Cuvântul Liber, ianuarie 2011 (Anul 23, nr. 1-20)

2011-01-04 / nr. 1

* SECVENŢA NESIMŢIRE! Tot mai mulţi târgumureşeni se plâng că, de la un timp încoace, devin ţinta unui anumit şi original fel de agresiune, din partea unor proprietari de autoturisme, care şi-au instalat la bordul maşinilor lor bengoase sisteme de alarmă. în miez de noapte, în plină zi, suntem obligaţi să suportăm piuitul şi chiţcăitul lor, ducându-ne la exasperare. Odihna oamenilor şi nervii lor devin ţinta poluării sonore enervante, în urma declanşării, din senin, a acestor sisteme, de foarte multe ori făcând deliciul proprietarilor sfidători. Supu­nem atenţiei Poliţiei acest aspect Noi nu suntem obligaţi să suportăm, prin această poluare sonoră, agresiunea unor nesimţiţi! ^____ LAZĂR LĂDARIU^ / \ ! Pagina a 6-a: \ UNIVERS CULTURAL \ ■» / ­ •s Sărbătorile mai importante din luna ianuarie 2011 Luna ianuarie este, din punct de vedere liturgic, o lună în care sunt prăznuiţi unii dintre cei mai mari nevoitori creştini. Astfel, pe lângă sărbătoarea Botezului Domnului (6 ianuarie), a Sfântului Ioan, înaintemergătorul şi botezătorul Domnului (7 ianuarie) şi Sfinţii Trei Ierarhi (30 ianuarie). Biserica îi pomeneşte pe cuvioşii teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte, la 11 ianuarie, pe cuviosul Antonie cel Mare (17 ianuarie), pe Sfântul Atanasie cel Mare (18 ianuarie), pe Sfântul Eftimie cel Mare (20 ianuarie) şi Maxim Mărturisitorul (21 ianuarie). Cu zile speciale de sărbătorire se pomenesc separat Sfântul Grigorie Teologul (25 ianuarie) şi aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur (27 ianuarie). LA COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT MARTI, 4 IANUARIE 2011 • ANUL XXIII, NR. 1 (5.447) • 12 PACINI, 1 LEU. A­ N DITORSIAL ■ (In an mai bun îţi dorim. România a­ m încheiat un an nenorocit-2010- „ciuruiţi" deTraian Băsescu, de Emil Boc şi ai lor, au aflat sub semnul­­mesaj a! plonjonului lui Adrian Sobaru în sala plenului Parlamentului României. Ne-am despărţit, fără urmă de regrete, de 2010, „pocnind din bici pe lângă boi"­­ că se potriveşte de minune politicii şi politicienilor noştri mioritico-balcano­­danubiano-pontici. Un an chinuit pentru români! Am păşit în 2011 fără discursul prezidenţial, obişnuit la trecerea pragului dintre ani, gest lăudabil poate tocmai pentru a nu-i mai irita pe români. Am păşit fredonând şlagărul drag de acum 15 ani: „Fără griji şi fără bani!", doar cu „Happy New Year!'', în loc de „La mulţi ani!"­. Nu se mai spune prin televiziunile noastre, mai ales, frumos, extraordinar, ci „e super". încetul cu încetul, unii de prin mass-media uită să mai vorbească românește şi o dau pe o „penibilă păsărească", cum spunea cândva regretatul George Pruteanu! Din păcate, pas cu pas, se cedează, lamentabil, făcându-se concesii şi joc facilului, lipsei culturii şi bunului-simţ românesc. Aşadar, fără bani, dar cu griji! Domnul Boc ne aburea, de Anul Nou, tot cu obişnuitele promisiuni: „în 2011, vom culege roadele măsurilor de austeritate, încetul cu încetul, ne ducem pe direcţia bună!" Păi, ele, roadele, deja se şi văd, domnule prim-ministru! O revenire cu picioarele pe pământ v-ar fi foarte folositoare! Să aibă, oare, dreptate cel­ care spunea: „Orice promisiune în România se termină ca dracu'!"? O confirmă chiar acelaşi Boc, vorbind despre alocaţiile pentru copii: „Mai bine mici, decât deloc!". Porumbelul-panseu a zburat din gura premierului Napoleon Boc, cel pus pe tăiat tot ce-i iese în cale! Preşedintele Băsescu e tare supărat că, în România, „sunt prea mulţi bugetari"! Nu, cumva, şi pensionari? Poate dumnealui ar dori să nu mai fie nici măcar un bugetar, nici măcar un pensionar! Ce bine ar fi pentru ei! LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) REVELIONUL 2011 ÎN PIAŢA VICTORIEI, TÂRGU-MUREŞ 9 7 9 Ca de fiecare dată, după cum ne-a obişnuit, Primăria Municipiului Târgu-Mureş, la cumpăna trecerii între anii 2010- 2011, a organizat şi de această dată un­ spectacol pe scena improvizată în Piaţa Victoriei. Conform programului anunţat, cu începere de la ora 21, pe o vreme rece şi în faţa unui public puţin numeros, au evoluat Leontina Pop, Ciprian şi Mihaela Istrate, Király Viktor şi grupul De Pe Central, având ca prezentator pe Ioan Chiorean. Sigur că vedeta incontestabilă a spectacolului de Revelion 2011 a fost invitatul VIOREL CONȚIU Foto: IOSIF TRIF (Continuare în pag. a 12-a) ROMANIA TRADATA (99) Marele jaf ...Asasinatele pregătite la Roşia Montană Nici Ceauşescu n-a acceptat să fie groparul Roşiei Montane, cu toate că ştia că e aşezat pe un imens depozit de aur. Pe puţin 800 de tone de aur, 2.000 de tone de argint, dar şi cantităţi importante de iridiu, osmiu, arseniu, platină, paladiu, rodiu... S-a mulţumit doar cu ciuntirea muntelui Cetate, pe care, de mai bine de 2.000 de ani, „aurarii" l-au ciuruit, rănindu-l cu sute de kilometri de „caverne". îi trebuia aur să plătească datoriile României. Nu mai voia să împovăreze ţara cu împrumuturi de la marii cămătari ai Planetei, cărora, peste ani, le-a şi cerut să-şi facă bagajele şi să plece „acasă", cu primul avion. A venit Revoluţia Română, care a adus cu ea şi asaltul „investitorilor" străini. Unu’ şi unu'. Unii voiau petrolul, alţii se mulţumeau cu câte o bancă, o firmă de stat din Grecia s-a „împroprietărit" cu telefonia CONSTANTIN MUSTAȚĂ (Continuare în pag. a 4-a) B­ich dt oca Judeţeană j ti ^ 1 Doar o ..schimbare99 în 2010!? Cinismul­ în locul demagogiei populiste! • Oare în 2011 va fi altfel? Mulţi dintre români îşi vor aminti cu dezamăgire şi tristeţe despre 2010. De ce? întrucât a adus în vieţile noastre o concertare de fenomene negative - politice, economice, sociale-, cu care nu ne-am mai întâlnit până acum. Dar 2010 a fost şi anul în care cinismul a înlocuit aproape total demagogia populistă de până atunci. Un singur lucru a rămas acelaşi, în 2010, ca în toţi cei 21 de ani de la Revoluţie: abilitatea clasei politice de a măslui şi, mai pe şleau spus, de a minţi. Doar câteva exemple. Speriaţi de prăbuşirea dramatică în sondajele de opinie, liderii PDL au decis să se întoarcă la ce ştiu ei să facă mai bine: campanie electorală. Printre altele, folosesc alimentele GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 5-a) 3 tf 15 £ ­VOLKSBANK ROMÂNIA Depozite în RON PLATINUM EXTRA scadente la 6 luni, cu dobânda de­ 7,5% Pentru Informaţii suplimentare, vă puteţi adresa la oricare sucursală Volksbank.

Next