Cuvântul Liber, iunie 2006 (Anul 18, nr. 106-127)

2006-06-01 / nr. 106

AMERICANII CONSOLIDEAZĂ STATUTUL LIMBII OFICIALE. NOI CE FACEM? (Urmare din pag.1) Pentru a convinge senatorii de importanţa acestei noi prevederi, iniţiatorii proiectului l-au citat în discursul lor pe Theodore Roosevelt, fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii în perioada 1901-1909, care a spus: „Cei care trăiesc în America trebuie să înveţe limba noastră şi acea limbă este engleza". Dacă şi Camera Reprezentanţilorîşi va însuşi punctul de vedere al Senatului american, înseamnă că facilităţile oferite de către administraţia Clinton vor fi abrogate. Cu alte cuvinte, acţiunile spaniolilor de a-şi impune limba maternă ca a doua limbă oficială în zonele locuite cu preponderenţă de ei vor fi stopate. Dacă Statele Unite ale Americii sunt apreciate ca ţara cu cea mai avansată democraţie,înseamnă că oamenii acestora ştiu ei ce fac şi, mai ales, ştiu de ce o fac. Drept urmare, ei nu se joacă cu statutul limbii oficiale, iar când se simte că poziţia ei este periclitată, se iau măsuri în consecinţă, fără nici un echivoc. Văzând cum merg treburile la americani, pe care, cel puţin la nivel oficial, îi adulăm, poate că n-ar fi deloc rău să mai aruncăm câte o privire şi prin grădina noastră, pentru a mai vedea cum stau lucrurile cu limba oficială, cea română, astăzi tot mai mult împinsă la periferie şi pusă la colţ de către unii minoritari. Ne întrebăm cum ar fi reacţionat americanii dacă vreun spaniol, nu neapărat de rangul de viceprim-ministru, ca cel al lui Marko Béla, ar fi afirmat că americanii mănâncă pâine spaniolă şi că cei care trăiesc prin zonele mai latine să facă bine să-şi însuşească limba acestora, şi nu invers. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă vreunui parlamentar român i-ar fi venit ideea să ceară schimbarea statutului limbii române, din limbă oficială în limbă naţională şi unificatoare? Sau ce destin ar fi avut astăzi limba română, ca limbă oficială, dacă în ţara noastră ar trăi (ca în America) 25-30 la sută minorităţi şi nu 11 la sută, sau 14 şi nu 7 la sută maghiari, cum este cazul spaniolilor? Destinul societăţii româneşti este fără nici un dubiu legat organic şi de poziţia şi prestigiul limbii oficiale. Dacă vom şti să ţinem la ea, să o promovăm şi să o preţuim ca atare, ea poate deveni, ca engleza americanilor, o limbă comună şi unificatoare. Dacă însă o vom lăsa în bătaia vântului, subminându-i, din varii motive, prestanţa şi rolul în consolidarea entităţii statale, n-ar fi exclus ca, nu peste mulţi ani, să o mai întâlnim în conversaţie, şi mai mult prin romane sau dicţionare. Teama aceasta oficială de a da strălucire şi perenitate limbii strămoşilor noştri, cu sprijinul căreia am supravieţuit prin milenii, a devenit extrem de periculoasă. Iar pentru a ne păstra identitatea de români şi a-i da personalitate ţării, într-un context european nou, avem obligaţia de a transforma, dintr-o comoară ascunsă, în cea mai vie monedă de circulaţie în spaţiul dintotdeauna Carpato-Danubiano-Pontic, unde, prin grija strămoşilor noştri daco-romani, a strălucit milenii de-a rândul. CUVÂNTUL JOI, 1 IUNIE 2006 D ALE ROMÂNILOR (Urmare din pag.1) privire peste gard spre felul în care, în astfel de cazuri, au procedat vecinii noştri. Dar câte nu fac iubiţii noştri guvernanţi de după 2004, pe placul bătrânei Europe, în detrimentul românilor? • Sorin Ovidiu Vântu, prinzând gust după ce a cumpărat „Realitatea", a pus mâna şi pe Grupul de presă „Caţavencu". Cine bani are presă roade! • Tocmai şeful statului, domnul Traian Băsescu, declară că Tezaurul românesc, înhăţat de ruşii care o fac acum pe niznaiu, ar fi doar „o problemă de istorie" • România înregistrează un deficit de 2,8 miliarde de euro • Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, nepotul comunistei ilegaliste Gizella Vas, este întru totul de acord cu relaţiile homosexuale • Din iunie, preţurile vor sălta din nou. Vai de buzunarul românului! »Tocmai când ne dăm mai vârtos cu stângul în dreptul, în privinţa gripei aviare, aflăm că dezinfectantul folosit în focarele depistate este, de fapt, apă de ploaie. Pe cine, oare, a îmbogăţit această nouă afacere? • Senatorul udemerist György Frunda a găsit soluţia: ne recomandă, pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, „modelul catalan" . Mama unui împărat spunea odată despre fiul ei: „Colecţionează barometre, dar nu ştie niciodată cum e vremea!". Spusele se potrivesc, întocmai, guvernanţilor români, într-o vreme în care, dispreţuind logica, preşedintele Traian Băsescu se crede Zorro, în timp ce deputatul Viorel Constantin se gândeşte la o lege care să interzică maneliştilor şi cântăreţilor de muzică populară să ajungă în Parlament. Mare-i grădina ta, Doamne! Iată că mai avem şi români veseli într-o ţară atât de tristă! REFORMA INICOLAESCU SAU LEGIFERAREA GENOCIDULUI (Urmare din pag.l) schimb, medicii au fost avertizaţi de contabilul-ministru că în viitorul contract va fi înscrisă o SUMĂ LIMITĂ până la care se pot întinde în consultarea, recomandarea investigaţiei de specialitate şi vindecarea bolnavilor. Dar nimeni nu ştie încă la cât se ridică această sumă limită care condiţioneazădreptul la viaţă al pacienţilor. Orice jurist ar putea însă proba că este vorba despre un furt calificat, deoarece i se refuză bolnavului şansa unor servicii deja achitate, şi despre crimă cu premeditare. Ceea ce ştiu medicii, în schimb, este că, de la 1 ianuarie 2006, pentru fiecare pacient trebuie să întocmească, din ordinul ministrului-asasin un DECONT în care să contabilizeze cheltuielile legate de consultaţii, investigaţii, operaţii, tratamente, reţete etc., stopând vindecarea bolnavului în momentul în care „decontul" crescând este susceptibil de a depăşi limita de buget. Şi nici limita de internare fixată de domnul ministru nu poate fi depăşită. Acesta este motivul pentru care, muribunzi şi bolnavi cu operaţii grave, internaţi în februarie, sunt trimişi pe targă acasă, cu drenele pe burtă, să moară în sânul familiei, fiindcă „decontul" şi limita de internare nu permit spitalizarea până la vindecare. Dacă au bartă şi familia bani să le plătească asistenţa de specialitate la domiciliu, se pot întoarce în martie, pentru că este altă lună și alt „decont”. în fiecare din aceste cazuri, ministrul Nicolăescu poate fi acuzat de tentativă calificată de asasinat premeditat. Fiind însă vorba de mii de cazuri, familiile victimelor cărora le-a furat, odată cu serviciile anticipat plătite, DREPTUL LA VIAŢĂ, îl pot acuza, pe bună dreptate de GENOCID şi de transformarea medicilor nu numai în contabili, ci şi în călăi şi complici. Căci ce poate face un medic de familie, de pildă, care are în medie 2.000 de pacienţi, în momentul în care i se transferă responsabilitatea? Să-şi transforme garsoniera sau apartamentul de bloc în spital pentru operaţii care necesită mai mult de o lună de îngrijiri sau pentru bolnavii cronici cu 2-3 internări în caz de urgenţă, pe lună, fiindcă ministrul-asasin „cuantifică" în bani viaţa? Şi aceasta, pentru că în România nu există unităţi specializate pentru cronici şi convalescenţi, toate spitalele căpătând regim de urgenţă şi fiind supuse legilor contabile ale „decontatorului" tăricean. Şi ca imbecilismul sau crima să fie de-a dreptul comice în monstruozitatea lor, medicii mai trebuie să contabilizeze, inutil şi în plus, biletele de trimitere, de internare, scrisorile mediale, reţetele emise (deşi majoritatea vor ateriza la gunoi, în lipsa „compensatelor" pacienţii neavând bani să le comande „la liber"), concediile cu sau fără plată (la care, de asemenea, pacientul renunţă, la sfatul şi în înţelegere cu angajatorul), situaţia pacienţilor pe sexe etc. Totul, pentru ca zisul medic de familie nici să nu poată trata pacientul, nici să nu-l poată trimite la spital. Dar, fără investigaţii de specialitate, cine stabileşte că „x" are ulcer perforat sau cancer la stomac, dezlipire de retină, afecţiune a cerebelului sau ischemie diabetică? Domnul Nicolăescu? Şi mai este bine să se ştie că bruma de servicii de care beneficiază pacientul se face şi pe banii medicului. Autonomia, „în gura" promotorilor ei (Urmare din pag.1) a recurs (după ce a „scotocit" şi n-a prea găsit nimic prin documentele europene!) la aceleaşi exemple (modele) răsuflate, cum ar fi Tirolul de Sud, Catalonia - Spania (Cataluna), insula Oland etc., care, în materie de minorităţi, se potrivesc României, precum „nuca în perete"!! Or, aşa stând lucrurile, ce a făcut avocatul Frunda (obişnuit cu „chichiţele" avocăţeşti)? A recurs la o şmecherie: mai întâi, fără să-şi dea, probabil, seama!, a spus un adevăr: „Fiecare ţară membră a UE - a precizat el, în perspectiva aderării României - trebuie să fie elastică, să adopte acel model de autonomie care i se potriveşte cel mai bine. Adică, în raport de specificul fiecărei ţări". Numai că, în momentul imediat următor, udemeristul din el şi-a spus cuvântul, Frunda, răsucindu-se la 180 de grade. Şi, după ce, iniţial, vorbise de „specificul naţional" (gândindu-se, poate, doar la minoritatea maghiară?!), Frunda a precizat: „Modelul Spaniei -împărţită în 18 mari regiuni,în care una dintre ele, Catalonia (Cataluna), are guvern şi Parlament propriu -, i se potriveşte cel mai bine României. Acesta este modelul pentru România!". Numai aşa - a continuat el - se va putea aduce mai aproape decizia de om, de cetăţean! Cu o subliniere, însă, foarte importantă: după ce a admis că,într-o nouă (posibilă)împărţire teritorială a României, aceste regiuni nu se pot constitui pe criterii etnice (nu că n-ar vrea Frunda şi UDMR, dar nu permit reglementările din UE!), el a adăugat: „Măcar una din aceste regiuni să fie majoritar ungurească!”. Care ar fi aceasta nu e greu de anticipat! Subiectul autonomiei a fost, însă, abordat, şi mai direct, de către preşedintele Ligii Pro Europa, doamna Smaranda Enache, care, la acelaşi seminar, a afirmat: „în România nu putem crea o democraţie funcţională cu un stat bazat pe centralismul democratic!" Intervenţia acesteia, cu privire la autonomie (la faptul că România ar fi, cum se spune, „un model" în privinţa respectării drepturilor minorităţilor - n.n.), a pornit de la remarca, potrivit căreia: „Există un standard european maxim, mediu sau minim. Iar când spunem că în România se respectă drepturile minorităţilor, ne referim la standarde minime" - a precizat Smaranda Enache. De ce minime? Iată argumentele: „Astăzi, în România nu există o democraţie funcţională şi, aşa cum ne întrebăm «Autonomia, încotro?», suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm şi «Democraţia, în România, încotro?». Or, în România - a adăugat S. Enache - nu putem crea o democraţie funcţională cu un stat bazat pe centralismul democratic!". Smaranda Enache a făcut, însă, şi alte aprecieri, precum: „Statul român nu se poate integra în UE cu forme teritoriale din '68, care înăbuşă iniţiativele pozitive. E singurul stat care nu s-a modificat profund!". Observaţiile de mai sus au avut, şi în discursul Smarandei Enache, un scop bine precizat: autonomia. „în acest context (al unui stat nemodificat profund - n.n.), autonomia este o formă a schimbării. Dar-a continuat S. Enache-autonomia nu o va lua înaintea regionalizării. Şi, după ce am studiat formele de autonomie din Europa, a minorităţilor istorice, e clar că, în România, autonomia este legitimă, ca o componentă a democraţiei" - a conchis ea. Dacă aprecierile citate i-au uns la suflet pe unii udemerişti, S. Enache le-a şi dat de gândit unora, când a mai spus: „Autonomia nu poate fi un panaceu universal; fiecare stat a găsit propria sa formă de autonomie; nici o ţară nu poate fi copiată, ci numai principiile autonomiei". „Până când românizăm totul şi-i marginalizăm pe rromi, lucrurile nu se vor schimba" - crede Smaranda Enache Va fi altfel după 2007? S-a întrebat retoric şefa Ligii Pro Europa. „Nu ştiu!" - a răspuns ea. „Este nevoie de un program de regionalizare a României, pentru a vorbi de autonomie. Este, apoi, şocant că UE nu ne cere modificarea Legii partidelor, România fiind singurul stat care nu permite partide locale şi regionale". în acest context, Smaranda Enache a avertizat Uniunea lui Marko Béla: „Dacă UDMR nu va face o acţiune strategică pentru un rol regional, s-ar putea ca, din cauza diviziunilor interne, să nu mai atingă, în viitor, pragul de 5%". De unde concluzia trasă: se impune o tranziţie spre trecerea UDMR de la un partid naţional, la unul regional!