Cuvântul Liber, iulie 2017 (Anul 29, nr. 123-143)

2017-07-28 / nr. 142

0 FULGUIRI (28) • Legile civile şi penale sunt interpretări tehnice, cu diviziuni şi subdiviziuni, ale legilor lui Moise. • Aspiraţiile mele au fost mai mult aer decât clanţă. • Fii liber în limita bunului simţ şi legile nu vor avea nimic împotrivă! • Unde să mă ascund de mine dacă nu într-un alt sine!? Numai să mă lase orgoliosul de mine să am un al doilea sine! • A tăcea când nu trebuie este similar cu o gălăgie strigătoare la cer. • Dacă învăţământul românesc s-ar debarasa de toate inutilităţile care se predau în el, ar fi ca mierea la care toţi tinerii ar trage, nădăjduind speranţa că s-ar putea măcar linge pe degete. Aşa rămâne untura de peşte, pe care în copilăria mea, eram nevoiţi să o înghiţim cu polonicul linguriţei. • Citesc undeva că va fi interzisă folosirea animalelor în spectacolele de circ. Dar folosirea oamenilor în spectacole de circ mediatic, de la unele emisiuni tv, când va fi interzisă? • Aviz pentru cei care visează autonomii pe pământul sfânt al României: Suntem un popor de pietre tari, care se arată doar când apele sunt mari! Atenţie ce stârniţi pentru că nu veţi şti niciodată ce veţi culege! • Opoziţia din P.S.D. e mai mare decât opoziţia partidelor din opoziţie. • Ştie cineva, P.N.L mai există sau i s-a înmuiat săgeata de la atâta căldură. • Libertatea prea mare dezrădăcinează. Nu dau exemple, dar ştiu un caz! • Am tot mai mult sentimentul că cei care ne conduc sunt nişte slugi care au ajuns la cămara stăpânului. Ei nu vor să conducă în locul stăpânului, ci vor să fie lăsaţi în pace să se dea importanţi şi să fure cât pot. De aceea ne calcă toţi în picioare. De aceea oricine vine la noi, ridică tonul, ne jigneşte şi ne ameninţă, în propria noastră casă, în propria noastră ţară. Ei prind curaj deoarece văd că slugile de la Bucureşti, de cele mai multe ori, tac chitic, fără curaj şi fără mândrie, având doar preocupări ce ţin de şobolanocraţie. • Suntem ceea ce iubim. • Nu vreau să par nimănui simpatic. Dacă sunt antipatic, nu e problema mea. Problema mea este să nu mă mint pe mine. Aş cădea în propriii mei ochi. De acolo nimeni nu mă mai poate scoate! • Unora nu le place cartea, dar în schimb le place caietul, fiindcă beau „pe caiet"! ....Au auzit de „educaţia continuă"! • Unii plătesc şi cu umilinţe cele câteva sute de euro în plus câştigate „afară". Şi cu stima de sine, cum rămâne? Rar a avis stima de sine, în ziua de azi, nu? • V-aţi întrebat vreodată cu sinceritate de ce avem milioane de oameni săraci? Săraci, raportat la cine sau la ce? V-aţi întrebat vreodată cu sinceritate din vina cui sunt săraci, a lor sau a societăţii? Pentru orice loc de muncă trebuie competenţe, seriozitate, efort etc. Sunt dispuşi aceşti oameni săraci la toate acestea? "Aceasta-i întrebarea?" Nu e Shakespeare, ci Răzvan Ducan. P.S. Şi nu vorbesc decât de cei apţi de muncă. Diferenţa între o localitate­ prosperă şi una săracă este dată de diferenţa de atitudine a oamenilor. în unele localităţi există un cult ancestral al muncii, în altele un cult ....ancestral al lenei! • Ce polisemantic este Adrian Păunescu, cum a anticipat el viitorul (şi un anumit viitor)! „Iubiţi-vă pe tunuri", volumul său de versuri, mă duce acum cu gândul la tunurile financiare și la momentele de dragoste pe mormanele de bani şutiţi. • Românilor le place, din păcate, mai mult să compătimească decât să felicite! RĂZVAN DUCAN /----------------------------------------­---------------------------------------­Ceea ce se întâmplă acum în Europa, cu această invazie ilegală de imigranţi musulmani, despre care nimeni nu pare să ştie când se va termina, este cu neputinţă de înţeles dacă nu avem o privire globală asupra lumii, dacă nu ştim nimic despre faptul că, încă din 1922, Planul Kalergi prevedea o amestecare provocată a raselor în Europa, cu scopul ştergerii identităţii popoarelor, pentru dispariţia sentimentului naţional, a statelor naţionale înseşi, în ideea că astfel se va realiza, în vederea restaurării noii ordini mondiale, descreştinarea bătrânului nostru continent. Să nu ne mire deci că această ofensivă demografică deliberată, în urma căreia autoritatea statelor membre ale Uniunii Europene se dovedeşte deseori neputincioasă în faţa unor sfidătoare acte de violenţă, este acum regizată prin specularea suferinţei valurilor manevrate de imigranţi care execută „planul mărunt", dar cu consecinţe extrem de riscante, de destabilizare, nu doar sub aspectul unui atentat INVADAREA EUROPEI la democraţia europeană, ci şi al unei încercări bine organizate şi finanţate, de a se lua în stăpânire Europa din perspectivă demografică, culturală, politică şi religioasă. Luând în calcul multiplele motive care derivă din această migraţie ilegală, despre a cărei alarmantă amploare şi-au manifestat dezacordul guverne europene, cum ar fi cel al Franţei, Cehiei, Poloniei, Ungariei etc., poporul român s-a exprimat prin diferite acţiuni împotriva angajării României, pe fondul poziţiei de acceptare clar exprimate la nivel prezidenţial şi guvernamental, în demersurile UE şi ale altor oficiali occidentali de a transforma ţara noastră într-un model de gazdă europeană pentru acest aflux uman cu o mentalitate atât de diferită de noi. Ţinând cont de această voinţă a poporului, cu atât mai mult cu cât Parlamentul României este organ reprezentativ al poporului român şi unica autoritate legislativă a ţării, este evident că orice discuţie pe această temă şi orice poziţie exprimată trebuie să pornească de la acest aspect esenţial. în consecinţă, consider că se impune ca Parlamentul să urgenteze luarea în dezbatere şi emiterea unei Rezoluţii cu privire la statutul imigranţilor pe teritoriul României, care să stea la baza asumării unei mai ferme poziţii oficiale comune a României în cadrul Uniunii Europene şi, în conformitate cu prevederile Convenţiei I pentru refugiaţi, să se nuanţeze în termeni categorici nu numai limitarea cât mai drastică a numărului de imigranţi repartizaţi României, dar şi obligativitatea acestora de a-şi asuma juridic respectarea legilor ţării gazdă, precum şi acordarea dreptului de şedere temporară până la soluţionarea conflictelor din ţările lor de provenienţă. ______________________________Prof. COSTEL NEACŞU CUVÂNTUL VINERI, 28 IULIE 2017 RĂZGÂNDIRI POLITICE ALE ANTANTEI ŞI PUTERILOR CENTRALE ÎN ANUL 1917 (II) Prima încercare a autorităţilor habsburgice de a deschide discuţii de pace cu Antanta a fost mediată de prinţul Sixte de Bourbon-Parma, ofiţer în armata belgiană, cumnat al împăratului Carol I. în martie 1917, acesta înmâna preşedintelui Franţei, Raymond Poincaré, o scrisoare secretă conţinând propunerile de pace avansate de Habsburgi. Se preconiza, printre altele, restabilirea Belgiei şi Serbiei în graniţele anterioare, însă nu se mai amintea de revendicările italiene; se promitea în schimb, să susţină retrocedarea Alsaciei şi Lorenei către Franţa. Autorul scrisorii cerea Franţei şi Marii Britanii să înainteze contra­propuneri, sperând să găsească posibilităţi de înţelegere. După o nouă înţelegere, care a avut loc la 25 aprilie / 8 mai 1917, Sixte de Bourbon-Parma a revenit cu oferte noi din partea lui Ottokar von Czernin, prin care se fixau „bazele" de negocieri. Condiţia primară era garantarea inte­grităţii Austro-Ungariei, admi­­ţându-se totuşi posibilitatea unor cesiuni teritoriale către Italia, dar prin schimb. Numai în felul acesta Austro-Ungaria putea începe discuţia „împreună cu aliaţii". Aceste propuneri, însă, aveau darul de a leza grav interesele celorlalţi parteneri ai Antantei, respectiv Italia, România şi Serbia. La conferinţa aliată de la Saint-Jean de Maurienne din 6/19 aprilie, când noul premier francez Alexandre Ribot şi David Lloyd George i-au făcut cunoscut lui Sidney Sonnio propunerile austro-ungare, ministrul de externe italian a replicat : «Nu putem trata cu Austria, căci a trata cu ea înseamnă a o menţine. Or, noi nu putem suporta menţinerea mo­narhiei austriece. Am făcut răz­boiul pentru a ne elibera de vecinătatea ei. Trebuie să dispară». Cât privea România, în nota din martie 1917, redactată de Ottokar Czernin şi înaintată preşedintelui Franţei, Raymond Poincaré, la punctul 6 se arăta: „Austria nu are intenţiunea să desfiinţeze România. Ea va trebui însă să păstreze această ţară ca zălog, atâta vreme cât va fi obţinut garanţia deplinei inte­grităţi a monarhiei". în răspunsul aprobat de preşedintele Franţei nu se menţiona nimic despre România, iar Austro-Ungaria era autorizată să-şi menţină trupele pe linia atinsă. Pretenţia de a menţine „integritatea" Austro-Ungariei a întâlnit însă opoziţia fermă a Italiei, României, Serbiei şi a Comitetului Naţional Cehoslovac, astfel că iniţiativa lui Carol I şi Czernin a eşuat. La cea de-a doua scrisoare a împăratului, Antanta nu a mai răspuns. Eşuând tratativele cu Franţa, la Viena s-au căutat noi soluţii prin care să convingă Germania să se alăture iniţiativelor austro-ungare de „pace". Este de subliniat faptul că în toate aceste discuţii, obiectul târguielilor a fost România. Baza argumentaţiei folosite de Ottokar von Czernin o constituia „sacrifi­carea" de către dubla monarhie a teritoriilor sale din Galiţia în favoarea Germaniei, în schimbul acceptării retrocedării Alsaciei şi Lorenei la Franţa. Dar cedarea Galiţiei era, în planurile şefului diplomaţiei austriece, compensată prin anexiuni pe seama statului român. Propu­nerile au fost susţinute cu consec­venţă în faţa aliatului german, care va căuta şi el să-şi realizeze propriile interese în spaţiul românesc. Astfel, într-un „document de la Viena" încheiat la 14/27 martie 1917 de cancelarul T. V. Bethmann-Hollweg şi Ottokar von Czernin, se preconiza ca la terminarea războiului, Austro- Ungariei să-i revină România. în aprilie 1917, oficialităţile germane, civile şi militare, admiteau în conferinţa de la Kreuznach, ca Austro-Ungaria să anexeze Moldova până la Siret, iar în Muntenia regiunea de vest, până la Craiova, „... pentru a avea în mână din punct de vedere militar România". Apoi în mai 1917, Ottokar von Czernin a înaintat un nou memoriu către împărat. El relua o idee pe care o expusese încă din martie și care însemna împărţirea României între Austro-Ungaria, Rusia şi Bulgaria. Respectivul pasaj din document prevedea: «Noi trebuie să obţinem România. Vom lua Muntenia şi toată Moldova până la Siret. Partea de răsărit a Moldovei vrem să o oferim Rusiei, şi în aceasta văd eu o uşurare a încheierii păcii. Dobrogea veche trebuie să revină Bulgariei, iar mica porţiune ce mai rămâne o lăsăm României noi. Cu aceasta împlinim îndoitul scop ca să vârâm o pană între Rusia şi Bulgaria şi să ne apărăm stă­pânirea gurilor Dunării pe care, dacă vom căuta să le obţinem noi înşine, ar fi să ne pregătim mari dificultăţi». Cum vedea Czernin noul stat român? A avut chiar îndrăzneala şi impertinenţa să spună: „la gurile Dunării un stat micuţ după modelul Monaco". De altfel, acordul germano-austro­­ungar de la Kreuznach, din 5/18 mai 1917 avea să specifice că în cazul în care Imperiul german anexa Kurlanda, Lituania şi Polonia atunci el consimţea ca România ocupată, cu excepţia Cadrilaterului şi a unui teritoriu până la sud de linia ferată Cernavodă-Constanţa, „să cadă ca stat deosebit, în sfera de interese a Austro-Ungariei, cu garantarea participării economice a Germaniei în România". Toate aceste târguieli tipic imperialiste relevau, ca de atâtea alte ori de-a lungul istoriei, marile pri­mejdii care amenințau poporul român, politica expansionistă a marilor puteri învecinate urmărind desființarea statului naţional al românilor. Dr. (ist.) FELICIAN SUCIU, (va urma)

Next