Cuvântul Liber, februarie 2013 (Anul 25, nr. 22-41)

2013-02-20 / nr. 35

,, Străini în un succes de public neaşteptat, chiar şi la a zecea reprezentaţie în Târgu-Mureş! Eu, personal, văd a treia oară specta­colul şi mi-a plăcut mai mult în varianta Florin Piersic-Medeea Marinescu decât cu­­Emilia Popescu, fiindcă aici se vede mai bine diferenţa de vârstă între personajele principale. Chiar dacă biletul a fost scump, sala a fost arhiplină. Maestrul Florin Piersic a avut un prolog, înaintea spectacolului, în care a rugat spectatorii să-şi închidă telefoanele mobile, motiv pentru care a promis că va spune mai de­parte că la Târgu-Mureș nu a fost întrerupt de niciunul, singurul impediment fiind un spectator cu un râs necontrolat. A specificat faptul că este foarte legat de oraşul nostru, întrucât aici s-a îndrăgostit de o actriţă, nu Anna Szeles, dar tot unguroaică, soţia lui de acum fiind de asemenea... de aceeaşi naţionalitate. A promis că va reveni în aprilie cu acelaşi spectacol şi, de asemenea, a declarat celor din teatru că vrea să vină personal o dată pe lună şi să vadă spectacolele de aici, indiferent de limba în care se joacă, precizând că este prieten cu Tety Boroş, care îi scrie neîncetat cele mai frumoase scrisori, cu Zeno Fodor, care i-a fost coleg în studenţia din Bucureşti şi îi aminteşte de tinereţe. Piesa este regizată de maestrul Radu Beligan, în urma aceluiaşi spectacol văzut de acesta la Paris, cu Alain Delon în rolul titular, care a depăşit suta de reprezentaţii! Comedia este mai mult una romantică, gen care îl prinde foarte bine pe Piersic, este vorba de o tânără care încearcă să-l seducă pe directorul (adjunct) al unei firme, spunându-i mai întâi că este prostituată, apoi reporter, îi arată înregistrările din barul în care l-a „agăţat", mărturisindu-i în final adevărul, că este fiica lui, care şi-a căutat tatăl, pe care îl regăseşte în final. Recunosc, mi-a plăcut mai mult Florin Piersic, Medeea Marinescu egalându-l cu greu, dar, aşa cum am scris, este mai bună decât precedenta interpretă a ace­luiaşi rol. De la Târgu-Mureş au mers mai departe spre Topliţa, impresarul afirmând că „nu căutăm neapărat săli mari ca să-i jecmănim pe oameni, la Topliţa avem doar o sală de 200 de spectatori, am jucat şi pentru mai puţini", promiţând că va aduce aici şi „Egoistul" cu maestrul Beligan, impresionat de publicul târgumureşean. M-am bucurat să regăsesc în public oameni de cultură, teatru şi muzică, cum au fost Codruţa Condruţ, Margareta Puşcaş, Cristi Juncu, Nicu Mihoc, Ioana Cheregi. Există deja un public format, aşa cum afirmă şi Florin Piersic, căruia i se pare că „Târgu-Mureşul se tot lungeşte", părându-i-se (cu mult umor) „mai lung decât Timişoara, ce să mai zic de Clujul natal". Chiar dacă nu am înţeles la ce se referă, bănuiesc, la cultură, şi nu la... şosele. A fost o întâlnire de neuitat, la care sincer mă bucur că am luat parte. IOANA FLOREA FLOH IN FIIUNK &IEDEEA MAIUIKHCH în pic. . sfTurti IN NOAPTE comedie romantica de EH 1C ASSOUS Regia: N­ADU KELHi i­N I & ii viu L*jl I u k fii SM u i;­­2 «V3 ft*** VS ■ ------------------------------------------------------------------------ ■ ...................... . DIN LUMEA... LUI STANLEY KRAMER („Sine ira et studio - Fără ură şi părtinire”,­­ Tacitus Fiind structurat mental şi comportamental pe nişte principii foarte stricte şi riguroase, desprinse din filosofia lui Lao Tzu, Sun Tzu şi completate cu cele regăsite în Tao-te Ching, şi mai mult familiare Vechii Sparte decât acestui haos generalizat de la început de mileniu al lll-lea, îmi respect promisiunea făcută în eseul anterior şi am să vă refamiliarizez cu activitatea „Clintoniană", având ca sursă informaţională o scrisoare primită de la Gary Aldrich, preşedinte al „The Patrick Henry Center for Individual Liberty". Nu de alta, dar sunt adeptul preceptului desprins din proverbul francez „Promettre c'est noble, tenir c'est burgeois­­ a promite este nobil, a te ţine de cuvânt este burghez". Eu, nefiind nici nobil, nici burghez, am desprins acest cod de maniere din Cartea Legii - Biblia, Eclesiastul, cap. V, vers 4: „Dacă ai făcut o juruinţă (promisiune) lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-i plac cei fără minte; de aceea,împlineşte juruinţă (promisiunea) pe care ai făcut-o". înainte de a înfiinţa „The Patrick Henry Center", Gary Aldrich a fost unul dintre cei doi agenţi ai supersofisticatului Federal Bureau of Investigation - FBI, repartizat pe lângă administraţia numărul 42 - William Jefferson Blythe Clinton. La ceea ce a fost martor va rămâne întipărit, pe vecie, în memoria lui Gary; minciuni, corupţie, comportament imoral şi activităţi criminale ale cuplului prezidenţial şi ale prietenilor lor de extrema stângă l-au marcat profund. In 1996, a rupt tăcerea şi a scris cartea „Unlimited Access: An FBI Agent Inside the Clinton White House". Alarmat de efortul presei liberalo­­stângiste de a acoperi decade de minciuni şi corupţie, a înfiinţat „The Patrick Henry Center", pentru a expune abuzul de putere exercitat de Bill şi Hillary. Gary mă informează că, dispunând de fonduri financiare enorme, şi cu ajutorul presei liberale, Clintonii încearcă să-şi distrugă opozanţii. Da, citiţi bine, se întâmpla în Statele Unite ale Americii, nu într-o ţară trecută la „democraţie" după aşa-zisul „Arab Spring" (Primăvara arabă). Gary îmi vorbeşte de existenţa unui raport de 400 pagini al consilierului independent David Barrett, care releva evidenţe şocante ale activităţilor imorale, iresponsabile etc. Greu de crezut, deşi raportul a generat cheltuieli de 21 milioane de dolari, plătiţi din taxele masei amorfe de idioţi utili , adică noi, plătitorii de taxe­­, Senatul Statelor Unite a refuzat ca Raportul să fie dat publicităţi!!! în ceea ce mă priveşte, nimic, dar absolut nimic nu mai constituie o surpriză. Hilary Rodham Clinton a fost blagoslovită cu postul de senator al statului New York, deşi încă figura cu domiciliul în Arkansas, ca o recompensă după şocurile administrate de Bill în cazurile Paula, Jennifer, Monica, şi alte multe necunoscute. Declinul efectiv al Americii a început din timpul administraţiei 42, perioadă din care USA a încetat să mai fie cea mai puternică, influentă şi productivă naţiune a globului; tot din acea nefastă perioadă, datează şi începutul terorismului internaţional, America nemaifiind garantul stabilităţii şi păcii mondiale. Dar câte n-au început cu administraţia numărul 42!?! Nimeni, dar absolut nimeni nu mă poate convinge, nici folosind cele mai inimaginabile torturi posibile, că un modest guvernator al statului Arkansas, cu un salariu anual, la timpul respectiv, de 28.000 dolari, fără o descendenţă Washingtoniană, va ajunge preşedintele USA. Culmea, cu câteva luni înainte de alegeri, era cotat cu 6% din numărul alegatorilor, în timp ce George Herbert Walker Bush, preşedintele de atunci al USA, militar de carieră, fost ambasador în China, fost Director al Central Intelligence Agency - CIA şi fost, dar câte n-a fost... avea o cotă de peste 90%. Aceleaşi semne de întrebare le am şi pentru curentul ocupant al Biroului Oval, care a avut o ascensiune fulminantă, de la „community organizer" până la preşedinte al USA!!! Numai Dumnezeu ştie cine stă în „spatele uşilor închise"? Până să ne dumirim, deşi am îndreptăţite dubii că ne vom dumiri cândva, să revin la Patrick Henry, om politic eminent, orator excelent şi promotor al doctrinei Drepturilor Naturale, autorul maximei „Virtutea, Moralitatea şi Religia constituie armura care ne face invincibili". Patrick Henry a fost o figură marcantă a revoluţiei americane şi este rememorat pentru eternitate cu discursul „Give me Liberty, or give me Death" („Dă-mi Libertatea sau dă-mi Moartea"), ţinut la 23 martie 1775, la Biserica St John's Henrico, din Richmond, statul Virginia, considerat cea mai vestită dizertaţie a celei mai complexe oratorii din istoria civilizaţiei moderne, împreună cu Samuel Adams şi Thomas Paine, este cotat unul dintre cei mai influenţi radicali, avocat al revoluţiei americane şi cel mai ardent denunţător al corupţiei guvernamentale. Doar spre stricta dumneavoastră informare, Henry s-a opus vehement înlocuirii articolelor Confederaţiei cu Constituţia Statelor Unite, anticipând pierderea multor libertăţi individuale. Patrick Henry, un vizionar deplin, anticipând perioada actuală, ne-a mai lăsat următoarele: „Nu poate să nu fie evidenţiat, puternic şi des, că această mare naţiune a fost fondată nu de oameni religioşi, ci de creştini, nu aparţinând oricărei religii, ci Evangheliei lui Iisus Cristos! Când ne îndepărtăm de rădăcinile noastre creştine, obţinem acest mizerabil guvern. Este suficientă o trecere sumară în revistă a tuturor guvernelor lumii, pentru a realiza veridicitatea celor lăsate de Patrick Henry. încă din Republica lui Platon s-a stipulat că un guvern nu este destinat promovării moralităţii sau virtuţilor, dar nu poate exista fără cetăţeni morali sau virtuoşi. Moralitatea şi virtutea sunt singurele arene unde libertăţile individuale pot fi auzite. Fără aceste atribute comportamentale, sfârşitul va însemna haos ori tiranie. Imperiul Roman, mai corect sfârşitul lui, constituie exemplul tipic de la abdicarea acestor virtuţi. Oare care imperiu urmează de a avea soarta Romei? A. C. TON CUVÂNTUL MIERCURI, 20 FEBRUARIE 2013

Next