Cuvântul Liber, iulie 2005 (Anul 17, nr. 128-149)

2005-07-01 / nr. 128

0 ACTUALITATEA UNEI SCRISORI DESCHISE (Urmare din pag.1) minorităţile din România Mare sau de guvernul unei ţări care avea conaţionali cetăţeni integraţi în frontierele României". O spunea şi Nicolae Tîtulescu, fost preşedinte al Societăţii Naţiunilor, o recunoşteau şi reprezentanţii minorităţilor de la noi, declarându-se „solidari cu destinele poporului român". Aşa că „afirmaţia privind eliminarea maghiarilor din CFR şi din Poştă este inexactă!", iar susţinerea episcopului„referitoare la purificarea etnică nu corespunde realităţilor", în schimb, se ştie că „internaţionalismul proletar" postbelic a dus la exagerări care de foarte multe ori au pus chiar în dezavantaj populaţia majoritară faţă de minorităţile etnice, cunoscut fiind faptul că „la instaurarea comunismului la conducerea foarte multor instituţii (îndeosebi în Securitate, în sectoarele administrative şi în cele economice!) au fost numiţi membri ai comunităţilor minoritare", în Regiunea Mureş Autonomă Maghiară, în funcţiile de conducere, 90 la sută erau etnici unguri! „Nu a existat (nici atunci!) vreo lege sau măsură discriminatorie faţă de maghiari". Este un adevăr de toţi recunoscut în privinţa „autodeterminării" râvnite de maghiari, lucrurile se ştie cum stau, iar ele ar trebui să fie cunoscute tocmai de o faţă bisericească. „în orice ţară democrată, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, cât şi în privinţa drepturilor! Drepturile conaţionalilor, ale persoanei (cele civile, politice, social-economice) sunt comune tuturor, indiferent de etnie. Ele privesc pe toţi cetăţenii, nu doar pe cei de origine etnică maghiară!" Aşadar, drepturile sunt aceleaşi pentru toţi! „Pretenţia de a avea alte drepturi, alt mod de a decide, alte mijloace de a obţine revendicările, te situează pe o poziţie ieşită din cadrul legal şi poartă amprenta unor privilegii şi constituie o autoseparare de masa mare a concetăţenilor" (...) „Orice separare aduce după sine, inevitabil, prejudicii mai mari... ce ţin mai mult de ambiţii subiective decât de interese reale". într-o zonă cum este Transilvania, locuită de o majoritate românească într-o ţară ce şi-a făurit un stat naţional unitar şi suveran, pretenţiile autonomiste sunt, de fapt, o formă disimulată a nerecunoaşterii unităţii statului român, ele constituind o clară dorinţă de separare! „Enclava cu populaţie majoritară maghiară este o insulă în mijlocul ţării, care, din toate punctele de vedere, s-ar sinucide printr-o separare (izolare) totală". Argumentele pentru combaterea susţinerilor episcopului, privind oportunitatea politică şi caracterul moral ale declaraţiilor lui sunt oricând la îndemână. Răscolirea repetată a istoriei meleagurilor româneşti ale Transilvaniei, care au prejudiciat considerabil relaţiile între români şi unguri, au influenţat „străduinţa comună de restaurare a statului de drept". Multe au mai fost, în decursul timpului, „măsurile organizate şi legiferate de discriminare etnică şi de deznaţionalizare din Transilvania, înşirate de-a lungul a sute de ani, atrocităţile, crimele, expulzările, ameninţările şi măsurile de constrângere concertate, care au determinat fuga a mii de români din Ardealul de Nord, îngrădiri politice şi culturale de tot felul". Cu toate acestea, românii niciodată nu au invocat nici „genocidul paşnic", nici „purificarea etnică", aşa cum o face episcopul Tőkés László! In schimb, episcopul întoarce adevărul pe dos! Context în care românii (mai ales intelectualii!) sunt de-acum obligaţi să rupă tăcerea, să arate adevărul istoric al relaţiilor româno-maghiare, pentru a apăra majoritatea populaţiei ţării de închipuirile, jignirile şi învinuirile aduse. Declaraţiile despre „genocidul paşnic", „purificarea etnică" şi „omogenizarea socială" ale episcopului sunt tot atâtea ofense, calomnii şi nedreptăţi cu totul gratuite, aduse poporului român, fapt ce i-a determinat pe mulţi să-şi reamintească evenimentele din istoria Transilvaniei, îndeosebi cele dintre anii 1940-1944. Aşadar, de pe ce poziţii morale aduce, de obicei, episcopul Tőkés acuzaţii românilor revoltaţi şi iritaţi de declaraţiile lui iresponsabile, creând resentimente, aţâţând la atitudini şovine şi extremiste în rândul maghiarilor? Răstălmăcirea istoriei creează nelinişte, tensiune, resentimente, panică în Transilvania, micşorând şansele apropierii, ale bunei înţelegeri şi convieţuiri, refuzând dialogul deschis între români şi unguri, creând duşmănie şi suspiciuni, o atmosferă potrivnică unor dorite relaţii amiabile. Loviturile acestea pe la spate, diversiunea naţionalistă maghiară, lipsa de sinceritate, atunci când se vorbeşte de dreptul incontestabil al cetăţenilor români de origine etnică maghiară, fariseismul, atunci când vine vorba despre libertăţile fundamentale, despre egalitatea deplină cu toţi ceilalţi cetăţeni ai ţării, despre utilizarea limbii materne, de la grădiniţă până la facultate, nu aduc nimic bun. Nu astfel va sălăşlui credinţa şi Dumnezeu în sufletul oamenilor! Nu aşa vor fi promovate valorile creştine, adevărul şi iubirea aproapelui! „Binele maghiarilor nu se găseşte în formule ce implică o izolare şi o separare a lor de români!" (...) „Acceptarea realităţii că trăiesc în această ţară, alături de o populaţie majoritară, într-o convieţuire paşnică, este obligatorie. Tot ce este în afară de această soluţie înseamnă diversiune, ură, demagogie!" Sunt cuvinte adresate, la 15 aprilie 1993, de senatorii amintiţi, făcând parte atunci din CDR, episcopului Tőkés László. Sunt cuvinte-îndemn pentru a urma calea inimii şi a minţii, pe „singurul drum în care există dragostea de Dumnezeu, de neam, de patrie şi de semeni". Din păcate, temerile lor de atunci, azi au devenit realitate! Tot ce şi-a propus struţo-cămila udemeristă de atunci până azi (cea de-a doua limbă în stat - maghiara -, introdusă prin uşa din dos în administraţie şi în justiţie, reinstalarea statuii „Hungaria" la Arad, dovadă a intoleranţei şi a urii milenare!), s-a înfăptuit prin politica „paşilor mici". Bântuie, de la o vreme încoace, prin Ardeal, stafia „Ţinutului autonom secuiesc", în Parlament este depus controversatul proiect al Legii minorităţilor, care cuprinde şi un Consiliu Naţional Cultural Autonom, o serie de prevederi anticonstituţionale, toate acestea fiind atacuri făţişe la unitatea statală şi la siguranţa naţională, încât ai senzaţia că scrisoarea lor poartă data de azi, 1 iulie 2005! __________________________________________________________ CUVÂNTUL VINERI, 1 IULIE 2005 CUPONIADA ÎN AGRICULTURĂ (Urmare din pag.1) semisubzistenţă, gospodării pentru care cele 2,45 de hectare, cât este media pe ţară a unei proprietăţi individuale, nu reuşesc să asigure mai mult decât necesarul consumului propriu. Sunt gospodării pentru care statul cheltuieşte de ani buni de zile sume mari de bani, fără ca producţia rezultată să se regăsească pe piaţă. Cu toate că cele două milioane de lei pe hectar pe care statul le acordă nu asigură decât maximum trei la sută din costurile de exploatare ale unui teren, numai anul acesta au fost alocate de la buget pentru subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte şi pesticide suma de 14 mii de miliarde de lei, la care se adaugă încă 3.000 de miliarde, costul cupoanelorpentru motorină. „Banii trebuiau orientaţi către cei care lucrează pământul, nu către proprietari. Au fost bani daţi pentru voturi" - spunea, deunăzi, Adrian Rădulescu, preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli din România. Deşi greşeala a fost recunoscută, programul funcţionează şi anul acesta. Conform Ministerului Agriculturii, până acum au fost virate furnizorilor pentru decontarea bonurilor valorice circa 3.000 de miliarde de lei. De altfel, şi fostul Guvern a condamnat, prin Adrian Năstase, „agricultorii de week-end", cei care făceau experimente la marginea şoselei. Poate, cine ştie, măcar de această dată Ministerul Agriculturii nu-şi va uita declaraţiile la data la care va fi construit bugetul pe 2006?! _____________________________________________ Nie Şandru: O STAFIE BÂNTUIE PRIN ARDEAL, I " Ed. Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2005 La prestigioasa Editură, Eurocarpatica, a apărut o nouă carte a profesorului, publicistului şi scriitorului Nie Şandru, cu un dens Argument semnat de dr. Ioan Lăcătuşu. îmi face nespusă plăcere intelectuală şi de suflet să scriu câteva rânduri despre autor şi incitantul text de informare, opinie lucidă şi argumentat asumată în contextul prezentului politic naţional când, în ciuda prea multor privilegii dobândite prin şantaj de o anumită minoritate, bântuie prin Ardeal stafia nestinsului iredentism. Numai noi, ardelenii, urmaşi ai celor căzuţi pe altarul jertfei întregirii neamului, numai noi, ardelenii avem hodina apelor şi tihna vântului, înţelegem pe deplin că agitaţia antiromânească cu planuri de autonomizare nu trebuie tratată cu toleranţă sudistă şi că există o stare cronicizată a sindromului refacerii Ungariei Mari. Cartea domnului Mie Şandru este un prilej de gravă meditaţie asupra destinului naţional în contextul noii configuraţii europene. Autorul ştie cum să-şi boteze o carte. într-adevăr, Ardealul este ritmic bântuit de o stafie în permanenţă remodelată, după noul curs al politicii general europene şi machiată de specialiştii campaniei antiromâneşti din lume. Din America până în Australia. Nu ne-am propus să „povestim" textul şi nici să realizăm judecăţi apodictice despre acesta. Cartea trebuie citită şi asemenea apariţii ar trebui traduse şi în alte limbi pentru a contracara aversele literaturii iredentiste. Există, un organism postrevoluţionar pentru combaterea discriminării cu sediul la Bucureşti. N-ar fi lipsit de logică dacă departamentul discriminării V_____________________________ interetnice ar avea sediul în Transilvania, iar cei în postura de coordonatori ar fi în deplină cunoştinţă de situaţie. Numai astfel noi, ardelenii, nu am mai fi ameninţaţi cu procese asemenea înaitaşilor memorandişti de la finele secolului al XIX-lea. L-aş invita pe Ilie Şandru să scrie despre aceasta. Revenind la carte, aceasta are un concis capitol intitulat „Coordonate istorico-geografice ale zonei de nord a judeţului Harghita", „o repede aruncătură de ochiu" asupra unei părţi inseparabile a vetrei de etnogeneză -Transilvania, judeţ care ar face parte din noua, dar veche croială a federalizării României. Partea cea mai extinsă, „O stafie bântuie prin Ardeal" însumează publicistica mai recentă a autorului, o literatură de informare şi opinie naţională în totalitate responsabil asumată, înaintea publicistului, aş avansa ideea că Ilie are vocaţia scriitoricească ce ne aminteşte de un modus vivendi ce descinde din Şcoala Ardeleană, trecând prin momente devenit cum sunt Tăslăuanu sau Vasile Netea, amintind două ilustre personalităţi de pe valea românească a Mureşului. Capitolul al treilea se numeşte nostalgic evocator, „Popasuri în timp" cu Vasile Netea, David Prodan, Valentin Borda, până la poetul şi cărturarul Octavian Bucur. Domnule Ilie, în ciuda preţuirii mele, te voi probozi că lipseşte un popas în timp câ Octavian Tăslăuanu. De ce? în 1976, prin străduinţa Domniei tale, ai putut „lămuri" conducerea judeţului Harghita să aprobe şi chiar să finanţeze momentul centenar de la Topliţa, Octavian Tăslăuanu, şi apoi deschiderea unui colţ muzeal în comuna de obârşie a marelui bărbat. Poţi repara această „omisiune" prin scrierea unei monografii despre Tăslăuanu şi la Editura Eurocarpatica din Sfântu- Gheorghe, să apară într-o colecţie, să-i spunem: „Restituiri", selectiv pagini din opera sa. Ne luăm îngăduinţa de la cititori de a nu fi respectat un anumit canon al recenziei. în primul rând, nu se poate rezuma un asemenea conţinut şi lăsăm cititorul să selecteze şi cu siguranţă va aprecia implicarea în contingenţă evenimenţială transilvană a lui Ilie Şandru, închei murmurând ultimul catren din poezia „Dumnezeu, la Topliţa Română": „Doamne, Domnul nostru Dumnezeu, Ne rugăm ca urma să-ţi rămână Şi să vii, s-o pomeneşti mereu, în Ardeal, la Topliţa Română". (A. PĂUNESCU) THEODOR VALAHU ________________________________ DRAPELUL NATIONAL NU SE BUCURĂ DE CĂUTARE LA TÂRGU-MUREȘ» (Urmare din pag.l) acest scop ne-am adresat doamnei Elvira Oniceanu - secretar Uniunea Vatra Românească, filiala Mureş, mai în măsură să ofere informaţii, deoarece cel mai cunoscut punct de vânzare a Drapelului Naţional, dar şi al celorlalte drapele rămâne sediul UVR. Domnia sa ne-a spus că apropierea de „Ziua Drapelului Naţional" nu a adus un val de vânzări, puţini târgumureşeni cumpărând drapele, numărul lor putând fi exprimat prin degetele unei mâini. în schimb, au fost vândute drapele unor sibieni, care se plângeau că nu le găsesc acasă la ei. „Cei care au mai cumpărat drapele au fost mai mult turiştii, care au plecat din ţară cu gândul de a le duce românilor din diasporă, în general au fost cumpărate drapele din toată gama, cu preţuri între 35.000 şi 350.000 lei, nu doar tricolore, ci şi ale Uniunii Europene şi NATO, pornind de la drapelele de mici dimensiuni şi terminând cu drapelele cu franjuri, din mătase. Ocazional mai vindem şi fanioane, cu şi fără suport, la 80.000, respectiv 100.000 lei, steme ale oraşului şi ale ţării, pentru instituţii, la preţul de 1.400.000 lei", ne-a mai spus secretarul UVR. Doamna Oniceanu şi-a exprimat şi nemulţumirea faţă de unele instituţii care uită să arboreze drapelul, în ciuda unor legi, cum ar fi Legea 74, din 16 iulie 1994: „în centru, în afară de Primărie, Prefectură şi de câteva instituţii, nu este arborat Drapelul Naţional. Nu-ţi vine să crezi că eşti în România. Eu am fost în câteva ţări şi în fiecare din ele am întâlnit un respect pentru Drapelul Naţional, pe care, din păcate, nu l-am întâlnit la noi. Nu spun asta fiind direct interesată de vânzarea drapelelor, pentru care, în paranteză fie spus, nu se câştigă mare lucru, adaosul fiind foarte mic, ci este părerea unui simplu cetăţean care a putut compara condiţiile din alte ţări, în care drapelul este ţinut la loc de cinste, cu cele din România, în care drapelul este uitat din interese mai mult sau mai puțin obscure."