Cuvântul Liber, ianuarie 2009 (Anul 21, nr. 1-21)

2009-01-05 / nr. 1

0 ANUL ÎN CARE AM INTRAT SEMNE BUNE NU NE-A ARĂTAT ! (Urmare din pag. 1) decât că legislaţia în domeniu, intrată şi ea în vigoare la 1 ianuarie 2009, s-a înăsprit serios, astfel nefumătorilor trebuie să li se asigure, obligatoriu, 50 la sută din spaţiul destinat consumului, în timp ce spaţiul destinat fumătorilor nu trebuie să poată fi traversat de către nefumători. încălcarea acestor dispoziţii se sancţionează cu amendă de până la 50 de milioane de lei vechi, dar şi pentru instituţiile publice sunt reglementări noi în ce priveşte locurile speciale destinate fumătorilor. Să mai reţinem că, deşi ţigările s-au scumpit serios, producătorii cer majorarea preţului acestora, aşa cum o fac, trimestrial, de altfel, şi cei care furnizează consumatorilor energia electrică sau gazele naturale. Şi nu sunt singurele măsuri care pot nemulţumi pe unii dintre noi, din moment ce anul 2009 se anunţă unul foarte greu în ce priveşte angajarea forţei de muncă. Specialiştii estimează pentru acest an o creştere a numărului şomerilor în România la peste un milion de salariaţi, dacă adăugăm şi pe cei peste 500.000 de muncitori care lucrează în afara ţării şi care şi-au pierdut locurile de muncă în Spania, Italia etc., şi care nu mai au alternativă decât să se reîntoarcă acasă. Acestei situaţii îngrijorătoare i se adaugă nemulţumirile care există în rândurile unor categorii sociale, şi care ameninţă,în mod regulat, cu mişcări greviste, astfel profesorii sunt pe mai departe nemulţumiţi de faptul că salariile nu le-au fost majorate, aşa cum li s-a promis, cu 50 la sută din anul trecut, noul Guvern român pregătindu-le acestora o majorare de salariu de circa 28 la sută, în două trepte. Alţi nemulţumiţi sunt funcţionarii publici, care şi-au amânat greva generală din data de 30 noiembrie 2008, pentru prima lună a acestui an, majorări de salarii trebuind efectuate şi în sistemul sanitar, în care, cu data de 1 ianuarie 2009, medicilor, salariul trebuie să le crească cu 10 la sută. „Bun venit, 2009!", dar parcă mai bucuroşi am fi fost să ne fi raportat la alte elemente ale vieţii de fiecare zi şi nu la cele care vor influenţa în mod direct nivelul nostru de trai, pentru că, aşa cum se pronunţa guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, „majorările salariale nu vor îmbunătăţi nivelul de trai", în condiţiile în care rata inflaţiei a ajuns de la 4,1 la sută la circa 8 la sută. 2009, un an piatră de hotar, pentru că el va reflecta modul în care noua guvernare va gestiona problemele acute ale ţării, pentru că de modul în care vom reuşi să trecem de greutăţile acestui an vom putea emite speranţe de mai bine pentru viitorii ani, pentru că efectele crizei economico-financiare mondiale se vor face resimţite cu acuitate nu doar la noi în ţară. Cuvântul de ordine lansat de noii guvernanţi, chibzuială şi bună chiverniseală a banului public, prin măsuri administrative înţelepte şi, mai ales, necesitatea strângerii pungii din partea fiecăruia, sunt tot atâtea premise că vom putea trece mult mai uşor peste greutăţile care ne aşteaptă, înţelepciunea şi maturitatea, nu doar a guvernanţilor, ci chiar a populaţiei, sunt decisive. Sens în care, îmi relata un prieten, americanii n-au rival, el însuşi trăind o experienţă interesantă peste Ocean, atunci când guvernatorul statului în care prietenul meu se afla la muncă a cerut populaţiei să reducă ♦ cât mai mult consumul de gaze naturale în locuinţele propri. Consecinţa a fost că omul a trăit o vreme în frig, explicaţia gazdei care a aplicat cererea guvernatorului lăsându-l perplex, respectiv că, „aşa ne-a cerut guvernatorul, omul pe care noi l-am ales, şi care ne vrea binele". Ei, să fi îndrăznit la noi vreun prefect să impună, nu să ceară, o măsură similară, ce-am mai fi strigat cu toţii ca din gură de şarpe, ce tărăboi am mai fi făcut, ce mai tura-vura, din comunist, securist şi tâmpit nu l-am mai fi scos pe bietul prefect care s-ar fi aflat într-o asemenea situaţie. Dar, în ciuda îngăduinţei proverbiale de care dăm dovadă, de răbdarea nelimitată a românului, trebuie înţeles, până la urmă, că şi un program de austeritate face parte din viaţa noastră şi că el este menit, până la urmă, spre binele nostru. Tot spre binele nostru, anul 2009 ne aduce câteva bucurii neaşteptate, astfel numărul zilelor libere, considerate ca sărbători naţionale, ajunge de la 8 la 11, cu trei mai multe faţă de anul trecut, şi, trebuie spus, cele trei zile suplimentare sunt în sezonul cald, respectiv prima şi a doua zi de Rusalii, care pică în 7 şi 8 iunie 2009, precum şi ziua de 15 august, Sfânta Marie Mare. Slabă consolare faţă de încercările la care vom fi supuşi în acest an, însă altă cale de întors nu există, aşa că nu­ avem ca alternativă decât răbdarea şi înţelepciunea. Toate acestea întrec, însă, bucuria venirii unui nou an, 2009 putând fi, până la urmă, o piatră de hotar, un an în care,în ciuda greutăţilor, dacă vom surmonta greutăţile şi necazurile prin soluţii de ieşire din criză care vor da roade, atunci vor exista toate premisele pentru un trai mai bun în anii care vin. Pentru că, deşi nu scăpăm nicio ocazie să ne plângem de mama focului de greutăţile vieţii, realitatea este, pare-se, cu totul alta, din moment ce românii s-au înghesuit mai abitir ca niciodată la cumpărături, din moment ce în anul trecut au intrat în ţară peste 300.000 de maşini second-hand, din moment ce în ultimii doi ani s-au construit la locuinţe cum nu s-a mai întâmplat într-un deceniu. Cu toate acestea, loc de mai bine este, pentru că,într-un clasament european cu­ privire la standardele de viaţă, românii se situează printre ultimele poziţii, ceea ce ar putea însemna, pe de-o parte, că sunt necesare măsuri radicale pentru îmbunătăţirea vieţii de fiecare zi, dar şi că există potenţial pentru aceasta, însumând bunele şi relele anului trecut, nutrim speranţa pentru 2009 că o vom duce cel puţin la fel de bine sau de rău ca în 2008, şi, dacă dă bunul Dumnezeu, vom depăşi sumbrele prognoze, astfel ca 2009 să fie un an mai bun, care să împlinească urările dintre ani pe care ni le-am adresat unii altora. La început de An Nou, pentru că aveţi în mână primul număr al ziarului­­­­nostru din acest an, vă dorim un An Nou, cu bucurie, sănătate şi belşug! ! S-am dus lipsă de „şefi”! (Urmare din pag. 1) naţionalizarea valutei, iar în negocierile cu sindicatele, prin introducerea principiului „puteţi să staţi şi-n cap, că nu vă dau nimici". Şi nu a dat, dar oamenii lui au... cam luat! După alegerile pregătite de Stolojan, preşedintele Iliescu a scos (măi dragă!) de la naftalină un personaj, pentru majoritatea românilor, necunoscut, Nicolae Văcăroiu. Culmea e că, deşi după instalarea în funcţia de prim-ministru, mulţi credeau că nu va rezista nici o lună în fruntea Guvernului, a şezut patru ani bătuţi pe muchie, a fost apoi preşedintele Senatului (al doilea om în stat), iar acum este, bine mersi, preşedintele Curţii de Conturi. Văcăroiu a avut, totuşi, ceva realizări. A reuşit să domolească inflaţia, după ce, cu migală, a brodat o textură a economiei, care împletea capitalismul sălbatic, deja aflat la putere, cu planificarea centralizată, în care Văcăroiu era expert. Dar, ca un făcut, când lucrurile începuseră să meargă, cât de cât, bine sau aproape bine, Emil Constantinescu - ajuns, între timp, dintr-o greșeală istorică, președinte al României - l-a catapultat prim-ministru, pe cine credeţi? Pe Victor Ciorbea, fost, scurt timp, Primar General al Capitalei! Prin ce s-a remarcat Guvernul Ciorbea? Prin şedinţele interminabile de Guvern, la capătul cărora îi telefona lui Constantinescu, întrebându-l: „No, acum, ce să facem?". Altfel spus, fostul lider ţărănist s-a remarcat prin performanţa de a nu fî făcut absolut nimic (şi, până la urmă, Ciorbea, moţul, şi-a dat demisia). A urmat un alt guvern, altă distracţie. E vorba de „omuleţul" care, în problema minorităţii maghiare, una declara la Târgu-Mureş, alta la Cluj-Napoca sau Bucureşti şi cu totul altceva, la Budapesta. Era Radu Vasile, îmbrăcat, mereu, în sacouri şi de la care reţinem, în afara mustăţii proeminente, că a reuşit să-l întoarcă pe Miron Cozma din drumul spre Bucureşti, la mănăstirea Cozia. Radu Vasile a sfârşit, zice-se, ca prim-ministru, învins de „structurile securiste!". Lui „tata Radu" - cum îi spuneau unii - i-a urmat Mugur Isărescu (actualul Guvernator al BNR), care, în scurtul timp cât s-a aflat în fruntea Guvernului, a semnat doar nişte hârtii în legătură cu noile alegeri, ţinute la termen. A venit, apoi,în 2000, Adrian Năstase (iniţial, omul cu patru, apoi, cu opt case). în timpul mandatului său, România a intrat în NATO şi a finalizat negocierile cu UE, iar fapt deloc neglijabil, a înregistrat, zice-se, cea mai „robustă" creştere economică de până atunci... A urmat Călin Popescu Tăriceanu. Ce a făcut acest Guvern? A luptat cu dinţii şi cu unghiile pentru supravieţuirea politică, în condiţiile în care s-a aflat într-un veşnic „d­inei" cu Traian Mihăileanu (cum l-a numit, ironic, Năstase pe preşedintele Băsescu); a instituit şedinţele de Guvern comune româno-ungare (cea mai mare aberaţie a ultimilor ani) şi le-a tolerat udemeriştilor toate pornirile iredentiste! Acum, în 2009, la Guvernare se află Boc, liderul PD-L şi primar al Clujului. Ce va face acest Guvern PD-L - PSD+PC, e prematur să ne pronunţăm. Cum speranţa moare ultima, să-i dăm credit, sperând că, în condiţiile crizei economice mondiale, prin măsurile luate, acest Guvern, care se bucură de cea mai mare susţinere parlamentară din perioada postdecembristă, ne va face să ajungem mai uşor la... liman! Sperăm! nr 20. PREVIZIUNI ANALIZEI Ce va face și ce nu va face Guvernul Boc?! Mai întâi, o constatare. Traian Băsescu - artizanul actualului Guvern, pe care-l consideră o necesitate - se desparte radi­cal de societatea civilă, care apreciază Guvernul Boc ca fiind o pacoste, un pas înapoi, o trădare a idealurilor din 2004. Sunt însă nişte afirmaţii fără argumente, fără o analiză solidă. Ce va face, aşadar, Guvernul Emil Boc şi ce nu va face? Cu­­siguranţă, spun analiştii, va îmbunătăţi indicatorii macro­economici ai ţării, reducând cheltuielile guvernamentale, subvenţiile şi alocaţiile publice. Investiţiile în infrastructură şi în economie se vor baza mai ales pe fondurile UE şi pe împru­muturile decise politic de la BEI şi BERD. Va mări salariile, dar moderat, în etape şi cu ochii pe indicatorii inflaţiei. Va încerca să compenseze pierderile din in­dustria prelucrătoare şi din construcţii cu creşteri ale pro­ducţiei agricole. Va renunţa la politicile naţionale în favoarea unor politici locale, concentrate şi în jurul câtorva mari oraşe, care au şi mari resurse locale. Va centraliza deciziile financiare, dar va renunţa în favoarea auto­rităţilor locale la multe dintre deciziile economice şi sociale. Şi va depolitiza - prin echilibru al influenţelor - domenii precum Justiţia, Poliţia, serviciile so­ciale, învăţământul ş.a. Există însă un lucru pe care cu siguranţă nu îl va face: nu va dezvolta România în următorii ani. Nu este o sarcină pe care şi-a asumat-o. Nu este un guvern al dezvoltării, aşa cum nu este un guvern al crizei. Este un guvern de aşteptare, rezultat din meciul nul dintre PD-L şi PSD. Este un guvern însărcinat să gestioneze România până când se va stabili un câştigător poli­tic al Puterii. Fie în noiembrie 2009, fie doar în noiembrie 2012. Toate acestea (şi încă altele) rezultă din programul anunţat şi, mai ales, din declaraţiile de până acum ale liderilor celor două mari partide. GHEORGHE GIURGIU CUVÂNTUL LUNI, 5 IANUARIE 2008 CARACATIŢA Am citit cu surprindere în ziarul „Gardianul" (ediţia online) un articol despre modalităţile ingenioase prin care UD­MR a izbutit să absoarbă fonduri importante atât din partea statului maghiar, cât şi din partea celui român. Cu surprindere, pentru că nu mă aşteptam la o asemenea amploare a acestui fenomen, deşi îl cunoşteam, cred, cu toţii, mai mult sau mai puţin. E vorba de fundaţiile pe care UDMR sau politicieni maghiari afiliaţi acestui partid le-au înfiinţat (2.280 de fundaţii era cifra vehiculată în ziarul mai sus amintit, înfiinţate în judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Cluj, fundaţii ce sunt, până la urmă, adevărate pa­radi­suri fiscale), cu scopul de a aspira cât mai mulţi bani din bugetul statului român. Liderii UDMR sunt implicaţi în mod direct în 32 de fundaţii şi 35 de asociaţii, ce reprezintă un fel de vehicule financiare prin care banii absorbiţi sunt redirijaţi în marea lor majoritate nu spre populaţia maghiară, ci spre liderii acesteia, cum se subliniază în articolul din „Gardianul". Fundaţiile non-profit înfiinţate de UDMR (între care, cele mai importante sunt,, Co­mm­unita­s ”, „ Progress ", ■„Iskola Alapítvány", „Jakabffy Elemer” etc.) au devenit brusc profitabile pentru unii politicieni care se regăsesc în consiliile de conducere ale acestora. Nu e întâmplător faptul că procurorii DNA au declanşat verificarea unor operaţiuni financiare derulate prin intermediul a patru fundaţii ale UDMR. Important este să se verifice mai ales modul în care fondurile primite de la bugetul statului român au fost utilizate (sau nu) pentru folosul comunităţii maghiare din România, cea care ar trebui, de fapt, să beneficieze de aceste resurse financiare. IULIAN BOLDEA

Next