Curierul Foaea Intereselor Generale, 1880 (Anul 7, nr. 2-147)

1880-06-25 / nr. 71

Pag. 2. ANUL VIII No. 71, torul pasaj din „Journal des Debats“ care este unul din cele mai serioase organe ale presei europene: „Grecia, zice acest ziar, forte de­ dreptul seu și de sprijinul pe care Europa este datoare cătră sine insuș de a il da, ar pute să se arunce in luptă. Montenegrul va urma exemplul ei. Serbia, din parte­ i, are niște di­ferende de regulat cu imperiul otto­man, și va profita de ocaziune, pe când Bulgarii din Ru­melia orientală, se vor uni cu frații lor din Bulgaria pentru aș reclama independența lor și a revendica la rândul lor o parte din Macedonia.“ In cazul acesta, con­chide precizatul ziarul, chestiunea O­­rientului ar fi din nou pusă in între­gime pe tapet. Absolut acelaș lucru am zis și noi in revista noastră din numarul trecut, când, tratând tot această chestiune, am conchis in modul următor. Ast­fel s’ar întâmpla foarte bine ca Grecii să se incaere intr’un résboiu sîn­­geros cu Turcii. Aceasta nu va lipsi de a incendia întreaga peninsulă balcanică, căci Montenegrenii și Bulgarii se pare că nu așteaptă de­cât momentul oportun pentru ca cei intăi să fie in stăpânire teritoriile ce i-au fost cesionate prin trac­tatul de Berlin și cel de al doile pentru a proclama unirea Rumeliei orientale cu principatul Bulgariei. Dacă ne vom fi înșelat in preve­derile noastre vom ave cel puțin con­­solațiunea de a ne fi fost înșelat în foarte bună campanie. Evenimentul cel mai însemnat din Francia este, pentru moment, aplicați­­unea decretelor din 29 Marte, con­tra jesuiților. Esecuțiunea acestor mă­suri s’a început în toată țara mer­­curea trecută, 30 Iunie, st. n. Nicăeri, zice le Globe, nici în ora­șele cele mari, nici în cele mici, nu a rezultat tulburări, nicăeri populați­­unea n’a intervenit, nici chiar cu sim­ple manifestări, să poate chiar zice că publicul mai nici nu s’a ocupat de execuțiunea măsurilor anunțate. Ziarile interesate și spiritele înflă­cărate cari, până la cel din urmă mo­ment, au sfătuit pe congregațiuni de a se împotrivi, trebuesc să recunoa­scă astăzi cît s’au înșelat complînd pe pasiuni cari nu mai sunt la modă in epoca noastră pentru a crea obstacole guvernului francez în aplicațiunea le­­gelor. Iată, tot după le Globe, cîteva a­­mănunte cer constanțiate asupra ese­­cuțiunei decretelor: La Paris de marți sara la 5 oare, un public destul de numeros a intrat în capela jesuiților, situată în strada Sèvres, No. 33, și o mulțime consi­derabilă se îngrămădea la poarta sta­­­bilimentului Părinților in așteptarea unui eveniment. La 8 oare și jum., o patrulă de sergenți de oraș a făcut să circuleze curioșii. Strigăte de „tră­­ească jesuiții!“ se auziră, la cari au respins alte strigăte de „trăiască Re­publica !“ Pe la 9 oare, d-nii Cle­ment și Dulac, comisari de poliție, încinși cu eșarpele lor și însoțiți de trei secretari au fost primiți la vor­­­­bitorul stabilimentului de cătră stareț, părintele Pitot, asistat, de alți cățiva jefuiți și de u­n număr de se­natori și deputați ai dreaptei, pintre­ cari se citează d-nii Chesnelong, de Carayon-Latour, de Ravignan, Rolb- Bernard, de la Bassetiere, Ernoul etc. D. Clement a cetit o decisiune a prefectului de poliție ordonănd, în vir­tutea decretelor din 30 Septembre 1807 și din 22 Decembre 1812 și al art. 294 din codul penal, închide­rea imediată „a capelei neautorizată situată în strada Sevres, și dependen­tă de stabilimentul ocupat de asoci­­ațiunea neautorizată, zisă a lui Isus.“ Decisiunea prescria apoi aplicarea si­­gilielor pe toate ușele numitei capele. Părintele Pitot protestă, precum și d. Ernoul. D. Clément încheie un proces verbal constatănd protestațiunea sta­rețului stabilimentului, care refuză de a semna acest proces verbal. Comi­sarul de poliție procedă apoi, în pre­­zența călugărilor, la aplicarea sigilie­­lor, cu toată protestațiunea din nou a d-lui Ernoul, jesuiții invitați de a con­stitui un gardian al sigilielor, decli­nară această misiune. La 10 oare comisarii de poliție se retraseră. Mercuri, la 4 oare dimineața d-nii I Clement și Dulac se înfățoșară din nou în strada Sévres. Ușa stabili­mentului deschizindu-i se, se găsiră în prezența părintelui Pitot, starețul, asis­tat de aceleași persoane cari erau și în ajun acolo și cari petrecuseră noap­tea în stabiliment. Fie­care călugăr se retrăsese în chilia lui. D. Clement ceti decretul de espunsiune dat de prefectul poliției și întrebă pe călu­gări dacă sunt dispuși ai da ascul­tare. Starețul răspunse că nu i va lăsa să străbată de­cit cu forța într’o casă a cărui proprietar se declară el, fără însă ca să poată produce titlurile de proprietate pe care i le cereau agen­ții autorității. In fața acestui refuz formal de a deschide ușele, d. Cle­ment chiemă un lăcătuș. Comisarii de poliție pătrunseră atunci în ogra­da internă și, urcânduse în al doile și al treile etaj, unde se găsesc chi­liile părinților, procedată la espulsiu­­nea succesivă a fie­cărui religios. O­­perațiunea dură trei ceasuri. Bată de altmintere cum s’au pe­trecut lucrurile : D. Clement bătea la ușa chiliei. Călugărul din năuntru în­treba: Cine-i acolo? D. Clement se numia. Călugărul deschidea ușa. D. Clement îi explica misiunea cu care era însărcinat, cuviosul răspundea că nu se va supune de­cât forței. A­­tunci, la un semn dat, doi agenți îi puneau măna pe umere și părintele se lăsa cu supunere ca să fie dus. Un singur jefuit, refuzând de a deschide ușa, s’a recurs din nou la concursul lăcătușului. Doi părinți, bă­­trîni și infirmi, n’au fost de loc es­­pulzați și au rămas in stabiliment. Descoperinduse o capelă in etajul al doile s’au aplicat sigiliele pe toate ușele ei. In ciuda provocațiunilor și a injuriilor mai mult sau mai puțin deghizate ce le aruncau apărătorii je­suiților, cei doi comisari de poliție nu s’au perdut in singur moment siegele rece. La opte ore aproape, totul fiind sfîrșite, d-nii Clement și Dulac s’au retras. Mulțimea se îngrămădise in stradă unde circulațiunea a fost întreruptă in timp de vre-o patru oare. Jesuiții cari unul după altul, eșiați din casă, inbrăcați cu costumurile lor eclesiastice, au fost obiectul manifestațiunilor in sens deosebit. Se recunoaște insă de toți ca cu toate aceste provocațiunile veniau de la unele persoane cari stri­gau in gura mare că sunt amici și elevi ai jesuiților, protestând contra espulsiunei cu cuvinte și cu gesturi forte violente, și strigând cît le lua gura: „Jos Republica!“ Unsprezece persoane au fost ares­tate printre care comtele d’Andigné, Saulhat d’Ambourget, fost prefect, cîțiva studenți și d-nii Mayol de Luppe, directorul ziarului „l’Union“ și P. Veuillot, fiul, redactor a ziarului „l’U­­nivers.“ Din ordinul prefectului de poliție­­ toți au fost eliberați aproape imediat. Procesele verbale de arestare au fost­­ transmise parchetului. O cercetare rapide va permite de a aprecia dacă au existat caz de rebeliune care se motiveze urmăriri. In celelalte orașe ale Frand­ei ese­cuțiunea decretelor s’a efectuat mai tot în acelaș chip cu cari s’a făcut la Paris. In toate părțile populațiunea a privit cu indiferență soarta nenoro­cită a jesuiților cu cari poporul fran­cez a simpatizat tot­deauna foarte pu­țin. Ast­fel intr’un timp foarte scurt Franța va fi curățită de batalioanele negre ale jesuiților cari au făcut de o mie de ori mai mult rea de­cît bine societăței franceze. Noi, românii, nu’avem de­cît a arunca o privire în trecut asupra epocei de tristă amin­tire a fanarioților și a călugărilor greci, pentru ca să aprobăm în totul măsu­rile riguroase luate de guvernul Re­­publicei franceze contra membrilor so­cietăței numită în deriziune a lui Isus. — Agiutor­­ agiutor­ strigă nenorocita. Ei nici macar nu-i respinseră, și cu toate aces­tea părintele ei era acolo ! Și fiica lui murea ! Pa­șii nu se mai auziră, lumina de torce se stinsă. Je­­anna era din nou îngropată în mormânt, dar de astă dată, tortura ei era să fie încă mult mai ne­suferită, pentru că cunoscută cea ce’i mai crud în supliciu: speranța de scapare neîndeplinindu-se... CURIERUL TH. BALASSAN, IAȘI Mercuri 25 (Iunie 7 Iulie) 1880. CRONICA INTERNĂ Sâmbătă 21 curent, la orele 9 jumăt. M. S. R. Domnul a mers de a asistat la examenele școalei militare. Prea înăl­țatul nostru Domn a fost întimpinat la intrare de către d. ministru de resbel, d. general comandantul divisiei teritoriale, d. comandant al pieței, d. director al școa­lei împreună cu întregul personal. Măria Sa Regală visitând toate clasele a asis­tat la esamene și a pus însuși diferite întrebări școlarilor asupra materiilor cu­­prinse în programa școalei. După exa­menul claselor Măria­sa Regală mergând la manej, a asistat la echitația școlarilor. La orele 12 jum. M. S. R. Domnul s’a întors la Palat. La 1 Iulie, 12 ore din zi, se va face în sala Consiliului comunal, tragerea la sorți a 107 obligațiuni din împrumutul de 8 milioane al orașului București, a­­mortisabile la 1 Iulie a. c. Cu începere de la 2 Iulie viitor, casa comunală va face plata cupoanelor din­mprumutul de 8 milioane, exigibile de la 1 Iulie viiitor 11 g8. D-nii posesori de asemenea cupoane sunt invitați a se prezența la casa co­munal, odată pe săptămână, Joia, între 12—4, unde vor achitate, după numărul de ordine al ordonanței de plată, MINISTERUL CULTELOR ȘI INSTRUCȚIU­NE­ PUBLICE. Espositiune publica a operilor artiștilor in viatia. Anul acesta în luna lui Decembre viitor, se va face în București exposițiunea operilor ar­tiștilor în viață de pictură, sculptură, arhi­tectură, gravură, desemn, miniatură, acuarele și litografie. Se publică dar spre cunoștința tuturor artiștilor din țară cari vor vor să ia parte la această exposițiune. Regulamentul exposițiunei pentru depunerea și primirea o­­perilor și pentru recompensele ce se vor acorda, rămăind ca ziua ce se va fixa pentru deschidere să se anunțe printr’o publicațiune specială. Astras din regulamentul exposițiunei ope­rilor artiștilor in viață : Art. IL Operile ce nu se admit la expositie : a) Copiere (afară de reproduceri și desemn). b) Operile artiștilor repausați, afară numai când repausarea nu e mai anterioară de­cât cu un an înaintea deschiderei exposițiunei. c) Operile cari au fost premiate la altă exposiție. d) Operile anonime. Art. III. Nu se vor primi la exposițiune tablouri neincadrate ; fie-care cadru nu va pu­tea conține mai mult de cât un subiect. Operile in miniatură pot fi puse in același cadru. Art. IV. Fie-care artist depunând, in per­soană sau prin altul, operile sale la comitetul academic le va insoți de o notiță sub-semnată de dânsul, conținând numele și pronumele și data nașterii sale. Art. VI. Operile odată înregistrate de co­mitetul academic de bele-arte, nimeni nu va­­ mai fi liber ale mai retrage. Art. VII. Nici o operă nu va putea fi re­produsă in timpul exposițiunei, prin desemn sau alt fel, fără autorisația autorului. Art. VIII. Nici o producțiune espusă nu va fi liberată de cât după­ închiderea exposițiunei, escepțiune se face numai când exposiția va fi închisă provisoriu pentru preschimbarea ta­blourilor. Art. X. Juriul va fi compus din șase membri, din cari trei vor fi dintre membrii comitetului academic și 3 artiști desemnați cu mai multe voturi de cătră cei intăi zece exposanți la in­­­registrarea producerilor de cătră comitetul academic de bele-arte. ^ Art. XII. Admiterea operilor se face prin votare ; majoritatea sau paritatea decide ad­miterea. Art. XV. Sunt următoarele recompense: a) Cumpărarea operei pe câmpta pinacotecei Statului. b) Medalia de onoare. c) Medalia de valoare. Art. XVI. Sunt trei specii de medalii pen­tru fie-care ramură de producerile expuse (pictură, sculptură și arhitectură). a) Una de valoare de galbeni 100. b) Două de valoare de galbeni 50. c) Trei de valoare de galbeni 25. Art. XVII. Medalia de onoare de valoare 150 galbeni se acordă artistului care se va distinge intre toți printr’o operă de merit mare. Art. XIX. Raportul juriului pentru medalia de onoare va fi discutat in ședință plenară a comitetului academic, pe lângă care se va a­­dăoga ad-hoc cei trei membri electivi din juriu. Art. XX. Tot de cătră comitetul academic de bele-arte complectat cu membri electivi ai juriului se va propune ministerului o listă, după merit, de tablourile ce ar fi demne de a fi cumpărate de Stat, indicând și prețul. Nici un tablou nu va fi trecut in această listă de nu va întruni trei părți din voturi. Art. XXI. Recompensele se vor împărți in ședință solemnă, vestită prin foi publice. Art. XXI. După distribuirea premielor se vor expune din nou, pe 10 zile, toate operile recomandate de comitetul academic de bele­­arte a se cumpăra de Stat. No. 6,297. 5—5. 1880, Iunie 14. STATISTICA FINANCIARA „Buletinul statistic și financiar” din Bucu­rești ne dă următoarele cifre privitoare la contribuțiunile directe, la căi de comunicație și patente in România. Numărul contribuabililor pentru darea căi­lor de comunicație in toată țara s’a ridicat în 1879 la 754,097, și acela al patentabililor la 74,563. Primulu impositu a produsu­lui 13,573,746 și secundul 1,957,828, ambele îm­preună dau 828660 contribuabili și 15531574 1. Foncieră. întinderea viilor cultivabile con­statate și impuse la foncieră au in toată țara o întindere de 210,428 pogoane, iar cele ne­cultivabile de 32,538 pogoane. Cele mai multe vii sunt în Prahova, cu 23,762 pogoane, apoi în Dolj­iu cu 18,985 in Putna, cu 14,526 etc. Proprietățile se impart în publice și pri­vate ; venitul anual constatat al celor dințai e de 3,859,491 lei, iar cel din urmă de lei 106,459,237 in tot venitul de 110,318,728. Am zis altă dată cu mare dreptate, că această cifră nu poate să o represinte adevăratul ve­nit al proprietăței imobiliare în România. O țară ca România cu terenuri atât de întinse, cu moșii vaste productive, cu păduri seculare continuu pusă în exploatațiune, cu orașe și stabilimente mari, nu poate să aibă un venit real al numai de 110,318,728 lei. Vom vedea dacă noul recensiment pentru periodul viitor ne va da adevărată cifra a venitului fonciar din România. Venitul impositului din foncieră a fost în 1879 de 7,110,334 din care: 437,679 lei pro­vin de la vii ; 6,0­54753 lei de la cel­lalt fel de proprietăți particulare ; 617,902 din taxa de transmitere. Licențele. Numărul hubitanților de băuturi spirtoase in 1879 a fost de 33,863, din care 20,799 cu taxă fixă de 60 lei, 2123 cu 120 lei, 3638 cu 160 lei, 6899 cu 200 lei și 404 cu 1000 lei. XXXVIII. finieri­i t­­n ti­m wrmd. Cu cât­va timp înainte, pe când Loic și Jeanna erau în Scoția, Andrei Darcourt strînsesă atâtea bani pe cât putu strînge din averea mișcătoare­ a femeei sale. Acești bani erau destina­ți, după el, a’i asigu­ra viața’n străinătate, dacă vr’o dată ar fi silit să fugă. El prevezusă bine, după cum știm. După ce depusese o parte la notarul din Lagnieu, asasinul se’ntrebă ce să facă cu restul. Ii veni idea a ascun­de o parte în grota de la Balma. Asasinul d-lui de Maudreuil îngropasă acolo mai cu samă valori no­minale. Când Jeanna’l vézu trecând cu complicele seu, el își luasă comoara. Hilarion. 1n vederea aces­tui aur, uitată cu desevârșire subitul ei acces de frăgezime părintească. In adevăr, nu trebuea a-și da osteneală să plângă pe fiica sa ! Faptul sevârșit, ei se grăbeau a fugi, a agiunge mai curând la frontieră. Târâți de frigarele lor, ei traversară toată lungimea grotei. Deja, o mare pa­tă albă ce se’ntindea pe stîncă anunța că ei agjun­­seseră la intrare, când Hilarion opri de-o dată pe Andrei. — Ascultă, zisă el, vine cine­va. — Ei! și ce ne pasă ! — Hm! tu c­ei puțin cam ușor... — De­sigur trec niște oameni... Crede-me, nu trebue a ne da osteneala să ne gândim alt­fel. Ei făcură încă câți­va pași. Hilarion nu făcea parte la încrederea tovarășului său. El era îngrijat cu seriositate. In acest timp vitetul pașilor încetasă. — Vezi tu că nu mă’nșalam, reluă Andrei. Erau niște oameni ce se preumblau. Ei sunt acum de­parte de grotă. Să mergem, iute, iute... Hilarion mergea cu câți­va pași înainte. Darcourt venea in urmă. Când Gentil punea piciorul pe pra­gul grotei, complicele seu îl văzu oprindu-se de­o­­dată și scoțind un țipet. — Ce ai ? — . .. Hilarion nu respunsă nimic, pentru că deja era apucat de gât. La intrarea grotei, vegheau Loir de Maudreuil și doi vânători, cu revolverul în mână. Un pas mai mult și Andrei cădea prins și el. In fața acestui pericol neprevăzut, în prezența acestei dă­râmări subite a speranțelor sale, Darcourt remasă un minunt împotrit. Dar aceasta nu dură de­cât o secundă. La spate profunzimea grotei, în fața lui, libertatea, spațiul. Dar îi trebuia să treacă peste corpurile a trei oameni armați. El era brav. De­sigur poseda tote calitățile a­­venturierului. Totuși, îi fu frică... Da, frică! Și mai puțin de acești oameni de­cât de-o femee, de Blan­­ch­a, care, palidă, neînduplecată, se’nălță de-o­dată’n fața lui, ca statuea Justiției. El se’ntoarsă’napoi și fugi în profunzimea grotei... Cum se aflau­ ei acolo ? Sosind la Amberieux, Loir și Blancha, ast­fel du­pă cum făcusă Jeam­a cu câte­va oare mai’nainte luară o trăsură de la gară și spusă să-i conducă la Balma. Când agiunseră în sat, erau două oare de dimineață. Unde era Jeanna? Aceasta era singura îngrijire, singura preocupațiune a tânărului. Trebuea un mi­racol pentru ca Lori să fie înștiințat la timp de soarta rezervată acelea pe care­ o iubea. Miracolul avu loc. Hangiul la care trăsese Jeanna, începus’a se ne­liniști vezind că ea nu se mai întoarce. Cu cât tre­ceau oarele, el se’ntreba dacă n’ar face bine a’n­­știința brigada de grandarmi. Când sosi­tori și când întrebă pe toată lumea despre o femee a cărei sem­­nalminte le dădu, hangiul recunoscu îndată pe acea ce trăsese la el. Unde putea să fie de când părăsise pe hangiu? Un țeran declară că ea se’ndreptase spre locuința lui Andrei Darcourt. Lokc înțelesă totul. D-na Du­­parc și Blancha, îi vorbiseră despre grotele de la Balma. Sora sa și el fură loviți de aceaș idee. A­­sasinul a trebuit să se ascundă in această retragere neaccesibilă; chiar poate a târât acolo și pe victi­ma sa. Țăranii au inimă bună. Când se află in sat că D. de Maudreuil era să pătrundă in grotă pentru a căuta o femee pe care­ o credeau că s’a rătăcit, toti se oferiră a’i agiuta. Loic, în ori­care alt caz, și mai cu osebire dacă dacă nu s’ar fi atins numai de el ar fi refuzat. Dar cercetările puteau fi lungi și grele ; viața Jeannei va atârna poate de-o întârziere, de-o greșală ; el primi și luă cu dânsul pe doi vâ­nători cari cunoșteau cele mai mici unghiuri ale grotei tot atât de bine ca cea mai mică cazare a muntelui.......................................................................... Andrei înainta atât de iute pe cât putea, lovin­­du’și picioarele de stînci, adesa căzind, dar susți­nut de amenințarea pericolului mai puțin de­cât de exaltațiunea urei sale. Nu mai era vorba acuma pen­tru dânsul a scapa numai din mânele lui Loic de Maudreuil, ci încă a omorâ pe Jeanna înainte ca a­­mantul ei s’o fi putut scapa. El auzea în depărtare, în urma lui, un vuet confuz de pași și de vocile a­­celor cari-l urmăreau. Nimic nu poate da o idee despre această lugu­bră vânătoare de om, în mijlocul acestui infern. An­drei, când târându-se, când alergând, după cum bol­ta se’nalța sau se cobora de-asupra capului său, era departe de inimicii lui. Cu mâna stângă ținea torcla care-l conducea în mijlocul întunericului. In mâna dreaptă, el strîngea un revolver, hotărît a’și vinde scump viața dacă Lori agiungea până la dânsul mai înainte ca el să fi putut lovi pe Jeanna și’n urmă să se pue’n si­guranță Andrei era cu mult înaintea inimicilor sei. El mergea drept la ținta sa, la galeria în care era în­chisă Jeanna. Născut în țară, familiarizat cu mis­­terele cavernei, el recunoștea deja că nu mai era departe de mormântul nefericitei femei. Ii trebue cinci minunte pentru a agiunge... Da, în adevăr a­­colo... în fața lui, Jeanna era înmormântată de vie... Atunci el ascultă. Nici un țipet nu venea pănă la el. Făra’ndoială el era cu mult înaintea acelora ce’l căutau; el va avea timpul a’și sfârși ferocea lu­crare. (Va urma).

Next