Cuvântul Liber, iunie 2014 (Anul 26, nr. 104-123)

2014-05-31 / nr. 104

0 ú un­yáé Domnule general Radu Theodoru, Vă întâmpinăm, în acest „mai, când rozele­­nfloresc" şi „privighetoarea cântă", cu sarea şi pâinea sufletului românesc, aici, în inimă de ţară! Fiţi binevenit în „Oraşul florilor", Târgu-Mureşul românesc, aici unde, la 16 ani, în drum spre Blajul „fântânilor darurilor", Mica Romă, la hanul „Calul Alb" a poposit, în căutarea îndepărtatelor lui obârşii, Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii româneşti", viitor Luceafăr al dăinuirii noastre întru cuvântul­­diamant. Ne despart doar 50 de metri de acel loc, marcat de placa de pe strada Călăraşilor, sfinţind, prin timp, urmele paşilor lui, stradă pe care înveninaţii cu suflet negru ar fi dorit-o botezată cu numele unui călău - Kossuth Lajos! Fiţi binevenit cu tot rodul trudei Dumneavoastră, soldată cu monumentala operă, 50 de cărţi, rânduite, de la romanul istoric „Brazdă şi paloş" până la „Francmasoneria - Pro şi contra", de la „Strămoşii" şi „Vitejii", de la călătoriile peste mări şi ţări, până la „Mareşalul", „Teroarea horthysto-fascistă" şi „Basarabia în flăcări", tot atâtea jaloane ale triumfului cuvântului. Fiţi binevenit aici, de unde, în anul 1940, în acel august al învolburărilor, pleca spre Câmpeni statuia Crăişorului Munţilor, Avram Iancu, fost cancelist târgumureşean, comandant de oaste la 24 de ani în Cetatea de cremene a Apusenilor, aici unde, în Dealul Sângeorgiului, era dinamitat monumentul lui Constantin Romanu-Vivu, dar şi cel al Ostaşului Român din centrul Târgului, sub ceţurile şi brumele trecerii diktatului vienez. Fiţi binevenit aici, unde, la 20 martie 1990, în acel început de minirăzboi civil, a curs sânge, iar aroganţa, ambiţia, sfidarea nemeşească s-au izbit de piepturile Vetrei Româneşti - „Stânca de care s-a spart valul iredentist maghiar" -, cum se exprima atunci un prim­­ministru român al vremii. Atunci, noi, românii mureşeni, am pus, vorba lancului, pumnul în pieptul furtunii. Aici, cu misiunea vegherii în prezentul Cetăţii cu dăinuirea scrisă în pagina cronicii îngălbenite, dar şi în piatră, suntem în continuă stare de alarmă în asumarea unui destin. Le invocăm, amintindu-le, deoarece toate fac parte dintr-o realitate a învolburatei noastre istorii. Fiţi binevenit pe meleagurile de sânge şi de foc ale crâncenelor rupte din septembrie 1944, ale Oarbei de Mureş, pentru aducerea la Ţara-Mamă, prin jertfa celor 11.000 de ostaşi, a Nordului Ardealului furat de Ungaria horthystă prin Diktatul de la Viena din 30 august 1940, însoţiţi de veşnica noastră convingere: iertăm, dar nu uităm! Fiţi binevenit în binecuvântatul de Dumnezeu Ardeal, aici, în leagănul naşterii poporului românesc, primul născut creştin în bătrâna Europă, aici unde unii, cu trufaşe ambiţii, urmaşii lui Attila ar dori ca limba română să nu mai fie acasă stăpână, ca „harta limbii române să fie ceva mai mică decât cea a României" într-o Insulă a Şerpilor în inimă de tristă Românie! Fiţi binevenit, domnule general, în partea aceasta a „patriei de pământ şi de cuvinte", pe care azi o onoraţi prin prezenţa Dumneavoastră, ca scriitor prestigios, dar şi ca luptător al Oştirii Române, azi, când tineretul, neamul acesta, atât de greu încercat, au nevoie de modele mai mult ca oricând. Vă considerăm un truditor învingător pe ogorul scrisului, al literelor româneşti, dar şi un brav luptător pe baricada Adevărului, a interesului naţional, oştean al demnităţii, verticalităţii, apărător al credinţei strămoşeşti şi al integrităţii teritoriale a Statului Român, naţional şi unitar, al istoriei şi dăinuirii noastre, într-o vreme în care valorile neamului sunt voit dispreţuite, ignorate, cu sufletul sincerităţii, al iubirii de neam şi de glie, prin magia şi lumina cuvântului, făcând din ziua Limbii Române una de fiecare zi în reverberaţiile trăirilor de la tristele istorii ale înaintaşilor la reperabilul prezent al scrierilor Dumneavoastră, noi, târgumureşenii, onoraţi de a fi cinstiţi de prezenţa marelui scriitor, alcătuitor al reliefului literar românesc, prin arta cuvântului, vă urăm, încă o dată, fiţi binevenit! LAZĂR LĂDARIU (Cuvânt de salut la lansarea cărţii „Francmasoneria­­ Pro şi Contra”, cu prilejul prezenţei domniei sale la Târgu-Mureș) ICR Lisabona găzduieşte Gala Românească a Filmului Documentar de Artă Institutul Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Studioul Video Art, organizează Gala Româ­nească a Filmului Documentar de Artă, care va avea loc pe data de 6 iunie, orele 19, la sediul Bibliotecii ICRL. Eve­nimentul se va desfăşura sub forma unei mini-serii de film românesc, în cadrul căreia vor fi proiectate trei creaţii cinematografice româneşti, urmate de o sesiune de întrebări şi răspunsuri despre filmul documentar de artă, unde va fi prezent cineastul Laurenţiu Damian. Intrarea este liberă. Cele trei filme care vor fi difuzate în seara evenimentului sunt: 1. Corpus (Laurenţiu Damian, 2011,36 min., subtitrări în limba engleză) în Corpus, eseul cinematografic are ca punct de plecare trupul uman: perisabil, trecător, imperfect, dureros. Forma de salvare a efemerului trupesc este translarea sa în obiect de artă. 2. Faust - drumul clipei (Laurenţiu Damian, 2009, 49 min., subtitrări în limba engleză). Printr-o formulă"cinemato­­grafică sintetică, filmul Faust - drumul clipei urmăreşte naşterea unui spectacol, ascunderea regizorului Silviu Purcărete în spatele unui text celebru şi a unei montări baroce, multistratificate. 3. Duhul lăzilor trup - Mircea Roman (Francisc Mraz, 2013, 30 min., subtitrări în limba engleză) în Duhul lăzilor trup - Mircea Roman, sculptura monumentală a lui Mircea Roman intră într-o relaţie specială cu aparatul de filmat, relevându-şi astfel marile teme şi motive. Filmele au fost produse de Editura Video din cadrul Ministerului Culturii. Pagină realizată de MARIANA C­RISTES­CU CUVÂNTUL SÂMBĂTĂ, 31 MAI 2014 SUB SEMNUL LUI LUCIAN BLAGA România şi Portugalia celebrează, în această perioadă, 40 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice. Importanţa pe care o acordă acestui moment aniversar oficialităţile ambelor ţări se datorează şi faptului că România a fost prima ţară din Estul Europei care a reluat relaţiile diplomatice bilaterale în chiar zilele imediat următoare căderii dictaturii. Ambasada României la Lisabona şi Institutul Cultural Român din Lisabona au plasat ansamblul festivităţilor sub semnul perso­nalităţii lui Lucian Blaga,în calitatea sa de diplomat şi de om de cultură de anvergură europeană. Evenimentele incluse în program vor avea loc la Estoril, în 2 iunie 2014, începând cu ora 11, când va fi dezvelit un bust al Poetului Luminii. Realizat la iniţiativa Ambasadei României, bustul Blaga, operă a sculptorului Aurel-Gheorghe Ardelean, a fost finanţat de Institutul Cultural Român, iar soclul a fost realizat graţie unei generoase sponsorizări oferite de Banca Transilvania. Terenul pe care se înalţă monumentul aparţine Hotelului „Palacio Estoril". Primăria Cascais şi-a dat întregul concurs pentru realizarea ansamblului, executând şi amenajările peisagistice care pun în valoare monumentul. într-unul dintre saloanele de la parterul Hotelului Palacio Estoril va fi dezvelită o placă trilingvă ce marchează faptul că poetul a rezidat în acest Palace, ca amba­sador, în anii 1938 şi 1939. Seria de evenimente continuă cu vernisarea expoziţiei „Blaga, un diplomat la curţile dorului". Pe simeze vor fi prezentate , cu această ocazie, documente din Arhivele Diplomatice ale României şi fotografii din arhivele familiei lui Lucian Blaga şi ale familiei Brediceanu. Va fi lansată totodată şi o carte poştală realizată de ICR Lisabona, în colaborare cu Primăria oraşului Cascais şi cu muzeul Espaga Memória dosExitos din Estoni Cartea poştală comemorativă, editată în patru versiuni - română, portu­gheză, engleză şi spaniolă­­ cuprinde o prezentare a persona­lităţii omagiate, un document în faximil cu semnătura poetului şi diplomatului român şi un poem din ciclul La curţile dorului.­ ­ Părtaş, cu arta cuvântului, la relieful literar românesc! Deschid cel de-al 22-lea volum, carte de poezie „Văpaie în suflet" (Editura Dava, Satu Mare, 2013), pentru a mai citi o dată „sufletul ancorat în dorurile multe" ale lui Teodor Curpaş, nu întâmplător într-o vreme în care valorile adevărate ale spiritului românesc „sunt ■ voit dispreţuite şi chiar ignorate, iar scara valorilor este răsturnată" de găştile pentru care musai să existe o poezie a Capitalei şi o alta a provinciei! Cu sufletul încărcat de sinceritatea iubirii de istorie şi de glie, Teodor Carpaş, prin rătăcirile labirintice de azi ale unora, se dovedeşte acel creator de metafore, fără epatări preţioase, atras de magia cuvântului ales, de lumina metaforei folosite cu exigenţă şi generozitate: „Toate cărămizile albe sunt pline de fum,/Cum troienurile de nămeţi îngropate în frig,/Ce stau sub copitele cailor nepăsători,/Ca în albastrul cerului în care te priveşti./Soarele a uitat viaţa dincolo de nori,/ Mai jos, vulturii negri fac rotocoale,/Prin ploaia măruntă ce cerne-n senin./ Numai copilul naturii răzbate alene,/A supt lapte şi a băut sânge/De la izvorul vieţii şi-al muntelui/Ce a transformat rouă în spumă" („Ce vis..."). Poezia lui teodor Carpaş este un drum luminat al cuvântului frumos şi ales, o poezie plină de viaţă, dar şi de zbuciumul îngrijorărilor uneori în această perpetuă rugă a neamului românesc: „Sărută, şi bolta cerului albastru/Şi marea cu valuri spumoase la ţăr/Pădurea şi cântecul de ciocârlie,/ Şi oamenii ce s-au făcut glie./Că acolo-i mormântul străbunilor mei!/ Sărută turmele de oi şi miei,/Şi floarea-soarelui ce se roteşte mereu/Când curcubeul apare şi se duce iarăl/Sărută-mi ţara mereu în primăvară" („Dar..."). Cu calm şi detaşare, convins că ziua limbii române este în fiecare zi, pe acel pământ românesc al Sătmarului cu o lumină iradiind în oglinda cerului din nord-vestul nostru, poetul Teodor Curpaş face parte din rândul acelora care, dăinuitori prin generaţii, formează acel steag de cultură, stăpân pe uneltele sale, prin dominante versuri precum: „Vă invit pe toţi să ascultaţi vântul,/Să-i ascultaţi muzica pusă pe note,/Să-i ascultaţi liniştea frunzei căzânde"; „Ce paletă de culori faţă de îngeri/Au adunate în aripi toţi fluturii"; „Somnul meu cu pleoapele grele/Va mătura vremelnic printre stele"; „Când a cântat cocoşul în astă dimineaţă/Lovind cu aripa în somnul meu"; „Oţelul încins miroase-n iarbă"; „Ca horii de fum,/ca fulgerul de săbii"; „Seceta urca până sus, în munţi,/Ca un blestem aşezat peste lume"; „Apune soarele sub semnul de marş triumfal". De acolo de pe unde se scriau tristele istorii ale înaintaşilor, Teodor Curpaş ne trimite confesiuni ale înţelegerii şi demnităţii, reverberaţii ale trăirilor în hotarele limbii române, cu viziuni în prezentul reperabil al transferului de sensibilitate: „Voi pleca-n amurg, când bate toaca,/Chiar dacă ritmul meu n-o să vă placă,/D­oar dacă n-oi uita, în grabă, să însemn/ Semnătura mea pe scoarța unui lemn" („Plecarea mea..."). Prin poezia-lumină, prin poezia cuvânt al frumosului, şi prin această carte „Văpaie în suflet", Teodor Curpaş lasă în urmă dovezile trecerii poetice pe acest pământ ca „secunde" ce suntem în alcătuirea marelui rotund spiritual, ca părtaşi, fiecare dintre noi, cu arta cuvântului, la relieful literar românesc. LAZĂR LĂDARIU

Next