Curierul Foaea Intereselor Generale, 1881 (Anul 8, nr. 3-145)

1881-01-28 / nr. 11

Pag. 2. ANUL IS No. 11. — Cine e acolo ? — B glasul mizeriei acelor arși din Târgul­ Ocna. Și de­odată ușele palatului dom­nesc se deschid înlături in tot largul lor. Aice la focul bine­facerilor ce pu­rurea stă aprins, ca o lampă din al­tarul bunurilor dumnezeești, aspete sosit se încălzește, se mângâe, și cu darul în mână eșind, în urmă ș i un cânt de mulțumire și bine­cuvântări umple tot palatul, pe fruntea căruia e sc­ris: „Nimic fără Dumnezeu!“ Caritatea, acest dar dumnezeesc și aureola de astăzi a tronului R­omâ­­niei, e în totă strălucirea sa. Speran­ța din sinul nenorocitelor afla mân­­gâere, căci Dumnezeul părinților noș­tri, este viu în vecii vecilor. In traista nenorociților az­i, mâna j Domnitorului Carol și a Elisabetei JDamne a depus, 1000, una mie lei, vineri în 16 Ianuar 1881. N. B. Aflăm că pelegrinul de ca­ritate dus din Iași la București este d. D. Gusti. CUMERUL T lO SAN. CRONICA INTERNĂ ADUNAREA DEPUTAȚILOR. Ședința de la 24 Ianuarie 1881. Se admite urgența asupra unei pe­­tițiuni a comitetului școlei de meserii din Roman prin care se cere o sub­­vențiune acelei scole.—Proiectul de lege prin care se acordă minorilor Co­­lescu o pensiune de 150 lei pe lună, pus la vot, se adoptă.—Se prezintă la vot indigenatul unui domn Abra­ham Alter Strul Herman, cu dispen­să de stagiu. Comisia nu numai ca n’a opinat pentru împămentenire cu dispensă de stagiu, dar nici cu stagiu nu a propus’o, de­ore­ce s’a consta­te bine simțite, pentru unirea țarilor surori, cari sunt primite in lungi a­­plauze, și Senatul se împrăștie. S’a depus pe biuroul Camerei un proiect de lege pentru „înstrăinarea unor părți din bunurile Statului și rescumperarea embaticurilor.“ Acest proiect autoriză pe guvern a vinde din moșiele ale căror fonduri și venituri sunt afectate la plata dobânzilor și a­­mortismentelor împrumutului Oppen­heim și domenial, la biletele ipoteca­­re și la împrumutul cu rentă. Sumele provenite din vend­area a­­cestor categorii de moșii se vor văr­sa la Casa de depuneri și consem­­națiuni, și vor veni la stingerea da­toriei publice, conform unei legi spe­ciale. Vânzarea in corpuri întregi se va face cu licitațiune și nu va fi aprobată de­cât daca suma oferită nu va fi e­­chivalentă cu arenda medie a celor trei perioade înmulțită 20, plus va­loarea padurei, de va fi. Moșiele situate in preajma orașelor se vor vinde in loturi (5—25 ecta­­re) mărginașilor lucrători de pament și celor ce vor vor a înființa stabili­mente industriale , cum și comunelor. Prețul lor se va fixa după arenda a­­nuală a fie­cărui ectar înmulțit cu 15. Județele au dreptul de a cumpăra corpuri întregi de 100—300 cetare, insă numai pentru înființare de scoa­le practice de agricultură și ferme model. Locuitorilor rurali li se vor vinde de la 5—25 cetare, luându-se de ma­­ză pentru fixarea prețului arenda me­die a trei periode înmulțită cu 20. Plata se va face, pentru bunurile vândute în corpuri întregi să pătrime la o lună după aprobarea vânzării și restul în 24 ani cu dobânda de 6 la un amortisment după tablou ,pre-Totalul buge­tei, 54 bani, pe pe 1880-81. 15 bani. Banca națio la cunoștință a­re de la 15 f­acționari cari publicațiunilor termen sumei* tele versămint vor fi supuși tote rigorile a Septămâna plecat din Pic să’i aducă la Ce s’a întâ Dar a doua in drum solri omoriți. A. M. S. R. Don sațiune : d-lui n­oul 2 artilerie, semnele ordinul conferit de M. d-lui sub-locoti pentru a primi „St. Stanislas", M­S. "Tmperatu­nescu, pentru a dinului „Sf. Ar de M. S. Imp Constantin su tară din lari, semnele ordini­i s’a conferit i­șilor ; d-lui pentru a primi „Sf. Ana“, d­a S. împăratul C., pentru a comandor al , u’o pnnferit de 9,182,260 11­82, pe când 9,212,267 lei omâniei aduce că, cu incepe­­­, toți domnii conformat incă depunend la pentru diferi­­anile subscrise, enalitățile și la­­ statute. le sehide Espo­­dală in sala ce­ri­ei Stavropo­trei călărași au doi condemnați ni. prea nu se știe aineță s’au găsit ie și cinci lupi (Tel.) laie­­ rdat înalta autori­­hiadi, din regimen­­primi și purta m­­i­ 1 clasa II, ce i s’a ul tuturor Rușilor, ■eservă Moruzi D., nsemnele ordinului ce i s’a conferit de rușilor; d-lui Cor­­purta insemnele or­­i, ce i s’a conferit ilor; d-lui Vrabie la intendența mili­­primi și purta in­­,anistas“ clasa II, ce­peratul tuturor Ru­­prefect de Bacău, insemneie ordinului i s’a conferit de M. ilor; d-lui Olănescu iurta insemneie de Frantz Ioseph". ce i împăratul Austriei, -.ovitză, pen­­mare ofi­­’a conferit La 1 Mart. sițiunea Artiși se afla in cui lcos din Buci SENATUL. Ședința de la 24 Ianuarie 1881. Se acordă un concediu pănă la fi­nea sesiunei d-lui colonel Anghelescu, trimis in misiune la Viena de min. finanțelor.—Se votează două legi pen­tru modificări de circumscripțiuni co­m­u­nale­ rurale in județele Dorohoiu, Mehedinți, Tecuciu, Ialomița, Vlașca, Ilfov, Prahova Teleorman și Romanați. —D. Brăescu rostește câte­va cuvin­troiectul uo Mug:«««. .— de interne pe anul 1881-82 prezintă un minus de 30.006 1. 61 b. din cea ce a fost in anul 1880-81. Acest proect prevede adăogiri la articole de material, la serviciul, te­legrafic adăogiri de logi și posturi noi (25 locuri pentru elevele ce se pre­­gatesc la scoalete de telegrafie din București și Iași) și altele, totuși, to­talul bugetului e mai mic de­cât al anului trecut din causa reducerilor ce s’au făcut la mai multe capitole. 1—1882 7,037,000, 30 ; veni­­veniturile ale mi­nisterului de finance, lei 1o,und . v.1 G lucrări publice, lei 7,900,980 ; de culte, 55,000; de justiție, lei 250000; de externe, lei 125.000 ; de resbel, lei 784,000; diferite venituri: lei 11,717,894. Total lei 119 milione 671,214. Cheltueli. Datoria publică: lei 48,046,230 ; ministerul de interne, lei 9,182,260 bani 54; de externe, lei 1,487,891 bani 34; de justi­ție, lei 4,213,652; de culte și instrucțiuni pub: lei 10,846,875 ; de rest, lei 26,835,843 bani 10 ; de finance, lei 10,04­3,080 bani 19 ; consiliul miniștrilor, lei 30,248 ; fondul pen­tru deschiderea­­ de credite suplimentare și estra­ordinare, lei 385,298 bani 33. Total lei 119,671,214. (Poșta) IAȘI Mercuri 28 Ian. (9 Fev.) 1881. Balul costumat de la Operă. (Urmare și fine). D-na comtesă Wisdehlen a avut o gra­­țiosă atențiune pentru noi Românii venind la bal cu costum național. Juna soție a d-lui ministru plenipo­tențiar al Germaniei, o gentilă blondă, avea costumul de o rară frumusețe. Ve­nul de gaz elegant și lucrat cu o mare dilicateță a atras mai ales admirațiunea­l tuturor cunoscătorilor. D na E. C. Boerescu, care purta un turn de o eleganță rară și de o bogăția admirabilă, lăsa să reiasă și mai bine drăgălașa sa figură împodobită cu doar ochi strălucitori. Cămașa și marama sa erau brodate cu flori de mătase roșii, cu fir și cu fluturi. Marama era pusă pe lângă gât, după cum obicinuesc țărancele nostre, prinsă de juru împrejurul capu­lui cu ace de aur ; o salbă de mahmu­dele cădea la marginea ei pe cer. Căpă­­tăele vîlnicului, de o singură bucată, cu o vargă mare de fir, se împreunau unul peste altul în partea dreptă, cum se por­tă la G. Lung. D-na Mitilencu purta un elegant și bo­gat costum de Golești. Frumusețea țesă­­turei Maramei a fost în deosebi admirată. D-na colonel Gorgean purta un costum din Mehadia. Fota era forte bogat cusu­tă în "ajour" de fir, mătase și fluturi, cu ciucuri pe pole de aceleși materii. O sal­bă frumosă de monede antice, un vel de borangic fin cusut cu flori de aur, și niș­te paftale de argint suflate cu aur com­plectară costumul. D-ra Borănescu purta un costum deli­cios sub care se vedeau grațiile acestei jine­rete, prima nostră pianistă din țară. Vîlnicul era cusut cu fir alb. Mai multe șiruri de monede se vedeau la gît, și a­­copereau i­a de borangic forte elegantă și bogat cusută. Ar fi crezut cineva că are înaintea ochilor o drăgălașă ferăncu­­ță de la Penteleu. Dar costumul național care, prin ori­ginalitatea și frumuseța sa, a atras mai cu deosebire atențiunea tuturor și chiar a M. S. R. Domna, a fost al D-nei ma­ior Groza. Acest costum se portă în Ba­nat, ținutul Caransebeșului, de femeile române măritate. Cele nemăritate, fetele, au același port, însă fără găteala de la cap numită «Ciapsă." Ciapsa este un fel de căciulă triun­ghiulară în forma bonetelor de marinari, ale cărui colțuri oau córrin su­nt mai pro­nunțate. Acestă clapsă se agață de vâr­­ful capului și se prinde de păr; de col­țurile triunghiului se legă un vél numit în Banat: «sălic,” ale cărui capete atâr­nă pe spate până aprope la păm­ănt. A­­cest „salic“ este un semn al marei ți­nute oficiale, cum am­­ zice, și se pune la serbători mari, la nunți, etc. Duminică și la alte asemenea­­ file se portă tot clap­sa, ínse, în locul vélului, femeele au bas­ma de mătase roșie, «marama,“ care, le­gând fruntea și fiind prinsă sub ciapsă la ciafă, căpătâele ei atârnă tot pe spa­te. In­­ lilele de lucru femeele portă pe cap numai clapsa. La ținuta de uigore țărancele de frunte cu dare de mână pune pe frunte­le o sal­bă de bani, obicinuit de sfanți. Acestă salbă se portă și de fete. La gât se portă diferite șiruri de măr­­i gele, iar pe pept o a doua salbă de mo­­­­nede de argint mai mari: taleri, ruble, etc. aceste din urmă peste cămașă. Cămașa acestui port se compune din­­ două bucăți: din talie numită «Ciupag,»­­ și din fusta numită »pole.1* Ciupagul es­­­­te, ca tóte cămășile țărănești d’ață, cu deosebire că de la guler se coboră în jos pe cap în diferite crețuri longitudi­nale. Tot asemenea și mânecele ei, fiind largi, fac crețuri și se strâng d’asupra antebrațului, formând bufante numite: «mânecă sufarcată.” De la cot în jos mâ­neca se termină aprope pe la jumătatea antebrațului printr’un volan numit «Fo­dor.” In genere cămașa este cusută pe la guler, pe la măneci, pe Fodor și pe la gură cu­­ puii,” adecă cu straturi de mătase negră sau roșie numită «ar­­niciu.” Cusăturile de la măneci se nu­mesc «pene.” Cea mai elegantă cămașe a acestui port este aceea ce avea d-na Groza, adică de tot albă, iar pe mâneci cu pene cusute cu fir galben și mătase (arnici) negră. Gulerul Fodorei, precum și gura acestei cămăși era brodată. Obici­nuit ciupagul este prins de paie. Fusta sau paiele sunt forte lungi spre a putea și ea forma crețuri. Ele sunt de pânză albă, jos cu broderie de mână,­­ numită «colțuri,“ iar tivitura ei este cu «cheiă,” tot un fel de broderiă de mâ­nă, însă mai îngustă. Cingătorea e făcută dintr’un brău țe­sut cu lână mai grasă și de diferite cu­lori. Având o lățime de o palmă și ju­mătate, ea se înfășpre pe mijlocul cor­pului. Peste acest brău se pune fota din­dărăt, “opregul,” care se deosebește de fota d’aici, prin aceea că nu este în totă întinderea ei pânză țesută, ci numai sus la o lățime de o palmă și mai bine, iar de aici și până jos la pământ se coboră în ciucuri de lână de diferite culori. Din ’nainte se pune sau un al doilea opreg sau o cătrânță, care trece ca un lat de mână de genunchi in jos. Acestă cătrânță precum și opregul sunt țesute in diferite lanuri și mătăsuri și împodobite cu fir și fluturi. Ca să se complecteze cingătorea, și tot d’odată spre a prinde mai solid opre­gul și cătrânță, se lăgă peste acestea și tot d’odată peste brâu bete numite Bre­cin. Peste cămașe se imbracă un cojocel, numit Peptar, cusut cu diferite mătăsuri și­­ lanuri deosebite culori și forme, iar broderia lui de catifea negră sau as­­tradian. Acest peptar fără mâneci se a­portă sau îmbrăcat sau acuțat pe umeri,­­ iar la danț se scote, daca este prea cald. Acesta este costumul cel mai original românesc, pentru că se mai găsesește în I­­talia de sud, la Neapole, la Corsica, etc. și chiar în unele părți, ale Spaniei. O deosebită importanță se da clapsei în credința țâranilor din Banat: dacă s’ar întâmpla să cadă din capul femeii, se consideră lucrul de rău augur, și cea mai mare insultă care s’ar putea aduce unei femei este de a’i lua coapsa din cap. Nu putem mai bine termina acestă da­re de samă de­cât spunud Românilor și străinilor cari admirau costumele de la balul Operei, că personele [cari au dat­­ prima impulsiune la acastă frumosă vn­deți că preferă mai mult? Amorul. Ei bine, el va fi văzut trecând pe la otelul jupanului Biscarros vr’o călătore, și Canolles s’a pus s’o urmărască. — Amorezat­­ o credeți ? strigă ducele sunZ'i'd la acestă idee cu totul naturală, că dacă Canolles era înamorat de vr’o călătore ori­cine ar fi fost, el nu mai era înamorat de Nanon. — Ei ! fără îndoială, înamorat. Nu’i așa jupâne Biscarros ? Zisă Nanon încântată de a vedea, câ du­cele adoptază idea ei Să vedem, respunde tranș: nu’i așa că am gâcit drept? — In adevăr. Zisă el, damna pare forte bine să aibă d­eparte. Nanon făcu un pas cătră atelier, și Zl3a tremu­rând fără voia ei : — Nu’i așa ? — Așa cred, cel puțin dorină, respinsă Biscar­ros cu un aer fin — Așa cujZ­ ? — Da, așteptați, in adevăr, d-vostră îmi des­chideți ochii. — Ah­ istorisește’mi asta, jupâne Biscarros, re­luă Nanon începând a se da la primele presupuneri ale gelosiei, să vedem, spune, care sunt călătorese ce s’au oprit la d-ta astă nópte ? — N’a venit nici o călătore, Z*să Biscarros. Nanon respiră. — Numai, urmă atelierul fără a se gândi că fie­care din vorbele lui făcea să tresară inima Nano­­nei, un mic gentilom blond delicat, durduliu, care nu mânca, nu bea, și care se temea să plece nop­tea... Un gentilom care se temea, urmă Biscarros făcând din cap o mică mișcare plină de fineță ; în­țelegeți, nu’i așa ? — Ah! ah! ah! făcu ducele cu o superbă ila­ritate. Nanon respinsă la acest scris prin o specie de crâșnire de dinți, — Urmeză, Zisă ea, asta’i încântător! Și fără în­doială micul gentilom aștepta pe D. Canolles ? — Nu de loc, nu; el aștepta la cină pe un domn mare cu musteți, și chiar s’a cam sfădit puțin cu D de Canolles fiind­că vrea să cineze cu densu­l. Dar el nu se descuraja de loc pentru așa puțin id­em, bravul gentilom ,. și pe credința mea, după ple­carea celui mare, care se ducea la drepta, el a ae­­lergat după cel mic care plecase l­a stânga. Ducele, asigurat cu totul, ar fi îmbrațoșat pe Biscarros, dacă ar fi fost cât de puțin gentilom Nanon, palidă și cu un scris convulsiv înghețat pe buze, asculta fie­care cuvânt care eșea din buzelii atelierului cu acea credință sfașiitore care împinge pe gelos a bea până la cea de pe urmă picătură, otrava care’l omora. — Insă ce te face să crezi, ZIS& ea, că acel­ mic gentilom era o femee, că D. de Candlles e î­­­namorat de acea femee, și că el nu se duce de­cât de urât sau de vr’un capriciu pe acel drum ? — Ce mă face să cred ? respinsă Biscarros, care ținea a convinge pe auditorii sei. Așteptați, vă voi spune îndată... — Da, spune ne, scumpul meu amic, reluă du­cele. Dumneza ești în adevăr, forte vesel... — Monsegnorul e prea bun. Zs’ isc r ros­tată! Ducele se făcu numai urechi,­­ nou asculta stringându’și pumni­. — Nu mă îndoi­m de nimic, și, luasem pe micul cavaler blond drept un barbat, când am Întâlnit pe D. de Canolles in mijlocul scarei, ținând în mâna stingă o lumânare, și în mâna dreaptă o mică mănușă pe care o examina și o mirosea cu pasiune. — O mănușă­ repetă Nanon căutând a-și aminti dacă ea nu lasasă un asemenea gaj în posesiunea cavalerului său; o mănușă de felul acestea ? Și ea arată atelierului una dintre mănușile ei. — Nu, Z'să Biscarros, o mănușă bărbătescă... — O mănușă bărbătească ?... D. de Candlles, privea și mirosea o mănușă bărbătească ?... — Ești nebun ! — Nu de joc, căci era o mănușă a tânărului gentilom, a cavalerului blond, care nu mânca, nu bea, și ca­re să temea noptea .. o mănușă forte mică în care mâna domnei, abea ar fi putut intra, de­și domna are de­sigur, o frumosă mână­­.„ Nanon scosă un țipet surd, ca cum ar fi fost lovită de o suliță nevăzută. — Sper, zisă ea cu o sforțare violentă, că sun­teți asigurat, monsegnore, și că știți tot cea ce doriți să știți. După acestea, Biscarros luându’și aerul cel mai gracios, și, punând cu o mișcare plină de gratii piciorul său drept înainte : — După tate, Z­sa el, cavalerul a plecat, și, dintr’un minut in altul, el pate să se’ntorcă... Ducele sufică ! — Asta’i drept, Zisă el, pentru ce să nu se’n­­torcă ? Pare că chiar s’a întors... Du-te de veZ’i. Í domnule Biscarros, și’mi trimite respuns. ■ —­ Dir dejunul? Z*să cu iuială Nanon. Mor­­ de fóme... —■ Ii drept, Z să ducele, și Courtauveaux va mer­ge. Vino aicea, Courtauveaux du-te pănă la otelul jupânului Biscards, și vezi dacă D. de Candlles du s’a întos... Dacă nu va fi, întrebă, informeza­­te, caută prin vecinătate... Voese a dejuna cu a­­lcel gentilom. Plecă. Courtauveaux plecă. Și Biscard­ care remarca tăcerea încurcată a celor două personaje, făcu ini­mă de a emite un nou mijloc. — Nu vezi că domna îți face semn să te re­tragi? Zisă Francinette. — Un minut! un minut! strigă ducele , ce dra­­cu ! iată că vă perdeți capul, scumpa mea Nanon... Dar lista de bucate... Sunt asemenea și eu ca și d-vostră, am un «apetit sfășiitor... Ține jupâne Bis­« caros, adăogă acești șăsă luidori la ceilalți: aceș­­­tia sunt pentru a-ți plăti plăcuta istorie ce ne-ai povestit. In acest timp Nanon se gândi și cuprinsă cu o aruncătură de ochi totă situațiunea în care o pu­nea presupunerile lui Biscarros ; mai întâi aceste presupuneri erau ore exacte ? și apoi chiar dacă­­ ar fi fost așa, Candlles nu era ore destul de scu­­labil ? Dar totuși, înainte de ori­ce, răul trebuea rupt din rădăcini. Trebuea a opri înaintarea acestui amor abea născând. Aici, o reflecțiune teribilă trecu prin mintea Na­­nonei și gândirea săgeta pe sermana femee. Dacă acestă întâlnire a lui Cand­les și a micului gentilom era un randez-vous ! Insă nu, ea era nebună, pentru că micul genti­lom aștepta pe un domn cu muștețe, pentru că el a vorbit aspru cu Candlles, pentru că chiar Cand­lles el însuși n’a recunoscut sexul necunoscutului de­cât prin acea mică mănușă găsită. Dar cu tote acestea­­ Canolles trebuia împotrivit. Atunci, urmându-se cu totă energia ei, se intor­­sa cătră ducele, și’i zisă: — Ce nenorocire, domnule, că nebuniele lui Ca­ndlles îl lipsește de o onore ca acea ce erați să’i­­ faceți! Present, viitorul lui era asigurat; absent, el își perde­póte tot viitorul. Jv (Va urma).

Next