Cuvântul Liber, octombrie 2011 (Anul 23, nr. 194-214)

2011-10-01 / nr. 194

COTIDIAN MUREȘEAN DEMOCRATIC ȘI INDEPENDENT SÂMBĂTĂ, 1, LUNI, 3 OCTOMBRIE 2011 • ANUL XXIII, NR. 194 (5.640) • 12 PAGINI, 1 LEU. ---------------------EDITORIAL--------------------- „Dumnezeu ne dă, dar nu ne pune şi în traistă!” S­e spune că avem parte de o toamnă bogată, cel puţin aşa afirmă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Producţia de cereale păioase a fost bună, capabilă să asigure necesarul de grâu pentru pâinea cea de toate zilele a românilor. Legume şi fructe sunt din belşug, sfecla de zahăr promite o producţie satisfăcătoare, iar porumbul, ajuns la o maturitate artificială datorită secetei din ultimele luni, arată o producţie record, cel puţin în judeţul nostru. Cartoful, pâinea săracului, se spune că anul acesta a fost de minune, chiar dacă în primăvară s-a anunţat că o boală periculoasă, putregaiul tuberculilor, poate compromite recolta. în Harghita şi Covasna s-a obţinut cea mai mare producţie de cartofi la hectar, din ultimii douăzeci de ani. De altfel, m-am convins zilele trecute, când am fost în judeţul Harghita, că pe marginea drumului dintre Gheorgheni şi Praid se ofereau cartofi de vânzare cu 0,45-0,50 de lei/kg, 12 lei sacul, cartofi de calitate, roşii şi galbeni. Un preţ de batjocură, incapabil să acopere cheltuielile de producţie, fie şi de 30 tone/ha. Probabil, agricultorii sunt speriaţi că vor rămâne cu recolta pe stoc, fiindcă supermarketurile vor oferi orăşenilor cartofi din import, la un leu/kg. Pot fi consideraţi cu adevărat fericiţi puţinii agricultori care s-au asociat şi au înfiinţat cooperative de valorificare a producţiei, cu depozite, în primăvară, preţurile la legume, fructe, cartofi, cereale, în mod sigur vor exploda. Sub nicio formă nu te poţi baza pe statisticile Ministerului Agriculturii, deoarece nimeni nu-ţi garantează că într­adevăr s-au cultivat suprafeţele comunicate, nici funcţionarii de la APIA, obligaţi să verifice exactitatea datelor în teren, nu au cum să ofere informaţii exacte despre suprafeţele cultivate. Să admitem, totuşi, , _ _ . VASILE BOTA (Continuare in pag. a 5-a) Ţerbea: „Am fost condamnat în 1993, pentru fals şi contrabanda, dar graţiat de preşedintele de atunci" Ioan Sorin Ţerbea a recunoscut, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, că a fost condamnat definitiv în 1993 pentru fals şi contrabandă, dar graţiat de preşedintele de la acea vreme, susţinând că, în noul dosar, în care este cercetat pentru că i-ar fi dat mită lui Vasile Avram, este nevinovat - scrie Mediafax. Curtea de Apel Bucureşti a luat, joi,în discuţie contestaţiile fostului şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, şi omului de afaceri Sorin Ţerbea împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de arestare preventivă într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare şi, respectiv, dare de mită. Omul de afaceri Ioan Sorin Ţerbea a dorit să dea o declaraţie în faţa judecătorilor, moment în care instanţa l-a întrebat dacă are cazier. Ţerbea a arătat iniţial că a fost arestat timp de 12 zile,în 1993, fiind ulterior eliberat. Instanţa l-a întrebat apoi care a fost soluţia în dosarul de fals şi contrabandă în care a fost arestat la acea vreme, Ţerbea răspunzând că nu a fost condamnat, ci graţiat de­ ­OVIDIU PETROVICI, romanialibera.ro, 29 septembrie 2011) (Continuare în pag. a 5-a) - SV începe, din nou, degringolada? După un început bun, promiţător chiar, dătător de speranţe, boala cronică, obişnuită a fotbalului autohton, numită degringoladă, loveşte, din nou, echipele româneşti aflate în ligile europene, în Liga Campionilor, Oţelul Galaţi a pierdut pe Arena Naţională, cu 0-1, în faţa Benficăi Lisabona, situându-se, după prestaţie jenantă, cu zero puncte, pe ultimul loc. La Nicosia, în Europa League, Steaua, mereu împiedicându-se în competiţia internă, zbătându-se în mediocritatea ştiută, avea ordin, indiscutabil, să meargă la victorie. Figurat vorbind, antrenorul Roni Levy era „cu capul pe butuc", îl salva doar o victorie a Stelei în faţa modestei echipe AEK Larnaka, uşor de învins. Dar n-a fost să fie! Un 1-1 nu-l mulţumeşte, deloc, pe „decidentul" şi finanţatorul din Pipera, Gigi Becali, care clama imediat după meci: „Dacă nu pleacă, îl dau eu afară!". Aşa că, pe aeroportul din Nicosia, Roni Levy n-a mai aşteptat să fie dat afară şi şi-a dat demisia, urmând să ia drumul Israelului. Pe Arena Naţională, PSV Eindhoven a tăiat calea Rapidului, cu 3-1, făcându-l să deraieze în drumul spre „Primăvara Europeană". După un început curajos, entuziasmul Rapidului s-a stins, pierzând cu 1-3, într-un final dificil, PSV smulgând toate cele trei puncte, spulberând speranţa rapidistă la un egal măcar, situând echipa din Grant pe locul al treilea în grupă. Rapidiştii rămân cu satisfacţia marcării primului joi de către un român (Alexa) pe Arena Naţională. In rest, şvaiţer! Se vede că olandezii vor să ne ţină departe de un vis frumos şi în fotbalul european, nu doar de râvnitul spaţiu Schengen! Se pare că, pe „Arena" cea nouă, românii nu au noroc. După un meci de senzaţie, la Lazio (2-2), FC Vaslui a remizat (tot 2-2) acasă, cu FC Zürich, convingându-ne că doar cu un Sânmărtean nu se face o viitoare......Primăvară Europeană". Totuşi, dintre toate echipele româneşti, parcă cea a Vasluiului este ceva mai promiţătoare­ în rest, dezamăgiri în serie. Concluzia? începe, din nou, degringolada?! LAZĂR LĂDARIU • e SECVENŢAD Mesaj pentru persoanele vârstnice Astăzi, la fel ca în fiecare zi a anului, oferim respect concetăţenilor noştri vârstnici pentru imensa lor valoare în dezvoltarea societăţii din care facem parte cu toţii. Vorbim despre oameni a căror experienţă de viaţă şi înţelepciune este extrem de importantă, deoarece ne ajută să înţelegem mult mai bine atât trecutul, cât şi prezentul şi, în special, viitorul, oameni cărora le suntem datori pentru tot ce au oferit de-a lungul vieţii lor. Sunt oameni faţă de care avem obligaţia să le oferim o bătrâneţe liniştită, lipsită de griji şi nu una pângărită de interese politice, în această zi de sărbătoare, şi nu numai, adresăm concetăţenilor noştri vârstnici sincere urări de sănătate, fericire, linişte şi o viaţă cât mai lungă în care să ne ofere tuturor povăţuire. LA MULŢI ANI! Cu multă stimă şi respect, preşedinte PNL Mureş, deputat CIPRIAN DOBRE CĂLIN SORIN CEONTEA, consilier municipal! De circa două luni de zile, Consiliul Local Târgu- Mureş a avut un consilier mai puţin prin demisia medicului Constantin Florea, ca fost reprezentant al partidului Naţional Liberal, în şedinţa ordinară de joi, 29 septembrie 2011, a Consiliului Local Târgu- Mureş s-a aprobat propunerea de numire a domnului Călin Sorin Ceontea (din foarte vechea gardă a „papiiştilor") în funcţia de consilier municipal. Domnia sa a figurat doar pe locul 13 pe lista de supleanţi ai PNL pentru alegerile din anul 2008. A fost însă declarat eligibil, întrucât candidaţii mai bine plasaţi nu au preferat un loc în forul decizional al aleşilor târgumureşenilor. De meserie inginer, Călin Ceontea, în vârstă de 79 de ani, a depus jurământul şi şi-a ocupat locul în sala de şedinţe, participând astfel la discutarea, analizarea B. DORIN (Continuare în pag. a 10-a) Avanpremieră electorală tărgumureşeană Pretendenţi la funcţia de primar şi „ofurile” lor. Încet-încet vremea trece. Azi ca mâine ne vom trezi în ziua alegerilor locale, parlamentare şi care or mai fi, însă, de pe acum se deschide drumul „aventurierilor" către funcţii de primari, preşedinţi de consilii judeţene. Ne aflăm în stadiul planurilor, propunerilor făcute cunoscute de către conducători ori de sub şefi ai partidelor politice, de către aşa-zişii independenţi... Pare-se că la Târgu-Mureş se mişcă ceva în acest sens. Un anunţ de candidat la primăria municipiului vine din partea doamnei Smaranda Enache, de ani de zile „însărcinată" cu conducerea Ligii Europa, în calitate de copreşedintă. A anunţat că va candida ca independent, mizând pe susţinerea unei coaliţii civile (oare, care o fi?), dar că ar fi posibil să accepte sprijinul la funcţia de primar, venit din partea partidelor politice, fie de exprimare românească, fie repre­zentând altă etnie. Puţin probabil să accepte susţinerea PRM ori PDL, dar mai ştii... Iepurele poate sări şi din căciula altcuiva, nu-i aşa? Preşedintele executiv al Partidului Conservator (PC) Mureş, domnul Dinu Socotar, spune răspicat că „Avem un candidat clar pentru şefia Consiliului Judeţean în persoana domnului Ciprian Dobre, un candidat pentru Primăria Târgu-Mureş în persoana domnului Cornel Brişcaru, anunţat de colegii (sic!) de la PSD". Vicele PC Mureş, domnul Silviu Morariu, este de părere că fără conservatori, pesediştii şi pedeliştii nu au avantaj la câştigarea funcţiilor de primar al Târgu-Mureşului, respectiv, de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş! încă mic, iepurele sare şi el la... cuvânt. Domnul Ioan Stoica, președintele DORIN BORDA (Continuare în pag. a 5-a)

Next