Cuvântul Liber, septembrie 2016 (Anul 28, nr. 172-193)

2016-09-01 / nr. 172

JOI, 1 SEPTEMBRIE 2016 • ANUL XXVIII, NR. 172 (6.883) • 12 PAGINI, 2 LEI. /IT P­ EDWTOWtIAL, • RĂZBOIUL CARE A ADUS BINELE OMENIRII, DAR MAI ALES ROMÂNIEI are neverosimil şi chiar o impietate să vorbeşti de bine un război, oricare ar fi el, care, se ştie, aduce după sine atâtea suferinţe şi orori. Despre Primul Război Mondial, având în vedere efectele lui ulterioare asupra întregii omeniri, şi îndeosebi asupra Europei, se poate gândi şi în aceşti termeni, într-adevăr consecinţele acestuia asupra stării de existenţă de la acea vreme au fost dezastruoase. Statisticile vorbesc de circa 9,7 milioane de morţi, de 20 de milioane de răniţi şi mutilaţi, de pierderi materiale, în banii de la acea vreme, de 278 de miliarde de dolari, afectând 33 de ţări şi antrenând o populaţie de peste un miliard de locuitori. Şi totuşi, această conflagraţie mondială, pe lângă efectele ei negative, a avut, ca aproape niciuna alta, consecinţe extrem de pozitive, făcând ca Europa să renască din propria-i cenuşă ca pasărea Phoenix. N-a fost doar o confruntare între state, ci mai degrabă între două lumi, dintre care una trebuia să plece, iar cealaltă să vină. Primul Război Mondial a îngropat în istorie o existenţă multimilenară bazată pe forţa celui puternic, care asigura victoriosului supremaţia în toate, şi un anume drept istoric, de care unii se prevalează acum, dar a scos la iveală principii noi de viaţă şi îndeosebi dreptul sacru al popoarelor şi naţiunilor de a dispune de ele însele. Odată cu el, sau mai bine zis la sfârşitul acestuia, s-au sfărâmat toate imperiile şi, în locul lor, conform principiului teritorialităţii, al întâietăţii şi majorităţii, introduse în dreptul şi practica internaţională de însuşi preşedintele Statelor Unite ale Americii, la acea vreme, Woodrow Wilson, s-au născut naţiuni şi popoare, ţinute în împilare secole şi chiar milenii de către cei puternici. Cu acest prilej s-au prăbuşit imperiul otoman, cu o existenţă de peste 500 de ani în Europa, imperiul ţarist, dar mai ales imperiul austro-ungar din centrul continentului, du­alism constituit din două state mici, în esenţă, dar care, conform vechiului principiu de drept internaţional, adică dreptul celui mai puternic, au reuşit să ţină sub obroc prin nenumărate machiavelisme, să exploateze economic, social şi naţional, şi să umilească secole de-a rândul, cel puţin zece naţiuni. Este vorba de italieni, polonezi, cehi, sârbi, croaţi, sloveni, slovaci, bosniaci, ruteni şi români. Imperiul austro-ungar, mai ales în partea sa maghiară, adică în Transleithania, tutelată de Budapesta, şi care îi aveau ca supuși pe românii (Continuare în pag. a 3-a) IOAN CISMAȘ Din păcate, în politică* încă CREPTntATEA, PRIMIRE UCRI­MIR, MESCHINI ŞI RUGĂCIUNII Nu este niciun secret. Sub „masca" sintagmei: „politica este (şi) arta compromisului" se poate ascunde, la urma-urmei, orice înţelegere ocultă (dar şi la vedere!) - în defavoarea cetăţeanului - dintre doi politicieni cu putere de decizie, ori, mai ales, dintre două partide. întrucât „politichia" românească ne-a oferit prea multe „exemple" în acest sens, în rândurile de faţă vom viza doar două instituţii fundamentale ale statului: Parlamentul şi Preşedinţia. în cazul primei instituţii, ce credibilitate mai pot avea parlamentarii în faţa cetăţeanului, câtă vreme, de-a lungul anilor, în acest „for al democraţiei" (cu oameni aleşi, nu numiţi!) a fost încălcat, nu o dată, unul dintre principiile de bază ale democraţiei, că „toţi oamenii sunt egali în fața legii". Ne vin în minte două exemple. Primul: „cazul Borbély". înaintea votului din Camera Deputaţilor, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor făcea următoarea declarație despre László Borbély: „Eu cred în nevinovăția fiecărui om, până când nu există o hotărâre definitivă." Aşa este. Dar „nevinovăţia" ţi-o poţi proba doar în justiţie, nu în faţa Camerei din care faci parte. Or, când, sub masca imunităţii, „fugi" de justiţie, înseamnă că ai ceva de ascuns şi devii necredibil în ochii cetăţeanului. Al doilea caz: Varujan Vosganian. Acesta, dacă bine ne amintim, şi-a impresionat colegii din Senat­­ pentru a scăpa de acuzaţiile ce i se aduceau­­ cu lacrimi, mir şi rugăciuni! Fiind însă multe alte „exemple" de acest gen, la acea dată, fostul Procuror General, Tiberiu Niţu, cerea modificarea legilor privind statutul parla­mentarilor şi responsabilitatea ministerială... „Propunerile Ministerului Public-adresate Guvernului României - aveau în vedere asigurarea celerităţii acelor proceduri parlamentare care influenţează cursul procedurilor judiciare, precum şi stricta delimitare a întinderii atribuţiilor autorităţii legislative în cadrul aceloraşi proceduri, în sensul că evaluarea probelor şi a oricăror aspecte privind oportunitatea măsurilor este atributul exclusiv al organelor judiciare." Ei, şi? La acea vreme, deşi deputaţii ar fi vrut să modifice procedurile de ridicare a imunităţii parlamentare, cei ai UDMR, în frunte cu liderul lor, Mate András Levente, nu au dorit consultări cu Parchetul GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 3-a) ASA Târgu-Mureş, fără finanţare de la bugetul local. La rectificarea de buget, aprobată în şedinţa de marţi, 30 august 2016, consilierii locali târgumureşeni au „tăiat" la zero finanţarea echipei de fotbal ASA Târgu-Mureş, deşi între cele două entităţi există un contract de asociere, în proiectul de hotărâre, era prevăzut ca, în baza contractelor de asociere cu cluburile sportive, BC Mureș să primească la recti­ficare 2.400.000 lei, FC ASA -1.270.000 de lei, CS Universitar -480.000 lei, și CS City Us - 710.000 lei. în plus, pentru Liga liceelor la baschet s-au alocat 46.000 de lei, pentru Liga liceelor la fotbal -310.000 lei, pentru competiţii sportive între universităţile din Târgu-Mureş - 150.000 lei şi pentru concursuri de proiecte sportive - 551.000 lei. Singura finanţare neaprobată a fost cea referitoare la FC ASA, argumentul fiind că echipa de fotbal târgumureşeană se află în insolvenţă şi că există riscul ca orice sumă care îi intră în cont să fie redirecţionată spre cre­ditori. Dacă iniţial s-a decis ca suma alocată ASA să rămână în rezerva bugetară, ulterior con­silierii au revenit şi au repartizat 1.000.000 de lei pentru cum­părarea de mobilier în şcoli, iar diferenţa pentru serviciul de asistenţă socială. (L.P.) K^Vib,,° W^incdce ion® GÂND, DEMN DE APLAUDAT, PENTRU ZIUA LIMBII ROMÂNE! Din rândul numeroşilor parla­mentari români, doar Florin Pâslaru (PSD) şi-a mai amintit că 31 august, sărbătoare legiferată de Legislativ în anul 2013, este Ziua Limbii Române! Liderul gru­pului PSD din Camera Deputaţilor (sursa: AGEPRES) consideră că Ziua Limbii Române „Este o sărbătoare a demnităţii poporului român, iar pentru comunităţile româneşti din străinătate limba română reprezintă legătura vie cu ţara (...) Sărbătorirea Zilei Limbii Române, la 31 august, nu este întâmplătoare, întrucât la această dată, în anul 1989, a fost legife­rată, la Chişinău, revenirea la scrierea latină. Este o zi specială pentru toţi românii, din ţară, din Republica Moldova şi din întreaga lume, pentru că limba română este elementul de bază al patrimoniului nostru spiritual şi un simbol al identităţii şi unităţii naţiunii noastre. Pentru comunităţile româneşti din străinătate este LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) Sala mare a Cinematografului „Arta" va fi reconfigurată! Cinefilii târgumureşeni vor avea parte, peste câteva zile, de o surpriză plăcută. Aceasta vine chiar din partea conducerii Cinematografului „Arta", care a decis să reconfigureze spaţiul destinat vizionării filmelor artistice. „în principal, este vorba de mărirea spaţiilor de acces, care va conduce, inevitabil, şi la sporirea gradului de confort, inclusiv accesul facil la locul ce urmează a fi ocupat de către spectator. Desigur, au fost luate în calcul şi încadrarea în normele europene ţinându-se cont de recomandările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Iubitorii celei de-a 7-a arte se vor putea reîntoarce în sala Arta în cca 2 săptămâni, termenul prevăzut pentru reabilitare. Acestea fiind spuse, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i invităm pe cinefili să vizioneze producţiile artistice, într-o sală modernă, cochetă, care îmbină bunul gust cu un confort ambiental deosebit", a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului. BIROUL DE PRESĂ AL PRIMĂRIEI

Next