Cuvântul Liber, mai 2000 (Anul 12, nr. 86-106)

2000-05-16 / nr. 95

O SPORT • SPORT • SPORT • CICLISM TÂRGUMUREŞENII - ANIMATORII „CUPEI DINAMO Timp de trei zile, la Bucureşti, cu prilejul aniversării a 52 de ani de la înfiinţarea Clubului Dinam­o, au avut loc numeroase întreceri şi competiţii spor­tive la mai multe ramuri, printre care şi la ciclism, unde au luat parte 47 de rutieri dintre cei mai buni din ţară, printre aceştia numărându-se şi patru sportivi târgumureşeni: Marian Munteanu, Gabriel Sorin Pop, Valeriu Moldovan şi Csicsáki Tamás de la C.S. Mureşul, în frunte cu antrenorul Berekméri Csongor, antrenorul lotului naţional de ciclism. La întoarcerea din Capitală acesta ne-a declarat: „în prima zi s-a desfăşurat proba de contratimp individual 20 km; în cea de-a doua zi a avut loc cursa în circuit, 60 km în Bucureşti, iar în cea de-a treia zi s-a disputat proba de fond, 128 km, pe şoseaua Olteniţei. Dintre târgumureşeni, care de altfel au fost animatorii întrecerilor, cel mai bun rezultat­­a obţinut rutierul Marian Muntean, care a ocupat locul III, atât în clasamentul general, cât şi în proba de contratimp individual. Tânărul sportiv, în vârstă de 20 de ani, face parte din elita ciclismului din ţara noastră la categoria sa de vârstă. Alt târgumureşean, Gabriel Sorin Pop s-a clasat pe locul II la juniori şi pe locul 9 la seniori (juniorii au alergat împreună cu seniorii, clasamentele alcătuindu-se spalat), iar la proba de fond, rutierii târgumureşeni au sosit în plutonul fruntaș". A consemnat: IOAN PĂUȘ 99 DIVIZIA B. SERIA a ll-a Rezultatele etapei a 33-a (penultima a campionatului): A.S.A. Târgu-Mureş-DrobetaTurnu CLASAMENTUL Severin 5-0; „U" Cluj-Napoca - Chimica Târnăveni 2-3; Olimpia Satu Mare - Electro Bere Craiova 3-1; Jiul Petroşani - U.T. Arad 4-0; Politehnica Timişoara - Minerul Motru 4-0; ARO Câmpulung - Gaz Metan Mediaș 1-1; F.C. Bihor Oradea - Flacăra Rm. Vâlcea 3-2; Apulum Alba lulia - U.M. Timişoara 2-1; Inter Sibiu - Corvinul Hunedoara 0-0. Ultimele partide ale seriei a ll-a a Diviziei B se vor disputa după următorul program: astăzi, 16 mai a.c., Chimica Târnăveni - Electro Bere Craiova şi U.M. Timişoara - Drobeta Tr. Severin; vineri, 19 mai: A.S.A. Târgu-Mureş - Chimica şi Olimpia Satu Mare - Drobeta; luni, 22 mai: Chimica - Apulum Alba lulia şi Drobeta - Electro Bere Craiova; joi, 25 mai, etapa a 34-a (ul­tima a campionatului): Electro Bere Craiova - A.S.A. Târgu-Mureş Chimica Târnăveni -F.C. Bihor Oradea U.M. Timişoara - „U" Cluj-Napoca Drobeta Tr. Severin-Apulum Alba lulia; Corvinul Hunedoara - Olimpia Satu Mare; Gaz Metan Mediaş - Jiul Petroşani; Loc. Echipa Punctei C E P G A 1. Gaz Metan Mediaş........... 66 32 206 2. Corvinul Hunedoara........ 53 32 165 3. ARO Câmpulung.............. 52 32 164 12 45-354 4. Jiul Petroșani................... 50 32 155 12 37-37 +2 5. UTA................................... 49 32 154 12 46-34 +1 6. Apulum Alba lulia............ 48 31 146 11 48-380 7. Electro Bere Craiova........ 47 30 152 13 46-44 -1 8. Inter Sibiu ........................ 47 32 145 13 38-40 -1 9. Flacăra Rm. Vâlcea.......... 45 32 129 11 41-37 -3 10. Olimpia Satu Mare......... 44 31 128 11 36-28 -1 11. UM Timișoara................. 43 31 11 10 10 47-43 -2 12. FC Drobeta Tr. Severin*). 42 29 153 11 44-36 -3 13. FC Bihor......................... 40 32 10 10 12 31-48 -8 14. ASA Târgu-Mures.......... 39 31 116 14 39-38 -6 15. „Poli" Timisoara............ 39 32 116 15 45-52 -9 16. Chimica Târnăveni......... 34 29 104 15 30-47 -8 17. „U" Cluj-Napoca............ 24 326 6 20 28-67-24 18. Minerul Motru................ 23 326 5 21 28-61-25 *) Echipa FC Drobeta Tr. Severin este penalizată cu 6 puncte. Meciul Inter Sibiu - ARO Câmpulung (0-2 pe teren) a fost omologat de CCN cu 3-0 pentru gazde, deoarece oaspeţii au folosit un jucător în stare de suspendare. Legendă: J - jucate; C- câştigate; E - egale; P - pierdute; G - golaveraj; A - adevăr. U.T. Arad - Inter Sibiu; Minerul Motru - ARO Câmpulung; Flacăra Rm. Vâlcea - Politehnica Timişoara. 6 51-20 +18 11 49-30 +5 AS Armata - Drobeta Turnu Severin 5-0 Uite că se poate şi câştiga, chiar acasă. Sâmbătă, 13 mai a.c., fotbaliştii târgumureşeni şi-au făcut cu prisosinţă datoria faţă de ei înşişi, de suporteri şi faţă de cei care încă mai cred în ei, în forţele lor. După ce s-a revenit asupra drasticei decizii a Comitetului Executiv al FRF, formaţiile AS Armata Târgu- Mureş şi Drobeta Turnu Severin s-au aflat faţă-n faţă pe gazonul verde al stadionului „Municipal", într-un meci contând pentru etapa a 33-a. Luându-şi rolul în serios, „militarii" au realizat un scor fluviu,învingând echipa severineană cu 5-0. Doar 16 minute le-au trebuit elevilor lui George Ciorceni pentru a înscrie primul gol, el fiind opera lui Prodan, în urma unei combinaţii în careul de 16 m cu Enyedi şi Gabor. îi vine rândul lui Enyedi să înscrie, în min. 30, după ce l-a driblat şi pe portarul Diac, în repriza a ll-a târgumureşenii se avântă în atac şi Prodan, din careul mic, înscrie al treilea gol al formaţiei sale. Apoi, e rândul lui Enyedi, care în min. 66, realizează dubla, iar spre finalul partidei, tripla. Al treilea gol îl înscrie de la punctul cu var. O victorie meritată, la care a contribuit întreaga echipă: Farkas - Porar, Török, Lup (Zsigmond), Mihu - Gabor (Stoica), Petelean, Roşea (R. Miclea), Dumitrașcu - Enyedi, Prodan. DIVIZIA D, „ROMA SPORT” Mureş* Rezultatele etapei a 30-a (ultima a campionatului ediţiei 1999-2000): Cetatea A.S.A. Sighişoara - Foresta Sovata 2-3; Unirea Bere Mureş Ungheni - Avântul Miheş 0-3; Mureşul Luduş - Scorilla Sântana 2-2; Frăţia Neaua Sângeorgiu de Pădure - F.C. Electromureş Târgu-Mureş 0-5; Nirajul Miercurea Nirajului - C.S. Olimpia Râciu 4-0. Din oficiu: Valea Mureşului Gorneşti - F.C. Iernut 0-3; Cetatea Brâncoveneşti - Victoria Sărăţeni 3-0. Gaz Metan a stat. IOAN PAU­L CLASAMENTUL 1. Gaz Metan Târgu-Mureş....... 28 252 1106-17­77 2. F.C. Electromureș Tg.-Mures.. 28 241 3 73-15 73 3. Mureșul Romvelo Luduș....... 28 213 4 97-40 66 4. Scorilla Sântana................... 28 148 6 67-36 50 5. Unirea Bere Mureș Ungheni .. 28 152 1166-48 47 6. Foresta Sovata....................... 28 135 1058-45 44 7. Avântul Mihes...............'......... 28 142 1264-52 44 8. Fotbal Club Iernut •)............... 28 115 1256-61 35 9. Frăția Neaua Sg. de Pădure... 28 105 1436-45 34 10. Cetatea A.S.A. Sighișoara •) 28 105 1351-59 32 11. Cetatea Brâncovenești*)..... 288 3 1736-72 24 12. Olimpia Râciu •)................... 287 5 1640-63 23 13. Nirajul Miercurea Nirajului.. 286 3 1927-68 21 14. Victoria Sărăteni.................. 284 2 2231-88 14 15. Valea Mureșului Gorneşti..... 281 2 2511-1165 • Echipe penalizate cu câte 3 puncte. FOTBAL Campionii au cucerit şi Cupa României Pe Stadionul Naţional din Bucureşti, în prezenţa a peste 60.000 de spectatori, sâmbătă, 13 mai a.c., într-o atmosferă de mare sărbătoare, s-a disputat ultimul act al ediţiei a 62-a a Cupei României - Tuborg, la fotbal. Protagoniste: Dinamo Bucureşti, proaspăta campioană naţională, cu şapte trofee la activ, şi Universitatea Craiova, clasată pe locul 13 în cam­pionatul recent încheiat, cu şase reuşite de-a lungul anilor. Două formaţii cu obiective diferite. Bucureştenii şi-au dorit „eventul" - campionat - cupă - iar craiovenii să mai „spele" câtuşi de puţin din imaginea sumbră făcută suporterilor, cât şi iubitorilor fotbalului românesc, în această ediţie de campionat. Au câştigat pe merit dinamoviştii cu 2-0 prin golurile marcate de M. Niculaie (min. 32, din penalti) şi Hâldan, în unul din cele cinci minute de prelungire ale meciului. C.A. „CUPA PRIMĂVERII” LA FOTBAL ÎN 7 In organizarea Fundaţiei „Cronos" şi a asociaţiei sportive de fotbal în 7 din cartierul Tudor s-au derulat întrecerile primei ediţii a „Cupei Primăverii" la fotbal în 7 la care au participat 10 echipe repartizate în două serii a câte 5 formaţii fiecare, în cadrul seriilor s-a jucat în sistem turneu, iar în semifinale și finale s-a aplicat sistemul eliminatoriu. Clasamentul seriilor se prezintă astfel: SERIA A: 1. Juventus; 2. Oțelul; 3. Jurnalul; 4. Tablia; 5. Poiana. SERIA B: 1. Craiova; 2. Pronto; 3. Voiajor; 4. Oldboys; 5. Bătrânii­ în semifinale s-au înregistrat următoarele rezultate: Juventus - Pronto 2-1; Oțelul Craiova 4-0. Finala mică pentru locurile 3-4: Pronto Craiova 3-2 după prelungiri (la încheierea timpului regulamentar de joc rezultatul a fost egal: 2-2. Finala mare pentru locurile 1-2: Juventus - Oţelul 2-1. Cele 24 de partide au fost arbitrate de către Constantin Bicu şi Aurel Cearnău. Lotul echipei Juventus, câştigătoare a trofeului, este format din următorii jucători: Sebastian Grama, Dan Oltean (portari), Radu Botez, Dan Petrov, Ovidiu Cornea, Nicolae Simionescu, Călin Brudan, Ovidiu Sălcudean Simon Zsolt, Horaţiu Feher, Marius Zagon, Ioan Luca, Bogdan Zaharagiu. Antrenor: domnul Leon Deac. IOAN PĂUȘ ««V­A­N­S· MARTI, 16 MAI 2000 HANDBAL A.S.A. - Armătura Cluj-Napoca 24-22 Sâmbătă, în etapa 20-a a Diviziei A, seria vest, într-un dezolant anonimat, de la ora 11, în concurenţă cu fotbalul de pe „Municipal", s-a disputat partida dintre A.S.A. Târgu-Mureş şi A.S. Armătura Cluj-Napoca. A fost un Divizionara A, Handbal Club Sighișoara, care activează în seria est, este la a doua victorie consecutivă, după cea în­registrată acasă cu Cimentul Medgidia (26-23). La Iași, echipa antrenorului Gheorghe Forsea a joc echilibrat, cu toate că în min. 53 clujenii conduceau cu 21-17. Gazdele nu cedează, egalează: 21-21 în min. 57 şi câştigă în fi­nal pe merit cu 24-22, după ce la pauză tabela de marcaj arăta 12-12. (C.A.) reuşit să câştige meciul cu Poli Mecon cu rezultatul de 29-26. Şi în această partidă, tot la o diferenţă de trei goluri. Pentru sighişoreni au punctat Palló 10, Budescu 8, Illyés 8, Monea 2 şi Pintea 1. Poli Mecon Iaşi - Handbal Club­­ Sighişoara 26-29 Campionatul naţional şcolar ■ faza municipală Sâmbătă, 20 mai a.c., cu începere de la ora 9.00, în organizarea CSS-LPS, au loc la Târgu-Mureş întrecerile fazei municipale a Campionatului Naţional şcolar pentru elevi din clasele TIV. Ramurile sportive în care vor evolua şcolarii sunt: atletism (pe terenul Bolyai), baschet (Şcoala generală nr. 18), fotbal (Şcoala generală nr. 9), handbal (Şcoala generală nr. 5), şah şi tenis de masă (LPS). O săptămână mai târziu, tot la Târgu-Mureş, este programată faza judeţeană la aceleaşi ramuri sportive, cu precizarea că meciurile de baschet vor avea loc pe terenul Bolyai, şi nu la Şcoala generală nr. 18. „Educaţie rutieră - educaţie pentru viaţă” Şcoala generală nr. 6 din municipiul Reghin a fost vineri, 12 mai 2000, o foarte ospitalieră gazdă pentru elevi din Sighişoara, Târnăveni, Târgu-Mureş, Valea Largă şi din oraşul viorilor, care şi-au disputat întâietatea în cadrul a două concursuri desfăşurate sub genericul „A 3-a săptămână a siguranţei rutiere internaţionale". Este vorba de concursurile „Educaţie rutieră - educaţie pentru viaţă" şi „Cea mai bună patrulă şcolară de circulaţie", faza judeţeană. Primul concurs a fost destinat şcolarilor din clasele TIV, el fiind câştigat de echipajul Şcolii generale nr. 6 din Reghin, urmat de cel al Şcolii generale din Valea Largă şi al Şcolii generale nr. 5 Sighişoara. Pe locul IV, echipajul Şcolii generale nr. 4 Târgu-Mureş. „Cea mai bună patrulă şcolară de circulaţie” Cum era de aşteptat, ediţia din acest an a fazei judeţene a concursului „Cea mai bună patrulă şcolară de circulaţie" a fost câştigată, la o diferenţă apreciabilă de... timpi, de echipajul Şcolii generale nr. 6 din Reghin, cu campioni naţior­ali în componenţă şi remarcat de-a lungul anilor la fazele superioare ale competiţiei. Deci, la clasele V­­VIII, clasamentul se prezintă astfel: 1. Şcoala generală nr. 6 Reghin, echipaj pregătit de dl Dănuţ Moldovan, profesor de educaţie fizică; 2. Şcoala generală din comuna Valea Largă; 3. Gimnaziul de Stat „Traian" din Târnăveni; 4. Şcoala generală nr. 5 Sighişoara; 5. Şcoala generală nr. 4 Târgu-Mureş. Organizatorii: Serviciul Poliţiei Rutiere Mureş (reprezentat prin dl It. col. Virgil Murzea), Poliţia municipiului Reghin (cpt. Silviu Stanciu), Filiala d l­a Automobil Clubul Român (preşedinte de onoare Florea Butilcă), Şcoala TV nr. 6 (prof. Gheorghe Conţiu, director), au acordat premii constând în : la bani, diplome, cupe, medalii, rechizite şcolare, dulciuri, băuturi răcoriţi KARIN MI­­LI Pagină realizată de DORIN BORDA !

Next