproape ace­­laş : democraţia fabrică pişicheri monştri şi absolutismul monştri san­guinari. Amândouă scot afară din lume pe oamenii de bine, care le de­nunţă infamiile. Şi, atunei, mai înţeleg să pot spu­ne : eu mor pentru ideologia mea politică, dar este o absurditate să spui că tu omori pe cei care au altă ideologie. Omenirea a fost răvăşită şi ucisă, pentru atâtea idealigii politice iar reformatorul învins — şi convins că ucisese lumea pentru o simplă ilu­zie, — se retrăgea de pe câmpul plin de cadavre şi plin de ruine fum­e­­gânde, spunând Înmii: ,,pardon, m’am înşelat”. Cu cât iluzia era mai mare, cu atât cadavrele erau mai numeroa­se şi greşala mai grozavă. 2. Ne omoram unii pe alţii pentru principiile noastre de morală. Dar in istoria sa, omenirea a fost con­dusă de aproape cinci milioane de principii diferite de morală „toa­te eterne şi toate universale". Nu este imoralitate pe care omenirea să n-o fi consfinţit în numele acestor principii de morală „eternă şi ima­nentă“. Omul şi-a omorât şi şi-a mâncat pe proprii săi părinţi, în nu­mele „sfintei pietăţi filiale“. In că­sătoria plurală­, o femes se căsătorea cu toţi fraţii ginerelui şi ginerele cu toate surorile miresei, etc., etc. Singura morală era necesitatea. Dacă s’ar proba că pământul se va răci, sau că el va intra într’o atmosferă care ar face din viaţă un chin, omorâtorii de oameni ar fi declaraţi mântuitorii omenirii. 4. Oamenii s’au omorât între ei pentru probleme filosofice, care nu puteau avea nici o soluţie. Filosofia caută să explice care este începutul şi sfârşitul lumii şi al omului , care este scopul omului şi al naturii şi care este esenţa naturii. De la începu­tul lumii, omul discută gravele pro­bleme ale filosofiei, dar el n'a putut până azi să ajungă la nici o conclu­zie. De­sigur că, pe când geniile se îndoesc de tot, proştii spun că ştiu tot. Geniul repetă şi azi vorbele lui Socrate că noi nu ştim decât că nu ştim nimic, la care filosoful Dubois Raymond mai adaogă, că în aceste probleme noi nici nu vom putea şti niciodată nimic. Asupra misterelor filosofiei sunt tot atâtea păreri câţi filosofi. * Disputele filosofice au vărsat atâta sânge şi au cauzat atâtea ruine, în cât e de mirare, că nu s'a găsit un potentat luminat, care să prevadă „crima de filosofie“. Şi cu toate ace­stea, oamenii s'au ucis pentru a­ f Continuare in pay. ll -ft) Secretarii­­generali ai subsecretariatu­lui aprovizionării D. L. Burchi a fost numit secretar general al ministerului economiei na­ţionale, subsecretariatul de stat al a­­provizior­­ării. ★ D. Grigore Popescu, preşedintele Camerei de comerţ Lugoj, a fost­ nu­mit secretar general la ministerul economiei naționale, subsecretariatul de stat al aprovizionării. 741 W/841 W Sliper de mare lux, 13,5 — 2000 m, 8 lămpi, 7 circuite aco­date. Dispozitiv dublu pentru reglarea automată a fa­­dingului. Borne pentru pick-up și al doilea difuzor. Ochiu magic. 741 G W/841 GW .Acelaș aparat, cu alimentare universală., 841 W/541 W Super popular pentru crt. alternativ, cu 5 lămpi seria „E“ 7 circuite acordate 13,5—2000 ra. Difuzor permanent dina­mic special. Borne pentru pick-up și al doilea difuzor. Ochiu magic. 541 GW/641 GW .Acelaș aparat, cu alimentare universală . 541 B Super pentru baterie cu 5 lămpi meta­lice seria D. 7 circuite acordate, 13,5— 2000 m. Consum redus, încălzire 1,25 Volţi 125 mA. Consum anodic 90-120 Volţi 6—10 mA. Regulator de tonalitate com­binat cu regulator de bandă. Borne pentru pick-up şi un al doilea difuzor. R 2 Super universal, pentru automobil, cu alimentare din acumulator de 6 Volţi, sau orice reţea de curent alternativ sub 110-150-190 şi 220 Volţi. 13,5—2000 m. 6 lămpi seria „E". 7 circuite acordate. In casetă de metal. Uşor transportabil. Borne pt pick-up şi un al doilea difuzor. LEONIDAsG»"* Vânzare exdtvalul pentru România. DE VÂNZARE LA TOATE SUCURSALELE SI AGENTllCft ______ .­­Aar­ouernesti, R.dul Taka Ionescu­ Nr. 26 Telefon 1.05.30 DIN PROVINCie sun Convocarea Sf. Sinod Sfântul Sinod a fost convocat în sesiune ordinară de primăvară pentru ziua de joi 5 Iunie a. c. In prima şedinţă înaltul for bisericesc va face examinarea canonică a nouilor episcopi de Caransebeş şi Curtea de Argeş cari vor fi aleşi în zilele de 3 şi 4 iunie. Din partea Curţii militare de ca­sare şi justiţie primim următoarea publicaţie: Persoanele de mai jos: HORIA SIMA, profesor secun­dar, cu ultimul domiciliu în Bu­cureşti, Parcul Jian şi str. O­col­ cu str. X. VASILE IASINSCHI, farma­cist, cu ultimul domiciliu în Bu­cureşti, str. Oltarului nr. 12. NICOLAE PATRAŞCU, profe­sor secundar, cu ultimul dom­ici­liu în Bucureşti str. Gutenberg nr. 3. CONSTANTIN PAPANACE, licenţiat al Academiei Comer­ciale cu ultimul domiciliu în Bu­cureşti, str. Porunb­­ărui nr. 32. VIOREL TRIFA absolvent al facultăţii de teologie, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, calea Plevnei (Casa studenţească). DUMITRU GROZA, desenator technic, cu ultimul domiciliu în Bucureşti str. Popa Petre nr. 22. ILIE GARNEAŢA, avocat, cu ultimul domiciliu în Bucureşti. GHEORGHE SARBU, fost di­rector al Institutului naţional al cooperaţiei, cu ultimul domiciliu în Bucureşti. TRAIAN BOROBARU, func­ţionar comunal, cu ultimul do­miciliu în Bucureşti, str. Guten­berg nr. 3 şi CORNELIU GEORGESCU, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, au fost invitaţi prin ziare şi Mo­nitorul Oficial nr. 108 din 9. Mai 1941, ca in conformitate cu dis­­poziţiunile art. 29 al. 1 D. L. nr. 236 din 6 Februarie 1941, să se prezinte la Parchetul Militar al Comandamentului Militar al Ca­pitalei, în termen de 3 zile li­bere dela data acelei publicaţiuni sub sancţiunea declaraţiei de culpabilitate pentru faptele ce-li se pun în sarcină, întrucât numiţii nu au răspuns invitaţiei făcute, sunt incunoş­­tiinţaţi prin publicaţia de faţă, că vor fi judecaţi de Curtea Mi­litară de Casare şi Justiţie, ca instanţă de fond, pe ziua de 5 iunie a. c., ora 8, şi că judecata se va face în conformitate cu dis­­poziţiunile decretului-lege nr. 236 din 6 Februarie 1941 pentru faptele pentru care SRI fost de­claraţi culpabili prin încheerea suszisului parchet. Bucureşti, 28 Mai 1941. $»­ —xoxoxoxo-V-oxexoxex——» Rezolvarea petiţiilor la ministerul economiei naţionale comunicat ' . Accesul publicului în ministerul e­­conomiei naţionale este liber în fie­care zi de lucru de la orgie 12—14.­­ Depunerea petiţiilor se poate face în tot cursul dimineţii numai La re­gistratura generală. Rezolvarea lucrărilor se va face imediat de către direcţiunile respec­tive, fără să fie nevoie, ca cei inte­resaţi să facă vreo intervenţiune în acest scop. Rezultatul ii vor comunica in seria petiţionarelor. Pentru toate cazurile de nemulţu­miri, publicul este rugat să se adre­seze direct la cabinetul d-lui minis­­tru. *­ ­ Procesul foştilor conducători legionari dispăruţi, se judecă la 5 iunie Curtea militară de casare şi justiţie face publicaţie legală pentru prezentarea acuzaţilor —XOXOXOXo4fOXOXOXOX—— Noui directive date de d. ministru Mihail Antonescu la direcţia presei D. ministru MIHAIL ANTO­NESCU, a lucrat ori la ministerul propagandei naţionale, direcţia presei, dând directive şi fixând mijloacele prin cari Direcţia Pre­sei poate să activeze mai eficace decât până acum. ----xoxoxoxo-^-oxoxoxox—— Pentru inimile caritabile Femeia Lili Niculescu din şoseaua Vitan nr. 109, văduvă şi având 2 co­pii fiind suferindă de o boală grea şi neputând munci, roagă inimile mi­loase să îi vină în ajutor cu îmbră­căminte pentru copilaşi şi alimente. ..................... ...........ii ' im Citiți CURENTUL pentru COPII și TIOTICT * ' -...... — . ■ ...» — (Continuare in U.a9.) . :* Din Berlin, ne vine ştirea că Wer­ner Som­bart, ilustrul profesor de sociologie şi de economie politică al primei universităţi germane, a înce­tat zilele trecute din viaţă. Este firesc­ ca această dispariţie să ne îndemne la o clipă de reculegere. Pentru noi. Românii, Sombart n’a­u fost un strein, ci un prieten. Inafara faptului că era căsătorit cu o român­că, el ne-a arătat, întotdeauna, o caldă şi statornică afecţiune. Lu­crările tinerei noastre ştiinţi sociale îl intereseau îndeosebi. Adesori, el a ţinut să exprime despre acestea, nu simple amabilităţi convenţionale, ci cuvinte de preţuire sinceră şi înaltă. Dealtminteri, faptul acesta s’a în­temeiat pe o puternică bază de re­ciprocitate. In lucrările institutelor noastre de specialitate, în semina­­riile universitare, de pe lângă cate­­­drele noastre de ştiinţe sociale pre­cum şi în activitatea particulară a multor intelectuali români, operele lui Sombart s-au bucurat de o rara popularitate. Nu este exagerat să a­­firmăm că el poate fi socotit, în ce priveşte natura problemelor înfăţişa­te şi metoda de cercetare pe care ne-a pus-o la îndemână, drept unul dintre marii inspiratori streini în constituirea modernă a ştiinţelor so­ciale româneşti. Personalitatea cărturărească a lui Werner Sombart este puternică şi complexă. In aparenţă, socotind mai ales după titulatura oficială a cate­drei lui, el trece in faţa lumii drept un ecoonmist. De fapt, a fost mai mult decât atâta. Lucrările lui ne desvăluesc, deopotrivă , un sociolog, un istoric, un moralist şi chiar un poet. Fără a fi prea întinsă, opera lui a făcut însă epocă. Fiecare carte­­ pe care a tipărit-o a dat la iveală problem nouă, vederi îndrăsneţe, in- t terpretări de mari şi comunicative ansambluri. Un comentator francez a exprimat despre Sombart: el ştie tot şi nu se teme de nimic. De aceea, sociologul german atacă fără încon­jur teorii curente, disolvă cu hotă­râre puncte de vedere consacrate şi porneşte o adevărată cruciadă împo­triva clişeelor care populează cu lo­curi comune, ştiinţa socială a vremii. In toate acestea, Sombart nu apare măcar o singură clipă în postura iconoclastului fanatic, ci dimpotrivă, stărueşte tot timpul în postura se­nină şi severă a omului de ştiinţă, care are de partea lui, într’o reunire fericită, o mare erudiţie de speciali­tate şi deosebit simţ al interpretării­ filosofice. Lucrările lui Sombart reprezintă construcţii sistematice asupra unora dintre marile teme sociale ale lumii moderne : socialismul evreii şi viaţa economică, burghezul (lucrarea res­pectivă este denumită în subtitlu drept „o contribuţie la istoria mora­lă şi intelctuală a omului economic modern”), apologia capitalismului, socialismul german, etc. Lucrările prin care Sombart s’a făcut cunoscut la noi sunt îndeosebi, cele privind problema istorico-socială a burghe­ziei şi a capitalismului. Dintru început, Sombart recu­noaşte că, atât prin natura cât şi prin originile ei, problema capitalis­mului este mai complexă decât şi-au închipuit-o chiar cei mai asidui cu­noscători ai ei. Baza evoluţiei bur­gheze trebue căutată la grupul de popoare care au continuat idee­a eu­ropeană după căderea Imperiului Ro­man. De la prima lor apariţie pe sce­na istoriei, aceste popoare au marcat tendinţi aproape irezistibile spre un anume spirit de întreprindere şi spre acumulări de aur. Prin fuziunea lor, aceste tendinţe au dat naştere la o seamă de organisme economice şi po­litice, culminând cu forma Statului modern. I­t dintre alte consecinţi ale acestei fuziuni trebue numărat şi valul de erezii, care de fapt nu este decât conflictul provocat de spiritul capitalist între ordinea materială cerută de capitalism şi trebuinţa re­ligioasă isvorâtă din însuşi subconş­tientul etnic al popoarelor europene. Spiritul de întreprindere, la început bazat pe violenţă şi aparţinând a­­proape exclusiv păturilor senioriale, s’a extins cu timpul în straturile largi ale populaţiilor. Odată cu a­­ceasta, mijloacele violente de câştig, au cedat locul unor mijloace curente şi pacifice. O asemenea transfor­mare s-a putut petrece datorită unei anume trăsături europene, reprezen­tând o nevoe de ordine, de econo­mie, o tendinţă de calcul precum şi un spirit de pierdere; cu alte cu­­­vinte, o trăsătură formală din cali­tăţile care aveau ,să devină expresii tipice ale virtuţiilor burgheze sau ale viziunii burgheze a lumii. Continuân­du-se în mod paralel a­­ceastă evoluţie, la un moment dat, întreprinzătorul capitalist a ajuns să întrunească în fiinţa lui aspecte ca acestea : de erou, de negustor, de burghez. Dar, aceste aspecte nu a­­veau, cu toatele aceeaşi putere de vitalitate. Aspectul eroic a început să cadă treptat-treptat, sub presiu­nea unor factori ca aceştia: desvolta­­rea armatelor profesionale, autorita­tea forţelor morale şi autoritatea specială a religiei, amestecurile ra­siale, etc. Astfel, în măsura în care eroismul se elimina, rămânând doar cu o trăsătură de privilegiu a câtor­va, instituţia socială în che­stiune a­­vea să se sprijine din ce în ce mai mult pe virtuţi şi aptitudini ale massei. Până la sfârşitul secolului XVIII, spiritul capitalist s-a încadrat în normele moralei şi ale moravurilor creştine;­ de la această dată înainte, el începe să-şi afirme tendinţele lui de emancipare veneau o seamă de fapte şi procese ale lumii moderne. Ştiinţele naturii, produs caracteristic al spiritului romano-german, deschi­deau drum marei înfloriri a trebni­­cei contemporane. Bursa, creaţiune tipic evreiască, avea să dea naştere unui întreg aparat,de ritualuri şi de manifestări exterioare al formelor capitaliste. Influenţa Evreilor, care impuneau economiei europene ten­dinţa de câştiguri limitate, a înde­plinit în formarea capitalismului, modern, un rol de catalizator. Slăbi­rea moravurilor şi a încrederei în virtuţile morale şi religioase ducea, în mod fatal, la sporirea pretenţiilor capitaliste. De asemeni, este de no­tat că emigrarea şi expatrierea atâ­tora dintre elemntele economice cele mai active şi mai hotărâte a contri­buit ca, odată instalate pe nouile lor locuri de muncă, aceste elemente să nu mai aibă scrupulele vreunei tra­diţii sau ale vreunei obligaţii afecti­ve, ci să-şi construiască noua lor viaţă după criterii predominant ma­­terial-capitaliste. Astăzi, in urma unei desvoltări u­­luitoare, capitalismul are înfăţişarea unui uriaş gata să înfrunte piedeca oricărei alte forme de­ viaţă ce i-ar sta în cale. In faţa acestui spectacol, Sombart se întreabă patetic: ce ne rezolvă viitorul? Iată, textual, o parte din răspunsul gânditorului: „Aceia care găsesc că uriaşul cu „numele de capitalism este un dis­trugător al naturii şi al es,wniţ«r „speră că, într’o zi, ei vor1 isbuti să „înlănţue monstrul şi să-l reaşese ..între limitele, pe care le-a depăşit Pentru a obţine acest repultat ei am „crezut că au un mijloc in persuat .,siune morală. După părerea rosa, „asemenea încercări sunt'­ destinăte, ,,­dintr’un început, unui eşec de plana! „Capitalismul care a sfărâmat, laft­­„turile de fier ale celor„mai vechi „religii va face să se /.rupă. într’o cli­­„pă, firul de mătase a!, upie interlep* „ciuni ca aceea dela.. Wîetrtar sau a­­„ceea dala Konisberg. Tot, ce­ putem „face, atâta timp cât .torţele urisisje­­,.lu rămân intacte stă in. a iu« mg-' „suri capabile să protejeze ps r«­­„meni, să le apere viîţţa • şi ..buniuM*.. „în a institui pompe de rîncendiu, auto „formă de legi pentru protecţia mun­citorului, a căminului­, etc... şi . în,' a: „încredinţa mânuirea acestor legi „unui personaj bine opgspizat şi osti­­flat, toate acestea cu scopul d­e a „stinge corpurile arzânde ce -şir pu­tea să cadă pe colibele liniştită­, âla „civilizaţiei noastre”.. r ' l­­. Totuşi, oricât de mari, şi d« ,*-v meninţătoare ar fi. în , prezent, vă veni insă o zi când forţele ,capitalisv mului vor începe să obosească. Fe­nomenul capitalist poartă, în ei ‘-«jr Marii inspiratori străini WERNER SOMBART Prof. ION ZAMFIRESCU de

Next