Cuvântul Liber, octombrie 2010 (Anul 22, nr. 194-215)

2010-10-01 / nr. 194

COTIDIAN MUREȘEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT ( VINERI, 1 OCTOMBRIE 2010 • ANUL XXII, MI. 194­­5.3»3) » KI IMG 1 M­­, 1 LEU. % DECORAŢII PREZIDENŢIALE, LA ANIVERSAREA A 20 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA SMURD Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), preşedintele României, Traian Băsescu, a decorat, marţi, 28 septembrie, într-o ceremonie oficială desfăşurată la Palatul Cotroceni, mai multe persoane pentru înaltul profesionalism şi umanismul dovedite în numeroase acţiuni de salvare a vieţilor omeneşti, în semn de înaltă apreciere pentru implicarea activă în dezvoltarea SMURD, şeful statului a conferit Ordinul Naţional „Serviciul (Continuare în pag. a 6-a) N EDITORIAL, CINE DA TONUL N­ u există nici măcar cea mai mică îndoială că pe domnul Traian Băsescu cam multe îl irită şi îl nemulţumesc în ultima vreme a mandatului lui prezidenţial! S-ar putea ca încă să nu fie suficient convins că tocmai legitimitatea clătinându-se şi autoritatea lui prezidenţială cunosc o adevărată scădere! în niciun caz nu „subminarea autorităţii şi a instituţiilor statului român-cum susţine­ prin aruncarea caschetelor poliţiştilor, cu sau fără stemă, în curtea Cotrocenilor, l-au indispus, l-au enervat cel mai mult, ci acea scandare din peste 8.600 de piepturi: „Ieşi afară, javră ordinară!" O etichetare dură, să recunoaştem, pentru unii analişti, ziarişti şi politicieni, la adresa şefului statului, din partea Puterii, mai ales, considerată nelalocul ei! Numai că, şi în acest caz, adevărul îl rosteşte parlamentarul, sobrul şi cultivatul Alexandru Athanasiu: „Nu trebuie să spui ce vede toată lumea!". Unul dintre politicienii PDL, cu nume de Canacheu, într-un fel de talmeş-balmeş planificat, tocmai pentru a nu se înţelege nimic din amestecătura lui, pentru o distragere şmecherească a atenţiei, ca om de-al lui Traian Băsescu, amesteca, tocmai în acest context, scenarii personale, rocamboleşti, cu cuvintele „cultură" şi „valoare". Să vezi, să auzi şi să nu crezi! Domnul Băsescu, valoarea şi cultura! De fapt, ce mai tura-vura! Poliţiştii care au scandat acea „ţâpuritură", care l-a indispus enorm pe preşedinte, au scandat ce se ştie, au folosit tocmai „stilul Băsescu", împrumutându-i limbajul arhicunoscut şi comportamentul deviant, uneori de-a dreptul scandalos. Vreţi să recapitulăm? Vă mai amintiţi scena aceea de pomină? Preşedintele României, la restaurantul blondei Elena Udrea, şi a înfoiatului Cocoş, bând, pahar după pahar, cu Gigi Becali, cel rând pe rând autonumindu-se „războinicul lumii", Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş, în aiurelile lui de grandoman. Ei, şi, poate vor spune unii, deşi încă de pe atunci se anunţau comportamentul lui deviant şi limbajul de mahala folosit ulterior de preşedinte, a băut şi el, ca omul, şi ce-i cu asta? Numai că, în văzul tuturor, la ora dimineţii, a urcat la volanul autoturismului, aşa băut cum era, spre surprinderea, spre stupefacţia tuturor celor care ştiu că, pentru un asemenea gest, sfidător şi iresponsabil, lor li s-ar ridica, imediat, permisul de conducere. Preşedintele n-a avut nici măcar cea mai mică reţinere. Doar era şef de stat! LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) GHIŞE ŞI... LIBERTATEA PRESEI! Obsesiile domnului senator Ioan Ghişe, privind presa, probabil că dăinuie, prin timp, încă de pe vremea când era primarul Braşovului. Pişcat atunci de „câinii de pază ai democraţiei'',care trebuie să aibă dinţii tot mai as­cuţiţi, ins cu me­morie bună tocmai când nu tre­buie, fostul edil de la poalele Tâmpei le-a pus gând rău. Iar acum, revenit în Parlamentul de doi bani, cu un dinte pe „îngrijo­rătoarea", pentru el, libertate a presei, s-a gândit că a sosit momentul să se răzbune, printr-un stupid proiect de lege, încropit de un fel de ciocoflender, dar pe care şi-l asumă, cu prevederi mult mai aberante decât legea comunistă de dinainte de 1989! Valul de nemulţumiri şi reproşuri ale unor ziarişti de prestigiu, în perioada postdecembristă, este elocvent. Ar fi un „efect devas­tator asupra libertăţii presei, atâta cât mai este!" - consideră Cristian Tudor Popescu. Absolut toţi cei demni de luat în seamă, din presa actuală, cărora li s-a cerut părerea, au folosit cuvântul „aberaţie"! Poate că domnul Ghişe nu are cunoştinţă - tocmai de aceea îi amintim noi - că există o uniune de breaslă jurna­listică, UZP (Uniunea Ziariştilor Profesionişti), condusă de jurna­listul cu vechi state Mihai Miron. Printre stupidităţile aberantului proiect figurează formulări de la LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) COMENTARIU Mureşenilor ajunşi la vârsta senectuţii­­ cuvenitul respect, dimpreună cu urări de sănătate. La mulţi anii MARIUS PAŞCAN, Prefectul Judeţului Mureş LA MULŢI ANI! 1 octombrie - Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, ne reaminteşte, în fiecare an, respectul, atenţia şi recunoştinţa pe care le datorăm celor care, trecuţi prin vâltoarea vieţii, ne învaţă să preţuim valorile şi adevărurile. Primăria municipiului Târgu-Mureş şi-a făcut o datorie de onoare prin stabilirea şi perpetuarea unei relaţii speciale cu cei mai vârstnici concitadini ai noştri, ale căror bucurii şi necazuri le împărtăşim deopotrivă, în strădania de a le sta alături la bine şi la greu, de a-i sprijini în rezolvarea problemelor, nu puţine şi nu uşoare, cu care se confruntă în această perioadă grea pe care o traversăm cu toţii. Devenită deja o frumoasă tradiţie, sărbătorirea acestei zile ne dă prilejul de a adresa tuturor pensionarilor mureşeni calde urări de sănătate, tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă lungă alături de cei dragi! Viceprimari, Primar: CLAUDIU MAIOR dr. DORIN FLOREA CSEGZI SÁNDOR Biboo­aca Jude­­i MURES ROMANIA TRADATA (XXXVIII) Adnotări necesare Cum au fost cei 51 de ani de anexare a Ardealului la Ungaria? O dramă fără precedent în lumea civilizată, începută în tragicul an 1867 și încheiată la 1 Decembrie 1918!­0 Lege electorală draconică, conform căreia aveau drept de vot doar 3,3 la sută din populaţia Ardealului, în timp ce în Ungaria aveau drept de vot 6,5 la sută! Dar Legea Naţionalităţilor? Dar cea a „Uniunii"? Nu din senin s-a născut Mişcarea Memorandistă şi nici drumul spre Marea Unire. A fost o logică despărţire de cei ce voiau să continue jefuirea şi umilirea românilor ardeleni. în aşa-zisa „secuime", drama românilor a căpătat dimensiuni CONSTANTIN MUSTAŢĂ (Continuare în pag. a 5-a) SECVENŢA Amânarea - „înţelepciune” a Curţii Constituţionale? » Curtea Constituţională ne-a mai lăsat pe noi, românii, încă o dată, ca la dentist! Chemată să dezbată, să judece şi să ia o hotărâre privind contro­versata Lege a pensiilor, obo­siţii membrii ai Curţii au decis s-o lase mai moale, pe săptă­mâna viitoare, iar pe noi, cu gura căscată! Multe minuni se mai petrec pe meleagurile noastre tipic mioritice! Poate că încă nu s-a ajuns la vreo înțelegere cu Puterea, poate că la mijloc sunt alte calcule, din sfera fabulospiritului, abracada­brantului stil românesc. Nu cumva membrilor Curţii Con­stituţionale le este frică să nu dea cu parul în baltă şi cu oiştea în gard? Atâtea zile şi nopţi ar putea fi pentru ei un LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) Mesaj pentru persoanele vârstnnice In data de 1 octombrie a fiecărui an, persoanele vârst­nice din întreaga lume îşi sărbă­toresc statutul, încă din anul 1990, când această zi a fost declarată oficial Ziua Interna­ţională a Persoanelor Vârstnice. Astăzi, la fel ca în fiecare zi a anului, oferim respect conce­tăţenilor noştri vârstnici pentru Cu multă stimă şi respect, Preşedinte PNL Mureş, deputat CIPRIAN DOBRE (Continuare în pag. a 5-a) VVOUSSAMK­ksmAm» Pentru informaţii suplimentare, vă puteți adresa la oricare sucursală Volksbank.

Next