Cuvântul Liber, mai 2002 (Anul 14, nr. 86-105)

2002-05-28 / nr. 102

CUVÂNTUL MARȚI, 28 MAI 2002 DIVIZIEi 6 A fi sau a nu fi! Răspunsul la întrebare va fi dat la încheierea meciurilor din ultima etapă - a 30-a - care se vor disputa sâmbătă, 1 iunie a c. După ce la un moment dat, „câinii roşii" din Ștefan cel Mare au avut un avantaj considerabil de puncte în clasament, în partea a doua a returului s-au văzut detronaţi de „bancari" care, iată, păstrează un minim avantaj, acesta putând fi hotărâtor pentru câştigarea titlului de­ campioană, cu condiţia ca adversarii să piardă meciul cu F.C. Braşov, iar elevii lui Olăroiu să izbân­dească în Bănie. Oricum, dinamoviştii i-au trimis pe petrolişti în Divizia B, aşa că la ediţia viitoare de campionat nu va mai fi derby la Ploieşti. Steaua, tot pe locul trei, dar a încheiat în dezavantaj partida cu Sportul Studenţesc. A fost şi n-a fost aranjament? Care dintre echipele Steaua, Oţelul Galaţi, Rapid vor fi prezente în UEFA? Răspunsul, tot în ultima rundă. La ora actuală, România nu are o echipă competitivă pentru nici una dintre cele două mari întreceri intercluburi europene. Nici Dinamo, nici Rapid, nici Steaua, dar nici Naţional nu sunt de nivel internaţional! ( DIVIZIfi 3, scria q 2-q Verdict dat: UTA a promovat! Bucurie mare în rândul suporterilor arădeni la sfârşitul partidei pe care „textiliştii" au câştigat-o la limită în faţa „găzarilor" din Mediaş. înainte cu o etapă, UTA este virtual câştigătoarea seriei a 2-a şi promovată în A, după şapte ani de absenţă din prima ligă. Chiar dacă, să zicem, pierde la Petroşani, „Bătrâna doamnă" are avantajul rezultatelor directe în faţa băimărenilor, contracandidaţii ei. Tristeţe mare însă pe „Municipalul" târgumureşean, unde CS Armata a părăsit terenul învinsă de Olimpia Satu Mare, spre deziluzia spectatorilor. E greu de crezut că „militarii" se vor putea salva de la retrogradare. Mai mult ca sigur, în viitorul sezon fotbalistic, ei vor completa numărul echipelor mureşene de C, urmând a se alinia la start cu Chimica Târnăveni, Gaz Metan Târgu-Mureş şi Unirea Ungheni. Poate şi cu Mobila Sovata. Principalele ei candidate la „divorţul" de B - Olimpia şi Gaz Metan­­ nu-şi vor irosi şansele în partidele ce le dispută acasă cu FC Baia Mare („promovată" la baraj) şi Pandurii Târgu-Jiu, doar dacă nu intervin „strategii" de culise. Şi pare imposibil de admis aşa ceva. Oricum, fotbaliştii târgumureşeni s-au încurcat în propria lor neputinţă de a acumula punctele necesare în meciurile de acasă. Păcat de eforturile depuse! în loc de CSA va fi C.S.C.? (adică în C). (fotbal. RT *Echipă penalizată cu un punct în urma retragerii de pe teren, de la Braşov, din etapa a 13-a. Rezultatele înregistrate în penultima etapă, cea de sâmbătă, 25 mai: Ceahlăul Piatra Neamţ - Rapid 1-0, F.C. Braşov - U.M. Timişoara 6-1, Petrolul Ploieşti - Dinamo 1-2, F.C. Argeş Piteşti - Farul Constanţa 1-1, Steaua - Sportul Studenţesc 1 -2, Gloria Bistriţa - Astra Ploieşti 2-1, F.C. Naţional - F.C.M. Bacău­­ 2-1, Oţelul Galaţi - Univ. Craiova 2-1. în cinci meciuri s-a înregistrat scorul de*1-1. Au fost marcate 25 de goluri, 9 aparţinând oaspeţilor. CLASAMENT 1. F.C. Naţional 29 43 18 58 (+13) 2. Dinamo 29 59 33 57­­ (+15) 3. Steaua 29 46 30 49­­(+4) 4. Oţelul 29 33 22 49 (+4) 5. Rapid* 29 48 30 47 (+6) 6. F.C.M. Bacău 29 41 40 43 (+1) 7. U. Craiova 29 38 34 41 (-1) 8. Gloria 29 29 39 41 (-4) 9. Ceahlăul 29 34 37 40 (-5) 10. F.C Brașov 29 33 30 39 (-6) 11. F.C. Argeş 29 33 36 39 (-6) 12. Astra 29 28 27 36 (-6) 13. Sportul 29 37 50 33 ■ (-9) 14. Farul­­ 29 30 43 29 (-13) 15. Petrolul 29 29 46 25 (-20) 16. U.M.T. 29 24 70 15 (-27) Ultima ieşire la rampă în ediţia 2001-2002 a primului eşalon fotbalistic, sâmbătă, 1 iunie, ora 18, „actorii" fiind cei ai echipelor Rapid - Oţelul, U.M.T. - Ceahlăul, Dinamo - F.C. Braşov, Farul - Petrolul, Sportul - F.C. Argeş, Astra - Steaua, F.C.M. Bacău - Gloria, Univ. Craiova - F.C. Naţional. * Echipă penalizată cu 7 puncte; ** Echipă penalizată cu 15 puncte UTA a promovat în Divizia A. FC Baia Mare va susţine un meci de baraj, tur-retur, pentru promovare, cu una dintre formaţiile de pe locurile 13 sau 14 din Divizia A. Ocupantele ultimelor patru locuri vor retrograda în Divizia C. Dacă nu vor îndeplini baremul de 25 de puncte, vor porni în ediţia viitoare a Diviziei C cu o penalizare egală cu deficitul de puncte înregistrat în „B". CLASAMENT: 1. UTA 29 196 4 47-19 63 (+18) 2. FC Baia Mare 29 186 5 57-21 60 (+15) 3. Extensiv Craiova 29 148 7 45-24 50 (+8) 4. FC Oradea 29 138 8 43-28 47 (+2) 5. Internaţional Piteşti­­ 29 127 10 43-34 43 (+1) 6. CSM Reşiţa 29 127 10 36-36 43 (-2) 7. Pandurii Tg. Jiu 29 100 8 30-25­ 41 (-4) 8. Apulum Alba lulia 29 118 10 44-46 41 (-4) 9. „U" Cluj 29 117 11 49-35 40 (-5) 10. Ind. S. Câmpia Turzii 29 124 13 38-43 40 (-2) 11. Minaur Zlatna 29 108 11 32-36 38 (-4) 12. Gaz Metan Mediaș* 29 127 10 43-29 36 (+1) 13. Olimpia Satu Mare 29 111 17 46-53 34 (-8) 14. CSA Tg. Mureș 29 104 15 35-46 34 (-11) 15. Jiul Petroșani­­ 296 4­ 19 30-55 22 (-20) 16. „Poli" Timișoara** 291 4 24 15 103­­8 (-35) * • a"F: • . iWi •-. n \ d* z * — * j»a»‘ n £ • -ik'mmm Amintire... fără fericire, cu gust amar de migdale, din penultima etapă de campionat încheiat greu pe „iarba verde de acasă". (Foto: IOSIF TRIF ) Caseta tehnică a etapei a 29-a, sâmbătă, 25 mai, arată astfel: Apulum Alba lulia - Extensiv Craiova 5-2, CSM Reşiţa - „Poli" Timişoara 7-1, FC Baia Mare - Ind. Sm. Câmpia Turzii 4-0, CS Armata Târgu-Mureş - Olimpia Satu Mare 0-1, Pandurii Tg. Jiu - Internaţional Piteşti 1-2,UTArad -Gaz Metan Mediaș 1-0, „U" Cluj - Jiul Petroşani 3-0, FC Oradea - Minaur Zlatna 4-2. ­ Sâmbătă, 1 iunie, ora 11, se dispută partidele ultimei runde, după următorul program: Ind. Sm. Câmpia Turzii - CSM Reşiţa, Internaţional Piteşti - CS Armata Târgu-Mureş (piteştenii au câştigat în tur cu 4-1), Minaur Zlatna - „U" Cluj, Jiul Petroşani - UT Arad, Olimpia Satu Mare - FC Baia Mare, „Poli" Timişoara - Apulum Alba lulia, Extensiv Craiova - FC Oradea, Gaz Metan Mediaș - Pandurii Tg. Jiu. C.S. Armata - Olimpia Satu Mare 0-1 Cu o etapă înainte de finalul sezonului competiţional 2001-2002, C.S. Armata a înregistrat o nouă înfrângere, de data asta în faţa unei alte codaşe - Olimpia Satu Mare. Sâmbătă, 25 mai a.c., în faţa propriilor suporteri, „militarii" au început promiţător, având câteva ocazii de a puncta,însă pe parcursul primelor 45 de minute nu s-a înscris, chiar dacă nici Olimpia n-a dus lipsă de șanse. Așadar, o primă repriză fără momente notabile. De fapt, fără fotbal. După pauză, când tabela indica tot 0-0, lumea aflată în tribune spera să vadă măcar o fază interesantă şi poate un gol, dacă nu dorea deja prea mult. Gol a fost. Unul singur, înscris de oaspeţi, prin Tempfli. Fazele interesante au lipsit cu desăvârşire. Au fost momente în care preferai să-i urmăreşti pe vânzătorii de seminţe decât pe aşa-zişii „jucători" de pe teren. Dintre „militari", doar portarul Farkas a încercat să-şi facă datoria. Cât despre atacanţi şi mijlocaşi putem spune că le e frică să înscrie. Să fie oare „golofobi"? Altfel cum putem explica faptul că după ce ajungeau în careul advers, în loc să şuteze, spre poartă măcar, pasau până pierdeau mingea. Ca o concluzie, afirm, chiar dacă cu durere în suflet, că actuala echipă a „Armatei" nu e demnă nici de divizia secundă, şi când ne gândim că acum câţiva ani avea pretenţia să promoveze în primul eşalon fotbalistic?! S-au făcut că joacă fotbal în acest meci Farkas - Nicoară, Kovács, Mihu,Zagon, Porar, Enyedi, Ötvös, Zsigmond, Dr. Ignat Dr. Puşcaş, secondaţi de’Vlasiu, Tîrnovean, Borz, MIHAELA DEAC DIVIZIEi C, seria a 7-a Unirea Ungheni şi Chimica, învinse la limită! Evoluând în deplasare, Unirea Ungheni a fost întrecută cu 3-2 (2-2) de Viromet Victoria, golurile m­raştenilor fiind opera lui Turcu şi Savu (ambele marcate în prima repriză), iar Chimica Târnăveni a pierdut cu 2-1 (1-1) partida disputată la Făgăraş cu Nitramonia. Szőke este autorul golului „chimiştilor" de pe Târnava Mică. Gaz Metan Târgu-Mureş nu a jucat în penultima etapă de campionat. Metrom Braşov este câştigătoarea seriei a 7-a, înaintea ultimei etape, ea având un avantaj de 13 puncte faţă de Precizia Săcele şi Chimica Târnăveni. în clasament, echipele mureşene ocupă locurile: 3. Chimica Târnăveni 47 p.; 9. Gaz Metan Târgu- Mureş 37 p.; 12. Unirea Ungheni 33 p. Virtual câştigătoare ale celorlalte serii şi promovate în B sunt echipele „Poli" Unirea Iaşi (CI), Municipal Medgidia (C3), Minerul Motru (C5), Bat la uşa eşalonului secund Gloria Buzău şi Petrolistul Boldeşti (C2), Rulmentul Alexandria şi Juventus Bucureşti (C4), Corvinul Hunedoara şi Minerul Certej (C6), CFR Cluj şi Arieşul Turda (C8), în ultima etapă, sâmbătă, 1 iunie, ora 11, Unirea Ungheni joacă cu AMSO Sibiu, Chimica Târnăveni cu Viromet Victoria, Gaz Metan Târgu-Mureş cu Nitramonia Făgăraş. DIVIZIEi D, Mureș Sâmbătă, 26 mai a.c. - final în Campionatul Diviziei D, prin disputarea ultimelor două partide ale play-off-ului. Cu acest prilej s-au înregistrat următoarele rezultate: Fotbal Club IERNUT - F.C. MURESULTARGU-MURES 0-1; MOBILA SOVATA - MAVIPROD REGHIN 3-1. în urma acestor rezultate, clasamentul fi­nal al play-off-ului se prezintă în felul următor: 1. Mobila Sovata 127 3 2 22-14 24 2. Maviprod Reghin 127 1 4 30-17 22 3. F.C. Mureșul . 124 2 6 11-20 14 4. F.C. Iernut 122 2 . 8 18-308 CD= ,CUPA ROMÂNIEI Rezultatele primei etape a fazei judeţene: Viitorul Jabeniţa - Stejarul Gurghiu Orşova 2-1; Silvana­­ Hodac - Velmar Venus Solovăstru 2-1; Multi Prod Gorneşti - Progresul Dumbrăvioara 3-2; Mureşul Deda - Zorile Luieriu 0-5; Hans Prést Sângeorgiu de Mureş - Spicul Glodeni 3-2; Olimpia Fărăgău - Dansul Viorilor Reghin 2-1; Inter Viişoara - Gaz Metan Daneş 5-1; Farel Roteni - Viitorul Găneşti 2-1; Viitorul Lunca Mureşului - Cetatea Brâncoveneşti 0-3; Viitorul Cuci - Piscicola Zau 8-0; Pescăruşul Tăureni - Prietenia Sărmaşu 8-1; Spicul Gh­eja - Mureşul Chirileu 1-2 (după pre­lungiri); Inter Sânger - Mureşul Romvelo Luduş 1-4. în urma acestor rezultate a fost stabilit programul celei de-a doua etape a fazei judeţene a „Cupei României" ediţia 2002-2003, care cuprinde următoarele partide ce se­ vor disputa miercuri, 29 mai, cu începere de la ora 16: Cetatea Brâncoveneşti - înfrăţirea Reghin; Farel Boteni - Mureşul Chirileu; Inter Viişoara - Transilvania Sighişoara; Viitorul Jabeniţa - Silvana Hodac; Viitorul Cuci - Avântul Miheşu de Câmpie; Hans Prest Sângeorgiu de Mureş - Multiprod Gorneşti; Olimpia Fărăgău - Zorile Luieriu. Etapele fazei judeţene se vor disputa la următoarele date: 5 iunie, 8 iunie, 12 iunie 2002, după care intră în competiţie echipele divizio­nare C, iar apoi cele din eşalonul secund şi apoi cele din Divizia A. (I.P.) . Deci, noua campioană a Diviziei D, seria Mureş, ediţia 2001-2002, este echipa Mobila Sovata, o echipă robustă, bine pregătită de către antrenorul Maksai Moise. Urmează barajul pentru promovarea în Divizia C. Acesta va avea loc pe teren neutru, la Bistriţa, pe data de 8 iunie, de la ora 11, cu campioana judeţului Cluj, echipa 01 FC Dej. Mult succes campioanei divizionare C a judeţului­ Mureş! IOAN PĂUŞ

Next