Cutezătorii, 1968 (Anul 2, nr. 1-52)
1968-10-10 / nr. 41
printre aceia care au luptat pentru înfiinţarea Ateneului român la Bucureşti şi pentru crearea unei şcoli de belle arte, în vederea pregătirii pictorilor (şcoala a luat fiinţă în Bucureşti, în 1864, şi Tattarescu a fost acolo profesor timp de 30 de ani, alături de Th. Aman). Să urcăm scara de lemn îngustă şi să pătrundem în încăperile muzeului, înainte de a începe vizita, să ne oprim în faţa pereţilor casei pe care Tattarescu i-a pictat într-un colorit armonios, dovedind talentul său Dacă te afli cumva pe vechea uliţă bucureşteană Belvedere, astăzi Domniţa Anastasia, privirea îţi este atrasă de o casă în stilul hanurilor de acum 150 de ani. Curtea interioară cu ziduri vechi, pe unde se strecoară sfioasă lumina, intrarea prin gangul cu arcadă, scara de lemn, ferestrele înguste, totul te cheamă să intri şi să descoperi tainele acestei clădiri. Aici, unde a trăit şi a lucrat odinioară pictorul Gheorghe Tattarescu, se află un muzeu memorial. Fiecare obiect, fiecare tablou, fiecare document expus grăieşte despre munca neobosită a pictorului, a cărui creaţie artistică a reflectat idealurile de libertate ale luptătorilor paşop- ’tişti şi care a fost unul din militanţii neobosiţi pentru înflorirea culturii româneşti. El a fost 1 Autoportret. 2. Ir muzeu poate fi văzută incăperee care a fost atelierul pictorului, cu şevaletul şi obiectele folosite de artist. 3. In această fotografie, datînd din 1890, II regăsim pe Tattarescu In atelier, împreună cu fiica sa. 4. Portretul lui Nicolae Bălcescu. Aşa l-a văzut Tattarescu la Paris, In 1851, cu puţin timp înaintea morţii. Ochii îi sint arşi de febră, dar un zlmbet liniştit ii luminează buzele subţiri. 5. Portretul generalului Magheru. G. Lucia, fiica pictorului. Ultimul portret realizat de artist (1888): «EU ÎMI IUBESC PATRIA MAI MULT DECÎT ORICE ŞI TOATĂ SILINŢA CE O AM NU O VOI PENTRU GLORIA MEA, CI PENTRU PATRIE.» mea cînd era un băiat de 12 ani. La vîrsta aceea, el cunoştea o mulţime de taine din greaua meserie a «zugrăvirii». Născut la Focşani, în octombrie 1820, Gh. Tattarescu rămăsese de mic orfan şi fusese crescut în casa unchiului său după mamă, zugravul Nicolae Teodorescu. Acolo, ajutînd la prepararea culorilor, a dobîndit el primele noţiuni de pictură. La 14 ani, îl însoţeşte pe unchiul său la Bucureşti, secondîndu-l la pictarea Mitropoliei. Oraşul cu străzile înguste şi întortocheate, cu forfota sa şi coloritul costumelor de epocă au asupra tînărului o puternică influenţă, lăsîndu-i amintiri pe care nu le va uita niciodată. Mai tîrziu, zugrăvind unele biserici şi mici icoane, tînărul Tattarescu va agonisi ceva bani, cu care va pleca în Italia, la studii. Să ne oprim în faţa unui tablou intitulat «Renaşterea României» (1849), care constituie un apel vădit către cei care au participat la mişcarea de la 1848 de a continua lupta pentru libertatea ţării. Legat printr-o puternică prietenie de Nicolae Bălcescu, pictorul Gheorghe Tattarescu s-a alăturat cu înflăcărare mişcării revoluţionare. In compoziţia «Renaşterea României» el a fixat pe pînză idealurile patriotice ale generaţiei sale, tabloul fiind socotit unul din cele mai însemnate realizări cu temă revoluţionară din arta noastră plastică. In muzeul memorial se mai găsesc o serie de portrete ale luptătorilor generaţiei paşoptiste ca: Nicolae Bălcescu, generalul Magheru, Al. Orăscu. De asemenea, portrete de familie, socotite importante monumente ale portretisticii noastre. Alte documente ne vorbesc despre Tattarescu ca promotor al culturii româneşti. In această casă, fiecare exponat îţi vorbeşte des de decorator. Şi, tot pentru o clipă, să ne oprim în faţa unui desen al pictorului de pe vrepre viaţa unui pictor român,al cărui ţel a fost slujirea credincioasă a patriei.