Cuvântul Liber, octombrie 2016 (Anul 28, nr. 194-214)

2016-10-01 / nr. 194

­ Colţul spiritual " Văzut-ai cum trece vremea? Noi, creştinii, ştim bine că „timpul" este cel mai preţios lucru primit de la Dumnezeu pentru această călătorie, ştim bine că în timp ne mântuim, trebuie să-l folosim cu dreaptă socotinţă, căci va veni ziua cea mare, când vom da mâna cu veşnicia. Era odată un om foarte zgârcit, care, prin efort, muncă şi credite, a reuşit să agonisească o sumă mare de bani. El avea clădiri şi moşii, şi tot feluri de averi. într-o zi s-a decis că ar dori ca un an să se distreze şi să trăiască liniştit, şi apoi se va hotărî care-i va fi soarta. Dar, în timp ce-şi pregătea banii pentru această vacanţă, îngerul morţii a venit şi i-a luat viaţa. Zgârcitul a încercat prin orice mijloace să îl înduplece pe înger să-l mai lase să trăiască, dar nu a avut niciun succes. Atunci, omul a spus: - îngăduie-mi să mai trăiesc trei zile, şi îţi voi da o treime din averile mele! îngerul a refuzat şi a încercat să plece cu sufletul lui. Atunci, omul a spus: - Mai lasă-mă să trăiesc două zile, şi îţi voi da jumătate din economiile mele. Dar îngerul nu l-a ascultat. Nu s-a înduplecat nici când omul i-a oferit toată averea sa, pentru a primi în schimb o zi în plus pentru a trăi. Atunci, omul zgârcit a zis: - Bine, atunci dă-mi voie să scriu măcar ceva pe o hârtie! Văzând asta, îngerul i-a îndeplinit această ultimă dorinţă, iar omul a scris cu sângele său: „Oameni buni, în aşteptarea veşniciei, folosiţi-vă viaţa făcând bine! Nu veţi cumpăra nici măcar o oră cu toată averea voastră, agonisită cu atâta trudă. Vremea tace, trece şi se duce." „Pentru bani, omul se duce până la capătul lumii, pentru Dumnezeu, de cele mai multe ori, nu se duce nici la biserica de peste drum". (Iustin Pârvu) „S-ar putea să nu mai existe un «mâine» - spunea părintele Arsenie Papacioc -, iar nisipul ce curge în clepsidra vieţii să se epuizeze brusc, de aceea cred că ar trebui să ne bucurăm mai mult de viaţă, să profităm de ea, căci aceasta este cel mai de preţ lucru al nostru..." Părintele GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş Din volumul „UN SUSPIN, O RUGĂCIUNE”, în curs de apariţie la Editura „Vatra Veche”, Târgu-Mureş V_____________________________________________________________ PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE­­ * „CUGETĂRI FILOCALICE” 1. „Cuvintele dumnezeieştii Scripturi citeşte-le prin fapte, şi nu le întinde prin vorbe multe, îngâmfându-te în deşert cu simpla lor înţelegere! Tot gândul e măsurat şi cântărit de Dumnezeu. Căci poate fi cugetat sau cu patimă, sau cumpătat. Cel ce a împlinit o poruncă să aştepte o ispită de la diavol pentru ea. Căci dragostea faţă de Hristos se probează prin cele potrivnice. Faţă de încercările care vin, mulţi s-au împotrivit în multe chipuri. Dar, FĂRĂ RUGĂCIUNE ŞI POCĂINŢĂ, NIMENI N-A SCĂPAT DE­­ASUPRIRE". Sfântul MARCU ASCETUL „FILOCALIA" vol. I, pag. 238 2. „FAPTELE RELE îşi primesc putere una de la alta; de asemenea, şi FAPTELE BUNE cresc una după alta, şi pe cel părtaş de ele îl mână şi mai mult înainte. Diavolul dispreţuieşte păcatele cele mici, căci altfel nu poate conduce spre cele mai mari. Pricina a tot păcatul este slava deşartă (mândria) şi plăcerea. Cel ce nu le urăşte pe acestea nu va dezrădăcina (şterge, curăţ!) păcatul. MINTEA DEVINE OARBĂ PRIN ACESTE TREI PATIMI: PRIN IUBIREA DE ARGINT, PRIN SLAVA DEŞARTĂ ŞI PRIN PLĂCERE. Ibidem, pag. 239 3. „Mânia, furia, războaiele, uciderile şi tot pomelnicul relelor, din pricina lor au prins atâta putere între oameni. Iubirea de argint, slava deşartă şi plăcerea trebuiesc urâte ca nişte mame ale relelor şi ca nişte mame vitrege ale virtuţilor. Cel ce se mânie pe aproapele pentru avuţie, pentru slavă deşartă, sau plăcere, încă n-a cunoscut că Dumnezeu chiverniseşte lucrurile întru dreptate. Cel ce nu cunoaşte adevărul nu poate crede nici cu adevărat. Căci cunoştinţa naturală premerge credinţei. Precum Dumnezeu a împărţit fiecăreia dintre cele văzute ceea ce e potrivit cu firea ei, aşa a împărţit şi gândurile omeneşti, fie că vrem, fie că nu vrem”. Ibidem pag. 240 P.S. Să nu uităm cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „PRIVEGHEAŢI ŞI VĂ RUGAŢI, CĂ NU STITI NICI ZIUA, NICI CEASUL... "şi „CERUL ŞI PĂMÂNTUL VOR TRECE, DAR CUVINTELE MELE NU VOR TRECE". Preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂŞANUL „COMORI FILOCALICE” vol. II 1 1 OCTOMBRIE 2016 | l­a | Zile trecute: 274 | | Zile rămase: 92 Soarele răsare la: 7.24­­ Soarele apune la: 18.57 Ortodox: Pomenirea A­coperământului Preasfintei Fecioarei Maria Greco-catolc: | Pomenirea | | Acoperământului­­ Preasfintei Fecioarei Maria Romano-catolic: Sf. Tereza a Pruncului Iisus , Zodia, Balanţa 1 (22 septembrie - 22 octombrie)| Berbec. Dimineaţa,sun­teţi nemulţumit din cauza unui partener de afaceri, care vă invidiază. Cel mai bun lucru este să vă prefacem că nu observaţi nimic. Taur. Doriţi să faceţi schimbări în casă, dar sunteţi înţeles greşit şi se poate ajunge la un scandal. Vă sfătuim să apelaţi la calmul ce vă caracterizează. Gemeni. Dacă vă pregătiţi să plecaţi într-o călătorie, puteţi fi liniştit, totul va merge conform planurilor. Relaţiile cu prietenii sunt excelente. Rac. S-ar putea să aveţi probleme, dacă nu res­pectaţi regulile de circu­laţie. Nu este momentul să încheiaţi tranzacţii financiare. Leu. Un bărbat mai în vârstă din familie vă ajută să clarificaţi o neînţelegere cu persoana iubită, apărută din cauza problemelor financiare. Fecioară. Aveţi foarte multă treabă, mai ales acasă, dar s­­ar putea să nu fiţi prea bine dispus. Faptul că nu vă puteţi respecta programul vă enervează. Balanţă. Sunteţi plin de energie şi aveţi puterea să terminaţi o lucrare începută mai demult. Nu vă grăbiţi să refuzaţi propunerea de colaborare a unui prieten! Scorpion. Nu vă simţiţi prea bine şi nu aveţi chef să vă petreceţi timpul liber îm­preună cu prietenii. încercaţi să înţelegeţi problemele celor din jur. Săgetător. După-amiază primiţi o sumă mare de bani de la o rudă. S-ar putea ca partenerul de viaţă să nu fie de acord să cumpăraţi un obiect de valoare. Capricorn. Dimineaţa s-ar putea să fiţi stresat la serviciu, din cauza unor lucrări urgente. Ar fi bine să ţineţi cont de sfaturile colegilor. Vărsător. Este indicat să vă rezolvaţi problemele importante dimineaţa, când aveţi mai multă energie. Acordaţi mai multă atenţie relaţiilor sentimentale! Peşti. Aveţi ocazia să faceţi schimbări impor­tante în relaţiile senti­mentale. Dimineaţa faceţi cunoştinţă cu o persoană deosebită, care vă atrage atenţia. Filă de calendar j£ 2003 - S-a inaugurat, la Cluj, cel mai mare acvariu­­ din Transilvania. 1990 - Deasupra Oceanului Pacific explodează un meteorit. 1988 - în URSS, Mihail Gorbaciov devine președinte. 1987 - La Cluj-Napoca, este dată în folosință prima linie de tramvai. 1971 - în SUA a fost inaugurat parcul Walt Disney. 1958 - în SUA este fondată NASA. 1956 - în România, intră în funcțiune Fabrica de Penicilină. 1955 - S-a născut Ion Stratan, bibliotecar, filolog, poet, publicist român. 1875 - în România, în revista „Convorbiri Literare", are loc debutul literar al lui Ion Creangă, cu „Soacra cu trei nurori". 1762 - La 6 ani, Wolfgang Amadeus Mozart susţine primul său concert public. Cugetarea zilei: „Zâmbeşte şi vei avea prieteni, încruntă-te şi vei avea riduri." (George Eliot) HOROSCOP ) CUVÂNTUL SÂMBĂTĂ, 1 OCTOMBRIE 2016 ---------------------------------------------­ Ziua Internaţională­­ a Persoanelor Vârstnice 1 Octombrie, Ziua Interna­ţională a Persoanelor Vârstnice, este o iniţiativă nobilă realizată în întreaga lume, zi în care copiii, tinerii şi adulţii îi felicită, le urează sănătate şi fericire rudelor şi cunoştinţelor de vârsta a treia. în luna octombrie şi Organizaţia Caritas Alba lulia îşi felicită prietenii vârstnici. în judeţul Mureş vor fi festivităţi în mai multe localităţi: -Târgu-Mureş, Casa Deus Providebit - 3 octombrie, ora 11; - Sângeorgiu de Pădure, Căminul Cultural - 4 octombrie, ora 16; - Fântânele, sala de şedinţă a Primăriei - 4 octombrie, ora 15; - Sovata, Căminul Cultural - 6 octombrie, ora 16; - Câmpu Cetăţii, Şcoala Generală - 12 octombrie; - Veţca-Dumitreni, Căminul Cultural - 24 octombrie. (I.F) Se cere desfiinţarea Consiliului­­ Naţional­­ pentru Combaterea Discriminării! Până la 24 octombrie 2016, pe site-ul Camerei Deputaţilor, se află în dezbaterea publică un proiect de lege iniţiat de deputatul independent Bogdan Diaconu prin care se propune abrogarea Legii 48/2002 cu modificările şi completările ulterioare, lege care aprobă OUG 137/2000 privind înfiinţarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). în expunerea de motive, iniţiatorul afirmă că abrogarea acestei legi are ca scop desfiinţarea CNCD, ca instituţie bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcţionează ca o instituţie antiromânească şi antinaţională, fiind doar un instrument în mâna UDMR şi a altor grupuri de interese de a anula valorile româneşti, valorile tradiţionale creştine şi drepturile românilor în propria lor ţară. „CNCD s-a remarcat prin amendarea tuturor românilor care au luat atitudine împotriva extremismului maghiar, devenind inclusiv apărător al teroriştilor HVIM de la Târgu-Secuiesc, prin faptul că l-a amendat pe publicistul Ionuţ Jene pentru că şi-a manifestat, în scris, în mod public, îngrijorarea pentru propagarea grupărilor radicale şi revizioniste maghiare, care recurg la terorism pentru a-şi impune opţiunile autonomiste şi pentru că şi-a exprimat nedumerirea că cetăţenii din Târgu-Secuiesc sprijină prin proteste publice acţiunile unor grupuri teroriste. Aşadar, CNCD a devenit un instrument de susţinere a autonomiei maghiare şi a acţiunilor teroriste susţinând că Beke István şi Szocs Zoltán, reţinuţi pentru acte de terorism, ar fi fost discriminaţi. CNCD, aflat sub controlul UDMR de la înfiinţare, respinge însă pe bandă rulantă sesizările referitoare la discriminarea românilor în propria lor ţară, nenumărate fiind situaţiile în care românii din Transilvania sunt supuşi agresiunii sau discriminării din partea extremiştilor maghiari, fără ca plângerile lor să fie luate în seamă. CNCD nu îşi îndeplineşte rolul de apărător al celor discriminaţi, ci are rolul de a le băga pumnul în gură românilor care îşi cer drepturile sau care au curajul să se exprime public împotriva distrugerii valorilor româneşti, împotriva anulării de facto a caracterului naţional şi unitar al statului român şi împotriva anulării statutului de limbă oficială al limbii române, aşa cum sunt acestea prevăzute în Constituţie", susţine Bogdan Diaconu, în expunerea de motive. (L.P.)

Next