Curentul, martie 1943 (Anul 16, nr. 5401-5431)

1943-03-01 / nr. 5401

AWUE XVI, Wo, 5401, Cunl T Mare# 1048 Curentul Viaţa politică TONITZA de PAMFIL ŞEICARU S’au împlinit 3 ani dela moar- L. tea pictorului N. N. Tonitza. Ce priviri de copil uimit avea Tonitza! Parcă descoperea aspec­tele vieţii, ceva din prospeţimea pe­talelor unei flori care se deschide pentru prima oară la lumina soare­lui. Şi această frăgezime de emoţie o păstra în culoare, dând picturii lui un farmec pe care îl aflăm şi în tablourile lui Luchian. Inteligent, iubind paradoxul, adu­cea în felul lui de viaţă o roman­tică prejudecată pentru tot ce în­semna o existenţă rânduită, pentru felul de viaţă burgheză. Cuminţe­nia mediocrităţii îl exaspera, simţea o plăcere diabolică să tulbure tot ce forma convenţionalul existenţei. Domnul distins care a ciugulit fă­­râmituri dintr’o scurtă istorie a artei şi este gata să svârle grav for­mule memorizate, i se părea o in­sultă adusă omului, un manechin parodiind imaginea omului. Era pentru el mai interesant un birjar care, aşteptând un client, şi ca să-i treacă de urât, schimbă glume cu alt birjar, „decât silinţa unui me­diocru refractar sensibilităţii artis­tice, de a-şi asimila un pospai de cunoştinţe pe care să le utilizeze fiindcă „se cere să cunoşti în artă”. Boemia lui Tonitza era voită, era un fel de a reacţiona împotriva con­venţionalului în viaţă, o formă a dispreţului lui total pentru „oameni bine“, îmi explica odată pornirea lui : „Aceşti oameni sunt artificiali, ei nu trăesc pentru ei, ci pentru lu­mea pe care o frecventează. Ade­văraţi martiri, ei îşi sacrifică plăce­rile lor spre a menţine părerea bună a lumii. Stau cu urechile ciu­lite să prindă din svon ce se mai admiră, adică în ce stadiu se află moda în pictură, în literatură, în muzică. Se chinuesc ca să admire, cad în extaz în faţa unui tablou care lor nu le spune nimic, consumă superlative şi ignoră dispreţuitor „tot ce nu reprezintă ultimul stri­găt al modei în artă. Acasă, în taină, au nostalgia cromolitografii­­lor, şi în sertarul măsuţii de noapte păstrează ultimul roman poliţist pe care îl citesc pe ascuns. In public admiră pe Paul Valéry şi priveşte surâzând indulgent spre cel ce în­­drăsneşte să mărturisească sfios că mai citeşte pe Verlaine, sau pe Sa­­main. Mâncarea, vinul, lichiorul, parfumul, nu-i luat după dorinţa lui, ci conform ultimei evoluţii a modei. Sunt profanatorii vieţii, sunt schingiuitorii vieţii şi sunt obligat să am contact cu ei, ei să le ascult adesea chiar teoriile lor de artă. Pretenţioasa lor prostie îmi dă du­reri fizice. Ei înţeleg prin stil în artă ultima modă. Snobul este con­trafacerea aristocraţiei intelectuale, este tot ce a putut promova epoca noastră mediocră. Nu ştiu de ce când mă găsesc în mijlocul acestor biete paiaţe solemne am o poftă de a căsca spre a-mi manifesta nes­pusa mea plictiseală“. N. N. Tonitza era sau în atelie­rul lui, unde rămânea închis adesea luni întregi, sau pornea să-şi îm­prospăteze impresiile în lumea în care nimeni nu se simte obligat să fie altceva decât l-au hotărît ursi­toarele. îşi avea colţurile lui, un­ghere în care stăruia încă o atmo­sferă patriarhală. îşi avea la Man­galia un cârciumar turc, cu care legase strânsă prietenie, şi lui i se părea că nicăeri nu află un vin mai bun şi o friptură de batal mai gus­toasă. Că vinul prindea un miros de­ început de oţeţire, nu avea nici o importanţă; pentru Tonitza, tur­cul crea atmosfera, dădea cârciumei un aer de demult, parcă o smulgea din triviala larmă a prezentului. I?i căuta un tovarăş, era pretenţios In alegere dacă era un artist, era de o excesivă indulgenţă când omul era fără nici o legătură cu îndelet­nicirile artistice sau literare. Se uita în această tovărăşie, povestind cu o artă a evocării rar întâlnită. îmi amintesc de povestirea unei întâmplări. N. N. Tonitza era în prima, sau în clasa doua de liceu şi întorcându-se dela şcoală, a vă­zut în curtea bisericei sfântul Ilie din Bârlad, câteva doamne elegant îmbrăcate, iar la poarta bisericii aşteptau mai multe trăsuri luxoase. S’a apropiat din curiozitatea neas­tâmpărată a copilului. Doi gropari săpau cu mare grijă, în timp ce acele doamne stăteau nemişcate ur­mărind cu o încordată atenţie miş­cările groparilor cari svârleau în cadenţe egale feliile de pământ pe care le tăiau casmalele. S’a furişat şi a aşteptat să vadă ce desgroapă din mormânt. La un moment dat, cosmaua lovi ceva tare, săpară cu mai multă grijă, tăişul se înfigea în pământ cu mare fereală, în sfârşit, groparii au dat de capacul metalic al coşciugului. Apoi urmară opera­ţiile îndemânatece de a desface coperişul; când l-au ridicat în fun­dul gropii apăru un corp gol de femee, de o rară frumusețe, părea o statue de marmoră. Putrezise îm­brăcămintea, iar trupul, ca un su­prem protest împotriva morţii, a profanărilor descompunerii, rămă­sese intact. Acele doamne cu fete vestejite, bătrâne, erau strănepoa­­tele moartei. Tonitza vedea pentru prima oară un trup gol de femee şi plimba priviri nedumerite dela fru­museţea tânără a moartei, la chi­purile veştejite ale strănepoatelor. „Am contemplat îndelung for­­­mele desăvârşite ale femeii din „fundul gropii, ca să mi se înti­părească în memorie. Când m’am „întors acasă, m’am ascuns într’o „cameră şi am încercat să repro­­„duc conturul femeii goale din „fundul mormântului. Şi astăzi Jhică mă urmăresc, uneori, forme- Je ea mi-au deşteptat sensul per­!■ K­lain II** -----------------­Apoi urmau în nopţi da veghe prelungite, alte amintiri, povestite cu acelaş farmec al evocării. Tonitza avea depozitate In el tot ce-i înregistrase ochii lui mari şi totdeauna uimiţi, priviri atente, iscoditoare, căutând frumosul şi iritat de ce-i trivializa spectacolul plin de lumină şi culoare al natu­rii. Nu-1 interesa nimic din tot sbuciumul sterp al contimporani­lor ; când era bine dispus, după un pahar de vin și cei cari erau la masă cu el alunecau să discute po­litică, Tonitza declara cu seriozita­te, cu o mare convingere „eu sunt carpist”, bine Înţeles In 1930. Ab­sent pentru tot ce nu era artă, To­­nitza avea un farmec deosebit în această orgolioasă izolare in sfera preocupărilor lui. Totdeauna ne­mulţumit de ceea ce a realizat, ne­îndurat cu el şi năzuind spre o re­producere cât mai personală a as­pectelor ce-i opriseră un moment privirile, N. N. Tonitza ocupă în istoria picturii noastre un loc egal cu al lui Ştefan Luchian. îşi iubea arta, avea pasiunea culorii, a lumi­nii, căuta să smulgă paletei toate nuanţele pe care le surprinsese în locul unor raze de soare în corola unei flori. Rar s’a spovedit în cu­lori o mai mare sensibilitate, o mai concentrată emoţie. Părea că ascultă glasul colorat al florilor şi căuta să le redea toată muzica lor în cuprinsul unei pânze. II am în preajma mea, îmi amin­teşte de după amiezile când îi sti­mulam verva lui împotriva ulti­mei mode, mă întorc cu gândul la serile în care Tonitza avea exube­ranţe de adolescent la primul chef. Pictura lui N. N. Tonitza suge­rează ceva proaspăt suav, o fră­gezime de emoţie, care îţi spală ochii de toate urâţeniile pe care le-ai întâlnit. O mângâere colora­tă, o adiere de grădină, o chemare spre ceea ce este simplu şi totuşi profund, plin de lumină şi totuşi plin de taină. Maurice Barrés Inti­tula ultimul lui volum: „Misterul în plină lumină”; sub fiecare ta­blou de N. N. Tonitza am putea a­­dăuga aceeaşi notaţie, care rezumă viziunea colorată a acestui duhov­nic al florilor. Mai iubia încă ceva, se mai dă­ruia cu aceeaşi iubire şi înţelegere a copiilor. Ii invidiam uşurinţa cu care ştia să înfiripeze o discuţie cu copiii. Făcea portretul Viorelei, ea avea numai şase ani şi trebuia să obţină răbdare ; ca să nu se simtă fata ostenită, el a născocit o în­treagă poveste cu o pisică albă care şi-a pătat blana vărsând un „şip” de cerneală. Viorelia între­ba : ce este „şip”, nene Tonitza ? şi el răspundea: „o sticluţă”, „dar de ce-i zici şip” — ,aşa se zice la noi în Moldova” — şi de ce nu se spune în Moldova tot sticluţă ?” — „fiindcă sună mai frumos şip”. Viorelia murmură de câteva ori „şip” ca să încerce dacă într’ade­sună mai frumos şi ca să cadă acord cu nenea Tonitza că sună mai bine „şip”. „Dar ce-a făcut pi­soiul după ce şi-a murdărit blana cu cerneală ?” Şi Tonitza inventa o serie de aventuri ale bietului pi­soi, punea o candoare în povestire încât aveai impresia că şi el crede în blestemăţiile neastâmpăratului pisoi Viorelia asculta cu un inte­­res crescând, mângâind pisoiul ce stătea lipit de ea şi confirma pe Tonitza : „sfăt, sfâr”. Era un atelierul lui Tonitza li­nişte şi cald, iar vocea lui răsuna limpede şi neprihănită ca un glas de copil. Aventurile pisoiului alb nu se terminau niciodată, iar Viorelia era tare zorită să asculte a doua zi urmarea povestirilor lui Tonitza. Gingăşia lui sufletească îl apro­pia de flori şi de copii, 1­ dădea acea putere de interpretare a emo­ţiilor pure, acea originalitate ce as folosea în transpunerea colorată a unui sentiment de cele mai simple mijloace. Dar ce intensitate de e­­moţie era concentrată în aceste suficlituri de penel, încât nu puteai bănui siguranţa tehnică, meşteşu­gul desăvârşit al pictorului, ţi se părea că florile au răsărit pe pân­ză cu acelaş firesc cu care înflo­resc în grădină. Neaşteptat şi viu, Tonitza se reînvia rămânând ace­laş ca emotivitate, ca sentiment, ca expresivitate. Găsesc în „Cronici fanteziste ne­literare”, în „Cuvinte înainte” a­­ceastă prezentare: „O priveghe­­toare cade obosită. Omul o închide în colivie. In noaptea acea, prive­­ghetoarea n’a mai cântat. Jignit In aşteptările lui, omul o dă pradă pisicii. Dinţii animalului pătrund voluptos în ţeasta tânără. Dar, cuprins de remuşcări, omul alungă felina­r şi împăiază stâr­vul cu o stupidă religiozitate. Asta e toată povestea artistului, în societatea contemporană“... Revăd ochii uimiţi de copil, re­văd boemul dispreţuitor de con­venţii, trăind cu intensitate viaţa, concentrat în visurile lui de artă, neacceptând adaptări la gustul co­mun, fără nici o grijă de publici­tate, mai presus de admiraţie, in­diferent la tot ce se scria despre el. N. N. Tonitza a trecut ca o dâră de lumină. Vor trece anii şi uitarea peste noi, iar el va continua să vorbească ochilor despre flori, despre copii, de frumuseţea care este risipită pretu­tindeni, dar pe care privirile noas­tre nu o pot vedea. S’a dăruit într’o sinceră şi totală mărturisire, s’a dăruit cu toate co­morile strânse de privirile lui de copil uimit. Şi în viaţa ce pulsează în pictura lui, eu îi aud bătăile de inimă care continuă să bată ca o supremă sfidare a morţii. Oare în rai Tonitza nu va fi pic­tând îngeri, în timp ce le spune po­veşti năzdrăvane despre cele văzute pe pământ ? Conferinţa d-lui ministru I. Petrovici Luni, 1 Martie ort., la ora S p. au, la cadrul universităţii libere, d. prof I. Petrovici, ministrul culturii naţio­nale, va deschide In­sala Dalles, seria de conferinţa din etelul „Misinai”, vor­bind desp­re „Misiunea Klosonului". ------oxoxoxox • xoxoxoxo----­ O drastică sancţiune la C. N. R. D. director general al centrului na­ţional de românizare a dat o decizie prin care d. Dezideriu Banc a fost destituit din calitatea de administra­tor girant al Sectorului II, pentru ner­eap­totarea îndatoririlor locale. ------oxoxoxox • xoxoxoxo-----­ Prof. dr. Max Vasmer în Capitală A­scar d­in Capitală d. prof. dr. Max Vasmer, de la Universitatea din Ber­lin. Prof. Max Vasmer aparţine celor mai proeminente figurii din noua generaţie de învăţaţi germani, care, în ultimele decenţii, prin contribuţii noui şi originale, au îmbogăţit lite­ratura ştiinţifică, referitoare la stu­diul comparat a­l limbilor indoeuro­­pene Preocuparea constantă a prof. Max Vasmer în acest domeniu a fost dila­­m­e cele mai fecunde. Este destul să arătăm că, In afară de publicaţiile sale referitoare la limbile slave, pu­blicaţii din care o bună parte se gă­sesc în „Zeitschrift für slavische Philologie”, de sub direcţia d-sale, prof. Max Vasmer s’a ocupat cu isto­ricul popoarelor din răsăritul Euro­pei: Finezii, Laponii, Bălţii. De ase­menea cu populaţiuni­ f­e iraniene din sudul Rusiei: Chimerii, Sciţii şi Sar­­maţii, cercetând în particular urmele lor rămase în toponomastica slavă, urme care au ajuns până aproape de teritoriul nostru naţional. Profesorul Max Vasmer, în afară de indoeuropenist, este şi un exce­lent albanolog. Dânsul s’a ocupat în particular cu limba albaneză, publi­când o serie de etimologii din fon­dul indigen şi strein: „Studien zur albanesischen Wortforschung“ (Dor­pat, 1921), care constituie o preţioasă contribuţie la cunoaşterea ştiinţifică a acestei limbi. O altă operă a d-lu­i prof. Max Vasmer este studiul sau asupra Slavilor din Grecia: „Die SLaven in Griechenland” (1941), cea mai cuprinzătoare lucrare, pe care un savant de valoarea prof. Max Vasmer a putut-o da în acest do­meniu. In ea autorul se ocupă cu numele locale de origină slavă In Grecia. D-sa Va vorbi Marţi, 2 Martie, orele 17, vn Sala Odobescu a Univer­sităţii, despre „Numiri Slave de lo­calităţi în Grecia“­. A doua conferinţă o va ţine Mier­curi, 3 Martie, orele 19, la Institutul German pentru Ştiinţă, str. Vasile Lascăr 43, despre „Vechea populaţie a Rusiei“. -----OXOXOXOX • xoxoxoxo-----­ O nouă conferinţă a d-nii Petre Papa­costea D. Petre G. Papacostea va vorbi Duminică 14 Martie la fundaţia Carol I despre „Ferdinand şi Maria“. Conferinţa va Începe la orele 11 precis. Capitala deţine tristul I fin grup Un exemplu deprimant ! NOROC! NOROC! NUMAI PRIN I­DOURI superbe Str. EDGARD QUINET 2 ~V4S-AV1S.DE RESTAURANTUL CAPSA ■ ' --a' 1 .. ' Magazinul nostru este des­chis in permanenţă dela 9,30 din*, până la 7 tears FRICŢIUNEA m &M FRANZBRANTWEIM I »»♦♦♦♦♦»♦♦♦♦»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦»»e 1892 Cartea de vinuri a unui local bun recomandă VIN ȘAMPANIE RHEIN ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ DE ÎNCHIRIAT Teatrul Alhambra-Excelsior Str. Poştei — Sf. Dumitru 2 Se închiriază prin concurs de oferte în ziua de 10 Martie 1943, ora 12. Concursul se ţine la sediul Casei de Cre­dit P.T.T., str. Poştei No. 2, în sala de con­siliu Inform­aţiuni se dau de Economatul Casei de Credit P.T.T. zil­nic între orele 12 — 13.30. — 528 — ♦♦♦♦«♦»»♦«VV »», «vv »» v»­­ » . . BIJUTERII Vindeţi acum briliant«, diamant«, argintă nil, antichităţi orice obiecte de valoare din platină şi aur PLĂTEŞTE PREŢURILE CELE MAI MARI Bijuteria „DUCONST“ Strada Brezoianu 24 ▼ia-â-via de Universul — 493 — ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ Vindem CALEA MOŞILOR 32 dBBHBWM—^ STR. BÂRĂTIEI $1 Cereţi la toate sucuroaieie IULIU MENUL, din tară CONŢINE EXTRACT DC CAFEA DEVANZARE LOCAL de fabrică pentru Industrie mică, cu forţă motrică instalată, construcţie masivă 180 m. p., teren 220 m. p. Pentru detalii tele­fonaţi I 4.34.29 ora 2—3­­3.53.88 ora 8—­12. — 524 — sau închiriem j^rivilegiu de a fi singura Capitală din Europa contaminată de turbare. Măsurile recente luate de autorităţile tutelare sunt foarte bine venite. Am fi de părere ca ele să fie comple­tate printr’o serie de măsuri menite să curme răul dela rădăcină. Dat fiind obiceiul bucureştenilor de a da dovadă de o greşită iubire de ani­male, pe deoparte păstrând pe lângă curtea lor doi sau mai mulţi câini, iar pe de alta, de a păstra toţi căţeii ce se nasc in gospodăria lor, autorităţile să impună cu o taxă înadins disproporţio­nată al doilea câine posedat de o fami­lie, impozitul crescând în proporţie geo­metrică cu al treilea, al patrulea, etc. E puţin probabil ca un gospodar, ori­cât de iubitor ar fi de câini, dar care nu fură banii, să primească să plătească pentru al doilea câine, de pildă, 10— 20.000 lei anual. Pentru câinii zişi de lux, trebue in­terzisă depăşirea unui exemplar de fa­milie, bineînţeles taxat copios, pentru ca din acest impozit să se poată alina nevoile copiilor nevoiaşi. Pentru autorităţile din judeţul Teleorman T.­MĂGURELE. — Autobuzul Bucu­reşti-T. Măgurele este singurul mijloc de circulaţie directă între oraşul nos­tru şi Capitală. Cunoaştem sacrificiile ce le face direcţia C. F. R. ca să în­­­treţină un traseu, în aceste vremuri când vehiculele cu tracţiune mecanică sunt atât de rare şi destinate pentru scopuri de apărare naţională. Or pen­tru păstrarea şi îngrijirea lor ar tre­bui să existe mai multă atenţiune, dar se întâmplă invers. In staţii lumea dă buzna se înghesuie şi în loc de nu­­­mău­l reglementar, acesta se dublează, încât maşina deabia se mai poate miş­ca. Supraîncărcarea distruge cauciucu­rile, rupe axele, uzează motorul şi face ca vehiculul să fie deteriorat numai în câteva luni. La staţii nu e nici­ o re­gulă, şofe­rii şi taxatorii nu pot ţine piept năvalei de oameni, iar păzitorii ordine­ publice lipsesc. De aceia ru­găm pe d-nii maiori de Jandarmi ai le­giunilor Ilfov, Vlaşca şi Teleorman să dea dispoziţii ca la ficare autogara să se găsească în momentul sosirii maşi­­nelor şeful de post respectiv pentru menţinerea ordinei. * De mai bine de o lună lipsesc de pe piaţă timbrele de 5 la sută contribuţie naţională. Percepţia locală singura care le are în depozit, nu le distribuie co­­­mercianţilor decât în anumite ore şi numai pentru anumite valori. Ar tre­bui ca să se dea timbre de toate valo­­­rile şi să se organizeze un oficiu de unde să se poată ridica în orice timp. * Funcţionarii administraţiei financiare roagă forurile în drept să le acorde în privinţa programului de lucru echiva­lentul de tratament cu slujbaşii celor­lalte instituţioni, adică orartul că fie || după amiază. ------------------­ Cumpăr urgent de funcţionari pendinte de Ministerul Culturii Naţionale, cari au fost trecuţi pe tabloul definitiv de avansări publi­cat in Monitorul Oficial nr. 40 din 17 Februarie 1943, respectuos roagă Onor. Preşedinţia Consiliului de Miniştri a­re reveni asupra dispoziţiunilor, legii nr. 87 din 18 Februarie 1943, întrucât din cauza întârziarilor lucrărilor Direcţiei Personalului n’au putut fi avansaţi o­­dată cu ceilalţi colegi din grupa lor, cari au beneficiat de legea nr. 721 din 25 Sept. 1942, privitor la reducerea sta­giului in grad. Un şofer de taxi cinstit ne-a declarat că cu actualul tarif se poate lucra. Dovadă că cei mai mulţi taximetrişti au repus în circulaţie ma­şinile lor. Pentru publicul călător situaţia s’ar prezenta ca simţitor îmbunătăţită dacă autorităţile ar fi în măsură să stârpeas­că o seamă de năravuri rele ale unor taximetrişti. De pildă, unii proprietari de maşini luxoase, le închiriază cu ziua sau cu luna oamenilor de afaceri, pe 5—10.000 lei pe zi, sumă minimă dacă se rapor­tează la beneficiile realizate de acei oa­meni prin locomoţiunea lor rapidă în Bucureşti. Vorba aceia : „dacă e trădare, s’o ştim şi noi”. Aceşti taximetrişti sunt liberi — se pare — să recolteze asemenea câştiguri, dar nu trebue să fie liberi să înşele pe bietul cetăţean care îşi strică plămânii chemând o maşină care, deşi are toate semnalmentele şi aparenţele unei ma­şini de piaţă libere, totuşi nu este... Una sau două centrifuge, dia­metrul 800—900, turaţie 900, cu turbina perforată, suspensie pe resorţi. A se adresa fabri­­cei OTTO GAGEL, Bucureşti, str. Puţu Cu Apă Rece Nr. 35. — 512 — A murit acum câţiva ani la Brăila un mare bogătaş, care şi-a lăsat averea pentru Societatea de patronaj. Intra al­tele şi un imobil, situat pe str. Sf. Pe­tru, cu prăvălie la parter şi locuinţă la etaj. Pe cât ştim, imobilul a fost luat in primire de Azilul de bătrâni, dar halul in care se prezintă localul este strigător la cer. La parter uşile şi ferestrele au fost smulse şi Dumnezeu ştie cum se prezintă lucrurile în apartamentul de sus, care stă zăvorit dela moartea tes­tatorului. Exemplul este deprimant pentru cei ca s’ar gândi să imita gestul darnicului donator. E şi un exemplu de proastă administraţie. In definitiv testatorul Io­­nescu a mai lăsat şi alte imobile, care se închiriază şi produc venituri. Din ceste venituri s’ar putea repara casa din str. Sf. Petru. E păcat să se irosească o avere lă­sată cu gândul de a servi la alinarea unor suferinţe omeneşti. In atenţi­a dir. g-rale C. F. R. Locuitori­ din com. Băbeni, Frânceşti, Genuneni, etc., din jud. Vâlcea, roagă direcţiunea generală c. f. r. să dispună reînfiinţarea haltei Frânceşti, ce-şi a­­vea sediul în corn. Băbeni, deoarece la staţia Băbeni le vine peste mână, în­trucât aceasta se află la 2 km. de sat, în prim câmp. Apoi mai e şi faptul că se pot întâmpla, noaptea, pe vreme rea, cazuri de jaf, așa cum s’a Întâmplat nu de mult. ------oxoxoxox # xoxoxoxo-----­ în plin centru mari încăperi moderne betonate, încălzite pentru depozite, cu rampă pentru autocamioane gata la 23 Aprilie a. c. în blocul din str. Vasile Conta nr. 7. Telefon nr. 5.72.47 — 519 — JWfiit ■au&ntertm met­ri­­ki, lUUm TEATRUL nOSTRU 4.11.56 Azi matineu ora 3.30, seara ora 7, cel mai mare succes al stagiunii SCANDALUL Sguduitoare dramă în 4 acte de Batau­l­­eu: DINA COCEA, NIC. SIRE­­­TEANU (societar al T. Naţional din Craiiova), 3. CONSTANTINESCU ȘI C. LUNGEANU Parastasul la cilirul militar lena pentru pomenirea eroilor căzuţi in războiul pentru desrobirea Neamului Eri dimineaţă, la ora 11:30, la cimi­tirul eroilor Ghencea, s’a oficiat un parastas pentru pomenirea şi odihna sufletelor eroilor ofiţeri, subofiţeri şi ostaşi căzuţi pe câmpul de onoare în răsboiul pentru desrobirea Neamului. Serviciul divin a fost oficiat de un sobor de preoţi in frunte cu părintele protoiereu maior Croitoru, părintele căpitan Iamrulescu şi diaconul militar Olescu. In jurul estradei pe care au luat loc preoţii slujind parastasul, estradă către se afla aşezată în imediata apropiere a mormântului generalului erou Ale­xandru Ioaniţiu, au luat loc familiile eroilor precum şi ofiţerii delegaţi din toate unităţile din Capitală, câte o de­legaţie de elevi ai şcolilor militare din Capitală, precum şi câte o delegaţie de ostaşi din toate armele şi unităţile cu garnizoana în Bucureşti. Le­ începutul serv­iciului divin, mu­zica unei unităţi de grăniceri a intonat Ruga, iar la sfârşitul ei, Imnul Eroilor. După oficierea serviciului religios, preoţii şi familiile eroilor, s’au oprit la fiecare mormânt în parte, oficiând câte o nouă și scurtă slujbă. Starea sănătăţii preşedintelui Roosevelt AMSTERDAM, 27 (Rador). — Cores­pondentul Agenţiei D.N.R. comunică : Din Washington se anunţă că secre­tarul particular al preşedintelui Roose­velt a declarat Sâmbătă dimineaţa că starea sănătăţii d-lui Roosevelt s’a ameliorat simţitor. Preşedintele Statelor Unite, a adău­gat secretarul, continuă să aibă totuşi o uşoară febră,­­ ...............

Next