Cuvântul Liber, ianuarie 2003 (Anul 15, nr. 1-21)
2003-01-03 / nr. 1
DUMITRU ŢINU Pentru presa românească, prima zi a Anului Nou a coincis cu o tragică veste: trecerea la cele veşnice, în urma unui accident rutier, la 62 de ani, a directorului ziarului „Adevărul", a preşedintelui Clubului Român de Presă, gazetarul de excepţie Dumitru Ţinu. Dornic să facă un ziar de ţinută europeană, situat echidistant faţă de punctele de intersecţie ale unor interese, Dumitru Tinu a fost un luptător pentru cucerirea şi păstrarea drepturilor gazetăreşti, pentru apărarea libertăţii de exprimare din România, stipulate în articolele 30 şi 31 din Carta fundamentală a ţării. Blând cu cei mulţi, mai trişti şi în nevoi, aspru şi neîndurător, prin editorialele şi articolele sale, cu hoţii, cu mafioţii, cu corupţia generalizată, a impus colegilor de breaslă, ca imperativ continuu, aplicarea strictă a cerinţelor gazetăreşti ale timpului nostru. Formator de conştiinţe, arhicunoscut şi recunoscut lider de opinie, însoţit de convingerea deplină a responsabilităţii şi a obiectivităţii lucide a rolului presei în societate, Dumitru Tinu a luptat pentru adevăr, pentru o promptă şi corectă informare a cititorilor, făcând din încrederea şi respectul pentru cuvântul scris, pentru cetăţean, o preocupare dominantă a începutului de secol 21 şi de mileniu trei. Dispariţia tragică şi atât de fulgerătoare a lui Dumitru Tinu înseamnă o enormă, o irecuperabilă pierdere pentru colegii de la „Adevărul", pentru întreaga noastră breaslă. Condoleanţe familiei atât de greu încercate! Fie-i pomenirea eternă! Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa! LAZĂR LĂDARIU, redactor-şef, în numele colectivului redacţional al ziarului „Cuvântul liber” „UN ZIARIST PENTRU ETERNITATE" Conducerea Partidului Unităţii Naţiunii Române a aflat, cu tristeţe, tragica dispariţie a celui care a fost marele ziarist DUMITRU TINU, în îndelungata sa activitate de ziarist la cel mai mare cotidian central, pe care l-a şi condus, ca director, în ultimul deceniu, DUMITRU TINU a înţeles să rămână acelaşi consecvent, mare patriot şi apărător al ADEVĂRULUI, în ciuda sinuozităţii Istoriei Ţării noastre din ultimii cincizeci de ani. Cu siguranţă că nu a fost deloc întâmplătoare propulsarea sa în fruntea „Adevărului". Meritele sale incontestabile, ca ziarist şi ca organizator şi bun conducător, au întrunit o vie şi activă recunoaştere în colectivul redacţional. Ne vor rămâne drept pildă elocventă analizele sociale şi politice de o rară profunzime, editorialele care excelau prin luciditate, obiectivitate şi promptitudine, precum şi, negreşit, inegalabilul său dialog cu cititorii. Lumea presei a pierdut un condei nepereche şi a pierdut, totodată, un mare confrate. Alături de numeroşii cititori ai „Adevărului", Partidul Unităţii Naţiunii Române deplânge tragica dispariţia a celui care a fost DUMITRU ŢINU şi este alături de familia îndoliată şi de colegii din redacţie, în faţa ireparabilei despărţiri, să ne unim gândurile spre a fixa, în eternitate, memoria ziaristului şi omului DUMITRU ŢINU! Preşedintele Partidului Unităţii Naţiunii Române, general (r) dr. MIRCEA CHELARU, Directorul Departamentului de presă, imagine şi relaţii publice al P.U.N.R., sociolog VASILE I. ZĂRNESCU „SUS INIMIi. ROMÂNI!" (Urmare din pag.1) cel care dă pâinea ţării, asupra căruia s-au bulucit toate greutăţile, o agricultură în mare dificultate, şomajul dovedesc că puţinele împliniri politice nu s-au identificat şi cu satisfacţiile cetăţenilor ţării. Este un motiv în plus ca românul să-şi zică: „Cele rele să se spele!". Noua Românie, „noul proiect de viitor", împlinirea nădejdilor au nevoie de legi ferme, de programe de acţiune energică, de un ciclu de reforme obligatorii în UE. Fie ca, în „cununa" Noului An, fuga de sărăcie a românului, dorul după o viaţă mai bună să fie rezultatul credinţei noastre ferme a unui nou început, al valorii reale, al micşorării decalajului istoric care ne desparte de ţările avansate economic şi social, al muncii şi al voinţei tuturor, al echilibrului şi al înţelepciunii multimilenare, al demnităţii naţionale, al unităţii şi solidarităţii unui întreg neam. Şi al speranţei! Ea ne alină existenţa. Ea ne dă încredere în ziua de mâine. Ea este cea care moare ultima! Şi peste toate, să dăinuie credinţa salvatoare în Dumnezeu, a unui neam născut creştin, în Biserica Naţională şi în întâistătătorii şi slujitorii sfintelor altare, însoţită de încrederea în legea strămoşească: „O lege-avem, străbună, / Prin veacuri de furtună / Ea n-a putut s-apună, / strivită de păgâni: / Ne-a fost Cel Sfânt tărie/Şi-n veci o să ne fie, / Sus inima, români!". L Ziaristul Dumitru Ţinu va fi înmormântat la Breaza Accidentul de maşină în urma căruia ziaristul Dumitru Ţinu a trecut în nefiinţă s-a produs din cauza oboselii la volan, conform rezultatelor expertizei anatomopatologice, efectuate joi de medicii legişti ploieşteni. Şeful echipei de investigaţie a cazului, comisarul-şef Alexandru Iacob, adjunctul şefului IPJ Prahova, a declarat că, potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legişti, moartea violentă a lui Dumitru Tinu s-a datorat contuziei şi hemoragiei meningocerebrale în cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut, foarte deschis, soldat şi cu fractura de etaj endobazic mijlociu şi fractura de coloană cervicală. Pentru concluziile finale ale raportului medico-legal s-au recoltat probele histo-patologice şi biologice, care au fost trimise la IML Bucureşti, înmormântarea lui Dumitru Ţinu va avea loc la Breaza, acolo unde fostul director al ziarului „Adevărul” avea o casă de vacanţă. Născut pe data de 21 octombrie 1940, în comuna Coteana, judeţul Olt, Dumitru Ţinu, licenţiat al Institutului de Limbi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, a fost unul dintre fondatorii ziarului „Adevărul", apărut în luna decembrie a anului 1989. Membru al Federaţiei Internaţionale a Editorilor de Ziare, Dumitru Tinu a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Clubului Român de Presă (CRP) şi al Consiliului de Onoare al CRP. CUVÂNTUL VINERI, 3 IANUARIE 2003 CLUBUL ROMÂN DE PRESĂ DEPLÂNGE TRAGICA DISPARIŢIE A ZIARISTULUI Clubul Român de Presă (CRP) deplânge tragica dispariţie a ziaristului Dumitru Ţinu, preşedintele CRP şi directorul ziarului „Adevărul". Format ca specialist în probleme de politică externă, Dumitru Ţinu a avut o bogată activitate jurnalistică,fiind corespondent special în timpul invaziei din fosta Cehoslovacie, (1968), precum şi al procesului de pregătire a CSCE (1972-1973, 1978, 1989), se arată într-un comunicat dat publicităţii joi. A fost unul din fondatorii ziarului „Adevărul" în decembrie 1989, iar din ianuarie 1991 a fost redactor-şef şi apoi director al cotidianului. Ales, în 1998, în funcţia de preşedinte al Clubului Român de Presă, s-a preocupat, în toată această perioadă, de apărarea libertăţii de expresie şi promovarea jurnalismului de calitate. A reprezentat presa din România la numeroase întâlniri interne şi internaţionale. în activitatea sa, Dumitru Tinu a fost un factor de echilibru pentru colegi şi un critic intransigent al oricăror derapaje de la normele presei libere. Membrii Clubului Român de Presă sunt alături de familia îndoliată și de colegii de la ziarul „Adevărul". Dumnezeu să-l odihnească! 99ALBA IULIA” SI „TRIANON” IN LUMINA DREPTULUI INTERNATIONAL (Urmare din pag.1) consfinţite în 1918, să facă uitate sau să răstălmăcească înseşi principiile care i-au animat, la sfârşitul primei mari conflagraţii mondiale, pe artizanii Europei civilizate şi democrate a secolului XX şi să acrediteze, sub masca ştergerii barierelor dintre state, prin declararea drept caduc a conceptului de stat naţional, periculoasa concepţie a existenţei unor naţiuni sau popoare „alese", a căror individualizare, inclusiv teritorială, ar fi „un dat" şi „un drept" istoric şi divin în contrapartidă, popoarele care şi-au realizat atunci, prin imense sacrificii, idealurile de dreptate, libertate şi unitate naţională s-au lăsat purtate, în tot acest timp, de valurile... nepăsării, considerând că adevărul este atât de limpede şi actul de justiţie al Istoriei atât de evident, încât nu mai au nevoie de susţinere, agitaţia revanşarzilor şi conservatorilor fiind un „brutum faimen"! Uitând, bineînţeles, că anacronismele şi ţelurile damnate pot avea priză la noile generaţii a căror energie prevalează cunoaşterii şi care, în căutarea unui nou ideal, se pot lăsa seduse de „dreptul" forţei! Astfel a fost posibilă declanşarea celui de-al doilea război mondial, şi, pentru noi, românii, prin estomparea semnificaţiei juridice a actului de la Alba lulia, subsumat consecinţei fireşti numită „Trianon" - „diktatul" de la Viena, criminal corolar al Pactului Ribbentrop-Molotov şi al unui tratat secret de alianţă ungaro-sovietic. Astfel au fost posibile şi destrămarea pe moment a Cehoslovaciei şi Iugoslaviei, potrivit „principiului Kohr" - „Tot ce este mic este minunat!" şi mai uşor de controlat de către o Germanie care se substituie, pe zi ce trece, tot mai mult, Statelor Unite ale Europei. Considerând că Europa repetă astăzi nejustificat istoria anilor 1933-1939, ne-am gândit să repunem în discuţie, cu referire la România, ţară prin tradiţie obiect al agresiunii, câteva dintre problemele care au frământat popoarele şi au impus marilor personalităţi politice mondiale ale anilor 1918-1920, eforturi de definire şi soluţionare. în primul rând, discutarea sub aspect juridic a raporturilor dintre „Alba lulia" şi „Trianon", care tind să constituie o falsă problemă actuală. Bâlbâială justiţiei noastre în ultimii ani, cu grave repercusiuni asupra eficacităţii şi securităţii instrumentelor Legii, pe de-o parte şi, pe de alta, spectacolul degradant al unui proces public-maraton, fără recurs, vizionat de lumea întreagă, în care, fără să instrumenteze cazul, judecătorul ce ar fi trebuit, din bun simţ, dacă nu din datorie, să aibă măcar o coală de hârtie în faţă şi avocaţii apărării, în egală măsură agramaţi şi teatrali, au acţionat împreună ca... acuzatori, ne-au ridicat justificative semne de întrebare în privinţa capacităţii juriştilor noştri (ale căror proteste faţă de lamentabilul spectacol încă nu s-au făcut auzite) de a aborda cu răs pundere o astfel de proble matică. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, în epoca de afirmare politică a „elitei" intelectuale (1996-2000) aceiaşi jurişti au transformat din servilism, nişte trădători ordinari de secrete economice şi militare, în „detectori" - „eroi", expunându-i, în schimb, oprobriului public pe cei ce au slujit interesele naţiunii române! De aceea, ne-am încumetat, de pe poziţia istoricului, să ne lărgim puţin sfera de investigaţie, în domeniul dreptului internaţional, cu speranţa că vom reuşi să deturnăm atenţia juriştilor, chiar şi a celor „de boutique", spre probleme de interes general, care, nerezolvate, pot avea consecinţe ireparabile, şi că vom pune, în acelaşi timp, la dispoziţia celor ce astăzi reprezintă cupola de decizie a lumii, câteva repere utile pentru soluţionarea, să zicem, a unor crize reale sau potenţiale, repere ce au ghidat cândva efortul de analiză, decizie şi acţiune al predecesorilor lor.