Cuvântul Liber, octombrie 2005 (Anul 17, nr. 194-214)

2005-10-01 / nr. 194

inimile] = CUVÂNTUL SÂMBĂTĂ, 1 OCTOMBRIE 2005 Melania BANCEA. Hiatus - romanul unui destin Al treilea roman al Melaniei Bancea, Hiatus, apărut de curând la Editura „Aula" din Braşov (după Iubire cu înlocuitori şi Al Optulea), reprezintă un moment important în evoluţia scriitoarei, cel puţin din două motive cu valoare majoră: întâi, pentru că a treia carte se constituie într-un prag psihologic, un fel de piatră de încercare pentru orice autor, apoi pentru că face saltul de la naraţiunea monolitică după model clasic la construcţia elaborată pe mai multe niveluri,între care comunicarea se realizează prin elemente de structură abil şi eficient înglobate în arhitectura întregului. Este câştigul major al acestei etape, o consecinţă a unor acumulări care necesită rezolvări în forme încă nefrecventate, dar reclamate de complexitatea şi tensiunea temei abordate. La prima vedere, romanul se con­struieşte pe o temă „ciopârţită" de scenariştii filmelor americane şi dusă uneori spre absurdul ontologic (de aceea sunt puţine realizările notabile). Lucrurile stau cu totul altfel în romanul Hiatus, unde şocarea cu orice preţ a cititorului ori captivarea atenţiei sale nu devine o miză. Dimpotrivă parcă, tragicul existenţei pare atenuat cu gesturi aproape materne, protectoare, menite să evite o posibilă prăbuşire într-un abis psihic din care orice revenire să fie imposibilă. Fiecare pagină dă credit speranţei, acelei emoţii care ţine nivelul de adrenalină între limite tonice. Protagonista cărţii, Ioana, va străbate drumul întoarcerii la sine de parcă ar recompune un imens puzzle după un accident de circulaţie în urma căruia funcţia mnestică încetează. „Ajutorul" de care beneficiază din partea prietenei sale, Celia, în redobândirea, sau mai exact, reconfigurarea propriului trecut nu este unul integral obiectiv, ea încercând să remodeleze personalitatea prietenei prin omiterea sau nuanţarea unor episoade din viaţa trecută a acesteia, aşa cum şi-ar fi dorit-o ea să se fi derulat, după propriul ei model eticist şi social, probabil crezând în sinea ei că „natura" nu va mai reuşi să refacă vreodată conexiunile rupte. Dar evoluţia „pacientei" îi va spulbera acest demers „creator", ea îşi recâştigă adevărata individualitate şi o dată cu ea conştientizează şi tentativa oarecum malefică a prietenei, aceea de a încerca să intervină în destinul ei prin schiţarea unor semne al căror înţeles îi scapă. Şi, ca un efect de bilă, ea însăşi va avea de înfruntat acelaşi destin. Revenire în punctul de plecare, închiderea cercului epic şi al destinului. Situarea scriitoarei în extraneitatea episoadelor existenţiale ale perso­najelor sale se produce destul de rar, ea este cea care „trăieşte", „de­gustă" mai întâi senzaţiile produse de stimulii situaţiilor, abia apoi se pro­duce transferul aproape protector în ficţional. O ficţiune „trăită" care dă romanului un plus de autenticitate şi de tensiune, în care nevoia de afecţiune se afirmă insistent. Scriitura a câştigat de la o carte la alta în limpezime şi siguranţă. Fraza curge fără poticneli, amănuntele deconcertante din social şi existenţial, care scapă unui spirit de observaţie precar, devin elementele unor descrieri memorabile, reuşind totuşi să evite capcanele tentante ale barocului epic. Hiatus este un roman modern sub aceste aspecte, şi oferă o lectură care pune în alertă funcţiile cogni­tive. După parcurgerea lui, unghiul de contemplare a existenţei suferă o modificare sesizabilă. Ceea ce înseamnă enorm. Este efectul pe care şi-l doreşte orice scriitor. KOCSIS FRANCISKO PUR ŞI SIMPLU dimineaţa a început cu un zâmbet geamurile rezistă cu greu la dozele de optimism administrate printre două momente de publicitate matinală: detergent de spălat creiere cu prea multe pete de memorie colectivă, ploile stau la rând, anotimpurile joacă zaruri cu anii, de parcă timpul ar fi doar o perpetuă tragere Loto cu acelaşi report, pur şi simplu, străzile s-au pregătit pentru sărbătoarea nopţilor fără lună, IRC café­uri pline de iubiri virtuale, sugrumate prin cabluri optice, peste toate pluteşte un mare semn de întrebare pus la începutul mirării: cenzura stării de a fi, pur şi simplu, (nici o legătură cu textul de mai sus) moartea e o (pe)trecere de pietoni nesemnalizată, pură şi simplă. LAURENŢIU BLAGA CONVERSAŢIE perfida existentă a actorilor ce repetă aceleaşi roluri la nesfârşit este soarta noastră a mea şi a to honey sweety my love my dearest pe scaunele din dreapta mea s-au aşezat deja în stand­ by Eminescu, Bacovia, Arghezi, Nichita aşteptând să-mi împrumute pe rând în schimbul unei halbe de Stella Artois cuvintele pe care le-au inaugurat cuvintele lor sentimentele , senzaţiile visele lor şi destinele tu i-ai fost fiecăruia iubită şi ei te cunosc şi-mi zâmbesc cu înţelegere şi complezentă fiindcă ei ştiu că ar fi un clişeu până şi să îi dau afară să îi las să îngheţe în frigul de pe trotuar şi la fel eu am fost îndrăgostit de toate fetele ca tine şi ele întotdeauna m-au privit cu expresia asta ciudată de „I wish I knew what’s going on in your head” DUMITRU-MIRCEA BUDA ULTIMA SCRISOARE (ÎN CHIP DE SONET) către iubita mea din Spania Semnez, cu stări demente, într-o cameră-o scrisoare. Ce mult aş vrea, iubito, să fim în Caucaz! Cum jeanşii se vor prăfui-n a lor culoare Simpatic mă voi deghiza în prinţul din Ab-Haz, Tu-mi vei călca alături, c-un pas hidalg, nebun Vom poposi ecvestru tocmai în Africa,-n urale Şi fără să exagerez deloc, iubito,-ţi spun Că diamante vom culege, o sută de quintale. Cu portocale ne vom lovi atunci, nocturn Ne vom sui heraldic în vechiul nostru turn Şaorme, sârbeşti clătite, şi chiar şi pufuleţi Vom arbora pe-al stemei steag, cam vagabond, Iar eu, actor, voi pune-n scenă o piesă cu sticleţi Şi, gutural,îţi voi şopti: my name is Bond, James Bond. ŞTEFAN ROMAN Pagină realizată de MARIANA CRISTESCU ^ EXCRESCENŢE smulg unghiile tuturor scaunelor cu patru picioare înfipte în podele elastice, în irisul verde-închis al celui ce se mulează perfect într-un „ cum vrei tu " le aşez după mărime și te conving să accepte tacit procesul de reciclare, să nu se mai creadă excrescenţe ale vreunui zeu maleabil. LOREDANA BULGĂR VERNISAJE Astăzi, la ora 11, în Sala „Unirea" (Târgu-Mureş, str. Republicii nr.9), va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Ipostaze", semnată ERICA şi GABRIELA ALECU. Duminică, 2 octombrie, Biserica Unitariană din Târgu-Mureş (str. Bolyai nr. 13) va găzdui, începând de la ora 12, vernisajul pictoriței FÁBIÁN MARGIT. „NU VREM SA FIM DEŞTEPŢI.­­ VREM SĂ FIM POEŢI.” I­n cadrul ediţiei de anul acesta a­ Caravanei „Gaudeamus" - Târgul de­ carte organizat de Radiodifuziunea Română I­­şi la Târgu-Mureş, membrii Cenaclului din Turn au lansat un ... „Manifest, deci exist", al cărui text culminează apoteotic.­„NU VREM SĂ FIM DEŞTEPŢI. VREM SĂ FIM POEŢI." Pentru binele general, ar fi de preferat să li se împlinească doar dorinţa din final! Oricum, noi le urăm succes, salutând colegial apariţia volumului „JOI 5 P.M.", primul de seria ce se doreşte a alcătui şi pe mai departe Antologia Cenaclului din Turn, din al cărui material po­etic am selectat câteva fragmente. NESOMN Un vis prelungit în ecouri deşarte, Tăiat asimetric din şoapte de veci, Mă calcă, din pleoapă în pleoapă, a moarte, Lovindu-şi de mine călcâiele reci. Bacante de ceaţă dansează-n ferestre, Deasupra se-nvârt vulturi negri, flămânzi. Cu tălpi de azur şi cu palme terestre Mă-nvăluie zorii, buimaci şi plăpânzi. Cu ochii înfrânţi de sărutul trădării, Blajin şi tăcut, mă priveşte Iisus Şi-mi şterge de lacrimi nesomnul mirării Lăsându-mă suflet, cu cerul în sus. MONICA MIHAELA POP || CURRICULUM VITAE | Din geamăt de ziuă am fost lăsat pe pământ să cresc ca un rod nepătruns, jurând răzbunare locurilor goale. Aştept, aştept, mă aştept, te aştept, chiar dacă eşti în continuare... MIHAI-PAUL MAŞCA LINIŞTE ai aşternut în mine file de linişte pe care le-ai răsfoit apoi, răbdător, ca să mă cunoşti, şi ai aprins forţa pasiunii când credeam că nu mai există foc în armura de fier a raţiunii. blând şi natural, mi-ai citit ca-n dicţionar sensurile la figurat şi acele contururi din care m-am întrupat, m-ai învăţat să disting mirodenii ce dau arome speciale trăirii, ce tainic poţi atâtea în mine să mişti! dar ce păcat, că nu exişti, încă... BIANCA CERNĂTESCU

Next