Cuvântul Liber, iunie 2000 (Anul 12, nr. 107-128)

2000-06-17 / nr. 119

v/ EMINESCU DUPĂ... EMINESCU Genericul relatării noastre de la cea de-a patrusprezecea ediţie a şeză­torii literar-artistice „EMINESCIANA", instituită la Târgu-Mureş de Biblioteca Judeţeană pentru comemorarea anuală a eternităţii poetului Naţional, preia titlul conferinţei prezentate cu acest prilej de dr. Cornel Moraru, demers care a constituit fundamentul întregii manifestări. Cunoscutul critic literar a susţinut o excepţională lecţie Eminescu, caracterizată prin conciziune şi profunzime, prin ţinută elevată dar, în acelaşi timp, prin fluenţă ideatică şi accesibilitate. La 111 ani de la trecerea-i din viaţa pământeană în veşnicie, în hotarnicul veleat 2000, decretat ANUL EMINESCU, Poetul constituie un model cultural definitoriu pentru spiritualitatea românească. Contextul polemic în care a fost abordată entitatea axiologică Eminescu în ultimul deceniu (într-o epocă a tuturor contestărilor, când „toate mor spre a renaşte") a pus şi mai bine în lumină piscurile gândirii şi perenitatea creaţiei sale. Au fost prezentate coordonatele înălţării mitului Poetului Nepereche, încercarea demi­­tizării nefiindu-i decât un corelativ­­ „corsi et ricorsi" — din care el se reconstruieşte pe un plan superior. într-o lume a universalizării tuturor valo­rilor, românii au nevoie de Eminescu, tot aşa cum le este necesară propria identitate cul­­tural-naţională. Penetraţia creaţiei emines­ciene nu numai în patria limbii române, dar şi­ în sfera altor culturi a fost subliniată de o expoziţie de cărţi din colecţiile bibliotecii - ediţii în limbi străine ale operei lui Mihai Eminescu. Mihail Art. Mircea, şeful serviciului relaţii publice al bibliotecii, a prezentat principalele repere ale acestui proces de „recreaţie", cu instrumentarul lingvistic al altor seminţii de pe mapamond, care pe parcursul unui secol a ajuns la traducerea celui mai mare poet român în cca. 70 de limbi din aproape o sută de ţări. Frumoasă, emoţionantă, de înalt nivel a fost partea artistică a şezătorii EMINESCIANA - 14. Ea s-a realizat prin colaborarea - deja tradiţională - a instituţiei organizatoare cu Universitatea de Teatru şi cu Filarmonica din Târgu-Mureş. Conf.univ.dr. Sergiu Dan Pop a conceput un colaj din creaţia eminesciană, subliniat de o muzică adecvată, în care au fost prezente, din antume şi postume, poezia de dragoste, cea de identificare cu natura, satira socială şi cugetarea filozofică. Şi-au etalat virtuţile interpretative studentele în actorie Veturia Câmpean şi Elena Moaleş (anul III), Anca Florea şi Ioana Gliguţa (anul II). Din bogata creaţie muzicală pe versuri de Mihai Eminescu s-au prezentat, de această dată, romanţele „Pe lângă plopii fără soţ" de Guilelm Şorban şi „Dorinţa" de Vasile Popovici - interpretate cu talent şi sensibilitate de sopranele Oana Luca, respectiv Mihaela Ţâru, acompaniate de pianista Imola György. A urmat, şi a încheiat apoteotic manifestarea, corul Filarmonicii, dirijat de Vasile Cazan, directorul prestigioasei instituţii artistice târgumu­­reşene. S-a cântat „Sara pe deal" de V. Popovici, „Ce te legeni" de George Dima şi „Peste vârfuri" de V. Cazan. Ne putem îngădui să apre­ciem că „Eminesciana" a fost o reuniune de aleasă ţinută culturală şi artistică. Şi chiar dacă vremea caniculară şi vremurile zarafilor nu au adunat prea multă lume în Palatul Culturii la ceas comemorativ, cei prezenţi s-au miruit cu parfumul florilor de tei eminescian şi s-au împărtăşit cu sevele eter­nităţii vetrei româneşti. MIHAI CALIMAN CĂLĂTOR PE DRUMURI EUROPENE (XIII) Şi pentru că există şi un DAR, şi un POATE, şi un IAR, şi un SAU, atunci, pentru că există şi un ATUNCI, lasă-mă să-ţi scriu, să-mi deşert sufletul plin de atâta drum prăfuit de miresme, chiar daca, într-un colţ al lumii, Soarele şi Luna îşi dau în bobi, perlele fac oameni buni, eu răstorn păduri şi dimineţi, iar cine ştie sau nu ştie joacă şotron, pietricelele-şi bat în palme, căci povestea drumului porneşte... Promenadă pariziană Parisul rămâne aşa, un vis pe care oricare muritor doreşte să-l simtă sub tălpi. Am reuşit să-l văd, căci îl primisem în dar chiar de ziua mea. Şi cum nu oricând trăieşti să ţi se cânte, la picioarele de metal istoric ale Turnului Eifel, „La mulţi ani!", am încercat să mă pierd prin Paris. Şi mi-au ajuns palmele să mângâie obeliscul, iar semnele să se înfioare la atingerea mea, să înalţ un imn în faţa Arcului, să mă zgâiesc pe Promenadă la mode şi modele, să-mi privesc uşor şi discret picioarele, cu gândul la „Moulin Rouge", să rămân îngânând o rugă la Notre Dame, să-mi întâlnesc „misiunea mea de pace" şi..., şi să-mi şterg o lacrimă din geana ochilor când frumuseţea locului mă face să-mi şoptesc: „Oare sunt aici?" Da, sunt aici şi văd Muzeul, şi odihnesc pe trepte solemne, şi-mi potrivesc zâmbetul după cel al artiştilor de pe Sena, să-mi recunosc ţiganii după fuste şi aur, şi să trec Poduri, mâncând dulceţuri. Apoi, s-ascult simfonia fântânilor pline de soare, s-aud vorbă românească şi să dărui un fir de busuioc. Parisul e aşa, ceas deşteptător ce răpeşte lumii timpul de veacuri. E culoare, e cânt, e dans, e beţie şi iubire de o zi ce ţine-o viaţă. Totul se poate la Paris. Şi pene de struţ, şi cravate sexy, şi brăţări de argint, şi plimbări infinite în opritul timp al zilei şi nopţii. Sena priveşte mută, doar stopurile şi claxoanele o mai înveselesc în furtuna de lume. Mă privesc în vitrine şi eternul Paris pare împovărat de frumuseţe. Simt că mă strâng iar şireturile de atâta drum, dar mai dau o fugă până la noul Arc, mă silesc s-adun grămezi de cioburi pentru eternitate şi-apoi răstorn infinituri, căci, într-o vară, pe Promenadă, printre darurile de ziua mea, sta liniştit şi surprinzător de cuminte Parisul cu iubirea mea de-o zi şi, de-atunci, inima mi-e frunză cu riduri, iar iarna mi-o prefac în mălini, căci mi se topeşte sufletul de-atâta frumuseţe, (va urma) MARIA DORINA PASCA CUVÂNTUL SÂMBĂTĂ, 17 IUNIE 2000 IKkW-'&lf3 GAUDEAMUS IGITUR C­ea de-a treia promoţie care îşi ia zborul de sub oblăduirea profesorului universitar, rector al U.A.T.C., FLORIN ZAMFIRESCU, a dezvăluit în „Trei surori" (spectacol pe care îl şi regizează) agonia unei lumi apocaliptice, unde strigătul disperat al personajelor feminine se răsfrânge într-un macabru tunel de rezonanţă, parcă aducând cu sine sfârşitul unei lumi care n-a avut vreodată început. Realizatorul spectacolului mi-a mărturisit: - Sunt trist, deoarece critica n-a observat că există aici o tratare a lui Versinin, care, în alte montări, nu s-a făcut la noi, în ţară, nimeni nu i-a văzut până acum „găunoşenia", personajul fiind considerat fascinant. Aici, Masa se îndrăgosteşte de el pentru că e sătulă şi scârbită de cel cu care trăieşte şi o vrea tot timpul. De asemenea, Andrei Prozorov şi-a pierdut minţile din cauza unei femei uşoare, nu se manifestă ca un om normal, coase la gherghef, se cântă Prohodul de ziua Irinei, e de fapt aniversarea morţii tatălui. E o lectură nouă­, inedită, a unui text foarte cunoscut. Peisajul e un eseu vizual, în care cele trei surori sunt copaci. Petre Vutcărău a invitat spectacolul la Chişinău, „ca să vadă ruşii cum se citeşte Cehov la noi"... MARELE PREMIU O studentă e mai întâi fascinată, apoi inconştient îndrăgostită şi, în final, înnebunită de-a dreptul după profesorul ei. Aşa se explică, dincolo de inocenţa ei aparentă, îndă­rătnicia cu care luptă pentru el, riscându-şi viaţa ca să o salveze pe a lui. Ca şi cum e ultima oară când îl poate cuceri, joacă totul pe o singură carte, reuşind să-l scape dintr-o situaţie Urnită, în care e victima unui joc murdar, pe care el nici nu-l bănuieşte, fiind prea distrat şi absorbit de marea lui pasiune - istoria. în final, ca încununare a victoriei, trece împreună cu alesul ei graniţa, împlinind astfel un vis comun, la care nici nu se puteau gândi până atunci doi oameni cu origine mai mult decât modestă. Studenta„,subţiază" fără remuşcări contul din bancă al celui pentru care aranjamentele necinstite sunt o adevărată vocaţie - proprietarul Bucşan. Profesorul Andronic şi Magda Minu sunt predestinaţi unul altuia dintru început şi până în ultima o­a­ră, în montarea de nota 10 a doamnei Adriana Popovici, unde tot „portretul de grup " funcţionează perfect şi fiecare personaj e întâi ,creionat, apoi pictat şi, în final, sculptat în „carne vie". In „ Ultima oră", nimic nu e lăsat la întâmplare, privirea de ansamblu este evoluţia unor adevăraţi profesionişti, şi absolvenţii „celei­lalte părţi" a promoţiei 2000 a UATC dovedind că sunt pentru ultima oară studenţi, fiind deja demni de a fi consideraţi actori, MARELE PREMIU acordat acestui spectacol, în cadrul Galei absolvenţilor, îndreptăţind afirmaţiile mele. ULTIMA O­A­RĂ Doamna ADRIANA POPOVICI este un dascăl de excepţie. MARCEL IUREŞ este doar unul dintre discipolii domniei sale. Profesoară la Universitatea Ecologică, unde, anul trecut, a scos, alături de Doamna dansului contemporan românesc, Miriam Răducanu, încă o promoţie care face cinste acestei şcoli, nu ne-a dezamăgit nici acum. Mai nou, este şefa de catedră a secţiei de actorie a UATC. „LUNGUL DRUM AL TEATRULUI CĂTRE SINE" se numeşte cartea, recent apărută, la Editura Anima, Bucureşti, sub semnătura doamnei profesoare ADRIANA POPOVICI. Volumul a fost­ lansat şi prezentat elevatului public (unde se aflau Ludmila Patlanjoglu, Carmen Stanciu, Adrian Pintea ...) de criticii Ileana Berlogea şi Ion Toboşaru,în cadrul Galei absolvenţilor UATC. Despre această realizare, autoarea îmi spunea: „Este o metodică a artei actorului, cu mici modificări, două treimi din teza mea de doctorat în teatrologie. Am dorit să accentuez, în carte, aspectul de eseu." «Iz-Uz' 'tz-tJr U 4* £ ot ZZ A«. ZZc r j(r “ fi , Ci u -ut Marţi, 20 iunie, în Bucureşti, la sala „Rapsodia" din strada Lipscani, secţia maghiară a Teatrului de Stat din Timişoara prezintă spectacolul „Lorenzaccio", în montarea lui Victor Ioan Frunză şi scenografia Adrianei Grand, în rolul princi­pal, absolventul târgumureşean Balazs Attila. Grupaj realizat de IOANA FLOREA Pagină realizată de MARIANA CRISTESCU

Next