Cuvântul Liber, august 2001 (Anul 13, nr. 149-171)

2001-08-01 / nr. 149

«VAN®MIERCURI, 1 AUGUST 2001 A plecat un mare prieten al cărţii: VALERIU NIŢU (1930-2001) Ne despărţim, cu sufletele cernite, de un desăvârşit şi distins intelectual al urbei noastre, VALERIU NIŢU. Intr-o viaţă de om nelipsită de încercări şi mistuită de o ardere interioară, s-a ilustrat ca profesor, cercetător ştiinţific, istoric literar, folclorist, poet şi, nu în ultimul rând, bibliolog - un mare iubitor al cărţii şi al bibliotecii. Născut la Satu Mare, în 20 septembrie 1930, studiază succesiv în oraşul natal, la Arad, Cernăuţi, Mediaş, Târgu- Mureş, luându-şi licenţa în filologie la Universitatea clujeană, în 1953. A fost profesor la Liceul „Al. Papiu Marian”, bibliotecar la Topliţa şi Sovata şi ani îndelungaţi cercetător ştiinţific la Centrul de ştiinţe sociale din Târgu-Mureş al Academiei Române. A colaborat la prestigioase publicaţii culturale, ştiinţifice şi literare, dar a fost nelipsit şi din presa locală timp de decenii. Om al marilor iniţiative, a fost un fervent animator al vieţii spirituale mureşene. Se înscrie în bibliografia naţională cu valoroase contribuţii ştiinţifice privitoare la Avram Iancu, Timotei Cipariu, Alexandru Papiu Marian, Ion Chinezu, Aurel Filimon şi alte personalităţi din istoria şi cultura noastră. Lasă posterităţii o pildă de dăruire benedictină şi de ardere pe altarul culturii. Fie-i memoria de-a pururi binecuvântată! BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ MUREŞ „CLIPE... ÎN UMBRA LUMINILOR" Mâine, la ora 18, la Galeria din Cetatea Târgu-Mureşului, va avea loc vernisajul expoziţiei artiştilor fotografi BOTH GYULA (AAFR) - „Clipe"­ şi PLÁJÁS ISTVÁN - „în umbra luminilor". Expoziţia, care rămâne deschisă până în data de 19 august 2001, va fi prezentată de Bálint Zsigmond, AFIAP, preşedintele Fotoclubului Târgu-Mureş, doamna Beatrice Badea, doctorand în istoria artei, şi Nagy B Miklós Kund, redactor-şef adjunct la cotidianul „Népújság". (A.C) J Berbec. Beneficiaţi de părţile plăcute, atractive ale vieţii, dar fiţi mai atenţi la ce, cui şi cum spuneţi,în paralel cu abilitatea dv. de a vă impune regulile, treptat va spori şi tendinţa spre excese. Taur. La abilitatea dv. personală se adaugă şi neprevăzutul, aproape întotdeauna favorabil. Evitaţi în relaţiile cu persoanele apropiate (familie, vecini, colegi) deciziile pripite, impulsive. Gemeni. Vă satisfaceţi uşor dorinţele, însă asi­­guraţi-vă că nu sunt sim­ple capricii şi mizaţi pe sensibilitate­­punctul dv. forte, care vă sporeşte farmecul şi abilitatea. Dacă preferaţi linia dură, provocatoare sau impru­denţa, riscaţi . Rac. Fie că urmăriţi sco­puri strict personalele că nu vă orientaţi interesul spre alţii, vă remarcaţi prin abilitate şi norocul vă însoţeşte. Deşi este o perioadă care poate fi favorabilă economic, nu vă încredeţi în oricine, nu riscaţi nimic. fle Leu. Planurile dv. au mari şanse de reuşită, dar nu acţionaţi doar din dorinţa de a vă răfiți cu alţii. Vă impu­­neţi prin luciditate, dar impulsivitatea şi nerăbdarea pot duce la vorbe multe şi fapte puţine (chiar certuri). Fecioara: Dacă vă impu­­neţi să priviţi lucrurile cu mai , mult calm, asta nu e nepă­sare. Imaginaţia şi simţul practic vor spori, iar norocul vă poate scoate în cale persoane de încredere. Punând totul la suflet, intraţi în jocul entuziasmului sau al descurajării. faianţa. Obţineţi ce vreţi, cu sau fără sprijinul şi apro­barea altora. Interesele pe termen lung vi le apăraţi mai bine dacă vă controlaţi impulsivitatea, fiindcă fără să vă daţi seama puteţi forţa puţin nota. Scorpion. Şi în cazul confrun­tărilor de idei, farmecul şi­­ abilitatea dv. vă „oferă" un simţ în plus,în afaceri, cât şi în familie. Dacă vă veţi pierde simţul realităţii (gelozie, ranchiună, nevoie de a polemiza cu alţii), situaţiile se pot întoarce împotriva dv.­ ­ Săgetător. Bine ar fi să întrebaţi de două ori, să faceţi câţiva paşi pe jos, ca să vă limpeziţi gândurile, nu acţionaţi sub imperiul nervilor. Agresivitatea şi încăpăţânarea pot fi dăunătoare, inclusiv sănătăţii. Capricorn. Realismul şi diplomaţia vă ajută să vă faceţi înţeleşi şi să-i înţelegeţi şi dv. pe alţii. Vă apăraţi interesele fie şi schimbând unele detalii în programul pe care vi l-aţi făcut. Precauţie la obligaţii noi, la cheltuieli. Vărsător. Dacă veţi păstra linia de mijloc, puteţi obţine maximum de avantaje, fără concesii sau pretenţii exagerate. Dacă sunteţi nervoşi şi dominatori, ar trebui să vă controlaţi izbucnirile în relaţiile cu colegii,fraţii, partenerul de viaţă. Peşti. Dacă veţi fi pre­cauţi la eforturi, cheltuieli, ambiţii, lucrurile vor deveni tot mai simple, mai plăcute. Veţi avea ocazia de a îmbina utilul cu plăcutul. Simţul dv. practic va spori considerabil și satisfacțiile nu vor lipsi. ­ CINEMA Joi, 2 august TÂRGU-MUREŞ - Arta: 0 noapte la McCool’s. Tineretului: Cio­colata cu dragoste. REGHIN - Patria: Mexicanul. LUDUS - Fla­­căra: Hannibal.________________ SPICUIRI DIN PROGRAMULTV Joi, 2 august ROMÂNIA 1­ 7.00 Jurnalul de dimineaţă 7.15 Practic matinal 9.30 Dragă, am micşorat copiii! (s) 10.15 TVR Craiova 10.55 TVR Cluj 11.45 TVR Iaşi 12.30 TVR Timişoara 13.15 Pasiuni (s/r) 14.00 Jurnalul de prânz 14.10 Infomania 14.30 Recurs la morală (r) 15.30 Oameni ca noi 16.00 Con­vieţuiri 17.30 0 idee pe zi... 17.40 Pasiuni (s) 18.25 Garantat 100% 18.55 Alege muzica! 19.25 Soţia mea, copiii mei (s) 19.50 Nopţi albe lângă Biserica Neagră 20.00 Jur­nal. Meteo 20.40 Sport 20.45 Jus­tiţiarii (s) 21.45 Reflecţii rutiere 22.00 Cu ochii'n 4 23.00 Jurnalul de noapte 23.15 Doica (dramă, Italia, 1999) 1.05 Nocturna melomanului 2.00 Jurnal. Meteo. Sport (r). TVR 2 7.00 Femeia misterioasă (r) 8.05 Desene animate 9.20 Arca lui Noe (r) 9.50 Fete vesele (s) 10.15 Tată, am încurcat-o! (r) 10.50 Stăpânul animalelor (s) 11.30 Oprirea obli­gatorie (r) 12.00 în mijlocul furtunii (s/r) 12.50 Femeia misterioasă (s) 13.40 Orizontul spiritual 14.15 Desene animate 15.30 Ştiri 15.35 Toţi împreună 16.25 Trans(sylvania) Insolit 17.00 Tată, am încurcat-o! (s) 17.30 Vară pentru 2 18.30 Telejurnal TVR2 19.30 Desene animate 20.00 Din goana trenului 20.30 Pragul de sus 22.00 Fa­milia Porter (s, Anglia, 1991) 22.30 Ştiri 22.35 Captiv în viitor (s) 23.30 Memo­ria teatrului 0.25 Ştiri bancare şi bursiere 0.30 TVM. Mesager. 7.00 Observator 8.00-9.00 Antena 1 Târgu-Mureş - Neaţa... 9.15 Robo­­cop (d.a.) 9.45 Pantera roz (d.a.) 10.10 în căutarea gloriei (s) 11.00 Zile din viaţa noastră (s) 12.00 Labirintul pasiunii (s) 13.00 Ştiri 13.15 Nimic nu ne mai miră (co., Franţa, 1976) 15.00 Detectivii Hart (s) 16.00 Zile din viaţa noastră (s) 17.00 Antena 1 Târgu- Mureş - Ştiri 17.20 Maria Emilia (s) 19.00 Observator 19.45 Sport 20.00 îngheţat tun (comedie, SUA, 1989) 22.00 Antena 1 Târgu-Mureş - Obser­vator 22.25 Sport. Ştiri estivale 22.30 Pretender - Omul cu o mie de feţe (s) 23.30 Cavalerul străzii (acţiune, SUA, 1993) 1.00 Noaptea târziu cu Mircea Badea 2.00 Frumoasa Creezy (dramă, Franţa, 1973) 3.30 Observator (r). PRO TV 7.00 Bună dimineaţa 1­8.00 Ştirile PRO TV 9.00 Tânăr şi neliniştit (s/r) 10.00 Hercule (ep. 5) 10.45 Profiler, psihologia crimei (r) 11.30 Ani de liceu (s, ep. 27) 12.00 îngerul păzitor (western, SUA, 1995) 13.50 Destine încrucişate (f/r) 15.45 Columbo (ep. 24) 17 00 Ştirile PRO TV 17.35 Benny Hill 17.15 Beverly Hills, 90210 (s, ep. 24) 18.15 Tânăr şi neliniştit (s) 19.00 Ştirile PRO TV 20.00 Harley şi Marlboro (acţiune, SUA, 1991) 21.45 Vacanţa Mare - Garcea 22.00 Ştirile PRO TV 22.30 ROKENO 22.35 Va­canţa Mare - Leana şi Costel 23.05 Vara ispitelor 23.30 Ally McBeal (s, ep. 15) 0.30 Vara lui Zero 0.35 Pătrăţelul roşu 1.00 Prietenii tăi (ep. 12) 1.30 Profiler, psihologia crimei (ep. 24) 2.30 Proezia 3.00 Lista lui Sava 3.30 Familia Hughley (s, ep. 4) 4.00 Stăpânii viciilor (thriller, SUA/ Canada, 1997). PRIMA 7.00 Desene animate 8.00 Prima Mix! 13.25 Clip Art 13.30 Desene ani­mate 14.30 Eddie McDown (s) 15.00 România @ Large (r) 15.30 Special (do.) 16.30 Comisarul Rex (s) 17.30 Strada milion 18.00 Focus 19.00 Vară fără limite 20.00 Real TV 21.00 Obiectiv 22.00 Vară fără limite 23.00 Focus plus 23.30 Comisarul Rex (s/r) 0.25 Clip Art (r) 0.30 Strada milion (r) 1.00 Focus (r). ACASĂ 7.15 Ştirile de Acasă (r) 7.55 Căsuţa poveştilor (r) 8.15 90-60-90 Foto­­modele (s/r) 9.15 îngeraşul (r) 10.00 Căsuţa poveştilor (r) 10.25 Acasă la bunica (r) 10.35 De 3 xfemeie (r) 11.30 Betty cea urâtă (r) 12.30 Dreptul la viaţă (s/r) 13.30 Miracolul iubirii (s) 15.30 la­mă Acasă! (r) 16.00 90-60-90 Fotomodele (s) 16.45 Căsuţa poveştilor (d.a.) 17.00 Terra nostra (r) 17.55 Acasă la bunica 18.05 Dreptul la viaţă (s) 19.00 îngeraşul (s) 20.00 Ştirile de Acasă 20.40 De 3 x femeie 21.30 Betty cea urâtă (s) 22.30 Terra nostra (s) 23.30 Știrile de Acasă (r) 0.10 De 3 x femeie (r) 1.00 Chef de chef 2.15 Muzica de Acasă. TELE 7 abc 7.00 Muzică 10.00 La ordinea zilei (r) 11.00 Muzică 12.00 Reporter Tele 7 (r) 12.30 Buletin de știri 12.40 Re­porter Tele 7 13.30 Muzică 15.30 Documentar 16.30 Muzică 18.00 Germania astăzi (do.) 18.30 As Show 19.29 Telecaricatura zilei 19.30 La ordinea zilei 20.30 Muzică 21.00 Telejurnal 21.45 Loto. Pariu trio 21.50 Caleidoscopul artelor (do.) 22.30 Telemedicina 23.30 Loto. Joker. Pariu trio 23.45 Muzică. HBO 8.00 Lucy și Joe (dragoste, 1995) 9.30 Frumoasa veneţiană (dragoste, 1998) 11.15 Triunghiul morţii (istoric, 1998) 14.00 Woo (comedie, 1998) 15.25 Combinaţie periculoasă (thril­ler, 1998) 17.00 Regele şi eu (ani­maţie, 1999) 18.25 O fată minunată (comedie, 1999) 20.00 O hartă a lumii (dramă, 1999) 22.00 Stargate SG- 1: Merrin (s) 22.45 Camera morții (thriller, 1996) 0.35 Hoți ca noi (dramă, 1999). ATOMIC TV 7.00 Selector 10.25 Reactor 10.30 Atomic Café 11.00 Atomix (r) 14.00 Interactiv 15.55 Reactor 16.00 Metropolis 17.00 Selector 19.00 Atomix 21.55 Reactor 22.00 Hai hui 22.30 Selector 23.00 Klub Bizzar 0.00 Insomnia. ROMSAT INFO CHANNEL 16.00-24.00 Romsat informativ. Informaţii CATV. Recomandări TV. Agenda culturală. Horoscop. Curs valutar. Ştiri. Informaţii utile. Anunţuri. Important. 0.00-4.00 Adult channel (filme erotice). PRO TV TÂRGU-MUREŞ 6.40-7.00 Ştirile locale (r) 17.00 Ştirile locale 22.00 Ştirile locale în limba maghiară. ANTENA 1 La Galeria „Fortuna”, Expoziţie de pictură LUCIA CĂLINESCU Joi, 2 august a.c., la ora 17:00, la Galeria „Fortuna" din Târgu-Mureş (strada înfrăţirii nr. 27), va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Treceri", a artistei plastice LUCIA CĂLINESCU. Vor vorbi despre lucrările expuse Nicolae Băciuţ şi Valentin Marica. (N.B.)

Next