Cuvîntul Liber, iulie-septembrie 1991 (Anul 3, nr. 128-192)

1991-08-16 / nr. 161

PAGINIA 1­IWWTWTW& HS» DESCĂLŢAŢI (DE PREJUDECĂŢI), ACEST Pagină realizată de MIHAI SUCIU ■ Foto: KOVÁCS KÁROLY Din înţelepciunea lui GRIGORE OREZ (a lu' Rîză) : ALUNGAU MONOTONIA Şl STRABATEJI, LA PAS, FIE Şl X­­ .­I­I Obiceiuri de peste an : DRAGAICA ! După mitologie, printre al­te interpretări: O fiinţă care apără recoltele de grindină. Celor care o serbează, le apără recolta de grindină, dar şi de dăunători: coropişniţă, viermi. Le apără vitele de rău, le fe­reşte lucrurile din casă de molii. Pe cei ce o ţin îi apă­ră de rău, îi fereşte de înec, de certuri şi bătăi, de boli, moarte şi trăsnete. Ii apără de epilepsie şi de nebunie. Semnificaţii, după unii din­tre cei chestionaţi: E o săr­bătoare; o sărbătoare religi­oasă; zi de petrecere; ziua iarmarocului; un fel de bilet mare; bîlci, petrecere publi­că; o floare şi o sărbătoare; o floare galbenă; începutul se­cerişului; începutul muncilor de vară la cîmp; hramul bi­sericii; aşa au apucat; e un joc. Obiceiul, în desfăşurare: In această zi, patru fete se îm­podobesc cu haine (două ca bărbaţi şi două ca femei). Umblă din casă în casă şi joacă, după cîntecul fluieru­lui, în formă de cruce. „Um­blă pe la case prin sat jucînd. Nu pronunţă cuvinte, nimic... prin această închipuire că în acea zi se veselesc îngerii în ceruri şi ei fac tot aşa aici pe pămînt. Au toate cite o coasă în mină, jucînd in cru­ce fac o horă şi avînd cîte o batistă în mină rupe la toţi cite o bucăţică şi le dă bacşiş cei din casă. Se string fetele, se încunună cu flori galbene şi joacă. Mai înainte se juca DRAGAICA. Se îmbrăcau do­uă fete mari, una în costum bărbătesc, cu numele Drăgan, şi alta in costum femeiesc, zisă Drăgaica. Aveau lăutarul lor şi umblau de jucau pe la case întocmai ca şi căluşarii. 5 fete, cu un steag împodobit cu basmale, usturoi, spice de grîu şi ierburi, umblă pe la casele oamenilor, cîntînd şi jucînd. Au obicei de se încing cu o buruiană drăgaică. Oa­menii şi femeile se încing cu cicoare, ca să le meargă bine peste vară şi să nu-i poată bate nimeni. Se scot hainele afară din casă şi pun în ele buruiana drăgaicei, ce creşte pe cîmp, ca sâ fie ferite hai­nele de molii. Dimineaţa, fe­tele scot afară toată zestrea lor, ca să nu o mănînce mo­liile. Se împart mere. Se îm­part mere dulci, castraveţi verzi şi busuioc verde. Se a­­dună flori şi buruieni pentru boli, se pune verdeaţă, ramuri de anin şi alun prin zarzava­turi spre a nu fi stricate de mană şi viermi. Se unge cî­­nepa, dimineaţa pe nespălate, cu unt, ca sa aibă fuior moa­le ca mătasea. Oamenii merg la bîlciuri. Se duc pe­­la tîr­­guri de-şi cumpără roţi, lo­­peţi, furci, vite etc. Credinţe: In dimineaţa a­­cestei zile, cînd răsare, soa­rele saltă. La drăgaică, po­rumbul pierde grăunţa de la rădăcină de frica găinei (ple­iadei) care răsare în acea zi. Cine nu-şi vede la răsăritul soarelui, în această zi, umbra capului, va muri în cursul a­­nului. (După Adrian Fochi — Datini și eresuri populare de la sfîr­­șitul secolului al XIX-lea) „TRICOTEX“ '91: Una pe fata, două pe dos... Nova esperanto-biblioteko: HEINRICH HEINE: PRINTEMPE EN DOLCEGA MAJ’ Printempe en dolcega Mai, Dum birda kanto sonis, De l’hora mi sopiro Konfeson al si donis. (Tradukiiaj de F. PILLATH) E­LE Ţie cine ţi-a prezentat-o pe nevastă-ta? Am cunoscut-o intîmplător. Nu pot da vina pe nimeni... Ai mai vorbit in ultima vreme cu Gabi, tu? Da, la telefon, tu. ■ Şi ce părere ai? S-a cam îngrăşat, sărmana! ★ Sînteţi în stare de ebrietate, îl avertizează poliţistul pe au­tomobilist, de ce n-o lăsaţi să conducă pe soţia dvs.? Sunt beat, nu nebun! Bacteriologul, soţiei: Iubito, am o surpriză mare de ziua ta! ?! Am descoperit un nou virus, pe care l-am botezat cu nume­le tău! ★ ★ t/D­VSh 3 Memoria vie a rîului: Plutaşi pe Mureş — Plutaşi mai buni din Filca? Aia taţi îs morţi. Binchlă Zenov. — Chiar dacă modestia, bade Grigore Bîndilă, vă opreşte să vă înscrieţi numele şi fapta in fruntea listei, ştiu, am aflat că aţi fost printre cei mai buni. Şi mai ştiu că plutăritul nu era chiar joc de copii... — Mai erau şi pericole. Mai învăţam şi din păţanii. Se mai făceau magazine de lemne. Trei—patru zile nu le puteam desface. Se strîn­­geau intr-un loc şi 50—60 de plute odată. Mergeau sute de plute. Sau la poduri. Că sînt poduri cu mai multe căsiţe şi trebuia să ştii pe care să trecu Că nu pe oricare puteai mere cu pluta. Bine, că te băgai din sus, da’ din vale, cînd să ieşi, poate era o răchită, poate o piatră mare, şi nu mai puteai ieşi. Trebuia să ştii drumu’ bun, că­­soaia pe unde să treci. Mai erau, apoi, gâturile. La Iernut, la Tirgu- Mureş. Asta a fost numa' după război, că l-au stricat. Ala era el mai periculos, la Mureș. Da’nainte, cînd era plutăritul mare, că noi plutăream atunci numa’ pin’ pe la Reghin, pe la Petetea. De-acolo, erau alți oameni care le duceau pînă pe la Zam, în jos. — Cărora le era mai greu? — Ăstora de-aicea. Era apa mai pietroasă. De la Reghin in jos, puneau cite două, cîte trei plute laolaltă. Făr’ punea Pe ele ladă cu mîncare, cu pine, apă, că nu mai puteai bea apă,­ de la Reghin în jos. — Dumneavoastră cum vă descurcaţi cu mîncarea? — Mîncare ne luam în straiță. — Nu se uda?­­ Se mai și uda, cîteodată. D’apoi ce să-i faci, n-aveai ce face. Puneai la mijlocul plutei o crăcană, aşa o cracă de lemn, o-mplîntai, ş-aşa cam la un metru acăţai straiţa. — Mai dădeaţi şi cu undiţa? — Cîteodată, da. Venea cîte-un val de gîndeai că te îneacă. — înota ştiaţi. — Da, cum să nu! Eu da, da' nu toţi! — S-a întîmplat şi să se mai înece plutaşi? — Nu o dată! — Cîntecul mai aminteşte de unii care vindeau de mai multe ori o plută. Sînt amintirile rîului răutăcios? — Ba se mai întîmplau şi dintr-astea! Erau, dom'le, fabrici, firme, jidani — c-atunci jidani erau mai mulţi — cu cîte două sute de pluta legate laolaltă. Mereai cu straiţa-n mină de-acasă, care erai şmecher, te duceai noaptea (de-aici cîntecul: „Mureşean cu ţundra sură / Ziua bea şi noaptea fură!“), dezlegai frumos pluta din legătoare, nici nu mai trăgeai de cîrmă s-o conduci Numa’ te mai slobozeai şi-n apă pin’ o descăţai, să nu s-audă, că doară erau paznici ş-acolo. I-ai dat drumu’, cînd ai trecut la cot, de te-ai dus trei—patru kilometri. Ia un berc, unde ştiai că nu s-aude nimic, acolo o prindeai ş-o desfăceai. întorceai lemnele, că doară erau cu feşteală pe ele, însemnate. Le schimbai iarba, şi dus erai... ... întîmplări cu plutaşi şi lotri, cantonate, încă, pe teritoriul viu al trăirii nemijlocite. Le va mai depăna multă vreme de-aici încolo „personajul“ lor central — Mureşul. Chiar şi atunci cînd amintirea le va fi de mult stinsă. O va mai şti doar el, rîul bun şi rău, prieten şi viclean, care le-a măcinat anii tineri, vistovindu-le braţul vînjos... Eminescu dixit ! • Niciodată o vorbă nu poate în­locui o realitate. • învingătorul momentan nu este totdeauna cel definitiv. • Asaltul e tinereţă ... • Viaţa noastră e o cărare per­petuă. • Arta este senină şi veşnică. • Astfel e sufletul: o antică mare. • Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meri­tului. • Somnul e surîsul morţii. • Poezia — trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul fru­mos. • Inimă foarte caldă şi minte foarte rece se cer de la un pa­triot. • Omul crede un strop, se îndo­ieşte o mare. • în om e un şir nesfîrşit de oa­meni. • Fiecare om e o întrebare pusă din nou spiritului universului. • Sufletul omului e ca un val — sufletul unei naţiuni ca un o­­cean. • Naţiunea — stîncă. Generaţii — rîu, oamenii valuri.

Next