Cuvântul Liber, noiembrie 2005 (Anul 17, nr. 215-236)

2005-11-01 / nr. 215

0 LECŢII­ DE DEMNITATE! (Urmare din pag.1) din populaţia României (n. red. - 89 % după ultimul recensământ!) sunt români."­„Armata Română - se afirmă - a împuşcat şi a aruncat de vii, în foc, zeci de mii de evrei din nordul Transilvaniei, în timp ce guvernul român condus de Antonescu a trimis la Auschwitz 200.000 de evrei din Transilvania". Ignoranţa, falsificarea paginii reale a istoriei, distorsionarea adevărului sunt la ordinea zilei, devenite modă, atunci când este vorba despre Transilvania şi România, făcându-se cu totul abstracţie de adevărul că în perioada septembrie 1940 - septembrie 1944, nordul Ardealului, cedat Ungariei în urma Diktatului de la Viena, s-a aflat sub administraţie horthystă. Deci, Ungaria-i răspun­zătoare pentru crimele abominabile comise pe acest teritoriu, nu statul român! Ce denaturări l-au mai supărat pe Anton Lixăndroiu, determinân­­du-l să ia o atitudine promptă? De pildă, declaraţiile colonelului din al Doilea Război Mondial, G. Prouty, care, cică, „a văzut prizonierii americani venind din România, fiecare cu piciorul tăiat din genunchi de către barbarii de români, după un obicei ce vine de la Dracula. în realitate, se ştie că piloţii americani doborâţi de germani la Ploieşti au fost ţinuţi la Timişul de Sus ca nişte boieri, trăind mai bine decât ofiţerii din armata română". Diverse, aşadar, sunt motivele care l-au scandalizat pe Anton Lixăndroiu. Printre acestea se situează şi lamentaţiile episcopului Tőkés László, apărute în ziarul american „The Plain Dealer" din Cleveland, prilej cu care acesta deplânge, cu lacrimi de crocodil, soarta maghiarilor din România, afirmând, fără pic de ruşine, că „aceştia sunt tot atât de lipsiţi de drepturi, precum erau negrii din America, înainte de eliberarea din sclavie". Supărat pe bună dreptate, este Anton Lixăndroiu şi pe ziaristul Thomas I. Noon, care susţine că „România îşi persecută minoritatea maghiară", într-un articol scris, ca multe altele, „în stare de ebrietate". Furios, pe bună dreptate, este pe declaraţiile generalului american Wesley Clark (nomina odiosa, răspunzător pentru agresiunea asupra Iugoslaviei!), care susţine că „Tratatul de la Trianon a fost o mare greşeală şi ar trebui revizuit", şi pe consulul SUA la Bucureşti, Michael Mates, conform căruia „Biserica Ortodoxă Română persecută alte biserici, în special Biserica Maghiară". Numai ziarului „The New York Times", domnul Lixăndroiu i-a trimis 790 de scrisori de pro­test, sugerându-i să-şi respecte cititorii şi să nu mai mintă. Nu a primit nici un răspuns! Acum, Anton Lixăndroiu este hotărât să dea ziarul în judecată, pretinzându-i daune de 200 de milioane de dolari pentru defăimarea statului român, bani care vor fi donaţi pentru construirea unor spitale în România. Concluzia lui Anton Lixăndroiu este cât se poate de tranşantă, nelăsând loc pentru eventuale interpretări: „Practic, am ajuns la concluzia că există un complot contra României şi nu poate nimeni să-mi scoată această convingere din cap". Vine şi cu un argument: în timp ce România este mereu arătată cu degetul, nimeni nu vede „câţi drogaţi şi copii abandonaţi zac prin canale în Brooklyn şi Bronx (New-York) sau în Chile, Peru sau Venezuela?". Nu cumva - se întreabă el - unii sunt plătiţi de cineva „să vadă numai boschetarii din Bucureşti?". „Acceptarea, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a procesului său­­împotriva statului ungar este cel mai important succes repurtat în ultima sută de ani de un român, privind repararea morală a unor atrocităţi şi crime care nu se prescriu niciodată, dar care pot fi iertate doar dacă autorul lor îşi exprimă public regretul şi le recunoaşte". Asta o cere Anton Lixăndroiu de la Ungaria! „Vreau - spune el - ca statul ungar să recunoască public atrocităţile şi crimele comise în Transilvania, în timpul ocupaţiei horthyste (1940-1944). Vreau să nu uite că horthysmul a desfigurat imaginea sa de stat modern. Germanii şi-au cerut iertare de la evrei, polonezi şi ţigani. Austria, la fel. Japonezii au făcut acelaşi lucru în faţa coreenilor şi chinezilor. România, prin vocea preşedinţilor democraţi, a condamnat crimele antievreieşti din timpul războiului." Numai Ungaria n-o face! „Sunt un român liber-afirmă Anton Lixăndroiu - şi-mi cunosc istoria neamului. Cum să las să treacă în uitare crime oribile, precum cele de la Ip şi Treznea, demolarea a sute de biserici ortodoxe şi de sinagogi, alungarea a sute de preoţi şi intelectuali, expulzarea alJOO.OOO de români din Transilvania de Nord? (...), în martie-august 1944 - n. red. armata ungară - a masacrat peste 80 % din populaţia română de origine evreiască, deportând la Auschwitz şi Maidanek 160.000 de evrei,în cadrul unui plan de purificare etnică. Se va spune că Hitler a dat ordinul, dar pe mine nu mă interesează acest lucru; eu ştiu că ucigaşii purtau uniforma statului ungar. Iar după cum au recunoscut înşişi naziştii, «eficienţa» şi «rapiditatea» ungurească în a trimite oamenii la camerele de gazare au fost superioare celor ger­mane", aşa că „ar fi o mare injustiţie ca aceste crime să fie ţinute în secret şi pe mai departe. Ele trebuie prezentate comunităţii internaţionale, completân­­du-se, astfel, abominabilul tablou al Holocaustului". Ar fi păcat, ar fi de-a dreptul ruşinos şi nedemn pentru omenire ca aceste crime să fie iarăşi „împinse, discret, într-un sertar al uitării", atâta timp cât „Ungaria a luat parte activă la Holocaust". Urmaşii celor deportaţi şi ucişi mişeleşte, în urma deschiderii unor procese, trebuie să pretindă şi cuvenitele compensaţii financiare. Cum a fost sprijinit Anton Lixăndroiu în demersurile sale? în nici un fel! Curajoasa lui decizie de a acţiona în justiţie statul ungar, deoarece „Ungaria nu poate ignora fapte din trecutul său", a fost privită cu un dispreţ suveran. De unii, chiar cu spaimă! în timp ce unii congresmeni americani ai Partidului Republican s-au implicat, făcând cunoscute îndreptăţitele demersuri ale lui Anton Lixăndroiu până la Casa Albă, „reprezentanţii statului român la Washington nu au avut, niciodată, vreo reacţie. Sub paravanul «uzanţelor diplomatice», consilierii, consulii, ambasadorii şi ataşaţii culturali şi fie presă fac ureche surdă şi-şi văd liniştiţi de interesele personale". (...) „Reprezentanţii statului român, trimişii să reprezinte ţara la Washington, stau cu mâinile în sân şi nu au nici o atitudine". Dosarul trimis ambasadorului Ducaru s-a întors nedesfăcut şi fără nici o menţiune! „S-au temut, pur şi simplu, să-l deschidă, de parcă ar fi conţinut spori de antrax! Şi m-au tratat cu dispreţ, de parcă n-ar fi români!" - exclama domnul Lixăndroiu. De fapt,, nu-i prima oară când, în anumite situaţii în care ar trebui să se implice total, unii „români doar pe hârtie" s-au comportat lamentabil. Demersul lui Anton Lixăndroiu, hotărârea lui fermă de a chema Ungaria în faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului de la Stras­bourg constituie o lecţie. O lecţie de demnitate, de profundă implicare din partea unui mare patriot român! CALITATEA MEDIULUI ÎN JUDEŢUL MUREŞ ! , în cursul săptămânii trecute Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş a efectuat, împreună cu Comisariatul Judeţean Mureş al Gărzii Naţionale de Mediu şi Direcţia Apelor Mureş, nouă controale pentru verificarea realizării măsurilor din programele de con­formare la unităţile non-IPPC. în urma lor s-a constatat că SC ARKASSIMPEX SRL Petelea, SC CARBID FOX SA Târnăveni şi SC ERGOSTAR SRL Punct de lucru Periş nu au realizat măsurile scadente din programele de con­formare, urmând să se dispună sus­pendarea autorizaţiilor de mediu după o somare prealabilă cu termen. ____________________________ APM Mureş supraveghează zilnic calitatea aerului înconjurător în muni­cipiul Târgu-Mureş la indicatorii amo­niac, oxizi de azot, pulberi sedimentabile, precum şi concentraţia particulelor în suspensie PM 10. Din analiza rezul­tatelor, în perioada 14-20 octombrie, nu s-a constatat nici o depăşire a valorilor maxime admise de normele în vigoare, aflăm dintr-un Buletin informativ emis de APM Mureş. Conform datelor furnizate de Direcţia Apelor Mureş, în aceeaşi perioadă s-au înregistrat în zona Cipău depăşiri ale valorilor maxime admise de normele în vigoare pentru calitatea apei râului Mureș la următorii indicatori: la ionul amoniu s-au înregistrat zilnic depăşiri ale valorii maxim admise de 1 mg/l, valoarea maximă înregistrată în această perioadă fiind de 2,3 mg/l, iar la ioni azotaţi valoarea maximă înregistrată a fost de 24,6 mg/l, faţă de 10 m­g/l maxim admis. Ele se datorează evacuării apelor uzate insuficient epurate de la SC AZOMUREŞ SA, de la Staţia de epurare a apelor uzate orăşeneşti a municipiului Târgu-Mureş şi evacuărilor din canalizarea oraşului Ungheni. L.­BOTA ________________________________/ - CUVÂNTUL MARȚI, 1 NOIEMBRIE 2005 „Basna" ca fenomen persistent şi circular (IV) (Urmare din pag.1) Vladislav Româno-Cumanul (1272- 1290), copleşit de tătari, cere ajutor... împăraţilor de la Roma, dispăruţi din istorie cu peste 8 secole înainte. Iar „defuncţii", depopulând ca şi Ceauşescu închisorile, din raţiuni economice, îi pun la dispoziţie toţi „tâlharii" condamnaţi pentru cele mai oribile crime. Cu această „ar­mată", regele ajuns ca şi Jessie James şef de bandă, îi înfrânge pe tătari şi, răsplătindu-şi colaboratorii, îi colonizează în Carpaţi, din aceşti „tâlhari" ai Borjiei trăgându-se românii, ceea ce ar explica, pentru o întreagă „istoriografie" şi cer­cetare sociologică de intenţie „maghiară", defectele lor, aple­carea spre „hoţie" în primul rând. Trecând în revistă riposta româ­nească, de la Miron Costin la P. P. Panaitescu şi Dumitru Velciu, ca şi inexplicabilele rătăciri ale lui Ion Bogdan sau ale ultimilor membri ai „dinastiei" Giureştilor, fără preo­cupare pentru aspectul istoric al problemei, generat de pierderea de către unguri a „poziţiei" lor, după „Mohácsi vesz" („Pie­ire­a de la Mohács", din 1526), profesorul Mihai Ungheanu constată că a existat într-adevăr un model ungu­resc al „imaginii răsturnate" generat de eforturile perene de a-i trans­forma pe români în „unguri" prin „maghiarizare", dar a mai existat și un „model polonez", unul „grecesc", unul „bulgăresc", unul „german", conturându-se în contempora­neitate, cu virulenţă, altele noi, ca cel „rusesc" sau „ucrainean". Obiectivul urmaşilor „descăle­caţilor" în pământ românesc fiind acela de a-i transforma pe români în „descălecători" de dată recentă, în sprijinul ideii nonautohtoniei lor, autohtonia şi continuitatea fiind privite astăzi cu „oroare", ca „ceau­­şiste" şi de impostorii neamului, amatori de burse sau publicări în „Europa", este atacat şi „Mitul pri­mordial - Roman şi Viahata”, care explică transformarea „romanilor" în „români". Iar dacă Estul ne repro­şează latinitatea, ba chiar şi tra­­citatea, implementând în capul năucilor noştri ideea că am fi „daci", deci am avea dreptul, istoriceşte, doar la Banat, Vestul Olteniei şi Haţeg. Vestul catolic şi protestant ne reproşează, printr-un lung şir de „băsnuitori", până la recenţii Viorel Roman, Hannes Hofbauer, Marianne Mesnil sau Assia Popova, ortodoxia. Demontând mecanismul atacu­rilor, demonstrând că, de aproape patru secole, minciuna este una şi aceeaşi, doar forma sau tehnicile de exprimare evoluând, autorul constată însă, şi aceasta este nota de optimism a cărţii, că „publicul românesc a început să înveţe că nu este de ajuns să ai o părere bună despre tine, o imagine proprie satisfăcătoare, dacă există alţii care au o părere opusă, o imagine ferm negativă, pe care o difuzează şi o impun cu ajutorul mass-media". Şi este cu atât mai mare meritul acestui „public românesc" sistematic vă­duvit de învăţământ autentic şi cultură, prin reformele imbecile care ne agresează „aurul cenuşiu", cu cât a fost şi este supus şi Unirilor „presei din România"­­şi ale „elitiş­tilor" cu pofte mult prea mari pentru creierul de păsărică şi urechile de măgar din dotare, am adăuga noi­ care, „contaminată... a participat şi ea, din plin, la această campanie de imagini negre întărind liniile unei fizionomii respingătoare, vehiculată şi pe alte meridiane". Lui, publicului, îi este adresată această lucrare şi nu specialiştilor în domeniul istoriei sau istoriei literaturii, a căror laşitate a devenit, sub steagul „globalizării" dezgustătoare. Acelui public în permanenţă agresat lovit în ceea ce are mai scump­­ copiii săi - căruia autoritatea statală, încăpută pe mâna unor veleitari, nu-i mai poate oferi nici măcar o protecţie iluzorie. Pe lângă „armă"­­ lucrarea în sine, autorul îi oferă în ADDENDA şi „muniţia" necesară, dacă este dispus la rezistenţă pentru dreptul legitim de a fi­­ extrase din principalele izvoare utilizate. 0 .000 de oameni 7.140 de apartamente 530 de scări de bloc PENTRU 5 centrale termice modernizate în Cartierul Tudor cazane noi de preparare a mergiei termice

Next