Cuvântul Liber, februarie 2018 (Anul 30, nr. 20-39)

2018-02-01 / nr. 20

0 r : „Guvernul meu pleacă, guvernul meu vine!” (Urmare din pag. 1) A urmat Războiul de independenţă de la 1877 ce ne-a adus independenţa de stat, şi multe altele, în tot acest interval, România a crescut, s-a civilizat, a devenit stat puternic şi de sine stătător. A urcat atât de sus încât în prejma Primului Război Mondial, guvernanţii de atunci au fost capabili să negocieze dur cu aliaţii viitorul României. Ei au pretins prin tratate internaţio­nale încheiate cu aceştia(Franţa Anglia, Rusia), în schimbul aportului ţarii la victoria acestora, aducerea la sânul Patriei-mame, a tuturor provinciilor româneşti ce au suferit secole de-a rândul oprimarea străină: Basarabia, Bucovina, Transilvania şi Dobrogea. Un teritoriu şi o populaţie care au făcut, peste noapte, România de două ori mai mare şi mai puternică. Suprafaţa ţării a crescut de la 137.903 kmp, cât avea Vechiul Regat, la 295.049 kmp, şi o populaţie de 17,4 milioane locuitori. Perioada 1914-1945, când durata medie de guvernare a unui prim-ministru a fost de numai 1,4 ani, poate fi considerată şi cea mai dramatică din istoria României moderne. Dar să nu uităm de strădaniile pentru vindecarea rănilor Primului Război Mondial, de toate demersurile pentru constituirea în fapt a României Mari (legislaţie, instituţii noi etc), de abdicarea Regelui (1940), de guvernarea legionară, de Diktatul de la Viena (1940), de pierderea Basarabiei şi Bucovinei, a 40 la sută din teritoriul Transilvaniei, de instaurarea comunismului şi a ocupaţiei sovietice. Momente grele din viaţa ţării, cu care s-au confruntat guvernanţii şi politicienii noştri. Petru Groza a fost cel de-al 46-lea prim-ministru din istoria României. Prin aportul guvernului său s-a făcut trecerea de la capitalism la socialism. Socialism, care la noi a avut două perioade de care trebuie să ţinem cont: cea sovietică (1944-1963) şi cea românească (1964-1989), pe care foarte mulţi le confundă, de unde şi o serie de interpretări greşite, în intervalul 1945- 1989 România s-a bucurat de o puternică stabilitate guvernamentală, ceea ce i-a permis să elaboreze şi să implementeze strategii puternice de dezvoltare (planuri cincinale), care au dus la modernizarea economiei şi la creşterea nivelului de trai, în această perioadă de 43 de ani au funcţionat doar şapte prim­­miniştri, cu o durată medie la guvernare de 6,3 ani, iar performerul longevităţii celor 155 de ani este, cum am subliniat, Ion Gheorghe Maurer, cu 13 ani neîntrerupţi în fotoliul de prim-ministru. Petre Roman este cel de-al 53-lea prim-ministru al României, şi cu el începe seria epocii pe care o traversăm. O perioadă stearpă în viaţa acestui popor, care în afară de schimbări de guverne nu are nimic semnificativ, în sensul bun al cuvântului, în perioada celor 27 de ani pe care-i analizăm pe la cârma ţării s-au perindat 18 cabinete cu 14 prim-miniştri şi e pe cale să se producă cel de-al 19-lea, cu al 15-lea prim-ministru. Calculând şi aici, rezultă că după 1990,durata de guvernare a unui prim-ministru este de numai 1,8 ani, deci sub media întregii perioade de existenţă a României, iar, de notorietate este că, pe timp încă de pace, ultimele două guverne au fost schimbate la şase luni, fapt care dă generaţiei noastre, răspunzătoare de această stare de lucruri, o notă foarte proastă. Dacă în intervalele analizate antactii au existat motivaţii serioase pentru frământări politice, deter­minate, cum s-a putut vedea, de evenimente istorice cruciale, care au dus la schimbări de guvern, ne întrebăm care este argumentul de bază al contem­poranilor noştri de recurg atât de des la asemenea decizii politice? Niciunul în afară de setea de putere, de râvna de a-şi împărţi între ei şi a digera până la final prada, care este avuţia ţării, capturată şi pusă la dispoziţia lor în urma monstruoaselor privatizări, dorinţa cinică de a fi stăpâni cu forţa peste o ţară şi un popor, care-şi duc traiul de pe o zi pe alta, în dispreţul celor care şi-au adjudecat rolul de guvernanţi, dar numai pentru ei. Iar culmea este că din acea listă de găşti care-şi spun partide, tocmai cei care clamează că sunt mai aproape de popor, aşa-zişii social democraţi, sunt cei mai cinici, încercând să-şi însuşească nu numai averea poporului, ci să le siluiască şi bruma de dreptate şi libertate, militând pentru legi care să apere nelegiuirea şi hoţia. Căci care credeţi că ar fi motivul încrâncenării pentru schimbarea legilor justiţiei, mai ales a celor care vizează lupta împotriva corupţiei, dorinţa de a se roti cât mai repede la guvernare, sau pentru a schimba oamenii de la timona instituţiilor, chiar şi în interiorul aceleaşi găşti, altul decât a avea accesul la resurse pentru îmbogăţire personală! Aşadar, guvernul meu pleacă, guvernul meu vine, şi el poartă aceeaşi pecetă - Liviu Dragnea! Niciodată această vorbă din popor nu a fost mai actuală ca acum, şi credem că niciodată în istoria guvernelor României, politicienii vremurilor n-au tratat cu atâta dispreţ şi desconsiderare actul guvernării care, prin natura lui trebuie să fie, calificat, responsabil şi în interes naţional. Dacă în decursul celor 155 de ani am enumerat succint faptele politicienilor predecesori, întrebarea care se pune este ce am putea selecta ceva bun din preocupările actualilor guvernanţi ai epocii postdecembriste, şi îndeosebi a celor de azi, ca să le putem justifica într-un fel existenţa şi rostul. Lefurile şi câştigurile grase ce împovărează enorm Bugetul ţării, bani cu care s-ar putea construi sute şi sute de km de autostrăzi, pe care, din păcate, nu le avem, şi multe altele! Comentariile le lăsăm la latitudinea dumneavoastră! România nu susţine plafonarea plăţilor directe şi cofinanţarea din surse naţionale a sumelor / / / plătite pe suprafaţa agricolă România nu este de acord cu plafonarea plăţilor directe şi respinge ideea cofinanţării din surse naţionale a sumelor plătite pe suprafaţa agricolă, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmis miercuri AGERPRES. Punctul de vedere a fost exprimat de către Alexandru Potor, secretar de stat în MADR, în cadrul Consiliului European AGRIFISH, care a avut loc la Bruxelles în data de 29 ianuarie 2018, primul eveniment organizat pe parcursul preşedinţiei Bulgariei. „în cadrul înaltului for european am transmis faptul că,în perioada următoare de programare, zonele rurale trebuie să continue a fi finanţate corespunzător, pentru a ajunge la un nivel de dezvoltare comparabil cu cel din alte state membre. Am observat cu satisfacţie faptul că mai multe state membre împărtăşesc poziţia noastră, în special privind nevoia atingerii conver­genţei externe a plăţilor pentru fermieri. Cu toate acestea am asistat şi la exprimarea unor opinii care resping egalizarea plăţilor directe între statele membre, în mod notabil Olanda, care a invocat niveluri diferite de la o ţară la alta în ceea ce priveşte costul inputurilor, preţul terenurilor şi a forţei de muncă", a precizat Potor. Totodată, oficialul român a atras atenţia asupra situaţiei dificile din sectorul zahărului atât în România, cât şi la nivel european. „Am atras atenţia asupra situaţiei dificile a sectorului zahăr, după eliminarea mecanismului cotelor, şi influenţele negative pe care le suportă fermierii noştri, în mod special, ultimele informaţii asupra posibilei închideri a unor fabrici de procesare a sfeclei de zahăr în vestul României ne confirmă îngrijorarea. Am solicitat Consiliului AGRIFISH să ia notă de această situaţie şi, împreună, să încercăm găsirea unor soluţii pentru susţinerea acestui domeniu la nivel european", afirmă Potor. Pe de altă parte, în viziunea autorităţilor române, sectorul laptelui a cunoscut o relativă revenire după şocurile anilor trecuţi, dar rămâne foarte sensibil din cauza acumulărilor uriaşe de stocuri de lapte praf degresat, de aproximativ 380.000 de tone. „Acestea pot dezechilibra piaţa, şi în aceste condiţii România încurajează toate măsurile care pot fi adoptate la nivel comunitar, având ca efect reducerea cât mai rapidă a stocurilor", se arată în comunicatul MADR. Consiliul European AGRIFISH de la Bruxelles a vizat ca puncte de discuţie Comunicarea Comisiei intitulată „Viitorul sectorului alimentar şi al agriculturii", situaţia de pe piaţa zahărului, a cărnii de porc şi a laptelui. Un alt subiect supus dezbaterii a fost analizarea oportunităţii derulării unor studii şi teme de cercetare în vederea prevenirii şi controlului pestei porcine africane în Uniunea Europeană. Bulgaria a prezentat statelor membre priorităţile pe care le va susţine pe perioada preşedinţiei. Astfel, modernizarea şi simplificarea PAC după 2020, urmărirea situaţiei pieţelor agricole, continuarea progreselor în ceea ce priveşte propunerea privind practicile comerciale neloiale, finalizarea poziţiei în ceea ce priveşte regulamentul privind băuturile spirtoase, bunăstarea animală, medicamentele de uz veterinar şi furajele medicamentate, planurile de gestionare multianuale în domeniul pescuitului sunt principalele teme de pe agenda preşedinţiei bulgare. AGERPRES CUVÂNTUL JOI, 1 FEBRUARIE 2018 Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, ediţia a Xll-a (Urmare din pag. 1) de col uterin este prevenirea morbidităţii şi mortalităţii. Detectarea leziunilor precanceroase ale colului uterin prin screening permite tratarea acestora cu oprirea evoluţiei spre cancer. De asemenea, depistarea stadiilor incipiente ale cancerului cervical determină creşterea potenţialului de curabilitate a bolii. Celebrarea Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin 2018, în judeţul Mureş, include următoarele evenimente: - Acţiuni de informare şi consiliere a femeilor eligibile programului (cu vârsta între 25-64 de ani) prin centrele de informare şi recoltare aparţinând Unităţii Regionale de Management a Cancerului de Col Uterin regiunea Centru, SCJU Târgu Mureş, SCJ Mureş, Spitalul Orăşenesc Luduş, Spitalul Municipal Reghin, Centrul Medical Topmed Târgu-Mureş; - Distribuirea materialelor informative (broşuri, pliante, afişe) referitoare la prevenirea cancerului de col uterin şi a vaccinării anti HPV. In cursul anului 2017, prin Programul Naţional de Depistare Activă Precoce a Cancerului de Col Uterin, în judeţul Mureş, au fost testate gratuit (test Babeş-Papanicolau) peste 3100 de femei asimptomatice şi fără acuze în sfera genitală. Un procent de 6,67% din femeile testate la nivelul judeţului Mureş au primit rezultat pozitiv al testului Babeş- Papanicolaou şi au fost îndrumate pentru continuarea investigaţiilor şi tratamente de specialitate. Cum poate fi accesat programul de screening în anul 2018? Programul gratuit de screening pentru cancerul de col uterin continuă în judeţul Mureş şi în anul 2018, în reţeaua de screening a SCJU Târgu-Mureş sunt finanţate 2000 de teste gratuite, cu posibilitate de suplimentare în funcţie de necesar. Femeile eligibile din judeţul Mureş (vârsta între 25-64 de ani, asimptomatice, fără acuze în sfera ginecologică) se pot adresa fie medicului de familie, pentru a solicita formularul de recoltare gratuit, fie se prezintă direct la Ambulatoriile de Obstetrică Ginecologie din spitalele incluse în program şi beneficiază de informare, consiliere şi recoltare gratuite. Rezultatele testului Babeş-Papanicolau vor fi transmise de către Laboratorul de Anatomie Patologică direct la medicul de familie care a eliberat formularul de recoltare sau, după caz, la cabinetul medical unde s-a făcut recoltarea. Femeile care vor primi rezultate pozitive vor fi îndrumate pentru continuarea investigaţiilor şi tratamente de specialitate. Femeile cu test Babeş-Papanicolau negativ, dar care prezintă infecţii genitale vor fi îndrumate pentru tratament în clinicile de Obstetrică Ginecologie. în Europa cancerul cervical este al şaselea cancer ca incidenţă la femei (58 400 cazuri noi). Cea mai mare incidenţă este înregistrată în România, iar cea mai scăzută în Elveţia. Incidenţa şi mortalitatea prin acest tip de cancer arată diferenţe mari în favoarea statelor vestice faţă de majoritatea statelor est-europene. Incidenţa cancerului cervical în România (a 2-a după cel mamar) este dublă faţă de media europeană şi aproape dublă faţă de cea a Europei Centrale/Est, anume: 28,6 cazuri faţă de 14, respectiv 16,3/100 000 locuitori (valori efective). în privinţa mortalităţii prin cancer cervical, ţara noastră se află pe locul cel mai defavorabil din Europa, cu un risc de deces (10,8/100 0000) de 3 ori mai mare faţă de media europeană şi de peste 1,5 ori mai mare decât media din Europa Centrală şi de Est. Sprijin financiar pentru înfiinţarea şi funcţionarea Grupurilor Operaţionale Lansarea sesiunii de depunere proiecte în cadrul măsurii 16 şi a submăsurilor 16.1 şi 16.1a Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că a fost stabilită perioada în care se va desfăşura sesiunea de depunere a proiectelor aferente submăsurilor 16.1 şi 16.1a - Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarera grupurilor operaţionale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse şi procese în sectorul agricol/pomicol, respectiv în intervalul 29 ianuarie 2018 -30 aprilie 2018. Alocarea financiară pentru sesiunea de depunere proiecte aferentă submăsurii 16.1 este de 6.676.044 Euro. Alocarea financiară pentru sesiunea de depunere proiecte aferentă submăsurii 16.1a este de 5.850.768 Euro. Obiectivul principal al submăsurilor este de a sprijini înfiinţarea şi funcţionarea Grupurilor Operaţionale (GO) cu scopul de a realiza, în comun, un proiect de dezvoltare-inovare nou, prin care să se abordeze anumite probleme specifice şi să se valorifice oportunităţile existente în sectoarele agricol, agro-alimentar, forestier şi pomicol. Proiectele se vor axa pe soluţii inovatoare, care vor genera beneficii directe pentru membrii GO, implicit pentru economia locală şi/sau condiţiile sociale şi de mediu din zonele rurale, inclusiv prin diseminarea rezultatelor către toţi actorii interesaţi. Pe site-ul AFIR pot fi vizualizate documentele aferente organizării sesiunii de depunere proiecte pe submăsurile 16.1 şi 16.a (ghidul solicitantului, cererea de exprimare a interesului-CEI, fişa de evaluare ş.a.) (Sursa: madr.ro)

Next