Curentul, iunie 1944 (Anul 17, nr. 5851-5880)

1944-06-01 / nr. 5851

Rusia, Polonia şi solidarizarea panslavă —­­­­­ de PAMFIL ŞEICARU ~————— Se poate desprinde — în ulti­mul timp — o sforţare continuă a Rusiei Sovietice de a înlătura rezistenţele fireşti ale guvernului polonez de la Londra, care se tru­­deşte să apere patrimoniul naţio­nal, aşa cum era definit pe harta Europei în 1939. Moscova îşi dă seama că nu va putea pătrunde în politica internă a Poloniei sprijinindu-se doar pe elementele comuniste — de altfel foarte re­duse ca influenţă — de aceia vrea să cucerească prin toate mijloacele şi alte partide cu o mai puternică influenţă în viaţa poli­tică poloneză. O deosebită aten­ţie dă partidului naţional demo­crat, care exercită o mare in­fluenţă în Polonia,— trei repre­zentanţi ai acestui partid vor in­tra în guvernul de la Londra, iar în consiliul naţional polon vor in­tra cinci membri ai partidului naţional democrat, în care vor mai intra şi reprezentanţi ai mi­cilor partide poloneze. Tratative sunt în curs. Este caracteristică declaraţia făcută ziarului „Daily Telegraph“ din 27 Mai de către d. Bere­­zovski, unul din membrii dele­gaţiei Consiliului naţional polon, care, cu privire la raporturile cu Rusia, a spus : „relaţiile polono­­ruse depăşesc cu mult însemnă­tatea unei probleme interne po­loneze. Acest tratament atinge în principiu interesele tuturor ţări­lor limitrofe de la Scandinavia şi până la Turcia“. Este bine de ştiut că în Polonia a luat fiinţă la 1 ianuarie 1944 Consiliul naţional polon, înfiin­ţat la Varşovia de partidele de­mocratice şi grupările poloneze care reprezintă rezistenţa naţio­nală. O foarte interesantă manifes­tare în linia sforţărilor Rusiei Sovietice de a cuceri simpatiile poloneze este aceia pe care ne-o redă într-o telegramă, Harold King, corespondentul special al agenţiei Reuter din Moscova. Cităm această telegramă care ne dă un nou aspect al politicei de o desăvârşită disimulare a Rusiei sovietice căutând să convingă că nu are intenţia să se amestece în treburile interne ale Poloniei, impunând cu orice preţ partidul comunist, doar cel mult să ceară câteva locuri în guvern pentru reprezentanţii partidului comu­nist. Am putea spune că suntem în faza unei adormiri a vigilen­ţelor naţionale prin cloroformiza­­rea instinctului de conservare . „Profesorul Oscar Lange, de la Universitatea din Cracovia, sosit în Rusia din Statele Unite pentru a vizita unităţile armatei polone din Uniunea Sovietică, a decla­rat că a fost primit aseară de mareşalul Stalin care i-a spus că Polonia va juca un rol foarte im­portant în Europa de mâine. Este în interesul Uniunii Sovietice ca Polonia să fie puternică. Stalin şi profesorul Lange au vorbit în limba rusă, fără translatori, în prezenţa lui Molotov, iar transla­torul Pavlov, care a asistat pe Stalin la conferinţa de la Tehe­ran, a stenografiat convorbirea între Stalin şi Lange. Convorbi­rea a fost francă şi cordială. Prof. Lange a declarat că Stalin are cunoştinţă şi înţelege toate as­pectele problemei polone. Prof. Lange a adăugat că în urma vi­zitei sale la Moscova el s-a con­vins de două puncte principale : 1) Uniunea Sovietică este absolut sinceră şi hotărâtă să vadă gu­vernul polon capabil să preia ad­ministrarea Poloniei, imediat după ce primele părţi ale Statu­lui Polon vor fi eliberate în urma înaintării armatei roşii. 2) Ar­mata polonă din Rusia se com­pune din polonezi cari au o idee precisă în ce priveşte viitorul ţă­rii lor; ostaşii polonezi din Rusia nu admit reîntoarcerea regimu­lui care a domnit în Polonia îna­inte de război; ei recunosc nece­sitatea reformei agrare în Polo­nia, dar arată că această reformă nu trebue să fie bazată pe colec­tivizare. Armata polonă, formată în Rusia după aprobarea guver­nului sovietic, este de părere — unanimă — că e ridicol să se creadă că Polonia poate fi bolşe­­vizată“. Nu punem la îndoială buna credinţă a profesorului Oscar Lange de­cât în măsura în care creese adversitatea faţă de guver­nul polon de la Londra, adversi­tate mărturisită în această afir­maţie: „ostaşii polonezi din Ru­sia nu admit reîntoarcerea regi­mului care a domnit în Polonia înainte de războiu“; or, în bună parte guvernul de la Londra se compune din elemente care au jucat un rol politic înainte de 1939. Că domnul profesor Oscar Lange a fost încântat, — şi nu mai puţin tovarăşul Stalin, — o dovedeşte faptul că a simţit opor­tunitatea stenografierii convor­birii, căreia i-a atribuit o impor­tanţă excepţională Noi reţinem din declaraţiile d-lui prof. Oscar Lange, de la Universitatea din Cracovia, doar această afirmaţie: „Armata polonă, care s-a format în Rusia după aprobarea guver­nului sovietic, este de părere u­­nanimă că e ridicol să se creadă că Polonia poate fi bolşevizată“. Pentru mai bine de trei ani de sforţări pentru a catehiza soldaţii şi ofiţerii polonezi, convertindu-i la bolşevism, pentru toate mij­loacele de persuasiune, de con­strângeri aspre, de trimiteri în la­găre sau în cimitire comune ca la Katyn, rezultatul este întris­tător pentru propaganda bolşe­vică, polonezii dovedindu-se re­fractari ideologiei ruseşti. Cu un genial simţ al oportunităţilor, Stalin va fi amânat acţiunea de bolşevizare a Poloniei, pentru a cuceri mai uşor încrederea parti­delor democrate, cărora să li se dezarmeze neîncrederea. Este o metodă mult mai potrivită să nu forţeze etapele. Pentru această fază a politicei ruseşti faţă de Po­lonia se urmăreşte surparea au­torităţii guvernului polon de la Londra şi înlăturarea comandan­ţilor trupelor ce luptă alături de armatele anglo-americane. O telegramă a agenţiei Reuter din 29 Mai ne anunţă: „Genera­lul Sir Harold Alexander a de­corat pe generalul Anders, co­mandantul corpului de armată polonă din Italia, cu ordinul Ja­­retierei pentru conducerea exem­plară a trupelor poloneze în Italia“. Trebue să notăm că nu de mult comitetul aşa zişilor pa­trioţi polonezi din Moscova şi partidul social-democrat din Londra au cerut demisia genera­lului Anders. Fără îndoială că generalul Anders va fi dovedit calităţi excepţionale de curaj şi de comandament, dar nu mai puţin a contribuit la decorarea cu cel mai mare ordin englez şi necesitatea simţită de guvernul englez de a da o replică mane­vrelor pe linii interioare ale Moscovei. Bine­înţeles că acţiunea poli­tică a Rusiei Sovietice este mult mai energică, mai complexă, mai întortochiată decât şi-o pot inagina anglo-americanii, a că­ror politică dominată de un pragmatism al imediatului, cu greu poate să descifreze în va­riatele disimulări, în contrazice­rile voite, linia constantă a poli­ticei ruseşti. Să nu pierdem din vedere că Stalin dovedeşte o artă desăvârşită în disimularea permanenţelor de direcţie ale politicei ruseşti, printr’o trecere a acestor permanenţe în succe­siunea contrazicerilor. Nu se mai vorbeşte de Komintern, dar Tito este comunist acceptat de Londra. Şi fiindcă se ivesc unele rezistenţe politice în Balcani, se actualizează panslavismul. Corespondentul ziarului „Man­chester Guardian“ cu data de 29 Mai scrie: „Un manifest, sem­nat de reprezentanţii celor nouă naţiuni slave şi adresat către toţi slavii din lumea întreagă, a fost publicat după întrunirea panslavă, ţinută Dumineca tre­cută la Londra. Membrii guver­nului cehoslovac şi ai ambasadei sovietice din Londra precum şi peste 500 de bulgari, cehoslovaci şi iugoslavi au fost prezenţi. Drapelul sovietic a fost arborat în centrul drapelelor naţiunilor unite. Printre cei prezenţi au fost femeile slave în costumele lor naţionale şi ofiţerii în uni­formele armatelor cehoslovace şi iugoslave. Un mesaj special a fost trimis acestei adunări din partea comitetului panslav din Moscova, care arată că coopera­rea tuturor naţiunilor slave în cursul războiului şi după război reprezintă un factor indispensa­bil pentru o pace de lungă du­rată. Printre alte mesagii primite de adunarea panslavă, a fost un mesaj din partea organizaţiei po­loneze din Londra şi din partea tineretului iugoslav, care acum câteva zile a ţinut un congres undeva în munţii Iugoslaviei. Din partea polonezilor din Ma­rea Britanie nu au fost prezenţi decât doi delegaţi ai unui grup de opoziţie poloneză. Partidele poloneze responsabile au refu­zat să ia parte la această întru­nire. „Profesorul Boris Furlan (iu­goslav) spune că această confe­rinţă slavă din Londra, care se ţine pentru întâia oară în capi­tala Marii Britanii, arată nece­sitatea vitală a cooperării nu nu­mai între popoarele slave, ci şi între popoarele slave şi popoa­rele anglo-saxone. „Seton Watson a spus că acest război, în care rasa anglo-sa­­xonă a intrat în lupta împotriva Germaniei, a dovedit că şi po­poarele slave ocupă primul loc în lupta comună împotriva duş­manului lor de totdeauna. „Manifestul subliniază dorinţa unanimă a tuturor slavilor de a asigura cooperarea tuturor naţiu­nilor slave şi de a contribui pen­tru a menţine amiciţia între toate popoarele în alianţa lor de­mocratică şi în special cu po­porul britanic. „Adunarea a trimis mesagii de salutare d-lor Roosevelt, Chur­chill, Stalin, Tito şi Beneş. Un apel special a fost făcut în ma­nifest către naţiunea polonă. „Moarte Germaniei“ a fost lo­zinca principală, scrisă în cele 9 limbi slave, care a decorat pla­carde, plasate în sala adunării. In acelaş timp „Manchester Guardian“ consacră un articol special d lui dr. Beneş, care a împlinit Duminecă 28 Mai, 60 de ani, arătând că preşedintele re­publicei cehoslovace are în spa­tele sale 29 de ani de serviciu public neîntrerupt, adică un re­cord aproape fără precedent. Prin diplomaţia sa din exil, d. Beneş a reuşit să restabilească situaţia internaţională a ţării sale, servind devotat cauza de­mocraţiei şi recunoscând că U­­niunea Sovietelor este un pro­tector natural al popoarelor slave. Se ştie că ultima conferinţă slavă a avut loc la Praga în 1908, iar iniţiativa se datora marelui bogătaş Borzenko de la Odessa, care încă din 1906 şi-a consacrat o bună parte din averea lui inte­reselor rasei slave. Conferinţa slavă de la Praga a fost pregătită de omul politic ceh Kramar, după ce în prealabil a luat con­tact cu Petrogradul. Se spera să fie raliaţi ideii panslave şi po­lonezii, în special se puneau mari speranţe în Zdziechowski, profesor la Universitatea din Cracovia, unde scotea o revistă „Revista slavă“, care însă era oprită să intre în Rusia. Conferinţa şi-a început dez­baterile în sala festivă a primă­riei din Praga. Fireşte că ordi­nea de zi nu cuprindea nimic politic, se ocupa de procesul u­­nei expoziţii panslave la Mosco­va, de organizarea turismului interslav, de organizarea şi ex­tinderea sololilor în toate ţările slave, de organizarea unei bănci slave, de raporturi literare, de organizarea unui comitet perma­nent al ţărilor slave. Dezbaterile — deşi ordinea de zi nu prevedea nimic politic —, nu au fost publice, iar gazetarii nu au fost primiţi decât sub con­diţia să păstreze tăcere, nepubli­­când nimic. Nu au lipsit chiar manifestaţii de prietenie din partea ruşilor faţă de delegaţii polonezi. Un delegat polonez, răspunzând dis­cursului rostit de delegatul rus Maklovsky, a amintit prietenia care lega pe Mickiewicz şi pe Puşkin. Dar toate au rămas de­ziderate, iluziile polonezilor au fost spulberate, realitatea cotro­pitoare a Rusiei a rămas in­tactă. Din nou acum Moscova reia vechea idee a solidarităţii popoa­relor slave, congresul de la Lon­dra dă o actualizare panslavis­mului, dar la acest congres „par­tidele poloneze responsabile au refuzat să ia parte.“ Reticenţa poloneză este explicabilă, Polo­nia fiind suficient de încercată în ceea ce priveşte sincerităţile ruseşti, s’ar putea însă ca Stalin să dea provizoriu unele satis­facţii Poloniei pentru a realiza înainte de sfârşitul războiului blocul popoarelor slave care să reprezinte o strivitoare forţă la conferinţa păcii. In orice caz, suntem obligaţi să socotim în viitor tot mai pronunţată ideia panslavă, care în cazul prăbuşi­rii Germaniei, va domina în Eu­ropa. Nu poate fi vorba de o in­tegrare a Europei în sfera de influenţă engleză sau americană, dar va trebui să ne pregătim în caz de victorie a Rusiei Sovie­tice, de o fază slavă în civilizația Europei. Solidarizările slave pun sum­bre probleme de viitor, cu atât mai mult cu cât Moscova este mult mai lucidă în ceia ce pri­veşte scopurile, mai diversă, mai hotărîtă în ceea ce priveşte mij­loacele. Să reţinem data congresului panslav de la Londra. ===== wtmmmmm­ g Marina la jertfă || Co­nducik­ii printre vitejii eroicei rezistenţe de la Sevastopol Sosesc în rând convoaiele. Cei care au crezut în Patrie... Mareşali ...„Contraamiralul MAC­ELLA­RIU, comandantul forţelor maritime româ­ne, a fost decorat cu crucea de Cava­ler al ordinului „CRUCEA DE FER"... ...Ochii trec repede peste informa­ţia laconică a ziarelor... Dar gândul sboară cu două săptămâni înapoi că­tre amurgul acela de Vineri 12 Mai, când bastimentele tatuate de rănile bătăliilor apărură la orizontul văzdu­hului cu marame de pâclă. Nav­e multe şi stranie mişcare, în rada portului. Dinspre Asfinţit, pă­trunde dincoace de far un cap de convoi, cu severă siluetă de crucişă­tor, urmat de câteva mici ambarca­ţiuni; puitor de mine în zile calme, vasul acesta aduce acum la bord mii de ostaşi români şi germani din Cri­­meea. Mai spre larg ,altă navă cu conturul estompat de păcla fumurie a amurginii, este un vas sub pavilion german sosit peste noapte cu multă apă la bord, în urma loviturilor pri­mite, și acum rămas vremelnic de­parte de port, de vreme ce pescarul nu îi mai îngăduie accesul la cheie. In portul plin de trupe române şi germane. Mareşal şi Conducător so­seşte pe neaşteptate, oprindu se o clipă spre a privi freamătul a­cestui furnicar de uniforme: unele u­­nităţi se încolonează, altele au şi por­nit spre punctele de cartiruire. Cozo­rocul curb al chipiului german se înfrăţeşte pretutindeni cu beretele Vânătorilor noştri de munte, semeţ culcate pe sprânceană. Cei de colo, cari tresăriră la ivirea siluetei sprin­tene a Conducătorului, sunt munteni din „Divizia de cremene“ a generalu­lui Dumitrache, învingătorii de la A­­lagir şi de la Nalcik, pe cari chiar a­­cum un an îi priveai­ strec­ind în pa­rada lor de lângă Simferopol, acolo, între colinele înflorite ale Crimeei. SOSESC CONVOAIELE, SOSESC... Raportul de astăzi, 12 Mai, lămureşte că în mare sunt încă pe drum, cu eva­cuaţi de la Sevastopol, 9 convoaie cu­prinzând 7 mari nave de tarnsport şi 46 ambarcaţiuni şi vase de escortă, deopo­trivă tixite şi acestea cu trupe îmbar­cate In cursul ultimei dimineţi, iată, mai sosiră la malul românesc alte 6 convoaie, cu un total de 23 nave de transport şi escortă. Oră cu oră, sunt centralizate rapoartele radiotelegrafice primite de la bastimentele în drum. Un submarin raporta adineaori că este ur­mărit de o navă sovietică, la 38 mile de capul Caliacra Aviaţia de luptă a por­­nit într'acale acum un sfert de oră, pe urmele avioanelor de recunoaştere. In largul portului, distrugătorul „Re­gele Ferdinand“ are cinstea de a primi cei dintâi inspecţia Mareşalului Anto­­nescu. In faţa frontului de berete, co­mandantul contra-torpilorului, locot, co­mandor Samson prezintă Conducătoru­lui acest echipaj până adineaori istovit de oboseală, acum insă de la un flanc la celalt subit înviorat, cu frunţile trufaş înălţate spre soare. Distrugătorul s’a în­tors chiar astă noapte... Raportând Ma­reşalului cum şi-a îndeplinit misiunea în operaţiunile de evacuare a trupelor române şi germane dela Sevastopol, rocot,­comandorul Samson lămureşte în fraze sobre obârşia numeroaselor găuri de schije primite de navă la supra­structură şi la borduri. „Regele Ferdi­nand“ a avut de îndurat şi de învins şase atacuri date de avioanele torpi­loare şi bombardierele sovietice . Primul atac, — cu bombe în picaj şi mitraliere. Nici u­n rezultat. Al doilea atac, — cu mitraliere de 20 mm. şi saci de grenade Molotov. Câţi­va răniţi şi un mort la bord. Al treilea atac, — în prcaj cu bombe şi mitraliere grele. Doi morţi la bord. Al patrulea atac cu bombe, — fără rezultat. Al cincilea atac, — cu torpile, fără efect. Al şaselea atac, — cu bombe. Nici o victimă. Fiecare val de avioane roşii, înver­­şunându-se cu ciudă şi exasperată tur­bare împotriva navei care poartă ca un talisman de noroc numele Regelui în­tregitor, a lansat între 70 şi 700 bombe; căzând în apă foarte aproape de vas, multe dintre aceste bombe au împroş­cat cu schije corpul navei, sfredelind cam pretutindeni bordajul. Dintre cele două bombe incendiare căzute pe punte, una singură a lovit un cheson cu mu­niţii, imediat svârlit de echipaj în va­luri... In fruntea scurtei liste de morţi, comandantul rosteşte numele elevului Hristodorescu, căruia alaltăieri ,de 10 Mai, îi sosise înălţarea la gradul de as­pirant... Patetica înmărmurire a acestui front de marinari, cu tăcerea severă a buze­lor şi a trupurilor, dă relief mai drama­tic apelului celor răniţi la bord, în frunte cu căpitanul Sârbu Tiberiu şi locot. Petrescu Benone. Şi par’că se în­sufleţiră chiar spintecatele măruntae ale distrugătorului. — respiră oarecum ceva uman, acum, şi în căldarea aceea nr. I, în tancurile de petrol 5 şi 6, cami deşi lovite totuşi nu au abandonat adâncu­rilor bastimentul cu pavilionul în ber­­nă, cernit de povara camarazilor căr­zuţi... Când la urarea Mareşalului . ..Bună ziua băeii !“ — echipajul răs­punde cu un răsunător ,Să trăiţi !“ — în sufletul fiecăruia dintre noi palpită o clipă gândul că undeva pe câteva (Continuare in pug. bil­aj Distrugătorul „maşinilor pe drum” spintecă valurile într’o mi­siune spre Sevasto p°l. (SMP — Teodorescu) Joi I iunie 1944 Proprietar : „Curentul” S. A. R. Tribunalul Ilfov. Registrul publicațiilor No. 174/1938 Taxa poștală plătită In numerar conform adresei direcției generale P. T. T. No. 29.744/1939 ABONAMENTE : In provincie: 1 an 1.700 lei; 6 luni 900 lei; 3 luni 500 lei; In Capitală: 1 an 2.000 lei; 5 luni 1.000 lei; 6 fund 600 lei; Instituțiile particulare și de Stat 3.500 lei anual. La o piesă de artilerie antiaeriană din Franța. Ph. Serie.) IONUL EPITUCI AL POPOARELOR -------------- de ROMULUS DIANU --------------­ Am citit în discursul d-lui Churchill că pacea viitoare in Europa îşi va răzima forţa pe un directoriu de na­ţiuni, care va fi, mai mult, sau mai puţin, o ligă a naţiunilor modificată, şi prezidată ca o formulă nouă, de natură a mai anima speranţe, a în­treţine iluzii, şi a dărui unei gene­raţii bucuriile simple ale credinţei naive. Căt de mult am dori ca un astfel de organism să-şi dea roadele, o dovedeşte devotamentul personal ce am păstrat Genevei, chiar în timpul când vream să lupt cu ridicolul ca­ricatural în care neputinţa sistemului societar era reprezinta­tă naţiunilor care preferau răsboiul. Formula însă nu e nouă, şi cunos­cătorii anticităţii ştiu că Amphictyon a preconizat o asociaţie de felul a­­celeia despre care vorbeşte d. Chur­chill şi care s'a realizat, federând, din punct de vedere politic şi reli­gios, douăsprezece popoare ale Gre­ciei, care în frunte cu Delos şi Ca­­lauria, se întruneau în fiecare pri­măvară la Delphes, şi in fiecare toamnă la Thermopyle, prin deputaţii lor. Consiliul acesta amphictyonic al popoarelor păzea pacea, şi prezida ţocurile Pythienilor, funcţionând ca un tribunal arbitrar internaţional, dar deciziunile sale au dus la răsboaie sacre şi politice, pentru că erau con­testate de cei nemulţumiţi. Europa ar fi fericită dacă d. Churchill, sau alt om politic, ar des­coperi astăzi un sistem infailibil, care să concilieze toate interesele, şi care să pună capăt imperfecţiunilor omeneşti, deplorabile. Insă nimeni, în acest moment, nu mai crede în formule, şi aici rezidă una dintre ra­cilele crizei morale mondiale. Istoria nu începe decât în clipa când omul a devenit o fiinţă morală. Până atunci era deajuns zoologia. Omul a făcut însă o rebeliune con­tra naturii, ieşind din sta­rea de ino­cenţă paradisiacă în care era învă­luit, prin chiar simbolicul act despre care vorbesc textele sfinte. Păcătui originar este un demers al său că­tre libertate. De atunci, omul trebue să domine natural, să muncească, iar munca presupune aglomeraţii, iar a­­glomeraţia presupune discordii, pro­prietate, inegalitate civică. Numai cu acest preţ omul a putut trece de la starea naturală, la starea de civili­zaţie Conflictul între voinţe, pe ca­­re-l crează neîncetat descoperirile ştiinţifice, foloasele, libertăţile, nu rămâne pe terenul raţiunii, ci pe a­­cela al pasiunilor. Sunt convins că omul vrea pacea, dar natura sa II împiedecă în mod constant, pentru că această artistă din el ştie să tragă partea de bine din fiecare rău, şi răsboaiele au partea lor bună, în aceea că provoacă edificarea unui regim juridic. Latifundii imense de neştiinţă au fost defrişate de răs­boaie, iar ştiinţa Dreptului şi-a întins mereu limitele competenţii. Limbile, religiile, rassele, fac imposibilă o dominaţie universală. Omul este a­­celaş pretutindeni, iar diferenţele dintre oameni nu sunt decât efectele luptei de adaptare la diferenţele de climat; dovadă este faptul că există atâtea rasse, câte anotimpuri sunt: albă, galbenă, roşie şi neagră. Ca cetăţean al unui Stat, omul tre­bue să se supună statutelor care con­duc societatea naţională, spunea Kant la sfârşitul celuilalt secol, dar ca cetăţean al lumii, omul rămâne liber, şi are datoria să vorbească de foarte sus, pentru universalitatea fiin­ţelor rezonabile. Numai identificân­­du-se cu universalul, cu uniunea tu­turor, omul poate cuceri o libertate, sau o fericire, fie şi provizorie. Pen­tru a vorbi astfel, trebue să lepede toate urile. Aceste idei ar fi putut fi înţelese până în 1939, dar ignoranţa unora este cauza, pierzării tuturor, iar ig­noranţa este totdeauna plină de ură, deci de forţă. Dacă Europa va mai cunoaşte bi­nefacerile unui consiliu amphicr­o­nic al popoarelor, din nou ura va înnarma pana celor sarcastici, şi cerneala caricaturiştilor cari vor lu­cra orbeşte în numele unor interese ignorate chiar de ei, şi din nou lupta va fi dislocată de pe terenul kantian al raţiunii, şi din datele experienţii ca sursă unică a cunoaşterii... Este totuş bine ca lumea să reîn­­ceapă bunele clădiri pe care nu a ştiut că le are, şi de la care nu a ştiut ce­­ să ceară, sau ce să aştepte. Aceste instituţii însă nu pot amenda libertatea, şi nu pot începe prin a interzice vreunui popor vre-o idee, sau vre-o formă care aparţine voca­ţiei­ sale. Ştiu că, in Europa, există astăzi, şi au existat totdeauna, nefe­ricite congestii de infecţie ideolo­gică, dar dacă ele sunt naturale, a­­colo, nici un consiliu nu le va putea extirpa. începând cu Crucea, şi chiar înnainte de Cruce, cocardele toate au venit pe lume cu un ideal, dar in­variabil idealurile au vărsat sânge inocent, întocmai ca Don Quichotte, pe câmpiile Buscaei. Iată pentru ce miraculoasele insti­tuţii promise pentru pace, ne lasă într'o îndurerată stare de scepticism, tocmai pe noi cari am crezut cu pu­tere intr'un sistem care s'a prăbuşit, prefaţând atâtea alte prăbuşiri de hotare, între care şi ale noastre proprii. *— "" . J­m» Regele Feisal al Irakului va petrece vara la Alexandria ADANA, 30 (Rador). — Corespon­­dentul agenției DNR transmite: După o știre a Agenției de presă a­­rabe, Regele Feisal al Irakului va pe­­trece vara la Alexandria. COMANDAMENTUL DE CĂPETENIE AL ARMATEI Comunicat asupra operațiunilor M ia fle 1 Mai li­ ­e Nistrul inferior și în Basarabia de mijloc niciun eveniment deosebit. La Nord de Iași, activitate locală de luptă mai intensă. PRESTAREA MUNCII OBLIGATORII, INDIVIDUALE ŞI OBŞTEŞTI COMUNICAT Preşedinţia Consiliului de miniştri comunică : Decretul-lege pentru reglementarea procedurii de chemare la prestarea muncii obligatorii, individuale şi ob­şteşti, se va aplica fără întârziere tu­turor funcţionarilor publici care nu prestează efectiv şi permanent servi­ciul pentru care sunt retribuiţi, în special celor aflaţi în vacanţe, con­cedii, precum şi refugiaţilor. Membrii corpului didactic şi preo­ţii pot fi chemaţi la serviciul de muncă individuală, în special în acti­vitatea de asistenţă socială şi ocroti­rea sinistraţilor. Femeile căsătorite şi care se ocupă de menaj sau de îngrijirea familiei, nu vor putea fi chemate la muncă mai mult de 5 zile consecutive pe lună, vor putea fi însă chemate la prestarea serviciului de muncă indi­viduală un termen mai mare de 5 zile, dacă prestează numai 2-3 ore pe zi. Citiţi în pag. IV-a : Cronica războiului de ROMULUS SEIŞANU

Next