Cuvântul Liber, mai 2015 (Anul 27, nr. 83-101)

2015-05-23 / nr. 97

^ -------­T totelfiaiii PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC ■ E CREŞTIN DEMOCRAT | | ORGANIZAŢIA JUD. MUREŞ DEVIZA NOASTRĂ - FIECARE CONTEAZĂ S-a constituit Filiala Mureş a Ligii Scrii­torilor­­Rolului . Preşedinte, poetul Mircea Dorin Istrate Am primit cândva în dar o statuetă frumoasă. Emoţionată în acele clipe, am întrebat uimită: „Este Tacita?" „Tăcerea este căutată şi iubită de poeţi", mi s-a răspuns. îmi amintesc că am plecat cu ea în braţe, deşi era grea, şi mă gândeam că mulţi dau tăcerii un nume expresiv, mai oportun, îi zic calitate; alţii însă îi zic virtute, şi pot avea dreptate, pentru că sunt împre­jurări când tăcerea implică o mare putere sufletească. Iar poeţii sunt, într-adevăr, cei ce caută şi adoră tăcerea. Tăcerea poate fi de câteva clipe pentru spălarea unui gând, pentru luminarea lui înainte de a fi rostit, dar există şi tăcere care merge în adâncul fiinţei şi care necesită mai mult timp de gândire, este tăcerea ca drum al creaţiei, în care există o intensă con­centrare a spiritului, o gestaţie a gândului care se construieşte, se filtrează, se rotunjeşte, se lumi­nează înainte de intrarea în lume prin cuvânt. Tăcerea are legile ei, necesar a fi folosite atât în conversaţiile uzuale, cât şi atunci când intrăm în biblioteci, lăcaşuri de cult, teatre, săli de concerte etc. Comunicarea, în general, nu ar trebui să existe fără spaţiul de tăcere care permite reflecţia, trecerea gândurilor prin filtrul raţiunii, ca apoi să le poţi rosti. Filozoful italian Francesco Orestano (1873-1945) spunea că „există o artă a tăcerii nu mai puţin însemnată şi eficace ca arta de a vorbi. A asculta şi a tăcea, a tăcea în mod deliberat, cu fermitate, în chip absolut, este o neobişnuită şi preţioasă regulă de viaţă şi un mijloc sigur de mari victorii."Chiar regula monahală este „să nu începi să vorbeşti fără să fii întrebat", cu scopul de a asculta, a reflecta asupra între­bării şi a da răspunsul cuvenit. Liniştea clipelor de tăcere este binefăcătoare atât pentru suflet, cât şi pentru minte. Poeţii iubesc tăcerea şi o consideră adu­cătoare de răspunsuri. Poetul­­filozof român Lucian Blaga (1895- 1961), pentru a reda imperiul liniştit, al tăcerii, mărturisea în versurile lui că aude „cum se izbesc de geamuri razele de lună". Tăcerea are glasul ei de înţe­lepciune, dar poate avea şi ascun­zişul prostiei. Nu despre cel din urmă încerc să vorbesc, în cazul căruia chiar este nevoie a prelungi tăcerea şi a nu ieşi din spaţiul ei. Despre tăcerea ca înţelepciune au vorbit filozofii şi scriitorii, spunând că uneori tăcerea înseamnă putere şi profunzime, filozoful german Arthur Schopenhauer asemuind-o cu un copac de care atârnă fructul numit pace. Este necesar, ca atare, un frâu al limbii, timp în care gândul să discearnă vorbele. „Cel ce slăbeşte frâul limbii dovedeşte că e departe de virtute", spunea Pustnicul Avva Isaia (sec. al IV-lea). A tăcea şi a vorbi se face cu măsură, spunea el, altfel şi tăcerea, şi vorbăria pot face mult rău. Adică, să te înveţi cât poţi de mult să taci, să taci când gân­durile se învălmăşesc în minte şi cer să fie exprimate în cuvinte! în timp ce limba este înfrânată, mintea gândeşte şi un simplu gest - un surâs, o privire insistentă, o mişcare a muşchilor feţii pot înlocui cu prisosinţă clipele mute. Uneori ne vine în ajutor, alteori ne dă de gol. Mă gândesc la poetul-filozof Lucian Blaga (1895-1961), la întâlnirea dintre el şi Iorga, descrisă de Blaga: „Ilustrul profesor scria la o masă, copleşit de manuscrise şi cărţi... La ordine, corecta (...). Mă simţeam în faţa unei uzine (...) Dar pe dum­neata nu te interesează lucrurile astea, şi-a întrerupt pledoaria lorga. D-ta eşti metafizician!". Da, cel care vorbea mult şi repede era Nicolae Iorga, omul dotat cu o memorie extraordinară, cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile! Şi Blaga era într-adevăr metafizicianul, copilul a cărui muţe­nie s-a manifestat până la patru ani şi căreia îi datora, după spusele sale, prematura tendinţă de interio­rizare, de concentrare în sine. Povestea, tot el, că într-o noapte, ţinând mâna ruşinat peste ochi, a început să vorbească, până atunci însă „lumina cu care ochii mei răspundeau la întrebări şi îndemnuri era poate mai vie şi mai înţele­gătoare decât la alţi copii". Mai târziu, Blaga intra în minunata „robie a cugetului”în tăcerea mult dorită, deşi, din copilărie şi până la moarte a fost bântuit, după cum se exprima un critic, „de neliniştile metafizicii ale cunoaşterii, de setea năpras­nică de a pătrunde cât mai adânc în tainele lumii, nestrivind „corola de minuni a lumii" - metaforă memo­rabilă. Cât priveşte tăcerea femeii, Blaga considera că femeia deţine un secret al existenţei, din vremea când Evei şarpele i-a şoptit ceva, tăcerea ei misterioasă fiind unul din misterele lumii. De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taină/ şi-şi mişcă geana parcă-ar zice/că ea ştie ceva,/ce noi nu ştim/­ ce nimeni nu ştie,/ nici Dumnezeu chiar. "Sigur că nu toţi oamenii sunt la fel şi nu toate femeile sunt tăcute, în momente în care ar trebui să fie! - va urma - VAVILA POPOVICI (Carolina de Nord) TĂCEREA (1) .Omul are nevoie de doi ani pentru a învăţa să vorbească şi de şaizeci ca să înveţe să tacă.” (LION FEUCHTWANGER) CUVÂNTUL sâmbătă, 23 MAI 2015 . EDIŢIA AX-A 20 - 24 MAI 2015 CINE ARE NEVOIE DE EMINESCU ŞI, MAI ALES, DE CE? Peste 200 de edituri participă în acest an la BOOKFEST. Am căutat „Poezii" de Eminescu, dar nu am găsit decât la 6 edituri. La editura „Casa", când am întrebat de Eminescu, fata de la stand a râs şi mi-a zis că ea poate să-mi ofere cărţi pentru copii şi tineri, care îi pot ajuta să-şi dezvolte imaginaţia şi înde­mânarea. I-am răspuns că eu am nevoie de „Poezii" de Eminescu, fata a râs din nou şi m-a întrebat dacă vorbesc serios?! I-am spus„Dar". Probabil i-am părut ciudată şi m-a invitat, cu multă amabilitate, să mă înscriu la un concurs de unde pot câştiga o carte pentru dezvoltarea imaginaţiei. Am promis că mai trec în altă zi, cred că am nevoie să-mi dezvolt imaginaţia, poate am să reuşesc să-mi „imaginez" motivul pentru care a râs şi m-a întrebat uimită dacă vorbesc serios, atunci când am cerut „Poezii" de Eminescu. Am plecat trăsnită. Cine are nevoie de Eminescu și, mai ales, de ce? Tristă concluzie! MICHAELA STOICANU (Facebook) CELE MAI SCURTE „CAPODOPERE" Fredric Brown a scris cea mai scurtă poveste de groază din câte au fost scrise.­ „Ultimul om de pe Pământ stătea în cameră. Cineva a bătut în uşă." Scriitorul American O. Henry a câştigat concursul pentru cea mai scurtă povestire care să aibă introducere, cuprins şi încheiere: „Şoferul şi-a aprins ţigara şi s-a aplecat asupra rezervorului de combustibil, ca să vadă câtă benzină a mai rămas. Decedatul avea 23 de ani". ALANE. MAYER-„Ghinion" M-am trezit din cauza unei dureri cumplite în întreg corpul. Am deschis ochii şi am văzut o soră medicală care stătea alături de patul meu. - Domnule Fujima - a spus ea -, aveţi noroc, aţi supravieţuit bombardamentului din Hiroshima de acum două zile. Acum sunteţi în spital, în afara oricărui pericol. Foarte slăbit, am întrebat: - Unde sunt? - în Nagasaki, a răspuns ea. * * * Şi englezii au organizat un concurs pentru cea mai scurtă povestire. Dar în condiţiile concursului era stipulat că trebuie să fie amintite: regina, Dumnezeu, sexul şi misterul. Primul loc a fost obţinut de autorul următoarei povestiri: „O Doamne! - a exclamat regina. Sunt însărcinată şi nu ştiu cu cine!" ROBERT TOMPKINS - „în căutarea Adevărului" într-un sătuc uitat de lume, căutarea Adevărului a luat sfârşit, într-o căsuţă aproape prăbuşită, acesta stătea în faţa focului. Drumeţul nu văzuse un bărbat mai bătrân şi mai urât în toată viaţa sa. - Sunteţi Adevărul? Bătrânul a dat din cap în semn că da. - Spuneţi-mi, ce trebuie să transmit lumii? Ce veste să le dau? Bătrânelul a scuipat în foc şi a răspuns: - Spune-le că sunt tânăr şi frumos!

Next