Cuvântul Liber, februarie 2014 (Anul 26, nr. 22-41)

2014-02-15 / nr. 32

CUVÂNTUL SÂMBĂTĂ, 15 FEBRUARIE 2014 0 --------------------------------------------------------------------------------------*--------------­ EMINESCU, LA DEDA Cât despre trecerea lui Eminescu prin Deda, în drumul său de la Cernăuţi la Blaj, au existat mai multe puncte de vedere. Istoricul Vasile Netea, originar din Deda, scria în revista Luceafărul, nr. 13/1964, că: „Un izvor nou asupra acestui itinerar am descoperit noi într-o scrisoare de familie din anul 1950 a unui bătrân învăţător, de la Târgu-Mureş, Grigore Ceontea, care-şi informează nepoţii din comuna Deda, pe baza unei amintiri orale, moştenită de la unchiul său, profesorul Teodor Ceontea, despre popasul făcut de Eminescu la Deda, în primăvara (s.n.) anului 1866". Eminescu însă, după cum mărturiseşte în romanul autobiografic „Geniu pustiu", a călătorit spre Blaj, nu în primăvara, ci în vara anului 1866: „într-o zi frumoasă de vară (s.n. N.B.), îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi-o luai la picior pe drumul cel mare împărătesc(s.n. N.B.). Holdele miroseau şi se coceau de arşiţa soarelui... eu îmi pusesem pălăria în vârful capului astfel încât fruntea rămânea liberă şi goală şi fluieram alene un cântec monoton, şi numai lucii şi mari picături de sudoare îmi curgeau pe frunte deasupra obrazului". Nu discutăm însă acum despre veridi­citatea amintirilor lui Grigore Ceontea bazate pe „amintiri orale", datorate lui Teodor Ceontea. Ele sunt, după cum se vede mai sus, cel puţin, inexacte. Şi-apoi, cât de cunoscut putea fi Eminescu la Deda, în iunie 1866, având în vedere că acesta debutase doar la 25 februarie/ 9 martie (stil nou) 1866 în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea, acesta fiind şi cel care l-a convins să-şi schimbe numele în Eminescu?! A TRECUT EMINESCU PRIN DEDA? Pe de altă parte, o altă sursă, Nicolae Iosub, în articolul „Pe urmele lui Mihai Eminescu (XXIII), MIHAI EMINESCU LA BLAJ", publicat în revista Luceafărul din 15 februarie 2011, vorbeşte despre un alt traseu al lui Eminescu, în drumul spre Blaj, care exclude trecerea prin Deda: „Mihai Eminescu porneşte direct spre Blaj prin Vatra Dornei, Bistriţa, Reghin, Târgu- Mureş, Târnăveni, Mediaş, Blaj (s.n. N.R.), fără a mai trece pe la Ipoteşti, unde,în acea perioadă era o mare epidemie de holeră". „Drumul cel mare împărătesc, drum stra­tegic construit de austrieci în perioada 1786-1808, pe ruta: Snyatin, Cernăuţi, Storojineţ, Vicov, Marginea, Solea, Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei, era un drum militar construit de populaţia satelor pe care le traversa şi era principala cale de comunicaţie din Bucovina. Pe acest drum va călători şi Mihai Eminescu în anul 1866" (s.n. N.B.).­­ Din aceeaşi sursă mai aflăm că „Drumul său (al lui Eminescu - n.n.) a fost destul de greu, mergând când pe jos, când luat în căruţele unor negustori, mâncând şi dormind pe unde putea: „Zi de vară pân-în seară am tot mers, spune Eminescu, fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul S____________________________ --------------------------------------------------------X resuscitarea UMI fals: CASA MEMORIALĂ „EMINESCU” DE LA DEDA După ce, cu vreo şase ani în urmă, o publicaţie mureşeană se dădea de ceasul morţii ca să scoată un vinovat în „cazul" „Casei Memoriale Mihai Eminescu" din Deda,în ciuda evidenţei inexistenţei juridice a unui astfel de imobil, subiectul este resuscitat, într-un moment aniversar al acestei publicaţii, ca pe o mare ispravă publicistică, sub un titlu precar şi hilar. Casa Me­mori­a­lă „Mihai Eminescu" din Deda nu a fost demolată datorită Punctul (Sic!). înainte de toate, autorul anonim al textului trebuie să se hotărască: a fost sau nu a fost demolată așa-zisa „Casă Memo­rial Mihai Eminescu" de la Deda?! Un lucru este clar: nu a putut exista, nici legal, nici moral, un astfel de stabiliment la Deda. Casa declarată impropriu „Casa Memorială Mihai Eminescu" este o făcă­tură, iar demolarea ei nu a fost aprobată de Direcţia de Cultură Mureş, care nu avea atribuţii în acest sens! începea a se răcori, holdele păreau că dorm din freamătul lor lung, de-a lungul drumului de ţară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale şi doniţe în amândouă mâinile, boii trăgeau încet în jug şi carul scârţâia... Ascuns în maluri, dormea Murăşul, pe el trosnea de căruţe podul de luntri, pe care-l trecui şi eu»". Şi aceste detalii, cu „holdele" (cât se cultiva grâul la Deda?) care „păreau că dorm în freamătul lor lung", ridică semne de întrebare în legătură cu traseul urmat de Eminescu, în drumul spre Blaj. Şi alte ipoteze legate de traseul lui Eminescu de la Cernăuţi la Blaj pun sub semnul întrebării varianta trecerii lui Eminescu prin Deda. Dan Tom­a Dulciu, în articolul Eminescu Peregrinul: Itinerarium humanae vitae, din revista Vacanţe şi Călătorii, Nr. 155-157 - Iunie - August 2013, menţionează: Un alt studiu (v. N.Triboiu, Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu în Transilvania, Editura „Dragoş-Vodă",Cluj-Napoca, 1998, p. 87) acreditează un scenariu documentar privind traseul lui Eminescu spre Blaj: „Probabil că pasiunea pentru opera şi persona­litatea lui Şincai îl va fi făcut pe pelerinul de numai 6 ani să schimbe itinerariul său spre Blaj, din vara anului 1866, fiindcă el se depla­sează de la Gherla spre Ţaga (s.n. N.B.), satul unde a locuit Şincai în perioada 1797-1803, ca profesor al copiilor familiei Daniel Vass. Ţaga se află pe drumul care leagă oraşul Gherla de pe Valea Someşului, de Reghin, de pe Valea Mueşului (s.n. N.R.). Având Ţaga ca prim obiectiv al călătoriei sale spre Blaj, ne putem explica lungul ocol pe care l-a făcut până la Deda - Reghin - Târgu-Mureş." Şi încă o versiune, a unei autorităţi în materie, redutabilul eminescolog Dimitrie Vatamaniuc: „întreprinde în aprilie-octombrie prima călătorie,în Transilvania, pe urmele străbunilor săi, îl însoţeşte pe Ioan Neamţu din Feldru, elev la Şcoala reală greco­­ortodoxă din Cernăuţi. Intră în Transilvania prin pasul Tihuţa, coboară pe Valea Someşului şi ajunge la Dej, de unde îi scrie lui Iosif Vulcan că se află în drum spre Blaj (s.n. N.R.). La sfârşitul lui mai ajunge la Târgu- Mureş, îl cunoaşte pe Ioan Cotta şi Teodor Cojocaru, studenţi la teologie, şi călătoresc împreuna până la Blaj. (...) Avem în această privinţă numai mărturii orale, nu şi docu­mente" (s.n. N.B.). (Dimitrie Vatamaniuc, în „Viaţa lui Mihai Eminescu", www.mihaieminescu.ro/ bio3_4.htm). Nici măcar George Călinescu, în monu­mentala sa lucrare „Viaţa lui Eminescu", nu ne oferă date concrete: „Ceea ce e aproape sigur e că la un moment dat Eminescu s-a lăsat pe Mureş la vale şi a luat-o după cursul său (s.n. N.B.) până la Târgul­ Mureşului". Care a fost acel „la un moment dat"? Nici pasajele din „Geniu pustiu" nu ne pot lămuri pe deplin, în ciuda detaliilor care ar putea duce la localizări geografice. Iar în „Istoria literaturii române", invocată de autorul anonim că ar „contesta" punctul meu de vedere, George Călinescu spune şi mai puţin: „în vară, Eminescu părăsi Cernăuţii. O luă pe jos, cu un băţ în mână şi un de-a umăr, spre Ardeal, coborând probabil (s.n.) pe valea Dornei, se lăsă pe apa Mureşului până la Tg.-Mureşului" (p.444). EMINESCU, LA TÂRGU-MUREŞ ŞI TÂRNĂVENI Despre popasurile la Târgu-Mureş (unde a ajuns la 1 iunie) şi Târnăveni (3 iunie), există însă dovezi certe. Iar două plăci memoriale de marmoră MARCHEAZĂ ACEST TRASEU, pe imobilul în care în 1866 era hanul „La calul alb", unde i-a întâlnit pe seminariştii Ioan Cotta din Bicaz şi Teodor Cojocaru din Corbu (şi cu care şi-a continuat drumul, cu căruţa la Blaj) şi pe imobilul din Târnăveni, unde a poposit cu cei doi seminarişti amintiţi, unde a ajuns la 3 iunie 1866 şi unde, spune George Călinescu, în „Viaţa lui Mihai Eminescu": „La Dicio-Sînmartin, stând împreună cu seminariştii la masă, le-a declarat, în sfârşit, fără afectare: «Domnilor, eu sunt poet şi vreau să-mi adun material», spre marea mirare a acestora care, cu ochii, căutau să împace purtarea drumeţului, cu hainele sale...". La Târgu-Mureş, Eminescu a fost adăpostit de protopopul Partenie Trâmbiţaş, dar a dormit în clopotniţa bisericii, după cum însuşi poetul spune: „M-am covrigat în clopotniţă cu dinţii clănţănind şi muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi, mânuţele mele slabe şi reci le băgăm în mânecile ude. Aşa am stat toată noaptea". Şi. TOTUŞI, A TRECUT EMINESCU PRIN DEDA? ADEVĂR SAU LEGENDĂ? Cât despre trecerea prin Deda, mărturiile sunt, totuşi, la fel de nesigure. Adică nu există dovezi istorice concrete, ştiinţifice („Avem în această privinţă numai mărturii orale, nu şi documente"), (Dimitrie Vatamaniuc) etc., care să suţină fără echivoc popasul lui Eminescu la Deda. „Ca mai întotdeauna, spu­ne Dan Tom­a Dulciu (în articolul Eminescu Pere­grinul: Itinerarium humanae vitae, din revista Vacanţe şi Călătorii, Nr. 155-157 - Iunie - August 2013) posteritatea transformă un itinerar banal într-unul mitic, locurile atinse de paşii pelerinului încep să fie venerate, iar memoria apocrifă hiper­­bolizantă, are tendinţa de a include şi alte locuri pe drumul parcurs de erou, spre gloria postumă (s.n. N.B.). Astfel, la Deda, localnicii îţi relatează următoarea legendă (s.n. N.B.): „în 1866, de Sânziene, în drumul lui de la Cernăuţi spre Blaj, Eminescu s-a grăbit să îi întâlnească pe doi colegi ai săi din Deda, Teodor Ceontea şi Andrei Ghidiu, pentru a merge împreună mai departe. Cei doi plecaseră deja, aşa că Eminescu s-a oprit la casa lui Teodor Ceontea, o gospodărie plină de copii. A dormit în fân, a stat de vorbă cu părinţii. A urcat pe lângă şcoală pe Dealul Popii, a admirat peisajul care l-a inspirat, pare-se, când a scris Sara pe deal". Peste ani, Iosif Ceontea spunea poveşti halucinante despre Eminescu, arătându-le curioşilor şi patul în care a dormit Eminescu în casa lui! CASĂ MEMORIALĂ „MIHAI EMINESCU" LA DEDA? Dar să admitem că Eminescu a trecut prin Deda şi că a fost găzduit, o noapte, în casa lui Teodor Ceontea. Casa în care a dormit Mihai Eminescu nu putea fi însă cea invocată - „Toată lumea ştia asta", recunoaşte chiar autorul anonim, întrucât nu exista la acea dată, casa demolată fiind construită mai târziu. Să admitem şi ipoteza că, totuşi, Eminescu a dormit în acea casă. Aceasta nu-i putea aduce nicidecum statutul de „casă memo­rială"! Trebuie să-şi limpezească autorul nostru anonim ce înseamnă o „casă memo­rială". De altfel, nu a funcţionat niciodată o Casă Memorială „Mihai Eminescu" la Deda, cu statut juridic, nici n-a fost înregistrată vreodată la Cartea Funciară ca atare. Ea a continuat să fie o simplă casă de locuit, a lui Iosif Ceontea, casă pe care Uniunea Scriito­rilor a pus o „Placă memorială" în 1990. Iar proprietarii ei aveau dreptul legal să demoleze casa. Nimeni nu le putea îngrădi acest drept. Pentru că nimeni nu-i mai presus de lege, nu?! Iar casa a fost demolată înainte de a se cere vreun aviz de la Direcţia de Cultură! Care nici nu putea să elibereze vreun aviz, casa nefiind monument istoric, deci nu Direcţia pentru Cultură era abilitată să autorizeze demolarea! Şi nici nu avea autoritatea de a interzice demolarea. Dar unde­ au fost dedenii când s-a demolat casa cu pricina? Administraţia locală? Dacă tot se plâng de demolarea ei!?, Fiindcă a fost demolată sub ochii lor! CASA MEMORIALĂ „MIHAI EMINESCU" DE LA DEDA ŞI PATRIOTISMUL Nesusţinerea unui neadevăr nu înseamnă „fanfaronadă ieftină", lipsă de patriotism sau „patriotism de buzunar", cum insi­nuează autorul anonim al textului. Autorul anonim aruncă lucrurile în derizoriu şi atunci când vorbeşte despre „faptul că acea casă păstra povestea trecerii lui Eminescu prin Deda, a iubirii sale pentru fata unui preot, iubire pe care o va «imortaliza», se zice, mai târziu, în celebra poezie «Sara pe deal». Fantezia atinge aici ridicolul. Când putea să aibă răgaz Eminescu pentru o idilă la Deda? El, despre care Ştefan Cacoveanu, cel care l-a găzduit la Blaj în iunie şi iulie 1866, spunea că: «Nu bea, nu fuma, nu juca cărţi, era ca o fată mare»". Iar „Sara pe deal" a fost scrisă la Viena, în 1871, ca variantă a poeziei „Ondina", şi a fost publicată la 1 iulie 1875 în revista „Convorbiri literare". De unde ştie anonimul gazetar acest detaliu de istorie literară? De unde a aflat el de sursa de inspiraţie a lui Eminescu pentru „Sala pe deal"? Apoi, cum credeţi că o casă în care n-a intrat niciodată Eminescu ar putea deveni „Casă Memorială Mihai Eminescu"? Cum credeţi că, dacă prin fiecare loc prin care a trecut Eminescu s-ar ridica o casă memorială, acest lucru „ar fi un semn de patriotism", cum susţineţi?! Asta numiţi „pa­triotism adevărat", nu unul de faţadă? Patriotismul o fi însemnând mistificare, minciună, fals... Sau adevăr, oricât de inconvenabil ar fi!? Eminescu nu are nevoie de retuşuri biografice, ca să-i arătăm respect şi preţuire, el oricum e al nostru, al tuturor,fără să trebuiască să inventăm poveşti pe seama sa. Era de-a dreptul imoral să fie susţinute neadevăruri din... patriotism local... Memoria lui Eminescu nu suportă astfel de imposturi şi impostori, până la urmă! în varianta că Eminescu a intrat într-o casă care a existat în acel loc, o placă memorială era un gest justificat, firesc. Dar nimic mai mult! Nu există nici la Blaj, unde a stat în gazdă aproape două luni, vreo... Casă Memorială Mihai Eminescu, ci doar plăci memoriale care amintesc de trecerea lui pe acolo. ADEVĂR/ „NULITĂŢI TRIUMFĂTOARE" Nu aş fi coborât să polemizez cu per­sonaje anonime, de cultură îndoielnică, lipsite de onestitate şi de respect faţă de adevăr. Care recurg la etichetări şi acuze nefondate, la jigniri, cu o superioritate specifică ignoranţilor, „nulităţilor trium­fătoare", cum le-ar fi spus Vlahuţă... Dar cititorii au nevoie de adevăr, iar gestul meu de a scrie acest articol vine din respect faţă de istoria literară, faţă de adevăr şi faţă de cititori. Aceştia trebuie să ştie că aş fi fost cel mai fericit, dacă ar fi fost posibil să avem măcar un punct muzeistic memorial Eminescu la Deda, bazându-ne pe informaţii certe, nu o „Casă Memorială Mihai Eminescu", deziderat imposibil de fundamentat ştiinţific. Există în tradiţia locului dorinţa dedenilor de a-şi şti legat numele de Eminescu. Bustul ridicat în Deda lui Eminescu poate fi circumscris acestui deziderat. Dar bustul îşi merită locul în Deda, chiar dacă nu există argumentul trecerii lui Eminescu pe aici, aşa cum există busturi, statul Eminescu, în multe locuri din lume pe unde, fireşte, n-a trecut „poetul nepereche"! După cum se ştie, am solicitat public administraţiei locale ca măcar la Târgu- Mureş să fie marcată muzeistic trecerea lui Eminescu, prin achiziţionarea imo­­bilului în care a funcţionat Hanul „La calul alb" şi care să fie amenajat ca spaţiu memorial Eminescu. Aici lucrurile sunt evidente, mărturiile numeroase, iar prezenţa lui Eminescu la Târgu-Mureş merită o reconsiderare a punerii în valoare a acestui episod biografic eminescian. NICOLAE BĂCIUȚ --­­ - - -------

Next