Cuvântul Liber, august 2012 (Anul 24, nr. 148-169)

2012-08-01 / nr. 148

f/f JfOfff.W ROMÂNIA ESTE CONDUSA DE LA BUDAPESTA???? D­upă toată mascarada politică pe bani publici, care ne-a consumat şi bruma de energie pe care o mai aveam, feştelindu-ne public definitiv faţada şi aşa boţită ca vai de lume, la final de referendum suntem tot cu ochii în soare. „Quo vadis. Domine?" - s-ar întreba prozatorul Mihai Sin, şi nu numai el, desigur, în legătură cu desfăşurarea ulterioară a faptelor. Vasile Blaga spunea, luni, că, în mod normal, Curtea Constituţională ar trebui să constate că referendumul nu poate fi validat, iar decizia acesteia ar trebui citită în plenul Parlamentului reunit. Vă reamintim că, pentru a fi validat referendumul, ar fi trebuit să voteze cel puţin jumătate plus unu din persoanele înscrise pe liste. în opinia lui Vasile Blaga, preşedintele Băsescu se va întoarce la Cotroceni, iar criza politică trebuie să ia sfârşit. „Depinde de toţi actorii politici ca tensiunea să scadă, am văzut şi m-am bucurat foarte mult de poziţia preşedintelui, şi avem şi poziţia noastră - este aceeaşi, şi noi dorim să ne aşezăm cu toţii la masă, şi să încercăm să calmăm viaţa politică românească". Emoţionant, nu? Cred că v-au dat lacrimile. De ce nu or fi gândit, cu toţii, aşa, înainte să ne bage, din nou, mâna în buzunare? Doar aşa, de fiţe, ca să se vadă cine-i mai mare în parcare?! Fapt este că fiecare dintre combatanţi şi-a cam luat-o pe cocoaşă! Cu sau fără cvorum, preşedintele Băsescu a avut ocazia să constate cât de „iubit" este de popor, mai mult de trei sferturi dintre votanţi trimiţându-l la plimbare. Urâtă poveste! Dacă ar fi bărbat, şi-ar da demisia. Ar fi o soluţie cât de cât elegantă, i-ar rămâne şi vila în dotare, pe viaţă, şi pensia babană, şi maşina, şi cei patru angajaţi, şi imunitatea... Şi, oricum, dragoste cu sila nu se poate, Popeye! Că seamănă cu violul, şi nu tuturor le place! în fine, nu mă preocupă pe mine ce va face Băse, fiindcă mereu a ştiut să cadă în picioare. Aparent, doar aparent, milioane de români asistă şi participă, din lipsă de altă „distracţie", la nişte răfuieli/ţigăneli la vârf, ce-i drept cu victime colaterale prin părţile esenţiale, rezolvabile, în opinia unora, la masa verde de la Golden Sprit. Numai că nu e chiar aşa, sau nu e doar aşa. Gunoiul pe care unii dintre politicieni l-au tot vârât sub preş, pentru „impresie artistică", până la urmă tot a zbughit-o de acolo şi umblă pe la curţi boiereşti. De pildă, Radio-ul guvernamental rus consideră că România este condusă de la ... Budapesta! Sâmbătă, vicepremierul Orbán Viktor, aflat la.....Tusvanyos", în România, le ura­m românilor și maghiarilor din România, să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (duminică, 29 iulie - n.n.) este o posibilitate. Iar la alegerile parlamentare, să ia decizii cu care să poată proteja acel fundament care există în starea firavă care a fost făurită și de maghiarii din România, îi invit pe maghiari să simtă greutatea istorică a momentului, este posibil ca soarta României să se hotărască pentru viitorul câtorva decenii", a declarat acesta, potrivit traducerii oficiale. „Premierul ungar, Viktor Orbán, a devenit persoana-cheie în politica românească şi pare a deţine controlul asupra votului unui număr impresionant de cetăţeni români" - se arată într-un articol apărut luni pe pagina în limba româna a radioului „Vocea Rusiei". „Imixtiunea externă ar putea fi invocată pentru a justifica validarea referendumului MARIANA CRISTESCU (Continuare în pag. a 3-a) A MIERCURI, 1 AUGUST 2012 • ANUL XXIV, NR. 14­ (5.050) *12 PAGINI, I LEU SUMAŢI CITORI! _L FOLOSIŢI cu Încredere serviciile DE PUBLICITATE ALE COTIDIANULUI „CUVÂNTUL LIBER”! o^c° J\ ri r L «»■ta Aa;J : Primarul dr. Dorin Florea ; • respinge acest gen de politică... • • Referitor la politicile editoriale agresive ale unor mass-media, primarul J • municipiului dr. Dorin Florea este de părere că exprimările jignitoare fac • • „rating" numai din dorinţa de a respecta „indicaţiile preţioase ale şefilor, • • do­vedind nu numai lipsă de profesionalism, dar şi un narcisim păgubos. • • în perspectiva eleborării unui cod etic al politicienilor, prima lege pe • • care edilul-şef ar iniţia-o ar fi una drastică şi se referă la limitarea * • ex­chibiţiei im­ediatice în România. • • în opinia primarului Dorin Florea, Consiliul Naţional al Audiovizualului este • • principala instituţie vinovată pentru întreţinerea şi perpetuarea unei atmosfere • • de imbecilizare voită a populaţiei, a non problemelor şi isteriei care, din • • păcate, găseşte un teren fertil în rândul clasei politice. O clasă politică în * . rândul careia „cuştuiala" cu unele mass-media este mai mult decât suspectă. * • în esenţă, este vorba de o cârdăşie care are drept scop şi efect* • deturnarea opiniei publice de la problemele reale, nu puţine şi nu simple, • • cu care se confruntă societatea românească. • Un punct de vedere! „Nu participaţi la vot!" - era îndemnul scrâşnit al preşedintelui suspendat al României (pentru a doua oară în cinci ani!) - Traian Băsescu. „Nu votaţi cu puşcăriabilii care au dat «lovitura de stat»!" - clama el, enervat la culme. „Nu ieşiţi duminică la___________________ referendum!" - ţipau şi PDL-iştii , s-a I­N VENT­A I băsescieni, în frunte cu Vasile Blaga,­­ pe toate drumurile. „Maghiari, nu votaţi!" - dădea ordin budapestan primul-ministru al Ungariei, Viktor Orbán, cetăţenilor români de etnie maghiară din ţara noastră! Fata tatii, Ioana Băsescu, în chiar ziua referendumului, îmbrăcată în alb, bântuia, ca o fantomă, prin preajma Vilei Dante (pregătită, excesiv de costisitor, aşa se spune, pentru Trăienel!), cu un tricou pe care scria „Absent motivat" (de la vot, bineînţeles!), atrăgându-şi etichetările binemeritate din partea femeilor din preajmă, iritate de prezenţa inoportună acolo a odraslei prezidenţiale. Opinia şi replica românilor la refrenul „Nu!" sunt deja cunoscute. Când din 100 de români, doar 11 te mai vor şi te votează, nu mai poţi fi „preşedintele tuturor românilor­ cum se angajeaza, fariseic, să fie Traian Băsescu, aflat în război deschis cu cetăţenii acestei ţări. Dacă referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu va fi sau nu validat, va hotărî doar Curtea Constituţională, care, de fapt, prin LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) . Astăzi, 1 august, începe Postul Ador­ Maicii Domnului Aşezat înaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în cele două săptămâni de la începutul lunii august. Postul acesta a fost rânduit în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, ce s-a pregătit pentru trecerea spre celălalt tărâm prin post şi rugăciune. Postul este o perioadă de înfrâ­­nare, liniştire şi aşezare lăuntrică, de rugăciune. Nunţile şi ospeţele se fac de obicei cu petreceri şi veselie, de aceea Sfânta noastră Biserică opreşte a le aşeza în vremea postului, fiind destule alte zile în timpul anului când creştinul poate face nuntă sau când poate lua parte la bucuriile sănătoase ale vieţii, împlinind aceste porunci, creştinul este încredinţat că lucrează la agonisirea mântuirii sale, oferită de Dumnezeu tuturor celor care îi împlinesc voia. LETIŢIA BOTA Ce-am fost am ajuns! Traversând recent, la ceas de amurg, o localitate cu mare potenţial agricol cândva, din care se trimitea la export şi în ţară sute şi mii de tone de carne, lapte şi vinuri de tot soiul, de pe versantul păşunii comunale, altădată plin de animale, co­borau cinci vaci însoţite de un om, întrebându-l dacă asta-i toată ciurda, mi-a spus da şi că el este un fel de văcar al satului, în faţa unei astfel de realităţi, chiar că n-ai ce comenta. Şi nu credem că situaţia bizară din IOAN CISMAŞ (Continuare în pag. a 3-a)

Next