Cuvântul Liber, aprilie 2007 (Anul 19, nr. 64-82)

2007-04-03 / nr. 64

Alianţa a murit! „Avem un trecut «glorios» şi un viitor «luminos». Ne lipseşte prezentul!" (Urmare din pag.l) Adică, de vină ar fi mereu cam alţii, nu şi domnia sa, prin inconsecvenţa lui pro­verbială deja, care, în loc să caute formule pentru resuscitarea Alianţei DA, s-a grăbit să-i anunţe decesul, în postură de medic legist, iar acum să-i cânte prohodul. Mai ales că la ultima întâlnire a liderilor celor două partide principale ale Alianţei, PNL şi PD, nu s-a luat nicio decizie, în sensul ruperii ei, totul rămânând atunci în coadă de peşte. Se află şi alte interese în discuţie. Se ştie că PD nu ar fi ieşit nici mort de la o guvernare profitabilă, sub toate aspectele. Motivele? Asupra liderilor PD au fost şi sunt exercitate mari presiuni din teritoriu, mai ales. Interesele, înainte de toate! Acolo, în scaunele înalte ale direcţiilor şi serviciilor descentralizate, prin consiliile judeţene şi locale, prin prefecturi, au fost îmbarcaţi mulţi lideri teritoriali, care, în noua situaţie, şi-ar pierde privilegiile dobândite. Cu greu lasă cineva un os bun de ros! Le va fi foarte greu acestora să recunoască o înfrângere, după ce, până acum, au luat tot caimacul puterii şi să se mulţumească cu situarea în postura de a fi a cincea roată la căruţă! „Băieţii deştepţi" - invocaţi de atâtea ori de preşedintele Băsescu-cunosc,şi încă prea bine, acest adevăr. Câinele nu pleacă din uşa măcelăriei de bună-voie. Mai ales când măcelarul (stăpânul) nu-l alungă! Ei ştiu că dacă li se ia biberonul ăsta de la gură, vadul profiturilor şi agoniselilor lor va seca. Sperau că va exista o cale de întoarcere, pentru a rămâne în fruntea bucatelor. Cu orice preţ. Indiferent de compromis. Punându-şi cenuşă în cap, ministrul Vasile Blaga, sobrul şi profesionistul pedist, nu se sfia chiar să afirme că PD vrea să rămână la guvernare! Numai că trebuia să dorească acest lucru şi Grivei. Adică, premierul Tăriceanu. Iar Tăriceanu n-a mai vrut şi s-a descotorosit de PD, ca de o măsea stricată, într-un context în care, conform sondajelor de opinie, 52% dintre români sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de nivelul lor de trai, în situaţia în care, aflându-se într-o cădere liberă, Traian Băsescu, cel care a pierdut 20 de procente, se mai bucură doar de 44% din simpatia populară, iar premierul Călin Popescu Tăriceanu, care a risipit şi mai mult, adună doar 26%­din procente, nimic nu-l mai miră pe român, în conjunctura în care 56% dintre români consideră că ţara merge într-o direcţie greşită, iar opţiunile de vot ar fi 42% pentru Alianţă DA (dacă ar mai exista!), PSD - 22%, PNL - 11%, PRM - 11%, PNG - 11%, UDMR­- 5% (electoratul aşezându-i, în ordine, pe Băsescu, Becali şi Geoană). Tăriceanu s-a decis să taie coada căţelului: guvern restructurat, format din PNL şi UDMR! Aceeaşi Uniune udemeristă, mielul care, din 1990 încoace, suge de pe la toate oile (guvernele) postdecembriste! Nu credem că cineva ar putea uita vreodată pretenţiile absurde ale UDMR, cuvântările otrăvite, îndreptate împotriva articolului 1 din Constituţia României, ale vicepremierului Márko Béla, de pe la Târgu-Secuiesc, Miercurea Ciuc, Lutiţa, Sfântu Gheorghe, Cluj-Napoca, de Anul Nou, la congresul de la Arad, referitoare la autonomia teritorială pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc, la Ardealul autonom, la a doua limbă oficială, la Statutul minorităţilor! Să nu-şi amintească românii ce afirma György Frunda la Bruxelles: că el nu reprezintă România?! Reacţiile au fost diferite. Iniţial PD nu a comentat darea lui afară, în niciun fel. Emil Boc, mereu sărind peste cal altădată, cât este el de micuţ, zicea că-i zi de sărbătoare, aşa că nu comentează de Florii. S-a dez­lănțuit abia a doua zi. PD nu va vota guvernul restructurat, deoarece este un „guvern al trădării, ilegitim, cu un premier impostor. (...) Dacă guvernul va trece, Tăriceanu va deveni prim-ministrul PSD al PNL!(...)­ S-a împlinit visul unor liberali de a guverna sub comanda PSD". Nici Traian Băsescu nu a comentat. Alături de PD, Theodor Stolojan, înscăunat ca preşedinte al PLD, este contra şi declară succint: „Tăriceanu a trădat Alianţa!". Domnul Lucian Bolcaş de la PRM este şi mai direct, punând degetul pe rană: „Statutul şi programul UDMR vorbesc explicit despre autonomia teritorială. Nu vom sprijini o formulă cu UDMR la guvernare!". PC este şi el ferm: „Un guvern minoritar da, dar fără UDMR!". Aşa se face că noul guvern reşapat şi remaniat este la mâna PSD. Context în care intervin mai multe întrebări, acum când se întrevede doar un echilibru politic destul de fragil, după trimiterea în Opoziţie a PD-ului. Va fi acest pas o pierdere sau o relansare pentru PNL? Vor începe mişcările previzibile în interiorul Parlamentului? Vor fi zguduiri înăuntrul PD? Vor trece unii pedişti, prin migrările obişnuite la români, spre alte partide? Va avea PNL soarta PNŢCD? Vor vota, oare, toţi parlamentarii PSD pentru noua formulă PNL - UDMR? Vor vota împotrivă toţi deputaţii şi senatorii PD, fiind vorba de un vot secret? Dacă PSD va susţine guvernul minoritar PNL - UDMR, nu va fi asociat el cu eşecul guvernării actuale? Cum va fi considerat PSD-ul, ca principal sprijinitor al unui guvern, format şi din foşti miniştri ai unei guvernări catastrofale? Sprijină el un eşec al guvernării de până acum? îşi asumă o asemenea responsabilitate? Vor fi, cumva, alegeri anticipate? (Nu! Sigur că nu vor fi. Parlamentarii nu concep să-și piardă scaunele, diurnele grase, ciolanele și privilegiile!). Va trece guvernul minoritar în Parlament? Nu va trece? Va merge înainte referendumul, pentru destituirea lui Traian Băsescu declanșat de PSD? Dacă guvernul va trece - zice Cristian Tudor Popescu -, pentru Tăriceanu va fi rău. Iar PSD va fi conceput ca amestecat într-o „monstruoasă coaliţie" cu UDMR! Nu trece? Tot rău va fi! Urmează demisia lui Tăriceanu, un alt guvern tfC din alt premier. Cade şi acesta? Urmează anticipatele? Aşadar, cine pierde? Cine câştigă? Pierd românii! Din păcate, alde Boc, Videanu, Blaga, Berceanu,în loc să-şi recunoască bârna din ochiul propriu, au fost şi sunt preocupaţi mereu de paiul din ochiul altuia şi, în timp ce purcica portocalie era moartă în coteţul Alianţei, ei se uitau chiorâş la PSD, care ştie ce are de făcut, mai ales în acest context favorabil. Simţindu-se furat, de Băsescu şi de Alianţa DA, în toamna-iarna anului 2004, după ce a câştigat detaşat alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, ajungând pe mâna preşedintelui, cel care a numit premierul în pofida unor clare prevederi constituţionale, consideră că i-a venit şi lui apa la moară. Apoi, se uită care-i rostul unei opoziţii într-un stat de drept: atragerea în capcană a puterii, să-i dea, apoi, brânci în prăpastie, pentru a-i lua locul! Acesta-i jocul politic, în politică nu există sentimente, ci numai interese! Din păcate, totul a luat-o razna pe la noi, prin ţara manelelor, după circul acesta politic, fără precedent din 1989 încoace. Investitorii străini încep să ne ocolească sau să ne părăsească. UE ne ameninţă cu clauza de salvgardare. Americanii se uită chiorâş la noi, cel puţin aşa ne dă de înţeles ambasadorul SUA la Bucureşti. Guvernanţii actuali joacă, precum ursul, cu picioarele goale pe cioburi de sticlă şi pe jar. Curioşi, românii în aşteptare, ştiu că boala lungă-i moarte sigură. Cert e că, după ce Tăriceanu a trântit, furios şi zgomotos, uşa în nasul PD- ului, tocmai de 1 aprilie, în postură de „Păcăliceanu", săptămâna aceasta va fi crucială­­pentru guvern. Până una-alta, reţinem formularea haioasă şi optimistă a analistului politic Ioşca Boda: „Avem un­ trecut «glorios» şi un viitor «luminos». Ne lipseşte prezentul!", iar cireşii, caişii, zarzării şi prunii înfloresc şi-şi văd de rostul lor, ca în fiecare an. — CUVÂNTUL MARȚI, 3 APRILIE 2007 Cu prilejul aniversării a 157 de ani de existenţă a Jandarmeriei­­ ■ Române, Primăria municipiului Tărgu-Mureş transmite tuturor jandarmilor multă sănătate, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilelor misiuni încredinţate. LA MULŢI ANI Primar, _________________dr. DORIN FLOREA JANDARMERIA ROMÂNA- 157 DE ANI DE EXISTENTA 9 (Urmare din pag.1) Aceşti 157 de ani aniversaţi astăzi sunt clădiţi pe fapte şi oameni de arme, eforturi şi sacrificii, iniţiative şi rezultate demne de toată lauda, care ne dau dreptul să fim mândri şi să privim demni în oglinda propriei conştiinţe. Prin munca noastră de zi cu zi, am ajutat la afirmarea Jandarmeriei Române, implicit pe cea mureşeană, ca forţă militară modernă, profesionistă şi sigură, iar aprecierea cetăţenilor sperăm că va confirma acest statut, ca şi până acum. Suntem convinşi că implicarea şi dăruirea noastră, a jandarmilor mureşeni, va fi şi în viitor la nivelul impus de drumul european al Armei noastre. La ceas aniversar, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Col. Sabin Motora" Mureş, adresează cadrelor militare din această unitate un prietenesc gând bun, putere de muncă şi satisfacţii alături de cei dragi, sănătate şi bucurii, precum şi tradiţionalul „LA MULŢI ANI!" ___________________________________ (Urmare din pag.1) conducătorii lor de aici, atât în Cameră, cât şi în Senat, la întrunirile publice. La Banca Ministerială, la ministere, încontinuu sunt sluga plecată, fac cele mai mari declaraţii de loialitate, iar afară când ies, râd şi spun: „i-am păcălit pe proştii ăia de valahi". Dacă veţi avea bunăvoinţa să mă ascultaţi, aş avea unele cazuri foarte caracteristice să vă spun. Caracteristică este şiretenia perfidă cu care caută şi prin care aproape totdeauna reuşesc să inducă în eroare pe conducătorii autorităţilor superioare, care nu cunosc sufletul lor, şi, în special, pe fraţii noştri din ţara mamă. D-tor deputaţi, există în judeţul nostru, Mureş, un sat numit înainte leci. Acolo un oarecare baron Kemény avea un castel, în acel castel şi-a dat sufletul, după săvârşirea unirii religioase, mitropolitul ortodox de Alba­­lulia, Sava Brancovici, care fiindcă nu vroia să treacă la uniaţie, a fost scos din Scaunul Episcopal şi a fost bătut până la sânge în piaţă, în Alba-lulia. A fost închis în castelul acela, unde şi-a dat apoi sufletul. Comuna aceasta, deci, noi, localnicii, am botezat-o imediat după Unire, Brâncoveneşti, în memoria acelui mitropolit martir al credinţei sale strămoşeşti. S-a întâmplat ca acel castel, ulterior să fie consacrat pentru şedinţele afirmative literare ale aşa numitului „Helikon" al scriitorilor maghiari, aşa numesc ei o societate literară a lor unde cică fac literatură. Destul că domniile lor nu se simţeau bine în acest castel, cu toate că este foarte luxos, fiindcă era numirea comunei care îi jena. Când era vorba să ceară un bilet de tren sau un certificat de la primărie cu „Brâncoveneşti", totdeauna le apărea spectrul umilului vlădică valah, ucis de el şi care şi-a dat sufletul de martir în castelul acela. Atunci, ce au făcut? Au venit la Bucureşti, fără să ştie nimeni dintre noi, dintre cei localnici, s-au prezentat la Ministerul de Comunicaţii şi au cerut să se schimbe numele V_________' ' ____________________ acestui sat. Pe ce motiv ? Vroiau să dovedească loialitatea lor, spuneau, deoa­rece este în acea comună o societate literară „Helikon", unde se ţin şedinţe literare şi, pentru apropierea sufletească între români şi maghiari, ei oferă ca numele acestei comune să fie numele unui vrednic scriitor, fiu al neamului românesc. Şi atunci, d-lor, s-a convenit să se dea numele „Delavrancea". Şi staţiunea poartă acum numele de Delavrancea. Funcţionarii aceia superiori din Ministerul de Comunicaţii sunt de atunci desigur şi mai ferm convinşi de loialitatea extraordinară a ungurilor acestora, care se prezintă la Bucureşti, şi oferă ca numele unei localităţi, unde ţin ei şedinţele literare, să poarte numele unui scriitor român. Şi în cercurile acelea din Bucureşti desigur s-a întărit şi mai mult convingerea că noi, ardelenii, calomniem pe unguri şi în special, generaţia aceasta tânără de înflăcăraţi, nu poate vorbi cu temei. Vedeţi care a fost diplomaţia. Scopul lor a fost atins. Sper că se vor repara aceste greşeli, dar vedeţi cu ce mijloace subtile diplomatice au procedat. Nu în zadar contele Bethlen a fost ministru de externe, diplomat şi trimis la noi să organizeze lucrurile acestea, aşa cum trebuie să le organizeze, din punctul lor de vedere. Onorată Cameră, am promis să nu mai abuzez de pacienta d-voastră, să nu mai poposesc prea mult la chestiunea mi­noritarilor despre care aveam încă foarte mult de spus şi pentru care vă rog încă o dată să-mi dați ocazia, cât mai neîntârziat, să vă mai pot vorbi în dezvoltarea interpelării pe care am anunțat-o. Dar, să revin la neînţelegerile dintre fraţi, pe care am început să le înşir mai înainte. (Aplauze) D-le președinte, întrucât timpul este înaintat și mai am de vorbit mai mult de o oră, vă rog să-mi permiteți să continui mâine. (va urma) ­------------------------------------------------------------------------N Mesajul prefectului judeţului Mureş, domnul Ciprian Dobre, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române Aniversarea Zilei Jandarmeriei constituie un real prilej, atât pentru instituţiile publice, cât şi pentru întreaga comunitate, de a aduce un omagiu tuturor celor care activează sub această Armă, cu vechi tradiţii în rândul instituţiilor statului. Astăzi, 3 aprilie 2007, la aniversarea a 157 de ani de existenţă a Jandarmeriei Române, doresc să adresez tuturor jandarmilor mureşeni sincere aprecieri pentru rezultatele obţinute, precum şi pentru buna colaborare, multă sănătate, bucurii şi împliniri pe plan profesional, dar şi personal. La mulţi ani Jandarmeriei Române! Prefectul judeţului Mureş, CIPRIAN DOBRE V__________________________________________/ /----------------------------------------------------------------------- OMAGIU JANDARMERIEI ROMÂNE! Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, 3 aprilie 2007, Asociaţia Naţională „CULTUL EROILOR" Mureş, Asociaţia Veteranilor de Război din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din M.A.I., Filiala judeţului Mureş, urează tuturor jandarmilor români noi succese în nobila misiune de apărare a ordinii şi liniştii publice, a vieţii şi bunurilor cetăţenilor ţării noastre, întreaga noastră recunoştinţă Jandarmeriei Române pentru modul exemplar în care cooperează cu Ministerul Apărării Naţionale, Poliţia Română, Grupul de Pompieri şi cu celelalte instituţii ale Statului Român, pentru apărarea teritoriului naţional şi a independenţei ţării, pentru apărarea limbii şi credinţei strămoşeşti. La mulţi ani Jandarmeriei Române, într-o Europă unită, a păcii şi prieteniei naţiunilor! Preşedinţi: colonel (r) prof. VASILE T. SUCIU, colonel (r) DUMITRU POP, colonel jurist IO­AN JELERIU.

Next