Cuvântul Liber, ianuarie 2005 (Anul 17, nr. 1-20)

2005-01-04 / nr. 1

CUVÂNTUL MARȚI, 4 IANUARIE 2005 Se aude până în Piaţa Victoriei, domnule Târiceanu? (Urmare din pag. 1) guvernului, au fost preferaţi, drept candidaţi, slujbaşi mărunţi, precum penibila zâmbăreaţă blondă, Cristina Pârvulescu, din Primăria Generală a domnului Traian Băsescu, care a produs mişcări tectonice chiar în adâncul Alianţei, prin ignoranţa ei, stârnind nemulţumiri în rândul membrilor partidelor componente, nu mai rămâne doar o chestiune de bârfă, proliferată doar de unii cârcotaşi pe la colţuri, ci o tristă realitate. Adevărul este că unii miniştri au comun cu domeniul în care au fost îmbarcaţi, precum are Turnul Prefecturii târgumureşene cu cheia de la poarta palatului de la Mogoşoaia. Nu este de mirare că necazurile deja au şi început. Premisele numirii unor prefecţi maghiari în judeţe precum Harghita, Covasna, Mureş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Arad, la presiunea UDMR, au declanşat scântei, reaprinzând disputele etnice în mai multe judeţe din Ardeal. Spiritele au fost încinse de posibilitatea numirii unui pre­fect maghiar în judeţul Covasna. De aceste tensiuni în teritoriu Guvernul trebuie să ţină cont, mai ales acolo unde cazanul este în fierbere, unde jocul cu focul nu trebuie luat în glumă, protestele românilor amintind de situaţia premergătoare evenimentelor tragice ale acelui „martie negru", din 1990, de la Târgu-Mureş. Ce susţin românii de acolo, din conducerile filialelor PNL, PD şi PUR? „Numirea unui prefect UDMR - susţin ei - creează, de facto, Ţinutul Secuiesc şi va conduce, în mod inevitabil, la aprobarea tacită a manifestărilor antiromâneşti, fapt ce va crea un climat de nesiguranţă şi instabilitate". Printr-un Comunicat, Ioan Bălan (PNL), Gheorghe Baciu (PD), Horea Munteanu (PUR), şefi ai filialelor amintite, membrii, simpatizanţii, întreaga populaţie românească a judeţului Covasna îşi anunţă şefii, îl pun în gardă pe preşedintele Traian Băsescu, pe prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu că vor accepta, lucru firesc, numai un prefect din partea Alianţei. „Acest demers politic - continuă ei - are, ca scop, menţinerea echilibrului etnic necesar (...), iar nesocotirea solicitării noastre va dăuna democraţiei, convieţuirii paşnice­ între etnii şi ne obligă să nu ne mai regăsim în politica centrului, singurul partid necesar pentru judeţul Covasna rămânând, astfel, UDMR". Românii acuză „crearea condiţiilor pentru proclamarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, entitate politico-administrativă cvasistatală, autonomă şi independentă". Dacă semnalul lor de alarmă nu va fi recepţionat cum se cuvine, ei ameninţă că „sunt pregătiţi să demisioneze", iar „organizaţiile se vor dizolva în cel mai scurt timp". Ajunge oful românilor covăsneni până la palatul din Dealul Cotrocenilor, domnule Băsescu? Se aude strigătul lor până la guvernul din Piaţa Victoriei, domnule Tăriceanu? Riposta maghiarilor (mai bine spus a liderilor UDMR, pe care, ca de fiecare dată, nu vom face greşeala să-i identificăm cu o întreagă minoritate maghiară!) a fost, ca de obicei, promptă. Ei îi acuză pe români, „minoritari" acolo, - nici nu se putea altfel! - de „intoleranţă politică şi etnică". Deputatul Antal Árpád Antal are un fel tipic, nemeşesc, de neobrăzare, afirmând că este timpul ca în judeţul Covasna să fie un prefect maghiar, insinuând că Guvernul Tăriceanu ar fi de acord, doar pentru asta UDMR l-a ajutat să-şi încropească Guvernul şi să pună mâna pe putere! Se aude până la palatul din Piaţa Victoriei, domnule Tăriceanu? Gândul otrăvit al unora merge până acolo încât, acum sau mai târziu - idee susţinută şi de deputatul Tamás Sándor -, „regiunea de dezvoltare" se va identifica tocmai cu Ţinutul Secuiesc. în aceeaşi „idee viitoare", ei cer, cu insistenţă, şi pădurile care, după reorganizarea administrativ-teritorială din anul 1968, ar fi ajuns prin alte judeţe de azi. Dar ia să vedem ce înţeleg ei prin sintagma „regiune de dezvoltare"? Nimic altceva decât o regiune autonomă, din punct de vedere teritorial, din care să facă parte judeţele Harghita, Covasna şi Mureş! Adică, exact fosta Regiune Autonomă Maghiară, de tristă amintire! Din păcate, ei nu se opresc aici, când îşi dau arama prea clar pe faţă. De pildă, liderii UDMR-işti consideră de-a dreptul scandalos, inacceptabil, revoltător, ca judeţul Covasna să facă parte din aceeaşi „regiune de dezvoltare" cu Alba, de parcă fiecare dintre ele s-ar afla într-o altă ţară. Se aude până la palatul din Piaţa Victoriei, domnule Tăriceanu? Flacăra nemulţumirilor şi oful nemulţumiţilor, cu efect de „tsunami", s-a întins până şi în judeţul vecin - Braşov. După cum se ştie, con­form „algoritmului politic", împărţeala prefecţilor - premierul promitea că, până la 31 decembrie 2004, aceştia vor fi schimbaţi! - a fost făcută astfel de Cabinetul Tăriceanu. PNL îi revin 18 reprezentanţi ai guvernului în teritoriu, PD - 14, UDMR - 4, PUR - 4. Numai că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, iar dracul îşi vâră şi aici coada, să-i încurce niţel. După pretenţiile scandaloase ale UDMR Covasna, organele locale ale celor patru partide componente ale Guvernului, numit „o ciulama politică", încep să se certe deja în public, membrii PD fiind revoltaţi că, în ciuda înţelegerii iniţiale, postul de prefect este arvunit traseistului politic, adică PUR, mai pre­cis unui fost prim-secretar UTC. Aceleaşi nemulţumiri au răbufnit şi prin filialele Sibiu, Alba, Cluj. Deci, serioase semnale de alarmă! Cum vor fi împărţite posturile de prefecţi, care vor fi reprezentanţii guvernului în judeţe, ce încăierare va mai fi la atribuirea şi numirea celor 200 de secretari de stat, a directorilor generali de prin ministere, a şefilor direcţiilor şi serviciilor descentralizate de prin judeţe, rămâne, deocamdată, de văzut. în privinţa UDMR, domnul Emil Boc, primar al­ Clujului şi preşe­dinte interimar al PD acum, vine cu o idee, sugerând că ar fi bine ca struţo-cămila UDMR să ceară posturi de prefecţi şi în afara Arcului Carpatic (de ce nu pe la Olt, Gorj şi Tulcea?), nu doar în judeţe din Ardeal care a devenit fieful Alianţei, după 12 decembrie 2004. Bravo, Emilică! Adânc ai cugetat. Dar de ce, mă rog, sunteţi obligaţi să le daţi? O precizare absolut necesară. Mai mult ca sigur, după ce s-au văzut îmbarcaţi în înaltele scaune ministeriale, prin Markó Béla, ministru de stat şi vicepremier, răspunzător (culmea!) de învăţământul, cultura şi de integrarea României în UE, prin miniştrii Borbély László, Nagy Zsolt şi Winkler Iuliu, în mână cu Lucrările Publice, cu Comunicaţiile şi Tehnologia Informaţiei, cu Comerţul, udemeriştii vor plusa ca la pocker. UDMR, Ciociolina autostopistă, mereu „la margine de şosea, în aşteptarea limuzinei guvernului", învăţând bine „politica giruetei" şi a câştigului „paşilor mici", va cere premierului Tăriceanu să-şi plătească toate datoriile. Adică, să-şi ţină promisiunile. Pentru că UDMR, după câte ştim, nu se satură şi nu se va mulţumi doar cu cât li s-a dat. Vor cere prefecţi şi secretari de stat, şefi de direcţii prin judeţe. Pofta lor cu greu poate fi potolită! Iar dacă spui acest adevăr­­o afirm ca unul dintre cetăţenii ţării, care definitiv nu mai crede în politica dâmboviţeană şi în cei care o fac, până nu vor veni şi vremurile în care România şi guvernul să fie conduse şi de un preşedinte sau de un premier din Ardeal!), nu trebuie să fii, neapărat, „intolerant şi xenofob", domnule Tăriceanu! La guvernare, formula „sărac şi cinstit”, înlocuită cu „bogat şi ministru” (Urmare din pag. 1) „sărac şi cinstit", a mutat la Palatul Victoria oameni care nu au de ce să se plângă de bani, unii dintre miniştri - Tăriceanu, Videanu, Copos, bunăoară - fiind români de „Top 300". După cum, nici şeful Finanţelor, Ionuţ Popescu, nu este sărac lipit pământului, în toate acestea este şi o parte proastă, noii miniştrii trebuie să renunţe la afaceri, potrivit prevederilor legilor anticorupţie. Tăriceanu nu şi-a format însă echipa numai din oameni de afaceri, printre aceştia regăsindu-se şi profesori, ingineri, avocaţi, medici şi... poeţi. Dar, după toată această „filo­­sofie" - cu alcătuirea noului Guvern - ne este teamă de un lucru: ca nu cumva să constatăm, la un moment dat, că miniştrii bogaţi au ajuns şi mai bogaţi, iar românii „de rând"... şi mai săraci. Pentru că, de promisiuni electo­rale neonorate, suntem sătui până peste cap. Oricum, dacă cei aflaţi acum la „masa cu bucate" nu vor face ce au promis vor avea soarta... ţărăniştilor! Asta e sigur! METEO Vremea va fi normală termic pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros. Lo­cal va ninge, mai ales în partea a doua a intervalului. Vânt slab la moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime: -2 la 2 grade C; temperaturile minime: -4 la­­1 grad C. Local, ceață. Centrul de prevedere a vremii Sibiu TRECUTUL - OGLINDA A IDENTITĂŢII NAŢIONALE (Urmare din pag. 1) unor vechi biserici din Bucureşti, martore a peste trei secole de istorie naţională, sub pretextul că ele nu mai prezintă siguranţă la un eventual cutremur sau că ele nu se încadrează în noua imagine urbanistică a Capitalei (rămâne celebru în această privinţă cazul Bisericii Enei), el a lăsat pe seama timpului moartea lentă a patrimoniului nostru religios. Lipsa cronică de fonduri, reparaţii de mântuială, biserici de ţară lăsate cu totul în paragină ilustrează suficient această atitudine lipsită de consideraţie faţă de trecut şi care - în fond - este una antinaţională. Conservarea mănăstirilor din Nordul Moldovei şi a unor monumente din Transilvania (Biserica Neagră din Braşov, Cetatea Medievală a Sighişoarei, centrele istorice ale Mediaşului şi Sibiului etc.) şi, chiar publicitatea, pe plan internaţional, făcută acestora au fost tot urmarea unor calcule: unul politic, de a arăta Occidentului că regimul comunist românesc se poate distanţa, la o adică, de modelul sovietic, şi de a câştiga bunăvoinţa unor ţări apusene; un altul, prag­matic, de atragere - prin turism - a unor fonduri relativ însemnate de valută. Tendinţa centralizatoare s-a manifestat şi prin îngrămădirea colecţiilor particulare de pictură în mari muzee, care nu prezentau întotdeauna parametrii necesari de conservare şi în care criteriile cronologic, monografic sau tematic nu mai puteau fi evidenţiate. Ce să mai vorbim de lucrările „exilate" prin magaziile acestor muzee, fiind indeziderabile tematic sau pentru că pentru ele nu se găsea, pur şi simplu, spaţiul spre a fi expuse. Iar unele exponate, tocmai pentru că se găseau în Muzeul Naţional de Artă, au avut de suferit grav în timpul atacurilor „teroriste" (?) din decembrie 1989. Sunt numai câteva aspecte care ne îndeamnă să etichetăm atitudinea faţă de patrimoniu, pe parcursul a cinci decenii, drept una de desconsiderare şi de vinovată indiferenţă faţă de creaţiile trecutului.­­ » * In perioada postdecembristă dispreţul, dar şi jaful pe care le-au suferit lucrările de valoare din trecut s-au accentuat. Ani de zile, persoane care şi-au găsit brusc „vocaţia" de negustori de antichităţi au scos din ţară opere de certă însemnătate, în lipsa unei legislaţii ferme şi cu o inconştienţă şi interesată complicitate a autorităţilor vamale. Lucrări furate din muzee şi biserici, lucrări plătite la nişte preţuri derizorii unor particulari care nu le cunoşteau valoarea sau care se lăcomeau la câteva zeci de dolari au luat îndeosebi calea Occidentului şi au îmbogăţit peste noapte câţiva afacerişti, văduvind şi mai mult zestrea culturală naţională. Că doar la noi totul se vinde şi se cumpără, de obicei în avantajul câtorva şi în defavoarea ansamblului social. Dispreţul făţiş faţă de trecut este demonstrat de faptul că unor construcţii de patrimoniu - prin închiriere, vânzare sau retrocedare - li se dau cele mai neaşteptate destinaţii (maga­zine, sedii de instituţii, discoteci etc.). „Căutătorii de comori" au răvăşit complexul arheologic din Munţii Orăştiei, iar zidurile cetăţilor medievale au devenit sursă de materiale de construcţii pentru locuitorii din satele şi comunele din apropiere. Cultura, în care este înglobată şi protecţia patrimoniului, rămâne o „cenuşăreasă" a bugetului în fiecare an şi indiferent de coloratura politică a guvernanţilor, poate mai mult decât domeniile sănătăţii şi cel al învăţământului. Candidaţii la di­verse funcţii politice, care sunt gata să promită oricui orice (căci, la noi promisiunile electorale sunt făcute spre a nu fi ţinute!!) nici nu se referă - de cele mai multe ori - la acest sector, a promite că te vei îngriji de patrimoniu nu este o posibilitate de a câştiga voturi, într-o indiferenţă cvasi­­generală faţă de moştenirea spirituală a secolelor anterioare. Acolo unde într-adevăr se mai face câte ceva pentru subzistenţa patrimoniului, se simte amprenta iniţiativei locale, intervenţia unor (prea puţini!) sponsori care mai cred că omul nu trăieşte doar pentru o vană acumulare materială, ci şi pentru suflet. Poate că, în momentul în care vom ieşi din era „capitalismului sălbatic", într-o societate cu adevărat normală, se va stabili o ierarhie reală, în care domeniul cultural şi patrimoniul naţional va fi aşezat, în sfârşit, acolo unde îi este jocul. Dar - prin dispersii de conjunctură şi prin degradare - el să nu fie atunci atât de sărăcit, încât să fie prea târziu!...

Next