Cuvântul Liber, ianuarie 2008 (Anul 20, nr. 1-21)

2008-01-23 / nr. 15

Imagine de la lansarea „ Dicţionarului Limbajului Poetic eminescian", de la Sala Mică a Palatului Culturii ..TRECEREA RÂULUI”, de Lazăr Lădariu Dispar „ candelabrele culturii..." Spunea-n discursul său, referindu-se la dispariţia nejustificată a unor librării, domnul Lazăr Lădariu, aflat la Reghin, vineri, 18 ianuarie 2008, cu prilejul lansării volumului său de versuri „Trecerea râului". Cu aceeaşi mâhnire-n suflet şi cu tristeţe-n glas, acest fenomen îngrijorător este semnalat şi dezaprobat şi de către domnii Nicolae Băciuţ şi Valentin Marica, precum şi de către reghinenii aflaţi la lansarea cărţii mai sus-amintite, care, în curând, vor avea în Reghin o bancă (bodegă?) în plus şi o librărie (din doar două) în minus. Dispar, aşadar, „candelabrele culturii" şi este păcat! Revenind la lansarea de carte, mărturisesc că m-am bucurat sincer pentru că n-am trecut indiferentă pe lângă afişul de pe uşa bibliotecii „Petru Maior" şi am asistat, ca-n vremurile bune, la eveniment. încerc să vă determin să regretaţi că nu aţi fost acolo, dragi cititori, şi vă relatez evenimentul în sine. Au vorbit despre carte şi autor, doamna Mariana Cristescu şi domnii Nicolae Băciuţ şi Valentin Marica, cuvântul de încheiere revenindu-i autorului volumului „Trecerea râului", Lazăr Lădariu. Cea care a îngrijit mai mult de jumătate dintre versurile poetului şi publicistului, Mariana Cristescu spunea: „Lazăr Lădariu face parte din categoria de intelectuali, tot mai subţire ca număr, care iubeşte lectura şi care rămâne constantin scrierile sale". Referindu-se la tematica şi expresia lirică a poeziilor sale de o deosebită fineţe şi delicateţe, trece, apoi, prin biografia poetului pentru a-i scoate la iveală acele comori pe care educaţia copilului născut la ţară le păstrează neştirbite­ dragostea de neam, de frumos, de natură şi de carte, accentuând asupra luminii pe care cartea o aduce în sufletul cititorului nealterat de receptarea culturii pe altă cale decât cea prin lectură. Acest volum de poezie (al 14-lea din cele 24 de scrieri ale autorului) este „mai mult decât interesant", conchide vorbitoarea, oferind drept argument, într-o frumoasă lectură, poemul „Eu ştiu că lumina acum e ultima şansă". De fapt, cuvântul de început în prezentarea cărţii „Trecerea râului" l-a avut cunoscutul poet şi publicist, domnul Nicolae Băciuţ, care, după ce face o succintă trecere în revistă a întregii activităţi de creaţie a domnului Lădariu, afirmă despre acest volum că: „Este poate cea mai bună şi interesantă carte a poetului Lazăr Lădariu, deoarece consolidează mijloacele de exprimare lirică din celelalte volume" şi aduce şi argumentele necesare, pentru ca în final să spună: „Poetul Lazăr Lădariu nu şi-a spus ultimul cuvânt în poezie, cu acest volum". Noi, cititorii, nu avem dcât să ne bucurăm pentru această fericită perspectivă. Volumul „Trecerea râului", spunea domnul Valentin Marica, este „o carte a demnităţii umane şi a celei scriitoriceşti care închide-n paginile ei o poezie bogată, convingătoare", apreciind-o ca fiind o mărturie a talentului şi a responsabilităţii poetului faţă de poezie (vezi şi referirile critice din volum, pag. 91-98). Când elogiile aduse autorului şi cărţii vin de la prieteni mărturisiţi ai acestuia, ei înşişi poeţi şi responsabili de menirea lor, se spulberă orice urmă de subiectivitate, de invidie, de artificial în actul critic, evaluativ. Iată că într-o lume dominată de orgolii, de prietenii între ghilimele, de răutate prost mascată, mai există oameni din aceeaşi breaslă care nu-şi dau în cap, oameni care se cunosc şi se recunosc cu respect. La întrebarea, care dă titlul ultimului poem din volum: „Cine o fi, oare, străinul?", invit cititorii să încerce un răspuns. Cu alte cuvinte, vă invit alături de mine să trecem râul poemelor din „Trecerea râului" nu cu ochiul închis sub care, „nimic viu nu mai este", cum spune poetul, ci cu ochiul sufletului deschis spre lecturarea binefăcătoare care nu va dispărea nici atunci când ni se vor monta CIP-uri în loc de cercei şi care ne vor propune lectura unor poezii sau proze selectate de ordinator, anulându-ne ca fiinţe sensibile. Aştept următoarea lansare de carte, dacă s-ar putea, la librăriile „Romulus Guga" din Târgu-Mureş şi „Lumina" din Reghin. Vorba cuiva: „Mare naivă, mai ești, dragă prietenă!" Qui sait? însemnări de MARIA PISTĂNILĂ cu mulţi ani. Domnule Profesor! Părăsind încă de tânăr arta dăscăliei pentru alte îndeletniciri, mi-a fost dat să cutreier prin tot judeţul, să cunosc obiceiuri şi locuri noi pentru mine, să-mi dau seama că aceste locuri sunt sfinţite de truda unor oameni deosebiţi, de harul şi hărnicia lor. Despre unul dintre aceştia va fi­ vorba în cele ce urmează, deşi mă bântuie teama că nu-l voi putea „prinde în cuvinte" pe măsura personalităţii sale. încă din prima deplasare, pe teren, la Reghin, am auzit vorbindu-se despre un profesor „de română" deosebit. Veştile m-au ajuns şi în aşezările din jurul Reghinului, unde numele său era rostit aproape cu evlavie de către tineri liceeni şi de către părinţii acestora. Mărturisesc că interesul pentru a-l cunoaşte devenea presant, fiind şi eu „dascăl de citire, şi nu prea rău, credeam eu. în scurt timp, l-am cunoscut, apoi am fost câţiva ani „colegi" la fostul Institut Pedagogic de 3 ani, dar mai ales la numeroase acţiuni şi manifestări cultural­­literare unde cuvântul său, de cele mai multe ori, cald­­înflăcărat, stârnea interes şi admiraţie. Profesorul m-a onorat apoi cu prietenia lui, dar n-am reuşit niciodată să trec peste limita respectului pe care i-l purtam pentru că îl consideram şi îl consider şi Dascălul meu în tainicele frumuseţi ale limbii şi literaturii române, împătimit în ale scrisului şi vorbei româneşti. Profesorul nu „preda" lecţia şi nu-şi citea expunerea în faţa auditorilor. Nu, el oficia un ritual pe care îl trăia ca pe ceva sacru, însoţit mereu de un crez statornic cuprins în versurile lui Mateevici, pe care le recita ca pe o rugăciune („Limba noastră-i o co­moară...") şi crezând cu ardoare în aforismul lui Lucian Blaga: „Limba este cel dintâi mare poem al unui popor". Profesorul a intrat în conştiinţa multor generaţii ca un împătimit al frumuseţii graiului strămoşesc („... Altă limbă mai frumoasă / Ca ea nu găsim"). Având mereu în minte şi în suflet frumuseţea şi mitologia plaiului românesc de pe malul Nistrului, pitorescul şi tragismul Dubăsariului Vechi natal, Dascălul s-a dăruit luminării acestor locuri fără rezervă, pătruns de simţul nobilei misiuni de luminător al multor generaţii. Dar El este un model şi pentru colegii întru dăscălie, mulţi dorind să-i „semănăm" în talent, cultură, „în cuget şi-n simţiri". în mod cert, sub­semnatul a fost şi este un discipol al venerabilului meu prieten, al distinsului profesor TIMOTEI A. ENĂCHESCU, cel care nici la cei optzeci de ani nu încetează să se manifeste ca un spirit larg deschis spre lume, dar mai ales spre marea lui iubire care mereu este „dulce şi frumoasă". La mulţi ani, Domnule Profesor! La mulţi şi rodnici ani,Timule! Pentru că noi şi cei ce vin avem nevoie de tine şi de sufletul tău mare şi nobil! Nu pot încheia aceste rânduri decât reproducând titlul unui frumos film de odinioară. Domnului profesor, cu dragoste! IULIUS MOLDOVAN _____________________________________________/ Anuarul Liceului Pedagogic „Mihai Eminescu" Din paginile publicaţiei răzbat, spre cititor, însemnate succese obţinute de elevii Liceului Peda­gogic „Mihai Eminescu", în for­marea ca viitori dascăli, mode­latori ai personalităţii copiilor, ai căror mentori vor fi. Se evi­denţiază, de asemenea, exce­lenta pregătire a elevilor în domeniul filologiei şi cel al ştiin­ţelor sociale, precum şi modul exemplar în care aceştia au reprezentat instituţia într-o multi­tudine de acţiuni extracurriculare judeţene, naţionale şi inter­naţionale. Parcurgerea filelor Anuarului ne transpune în trei ipostaze temporale: trecutul apropiat, care ne-a cristalizat competenţele, prezentul, care ne defineşte prin ceea ce facem şi ceea ce suntem şi viitorul, care ne obligă să luptăm pentru reaşe­zarea Liceului Pedagogic la baza demersurilor pentru formarea dascălului de valoare, spunea, în Cuvântul înainte, prof. Pantelimon Cioată, director al Liceului Peda­gogic „Mihai Eminescu", din Târgu-Mureş, dar şi coordo­natorul de redacţie, alături de prof. Cristina Sărăcuţ, director educativ, responsabil şi de tehn­oredactare, împreună cu prof. Szilagy András. Designer al Anua­rului a fost prof. Fejer Zoltán. LETITIA BOTA Liceul Pedagogic .mihai eminescu­ 2006 - 2007 . (­­ Organizatorul Festivalului Alter­native, Gasparik Attila, are cele mai mari şanse de a deveni rector la Universitatea de Artă Teatrală Alături de Radu Gabrea la premiera „Cocoşului decapitat’ După cum aţi aflat, probabil, deja, de la televiziune, criticii avizaţi precum Coralia Matea, confirmă faptul că profesorul Gasparik Attila, organizatorul celui mai bun festival de film din România, „Alter­native", desfăşurat la Târgu-Mureş, are cele mai mari şanse de a deveni rectorul UAT. Argumente: presă de 17 ani teatru, este respectat de colegi şi de studenţi în aceeaşi măsură, este foarte charismatic, are relaţii în lumea cineaştilor, ştie să vorbească în public, este un organizator şi prezentator înnăscut de mari evenimente culturale, precum s-a văzut atât la premiera „Cocoşul decapitat", cât şi la (re)inaugurarea Sălii Mari a Palatului Culturii. Din punctul nostru de vedere, la aceste calităţi nu are nici o concurenţă, îi dorim mult succes, iar rezultatul oficial va fi declarat nu peste mult timp. Odată cu această numire, Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş are şansa de a reintra în circuitul celor mai importante festivaluri din Europa, cu cei mai de seamă invitaţi. Ift&MA­FI.ORF.A­ ­ Imagine din expoziţia columbofilă de la Căminul Cultural din Sâncraiul de Mureş Foto: IOSIF TRIF

Next