Cuvîntul Liber, iulie-septembrie 1990 (Anul 2, nr. 130-194)

1990-09-15 / nr. 184

Anul II. Nr. 184 (192) Sîmbătă, 15 septembrie 1990 Redactor-șef LAZ­AR LAZARIU 4 pagini, 1 leu COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC ŞI INDEPENDENT Monumentul eroilor români d­e la Lăscud Satul Lăscud, comuna Sîn­­paul, judeţul Mureş, este aşe­zat pe o vale între două dea­luri, la o distanţă de 7 km de localitatea Oarba de Mureş — Dealul Sîngeorgiu, unde, în toamna anului 1944 au căzut la datorie, sub drapel, peste 11.000 de militari români pen­tru eliberarea Transilvaniei de nord-vest de sub jugul şi teroarea horthystă. Mărturia cea mai conclu­dentă a acestor supreme jert­fe ale neamului românesc o constituie cele peste 100 de ci­mitire, monumente, plăci şi lo­curi istorice de pe raza jude­ţului Mureş, în care îşi dorm somnul de veci peste 15.000 de ostaşi, subofiţeri şi ofiţeri ro­mâni, căzuţi pe cîmpul de luptă în apriga încleştare cu trupele horthyste şi hitleriste, în perioada 5 septembrie — 10 octombrie 1944. Un astfel de cimitir al eroi­lor români căzuţi în­ luptele de la Oarba de Mureş a fost amenajat, în luna septembrie 1944, şi în satul Lăscud, jude­ţul Mureş. La căpătîiul celor 70 de eroi români înmormîn­­taţi la Lăscud au fost puse, în pripă, cîte o cruce din lemn sau cîte o piatră, care cu tim­pul s-au deteriorat, iar nume­le lor a fost dat uitării. In primele luni după Revoluţia română din 22 Decembrie 1989, un grup de fii ai satului, printre care Ioan Coman, Pe­tru Coman, Miron Crăciun, au iniţiat reamenajarea cimi­tirului eroilor români şi ridi­carea unui monument în me­moria acestora. Cu sprijinul Prefecturii ju­deţului Mureş, al Primăriei comunei­ Ogra, al locuitorilor din Lăscud, precum şi al fii­lor satului, la data de 8 sep­tembrie 1990, ora 10, s-a putut comemora şi­ dezveli Monu­mentul eroilor români din lo­calitate. Proiectul a fost exe­cutat de devotatul sculptor Iuliu Togănel, din Tîrgu-Mu­­reş, avînd forma Coloanei in­finitului şi o înălţime de 7 metri. Un grup de preoţi au oficiat un parastas de pome­nire. Au ţinut discursuri înăl­ţătoare primarul comunei O­­gra, Ioan Coman, şi Petru Co­­man, fii ai satului, şi veterani de război. A fost de faţă Vic­tor Pop, născut la Lăscud, în vîrstă de 92 de ani, supravie­ţuitor al masacrului de la Moisei, participant la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, peste 1.500 de fii ai satului, precum şi locuitori ai satelor învecinate. O gardă militară a Garni­zoanei Tîrgu-Mureş, sub co­manda It. col. I. Oliviu Solo­­văstru, a prezentat onorul, in timp ce s-au depus coroane de flori la monument, iar fan­fara militară din Tîrgu-Mu­reș, sub conducerea It. Eugen Trofin, a intonat Imnul de VASILE T. SUCIU (Continuare în pag. a 2-a) CLĂDIR ÎN ROMÂNIA PE BAZA TĂGĂDUIRII (II) Interviu realizat la sediul Uniunii Vatra Românească, Tîrgu-Mureş La rugămintea domnului Radu Ceontea reluăm acest interviu apă­rut în revista „Eşantion“ nr. 9, din 25—31 august, deoarece conţine 80 de greşeli de tipar, unele în măsură să schimbe sensurile ideilor exprimate. Nu ştiu cine are interese, dar se pierd dosare. Procuratura Mi­litară nu e in măsură. Procura­tura Civilă nu are mandate. Po­liţia nu face anchete. Pină la ur­mă vom afla că la Odorhei, la Tîrgu-Mureş, în Bucureşti şi la Miercurea Ciuc se vor fi întîm­­plat nişte halucinaţii în masă şi... asta-i situaţia. O strategie fantastică a îngăduit sutelor de persoane, maghiari vinovaţi, în­registraţi pe casete video, chiar şi din conducerea UDMR, a in­stituţiilor, fuga peste hotare. In- n cep să se şi întoarcă. Unii se şi întorc la vechile locuri de mun­că, după ce şi-au bătut joc de ţara asta, după ce şi-au dat fus­tele peste cap, avînd şanse mari să devină primari, prefecţi, FSN-işti chiar, pentru că dacă tot sunt în UDMR... Rămîne, totuşi, o enigmă pen­tru mulţi: cum s-a îngăduit înfi­inţarea de partide politice pe cri­terii etnice? Rep.: Fiind tîrgumureşean, d-le Ceontea, vorbiţi-mi despre „po­litica" de marginalizare, de scoa­tere în afară a românilor, care ştiu că se practică aici cu mult zel. îmi vorbeau despre asta şi muncitorii la Fabrica de pîine... R.C.: Este o altă poveste: de zeci de ani în Transilvania, în judeţul Mureş în special, s-a pre­gătit ocuparea punctelor vitale, strategice ale economiei de către unguri. De exemplu, la Poşta judeţului Mureş, 95 la sută din personalul tehnic este maghiar. 75 la sută din personalul tehnic sanitar este maghiar; reminis­cenţe ale autonomiei maghiare au fost consolidate sub ceauşescu. Mari unităţi industriale şi teh­nice de vîrf sunt dominate de unguri. Angajările se fac pe cri­terii etnice. Românii există pe la Căile ferate (dar însoţitorii de vagoane poştale sunt mai cu sea­mă unguri), ei românii, lucrează în construcţii, la trusturile hor­ticole, agricole ... Mai greu gă­seşti un frizer român în Tîrgu- Mureş sau o coafeză, o cosmeti­­ciană sau un mecanic auto, fiind­că a existat şi există o politică „de ocupaţie“. O unitate indus­trială, cum este întreprinderea de panificaţie, desigur, este do­minată în proporţie de 75 la sută de unguri. Vă imaginaţi, aşadar, de ce această întreprindere a fă­cut aşa-zisa „grevă politică“. S-a plănuit informarea oraşului. S-a ajuns să se aducă pîine din ju­deţele vecine.­­Ungurii tîrgumu­­re­şeni au fost anunţaţi, în se­cret, să-şi facă anticipat stocuri). Camioanele au fost aşteptate la intrările în oraş şi au fost răs­turnate de „oameni de bine“ ma­ghiari. Rep.: Pentru că înainte cu cî­­teva ore am pus această între­bare la sediul UDMR, aş vrea să-mi spuneţi cum vedeţi aceste două uniuni şi ce putinţă de dia­log există în viitor între el­e? R.C.: Să nu confundăm lucru­rile. Uniunea Vatra Românească include (teoretic) UDMR-ul şi nu invers. Am mai spus-o şi o repet: Uniunea Vatra Românească este o organizaţie nepolitică. UDMR-ul este o organizaţie politică. Şi-ar fi putut schimba şi Vatra Ro­mânească părul, aşa cum şi l­a OCTAVIAN HOANDRA (Continuare în pag. a 3-a) Mari posibilităţi de cîştig la recoltarea fructelor — Domnule inginer-şef Len­gyel Ladislau, întreprinderea dumneavoastră, IAS Reghin, se numără printre unităţile cu cele mai mari suprafeţe de livezi din judeţ. Pina acum, la recoltarea fructelor erau mobilizaţi mii de elevi şi studenţi, ei constituind forţa de lucru care efectua a­­ceasta treabă an de an, fără în­să să beneficieze de veniturile meritate pentru activitatea lor. Avînd în vedere faptul că ince­­pînd din acest an ei nu mai pot fi obligaţi să participe la această lucrare, cum v-aţi gîndit să or­ganizaţi această mare acţiune a toamnei şi cu ce forţe veţi lucra efectiv? — Intr-adevăr, avem 850 de hectare de livadă pe rod, din care mai avem de recoltat 750 de hectare cu mere, în şase ferme situate în apropierea Reghinu­lui. In aceste ferme avem asi­gurate 1.150 de locuri de cazare şi condiţii corespunzătoare de servire a mesei, de trei ori pe zi, la un preţ de 25—28 de lei, în funcţie de preferinţele celor ce lucrează aici. în vederea re­coltării merelor în timpul optim, în funcţie şi de spaţiile de caza­re, ne-am gîndit să apelăm la aceleaşi forţe, desigur în condi- VASILE ORZA (Continuare în pag. a 3-a) 1943-1944 în memoria supravieţuitorilor Mărturia medicului EMIL MORA „In p­erioada 23 august — 1 septembrie 1944, toţi locuitorii din Plasa Sărmaşu şi împreju­rimi trăiau într-o mare tensiune şi frică, vorbindu-se tot mai mult că horthyştii ne vor invada şi vor ocupa tot ARDEALUL. Mulţi români şi evrei din Cîmpia Tra­­silvaniei cunoşteau bine „lecţia amară“ pe care au dat-o aceştia în perioada dictaturii militare horthyste, în lunile septembrie — noiembrie 1940, cînd în plină pa­ce au numit prefecţi, subpre­­fecţi, primari şi viceprimari în marile oraşe şi chiar în comune, înalţi funcţionari din rîndul ge­neralilor, ofiţerilor şi subofiţeri­lor horthyşti. Aceştia au permis ca, în timpul şi sub oblăduirea lor, să se comită cele mai mari crime şi masacre în teritoriul ro­mânesc, ocupat ca urmare a Dic­tatului de la Viena, din 30 august 1940. In zeci de localităţi: Ip, Treznea, Cerişa, Cosniciu de Sus, Zalău, Marca, Mureşenii de Cîmpie, Sucutard, Huedin, Ora­dea, Cluj, Sîntana de Mureş, Hi­­da, Odorhei, Bicazul Ardelean, Gheorgheni, Tulgheş, Băţanii Mici etc., împotriva a mii de oa­meni nevinovaţi români şi evrei, deopotrivă, au comis masacre şi crime în masă. Cunoscînd această lecţie ama­ră, învăţată exact cu patru ani în urmă, majoritatea românilor şi evreilor din Plasa Sărmaşu, în jurul datei de 1 septembrie 1944 au început să se refugieze spre Alba Iulia şi Sibiu, pentru a nu fi prinşi şi ucişi de către fas­ciştii horthyşti, ca cei din sep­tembrie — noiembrie 1940. Şi eu mi-am pus într-un vagon ce am putut şi m-am refugiat pînă în gara CFR Miheşu de Cîmpie. Aici am fost opriţi de nişte generali români care ne-au obligat să ne întoarcem la Sărmaşu, spunîn­­du-ne să nu ne fie frică de horthyşti, pentru că armata ro­mână are efective multe şi-i a­­lungă din Ardeal în Ungaria. De voie, de nevoie, ne-am în­tors acasă la Sărmaşu. In ziua de marţi, 5 septembrie 1944, un număr de 12 tancuri, inamice venind dinspre Cluj, ne-au inva­dat. Imediat în comuna Sărmaşu Consemnat VASILE T. SUCIU (Continuare în pag. a 3-a) Bină cînd liderii U.D.M.R. vor mai răspîndi otrava dezbinării şi separatismului ? Luînd act de protestul UDMR din localitatea noastră, în ziarul „Népújság“ din 16 august a.c., ne-a încercat un gust amar, în­­trucît domniile lor, liderii UDMR, toţi stabiliţi aici din alte părţi, nu pot trăi în pace şi frăţie cu românii numai dacă funcţiile de răspundere din localitate şi din judeţ sunt ocupate de etnicii ma­ghiari. Fiind vorba de un pro­test,­ sincer vorbind, ne-am fi aş­teptat ca aceşti domni să-şi ex­prime protestul şi regretul pen­tru evenimentele petrecute în seara zilei de 23 decembrie 1989, cînd, un grup de „revoluţionari“ plătiţi, a pornit să batjocorească familii româneşti şi care a fost stopat la timp de medicul comu­nei, dr. Bige Szabolcs, şi mai ales de vestea că au sosit în lo­calitate soldaţi din Tîrgu-Mureş. Am fi dorit ca liderii UDMR să-şi exprime părerea de rău că domnul profesor Bartos Miklós, în aceeaşi seară, a cerut în mod categoric lucrătorilor fostei mili­ţii să predea armele şi documen­tele (cu ce scop?), sau că dom­nul Hutor Samu, profesor pensio­nar, a ameninţat pe doamnele Maria Bica şi Emilia Popa că, dacă de acum înainte nu vor vorbi ungureşte, nu mai au ce căuta la consiliul popular (am­bele, românce, lucrau la acea da­tă la această instituţie). Am fi dorit să se semnaleze cu regret faptul că domnul pr­re­­sor Németh József (plecat defi­nitiv din ţară de puţin timp), du­pă ce a strigat în plenul şedinţei consiliului profesoral „Most vagy soha, mit fogunk mondani az u­­todjainknak“ (Acum, ori nicioda­tă, ce vom spune urmaşilor), şi-a exprimat cinic regretul că şcoa­la nu va mai avea în curînd aşa un director ca doamna profesoa­ră Emilia Feier, care nu va mai putea fi director, fiind româncă. UNIUNEA VATRA ROMANEAS­CA, FILIALA SÎNGEORGIU DE PĂDURE, SI UN GRUP DE MAGHIARI BĂŞTINAŞI (Continuare in pag a 3-a)

Next