Cuvântul Liber, decembrie 2013 (Anul 25, nr. 236-254)

2013-12-03 / nr. 236

CUVÂNTUL­OI MARȚI, 3 DECEMBRIE 2013 Colţul spiritual Un om a visat într-o noapte că venise moartea la el şi când l-a văzut dormind în pat i-a zis plină de mirare: „Cum, aici eşti?" Apoi a dispărut. Omul s-a trezit înspăimântat şi din pricina acestui vis a stat cu frica în sân. Pe seară, şi-a zis în ir Moartea la lucru sine: „Ia să mă duc eu la cumătrul, în satul vecin, să scap şi de visul acesta urât. A încălecat pe cal şi a plecat. Pe când zorea calul să meargă mai tare, acesta s-a împiedicat şi, prăbuşindu-se într-un şanţ, omul şi-a spart capul şi aici a murit. Când îşi da sufletul, iată că se iveşte moartea şi-i zice: „A, da, iată, aici trebuia să te găsesc". Părintele GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş, din volumul „Când ţânţarul devine armăsar”, în pregătire la Editura „Nico” - Târgu-Mureş PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE „NEDREPTATEA este o nonvirtute şi nu este plăcută nici lui Dumnezeu, nici oamenilor (n.a.) Oratorul şi omul politic grec Hyperide (sec. IV î.H) spunea: «Calea nedreptăţii trebuie închisă de cum se iveşte, căci odată ce s-a înrădăcinat răul şi s-a învechit, ca o boală cronică, e greu de înlăturat. NEDREPTATEA produce tulburări, ură şi luptă între cetăţenii unui POPOR, pe când DREPTATEA dă naştere la concordie, prietenie, bunăstare şi pace» . PLATON (427-347 Î.H.), filosof grec *■** „Dacă nu vom asculta de Sfatul dreptăţii n-o să iasă niciodată nimic bun. ... Sunt nori negri asupra ţărei noastre, să nu cădem dară în greşeli, să nu facem din acei nori negri o noapte adâncă. Cu toate acestea nu trebuie să dăm locul (pământul), că acesta este frământat de sângele moşilor şi strămoşilor noştri". MIHAIL KOGĂLNICEANU (1817-1891), om politic patriot, scriitor, orator, istoric „Era odată un om bogat care era nedrept cu Dumnezeu. Nu numai că nu credea, dar şi vorbea în batjocură de cele sfinte. Se îmbolnăvi pe neaşteptate, iar medicul i-a spus că nu mai are cale de scăpare. Nu a apucat să-şi facă testamentul, fapt ce-l face să­­şi cheme familia şi să-i spună: „Dragii mei, eu plec în cealaltă lume. Vă las vouă, cu limbă de moarte, casa asta, moşia şi toată averea". „ Tăticule dragă!­­ îl întrerupse printre lacrimi copilul cel mic, care nu pricepea ce se întâmplă, despre ce este vorba. Acolo unde te duci, ai tu o altă casă, unde o să ne întâlnim cu toţii?"întrebarea copilului îi străpunse inima muribundului. în clipa aceea îşi văzu toată zădărnicia vieţii şi osânda care îl aştepta. Dar acum era prea târziu... prea târziu. Peste câteva clipe îşi dete sufletul şi plecă într-o lume unde n-avea casă, nici moşie, nici Dumnezeu care să-l aştepte. „Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu"(Luca 12, 21), adică nu-şi face casa şi în ceruri (n.a.). „1001 CUGETĂRI” Preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂŞANUL 3 DECEMBRIE 2013 /------- —• —N | Zile trecute: 337 | I Zile rămase: 28 | Soarele răsare la: 7.52 . Soarele apune la: 16.38 | Ortodox: I | Sf. Prooroc Sofonie; Cuv. | I loan Sinaitul; Cuv. Gheorghe­­ de la Cernica Greco-catolic: I | Sf. Sofoniu, pr., Sf Xaveriu | I Romano-catolic: Sf. Francisc Xaveriu, pr. . Zodia: Săgetător | (22 noiembrie - 20 decembrie) | Sărbători: Ziua I I internaţională a persoanelor .­­ cu handicap Fila de calendar 1861 - Alexandru Ioan Cuza anunţă, cu prilejul deschiderii Camerelor, că „înalta Poartă, precum şi toate Puterile Garante" recunosc Unirea Principatelor. 1880 - Prințul Ferdinand de Hohenzollern, nepot de frate al lui Carol I, este desemnat moștenitor prezumtiv al tronului României. 1919 - A murit pictorul francez Auguste Renoir, reprezentant de seamă al impresionismului (n.25.02.1841). 1920 - La Geneva este semnat Protocolul privind constituirea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională cu sediul la Haga. 1934 - A fost înfiinţat Spitalul de Urgenţă, actualul Spital de Urgenţă Floreasca. 1967 - A avut loc prima operaţie de transplant de inimă, efectuată de dr. Cristian Barnard, în Africa de Sud. 2008 - Bombele cu fragmentare au fost declarate oficial ilegale. Circa 100 de țări s-au reunit pentru a semna un tratat ce interzice bombele cu fragmentare, devastatoare pentru civili. Cugetarea zilei: Nu da cu piciorul în cel nefericit, căci soarta este comună (tuturor). (Menander) Berbec: Nu este o zi bună pentru investiţii sau pentru afaceri. în cursul dimineţii primiţi o veste de la o rudă apropiată, care vă schimbă planurile în legătură cu o călătorie. Taur: Astăzi nu este recomandabil să vă asu­maţi noi responsabilităţi la locul de muncă. Amânaţi deci­ziile importante şi păstraţi-vă calmul în discuţiile cu colegii! ,n Gemeni. Grijile pe care vi le faceţi nu sunt justi­­ficate. Aveţi şanse reale de reuşită, atât pe plan social, cât şi sentimental. Nervozitatea pe care o resimţiţi se datorează oboselii acumulate. Rac: Sunteţi cam confuz şi s-ar putea să nu-i înţelegeţi corect pe cei din jur. Se pare că nici intuiţia nu vă ajută astăzi, dar vă puteţi baza pe sfaturile unei rude mai în vârstă. HOROSCOP Leu: Dimineaţa faceţi cunoşinţă cu o femeie care va juca un rol impor­tant în viaţa dumneavoastră. Vă sfătuim să fiţi mai atent la serviciu, pentru că sunteţi predispus la greşeli. La Fecioara, în prima parte a zilei, o cunoştinţă vă solicită sprijinul într-o problemă de afaceri, de pe urma căreia veţi avea de câştigat şi dumneavoastră pe plan financiar. Balanţa: O rudă mai în vârstă vă ajută să luaţi o decizie importantă în pri­vinţa relaţiilor sentimentale. Simţul practic nu vă ajută astăzi, dar vă puteţi baza pe sprijinul familiei şi al prietenilor. Scorpion: Se pare că traversaţi o perioadă în care lipsa banilor vă neli­nişteşte. în prima parte a zilei, nu este exclus să întâmpinaţi dificultăţi la locul de muncă. )­a Săgetător: Un prie-MjMkr­­en vă propune să vă asociaţi într-o afacere. Vă sfătuim să nu luaţi o decizie astăzi, pentru că riscaţi să nu fie cea mai bună. Relaţiile senti­mentale decurg foarte bine. Capricorn: Ar fi bine să nu vă faceţi un program strict, pentru că veţi fi nevoit să-l schimbaţi de câteva ori pe parcursul zilei. Faceţi mai multe drumuri scurte în interesul familiei. ^ Vărsător: în cursul dimineţii s-ar putea să fiţi cam confuz. Vă sfă­tuim să lăsaţi afacerile pe mâine, oricât ar părea de urgente, altfel riscaţi să luaţi decizii greşite. | ^ Peşti: în prima parte a zilei nu vă reuşeşte mai nimic şi simţiţi că vă irosiţi energia. Prietenii şi familia vă înţeleg şi vă ajută. Sursa:eustrolog.ro Schimburi muzicale Târgu-Mureş - Tel Aviv In perioada 30 noiembrie - 4 decembrie a.c. va avea loc un schimb cultural între o delegaţie a Conservatorului Naţional din Tel Aviv şi Liceul de Artă din Târgu- Mureş. La acest schimb cultural vor lua parte doi profesori şi nouă studenţi din Israel (patru pianişti, un violonist, doi violişti, un oboist şi un saxofonist). Acest schimb a fost iniţiat de doamna profesor universitar Delia Iacob, şefă a catedrei de vioară la Conservatorul din Tel Aviv şi de doamna profesoară Codruţa Condruţ, de la Liceul de Artă din Târgu-Mureş, alături de doamnele Diana Stoica, director, şi Aved Eva, director adjunct, al căror aport a fost decisiv în realizarea tuturor obiectivelor propuse. Delegaţia română a efectuat, în luna aprilie a.c., o vizită în Tel Aviv, ocazie cu care elevii au participat la numeroase ore de măiestrie interpretativă şi au susţinut trei concerte care s-au bucurat de un real succes (două concerte ale soliştilor ambelor instituţii şi unul al orchestrei Conservatorului, în care s-au integrat în mod strălucit elevii români). Se poate aminti faptul că la unul dintre concerte a participat şi Excelenţa Sa, Ambasadorul României la Tel Aviv, care a apreciat foarte mult pres­taţia elevilor târgumureşeni. Delegaţia Conservatorului Naţional din Tel Aviv a sosit la Târgu-Mureş sâmbătă, 30 noiembrie, iar luni, în 2 decembrie, de la ora 17, a avut loc un concert în Sala Festivă a Liceului de Artă, cu solişti din ambele ţări (la pian, profesorii Szőnyi Mártha, László Cristina, Mihai Moraru), iar astăzi, în 3 decembrie a.c., de la ora 18, va fi organizat un Concert extraor­dinar al Liceului vocaţional de Artă în colaborare cu Conserva­torul din Tel Aviv, în Sala Mare a Palatului Culturii, cu participarea soliştilor şi a unor formaţii de muzică de cameră, în care au fost integraţi şi studenţi din Israel, dar şi cu participarea Orchestrei simfonice a Liceului de Artă din Târgu-Mureş, dirijată de domnul Remus Grama. Menţionăm şi participarea unui fost elev al liceului târgumureşean, pianistul Marius Boldea, student în anul I la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, în seria acestor activităţi culturale, vor avea loc, de asemenea, ore de măiestrie muzicală, mai ales în cadrul catedrelor de muzică de cameră şi vioară, precum şi întâl­niri între profesori de specialitate, realizându-se astfel schimburi reciproce de idei şi experienţă. Să mai precizăm că duminică, 1 decembrie, oaspeţii din Israel au avut ocazia să viziteze oraşul Sighişoara, iar seara au participat, la sinagoga din Târgu-Mureş, la sărbătoarea de Hanuka, astăzi vor vizita oraşul Târgu-Mureş, iar miercuri vor vizita Fabrica de instrumente muzicale Gliga de la Reghin. Avem convingerea că acest parteneriat, soldat cu rezultate atât de fructuoase, se va bucura de continuitate, de suc­ces şi de aprecieri binemeritate. IULIAN BOLDEA Congresul spiritualităţii româneşti La Alba lulia s-a desfăşurat cel de-al XVII-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti. La această ediţie a congresului au participat peste 150 de români din afara graniţelor, delegaţi din 23 de ţări de pe mai multe continente. Din Republica Moldova au fost invitaţi academicianul Mihai Cimpoi, poetul Nicolae Dabija şi Anatol Petrenco, iar din Rusia a venit academicianul Eugen Doga. Congresul de la această ediţie a avut ca temă „Starea întregii românităţi la 95 de ani de la Marea Unire de la 1918". De asemenea, a fost lansat proiectul „Centenarul Marii Uniri 1918-2018". MARIN CALDARARIU. Concert caritabil Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Locomotorii din judeţul Mureş organizează, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, un concert caritabil, astăzi, 3 decembrie, în sala Ansamblului Artistic „Mureşul" din cartierul Dâmbu Pietros, de la ora 18.00. Concertul va fi susținut de către domnul Vizi Imre. Intrarea este liberă, în cadrul concertului vor fi și programe de dans popular și colinde de Crăciun.

Next