Curentul, mai 1943 (Anul 16, nr. 5460-5490)

1943-05-01 / nr. 5460

2 (8 pagini) înaintată a românismului După experienţa trecutului, din re­voluţia rusă, toate naţionalităţile din împărăţia ţaristă nu au avut nici încredere în sentimentele unei Rusii democratice. Din această cauză, revoluţia izbuc­nită la Petersburg şi Moscova n a găsit nici un răsunet serios la aceste naţionalităţi oprimate. Ele au căutat să profite de tulburări spre a-şi rea­liza scopurile lor naţionaliste prin­tr-o serie de revoluţii particulariste. Dintre toate naţiunile oprimate din Rusia, Finlanda a avut, incontestabil, atitudinea cea mai francă şi în ace­lat timp cea mai hotărâtă. După izbucnirea revoluţiei din 1917 şeful guvernului Instalat atunci în Finlanda, senatorul Pokol, a făcut în şedinţa Camerei o declaraţiei, a cărei valabilitate stăruie ţi­put: „Victoria Rusiei ar fi o mare nenorocire pen­tru Finlanda. Dacă ţarismul ar fi reuşit să iese victorios din război, ar fi sunat ceasul pieirei pentru toate naţionalităţile reunite sub sceptrul Rusiei" (C. Stere, Politica României în războiul­ mondial pag. 153). Ca şi Firdandezii, aceeaşi atitudine au avut-o şi Ucrainienii care au orga­nizat, la Kiev, un consiliu naţional revoluţionar, „Rada Centrală" ridi­­cându-se împotriva centralismului rus. Preşedintele „Radei“ s­e adresat congresului de Jurisconsulţi Ucrai­nieni, adunat tot la Kiev, în cadrul căruia a citit un referat desă­re „Ba­zele constituţionale ale Statului ucrainian“, în care prof. Hrusevschi lămureşte, bazându-se pe textul oric­i­al, că tratatul de la­­Pereiaslavl a fost încheiat între Rusia şi Ucraina ca între două State independente şi că „acest tratat n nu n f­ fost nici o dată legalmente abrogat“. Alături de,­Ucraina şi Finlanda, în­tre grupările­­ străine care s-au făcut auzite în vârtejul luptelor, un rol în­semnat l-aţi avut şi cele 30 milioane de mahomedani. Fiecare număr din ziarele ruseşti de atunci, înserează numeroase­­ tulburări sângeroase, răs­coale, devastări şi acte de teroare săvârşite de populaţia musulmană contra Statului rus. Tendinţele generale ale mahome­danilor se puteau întrevedea încă din p­rotestul unui deputat mahomedan — Maxudov — ridicat cu prilejul con­gresului cadeţilor din 8 Aprilie 1917 împotriva pretenţiilor Rusiei asupra Constantinopolului şi strâmtorilor, — protest motivat prin simpatia pentru Turcia „a cărei împărţire mahome­danii din Rusia nu o pot admite“. (Ziar Rieci 10.VI.1917).­­ După Finlanda şi Ucraina, formaţia politică cea­­mai , importantă care a tins făţiş să se organizeze pe ruinile imperiului ţarist, a fost ~i neconte­stabil — „Federaţia Cazacilor“.. In fruntea acestei formaţiuni, in mod natural, se pune regiunea Donului care a prezentat m­ai multă consi­stenţă şi a cărei organizaţie politică independentă a fost şi ,mai înaintată. Imediat după constituirea ‘„Sovie­tului comisarilor Naţiunei", Genera­lul Kaledin a telegrafiat­­ la Retro­grad că regiunea Donului, (pământul oştirea cazacilor de Don) ţi-a procla­mat autonomia şi că, în ceea ce pri­veşte lupta dintre guvernul Keren­­ski şi maximalişti, oastea cazacilor de Don se declară oficial, cu desăvâr­şire neutră, — neînţelegând să­ lupte nici pentru Lenin nici pentru Ke­­rensk­i. In acelaş timp, cazacii nu vor tolera nici un amestec al bolşevicilor în afacerile Donului şi la nevoie îi va respin­ge cu forţa armată. Această căzăcime de la Don, spre a-şi consolida situaţi­unea, a căutat dela început să ajungă centrul d£ gravitate -al unei organizaţiuni mai­ vaste, — a unei „Federaţiuni de Sud- Est" în care să intre cazaci dela Ural, Astrahan, Terek şi Kuban. In al doilea rând, generalul Kale­din a încercat să câştige, (prin in­termediul cazacilor de Kuban) şi tri­burile Caucaziene. In Caucazia se numără vre-o 40 de mici naţionalităţi — foarte deose­bite — , pe care le-a­­legat numai o­­presiunea rusească. Cele mai însem­nate din ele sunt: Abhazii, Cabar­­tinnii („Ceckeşii") Osetinii, Cefercenii sau Inguşii şi Lesghinii din Dage­stan, încă la sfârşitul lunei Septem­brie­­1917 reprezentanţii acestor tri­buri de ’b­unteni s’au adunat la Vlă­dică ucaz pentru a­ forma„o fede­raţie a popoarelor de munte“. Printre toate formaţiile politice in­dependente care s'au ridicat după re­voluţie în Rusia şi pentru caracteri­zarea procesului elementar care a cu­prins toate neamurile vechei împă­răţii (la fel ca şi vechea Austro-Un­­garie), trebuie subliniate Federaţia Volgei (în care sunt meniţi să joace, un rol însemnat Tătarii din Cazan) şi „Republica Siberiei". * Finlanda, Ucraina, Federaţia de Sud-Est cu regiunea Donului, Cauca­zia, Transcaucazia, Federaţia Volgei cu Başchiria până la Ural, cu Zirenul până aproape de ţărmul mării înghe­ţate, Siberia, Polonia, Lituania, Curlănda, Livonia şi Estonia sunt ţări care nu au nimic comun cu „pu­terea Sovietului comisarilor naţiunei ruse“ cărora nu le rămâne decât Moscova cu întinderea pe care o avea sub vechii ţari din veacul XIV sau XV. Din toate aceste consideraţiuni ge­nerale, rees­ch­ar substratul politic al ţarismului şi groaznicul peniten­ciar de naţiuni pe care s’a clădit re­gimul bolşevicilor Lenin Stalin. Comparaţi, acum, toţi ţarii Rusiei, începând de la Ivan al IV-lea cel Groaznic, cu Stalin cel roşu şi vedeai că în toată politica imperiului mos­covit şi bolşevic nu e nici o deose­bire de cruzime, mentalitate politică şi poftă nestăpânită de expansiune dominatoare. Dar camaradului Stalin nu-i ajunge acest conglomerat de naţiuni subju­gate şi, după cum declară la radio Cairo în 4 Februarie 1942, „Frontie­rele Rusiei sunt în Balcanii răsări­teni“ sau ceea ce pofteşte ţarul roşu, e România. România, o doresc ruşii, pentru că — cum afirmă marele Eminescu „Ţara noastră a fost totdeauna o sta­vilă supărătoare pentru imperiul moscovit“. De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu Românii, vor trebui să simtă superioritatea indi­vidualităţii lor, să fie supăraţi de a­­cest simţământ şi să-i urască mai mult şi tot mai mult. (Mihail Emine­scu. Op. cit. pag. 207). Adversitatea cu care ruşii ne ono­rează este un suport real de afirma­rea românismului la Est, iar justiţia imanentă este legea divină pe care destinul ne face s’o aplicăm Rusiei pentru politica ei hrăpăreaţă. Aceia, cărora generalul Kututzoff le-a acordat clemenţa imperială lă­­sându-le numai „ochii ca să poată plânge“, sunt strămoşii celor care astăzi stăpânesc Transnistria. „Cel ce se înalţă cu trufie se va umili cândva“, scriu cărţile sfinte... Prezenţa noastră in ţara dintre Nistru şi Bug este o datorie românea­scă ajunsă în plină scadenţă. Nu trebuie să uităm (cum spune istoricul Gh. Brătianu) că deabia cu 20 ani înainte de a anexa Basarabia, Rusia a devenit stăpâna Transnis­­triei de azi în care moscoviţii nu pot afirma drepturi sau tradiţii. Pentru noi, satele Româneşti de pe Bug, de peste Bug, sunt o mărturie clară de viguroasă afirmare valahă şi de aceia organizăm, astăzi, în Trans­nistria o poziţie înaintată de rezis­tenţă a românismului în faţa veşnicei invazii a hidrei moscovite sub care Ţara noastră a­­suferit atâta. Mircea Vrânceanu Ion Dascălul, moldovean din Transnistria O biserică dintr’un sat transnistrian reconstruită de administraţia român­ească 4 Cărţi neni Union Dint­unu: „Logica PoMemii Toată greutatea unul­­ scriitor specia­list este să presante astfel materialul specialităţii sale, încât să-l facă acce­sibil unui număr cât mai mare de ce­titori. A medita îndelung şi a scrie puţin, ’este — s’ar părea­­— cheia mis­terului care învăluie creaţia operelor literare, filosofice sau ştiinţifice. A spune cât, mai­­ multe idei în cât mai puţine cuvinte, este o artă, grea, fără îndoială,­­ dar frumoasă, ca toate celelalte. Legătura dintre fond şi formă este, aşa cum spunea şi Maiorescu, condiţia desăvârşirii şi lucrurile aces­tea capătă înţeles cu atât mai bogat pentru cei care se cultivă, cu cât gân­durile oamenilor se depărtează mai mult de ele. In privinţa aceasta, ultima lucrare a d-lui Anton Dumitriu „Logica Poliva­lentă“ este un exemplu. Logician prin vocaţie, d. Anton Dumitriu ne-a dat într’un timp , relativ­­ scurt, o serie de lucrări filosofice, ştiinţifice şi logice de cea mai mare însemnătate­­ pentru cultura noastră. X­­sa a apărut în mica noastră literatură filosofică în 1933 -cu, lucrarea „Valoarea metafizică a raţiu­nii". Au urmat apoi o serie de studii publicate in diverse reviste de specia­litate române şi străine, din care, no­tăm : „Marea Ignoranţă“, „Destin şi Istoria“, „Evoluţia, legilor naturii", „Misticismul lui Descartes“, „Cunoaş­tere şi Microfizică”, „Logica lui David Hilbert“, „Sur le principe d’incerti­tu­de“, „Hasard et science“, etc. In tude“, „Hasard et science", etc. In sfârşit cele două lucrări masive „Ba­zele filosofice ale ştiinţei“ şi „Logica Nouă“ au situat pe domnul Anton Du­mitriu în centrul preocupărilor filoso­fice­ din ţara noastră, atât prin punctul de vedere original pe care-l susţine, prin erudiţia d-sale, cât şi prin faptul că d-sa continuând marea tradiţie a profesorului P. P Negulescu, îmbină ştiinţa şi filosofia într-o sinteză dintre cele mai fructuoase. Numeroşii disci­poli pe care d-sa i-a făcut şi pe care nu îi au la noi nici profesorii bătrâni sunt o dovadă vie a influenţei exerci­tată de gândirea tânărului filosof şi matematician Anton Dumitriu în cul­tura noastră. Domnul Anton Dumitriu este fără În­doială, printre puţinii, dacă nu chiar singu­rul, care a căutat să introducă pu­blicul românesc, în spinoasele pro­bleme ale logicei simbolice. Primirea bună pe care publicul a făcut-o lucrării de logistică , LOGICA NOUA, l-a încurajat pe autor să-şi continue cercetările pe tărâmurile lo­gicei simbolice. In „Logica Nouă“ con­tribuţia personală a d-lui Anton Du­mitriu este filosofică şi critică. D-sa urmăreşte în prima sa lucrare, nu atât expunerea unui sistem personal de lo­gică, cât mai ales, să prezinte o in­troducere în logistică şi să apropie pe logician şi pe amator, de problemele pa care le pune această disciplină filoso­fică specială şi de soluţiile pe care d-sa le propune. Logica simbolică, lo­gistica, sau calculul logic, deşi de ori­gine mai veche, este totuşi o ştiinţă constituită de-abia în ultimele decenii. Ea se naşte din necesitatea pe care lo­gicienii au, evidenţiat-o, de a se cer­ceta adevărurile propoziţiunilor logice, dintr’un punct de vedere cât mai for­mal. Pentru aceasta, In logistică, no­ţiunile sunt înlocuite cu litere, cu sim­boluri fără nici un înţeles material, „vide de conţinut“, menţinându-se doar că, elemente de formă ale relaţiei sau propoziţiunei logice. In felul acesta atenţia logisticienilor cade, nu asupra noţiunilor cum se întâmplă in logica aristotelică, tradiţională ci exclusiv a­­supra relaţiei dintre simboluri. Odată cu aceasta, logica scăpând de balastul metafizic, de care o logică bazată pe concepte nu se putea desbăra, devine o logică pur formală, o logică a relaţiei. Motivele adânci, care au impus schimbarea punctului de vedere, le cu­noaşte desigur cetitorul din „Logica Nouă“,­­ astfel încât nu mai este ne­cesar să mai insistăm asupra lor. Dar cum se poate vorbi de o „logică veche“, de o „logică nouă“, de „logici polivalente“ ? Cum se poate vorbi de mai multe logici ? Oare logica nu e una şi aceeaşi ? Se poate cugeta logic în mai multe feluri ? Iată câteva întrebări­ ,la care d. A. Dumitriu răspunde într’un chip clar şi documentat. Anton Dumitriu In logica veche se utiliza In deduc­ţie, pentru valorile unei propoziţiuni, numai adevărul şi falsul. Aceştia erau cei doi poli în jurul cărora se învâr­teau înţelesurile tuturor propoziţiuni­­lor. Pentru logica veche, adevărul sau falsitatea unei propoziţiuni, era guver­nată de principiul teriiului exclus O pro’poz’­ţiune trebuia să fie, în cazul logicei vechi, sau adevărată sau falsă : a treia posibilitate nu exista, Aristotel admitea o excepţie, în cazul când o propoziţiune afirma ceva despre viito­­torul contingent. Stoicii şi în special Chrysippos au susţinut cu înverşunare valabilitatea universală a diadei : ade­văr — fals, — şi deci, a principiului terţiului exclus. Aşadar, logica veche tradiţională, datorită lui Aristotel şi lui Chryssipos, era o logică bivalen ,­ pentru că utiliza numai cele două va­lori, adevăr-fals pentru orice propozi­­ţiune. In dorinţa lor de a preciza mai mult adevărurile logice, logisticienii au admis şi alte valori, pe care le poate avea o propoziţiune logică. De aceia, logicile cu mai multe valori posibile pentru propoziţiunile logice, erau lo­gici trivalente, dacă se admiteau trei valori (de ex. adevăr, fals posibil), te­travalente, dacă se admiteau patru valori, etc., şi polivalente dacă se ad­miteau mai multe valori pentru propo­­ziţiunile logice. De aceia logicile poli­valente au fost, numite logici­le-crysip­­piene, după expresia logicianului J. Lukasiewicz, prin comparaţie cu geo­­metriile ne-euclidiene opuse celei a lui Euclid. Se ştie că s’au imaginat geometrii co­­herente, care pliacă de la alte adevă­ruri decât acelea ale geometriei obiş­nuite. De pildă, s’ar părea că este evi­dent că două drepte paralele nu se în­tâlnesc nic’odată : acesta este postula­tul lui Euclid. Ei bine alţi geometrii au renunţat la această evidenţă şi au luat ca adevăr propoziţia care afirma că două drepte paralele se întâlnesc. În felul acesta, Bolyay, Lobatchewschi, Riemann au construit alte geometrii cu alte adevăruri decât acelea ale geo­metriei noastre obişnuite, şi nu se poate spune că una dintre ele e mai bună sau mai adevărată decât alta. Tot astfel logicienii au ajuns la con­­cluzia că şi principiile logice se com­portă ca­­axiomele geometriei şi că se poate pleca de la alte principii decât cele ale logicei clasice, pentru a con­strui uite logici care sunt tot atât de adevărate şi tot atât de bune ca şi lo­gica clasică. Spre exemplu, în logica veche orice propoziţie este sau adevă­rată sau falsă, a treia posibilitate nu există. Logicile polivalente renunţă la acest principiu­­— aşa cum geometriile neeuclidiene au renunţat la postulatul lui Euclid — considerând că o propozi­ţie poate uneori să nu aibă nici valoa­rea adevăr şi nici valoarea fals ci să aibă altă valoare. Este un chip de a gând, mult mai bogat, de a amplifica spaţiul logic, în care realitatea fizică se încadrează mai bine D. Anton Dumitriu expune critic sistemul bivalent (adevăr­ fals) al lui Whitehead şi Russell, apoi sistemul implicaţiei stricte a lui Lewis (a treia valoare este imposibil), sistemul lui Lukasiewicz (a treia valoare e posibil), sistemul intuiţionist (Brouwer, Hey­­ting), sistemul modal al logicianului român Gr. C. Moisil pentru a ajunge apoi să-şi expuie sistemul propriu al u­nei logici trivalente pe care o nu­meşte Logica „T“. D. Anton Dumitriu ia pentru propoziţiuni o a treia va­loare „T“ care se caracterizează nu­mai prin aceia că nu este nici adevă­rată și nici falsă. Prin calcul, d. Anton Dumitriu arată că principiul clasic „dubla falsitate dă adevărul“, nu mai e valabil în logica „T“ Tot în felul acesta se poate concepe o logică cu 4, cu 5 culori, etc. Cum interpretează d. Anton Dumit­riu rezultatul acesta ? Adevărul are un caracter ontologic, de existenţă şi falsul de neexistenţă. In­­­troducând o valoare nouă ,,T“, în afară de adevăr (A) şi fals (F), valoarea care nu e nici adevărată nici falsă, urmea­ză că ea e exterioară lui A şi F. Insă în afară de existent şi non existent nu poate să-şi mai găsească loc absolut nimic. D. Anton Dumitriu conchide : „Vom spune că din punct de vedere ontologic aceste valori se situiază în­tre A şi F, între existent şi non-exis -­ tent, dar din punct de vedere episte­mologic aceste valori sunt exterioare lui A şi F. Cu alte cuvinte, realitatea s’ar organiza interior, iar cunoaşterea exterior Realitatea ar căuta să se as­cundă, să se comprime,­­ iar cunoaşte­rea ar încerca să o reveleze, să o des­făşoare. Realitatea ar exista împăturită în straturile ei ca o floare care şi-a închis petalele, iar cunoaşterea nu ar face decât să deschidă aceste petale ca să le poată privi din afară“. Nu putem urmări mai departe con­cluziile extrem de interesante din punct de vedere filosofic, pe care d. Anton Dumitriu, le desvoltă în capitolul de încheiere, unde tratează problema ade­vărului şi a falsului, problema moda­­­lităţii şi aplicarea logicilor polivalen­te la realitatea fizică. Stilul d-lui Anton Dumitriu clarita­tea şi calităţile lui literare, fac din „Logica polivalenttă“, care e o carte de savantă specialitate, o lucrare acce­sibilă ori­cărui om de cultură. e : * Virgil Staivovici Hotărîrile de judecare comisiei speciale a camuflărilor evreeşti Comisiunea specială de judecată a camuflării bunurilor, drepturilor şi intereselor evreeşti şi pentru repri­marea sabotării operii de românizare, pronunţat deciziuni reale în urmă­toarele chestiuni : D. Angelescu şi Pepe Biker, speţa : imobil ; Aristide Farmache şi Gora Milian, speţă: imobil; Ioan Creangă şi Lazăr Ruşcă, speţă : atelier de fa­­bricat zaharicale; Atanase Grozea Si­­mion Dariu, speţă: formule de pro­duse farmaceutice; Soc. Prodag şi Ja­­quea Halpern, speţă: imobil; Mircea Arapu şi Lili Bercovitz, speţă: imobil; Elena Mateescu şi Pincas Rabinovici, speţă: garsonieră; Horia Bogdan şi E­­lena Bogdan, speţă, 60 ha. moşie; Ni­­colae Elenescu şi Iosif Padiş, speţă : imobil; Gheorghe Crăciun şi Jules Gropper, speţă: imobil; Gh. Urseanu şi S. Sigeles, speţă: autoturism; Ro­bert­ Draju şi Eleonora Margulis, spe­ţă: cesiune­a de creanţă; Atanasie Bar­bon şi Fr. Bilovn, speţă: imobil; Ola­­riu Aron şi Stavrat Dimitrie, speţă : asoc. în participaţie; Ana Moisiu şi Hanina Bernstein, speţă: imobil; Soc. I. Pavlovici şi Soc. Moldova, speţă : efecte de stat; Florin Nabedite şi Ma­ria Florea, speţă: imobil; Banca de Credit Român şi Magdalena Iritz, spe­ţă : imobil; Banca de Credit Român şi Casa de Păstrare a Judeţului Arad, speţă : fond de comerţ al transmiţă­­toarei; Herbert Mihai şi Isac Jeny, speţă: imobil; Amelia Cerban şi Mir­cea Certoan, speţă: garsonieră; E. Po­­pescu Mehedinţi şi Elena­ Goldstein, speţă: imobil; Vasile Popa şi T. Tan­­nenbaum, speţă: div. mărfuri, firme, placaje; Frantz Rudacek şi C. Chu­­diacek, speţă: teren; Marin Rădulescu şi Eliza Solomon, speţă: imobil; Eu­genia Protopopescu şi Emil Manolo­­vici, speţă: imobil; Ovidiu Dumitres­­cu şi A Wappner, speţă: garajul şi subsolul unui bloc; Estera Ionescu şi Duţu Eliza, speţă: imobil; Tănase Du­mitrescu şi Leon Grimberg, speţă: ed. comerţ Nora; Ion Rădulescu şi Laizăr Harghezi, speţă: specialităţi farma­ceutice; Iorgu Gheorghiu şi Ilie Jus­­ter, speţă: idem; George Roşescu şi Al. Fekete, speţă: cota parte din asoc.; Vaier Ambrus şi M. Jarosefschi, spe­ţă: 4, cazane de tablă; Al. Bunescu şi Sonia Bunescu, speţă: contuar gene­ral; C. Ion­aş­cu şi N. Iosefovici, speţă: Economia Românească; Elena Stoicu­­lescu şi Aneta Goldenberg, , speţă: imobil; Ion Cojocu şi Jeana Monda, speţă, garsonieră; Soc. Amero şi A­ligher, speţă: războaie mecanice; Traian Niţescu şi Paulina Leon, spe­ţă, moşie 450 ha.; Alfons Romanchie­­vici şi Iancu Haimovici, speţă, garso­nieră; Nicolae Anastasiu şi Rachela Saliş, speţă, apartament; Jean Varto­­lomeu şi Marcu Polak, speţă: fabrica Izbânda; Vasile Arsene şi Eli Albert, speţă, cafenea; Gheorghe Caluschi şi Elvira Klang, speţă: imobil; Soc. A. C. S. A. şi C. Carmiol, speţă, brevet aparat stins incendii; St. Constanti­­nescu şi Simon Leibovici, speţă, imo­bil; Barbu Socolescu şi B. Schwartz, speţă, autocamion; Angliei Crăciunes­­cu şi Aron Iarchi, speţă, cesiune de creanţă; Ana Bursim­ani şi Elena Schulman, speţă, apartament; Silvia Rusu şi Ernest­ina Hirschritt, speţă , apartament; Traian Stoian și Simon Goldstein, s­peță: imobil; Teodor­a­r­­batei și Clara Schmilovici, speță : imobil. Citit! Curentul pentru Copil si Tineret C La zi. Ora de poezie ultul bucuriilor simple, savurate lucid, trădează un gust rafinat Compania Iţi poate permite, uneori, luxul acesta. Căci luxul este, etimologic, lumină. Sensul de risipă, dobândit mai târziu, pri­veşte numai timpul smuls, e adevărat, cu sgârcenie, unor preocupări mai grave. Bunăoară, compania Iţi permite sâ aibă ora el de poezie. (Chiar ţl Poezia, oricât de muzaticâ, este obligată sâ se Încadreze, aici, tn­ti'un._ program}. Da, ora râzoarelor... Chiar In zodia Iul Martie, mal Înfloreşte poezia, măcar tu ră­zoare. Tunul nu poate reduce muzele la tăcere. Un didon latin pre­tinde că, sub arme, muzele tac („Inter arma silent musae"...) E o po­negrire uşor de verificat. Muzele sunt al ele femei. Deci vorbesc. E adevărat, mai In şoaptă, pentru asemenea vremuri, dar vorbesc. Poezia brută — (înţelegănd-o In starea el de graţie) — cu care se delectează compania, se scrie cu lopata Linemann, cu târnăcopul şi cu sâpăliga, in cartea ilustrată a grădinii. In aceste pagini In relief, care sunt răzoarele. A vedea cum truda mâinilor tale Infloreşte, la propriu­­l la fi­gurat, e o bucurie simplă, ca tot ce este aproape de natură, dar de mari rezonanţe sufleteşti. Lopata deschide răni adânci, râsturnând brazdele, dar soarele care le mirueşte cu lumina lui uleioasă are, In pragul primăverii, puteri locuitoare miraculoase. Se svârcoleşte râma tăiată In două, — svărcolire de viaţă, nu de moarte, căci fiecare bu­cată de râmă va fi o rămă nouă. Şi tot aşa, între sapă şi greblă, răzorul, — pat de moarte ţi leagăn de viaţă totodată, — dă prilejul unei adânciri metafizice a brazdei, în moarte şi mal departe, până in pragul unei vieţi nou. Să­mânţa aruncată in brazdă, ca să putrezească, să moară şi să reînvie într-o plantă nouă, dă orei de poezie greutatea unei meditaţii asupra rodniciei morţii. Şi tinerii cădeţi, ofiţerii de mâine, culeg cu anticipaţie rodul viitoarelor flori, grele de simbol pentru cei ce, semănându-le, li se aseamănă. Ora de poezie a companiei nu e un lux, în Înţelesul mărginit al cuvântului, ci o hrană spirituală, necesară ca atare. Mulţi, desprinşi de lângă brazdele ţarinei părinteşti, îşi alină nostalgia, care-i Încearcă uneori, alături de brazdele în miniatură ale razoarelor din grădina Şcolii. Ora de poezie, cultivată cu sapa în ră­zoarele grădinii (căreia Geometria ii împrumută elementele abstracte ale unei arhitecturi, iar piatra şi varul putinţa de a le concretiza), pre­­ţueşte mai mult decât o permisie de câteva zile, acasă. Nu e de mirare că Voltaire, după o Îndelungată experienţă şi o rodnică zăbavă prin cârti, a ales ca deviză pentru o viaţă Înţeleaptă sfatul acesta: „Cultivons notre jardin!"... E bine sâ-l ascultăm şi să ne cultivăm şi noi, ca el, grădina, fără să uităm că Înţelesul grădinii trece peste gardul care încearcă s’o Închidă şi ne deschide orizonturi largi, In afară și In lăuntru. Aurel Tita Curentul ANUL XVI, No. 5460, SAmbAU I Mal IS4S Colas­.Catuhn. Procestu lu 11 ie Sfert de Dorin Iliescu. — Bucureşti Un volum de schiţe pe cari originali­tatea subiectelor, uşurinţa şi naturale­ţea stilului ca şi umorul fin, satiric, ce le animă, le fac să fie citite cu­ plăcere. Vie et Mort de Bayart de Henry Bordeaux, de la Academia fran­­­ceză. (Paris, Flam­m­­ar­ion). In această frumoasă carte, d. Henry Bordeaux nu reînviază numai pe Ba­yart ci şi întreaga epopee de curaj, de credinţă şi onoare, din care Bayart a fost tipul cel mai reprezentativ. Autorul ne datora un­ capitol asupra vieţii sentimentale a lui Bayart. Acesta din urmă, a lăsat o fiică, Jeanne Ter­­rau­t al cărei secret de naştere n’a fost niciodată descoperit. D. Henry Bor­deaux nka nu încearcă să facă acest lucru, cerând chiar să se respecte tă­cerea pe care a impus-o Bayart, şi care era în tradiţia sa cavalerească. Marie Lechinska, sofia lui Ludovic XV, de Gabriel de La Roche­­­foucauld. (Paris, Les Editions de France). ” Povestea acestei femei surâzătoare, spirituală, prea mândră spre a se plân­ge, de prea nobil sânge pentru a se u­­mili, legată cu credinţă de îndatoririle ei de soţie, de mamă şi de regină, este melancolică şi întăritoare în acelaş timp.­­ Autorul a povestit această viaţă ca un istoric de clasă mare, ca un scriitor plin de nerv, ca erudit, şi ca filozof care cunoaşte lucrurile şi oamenii. Literile franceze nu se pot consola de pierderea unui asemenea scriitor. La Légion Tricolore en Espagne de Henri Dupré. (Paris, Editions de la Liyue Franţaise). Această carte povesteşte odiseia unui grup de francezi cari isbu­liseră, încă din 1936, să pătrundă în „stâna" comu­nistă şi să formeze acolo un nucleu „na­ţional“ care trebuia să ia parte la ex­pediţia din Spania, prezentată de şefii comunişti ca o „plimbare“. Acest război din Spania prefaţa eve­nimentele actuale de­oarece el avea ca scop lupta împotriva primejdiei roşii. O mână de francezi eroici se opuneau comuniştilor lui Blum, lui Thorez şi Frontului Popular şi, dincolo de Piri­nei, sub denumirea de „Legiunea trico­loră“ avea să se acopere de glorie. Sarcina acestei elite, sub conducerea lui Henri Dupré, era de a mina tabăra ruşilor. O asemenea misiune cerea oa­­meni curagioşi, gata la orice sacrificiu. Dealungul acestei cărți pasionante Du­pré ne povesteşte minunatele isprăvi ale legiunii, la care el a contribuit în mare măsură. E o carte într’adevăr actuală. Paganini, violonistul vr­ăj­itor Ultimul număr al revistei ostaşilor italieni „Fronte“ publică un interesant articol asupra lui Paganini, ilustrat cu documente inedite. „împreună cu Na­­poleon şi Rossini — a spus un istoric al muzicei — Paganini a fost unul din cei trei oameni de geniu mai celebri din prima jumătate a veacului al XIX-lea. Intr’adevăr, dacă cercetăm ziarele şi revistele vremii ne putem da uşor seama­­că această afirmaţie nu este deloc exagerată. Nu era zi în care, in cronici sau în critici muzicale sau în articole de preamărire să nu apară nu­mele şi faptele glorioase ale acestui vrăjitor al vioarei. Gravorii se între­ceau în a-i săpa în aramă chipul iar scriitorii în a-l proslăvi”. ASTA SEARA ora 7.30 Marele comedian MIŞU FOTINO In marea sa creaţie din Comedie în 3 acte de Louis Verneuil Mişu Fotino alături de Virginica Popescu, Viorica Vrioni, Mimi Enăceaiţu, Niculescu Buzău, Ştefan Decu şi Ion Aurel Manolescu TEATRUL COMEDIA Dir. SICA ALEXANDRESCU In fiecare seară ora 7.39 DUMINICA ORA 4 primul matineu MARE CONCURS DE ICOANE — La Ateneul Român — In cadrul Salonului de Arte Decora­tive, Ateneul Român redeschide Con­cursul de Icoane şi cu­ mamă pe toţi ar­tiştii plastici ai ţării la acest concurs. Icoana scoasă la concurs va fi închi­puită ca un obiect de artă religioasă — original, — menit să împodobească un loc ales într’un locaş de rugăciune (iconostas, tâmplă, firidă, etc.), sau din locuinţa unui drept credincios creştin. * Participanţii vor ţine seamă de ur­mătoarele recomandaţiului şi condiţii : a) Icoanele prezentate le concurs vor putea avea orice subiect religios şi vor putea fi executate din orice material şi după orice procedeu tehnic ales de con­curent, asigurând lucrării o bună trăi­nicie (ex. uleiu, mozaic, freacă, metal ciocănit şi cizelat, gravură, sgra­­fit, etc.); b) cea mai mare dimensiuni a icoanei nu va depăşi mărimea de 60 era. Se vor distribui importante premii, la care iau parte : Sfânta Patriarhie Ro­mână cu 50.000 lei, Subsecretariatul de Stat al Cultelor şi al Artelor cu 50.000 lei, Ateneul Român cu 50.000 lei pre­cum şi cu donaţiunile pe care Ateneul Român le va primi, în acest scop, de la autorităţi, instituţiuni şi persoane par­ticulare. Primirea lucrărilor se va face Intri 5—15 Septembrie 1943. SPECTACOLELE CAPITALEI Vineri 30 Aprilie 1943 CALENDAR ORT. : Izvorul Tămăduirii. CAT. : Sf. Cătălin. PROT. : Servaţiu. TEATRE * OPERA : Săptămâna luminată fi Pri­culiciu (Premieră). NAŢIONAL : Maria Stuart. STUDIO : Taina Nunţii. MUNICIPAL : Invitaţie la ceai (Pre­miera). SAVOY : Un băiat de zahăr. COMOEDIA : Bărbatul d-lui Avocat. ALHAMBRA : Regele valsului. T. NOSTRU : Dincolo de zare. SĂRINDAR : Puşlamaua; seara Sex­tet. T. MIC : Relache. LIPSCANI : Relache. M. ŞI LUMINA : Stai că trag ; seara Festival dat de absolvenţii conserva­torului muncitoresc. CINEMATOGRAFE Centru ARO: ..Oraşul de Aur“ en Kristina SS derbaum. CAPITOL: Alicis Valii­an „Lanţuri ne­văzute. FANTASIO: „Prima întâlnire" şi Jur­nal SCALA : „Femeia îndărătnică”, jurnal nou de războiu. TRIANON: , Doi sergenţi“ cu Gino Cervi şi Luisa Ferida REGAL: ..Extravagantul Castelan” cu Amedeo Nazzari, Lilia Silvi şi jur­nal de război. ARPA : „Legea Haremului", jurnal nou. SELECT : „O noapte furtunoasă” şi jur­nal. VICTORIA. ..Romanul unui tânăr să­rac­ şi jurnal. FF.MINA: Stâncă de Mărgean cu Jean Gabin, Michele Morgan şi Jurnal. BULEVARD-PALAS : „Ispitele Tinere­ţii” şi ultimul jurnal. NISSA : , Teroarea sub umbră“ şi trupă de reviste. ELYSEE : Amantul Misterios. Jurnal şi trupă de reviste „C­orfeline”. OMNIA : „G. P ..“ Jurnal şi trupa de reviste Tanţi Grigoriu. FRANKLIN : Ultimul spectacol şi jur­nal. CORSO : „Decădere" şi jurnal UFA, ONC Nr. 69. Cartiere AIDA : „Contract cu Diavolul“, com­panie de reviste şi Jurnal. ALCAZAR : , Călăul din Veneţia” Jur­nal ONC Nr. 59 şi compania teatrală Licurici. AMERICAN : „Iubirea cea Mare” şi revistă. BARCELONA: Coroana de Fier. Jurnal ONC—UFA şi revistă. CARMEN : „Vulpea din Glenarvon” ; Jurnal Nr. 57 şi artişti. : CARMEN SYI­VA : „Destin”; Jurnal de războiu şi trupă de revistă. COTROCENI : „Coroana de Fier”; Jur­­nal de războiu ONC şi UFA CLASIC : „Giuliano de Medici” şi Jur­­nal. CRANGAŞI: Coroana de Fier. Jurnal UFA—ONC. DACIA : „Regele Spadei"; Jurnal de războiu Nr. 59. DIANA : „Sherlock Holmes”; Jurnal şi revistă. DICHIU : „Primit Flori’ Jurnal şi trupa de reviste Vally Mateescu. FLORIDA : „Beatrice Cenci“ şi Jurnal. GLORIA: Soţul ideal şi jurnal. ELDORADO : „Motanul încălţat"; com­pania de reviste şi jurnal nou. IZBANDA: Călăul din Veneţia şi jurnal no 60. LIA : „Morena Clara” şi Jurnal ,Nr. 69. ILEANA : „G P. U. Teroarea bolşe­vică şi jurnal de război. Nr. 59. MARCONI : „Călăul din Veneţia“, com­pania de reviste Mişu Bejan. MARNA : Contract cu diavolul cu Clara Calamay şi Amedeo Nazzari şi trupă de reviste. MILANO : Infamie şi jurnal. MIORIŢA : „Kean" Geniu şi Nell şi Jurnal Nr. 58. MODEL : „Bastardul". Jurnal­ul UFA şi trupa de reviste. NERO : „Lumină in Intuneric şi jurnal de război”. NONI: Lumină’n Intunerec. Jurnal ONO şi UFA No. 55. ODEON : „Soţul Ideal” şi Jurnal nr. 60. FACHE : Violete in Bucle”. Compania Dan Boerescu şi Jurnal rou nr. 60. PARIS: Ospăţul nebunilor şi jurnal. PRINCIAR : „Furtună mn inimi şi trupă de reviste Geo Mărcănescu. REX :­­Neguţătorul de Scl­ve” şi Jur­nal de războiu. ROMA: „Unde cerul şi marea se în­tâlnesc“, Jurnal de războiu nr 51. TOMIS: Casa Păcatelor cu An­da Văii şi­­jurnal. SPLENDID: Fanfara de I adj. Jurnal de răsboi No. 59 şi compania de re­viste. TRIUMF : Prizonierul din Santa Susa şi jurnal. UNIC: „O aventură romantică", Jur­nal de războiu nr. 59. UNIREA : „Pilotul ghinionist", jurnal şi revistă. VENUS : „Giuliano de Medici. Jurnal de război“ nr. 59. Trupa de reviste VERGU : Desamăgire Jurnal de răs­­boi Nr. 59 şi trupa de reviste. VOLGA : „Habanera" şi Jurnal nr. 59 Conferinţe Asociaţia scriitorilor militari anunţă pentru Duminică, 2 Mai, ora 11 dim., în sala Dalles, conferința d-lui colonel profesor Walther Tröge, care va vorbi despre : „România ca bastion de răsă­rit al Europei". Intrarea liberă. birnia of«*. ^%£Qln/IUlfc/cJ%&diB Vineri 30 Aprilie 1933 RADIO BUCUREŞTI ŞI POSTUL PE UNDA SCURTA 6.55: ORA DIMINEŢII : Deschiderea emisiunii. Radio jurnal. Concert de di­mineaţă: închiderea emisiunii. , RADIO ROMANIA, RADIO BUCUREŞTI ŞI POSTUL PE UNDA SCURTA 12.45: Deschiderea emisiunii. Radio jurnal (informativ, agricol şi cultural) 13.00: ORA OSTĂŞEASCA ROMANO GERMANA. RADIO ROMANIA ŞI RADIO BUCUREŞTI 13.50: Ştirile serviciului german. 14.00: Radio­ Jurnal. 14.15: Publicitate. 14.30: ORA RĂNIŢILOR. Orchestra Soc. de Editură, voce Cleo Ionescu. 15 00: Muzică variată (discuri). RADIO ROMANIA, RADIO BUCUREŞTI ŞI POSTUL PE UNDA SCURTA 15.40: POŞTA MILITARĂ RADIO. 16.40: Emisiune specială în limba rusă RADIO ROMANIA ŞI RADIO BUCUREŞTI 17.00: Orch. Ştefan Micu, voce Ma­ria Agnes. 18.00: Cântecele Parisului, voce Elena Zamora. 18.30: Scriitorii română : Poezie şi proza. 18.45: Instrumente diferite (discuri). RADIO ROMANIA 19.30: Jurnal în limba turcă. RADIO BUCUREŞTI 19.30: Ştirile serviciului german. RADIO ROMANIA ŞI RADIO BUCUREŞTI 1945: Muzică variată (discuri). 19.50 : Radio jurnal (informativ şi cultural). 20­05: Publicitate. 20.10: Seară de operă: DON PAS­­QUALE, operă bufă în trei acte de Donizetti. După actul I (20­10—21.10): UNIVER­SITATEA RADIO. 22 20: Radio Jurnal; Sport. 2235: Publicitate 22.40: Muzică variată ușoară (disc.). 23.30: închiderea emisiunii. • RADIO MOLDOVA (unda medie de 280 m şi unda scurtă de 64,5 m.). 13 00: Deschiderea emisiunii. învăţă­tura zilei. Concert de uverturi (discuri). 13 30: Radio Jurnal (Il­ls 45: Muzică românească (discuri). 4 14.00: Ora răniţilor. 15.00: închiderea emisiunii. 18.30: Deschiderea emisiunii. Muzică de Johann Sebastian Bach (discuri). 18­ 45: ORA RELIGIOASA.­­ Corul Sf. Mitropolit dir. de d. prof. Vasile Popovici. 19 00: Conferinţă. — Pr Ion Constan­tin­eseu : îndoiala Sf Apostol Toma. 19 15: Muzică religioasă bizantină, cântată de păr diacon Sandu Munteanu. 19 30: Muzică de Chopin (discuri) 20.00: CONFERINŢA de Sabin Po­pescu-Lupu: Distrugerea clasei ţără­neşti, sub bolşevici. 20 15: D Rudolf Podlovschî, vioară şi d-na Xenia Moscu, pian 20.30: Dublu quartetul „Doina” sub conducerea­ d-lui Silviu Gurău. 21 00 Radio Jurnal (II). 21 15 Concert simfonic (discuri). 22 15: Valsuri (discuri) 2230: închiderea emisiunii. i­

Next