Cuvântul Liber, octombrie 2014 (Anul 26, nr. 189-211)

2014-10-01 / nr. 189

CUVÂNTUL MIERCURI, 1 OCTOMBRIE 2014 Colţul spiritual Uneori, adevărul nu-ţi convine,­­ dar te face mai puternic într-o anumită Biserică, era în cor un bărbat care nu cânta foarte bine. Dirijorul corului i-a sugerat de câteva ori să se retragă, dar alţii credeau că, dacă i s-ar mai acorda ceva timp, va reuşi să cânte mai bine. Atunci dirijorul s-a dus la preot şi i s-a plâns: -Sau îl daţi afară pe acel om din cor sau îmi dau eu demisia. Atunci, preotul s-a dus la bărbat şi i-a spus: -Domnule, poate că ar fi bine să plecaţi din cor. -De ce să plec?, a întrebat acesta. -Ei bine, i-a spus parohul, patru sau cinci oameni mi-au spus că nu ştiţi să cântaţi. Bărbatul i-a răspuns: -Asta nu este nimic pe lângă cei patruzeci sau cincizeci de oameni care mi-au spus că nu ştiţi să predicaţi! Părintele CHEORCHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE „Minciuni... prezidenţiabile!" „Maica şi pricina minciunii este, de multe ori, FĂŢĂRNICIA (atitudine prefăcută, ipocrizie, falsitate, duplicitate, lipsă de sinceritate), (Dex-2009). Căci unii spun că făţărnicia nu e altceva decât plănuirea şi născocirea minciunii, având împreunat şi împletit cu ea jurământul. Cel ce are frica Domnului e străin de minciună, avându-şi conştiinţa ca judecător nemitarnic (cinstit, corect, incoruptibil, real onest)." Ioan Scărarul (525-605), Sfânt al Bisericii Răsăritene, scriitor Bisericesc **■* „MINCIUNA STĂ CU REGELE LA MASĂ... / DAR ASTA-I CAM DE MULTIŞOR POVESTE. / DE CÂND SUNT REGI, DE CÂND MINCIUNA ESTE, / DUC LAOLALTĂ CEA MAI BUNĂ CASĂ./ CHIAR LA PALAT MINCIUNA/ NU E BIRUITOARE-NTOTDEAUNA". Alexandru Vlahuţă (1858-1919), poet şi scriitor *** 3: „MINCIUNA este sămânţa cea rea, neghina cea spurcată a diavolului. Şi, vai, cât de repede încolţeşte şi creşte această sămânţă spurcată, întocmai cum creşte bulgărul de zăpadă pe care-l pornesc iarna copiii, aşa creşte şi minciuna. Creşte minciuna pentru că este un aluat al minciunii. Creşte minciuna pentru că nu are nici o temelie, ci trebuie proptită şi sprijinită cu alte minciuni. Cineva spunea că orice minciună, ca să poată sta în picioare, trebuie proptită cu alte şapte minciuni. Adică o minciună trage după ea alte şapte minciuni. Tuturor mincinoşilor, Hristos, Domnul nostru le spune: „EU SUNT ADEVĂRUL" (Ioan 14,6). P. S. Duminică, 28 septembrie anul Domnului 2014, a fost unul dintre cele mai tari dialoguri politice, care a adus multă satisfacţie ardelenilor, îngrijoraţi de expasiunea hungaroidă udemeristă. Acest dialog a avut loc între „domnul român patriot" NISTORESCU şi marele mahăr udemerist, nimeni altul decât omul doi în statul român din capul mesei şi ministrul culturii, Hunor baci. Acesta a fost prins cu ocaua mică, de dădea din colţ în colţ. Domnul Nistorescu îi spune că din 1989 udemeriştii cer mereu autonomia culturală, iar de câteva luni şi-au scos minciuna din sac şi cer pe faţă şi în scris autonomia teritorială. Dar mahărul udemerist, roşu la faţă, negru la suflet, spune că dintotdeauna udemereul a cerut pe faţă autonomia teritorială. Monşer Hunor! Ai tras o minciună gogonată, dar nimeni nu te crede; păcat că aceia care te-au cocoţat în fruntea mesei sunt orbi şi nu văd, dar şi unii şi alţii nu mai puteţi prosti poporul cu televizorul şi cu intenţiile voastre milenare. La „jocul duplicitar", de care făcea vorbire domnul Nistorescu, o ţineai una şi bună că aţi fost cinstiţi şi că aţi contribuit la stabilitate şi progres în România, îţi spunem noi, românii, care suntem lucizi şi vă studiem zi şi noapte, că voi de la revoluţie (adevărul că din 898 de când aţi călcat pământurile noastre sfinte) ne trageţi în jos, că aţi urmărit scopuri meschine, aţi şantajat fiecare partid de la conducere şi aţi adus deservicii României. De ce nu fac germanii, turcii, ţiganii, şi celelalte etnii ce faceţi voi? Ne-a ajuns cuţitul la os şi este cazul să intraţi în frontul comun al ţării, care de 1000 de ani vă ocroteşte, hrăneşte, respectă şi atunci când aţi fost la ananghie nu a dat cu piatră cum faceţi voi, ci a dat cu pâine. Minciunile voastre, asemenea bulgărelui de zăpadă, au tot crescut, dar iată că acum s-au spart. Nu uitați, până a vă înregimenta corect în societatea românească și mondială de Sfântul Ardealului: „CINE ARE MINTE, SĂ IA AMINTE!", iar parlamentarii ardeleni să studieze istoria şi patriotismul „Marca Nistorescu"! AMIN. „1001 CUGETĂRI”, preot ortodox român ILIE BUCUR SÂRMĂŞANUL Berbec. Resimţiţi o stare de confuzie care vă poate face să întârziaţi lucrările de serviciu. Nu provocaţi discuţii aprinse cu şefii! Totul va reveni la normal şi veţi recupera terenul pierdut Taur. S-ar putea să ple­caţi într-o delegaţie în care puteţi avea mari satisfacţii profesionale. Vă sfătuim să aveţi grijă de bagaje, ca să nu pierdeţi ceva important. Relaţiile cu colegii sunt excelente. Gemeni. Se anunţă o zi încărcată, aşa că vă sfătuim să vă stabiliţi clar lista de priorităţi. Sunteţi nevoit să cheltuiţi o sumă importantă pentru a repara ceva în casă. Bac. La serviciu, sunteţi predispus să faceţi greşeli din cauza cărora acumulaţi întârzieri. Vă sfătuim să nu vă agitaţi şi să acceptaţi ajutorul colegilor. Aveţi şanse să întâlniţi persoane care v-ar putea ajuta. HOROSCOP Leu. S-ar putea să vă confruntaţi cu probleme financiare. Vă sfătuim să fiţi mai optimist. Dacă sunteţi prea încordat, riscaţi să vă compromiteţi relaţiile sociale. Fecioară. S-ar putea să vă loviţi de o serie întreagă de dificultăţi şi să aveţi impresia că munciţi degeaba. Cei din jur sunt dispuşi să vă ajute. Partenerul de viaţă va susţine. Balanţă. Este posibil să renunţaţi la o călătorie, din cauza sănătăţii. Sunteţi pre­dispus la mici probleme digestive, care se pot rezolva rapid, cu un regim adecvat. Scorpion. V-aţi propus să începeţi o activitate nouă, dar sunteţi prea nerăbdător. Din cauza agitaţiei, riscaţi să pierdeţi timp preţios. Concentraţi-vă asupra problemelor urgente! Săgetător. Vă reco­mandăm să fiţi atent la serviciu şi cu partenerii de afaceri, pentru că s-ar putea să aveţi probleme de comunicare. Nu este cazul să vă îngrijoraţi din cauza dificultăţilor financiare. Capricorn. Treceţi printr-o perioadă dificilă, din cauza neînţelegerilor cu un par­tener de afaceri. Ca să depăşiţi toate obstacolele, este indicat să aveţi răbdare şi să nu fiţi impulsiv. Vărsător. Este posibil să aveţi un eşec în afaceri şi să fiţi dezamăgit. Vă sfă­tuim să nu vă întristaţi, pentru că vor apărea şi alte opor­tunităţi. Fiţi mai răbdător şi să evitaţi speculaţiile! Peşti. S-ar putea ca un prieten de familie să vă propună o colaborare. Vă sfătuim să o acceptaţi, chiar dacă nu sunteţi prea încântat de câştig. Consultaţi-vă şi cu partenerul de viaţă! 1 OCTOMBRIE 2014 r "s Zile trecute: 273 Zile rămase: 92 Soarele răsare la: 7.13 Soarele apune la: 18.56 Ortodox: Acoperământul Maicii Domnului Greco-catolic: Acoperământul Preasfintei Fecioară Maria Romano-catolic: Sf. Tereza Zodia: Balanţă (22 septembrie - 22 octombrie)­­ . Filă de calendar 2005 - Pugilista Mihaela Cijevschi (cat. 54 kg) a devenit prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc, titlu cucerit la Campionatele Mondiale de la Podolsk, Rusia. 1988 - Mihail Gorbaciov devine președinte al URSS. 1971 - în Florida, la Orlando, a fost inaugurat parcul Walt Disney. 1956 - La Iaşi intră în funcţiune Fabrica de Penicilină (Antibiotice SA). 1949 - Liderul comunist Mao Zedong a proclamat Republica Populară Chineză. 1924 - Adoptarea Calendarului Gregorian de către Biserica Ortodoxă Română. 1908 - Henry Ford comercializează primul automobil de serie, denumit Mode­l; preţul acestui vehicul era, la vremea respectivă, de 825$. 1875 - Ion Creangă a debutat în „Convorbiri literare" cu „Soacra cu trei nurori". 1762 - La 6 ani, Wolfgang Amadeus Mozart susţine primul său concert public în Hanul Treimii din Linz. Cugetarea zilei: „Dacă vrei să cunoşti un om cu adevărat, priveşte cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el." (J.K. Rowling) Festivalul Internaţional Muzical­­ „In memoriam Constantin Silvestri" Ediţia a XXIV-a , între 9-30 octombrie 2014, municipiul nostru va găzdui importantul Festival Muzical Internaţional „In memoram Constantin Silvestri", ediţia a XXIV-a. Evenimentul va debuta joi, 9 octombrie 2014, cu vocalul­ simfonic extraordinar intitulat „Bijuterii muzicale din opere şi operete" cu dirijorul Franz Lamprecht, Germania, cu participanţi din Germania, Disirée Brodka, sopran, dar şi câteva formaţii: Chor der Landesregierung, Düsseldorf, Oratorien-Chor Hilden - Symphonischer Chor Wupertal, Kammerchor Düsseldorf-Urdenbach şi Corni Mixt şi Orchestra Simfonică ale Filarmonicii de Stat, dirijorul corului Vasile Cazan, maestru de studii cor - Sikó Szidónia. în program vor figura lucrări ale compozitorilor: B. Smetana, F.Lehár, J. Strauss fiul, H. Dostal, L Delibes, I. Ivanovici, C. Zeller etc. Festivalul va mai cuprinde cameralul, 14 octombrie 2014, cu Markos Albert, vioară, Béres Melinda, vioară, și solistul vocal Bárdos Réka. Va fi interpretată muzica lui Bartók B. Urmează simfonicul extraordinar, 16 octombrie 2014, sub bagheta dirijorului Fahradtin Kerimov, Azerbaidjan, Daria Ioana Tudor, la pian şi Molnár Tünde, la orgă. Muzica este semnată de C. Silvestri, E. Grieg şi RI. Ceaikovski. Recitalul extraordinar de pian, 19 octombrie 2014, va fi susţinut de Bogányi Gergely, Ungaria, cu muzică de Saint-Saëns-Liszt şi F. Liszt. Un nou concert cameral extraordinar, 21 octombrie 2014, va fi prezentat de Ansamblul de douăsprezece violoncele „Napocelli" condus de Kosztyák Imre, Elveţia, cu muzică din creaţia compozitorilor: L. van Beethoven, F. Kreisler, F. Danzi, D. Popper, Jonny Mandel, Benny Carter etc. în continuare, va avea loc, 23 octombrie 2014, concertul simfonic extraordinar dirijat de Cristian Oroșanu cu participarea lui Alexei Nabiolin (Rusia) la pian, a Corului Mixt dirijat de Vasile Cazan, maestru de studii cor - Sikó Szidónia, cât și a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat. Muzica este semnată de Vasile Cazan, W.A. Mozart. Festivalul mai cuprinde recitalul de orgă (26 octombrie 2014) prezentat de organistul Pálur János (Ungaria) cu prezentarea de muzică adecvată instrumentului, în încheierea festivalului (30 octombrie 2014) va avea loc vocal-simfonicul extraordinar „In memoriam Ştefan Ruha", la 10 ani de la moartea acestuia. Va fi interpretată muzică de A. Vivaldi, C. Debussy şi M Ravel. MARIN CALDARARIU NE PRIVEŞTE!­­ Dacă nu vrei să porţi centura de siguranţă, te priveşte! Dacă dai muzica de la bord mai tare, mă priveşte şi ne priveşte! Fie ca pieton, fie ca şofer în trafic. Mă deranjează şi ne deranjează. Ascultă-ţi, deci, muzica, şi atât! Dacă „Codul bunelor maniere" nu-ţi este la îndemână, nu uita de noul Cod Rutier, articolul 100, alineatele 7 şi 10! (Campania de asigurare a unui climat de viaţă civilizat)

Next