Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1873 (Anul 6, Nr. 81-146)
1873-08-05 / nr. 90
>• Anul VI________________________________Iassi, Duminica 5 August, 1873. PREȚUL ABONAMENTULUI: Ex.fi: Pe un an 20 lei noi;— Pe țese luni 11 lei noi;— Pe trei luni 8 lei noi. ÖSitrietes Pe un an 24 lei noi; —Pe șese luni 13 lai noi;— Pe trei luni 7 lei noi, Austria : Pe 8 luni 14 franci; — Germania. Pe 6 luni 18 franci, Italia, Belgia, Elveția: —Pe șase luni 22 franci; — Pruncia• Pe șase luni 28 franci. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI NATIONALE. CALENDARUL SEPTAMANEI. „Ta. <"<*■ I »»‘»»Mini. |SSSjáSSltc.Tim. ,TMi. *'«• j ''ATBONUL Pit Bl. jiSS#IsASS. No. 90. Itinerțiusi și reclamenü bani. — Epistole nefrancate nu se primesc. — Mano» scriptele nepublicate se vor arde. Exemplarul 20 bani. Apare de TREi ori pe septamane BUahaiCĂ, MERCUR! și VISURI. § Stămlul AtfțWCIURt. stănilul sau locul seu 15 bani. August. August. I Ort. m. Ore. m. August. ""August. I ■ Ore. m. Ore. m. 5 17 Duminică. Mart. Eusignie. 5 4 6 58 9 21 Joi. Ap. Matia, in locu Iudei. 5 9 6 52 6 18 Luni. (t) Schimbarea la față. 5 5 6 57 10 22 Vineri. Martirul Laurentie. 6 11 6 50 7 19 Marți. _ Martirul Dometie și Pulherie. 5 7 6 55 11 28 Sänbät S. Martirul Euplu. 6 15 6 49 8 20 Mersuri. Martirul Emilian episc. Chiric. 5 8 6 53 12 24 Duminică, M. Fotie și Anichit. 15 16 6 47 ȘTIRI DIN VITRU. INSTRUCȚIUNEA. Le Journal de Bucarest, nu o corespondență din Iași, ne dă a ști, insă sub toată reserva, că d. ministru al Instrucțiunei publice ar avea intențiunea a cere o diplomă de la fiecare profesor, preceptor sau magistru de studie, atăt pentru învățământul privat căt și pentru învățământul public, măsură adoptată de mult in Olanda și care produce cele mai bune resultate. Nu știm intru căt s’ar putea aplica o asemenea măsură la noi unde concurența aspiranților in drept la asemenea cariere desigur este mai mică decăt in Olanda sau in alte țări ale Europei mai civilisate decăt țara noastră. Noi am dori mai intăi o altă modificare mai importantă in legea Instrucțiunei publice, modificare prin care s’ar înlătura o dificultate din cele mai stricăcioase atăt facultăților noastre de litere și științe in special, căt și instrucțiunei publice in general. Vorbim despre legea care nu face la esamenele de concurs nici o deosebire intre concurenții eșiți din liceu și intre ce i eșiți din facultate cari au făcut esamene și posed diplome universitare. Noi vedem aici una din căușele pentru cari facultățile noastre de litere și științe sunt așa de puțin fregventate, incăt adeseori numărul profesorilor e mai mare decăt al studenților. Și incă și acești puțini studenți sunt mai numai bursieri. Fără această mică ademeneală ne indoim dacă ar putea exista facultățile, din cauza lipsei de auzitori. Și un adevăr pentru ce să-și sacrifice tinerii câte trei, patru ani din viață, pe cănd pot obținea o catedră de profesor mai cu înlesnire cănd ei din liceu, decăt după ce s’au ocupat incă cățiva ani numai cu litere sau numai cu științele? In loc de a-și câștiga o înlesnire, ei din contra își crează incă dificultăți specialisăndu-se, pentru că la concursuri unde se cer esamene din toate obiectele ce se propun in scoanele secundare, au mai multă șansă de a reuși tineri eșiți de curând din liceu, decăt acei cari s’au ocupat mai mulți ani numai cu o specialitate, sau numai literele ori cu științele. Ni se va respunde că pentru liceu se cer numai esamene speciale. Lăsăm la o parte împrejurarea că și pentru liceu in admiterea la concurs nu se face nici o deosebire intre acei ce au făcut studii universitare și acei ce au numai atestate de liceu; se presupune că ca d’intei sunt și trebue se fie mai tari la esamene, decăt bacau laureații. Inse catedrele de liceu sunt foarte puține in raport cu cele de gimnasiu. Ce se întâmplă atunci cu aspiranții eșiți din universitate? Nimic, decăt sunt lăsați frumușel la o parte. Cum conciliază onor. Minister aceste inconveniente? In asemenea cozuri am fi recunoscători d-lui ministru dacă ar lucra in contra legii, deoarece legea este atât de vicioasă. Profesorii buni se pot face numai prin specializare. Căt timp insa va ținea această stare de lucruri nu vom putea avea profesori cum se cade decât din intamplare. Dar acei puțini cari cu toată dificultatea, au ardoarea de a deveni buni profesori, rischează de a-și perde viitoriul și de a trăi in miserie. Lege avem și după legea noastră trebue se piară. Apropos de instrucțiune, reproducem încă din amintita foae din București următoarele linii de însemnătate pentru noi: „Instrucțiunea publică a luat o desvălire extraordinară și transformă cu totul poporațiunea. Două stabilimente fondate abia de cățiva ani au dobândit un succes neauzit. E adevărat că aceste stabilimente sunt dirijate de oameni inteligenți, instruiți și practici. Ei sunt cu ce mai scrupuloasă luare aminte in alegerea pedagogilor și magiștrilor de studiu, și jertfele pecuniare nu sunt socotite intru nimic cănd contribuesc la inbunățirea și reputația stabilimentelor. Este vorba de Institutul Academic și de fratele său mai tiner Liceul Nou. Să însemnăm in treacăt marea îngrijire ce au direcțiunile acestor institute in alegerea profesorilor de limbi de la care pretind că accentul lor german sau francez să fie de cea mai mare puritate , apoi este știut că accentul mai ales pentru aristocrație, este unul din cele două lucruri principale in studiul unei limbi străine. In carele de secțiuni propriu zise, foarte puțin se învață a vorbi, elevii profit mai mult in oarele de recreațiune și de studiu, din causa contactului zilnic și pedagogicii. Ce ar deveni o sală de studiu, unde s’ar auzi dialectul gutural al cantonului Argoviei, fraternisănd cu cântecul de pe malurile Garonei ? Stilul este omul, ănsă accentul este omul de bună societate, îmi inchipuesc că părinții, vor fi mai mândri de a auzi pe fiii lor exprimăndu-se curat și armonios in limba franceză, decăt de a-i auzi lăudăndu-se că cunosc in fond pe Ruteboeuf, Basselio, Rabelais, Despreaux, Voltaire și până și pe bătrânul Tallemant de Réaux. Nu putem recomanda de agiuns părinților să privegheze ca, profesorii, preceptorii sau simplii pedagogi ce dau copiilor lor să vorbească cu un bun accent. Nu spun ceva nou, amintind că nu la Paris se vorbește cea mai bună franceză, nu la Berlin cea mai bună germană, nici la Florența cea mai bună italiană. Pentru copiii un magistru de limbă care are un bun accent este de preferit unui doctor in litere, incarcat de grecească și latinească, însă care pronunță defectuos. Românii ca și Rușii, Polonii și Olandezii au o minunată înlesnire de a-și apropia limbele străine. Cănd iși dau osteneală, ilusia este complectă, însă trebue ca începutul să fie bun“. DEPEȘE TELEGRAFICĂ. Sigmaringen, 12 August. — Măriele Lor Domnul și Doamna au ajuns ieri aici in deplină sănătate. Jurnalul Aurora Craiovei, din 4 Iulie, anul curent, conține un articol intitulat „Grima Oribilă“ prin care se arată că copii găsiți in orașul Craiova, din lipsa unui institut ad-hoc și a neingrijirei doicilor, la care ei se dau de cătră primărie, se perd toți, fără a rămânea unul in viață. După relațiunea primită acum de la acea primărie, se constată inesactitatea acelor aserțiuni, aflănduse un numer de 44 copii dați de primărie in adopțiune pe la diferite persoane, și un numer de 50, cari se intrețin și astăzi de comună in etate de 4—13 ani, dintre cari unul se află chiar Stipendist in liceul Statului, și mai mulți urmând cursurile la scoalele primare. Lipsa unui institut special pentru creșterea unor asemeni copii lepădați se simte in adevăr de mult timp, primăria înse nu a putut înființa un asemenea institut din causa restrănselor mijloace pecuniare. Se speră că, după înțelegerea luată cu epitropia Bisericei Madona-Dudu, in curând acest oraș va fi dotat cu un asemenea institut. (Comunicat). Exposițiunea Universală din Viena. (Urmare.) Mai găsim și in vechia pădure desrădăcinată din Prater, un șir întreg de clădiri pentru exposițiunea agronomică, construcțiuni isolate, mărețul pavilion al împăratului, acela al juriului, un palat pentru exposițiunea belelor arte, pavilioane, turcești, egiptene, ungurești, transilvane, persane rusești... etc., reședința princiară de la Monaco, care cu deosebire infățoșază un viu interes prin bogatele colecțiuni artistice ce conține. Vedem și biserici, moschee, pagode, villa , japonesă, casă de țară ale diferitelor națiuni, intr’un cuvănt un tot destul de complect al particularităților care deosebesc pe fiecare țară, intr’un alt ordin de idei, magăsini și oarecare edificiuri caracteristice a exposanților particulari, intre altele pavilionul Nonei Prese Libere (neue Freie Presse). Un public numeros visitează in fiecare zi acest pavilion, căci un adevăr este foarte interesant a visita la de amănunt interiorul acestui monument și combinarea care servă a traduce și purta gândirea omenească....ateliere de composițiune, ateliere de impun FOILETON. Din scrierile lui Channing: DESPRE EDUCAȚIUNEA PERSONALA sau Cultura individului prin sine însuși. (Urmare.) Spiritul de partidă e contrariu neatârnării morale. Spiritul de partidă e cu totul contrariu neatârnării morale. Cu căt un om se lasă a fi amăgit mai mult de acest spirit, el nu mai vede, nu mai aude, nu mai judecă decăt cu simțimintele și ideile cotemiei sale El renunță la libertatea umană, la dreptul de a se folosi de propria sa cugetare și de a o arata, el nu mai este de către sunetul aplauzelor sau al injurielor cu cari partizanii sau capii partidei din care face parte artă de bine a umple țara. Niciodată nu trebue a ne increde partidelor, dar mai ales atunci ernd e vorba de numele sau de reputațiunea contrarilor noștri. De credeți cele ce vi se spun de dânșii, ăi sunt pururea oameni fără principie, fără sinceritate, mistuiți de egoism și arzători de a se inălța chiar pe ruinele țerii lor. Cănd eram tăner, eram deprins a auzi pronundănd cu oroare ba mai cu blăstăm, numele unor oameni cari acum sunt salutați de vechii lor inimici ca niște luptători glorioși ai principiilor celor mari, și ca niște oameni demni de cele mai inalte funcțiuni publice. Această secțiune, primită in juneta mea, și pe care anii au intărit’o, nu voiu uita-o nici odată. Despre calomniele in contra celor avuți. Nu voesc a zice nimic despre desbinările noastre politice. Dar intre cestiunile zilei, sunt unele învinuiri, unele reincriminări, întemeiate pe deosebirea condițiunilor sociale, cari mi se par atăt de contrarie progresului indivizilor și societății, incăt cer voia a mă opri la densele un minut. De o parte, ni se zice că cei avuți sunt totdeauna gata a calea in picioare pe cei săraci, și de altă parte ni se spune mereu ca cei săraci caută la proprietatea avuților cu un ochiu rău și cu intențiuni dușmănoase. Aceste strigări mi se par de asemenea nedrepte de amăndoie părțile, de asemenea făcute a demoralisa. Căt pentru avuți cari nu sunt decât o mână de oameni intre poporațiunea noastră, cari n’au un singur privilegiu, și mai mult, cari in asemenare nu posed decăt o mică parte din averea țerii, e mirare că se mai face larmă pentru denșii. Averea nemăsurată, pururea crescătoare a țerii acesteia, unde este oare? Este ea inchisă in manile câtorva inși? Este ea grămădită in căteva lăzi? Nu, ea e pretutindeni ca și atmosfera, și mai așa de schimbăcioasă, trecând din mană in mană, de la avut la sărac după impregiurări, nu prin silă, ci prin muncă și îndemânare. Bunul avuților este o picătură de apă in Ocean, și e un fapt cunoscut, că, in țara noastră, oamenii renumiți pentru bogăția lor au foarte puțină influență politică. Cum că avuții iși fac deplin datoria lor, cum că favoresc cum ar trebui scopul cel mare al societății, adecă redicarea poporului, luminarea inteligenței sale, îmbunătățirea caracterului și condițiunei sale, aceasta, ei ne pot pretinde, inse nu putem nega că ei simt simțitori la suferințele fisice ale fraților lor că deschid o mană liberală pentru ajutorarea săracilor și pentru susținerea stabilimentelor folositoare. Sunt intredinșii modele admirabile de umanitate. Nu e prin urmare nici un cuvănt de ai bănui ca inimici ai poporului. Despre calomniei, in contra celor săraci. Nu socotesc mai puțin calomnioase strigările in contr’a clasilor muncitoare, ca și cum ele ar ținti la resturnarea proprietății. Cănd cugetăm la condițiunea generală și la caracterul acestei părți a poporațiunei noastre, cănd ne aducem aminte că acești oameni sau născut și au trăit in scoalele și bisericele noastre, că ei au Învățat o industrie folositoare, că se bucură de mai multe mulțumiri ale vieței, că cea mare parte posed oarecare proprietate și speră a câștiga incă mai multă, că ei au pentru ași îmbunătăți soartea mai multe mijloace ca altădată, că ei au căminul și masa lor de care sunt legați cu toată puterea afecțiunilor familiare, că, mulțumită înlesnire de educațiuune, ei iși pot crește copii ca se cuprinză cele dintrtiu locuri in societate, oft ei strat